Conf Dr. Ioan Andrei Vereșiu – medicul clujean care-a luptat pentru ca pacienții cu diabet să aibă parte de un Centru multidisciplinar

conf-andrei-ioan-veresiu-seful-centrului-diabetVă rog să dați un share pentru bolnavii voștri. Mulțumesc!

Pacienta e obosită, speriată, eu știu că adesea diabetul vine la pachet cu complicații. Depresie, accidente vasculare, neuropatiile, bolile cardio. Pentru lume e doar o altă bolnavă cu diabet, ei și? Sunt o grămadă și apoi, unii spun că bolile lor sunt mai grave sau mai dureroase.
Pentru mine, această pacientă e Lumea.
Fac rost de numărul domnului conferențiar. Hm, cum să-l deranjez chiar pe dânsul? Aflu că e pe alt continent și totuși îi scriu. Nu trec 10 minute și-mi răspunde. Îmi spune unde să mă duc: oricare dintre colegii dânsului se va ocupa de bolnavă. O internăm. Probabil că va rămâne până se întoarce dânsul.

Dimineața, la Centrul pentru Diabet Cluj

(ei, am avut noroc, așa-i spunem noi, de fapt era doar o secție oarecare în cadrul spitalului medicală doi, avea să-mi povestească mai târziu Dr. Vereșiu, șeful Centrului), dimineața e forfotă mare. Rezidenții sunt grăbiți, au multe de făcut și toate par priorități, așteaptă lume multă, luni, uite, chiar acum, se fac mai multe internări.
Doamna Conferențiar Bala Cornelia îmi preia pacienta și ceilalți sunt conduși fiecare în salonul în care vor rămâne. Imediat după internare, o doctoriță drăguță, foarte frumoasă de fapt, începe să se ocupe de pacientă ca și de un copil. E dr. Amalia Marc, o fată care debordează de energie și are mereu un zâmbet pregătit, o glumiță, o ironie constructivă (nu e voie să nu-ți asculți medicul și daaaa, glicemiile scad!). Am mai văzut astfel de tinere doctorițe la neurologie, lucrau cu doamna Profesor Lăcrămioara Perju.

Pe Conf. Dr Andrei Vereșiu l-am întâlnit după câteva zile,

conf-dr-veresiu-andreiveresiu-cluj

chiar la marginea patului din salonul bine pus la punct pe care-l vizitam zilnic. Eram cu un prieten, similitudine, un fost coleg de facultate de-al domnului Conferențiar. Totuși, ne gândim să ieșim pentru vizită dar dr Vereșiu insistă să rămânem. Se adună toată echipa și în loc de o anamneză și o prezentare din care nu înțeleg mare lucru cei care n-au a face cu medicina, se încropește o poveste amuzantă și pacienta uită că e acolo pentru teste și studiu. Aflăm că funcțiile s-au îmbunătățit. Că e necesară o abordare nouă. Schimbarea tratamentului. Conf Bala și Vereșiu împreună cu Amalia ne implică și pe noi în discuții. Și evident pe pacientă, apoi, eu și amicul meu avem onoarea să ne destindem cu o cafeluță în biroul șefului de secție. Rămân uimită, mă uit la diplome, la cărți, Dr. Vereșiu ne povestește despre Japonia. Adevăratul crush îl zăresc în ochii dânsului când îi povestește vechiului său prieten despre familia lui. Medicul radiază.
„Cu ajutorul soției mele am reușit să trec de multe obstacole în viață.„ mărturisește Vereșiu privind instinctiv înspre pozele celor dragi. Un strop de melancolie, povești din studenție și despre rezidențiat, atunci, în câteva secunde se întrevede fragilitatea benignă a Omului puternic care-a înființat primul centru din țară pentru piciorul diabetic. Și unicul cabinet de acest fel care funcționează, are specialiști și și-a desfășurat activitatea fără întrerupere în ciuda multiplelor probleme cu care se mai confruntă.

veresiu-conf-centru-diabet-cluj

Așa că mi-am luat inima în dinți și l-am sunat din nou. Îmi doream o discuție liberă. Ca să aibă și cititorii fără pregătire medicală o bază largă a informațiilor, fără (prea mult folositul) limbaj de lemn. De fapt, voiam să pun întrebări multe dar  Dr. Vereșiu este o enciclopedie, nu-mi aminteam să întreb ceva anume când îmi vorbea despre medicină și istorie. Și pentru că furam și eu și alții din timpul lui – m-am simțit oarecum rușinată să mă prezint cu-n set de întrebări standard. Dânsul știa istoria clădirilor în care funcționează clinicile, îmi povestea despre maeștri cu care a lucrat (a trebuit să caut ulterior pe google pentru că dânsul etala egalitatea și respectul pentru fiecare persoană ce apărea în discuții), despre statistici (pe care le veți găsi cu un search, tot pe google, nu are rost să le menționez aici), de aceea, am să redau, precumpănitor, ceea ce am reușit să smulg din convorbirile noastre. Prea modest ca să vorbească despre persoana sa, am extras oarecum vox-uri din întregul tablou. Care mi s-a prezentat impecabil în 45 de minute sau mai mult.

Ajung la Centru miercuri,

undeva în jurul amiezii ca să evit perioada de vizită și să nu încurc (prea mult) activitatea domnului Conferențiar și a echipei. Apare de undeva de pe secție, mă poftește zâmbind sincer, simt deschiderea, nu e ca majoritatea medicilor care se tem când li se invadează spațiul privat. Știe că voi culege și voi scrie datele altfel decât un jurnalist care vrea să vândă ceva. Și-mi oferă încredere, lucru rar, un soi de încredere pe care numai un om înțelept, trecut prin multe experiențe interumane, îl poate oferi spontan unui seamăn relativ străin.
Mai nou se vând senzațiile, nu informațiile, îi spun. Și-i mărturisesc că nu m-am mai simțit niciodată Jurnalistă după ce am văzut cât valorează acreditarea mea în Romania, neraportat la bani. Jurnalist e oricine. Ei câștigă bănuți. Eu sunt doar un blogger. Scriu. Sunt scriitoare. Zâmbesc (gândindu-mă cât de încet reușesc să-mi duc sarcinile la bun sfarșit în ultima perioadă).

În birou miroase vag și plăcut. Havane cubaneze? Pe fundal se aud ariile unui tenor celebru. Cer apă și dânsul mă servește, ba chiar și cu bomboane.

Palatul Regal

centru-diabet-cluj-vedere-afara

Sunt fascinată de modul în care povestește omul de pe canapea și iau notițe, cât pot. Mă concentrez greu pe ambele sarcini pentru că interesul e să ascult.

Știați că clădirea această și Medicală 2 au fost reședințe pentru maici în 1936? Atunci, la inaugurare, a participat Carol al doilea. Pe feronerie mai avem monograma regală… Dr Vereșiu pare că deschide o poartă din trecut și totul are legătură cu medicina și pacienții. Continuă, chiar dacă ne întrerupe primul telefon. Pe atunci măicuțele se ocupau mult de bolnavi… prin 1958 am venit și eu aici la medicală 2 împreună cu Dr Rusu Grigore. Tot aici a lucrat profesorul Goia, fondatorul semiologiei… semiologia a fost, a rămas o pasiune de-a mea, prima. Ați auzit poate de profesorul Goia…

Șeful clinicii trece ușor peste întrebarea pusă oarecum retoric, n-aș fi apucat să răspund, probabil că nu voia să mă facă să mă simt jenată. Nu, nu aveam idee ce e semiologia așa că am tăcut, mi-am amintit acasă și am căutat toate informațiile. Inclusiv despre fondatorul ei.

Cu amuzament, își amintește că în 1958, a fost înființat un centru antidiabetic, o secție.

E ciudat, nu?  Medicul își ridică degetele la tâmplă ca și cum ar scotoci printre amintiri, e un non-sens să folosim cuvântul anti-diabetic. Cum să fii anti-diabet, ce să înțeleagă pacientul? Boala metabolică o dezvolți, putem fi anti-fumat, anti-alcool, fiecare cu ale lui dar… eh, în sfarșit, după 4-5 ani tot fondatorul, l-a desființat. De fapt, până în 92 când am venit împreună cu Profesorul Hâncu, tot aici era o secție exterioară a spitalului de ginecologie Stanca. Veneau pacientele care aveau probleme cu sarcina, se internau pentru proceduri cele care nu puteau rămâne însărcinate… da, era doar pentru femei.

Cum ați ajuns specialist în diabet?

Conf A.V. Pe atunci nu existau diabetologi, așadar pasionat de semiologie, pe care le-o predau și astăzi studenților mei de la UMF, am rămas fidel acestei ramuri și am profesat pe interne. Diabeticii erau pe atunci trimiși și tratați pe la endocrinologi.
Nu mă mulțumeam doar cu medicina internă, mă gândeam c-o să mă plafonez, mi-am dorit să fac a doua specializare pe diabet și boli de nutriție. Pe-atunci nu am primit aprobarea.

Erau alte vremuri, alte protocoale… Așa că am făcut specializare pe cardiologie cu Prof. Stăncioiu.
Îl privesc cu admirație și mirare, nu știam că a făcut și cardio.
Mi-a folosit mult specializarea asta. Nu cred că mă hazardez dacă spun că o anumită complicație din neuropatiile care pot apărea la diabetici cresc exponențial riscul de boli cardio vasculare. Și infarct. Din păcate, de-a lungul anilor am văzut și am trăit aceste experiențe în practica de zi cu zi.

Ce-mi mai puteți spune despre Centru? Cum ați reuși să-l mențineți când în alte județe abia se prescriu rețete, diabetologii sunt puțini și supraaglomerați, știți… în orașele mici nici nu mai au timp să consulte! Ați schimbat puțin lumea în jurul dumneavoastră… Alții nu au reușit. De ce?

Conf. A.V. Destul de curând după ce am obținut un loc pentru specializare în boli de nutriție, metabolice-diabet, am fost la o bursă de studii în Perugia. 3 luni. Mi-a atras atenția piciorul diabetic, o complicație urâtă, adesea diagnosticată târziu. Totuși, acolo pacienții erau trimiși la specialist. Am venit în țară, noi ne trimiteam încă pacienții direct la chirurgi.
Mi-am dorit să nu se mai întample asta. Împreună cu dl profesor Hâncu am început să facem petiții, cereri la minister, la DSP, lobby, oriunde puteam, îi bombardam cu hârțogării. Faptul că nu m-am dat bătut a avut efect. La un moment dat s-a dat o hotarâre de guvern: să se înființeze astfel de centre în toate județele. Eram încântat! Ei, ghiciți ce s-a întâmplat. Medicul zâmbește amar, ca la o glumă proastă dar posibilă: niciodată nu s-au emis instructiunile de aplicare și asta a fost!

Dar aici, cu ajutorul întregii echipe de sprijinul căreia am beneficiat, am reușit să facem Centrul funcționabil. Am păstrat denumirea asta și am înființat și un cabinet ambulator de picior diabetic, singurul din țară în sistem public! Deși oarecum suntem doar o secție adiacentă Spitalului Județean, am avut noroc și am menținut de atunci, mereu funcționabil Centrul de Diabet.

Cum e cu amputările din cauza neuropatiilor? 60 pe zi, ați declarat într-un interviu. Și astea din cauza diabetului zaharat!

Da, haideți să vă explic.
Dr. Conferențiar Vereșiu mă conduce în cabinetul ambulator care își oferă serviciile zilnic pentru pacienții care au dezvoltat deja leziuni: cabinetul cu specialiștii în podiatrie. Doamna doctor Paula Pavel își aranjează în calculator calendarul cu programări și selectează foi. Abia că ne observă, e obosită probabil. Imediat ce o salut și-mi cer voie să fac niște poze, zâmbește și-și cere scuze, era absorbită…
Peste 25 de pacienți vin aici zilnic îmi șoptește asistenta pregătită în tratarea bolilor piciorului diabetic. Privește undeva înspre mapa cu acte și continuă îngândurată: adevărul e că majoritatea sunt deja cazuri foarte grave.

dr-paula-diabet-chirurgie-clujcentrul-de-podiatrie-cluj

Domnul doctor îmi explică ce se face acolo: unii pacienți sunt îngrijiți ani de zile, se face debridare, antibioterapie și cel mai important, toate sfaturile pentru ca pacientul să ajute și el la propria însănătoșire. Ideal este să reușim să închidem rana și să nu se ajungă la suprainfecții. Numai dacă tot tratamentul eșuează, ajung la amputație. Problema majoră este că ulcerația apare adesea în talpă, ajung la noi tardiv, bolnavul nici nu observă pentru că nu îl doare nimic!

Cât despre amputații, acest termen poate însemna un deget, o parte din laba piciorului, facem tot posibilul să folosim orteze, să protezăm unde se poate. Rar ajungem (aici, în centru), la o amputare care merge deasupra genunchiului. E foarte important să se conserve cât mai mult. Nu mai e ca pe vremuri: chirurgii tăiau până la coapsă deoarece considerau că acel pacient va reveni iar și iar cu complicații. Din fericire, de la înființarea centrului am reușit să evităm multe complicații majore.

Vorbeați despre o legătură între piciorul diabetic (neuropatia diabetică) și bolile cardiovasculare….

Da. Am observat asta chiar eu, în clinică.
Dr. Vereșiu privește niște suveniruri înșirate pe masă, o umbră de tristețe îi lasă fruntea să se încrunte.
Mi-a rămas în minte un pacient. Mi-am dorit din răsputeri să-l ajut, eu și colegii. Avea 55 de ani. A venit destul de târziu la noi cu o leziune specifică la picior. Supurase, se infectase dar el, fiind activ și mereu pe drum, văzând că nu doare, nu i-a acordat importanță. Oboseala o punea pe seama serviciului, nu (și) a diabetului. Da…
A durat cam un an să-i închidem și să tratăm ulcerația, aproape de finalizarea tratamentului, văzând că se simte bine, a cam renunțat. A revenit oarecum la vechile obiceiuri, nu mai lua medicația corect, nu se alimenta corect… n-a durat mult… a făcut infarct. Așa mi-am pierdut pacientul…
Scuzați-mă. Se ridică și semnează niște hartii pe care tocmai le adusese cineva. Eu nu mai spun nimic. Mă gândesc că omul avea o rană la picior și moare de infarct. Dr Conferențiar continuă:
De obicei pacienților cu diabet li se asociază bolile cardio-vasculare, depresii, apar neuropatiile, retinopatia, apropo, avem un aparat performant pentru examinarea oftalmologică,nu-i trimitem în altă parte.
Am fost mai atent la corelația picior diabetic-cord, poate și pentru c-am făcut specializarea pe cardiologie. Ca să dau un exemplu, din propriile observații v-aș spune că mortalitatea prin afecțini cardio în primii cinci ani la un pacient cu o ulcerație a piciorului este mai mare decât la pacienții care au fost diagnosticati și tratați de cancer la colon! Este extraordinar de important să prevenim apariția ulcerațiilor!

Cât de repede poate evolua o ulcerație dacă s-a infectat deja și…?

Conf. A.V. Așa să vă gândiți că uneori schimbarea se poate produce în ore sau de pe o zi pe alta! O ischemie sau o septicemie, toate cu consecințe grave. Dacă centrele din țară ar funncționa ca și acesta, nu cred că numărul amputațiilor ar fi atât de mare. Pe lângă trauma pe care o suferă pacientul, costurile implicate de o amputație sunt enorme.

Sunt pacienți care nu acceptă amputația?

Conf. A.V Cam 50%… Din păcate, nu mai putem face mare lucru în aceste cazuri.

Lumea intră și iese din biroul domnului doctor, întrebări, telefoane, la un moment dat se scuză un minut și oarecum îmi dau seama că am furat destul din timpul dânsului. Mă conduce, e binevoitor, blând, glumește cu un alt medic și da, îmi dă voie să fac poze și „sus”. Stresez câțiva medici, rezidenți, asistente dar toți sunt politicoși. Simt nevoia să mă explic mereu: nu, eu nu sunt din presă. Este adevărul pur. Nu am reușit să mă identific cu oamenii din presa românească decât în vremea-n care eram o tânără idealistă ieșită de pe băncile facultății.

medici-diabet-clu

Plec bucuroasă. Sensibilizată: Durerea este darul lui Dumnezeu, mi-a spus Medicul. În contextul în care vorbeam despre ulcerațiile diabetice care din păcate nu dor și pacientul nu le vede la timp. Dar e aplicabil în viață și unii chiar nu știu. Pe scări o reîntâlnesc pe doamna dr. chirurg Paula Pavel. Mai stăm câteva minuțele și schimbăm două vorbe. Deși a consultat toată dimineața apoi a aranjat date și fișe în sistem, prezența ei este tonifiantă. Însă îmi dau seama că sunt obosiți. Încărcați.

„E greu să alegi prioritățile dintre priorități”referindu-se la medicina românească, asta-mi spunea un alt medic de renume din Cluj într-o discuție publicată pe blog.
Îi admir. Plec. Sper să le fie bine, să-și poată continua munca, să fie sprijiniți. Sunt bucuroasă că avem un astfel de Centru pentru Diabet la Cluj. Poate aflu curând că manageri cărora le pasă, reușesc să întemeieze așa ceva și în alte județe.

diabet-clujsala-asteptare

Similar Posts

12 Comments

  1. Tot respectul! Aș dori săavem și la Dolj așa ceva! Nouă ni se prescrie rețeta, e lume multă și nu ai timp să pui nici 3-4 întrebări pe lună sau la trei luni, de unde consult!!

  2. Sunt asa de rari oamenii care au putere sa lupte, sa nu renunte, sa nu se lase invinsi de sistem. Mi-as dori si in Ploiesti un astfel de centru, cu astfel de medici. Tatal meu e diabetic, a cazut, s-a ranit usor si acum ne luptam cu o rana care nu se inchide de doua luni, desi nici nu a evoluat in ceva mai grav. Este extraordinar sa poti ajunge pe mainile unui specialist de asemenea anvergura.

    1. Îmi pare rău pentru tatăl tău 🙁
      Da, am fost norocoasă că am ajuns la dânsul. Și echipa este foarte bună.

    1. Bună
      Aici nu dăm diagnostice Rares, în plus nimeni nu-ți va spune că ai diabet pentru că ai luat tu două valori. Pe medicul de familie întreaba-l si el va sti ce investigatii sa faca.
      Sanatate.

  3. Superb articolul , iar Dr,prof. conf Veresiu …va multumesc pentru tot ce ati facut pentru mine …efectiv ma.ti redat familiei , cu stima si respect , va multumesc ca, am avut norocul sa fiu pacienta domniei voastre si niciodata nu voi uita cum si in ce fel m-ati tratat.

  4. Domnu confrrentialu dr veresiu este un profesor adevărat bine primitor și deschis la pacienți un adevărat profesionist în diabetologie domnul Dumnezeu sai deie putere

Leave a Reply to coco Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *