Compunere pentru cea care-a plecat

vitraliiCred ca ne rupem dintr-o energie pură atunci cand venim pe Pamant. Suntem o parte dintr-un întreg , acolo în „niciunde” si suntem compleți. Aruncați aici , în trupurile cu care ne identificam , căutam să ne asimilam între noi si nu reusim.

Si-apoi trecem prin zeci de stări. Initial ne pliem dupa „modele” iar cand ele nu ne mai satisfac căutam altele. Incercăm sa transformam alti indivizi. Sa vada, gandeasca , sa simta ca noi.

Le dăm argumente dar ei par orbi, surzi, muti , raman impasibili si fooooarte diferiti, în continuare. Ne deranjează. E momentul să ne prefacem că nu-i asa.

Incepem sa emitem șabloane. Despre frumoasele care-s urâte fiindca nu ne plac nouă, despre femeile care-s mai femei pentru ca-s mame,despre fii mai cuminti pentru ca-s ai nostri , despre scriitorii care-s mai prosti intrucat sunt relativ simplu de lecturat pentru mase ,despre credinciosii care-s mai înapoiati mintal deoarece apartin unei religii si în sfarsit despre oamenii care sunt periculosi si imprevizibili pentru ca vin dintr-o regiune în care exista mai multa violenta.

Apoi…..

Intra în scenă elogiul diversitatii . Elogiem caracterele diferite si oamenii îndrăzneti care spun mereu altceva, altfel decat noi. Da, e bine, nu ne plictisim, slava multitudinii de pareri si comportamente care aparent ne-au aruncat pe culmile tehnologiei, modernismului, etcetera .

Dar undeva în Sinele pe care nici nu-l cunoaștem , locuieste absolut accidental si fără sa plateasca vreo chirie- Dorința .
Dorinta ca omul tau/femeia ta sa gandeasca si sa simta la fel ca tine. Ca prietenii tai sa înteleagă exact ce vrei tu sa spui. Să te placă.
Părintii tai sa te iubeasca asa cum esti.
Copiii sa te asculte.
Oamenii care contează – să se identifice cu tine.

Bucata de energie care se zbate între creier si inimă , ne reaminteste că există ceva dincolo de noi si ca n-o sa ne creasca aripi daca împrăștiem inutil toate penele (sau toate palmele) pe care le primim de la viață.

Cred ca asta a vrut sa zica Eminescu prin „nu credeam să învat a muri vreodată” .
Eram pe clasa a unșpea cand diriginta s-a oprit lângă banca mea si-a încheiat prezentarea : „Ca sa pot muri linistit, pe mine mie redă-mă” si m-a întrebat ce-a vrut să spuna poetul.

Nobilă femeie, știai deja. Mie mi-au mai trebuit multe anotimpuri ca sa simulez că înțeleg.
Au trecut cativa ani dar nu te-am uitat.

Sunt în trecere pe Pământ iar tu esti „niciunde-pretutindeni”. Vesnică, nemuritoare si desăvârsită.Ti-a rămas la mine si la altii care te-au iubit: zâmbetul, clinchetul brătărilor tale preferate, aroma de parfum franțuzesc. O parte din corola de minuni a lumii si altele despre care nu pot vorbi. Alerg prin viata pe vârfuri dar mă opresc si mă echilibrez atunci cand trebuie. Sunt superficială si profundă, așa cum mă plăceai tu. Unii sunt de parere ca nu cred în Dumnezeu pentru ca glumesc mult pe seama religiei. Cum să le explic lor că la final El se va uita la suflet si nu pe blogul meu?

Azi m-am gândit la tine fara nici un motiv. Ce mirare c-ai fost….ce minune că sunt!

33 thoughts on “Compunere pentru cea care-a plecat

  • August 14, 2013 at 6:27 pm
    Permalink

    Dacă se va întâmpla ca cineva să se gândească astfel la mine, cândva, va însemna că n-am trecut degeaba prin viață, pe acest pământ. Ce minuni lasă în urma lor unii oameni…

    Reply
    • August 15, 2013 at 8:23 pm
      Permalink

      Probabil ca la fiecare se va gandi cineva la un moment dat. Poate nu vor avea cuvinte sa scrie sau vorbe sa spuna mai departe ce simt

      Reply
  • August 14, 2013 at 6:37 pm
    Permalink

    Slavă Cerului că au trecut şi peste mine nişte anotimpuri, altfel ţi-aş fi înţeles sentimentele cam cum îl înţelegem toţi pe Eminescu în liceu ! 🙂

    Reply
  • August 14, 2013 at 7:13 pm
    Permalink

    Chiar m-ai impresionat. Ai redat atat de bine modul cum evoluam, cum crestem, si te-ai intors apoi la momentul zero, cand ai vrut sa intelegi, si ai privit pe cineva care chiar intelegea, si care ti-a fost model, si iti este si acum. Frumos.

    Reply
    • August 15, 2013 at 8:24 pm
      Permalink

      Da, dupa mama si apoi -alaturi de ea- diriginta din liceu mi-a fost un model in viata.

      Reply
  • August 14, 2013 at 7:59 pm
    Permalink

    Mai ai răbdare încă vreo 10-15 ani şi să vezi senzaţia atunci… Să nu spui că e mult. Oricum, vor trece muuult mai repede decât ai crede. Fir-ar…

    Reply
    • August 15, 2013 at 8:25 pm
      Permalink

      E muuult pentru o femeie. Si nu-mi aminti ce repede trec anii ca vin si-ti indoi timbrele:))

      Reply
  • August 14, 2013 at 9:01 pm
    Permalink

    Foarte frumos…

    Și eu cred că poezia respectivă e mult mai profundă decât par să o considere unii (e băgată la genul erotic).

    Reply
    • August 15, 2013 at 8:27 pm
      Permalink

      Oda in metru antic, poezie erotica? Well, o fi adevarat ca unii gandesc cu fundul chiar daca sunt mari critici, dar ce vina avea Eminescu?
      Inteleg ca atunci cand citesc “ma topesc in flacari” sunt cativa care se pot gandi ca-n flacarile Annei Lesko

      Reply
  • August 14, 2013 at 10:54 pm
    Permalink

    exista in viata fiecaruia dintre noi oameni/gesturi/situatii care ne pot schimba brusc optica de viata. nu pentru toti si totdeauna in bine. depinde de noi in mare masura. depinde daca suntem dispusi sa auzim/simtim ceva. daca nu ne-am inchistat in propriile noastre conceptii/limite.

    Reply
    • August 15, 2013 at 8:29 pm
      Permalink

      Oamenii speciali ne schimba conceptiile/viziunile si dupa ce nu ii mai avem langa noi

      Reply
  • August 14, 2013 at 11:25 pm
    Permalink

    …sunt la vârsta când vestea despre plecarea cuiva apropiat sau nu, se simte, se vede altfel…și mă gândeam joia trecută, în timpul pomenirii de 40 de zile a celui decedat(finul meu, care urma să împlinească 24 ani la sfârșitul anului) la nimic…la nimicul care devii..de unde erai, mergeai pe aceeași alee cu alte sute de oameni, mii, zeci de mii, acuma nu mai ești…și nici că se simte. Pe urmă, m-am gândit la vecinul meu de dedesubt, pe care nu prea-l auzeam prin casă mergând ori vorbind(îi murise nevasta de vreo 5 ani) și zilele trecute casa era luminată, multe chiote, fum de țigară…multă viață in casa unui om de curând decedat…și eram nervoasă, dar nu pe ei, ci pe mine, că în timpul vieții lui, nu m-am gândit atât de des pe cât o fac acum, de câteva zile, nemaifiind…și toate astea cumva raportate la propriul confort până la urmă…nu credeam să învăț a trăi cu gândul că acum sunt, dar mâine…cine știe? Nu ne învață nimic ce-i cu opririle, ce-i cu sosirile…bâjbâim planeta asta albastră…azi chiar am fost pe Marte! Și să știi că m-ai dezamăgit un pic…cum, dum(nezeu) nu citește bloguri? De fapt, ai zis că nu se uită…care e altceva…eu nu mi-l pot imagina pe Dum ăsta acceptat refuzând să butoneze la o tabletă. 😉 Am și scris o piesă de teatru în care nu-i privam pe înaripații angelici de net…ce-i drept , se numea externet și nu internet…;) hai, că încep să semăn cu rudolph aspirant la lungime în comentariu.
    Celei care a plecat un gând bun!
    Celei care încă îi e aici, două!

    Reply
    • August 15, 2013 at 8:33 pm
      Permalink

      Am vazut vizita pe Marte si astazi chiar ma gandeam mai serios la proiectul acela mai ales c-ai lansat un comentariu dragut si Max te-a intrebat daca vorbesti serios 🙂
      Poate ca ne-ar fi mai usor sa traim pe Marte macar cativa ani. Sau cine stie….ce hahalere ne-ar manca pe-acolo si macar ar pune-o regizorii de-un film bun in memoriam 😀
      Cred ca am dat-o pe umor negru deja, e timpul sa comut :))

      Reply
  • August 15, 2013 at 9:28 pm
    Permalink

    Sunt sigura ca ai fost iubita de profesorii de limba romana!
    Am citit de ieri, mi-a transmis mult articolul tau si m-am simtit atat de mica incat nu am putut sa spun nimic. Azi, dupa cum vezi, abia reusesc sa ingaim ceva!

    Ilda
    Lavender Thoughts

    Reply
  • August 16, 2013 at 5:09 am
    Permalink

    ce impact puternic ti-a lasat. foarte frumoase cuvinte hapi….

    Reply
  • August 16, 2013 at 6:43 am
    Permalink

    E frumos cand un profesor devine un model. Iata ce minunatii de ganduri poate inspira o astfel de persoana. Mi-au placut mult gandurile tale 🙂
    Tot intr-o dispozitie din asta in care imi amintesc tot felul ma aflu asa ca nici nu stii cum te inteleg…

    Reply
    • August 16, 2013 at 7:56 pm
      Permalink

      Multumesc fetelor.N-am vrut sa va pleostesc dar asa mi-.a venit la mână 🙂

      Reply
  • August 16, 2013 at 8:52 am
    Permalink

    Cat timp ramanem in amintirea cuiva inseamna ca n-am murit, doar ne-am mutat in alte zari…

    Reply
    • August 16, 2013 at 7:30 pm
      Permalink

      Probabil. Poate e ca si atunci cand visam
      Unele vise imi par atat de reale

      Reply
  • August 16, 2013 at 10:14 am
    Permalink

    mi-ai amintit de profesoara mea de lb romana, o doamna adevarata, cu tinute speciale, cu vorbe mestesugite care m-au facut sa baleiez aplecarea mea spre matematica, catre teritorii romantice si sa scriu kilometri de comentarii literare. oameni deosebiti care merita amintirile noastre cele mai calde 🙂

    Reply
    • August 16, 2013 at 7:30 pm
      Permalink

      A, da….si hainele ei erau….dupa ultima moda.
      O doamna in toate sensurile cuvantului!

      Reply
  • August 16, 2013 at 12:50 pm
    Permalink

    azi fusesi profunda. 🙂 Si mi-ai mers la suflet. Ce bine ca esti!

    Reply
    • August 16, 2013 at 7:29 pm
      Permalink

      Multumesc Gabi. Am redevenit superficiala, e weekend . Evident ca ce e de pastrat, pastrez in inima si cand rad si cand plang.

      Reply
  • August 16, 2013 at 6:43 pm
    Permalink

    minunata postare. MI-a mers la suflet si chiar aveam nevoie. Probabil ca asa trebuia,sa dau peste blogul tau; stie Domnul de ce avem nevoie si cind. 🙂

    Reply
    • August 16, 2013 at 7:28 pm
      Permalink

      Of Anca….in general aici gasesti chestii amuzante deci dupa partea introspectiva iti recomand ultima postare. Ar fi cazul sa si zambesti catre sfarsitul zilei, nu?

      Reply
  • August 19, 2013 at 10:39 pm
    Permalink

    Mi-a placut ff mult acest articol. Mai devreme, imediat dupa ce-l citisem, am vrut sa scriu si mai pe larg de ce, asa in mod ordonat, tot ca o compunere, ca sa reiasa cat se poate de clar calitatile pe care le-am apreciat la acest articol, atat forma/stilul cat si ideile teoretice din continutul lui plus povestirea vignetei ilustrative respectiive, dar nu am avut timp atunci, si acum nu mai am asa energie si nici nu cred ca as fi in stre sa ma exprim chiar asa de clar precum ar merita acest articol, dar zau, pot sa zic ca eu, cand l-am citit, l-am simtit asa ff aproape atat de sufletul meu, cat si de unele idei de-ale mele, desi eu nu as sti niciodata sa le expun asa de clar si de riguros…pt ca tocmai ieri, de ex, am vrut asa prin totala coincidenta sa scriu pe undeva un comentariu referitor la ce importanta acord eu unor intalniri cu niste oameni care si-au luat din timpul lor ca sa imi transmita mie ceva educativ, numai ca a iesit asa o varza, ca nu stiam sa explic ce voiam, si am renuntat si la acel comentariu, (ca zau, eu ma cam sfiesc sa fac comentarii subcalitative legate de lucruri pe care le consider ff importante, doar fata de lucrurile mai comune nu ma sfiesc si scriu orice si oricum), dar uite ca azi am citit articolul asta, si intr-una din portiunile lui, (ca are mai multe, fiind un articol chiar destul de complex), atingea exact ce voisem eu sa zic dar nu ma pricepusem. Si de aia mi-a placut, ca a vorbit asa parca si in locul meu, cand eu nu m-am priceput, in legatura cu un lucru important pt mine.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *