Cerere, către Moș Nicolae

(foto: arhiva personală din altă lume)

Salut, sunt Ioana – știi, să nu mă confunzi iar, ca satul ăla Sîntioana, tot cu Î din I.

În primul rând vreau să-ți mulțumesc că ai făcut cu putință să te așteptăm cu toții, altfel, în ultimii 5 ani. În viața nouă care ne-a fost dată fiecăruia. Ce cadou, ce surprize, cum a făcut Dumnezeu minuni și iaca, ne-am descurcat crezând că noi, noi suntem cei bravi!

A fost, este pandemia. Înfricoșător. Dar mă și tem să spun că-n răul cuiva poate fi bine. Am dat vina pe pandemie pentru că Kint nu are cu cine să se joace. Că nu ne vizitează nimeni. Am mințit. Cred că eu sunt o persoană rea pentru alții. N-am încredere. Nu mă apropii. Nu mai vreau durere acum.  Mi-e bine-n familie. Așa că nu vreau să-mi aduci mie nimic!

Acum, am și câteva plângeri, dar e vorba de cadourile pentru copil că mi-ai dat liber și anul ăsta să aleg eu pe cât se poate.

Trec la subiect.

Poveștile de pe youtube, cele cu Santa și cu tine au o problemă! N-aveți servicii de triaj, nu vă e milă de bieții copilași?

 Pe când credeam c-am evoluat de la perversa (pardon diversa) nuielușă colorată și plină cu bobi de polistiren, vedem niște lucrători undeva, aranjând un Moș. E gata, e gata! Strigau copiii. Acu, eu nu zic că erai tu sau Crăciun dar la final, apare și ditamai parul adică un fel de scândură de care să te priponești când ți-o fi greu.

– Da ce e aia, întreabă copiii

– Nuiaua! Ia, dați=vă de-aci să nu vă bată Moșu, zice nenea care se chinuia să aprindă sechelele adică nuielele alea…

Spre casă – De ce plangi?

– Nu vreau să mă bată Moșu dar aș mai veni aici.

– Doamne și păzește pai nu te bat eu, cum să bată Moșu un copil?

– Așa a zis Nenea.

– Eh, Nenea filma o reclamă. La cizme. E o firmă. Bata. Bata- Moșu.

Acasă, înainte de culcare caut pe youtube  adevărate legende despre Moș Crăciun. Am imaginație încât compun ad hoc poveștile dar am vrut să știe legenda, tradiția. Și povestește un nene radiofonic cum Crăciun era rău la început dar apoi, cu ajutorul Fecioarei a devenit bun și… și eu m-am bucurat că în sfțrșit am găsit ceva ca sa fac legătura între Sfânta Sărbatoare și Moșii ăștia așteptați de noi toți…

– E frumoasă povestea asta, vocea e cam hârăită

– Nu-i frumoasă deloc și mie nu-mi place să dorm!

– Dar te gândești la povești cu…

– „Însă când a aflat, Moș Crăciun s-ar fi înfuriat și i-ar fi tăiat mâinile soției sale“

Știi cum am sărit? Adică hei, până și eu am simțit nevoia să-mi rod unghiile în timp ce amprentam telefonul cu degete transpirate. E ca și cum ai încerca să mă adormi pe mine în timp ce mă ameninți cu alegeri anticipate!

– Groaznic mama. Oprește-o te rog! De unde i le-a tăiat? Mai are acuma mâini? Cum duce sa…

– Înceeeeerc!

Nu știu ce a înțeles el, dar i-a rămas fraza aia întipărită pe moment așa că o juma de oră am dres busuiocul. Închis telefon, poveste din gură, de râs pentru copii năzdrăvani: Scufița roșie s-a hotărât să meargă în maroc ca să (e dincolo de Cluj? Da pui, e dincolo) își caute bunicul emigrant. În avion s-a întâlnit și s-a împrietenit cu Alice care tocmai se întorcea din țara minunilor.

Alice, neatentă, s-a așezat pe un pârț urât mirositor. Pârțul era o ciupercă invizibilă adusă din țara ei. (ahaaaaaaaaaaaaaaaahahahahah, mai ziiii)

Pasagerii, majoritatea pitici cu mască n-au simțit nimic dar Scufi, ca să se răzbune, și-a scos ghetuțele…

Până la urmă, Alice s-a căsătorit cu pilotul care era un traficant de dulciuri și s-au dus să demoleze căsuța în care au ajuns  Hansel și Gretel, să facă una din ciocolată căci nu le plăcea deloc turta dulce.

Între timp, în Maroc, la o tarabă, bunicul scufiței, împărțea Prada cu vânătorul și cu Lupul, ba mai ademeneau și turiste. Scufița l-a găsit cu ajutorul localnicilor  într-un bazar. Fiind chiar Nepoata negustorului, ea a primit gentuțe și rochițe și scufițe Prada pe gratis. Bunicul i-a explicat c-ar vrea să rămână acolo cu ce-a de-a treia nevastă pentru că oricât ai prăda, e de-ajuns pentru toti si e doar o vânzare fake, nu ca-n pădurile din  România.

– Ce e fake?

– ăăăăăă

…………

Kint are prea multe jucării, am încercat să acopăr fisurile mele emoționale cu găuri în buget. Aproape 5 ani. Am și dăruit multe. Anyhow, anul ăsta n-a știut ce jucărie vrea. A spus că i-ar plăcea un cățel de băieți. Și eu i-am spus că nu știu dacă încape-n cizme.

– Doar am piciorul mare…

– Mda, și eu am trăit pe picior mare dar nu-i totuna. Vedem.

Așa că m-am pus pe căutat Moșule. Îmi zboară timpul de sub mouse când caut jucării în online.

Câinele robotic fără nume,

la o reducere generoasă, făcea prea multe pentru prețul ăla. Kint e dezamăgit dacă-i cânt eu o colindă iar bionicul ăsta toarce, sbârnăie, evită obstacole, mârăie dacă e atins pe nas sau dacă @aude zgomote puternice. Și cea mai tare a fost traducerea cu: se uită pe fereastră cu cel mic mișcându-se încontinuu. Singurele ore în care Kint nu s-a mișcat încontinuu a fost când ne-am internat și-am avut Jim Jam în cameră și în seara aia în care a făcut febră 40. Nu iau câinele nici gratis.

Pet de la firma X are ca descriere:

merg, cânt, mângâie-mă și-ți dau un pupic. Serios? Prețul e bun dar toate astea le fac și eu dacă beau prea mult alcool!

Zigo însă

te scoate la plimbare și dă din coadă. Nu știu de ce pare că are o șa pe el, oricum e epuizat, așa și arată. Stocul adică.

Câinele rău la care nu trebuie să îndrăznești să-i iei oasele din castron era o opțiune.

Dar brusc mi-am amintit de câinele de pe strada pe care locuiește bona noastră, Doamne, câinele ăla m-a determinat în 3 zile să-mi reconsider părerile despre toti lupii și lupișorii de pe planeta asta. E singurul care latră ca la Scaraoțchi când mă vede, mârăie turbat – da stiuuu, eu sunt rea, pupe-l mama- și sare până deasupra gardului ( ce le-aș mai fi zis-o stăpânilor constructori, da nu i-am vazut prin zonă). Din cauza la caine rău și nene prost care nu si-a înălțat gardul corespunzător eu mă tem și de-un pui de chihuahua.

Toți sunt la fel, Moș Nicolae, nu vreau să blasfemiez aici, am si eu tabieturile mele de cumpărătoare ciudată și cu salariu mediu dar să fim seriosi:

– latră și merge

– sforăie când îl mângâi

– te linge pe mânuță (e pe bune!)

– stă să-l piepteni și să-l speli

Sau și mai înfricoșător pentru mine: Scoate-mă la plimbare! Și mai au și baterii.

E clar că cineva și-a greșit PR-ul, sper că nu eu. Am uitat în ce consta cererea. Semnat Hapi. Ascultă-mi doar rugăciunile, nu-mi pune nimic în cizme că în orașul ăsta nu găsesc ciorapi de care vreau!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *