Contopirea cu Natura verde sau cu Natura lucrurilor

dovleac cu ochelari Recunosc ca citesc cu interes……

Cum se întorc unii la natura. Cum traiesc într-un varf de munte sau pe o pajiste ca-n paradis, cum îsi pun albăstrele in par, cum nasc acasa cu zambetul pe buze, cum se rideaza „natural“ , cum mananca sanatos. Citesc fascinata , încolacita seara în fotoliul confortabil din camera bărbatului meu, în timp ce el îsi face bilantul zilei trecand de pe o tableta pe alta, sau pe laptopul mic de la apple.

Inteleg ca e minunat sa alergi descult toata ziua si sa depinzi de foarte puține.
Sa te bucuri de ganguritul copilului si de zambetul barbos al barbatului de langa tine.

Citesc cu interes cum unii traiesc raw- dar eu si altii stim că toti murim la fel , eventual sub ochii limpezi ai unui medic care dă din umeri, declară ora trecerii in nefiinta si apoi se duce sa faca sex cu iubita lui

Citesc hipnotizata despre femei si barbati care se contopesc cu natura . Si-mi place sa citesc, e ca un basm
nature

Citesc impresionata despre femei care jura sa iubeasca mereu si dincolo de infinit – un singur om.

Eu m-am nascut într-un spital si habar nu am despre asta si nici ăla micu de se născu pe iarbă sau între flori n-o sa stie. Nu am idee daca drumul în viata ti-l aleg intr-o masura parintii sau ti-l alegi tu singur dar eu m-as ofili daca mi-ar lua cineva fotoliul, orasul, zgomotul masinilor,interactiunea cu oamenii. Poate ca sunt slaba, specia aceea pe care Darwin ar fi sortit-o disparitiei. Gravitez in jurul materialului si depind de el chiar daca port in suflet un etern paradis

Nu e momentul sa-l traiesc aici pe pamant. Nu, eu nu vreau pruncuți ganguritori si ape limpezi în care sa îmi spăl cearcanele dimineata. Nu vreau cosuri de fructe si o casuta in pustietate,si/un strat de legume . Nu, nu sunt eu cea care planteaza arbusti o data pe an si nu-s cea care va milita cu o pancardă vinerea la ora 15 împotriva poluarii. Nu-i voi pregati sotului castroane întregi de legume si nu voi economisi mereu electricitatea. Nu voi sta cu cartofi pe frunte cand o sa ma plesneasca o migrenă ci am sa iau un Nurofen si-am sa-mi vad de treburi.
Nu, n-o sa stau cu plantele în căusul palmei sa-mi fac un ceai,n-o să culeg antiinflamatoare de pe dealuri, o sa pun plicul in cănita si fierbatorul in priza.

Da, ma veti întalni în mijlocul saptamanii cu carutul plin in supermarket cotizand la o lume cosmopolită iar sambata ma veti gasi într-o piata mirosind patrunjei sau leustean.

Si-n loc sa privesc în fiecare seară un apus spectaculos -o sa ma uit la un thriller cu Ryan Gosling rontăind snaksuri.
r gosling

N-o sa-mi repet la 40 de ani ca ridurile ma fac mai frumoasa si mai naturala, ci am sa ma duc sa binecuvantez acidul hialuronic într-o clinica de incredere.

Respect natura cu toata fiinta mea. Dar nu, nu e cazul sa ne contopim.Nu încă.

Si n-o sa va scriu niciodata sa credeti într-un anumit Dumnezeu dar am sa va repet mereu ca Dumnezeul meu e acelasi cu cel pe care îl simtiti voi în orice religie a lumii. Si de asemenea Dumnezeul meu e cel în care unii nu credeti deloc si nu-i nimic rau în asta pentru că El n-are nevoie de credinta mea sau a ta . N-are nevoie nici macar de dragostea noastra imperfecta si de binefacerile noastre superficiale.

Insa noi, noi ne-am sufoca fără ele.

Si cred ca fiecare-si are rolul său. Eu-femeia care depind de materialul acestei lumi, tu fiinta care traiesti mai aproape de natura, tu – cel ce mergi zilnic la munca si -i faci un serviciu angajatorului tau, el- care-si creste copiii si se sacrifică, noi care visăm , iubim, legam particule nevazute in lumea palpabilă , construim legaturi care s-ar putea sa ne tina împreuna si dincolo.

Citesc cu interes cum trăiesc altii. E ca un basm. Si cu atat mai mult îmi iubesc lumea materială plină de probleme,de boli, de poluare, de frustrare, de mirari dar si de prietenii , surprize placute, exaltare.

Grație cui m-a ouat în aceste ipostaze pe Pămant, îmi iubesc existența !

Tu cititorule cine esti si cum ai vrea sa traiesti?

54 thoughts on “Contopirea cu Natura verde sau cu Natura lucrurilor

  • March 21, 2013 at 12:21 pm
    Permalink

    Eu unul alternez săptămânal viața din satucul din inima pădurii de brad, de la munte, cu cea din metropola de la malul marii; îți impartasesc viziunea despre divinitate dar încă nu am găsit o clinica de încredere unde sa mă tratez cu acid hialuronic (Just in case).

    Reply
    • March 21, 2013 at 1:08 pm
      Permalink

      Ce-ti pasa tie, Daniel, esti barbat, uite, ma gandesc sa las si eu mustacioara sa creasca pe care s-or vedea ridurile 😉

      Reply
    • March 21, 2013 at 1:07 pm
      Permalink

      Da, am citit…tot asa simti, nu te-a palit vreo revelatie peste noapte, nu vrei sa te muti in Pirinei cu pisica? :))))

      Reply
      • March 21, 2013 at 1:26 pm
        Permalink

        Vai de capul meu… :))) Deci chiar ,,gasisem” la un moment dat un ,,ciudat” care manca morcovi si covlecei la micul dejun, ii rontaia in camera, in loc sa ma duca la micul dejun. Plus ca voia sa imi arate maretia muntelui, printre cainii de stana si sa respir miros curat de munte. L-am bagat in mizda pasii automat. Baaaa…pe mine ma duci la hotel si imi oferi mic dejun, nu ma pui sa vin cu morcovii in plasa, de acasa!!!!

        Reply
  • March 21, 2013 at 12:27 pm
    Permalink

    De fiecare data te citesc cu placere! Mare placere!
    Eu traiesc! Cum as vrea sa traiesc??!!?? Inca nu m-am gandit serios la asta!
    Nu vreau sa ma gandesc pentru ca eu cred ca fiecare are rolul lui 🙂 acolo unde este! Nu vreau sa schimb nimic…si nici nu vreau un alt trai!!! Nu ca s-ar putea :)))
    Pup Hapi!

    Reply
    • March 21, 2013 at 1:05 pm
      Permalink

      Catalina, multumesc pentru cuvintele sincere 🙂

      Reply
  • March 21, 2013 at 1:04 pm
    Permalink

    Bineeee …! Hai sa facem un exercitiu de imaginatie. Ce-ar fi daca ai scrie articolul si in varianta “dupa douazeci de ani”? Adica sa-l scrii acum, asa cum crezi ca ai vedea lucrurile pe la 50 de ani. Sunt curioasa si n-am rabdare sa astept atat. Pe urma iti spun si de ce. Vrei?
    te pup,
    Cornelia

    Reply
    • March 21, 2013 at 1:06 pm
      Permalink

      Nu as avea nicio problema, sper ca creierul meu sa nu se modifice chiar atat de mult intre 30 si 50 de ani in caz ca ajung pe acolo
      Asa ca poti sa-mi spui acum de ce 🙂

      Reply
  • March 21, 2013 at 1:07 pm
    Permalink

    Felicitari pentru ce spui si pentu modul in care o spui!
    Nu traiesc cum as vrea dar nici nu sunt sigura ca as vrea sa schimb ceva la viata mea,insa sunt sigura ca sunt cum am vrut sa fiu!N-as avea curaj sa spun in gura mare ca nu-mi doresc gangurit de copii,deocamdata…ca mi-as dori ca ma updatez dupa o anumita varsta…probabil ca asta as vrea sa schimb…sa prind putin curaj…si nici n-as vrea sa ajung vreodata femeia care-i gateste sotului castroane cu verdeturi sau care impune reguli ce trebuie respectate doar pentru ca asa cred eu ca e bine si sanatos!
    Si mie imi plac basmele si-mi creez propriul mei basm 😉
    Imi plac oamenii fericiti si cei care aduc fericire!

    Reply
    • March 21, 2013 at 1:19 pm
      Permalink

      Si mie imi plac oamenii fericiti si pozitivi
      Si am spus toate astea ca sa inteleaga unii ca chiar daca nu rezonam cu felul in care traiesc altii ne putem completa/intelege.
      Si nu, nu vreau copii ganguritori- dar nu urasc copiii, ii respect, exact cum spune Cristina in Anatomia lui Grey. Insa nu toate femeile sunt facute si “cusute” , asamblate pentru a fi nascatoare

      Reply
  • March 21, 2013 at 1:35 pm
    Permalink

    Eu nu vreau sa ma retrag a la campagne, cum spun francezii pentru ca m-am nascut la oras si tot aici voi muri. La tara trebuie sa stii sa mulgi o vacuta, sa prasesti un camp, sa cultivi zarzavaturi etc. si stiu sigur ca nu imi doresc sa fac toate acestea.

    Reply
    • March 21, 2013 at 7:08 pm
      Permalink

      Sau iti gasesti un badita care sa te ajute 😉

      Reply
      • March 22, 2013 at 5:44 pm
        Permalink

        Deja am un badita, dar nici el nu e atras de acest mod de viata.

        Reply
  • March 21, 2013 at 2:31 pm
    Permalink

    Personal , citind postarea asta , am sentimentul ca ai pus un mare punct pe I.
    recunosc , mea culpa , ca si eu am incercat si cochetat cu ideea de vegan , raw si integratul in absolut , in ultimii doi ani ai vietii mele de pana acum , incercand sa schimb diete alimentare atat pentru mine , cat si pentru familie , in special pentru partenerul de viata , avand in vedere diferite aspecte ale sanatatii…insa am constatat ca ,uneori , e lupta cu morile de vant si , mai mult , trebuie sa fi extrem de stabil financiar ca sa poti duce o viata altfel.
    Asa ca am revenit la obiceiurile ce care am fost crescuti ,insa ceva mai moderati in vicii… 🙂
    Cine sunt eu….chiar n-as sti sa iti raspund sincer , pentru ca eu inca incerc sa ma descopar si sa ma inteleg.Dar cum as vrea sa traiesc?Pai am nevoie de liniste…nu de aia din padure , pentru ca aia ma enerveaza ,nu ma linisteste , ci de liniste altfel , de calm si toleranta , daca vrei.Unde mi-ar place sa traiesc?Pai intr-o tara calda , cu iarnile cu temperatura de minim 10 grade cu plus…insa nu i izolare , ci intr-un orasel frumos si cochet , cu maxim 100 000 , hai 200 000 de locuitori.E suficient.
    Tehnologia actuala e necesara , uneori , insa nu mi se pare vitala.
    daca as recurge la diferite tratamente de infrumusetare…categoric da , deja o fac utilizand creme de corp si fata si , daca as avea bani , as cere si parerea unui medic specializat pe estetica.

    Reply
    • March 21, 2013 at 7:06 pm
      Permalink

      Dar si eu cochetez cu raw veganismul , imi place dar nu ca mod de viata! Gatesc o data pe luna o prajitura raw vegan, mancam salate, echilibrul meu e mereu pe mijlocul sarmei.

      Reply
  • March 21, 2013 at 3:13 pm
    Permalink

    M-am “contopit” destul în tinereţe prin toate coclaurile bătute cu talpa, mi-a ajuns cât kilometraj am făcut. Dacă nu am măcar aşa, un piculeţ, confortul de acasă, mă lipsesc de orice. Poţi să fii “verde” şi dând puţin dovadă de echilibru în consumul zilnic de orice, nu trebuie neapărat să-ţi strigi cel mai apropiat vecin pe care-l ai peste trei dealuri.

    Reply
  • March 21, 2013 at 6:50 pm
    Permalink

    Hapi, eu traiesc intr-un loc in care am visat mereu…la malul marii, intr-o casa, in liniste, fara stresul si galagia metropolei…nu am crezut ca asta va fi pe o insula, dar daca aici e sa fie casa mea, aici vreau sa traiesc,

    Reply
    • March 21, 2013 at 7:02 pm
      Permalink

      Si sunt convinsa ca ti se potriveste foarte bine locul in care traiesti.Imi imaginez….pare un film 🙂
      Mie-mi place in oras, in orasele mari

      Reply
      • March 21, 2013 at 9:23 pm
        Permalink

        da, si eu sunt convinsa ca ce se potriveste unora, altora nu. Orasele mari nu mi-au placut niciodata. Am fost 3 saptamani in practica in Stockholm si abia am asteptat sa termin…am scris experienta pe blog. 🙂 Dar stiu persoane, nu putine, care iubesc ca si tine, orasele mari. 🙂

        Reply
  • March 21, 2013 at 7:07 pm
    Permalink

    Eu sunt un suflet în drumul lui spre desăvârșirea spirituală și trăiesc exact cum îmi place… stau la oraș, am propria mea oază de natură în spatele casei, casă care e și ea la mai puțin de 200m de un râu dincolo de care natura e la ea acasă și la 500m de nebunia orașului… pentru mine e ideal 🙂

    Reply
  • March 21, 2013 at 10:55 pm
    Permalink

    mie imi place in zone linistite, sa fac economie dar fara sa simt presiune, sa mananc carne ocazional, evit cat pot de mult transportul in comun.. asa ca ador sa merg pe jos, de aia imi placea in Mangalia caci in juma de ora o vedeai pe toata de la un capat la altul.

    Reply
    • March 22, 2013 at 1:57 pm
      Permalink

      Imi dau seama ca nu am fost niciodata la Mangalia….As avea ce vedea?

      Reply
      • March 24, 2013 at 5:49 pm
        Permalink

        Mie mi-e ff simpatica magalia dar efectiv nu as putea sa explic de ce, mai ales ca am vizitat-o cand eram ff mic poate pe la 5 ani, si efectiv nu tin minte nimic concret decat tin minte numele acestei localitati plus tin minte ca perioada de timp care inconjura oarecum numele acestei localitati rostite fata de nmine in context de gen “uite, am ajuns la Mangalia”, “suntem la mangalia”, eu aceasta perioada de tip o tin minte asa total afectiv ca fiind un timp vesel si linistit, plus asa ca o stare de bine, totul fiind armonios. E ceva total aiurea, e posibil sa fie si o memorie total falsa pe care poate o cunfund cu altceva, dar de fiecare data cand aud Mangalia, efectiv imi vine sa zambesc si ma simt asa relaxat si chiar fara nici o amintire a vreunei psibile raspunderi, (nici macar de scoala), ca si cum as fi prescolar !

        Reply
    • March 22, 2013 at 1:56 pm
      Permalink

      M-ai facut sa zambesc, am recitit cu placere

      Reply
  • March 22, 2013 at 6:04 am
    Permalink

    Eu sunt ca tine :)) Cand eram mai mica stateam luni intregi la tara si acolo traiam mai aproape de natura decat mi-as putea dori vreodata. Cateodata mergeam cateva zile intr-o casa undeva departe de sat unde nu era nici electricitate, iar apa ne-o luam din fantana. Abia am asteptat sa cresc si sa nu mai fiu nevoita sa fac asta :)) Nu e chiar asa amuzant cum suna in teorie.

    Reply
    • March 22, 2013 at 1:54 pm
      Permalink

      Si eu stateam la tara Anda, mai ales in vacante
      Dar acum ma plistisesc acolo

      Reply
  • March 22, 2013 at 6:37 am
    Permalink

    Imi place ideea de a ma contopi cu natura, de a trai in sanul ei, de a ma purta precum stramosii nostri indepartati. Dar stiu ca nu o voi face niciodata, pentru ca nu pot renunta la unele facilitati date de modernism, dar mai ales pentru ca familia mea nu ar accepta niciodata sa mearga alaturi de mine in “sanul naturii”. :))

    Reply
  • March 22, 2013 at 7:58 am
    Permalink

    I’m a city girl. Mai mult de o săptămână nu pot sta departe de internet, ştiri, magazine şi asfalt. Ceai beau destul de mult, dar nu aş anaşte acasă nici să mă tai cu cuţitul 😀

    Reply
      • March 22, 2013 at 4:34 pm
        Permalink

        Mai ales dacă ai venit de moaşă, că tocmai am citit cum te-ai chinuit să-l desconstipi pe junior 😀

        Reply
  • March 22, 2013 at 8:38 am
    Permalink

    Uita-te bine la Gosting acuma, ca el cred ca pleaca sa caute cele enumerate de tine :))))

    Reply
  • March 22, 2013 at 10:17 am
    Permalink

    Pfff, m-ai dat gata cu articolul asta, Hapi!
    In cel mai bun sens cu putinta!
    Si eu gandesc exact la fel, pe aceeasi lungime de unda, la marele fix cum ar zice unii.
    Nici eu nu sunt genul care sa se contopeasca cu natura, sa manance sanatos pana la 80 de ani.
    Fumez, mananc cat de cat echlibrat, nu ma privez de nimic si sper doar sa traiesc atat timp cat n-am sa regret c-am facut-o degeaba!

    Reply
    • March 22, 2013 at 1:52 pm
      Permalink

      Ana, ai grija ce fumezi. Se scot chestiile cu arome 🙂
      Mie tare rau o sa-mi para dupa Vogue

      Reply
  • March 22, 2013 at 12:24 pm
    Permalink

    Ce-aveți frate cu acidul ăla hialuronic ? Care-i treaba cu el?

    Reply
    • March 22, 2013 at 1:47 pm
      Permalink

      Habar nu am, nu e singura. Dar stiu un banc pe tema asta: de ce se conserva asa de bine cadavrele in ultimii ani? Datorita convervantilor din mancare si cosmetice :))))

      Reply
      • March 22, 2013 at 1:51 pm
        Permalink

        Serios, nu sunt singura? Pai mie mi se parea ca sunt, mai ales in grupul in care ma invart.
        Poate ca pur si simplu m-am uitat in oglinda si m-am vazut “prea mult sub linia celor admisi”
        Sau poate pur si simplu vreau sa dau banii pe niste rasfaturi de-astea .

        Insa se pot face diverse speculatii, absolut intamplatoare

        Reply
        • March 22, 2013 at 1:56 pm
          Permalink

          Am o amica care se gandeste sa isi puna hialuronic. Eu m-am limitat ca crema deocamdata, de la Eucerin, si e ok. Dar nu e totul, caci a, zile in care sunt multumita de mine si zile in care-mi vine sa imi trag una in bot. Cred ca depinde si de ochii privitorului, nu doar de crema. Am scris si pe blog despre asta, dar pe scurt.

          Reply
          • March 22, 2013 at 1:57 pm
            Permalink

            Da, sunt sigura ca ai 🙂 Succes amicei tale

  • March 22, 2013 at 1:44 pm
    Permalink

    Hapi, as trimite articolul acesta la un ziar. Cred ca merita citit de o audienta mai mare.

    Reply
  • March 22, 2013 at 5:30 pm
    Permalink

    cum sunt ? pai cand fericita, cand nefericita, cand vesela , cand trista, cand multumita de ceea ce am/sunt , cand nemultumita. sunt om adica. nu caut perfectiunea pentru ca sunt sigura ca nu o voi gasi nicaieri si iau lucrurile/oamenii asa cum sunt (pe cat posibil). nu agreez extremele/extremismul cand e vorba de moda, mancare, politica, religie sau orice altceva pentru ca totul este relativ in viata. totul depinde de prea multi factori. de aia ma enerveaza aia care se simt datori sa-mi dea lectii de viata. sa-mi spuna adica unde gresesc. ce stiu ei despre ce am simtit/trait eu de-a lungul vietii? iubesc si folosesc cuceririle tehnicii si nu cred ca ne-ar fi mai bine fara electricitate, frigider, aragaz, masina de spalat sau internet. ca si tine am stat mult la tara la bunici dar acum ma plictisesc acolo. am nevoie de civilizatie si magazine, de cinematografe si cofetarii, si supermarketuri. pentru mine e bine asa. altii sunt liberi sa faca cum le place. nu?

    Reply
  • March 23, 2013 at 7:36 am
    Permalink

    Daca ar fi sa mai merg pe coclaurile pe unde am copilarit,categoric as trage la un hotel,chiar daca ar trebui sa merg zilnic 25 km,iar asta as face-o nu din snobism ci din mai multe motive:
    -nevoia de igiena organizata e mai mare decat dorinta de-a ma spala la lighean cu apa din fantana
    -nu cred ca gazdele ar intelege de ce prefer cerealele cu ovaz tip pleava in locul iaurtului cu smantana de-un deget(fierea stie de ce!!)
    -trezitul la 4 dimineata nu e una din pasiunile mele
    -mi-ar fi frica ca mitul de copilarie fericita sa nu-mi fie strivit de realitate
    Deci,consider ca sunt oameni alesi sa aprecieze traiul simplu,oameni care pot trai asa,care pot aprecia unele lucruri,stari.E o crima sa privesti natura de la fereastra,cu nurofenul in buzunar?Suntem poate mai slabi dar asa suntem noi si orice lucru fortat iese intotdeauna prost.
    Imi plac povestile,imi dau senzatia unui mai bine,dar prefer sa nu le transform in realitate.

    Reply
    • March 23, 2013 at 8:49 pm
      Permalink

      Ai face un drum de cateva saptamani? De exemplu “El Camino” ca sa ajungi la Santiago de Compostela?

      Reply
      • March 24, 2013 at 7:51 am
        Permalink

        4000 de km???Sigur nu!

        Reply
  • March 23, 2013 at 8:43 pm
    Permalink

    Sa stii ca eu ii admir pe oamenii astia cu natura, muntele si morcovul!:)))
    Si, desi as vrea (intr-o oarecare masura) sa fiu ca ei, continuu sa mananc multe dulciuri, sa nu fac sport, sa refuz cu strasnicie ideea de a dormi intr-un cort vreodata sau de a nu folosi produse cosmetice!
    Hmm, cred ca m-ai ajutat sa-mi dau seama…eu nu vreau sa fiu ca ei, nu stiu de ce aveam ideea asta in cap!:P

    Pup!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    Reply
    • March 23, 2013 at 8:48 pm
      Permalink

      Si eu sunt fascinata de povestile si experientele lor si vorba ta….dupa ce analizez lucrurile imi dau seama ca nici eu nu vreau sa fiu ca ei. Trebuie sa ti se potriveasca un mod de viata

      Reply
  • March 24, 2013 at 8:08 pm
    Permalink

    Poate că nu ești făcută să trăești în natură, dar fiecare avem rostul nostru pe acest pământ ! Și. e bine că tu ți=l cunoști, și ai înțeles ce ți se potrivește.
    Părintele Steinhardt spunea că, cel mai mare eroism este să îți rodești viața care ți s=a dat,în condițiile în care te găsești. Nu trebuie să căutăm ceea ce nu ni se potrivește !

    Eu una iuibes natura, și aș fugi de civilizație, dar am îndatoriri care nu pot fi îndeplinite în pustietate, și ființe care depind de mine, și care iubesc societatea modernă = așa zgomotoasă și poluată cum e ea ! Până la urmă, paradisul este acolo unde sunt cei dragi. și unde poți fi de folos.
    Natura e minunată. dar e un dar pentru la sfârșitul vieți, când vom avea vreme de bilanțuri și jurnale de înțelepciune. 🙂

    Bun text. mi=a plăcut inceritatea ! Chiar dacă avem păreri diferite în legătură cu natura, până la urmă contează să ne îndeplinim misiunea vieții. și să ne înțelegem unii pe ceilalți.

    Reply
  • March 26, 2013 at 11:00 am
    Permalink

    Mi-as dori mici escapade in natura, undeva langa mare, langa Dunare sau la munte toamna, dar sunt mai degraba a city girl, imi place aglomeratia, ador arhitectura unui oras mare iar acum sunt indragostita de Bucuresti…

    Reply
  • September 3, 2014 at 1:39 pm
    Permalink

    locuinta mea de vaaraaa, e la taaraaa…acolo era sa mor..:)

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *