Cel mai frumos concediu

padure camereSa ai un scop si sa speri ca vei reusi

Nu mi-am numit niciodata concediile- concedii si vacantele- vacante, pentru ca „m-am trezit calatorind“. Suna ciudat. A fost ciudat.
Retractez cuvantul niciodata. Imi amintesc c-asa le spuneau parintii mei. Cu harta Romaniei in mana, le-aratam celor trei colegi interesati, itinerariul magic pe care o sa-l facem noi pana la Baile Felix. Caci ei mergeau in concediu, eu in vacanta.
Imi faceam bagajul cu 3 zile inainte, nu dormeam, ma uitam iar pe harta, i-aratam mamei unde vreau sa oprim si ma uitam cu mandrie la Dacia pe care tata avea s-o spele pentru miroboranta calatorie. O, da, aceea era fericire. A mea, nu a lor.

Ei voiau, desigur, ca orice bugetar „sa se relaxeze“. Stiti, pe-atunci, n-aveam prim ministri sau dive goale care sa ne faca pofta de Thailanda, mama si tata nu puteau si nu stiau fura, asa ca ne multumeam cu Oradea, care aproape că era mentionata in fluturasul de venituri.
Tin minte ca erau plopi pe tot drumul pana acolo. Ca opream undeva intre Bucea si Ciucea sa mancam sandwichuri dar si o ciorbita de vacuta. Se topea si parbrizul in masina, cu toate geamurile deschise curgea apa pe noi, dar eu vorbeam si vorbeam si-mi placea sa descriu ce vad si sa notez intr-unul din cele 100 de jurnale. Probabil singura mini-euforie pentru ai mei, era faptul ca nu mă deranja cand scoteau caseta cu Compact si-o puneau pe aia cu Veta Biris.
Mai era un plus: nu ti se strica masina. Si daca-ti zbura o roată, supravietuiai la 40 km/ora, o luai din șanț si-o însurubai la loc. Oricum aveam mai multa “sculărie” in portbagaj decat bagaje.

In 7-8 zile, intr-o camera dubla, triplata cu-n copil razgaiat, imi imaginez  relaxarea parintilor mei. Cand veneam „sa ne odihnim la pranz“ unul dintre ei trebuia sa joace marocco, altul sa se asigure ca fac si eu un dus, apoi sa uite de odihna si sa vina sa ne plimbarim prin piata de gablonturi, n-aveam de ce sa fiu mârlită si obosita la 7-12 ani. Ai mei erau lați seara. Peste zi, ma căutau prin bazine, imi cumparau mici, inghetata, suc, popcorn si nu toate-odata- asa pe rand, nu suficient cat să aibă timp să citească 2 pagini lungiti pe prosop si nu destul cat sa dai doua ture de bazin. Nu le-a zis nimeni ca-s hipernustiucum si ca ADHDul ma paste. Cum sa am dificultati in executarea sarcinilor, cand de fapt ii tineam pe-ai mei in priza si nu-i lasam sa se uite plictisiti cu ochii in soare, mai ales ca n-aveau de ce sa mimeze fericirea. Nu aparuse Instagram.

Timpul a tras de mine, lungindu-ma frumos si-a tras si-un tip care castiga cam 1200 euro pe luna, aici in Romania pupandu-si in fund un sef de prin Bistrita pentru care se trezea si la 2 noaptea ca sa dirijeze soferii de tir care transportau conserve si nu „se descarcasera la timp“. Conservele. Ca se oprisera ei pe nu stiu unde ca sa sa se descarce. Si pentru mia aia de euro, Daviducu nu mai avea vise, în afară de a-și schimba masinile BMW ca boul cu car nou, asa ca a preluat visul meu. Voiam sa vad O DATA piramidele din Egipt.
Acordul prin atractie a facut sa-și dorească  si el „sa vedem intr-o zi piramidele“ despre care credea ca-s facute de „extraterestrii“, dintr-un „nisip special“ si daca „te urci pe ele poti atinge o stea pe care o cheama Osiris“. Asa-i spusese sefu-so. De google n-avea timp. Si oricum, google nu-i vira euro.

O sa le văd? Era aproape imposibil atunci. In 7 luni am schimbat si iubitul si țara. Si-apoi, sa fim sinceri, niciodata nu mi-a placut sa locuiesc in Bistrita. Scuzati dragi potenti(ali) cititori din zona.

Dupa 8 luni de la nememorabilul eveniment, am coborat din autocar si m-am dus spre ele. Spre cele trei piramide. Am avut frisoane cand le-am vazut. Cam 15 minute, un marș serios printre camile, turisti, vantul stropsit de nisip si Ra care parea ca tocmai se desprinde din cer. In loc sa lesin de fericire, am sincopat din cauza caldurii si m-am trezit in timp ce un Keops negricios imi turna apă pe tricou si consortu îl injura in limba lui probabil.

piramidele din egipt

Calatoriile te fac mai fericit?

In opinia mea, nu. Te fac mai intelept- totusi conditia este sa nu fi de-a dreptul un tăntălau snob. Cand m-am dus la Luvru, mi-am aprins o tigara langa piramida din sticla, am scos stiloul si am marcat pe ditamai harta cu „lumea intreaga“ 3 locuri care ma interesau. Atat de bine m-am simtit acolo!
Consortul mi-a spus ca s-a cam saturat de Luvru si c-o sa se plimbe.
Foarte bine. Imi lipsea unul care sa traga de mine inspre vreun departament in care erau expuse primele obiecte cu care-si dadeau in cap sau pe corp etruscii.
Calatoriile nu te fac mai fericit daca le „executi“ ca sa pui poze pe Instagram, doar pentru ca „ai fost acolo“. Pe de alta parte, iti raman la suflet daca sunt ceea ce-ai visat si ti-ai dorit. Indiferent ca vizitezi vulcanii noroiosi sau Bahrainul.

Cu ce-am rămas din călătorii?
In primul rand, am fost omul care s-a amestecat printre localnici. Asa ca am experimentat si-am inteles din alte unghiuri, alte vieti. Apoi- sunt calatoarea careia-i place odihna activa. Adica- daca azi am chef sa ma labartez la soare, maine ma duc sa vad 2-3 chestii, apoi ma labartez iar la soare si ma uit la 2 palmieri, citesc si eventual inot, ma plimb. Nu, pe mine nu ma duci sa vad azi Coloseumul si basilica nu stiu care si capela renumita si diseara sa ma ingramadesc in nu stiu ce locatie din Vatican. Felicitari daca creierul vostru le poate procesa. Al meu nu.
Energiile anumitor locuri nu pot fi furate. De vazut, le pot vedea si-n poze. Pelerinajele nu-mi plac. Nu pot capta energie parcurgand 3 ore sa vad o pictura si apoi sa refac drumul si sa spun : am foooost acolooo. (Disclaimer: daca e pictat Jason Statham nud, pot!)

Am ramas si cu hainele astea faine din dulap pe care voi nu le-ati gasit la sale 😉 Just teasing.

Inapoi in timp?

Da, imi va fi dor de excursiile la Felix- n-o sa le mai am, nu asa.
Stiti cate lucruri interesante am pierdut făcând poze? Uneori am stiut exact ca MOR daca nu le fac, daca nu arat asta si cealalta urmatorului „călător“. Stiu ca in continuare voi face la fel.
Dar jumatate din laptopul meu e plin cu „poze degeaba“. Acum doi ani cred c-am pierdut o excursie cu submarinul in Marea Rosie. Pentru ca mai multe detalii mi-a dat mama decat am retinut eu, prea ocupata cu… pozele. Culmea, ăilalti faceau cam la fel. Insa mama se bucura ca un copil. Ea nu avea profil de facebook sa posteze un pește cu gura căscată si-un deget ojat îndreptat spre el. Ea ii privea miscarile, culoarea, il vedea mâncand, TRAIA momentul.
Eu făceam poze!! La care o sa ma uit din nou peste… cand o sa va uitati si voi la ale voastre, alea din 2008 etc etc 2011.
Unde mi-au ramas amintirile? Pe un ecran sau in suflet?

Vreau la Felix, sa-mi fac poze cu nuferii si cu „ursul“ si sa stau serioasa, de parc-am înghitit colacul, zambind spre camera. Las telefonul acasa, sa vedem, explodeaza lumea? Voi fi martora la Armaghedon si nu-l voi putea imortaliza? Foarte bine. Ultimul sentiment va fi cel de liniste, cel in care mă plimb cu mama printre nuferi si stropesc un copilaș enervant cand nu ma vad parintii lui.

Similar Posts

12 Comments

  1. Da da Hapi, imi aduc si eu aminte cu bucurie de vacantele la Baile Felix era asa frumos! Nu erau atatea vile, pensiuni si alte nebunii, stateam la Hotel Mures unde curgea apa termala la robinet si tare bine ne-a prins intr-un weekend in care ne-a intampinat o ditamai furtuna :)) Nu am nicio poza de atunci pe telefon, dar stiu cum ma rugam de ei sa nu plece de langa lacul cu nuferi pana nu mai vad o broasca, doua :))

    1. Sa stii ca-mi cam amintesc de hotel Mures 🙂
      M-ai facut sa zambesc. Noi mai stateam la Crisana… Vad ca si acum exista. Dar 2 stele? 🙁
      As merge, totusi.

  2. Mie si acum imi place la Felix. Ma simt bine acolo 🙂 sunt destule locuri pe care imi doresc sa le vad dar toate la timpul lor :)ferice de cei care traiesc ca sa calatoreasca, sigur sufletul lor e mai implinit!

    1. Si mie-mi place, din pacate, din cauza soselei, n-am mai tras in directia aia, sunt statiuni mai indepartate la care ajungeam mai repede. Stiu ca faceam cate 3 ore sau mai bine de la Cluj la Oradea… drumul acela trebuia largit (vezi sa nu) sau macar sa puna 2 benzi pe anumite bucati. Pe mai multe adica, nu 5 benzi a cate 1 km la 145 km.

  3. Da, fix asa pregateau si ai mei Dacia de vacanta si tot asa ne fataiam prin tara, avizi sa vedem tot ce se putea. Verile erau pline, aveam ce scrie in compunere cand incepea scoala. Cine stie, daca ar fi existat claculatoare si atunci, cate milioane de poze am fi avut? In asta de acum am sute, le-am mutat pe un hard ca nu mai facea fata masinaria. De ce om fi asa avizi sa imortalizam toate amanuntele? Bineinteles, vorba ta, daca apare Jason Statham in peisaj fac loc pentru inca vreo suta de poze.

  4. Iar mă simt obligat să-ţi dau dreptate. Şi cu excursiile, şi cu pozele. Sunt chestii la care eu nu mă gândesc, dar tu le “prinzi”. 🙂

  5. Vera-mea tocmai a fost in Grecia cu al ei iubit. Baiatul cumparase de-acasa un inel, gata, gata sa faca pasul cel mare, vanand un moment propice in vacanta lor. Problema era aspiranta la dreptul de viitoare sotie care nu mai lasa din mana selfie stickul (facut cadou de mine).

    Seara, apus, mare, croaziera, romantism… selfie stick. Nu stia viitorul meu cumnat cum sa-i lase batul din mana si sa se abtina sa nu i-l arunce peste bord. Intr-un final, cand deja isi pierduse orice speranta, lasa si domnisoara aparatura deoparte si in secunda doi, fara alte ocolisuri, sa nu cumva sa piarda ocazia, al ei ii pune intrebarea.
    Ca si cand ar fi primit un “facepalm”, vara-mea spune grabita un da si face poza la inel pentru “facebook”.

    Oare cu ce au ramas ea din tot concediul ala?

Leave a Reply to hapi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *