Cea mai (ne)bună prietenă. Once upon a time….

Nu (mai) am o cea -mai buna prietena. Poate ca nici nu merit, nici nu as ști cum să mă port cu ea. Cum să mă fac înțeleasă …..comparati prieteniile mele cu Vodafon-ul. Am mereu mai multe optiuni dar pe cand s-o gasesc pe cea mai potrivita, e retrasa din oferta sau nu mai poate fi accesata luna aia.
Le invidiez sincer pe femeile care pot sa se mandreasca peste zeci de ani cu o „cea mai buna“ prietenă. Ale mele s-au mutat în alte tari si incet, sporovăielile si amintirile tăhui s-au dus pe aripile WizzAir-ului.

Prima prietenă era o fiinta haioasa si frumoasa, un amestec de zăpăceala si inteligență cu ochi albastrii si idei trăznite. Ea a fost martora primelor mele înamoreli , a biletelor cu inimioare si a notelor umilitoare la matematică. Aveam pulovere cu buline si geci rosii de fâs, iegari si cizme la fel.Ne placea aceeasi muzica, aceiasi profesori dar aveam gusturi diferite la baieti.Ne-am pierdut prin liceu……..Si nu mai cunosc persoana de acum si nici ea nu mă mai cunoaște, dar atunci, demult, ea era dubla mea personalitate si fata în pielea careia aș fi vrut sa fiu

A doua cea mai bună prietenă , era evident, activă, desteaptă, optimistă. In timp ce alte colege petreceau pauzele în bănci discutand despre weekendul petrecut cu parintii, eu si Ana puneam la punct noi metode de copiat, boicotam vreun curs sau comandam carfofi prajiti la restaurantul din colt, cu bani împrumutati. Sigur ca relatia noastra nu se baza doar pe aceste abilităti practice, eram un fel de prietene-suflete -pereche cuminti si devreme-dimineata acasa. Dupa-amiezele în care nu eram ocupate cu vopsitul unghiilor sau cu alungarea șogoritzelor din perimetru, făceam teme si învățam pentru olimpiadă. Tot WizzAirul mai întregeste si acum măcar odata pe an prietenia noastra

In perioada în care am auzit c-ar fi cainele cel mai bun prieten al omului, am cumparat-o împreuna cu o vecina pe Carla, o ciobanita nemtoaica , alba ca un fulg si cu ochii azurii.Dar cand i-am povestit Carlei că m-a agresat o domnisoara pentru ca tipul pe care-l iubea, îmi lăsa mie bilete în poștă, ea a vomat pe covor si apoi s-a dus sa se culce. Cum nu eram adepta prieteniei neconditionate, Carla a dormit în seara aia la vecina.

In facultate , cand lucram, am avut parte de doi foarte buni prieteni. Un el si o ea. Eram colegi toti trei si daca privesc înapoi, în acei ani de cariera horror-jurnalistico-falimentara, relatia noastra a fost ca o carte science-fiction. Ne povesteam dramele, ne urmaream unii altora iubitii sau iubitele ca sa aflam adevăruri despre care nu vroiam sa stim, ieseam în cluburi, ne sprijineam în momentele grele si ne promiteam să ne calugarim în masă la următorul eșec

Cea mai buna prietena mi-a fost răpită de low costuri. Cel mai bun prieten a fost înhățat de o gagică sexy care nu pricepea ce-ar putea el vorbi cu mine si cu ea nu……….

Cele mai bune prietene pe care le-as fi dorit eu la oferta aveau deja locul ocupat, ca doar nu se născusera ieri. Altele m-au uitat hipnotizate în momentul în care preotul le-a recitat refrenul ăla cu „se cununa roaba lui Dumnezeu“. Pe altele, poate le-am neglijat eu, n-am mai sunat si n-am mai fost atentă la nevoile lor.

In mediul virtual e foarte greu sa-ti pastrezi prietenii . Pana si virgula poate fi înteleasa gresit iar exprimarea lasa de dorit.Sentimentele nu se vad si nu pot fi explicate. Pledez pentru prietenia reala, bazata macar pe un ceai si o iesire veselă la sfarsit de săptămâna.

Am prieteni buni. Putini. Pentru ca vin si plec des, nu pot cere mai mult timp, mai multa atentie, mai multa încredere. Iar superlativul îl las deoparte, pentru ca nu îl pot atasa. Nimanui.

Ma întreb cate prietenii de genul Cristina si Meredith (Anatomia lui Grey) există. Cati dintre noi ne putem iubi prietenii chiar si atunci cand acesti gandesc simt si spun cu totul altceva decat gandim , simtim si spunem noi. Aceasta este o întrebare retorică

Despre condiționarea iubirii, o sa vorbesc….singură….altădată 🙂

95 thoughts on “Cea mai (ne)bună prietenă. Once upon a time….

  • January 19, 2012 at 10:54 am
    Permalink

    In aceasta privinta ma consider un norocos. Prietenul meu cel mai bun, pe care il cunosc de la varsta de 3 ani, e inca prietenul meu cel mai bun. Mai iesim uneori la o cafea (la bere nu, ca de obicei suntem cu masinile), imi mai povesteste despre meciurile lui de tenis de masa, eu ii mai zic de motocicleta mea, facem schimb de bancuri.
    Celalalt cel mai bun prieten al meu e in Canada din 2009, dar nu e nici o problema, ne sunam. Vorbim cate o ora jumate si de fiecare data dupa ce inchid imi amintesc ca am uitat sa-i zic ceva important.

    Prietenia se invata. Cu cat inveti mai devreme, cu atat ai sanse mai mari sa iti faci un prieten adevarat. Prietenia nu implica neaparat un grad ridicat de toleranta fata de ineptiile celuilalt, cat capacitatea de a intelege ca prietenul cel mai bun nu este o oglinda sau o masina de laudat, ci este un om diferit, cu propriile sentimente si aspiratii, un om poate dificil, dar care va fi langa tine atunci cand iti va fi greu.

    Gata, ca m-a bușit plânsul.

    Reply
    • January 19, 2012 at 11:10 am
      Permalink

      Norocosule . M-a busit si pe mine plansul. Imi tremura camasa pe mine
      O sa ascult asta sa ma linistesc
      http://www.youtube.com/watch?v=STPB5zquPGk&feature=related
      Gata. Acum sunt clara la minte
      Stiu ca prietenia in general se invata…se si accepta. Alteori nu se bazeaza pe nimic, doar se dovedeste. Insa intotdeaua presupune conditii. Nescrise, nespuse. Subintelese.
      Chiar ma intrebam cum privesc barbatii notiunea asta

      Reply
      • January 20, 2012 at 8:46 pm
        Permalink

        si eu ascult cateodata Ana Ilca Muresan 🙂
        si intre mine si cele mai bune prietene s-a impus distanta, din pacate. noroc cu tehnologia moderna ca mai vb din cand in cand, ne mai updatam, din pacate asa-i in viata, la un moment dat alegem o alta cale
        eu ma consider o fire prietenoasa si am destule prietene si chiar imi place, desi fiecare e diferita, eu sunt aceeasi si ne intelegem foarte bine 🙂

        Reply
      • January 20, 2012 at 10:06 pm
        Permalink

        Da, si eu am……Numai ca ma gandeam la aceea, “The One” 🙂
        Ei bine, e o utopie probabil. Schimbam prietenii si iubitii si societatea se schimba. Sau se transforma.

        Reply
      • January 22, 2012 at 11:20 am
        Permalink

        functionam pe principiul ” nimic nu e vesnic”

        Reply
  • January 19, 2012 at 10:59 am
    Permalink

    Eu am prietene bune. Nu stiu daca ele sunt cele mai bune, dar pe ele le am si sunt fericita cu ele. Una e plecata din tara, a doua e la Cluj. Prima e prietena mea de mai bine de 8 ani, cealalta de vreo 2. 🙂
    Cu prima am o relatie de love-hate, adica de multe ori nu suntem pe aceasi lungim de unda, darr am invatat sa ne respectam ideile.
    A doua prietena are un caracter total diferit, opusul meu. Dar ne admiram din anumite puncte de vedere si ne distram la maxim impreuna

    Reply
    • January 19, 2012 at 11:13 am
      Permalink

      Si eu am prietene bune. Foarte bune si foarte dragi.
      Nu am prietena aceea “cea mai buna” 🙂

      Reply
  • January 19, 2012 at 11:36 am
    Permalink

    Nu exista asa ceva 🙂 Cel putin nu pe termen lung. Pune un barbat intre ele si vezi ce se intampla 😀

    Reply
    • January 19, 2012 at 11:45 am
      Permalink

      Hi hi 🙂
      Cred c-o sa ti-o iei pe coaja virtual pentru gogosica asta, desi eu intr-o anumita masura sunt de acord cu tine
      Totusi, nu vorbim numai de prietenia aceea adolescentina. In plus, s-ar putea ca cele doua sa nu aiba gusturi comune in materie de barbati

      Reply
      • January 19, 2012 at 11:53 am
        Permalink

        Stiu, ai dreptate, cunosc multe cazuri de “cea mai buna prietena”. Am spus-o mai mult sub forma de gluma.

        Reply
      • January 19, 2012 at 2:01 pm
        Permalink

        Nu am ce sa-ti povestesc despre cel mai bun prieten al meu, e o poveste mai trista (am scris-o pe blog, articolul se numeste George). Nu vreau sa stric chi-ul tuturor de aici. Am avut unul, George il chema. Atat.

        Reply
  • January 19, 2012 at 11:37 am
    Permalink

    Am avut o “cea mai buna prietena” timp de 15-16 ani dat s-a sfarsit prietenia o data cu inceputul maturizarii mele ca sa zic asa….Eu am plecat din tara, am luat-o cum mine la un moment dat ca s-o ajut, mi-am pus obrazul ca s-o angajez unde lucram eu iar ea a fugit cu al ei iubit si m-a lasat balta… incet incet s-au dus sentimentele noastre, s-au schimbat si-au caparat o forma uratica…am mai vb rar pe fb dar din acele cateva discutii am inteles cat de diferite la caracter suntem de fapt…
    De vreo 2 ani am o alta prietena buna, singura fata care-mi asculta oricand toate prostiile, tampeniile, secretele, suferintele…si nu e mama.
    ehhh, grele domne!

    Reply
    • January 19, 2012 at 11:47 am
      Permalink

      Fede, pastreaza momentele frumoase din acei 15-16 ani. Atunci probabil ca va completati una pe cealalta
      Si 2. ai gasit inca o “cea mai buna” si asta e un noroc….Ca un trifoi cu patru flori pe care-l culegi rar

      Reply
      • January 19, 2012 at 9:51 pm
        Permalink

        Scuze greselile din primul cometariu, imi scapa fara sa vreau cate una (cu mine*, capatat*) :D.
        Sa stii ca e chiar noroc, ani la rand m-am simtit singura, tot timpul am avut prietene dar niciuna dupa sufletul meu cum s-ar zice, care sa ma asculte cand am chef siii…sa ma iubeasca :D. Nu te gandi la prostii, da?! no way :)).
        Acum suntem cam departe una de cealalta dar vb aproape zi de zi si abia asteptam sa ne revedem :P.
        Oricum sunt genul care pretuieste chiar si-o prietenie virtuala :).

        Reply
  • January 19, 2012 at 12:18 pm
    Permalink

    Cred că suntem cam pe aceeaşi lungime de undă. Am prieteni, dar n-am ACEL prieten… Am avut unul cu care eram aşa cum povesteşte Gargbird. Dar ne-am depărtat, după ce mi-am schimbat meseria.
    Poate că sunt prea pretenţios. Mi s-a “tras clapa” de atâtea ori, încât locul pentru “acel” are (ca la cârciumă) scaunul liber, dar pe masă scrie “rezervat”.
    Am avut o prietenă foarte bună (doar prietenă şi-atât) cu care mă înţelegeam de minune, dar am pierdut-o într-un cataclism (la propriu – a fost mare durere). Asta era prin liceu. De atunci, parcă nu s-au mai nimerit pentru mine acele legături invizibile destul de trainice încât să mai şi conteze.

    Reply
    • January 19, 2012 at 1:58 pm
      Permalink

      Suna a poveste de film……..Imi pare rau pentru pierderea de atunci.
      Ei, o sa ne pretuim prietenii pe care ii avem 🙂

      Reply
      • January 20, 2012 at 6:04 am
        Permalink

        Ştii vorba, “viaţa bate filmul”, măcar uneori.

        Reply
  • January 19, 2012 at 2:31 pm
    Permalink

    Cică în prietenie trebuie să uiți, să ierți. Corect. Întrebarea e până când… Și altă întrebare e dacă cel vinovat își recunoaște au ba greșeala… Și dacă după aia nu se ”fundește” după fel de fel de texte mai mult sau mai puțin penibile și transparente, cum că de fapt nu aia a vrut să zică… că de fapt altul era planul, ș.a.m.d. Doar un exemplu pe care l-am văzut des în ultima vreme.

    Cât despre prietenia aia care durează… Să zicem că poți avea oameni cu care te vezi ocazional și râzi un pic, oameni cu care mergi la mare, munte, soare… Și dacă ești foarte norocos, un om care să rămână, să nu schimbe tabere și să țină la tine și cu faptele, nu doar cu vorbele.

    Reply
  • January 19, 2012 at 3:09 pm
    Permalink

    Hmm, ideea de prieten cel mai bun nu se prea prinde de mine. De-a lungul anilor (a, da, pot sa ma laud cu o prietenie care tine de vreo 14 ani – aveam 3 ani cand ne-am cunoscut) s-au strans cativa oameni pe care chiar ii pot numi prieteni si sincer nu prea pot face diferenta intre ei. E un cerc restrans, radem si plangem impreuna, facem fituicile pentru teza la bio, intram in belele, le rezolvam, ne spionam iubitii si stim cam toate picanteriile unul despre altul. Iesim in oras, dormim unii la altii, facem temele la telefon (vorbim si 6 ore in continu pe skype), ne plimbam ore intregi prin oras si suntem adeptii ideii “decat sa ajung acasa noaptea tarziu, mai bine dimineata devreme” .
    Banuiesc ca dupa ce plecam la facultate si ni se sparge gasca (avem in vizor orase diferite) imi va fi foarte dor de ei, zilele astea si de trasnaile pe care le facem, care acum par atat de normale.

    Reply
    • January 19, 2012 at 8:36 pm
      Permalink

      Oaw 🙂 Credeam ca sunt cam singura cu astfel de….friend administration :)) Dar vad ca majoritatea are o mica gasca, se poate trai foarte bine si fara “cea mai buna” …………..

      Reply
  • January 19, 2012 at 4:37 pm
    Permalink

    Şi eu (mai) folosesc minunatul cuvînt “prieten”.
    Am renunţat în schimb, la “cel mai”. Şi bine am făcut.
    Din păcate, am făcut foarte bine!

    Reply
    • January 19, 2012 at 8:37 pm
      Permalink

      Hm. Dar asta e trist. Nu in cazul tau ci asa, in general……….
      Ma gandeam ca oamenii din jur au majoritatea un cel mai bun prieten, ca se gaseste asa ceva, dar m-am inselat….

      Reply
      • January 20, 2012 at 7:18 pm
        Permalink

        Ştii care este culmea? Mi-am făcut pe internet prieteni mai buni decît cei din viaţa reală. Oare de ce? Poate pentru că spre deosebire de viaţa reală, pe internet aproape nimeni nu cere nimic de la nimeni în afară de puţină atenţie? Oare pentru că internetul estompează în mare măsură diferenţele de statut social dintre internauţi, accentuînd apropierile de natură intelectuală? Oare pentru că internetul oferă o bază de selecţie uriaşă pentru găsirea celor cu care măcar ţi se pare că eşti asemănător? Şi întrebări ar mai fi. N-am citit toate comentariile şi cer scuze dacă am repetat ce a spus altcineva, înaintea mea, aici. 🙂

        Reply
      • January 20, 2012 at 10:04 pm
        Permalink

        Eu mi-am facut amici pe internet. Relatiile mele virtuale sunt foarte superficiale.
        Ah, sa nu mint. Am doua persoane pe care da, ii pot numi prieteni. ….de ani de zile
        Iar cu o domnita prietenia s-a concretizat in realitate, numai ca ne vedem rar. Noroc ca mai trece ea…pe blog 🙂
        Hm…..deci te inteleg

        Reply
  • January 19, 2012 at 5:50 pm
    Permalink

    Nu mai simt nevoia unei prietene foarte bune. Si mi-e din ce in ce mai greu sa ma deschid. Sunt la varsta cand am nevoie de un barbat langa mine. De un partener stabil, chiar sot.

    Reply
    • January 19, 2012 at 8:38 pm
      Permalink

      Dar eu am un partener stabil. De ce crezi ca aceasta conditie ar exclude o ceamai buna prietena? ……………
      Si ce zici de prietenia dintre Mer si Cristina?

      Reply
      • January 20, 2012 at 10:25 am
        Permalink

        Lucrurile pe care i le spun prietenei, as putea sa i le dezvalui si iubitului. Nu prea discut eu chestii femeiesti(sa le spun asa) in general. Ma plictisesc.
        Toate prietenele mele au plecat de-a lungul timpului in strainatate. Am ramas singura in tara. Apoi, observam ca de cate ori gaseam o fata care sa-mi semene, cu care aveam puncte comune, viata facea tot posibilul sa ne desparta. S-a instalat dezamagirea si am renuntat la ideea celei mai bune prietene. Cum am spus si mai sus, eu nu ma deschid cu adevarat nimanui.
        Stiu ca tu ai partener stabil de multi ani. Era vorba de mine. Relatia mea e abia la inceput si nici nu locuim impreuna.
        Despre cele doua nu am auzit niciodata. Banuiesc ca sunt dintr-un serial pe care nu-l urmaresc.

        Reply
      • January 20, 2012 at 12:30 pm
        Permalink

        Deci pe la tine nu am citit de Anatomia lui Grey…….Parca asa am retinut. Nu conteaza. Doua rezidente 🙂
        Si eu as putea sa ii spun iubitului chestiile care i le spun prietenei dar nu cred ca l-ar interesa 🙂
        Pe de alta parte, nu toti prietenii nostrii sunt comuni.
        Imi pare rau ca au fost mai multe dezamagiri….

        Reply
  • January 19, 2012 at 7:28 pm
    Permalink

    nu cred ca exista prietena aia care se potriveste peste tot. eu am mai multe, nu foarte bune, in aceptiunea ta, insa cu fiecare gust alta parte a vietii. unele sunt mai serioase, unele nu au pasiunile mele, dar fiecare are ceva care-mi place si-mi sunt dragi. nu caut sa ma potrivesc complet si perfect cu cineva, nu vreau inca una exact ca mine si nici nu cred ca ar fi posibil…

    Reply
    • January 19, 2012 at 8:39 pm
      Permalink

      Dar uneori e posibil………De ce atunci cand suntem tineri e posibil si aproape de nesuportat sa existam in societate fara “cea mai buna” iar mai tarziu ne schimbam optiunile…?

      Reply
      • January 20, 2012 at 1:24 pm
        Permalink

        pentru ca evoluam, inaintand in varsta devenim mai pretentiosi, mai atenti la fiecare detaliu, mai putin dispusi la compromisuri si ne simtim bine cu noi insine, nu mai cautam cu orice pret o companie, indiferent de calitatea ei 🙂

        Reply
  • January 19, 2012 at 9:51 pm
    Permalink

    Am o prietena foarte buna, inca de la 12 ani, insa nu e o relatie chiar ca Meredith si Cristina. Adica noi nu ne certam, nu prea discutam in contradictoriu…ptr ca n-avem ce, suntem cam la fel amandoua. Si-n plus, nu ne vedem atat de des incat sa putem sa ne plictisim una de alta si sa ne apucam de certuri. Cand ne vedem, suntem recunoscatoare ca putem petrece acele clipe impreuna.
    Insa am constatat ca la 25 de ani am parca mai putine prietene foarte bune ca la 15 ani. Cu timpul e din ce in ce mai greu sa-ti mentii prieteniile. Vorba ta, ba pleaca in tari straine, ba se casatoresc, ba fac copii, ba fac alta scoala/facultate si se cam pierde legatura. Probabil asta e viata…trebuie sa descoperim alti prieteni, sa incepem alte relatii. Insa e pacat dupa ce esti dezamagit iar si iar sa-ti mai poti impartasi gandurile si sufletul cu cineva.

    Reply
    • January 20, 2012 at 12:27 pm
      Permalink

      Daca te apuci si tu de “proiecte ” serioase o sa mai raresti intalnirile de …prietenie 🙂
      Relatia dintre Mer si Cristina mi se pare deosebita pentru ca-si vorbesc cu atata dezinvoltura si totusi, nu se supara una pe alta . Adica , Mer intreaba: ce parere ai de relatia mea cu Derek si intreaba de 5 ori, si se tine scai de Crsitina, care are alte probleme
      Si la un moment dat, asta nervoasa ii arunca “m-ai capiat cu Derek al tau. Cred ca n-o sa functioneze in veci”
      Si Mer se uita in alta parte si zic “spui asta doar pentru ca esti nervoasa”…si-si vede de ale ei 🙂
      Mi se pare grozav! 🙂

      Reply
  • January 19, 2012 at 10:35 pm
    Permalink

    Cred ca pentru fiecare in parte prietenia e vazuta intr-un anume fel…pentru mine ,daca dupa o absenta de ani comunicarea cu o prietena este fireasca ,are acea continuitate ,inseamna ca nimic nu s-a schimbat si mai “avem ce sa ne spunem”…
    Dupa o anumita varsta sensul de “cea mai”se modifica oarecum…si ai un partener stabil pentru ca nu e acelasi lucru cu un prieten…ei nu se afla pe acelasi loc…este desigur parerea mea…
    E frumos sa ai prieteni…

    Reply
    • January 20, 2012 at 12:49 pm
      Permalink

      In opinia mea partenerul nu satisface acea nevoie ……. chiar daca este prieten si iubit , chiar daca te bazezi pe el si relatia este ok……..
      Poate proveniti din culturi diferite (my case) si experiente de viata diferite, religii diferite chiar. Poate nu rade la glumele talepentru ca nu le intelege sensul. Si sunt multe…..care pledeaza pentru un PRIETEN neutru

      Reply
  • January 19, 2012 at 11:55 pm
    Permalink

    In ultimii 2-3 ani, mi se pare mai usor sa ma confesez prietenilor virtuali decat celor din jurul meu.
    Ultima “cea mai buna…” a plecat acum 8 ani in Canada si am mai corespondat vreo 3 ani prin e-mail. Apoi, a tacut brusc si, in ciuda tuturor mesajelor mele constante de atunci, obicei pe care-l mai pastrez inca de cel putin 4 ori/an (zi de nastere, onomastica, Paste, Craciun), nu mi-a mai raspuns (si s-a intamplat sa taca definitiv cam la 1 an dupa ce s-a casatorit…).
    E greu, dupa varsta de 35 de ani, sa mai gasesti o “cea mai buna prietena” daca nu exista foarte multe lucruri comune intre cele 2…
    Mai spunea intr-un comentariu la o postare mai veche de-a ta, Hapi, ca mie, de ani de zile, mi-e mult mai usor sa ma bizui pe increderea si sprijinul barbatilor in jurul meu (colegi de serviciu, care-mi sunt buni amici), decat pe cele ale femeilor (de ani buni am ajuns la concluzia ca invidia intre femei creste, parca, direct proportional cu varsta)… Au impresia mereu ca esti mai frumoasa, mai apreciata la job, ca ai copii mai reusiti etc. etc. si de aici apare ruptura…Ultima tentativa esuata a fost in urma cu 2 ani cu o noua colega de serviciu, care, desi mai mica decat mine cu vreo 8 ani, era 9si a ramas) macinata de aceasta invidie din motivele mai sus amintite…

    Reply
    • January 20, 2012 at 12:54 pm
      Permalink

      Lore – sa stii ca la fel poti pati si cu prietenii virtuali. Macar in viata reala studiezi reactii, vezi si simti feedbackul
      Sigur ca o prietenie virtuala se poate transpune intr-una reala la modul foarte frumos…. dar riscurile de esec sunt aceleasi. Ca in iubire

      Poate invidia n-ar mai exista daca prietenii din lumea intreaga ar stii ca indiferent cat de shinny si de fericit pare un om la un moment dat, fiecare are momentele lui de disperare, raceala, suparare, dezamagire. Cat despre copii – la cate lucruri am vazut in viata, ma gandesc ca orice parinte ar trebui sa ii multumeasca lui Dzeu ca are un copil sanatos (eventual) si sa lase la o parte alte orgolii. Eu, daca as fi mamica, asa as gandi…

      Reply
      • January 22, 2012 at 8:40 am
        Permalink

        Ai perfecta dreptate, Hapi draga, in tot ceea ce spui.
        Dar, uite, apropo de copii, “prietena” cu pricina (ultima) ma tot “impungea”, cand venea vorba despre copii (fetiele ei sunt de varsta mezinei mele), acuzandu-ma, voalat, ca imi “chinui” copilul la gradinita germana, cand exista atatea gradinite in limba romana, mai apropiate de casa (desi pentru fetita mea nu este niciun chin, ba dimpotriva, o placere. Cand n-am mai putut-o duce, o vreme, la Kindergarten ptr. ca nu avea cine sa o ia, slabise foarte mult, plangea des – si noaptea, in somn, iar dimineata, ma ruga cu cerul si pamantul sa n-o duc. Si toate acestea in conditiile in care o mutasem si in aceeasi grupa cu verisoara ei, pe care pitica mea o adora. De 1 an, de cand am revenit la Gradinita Germana, si-a revenit total, si nu concepe sa lipseasca o zi – o iubeste pe Tante si e, pur-si-simplu, innebunita dupa Gradi! Asadar, unde este “chinul”?). Dar pe colega mea, singurul subiect care parea sa o intereseze, cand venea vorba despre copii, era sa-mi reaminteasca si sa ma convinga ce gradinita (si respectiv scoala/invatatoare buna) a nimerit ea ptr. fetite, si sa se intereseze daca a mea “tot acolo mai e?”… 😉

        Reply
      • January 22, 2012 at 9:59 am
        Permalink

        Este gresit ca prietena ta sa faca astfel de presupuneri. Pentru ca ea nu realizeaza cat de utile ii vor fi aceste abilitati fiicei tale mai tarziu. Sa inveti o limba straina de mic, nu e un chin.
        In familia mea de aici, din Germania majoritatea rudelor au incheiat casatorii mixte. Imagineaza-ti copii de 4-5 ani care stiu deja araba, germana, poloneza. Sau araba , germana, olandeza. ….etc. Mie mi se pare genial!!!
        Sa luam si un exemplu mai dramatic :Michael Jackson. Spune ca nu a avut copilarie. pentru ca a muncit foarte mult (pe scena, la pregatiri). Da, dar daca nu muncea de mic nu era….marele MJ.

        Reply
  • January 19, 2012 at 11:56 pm
    Permalink

    Scuza-mi greselile ortografice, ora e de vina… 😉

    Reply
    • January 20, 2012 at 12:58 pm
      Permalink

      Nu le-am observat 🙂
      Apropo de patania ta cu prietena.Vorbeam despre cei doi de la locul de munca. Cu El mai tin legatura , ii merge bine si ma bucur tare mult
      Ei, i-am trimis n mesaje……..Noi am locuit impreuna o vreme, nu ne-am certat niciodata, ceea ce e greu de crezut. Am cautat-o dupa ce am plecat din tara, am incercat sa o sun, i.am scris mailuri si am trimis pe cineva sa o caute sa vada daca e ok . Nu mi-a mai raspuns niciodata desi stiu sigur ca a primit mesajele mele.
      Nici torturata nu-mi amintesc cu ce i-.am gresit. Poate ca i-a spus cineva ceva- ce as fi zis eu, nu-mi dau seama………Orice ar fi fost, in virtutea prieteniei, trebuia sa ma confrunte si sa ma intrebe. Ma rog, asta e

      Reply
      • January 22, 2012 at 12:35 pm
        Permalink

        Te inteleg perfect privind experienta cu “prietena” care tace de neinteles, ptr. simplul motiv ca sunt in exact aceeasi situatie cu “prietena” care este de 7-8 ani in Canada (si cu care am avut cam aceleasi experiente ca si tine – am locuit impreuna 1 an si jumatate in Germania etc. – si stiu sigur ca nu a patit nimic grav, si ca a primit – si poate ca le mai primeste inca – multe din mesajele mele), care, pur-si-simplu, in mod cu totul inexplicabil, ptr. mine – nu mai vrea sa dea niciun semn de viata! Citind patania ta similara, incep sa-mi explic, insa…

        Reply
      • January 22, 2012 at 1:31 pm
        Permalink

        Initial m-a deranjat si m-am simtit frustrata. Dar apoi mi.a trecut
        Fiecare trebuie sa-si urmeze drumul sau in viata. Eu am dat semnale. Dar ea n-a mai vrut sa le citeasca, interpreteze, inteleaga.
        Totusi, nu trebuie sa uitam ca cel putin odata in viata, ii dezamagim si noi pe altii. Uneori fara sa ne dam seama. Totusi, puteam face ceva si nu e niciodata prea tarziu: sa fim sinceri si sa spunem ce simtim……….

        Reply
  • January 20, 2012 at 7:32 am
    Permalink

    fotografia e cea mai tare :)))))

    Reply
  • January 20, 2012 at 1:12 pm
    Permalink

    si eu sunt norocoasa…prietena mea cea mai buna…e prietena mea cea mai buna de 43 de ani :)))…nu , nu are 43 , are mai multi…:)))))))))…de 43 ne veghem una pe alta 🙂

    Reply
    • January 20, 2012 at 9:57 pm
      Permalink

      43? Daca va vegheati una pe alta de 43 , ar cam trebui sa ai si tu catre 60 sau nu? 😀 Dupa cizmele cu tinte de pe pagina ta, n-as zice 🙂
      Am vrut sa comentez la tine dar nu mi-a dat voie blogul tau, nu stiu de ce

      Reply
  • January 20, 2012 at 5:10 pm
    Permalink

    Și eu mă consider norocoasă. Încă mai am cea mai bună prietenă din copilărie și am mai adăugat încă 2 persoane la statut… sau poate numa 1 ca Alina a devenit ca și sora mea :P.
    Oricum, articolul e genial. Cred ca cel mai mult mi-a plăcut cățelul :)).
    P.S. Si mie mi-a furat Wizzair-u o prietena :)))

    Reply
    • January 20, 2012 at 9:59 pm
      Permalink

      Adica ai 3 “cele mai bune prietene” ?
      Tu ce zici….e posibil? Nu e ca si cum ai avea 3 iubiti si ai incerca sa ii multumesti pe toti?:)
      Merci pentru aprecieri . You r too nice

      Reply
  • January 20, 2012 at 10:37 pm
    Permalink

    Cu cat experimentezi mai mult in viata, cu atat relatiile tale iau forme mai diferite, unele chiar te pot surprinde. Se poate intampla ca distanta sa le raceasca putin dar nu sa le desfiinteze definitiv sau dimpotriva, la un divort sa-ti pierzi si prietena de-o viata de exemplu. Da, daca ai afinitati cu adevarat si bun simt, prietenia poate rezista mai mult in timp.
    Dar cred mai degraba ca exista perioade diferite in viata unui om, care-l pun in contact cu persoane deosebite, care-l marcheaza afectiv. Astea sunt prieteniile de fapt…
    Si mie mi-e greu sa spun ca am o cea mai buna prietena, dar am gasit sprijin si l-am oferit de multe ori, in functie de situatiile si evolutiile mele. 🙂
    Catelusa este absolut irezistibila :)…

    Reply
    • January 21, 2012 at 2:11 pm
      Permalink

      Asa e….daca ai afinitati si bun simt. Sunt total de acord cu aceasta afirmatie 🙂

      Catelusa era o dulce. Dar daca-mi amintesc bine, voma de fiecare data cand ii povesteam despre relatiile mele

      Reply
  • January 21, 2012 at 5:54 am
    Permalink

    Cea mai buna prietena a mea pe care o cunosc de mai bine de 20 de ani este plecata. Dar vorbim foarte des la telefon. In rest , ceea ce numeam odata “cea mai buna prietena”, s-a transformat intr-o “cunostinta”, pentru ca acum pentru multi “cel mai buna prieten” a devenit calculatorul, si de ce sa nu recunosc , ca si eu sunt din tabara aceea. Ai dreptate , ar trebui sa revenim la prietneiile reale, cele de odinoara, cu vizite si iesiri la cafea.

    Reply
    • January 21, 2012 at 2:13 pm
      Permalink

      Minoki si eu sunt “plecata” cateodata, ma mai ia valul………
      Calculatorul nu mi-e prieten , intre noi exista o relatie de iubire-ura 🙂

      Reply
  • January 21, 2012 at 1:42 pm
    Permalink

    atipic mai sunt…
    prea relativa este viata… si in ea prietenia… ca sa pot clasifica…
    pana si visul mi se schimab dela o zi la alta… ca sa nu mai zic nimic de dorinti…
    cum ar putea cineva sa-mi fie… cel mai bun???
    locul pentru, cel mai cel… si cel mai bun prieten… il dedic totusi divinului… pentru ca in el ating statornicia…
    sigur… este catelul cel mai bun prieten al omului… dar… relatia in cazul asta este mult prea diferita… de cea dintre doi normali oameni… asa ca… ma bazez pe animale doar ina numite conditii…
    dar… dupa ce am debitat atat… revin la inceput… si ma intreb… asa… ca pentru mine… ce este de fapt un… cel mai bun prieten??
    uman vorbind… mi-ar place ca cel mai bun prieten sa-mi fiu eu insumi… dar… de multe ori nu reusesc… si asta doare… atunci… ce pretentii mai am de la altul???
    prefer sa fiu prietenul cel mai bun… decat sa-mi fie prietenul cel mai bun…
    ah… matematica… de ce nu este mereu reciproca valabila????

    Reply
    • January 21, 2012 at 2:15 pm
      Permalink

      Inteleg ca fiecare are o alta definitie pentru ceea ce ar insemna “cel mai bun prieten”
      Si ajung la concluzia ca in adolescenta se dezvolta cele mai frumoase prietenii…si e atat de frumos cand ele raman peste ani 🙂

      Reply
  • January 21, 2012 at 2:06 pm
    Permalink

    Eu am prietene adevărate exact câte degete am la o mână. Nu ştiu cât de mult o să dureze relaţia noastră dar eu vreau să dureze o viaţă întreagă dacă e posibil, chiar dacă avem drumuri diferite.
    Acum toată lumea ne invidiază şi spune că suntem unite. Am ajuns unde suntem pentru că noi comunicăm! Aproape în fiecare săptămână avem câte-o “şedinţă” în care încercăm să spunem ceea ce ne-a deranjat una la cealaltă, lucrurile care le-am făcut greşit sau care ni se pare nouă că le-am făcut greşit. Totuşi, ideea principală e comunicarea.
    Şi eu ador Grey’s Anatomy şi la mine pe blog curg citatele din fiecare episod în fiecare joi 😛

    Reply
    • January 21, 2012 at 2:17 pm
      Permalink

      5 prietene? Bune , bune? Grozav 🙂
      La Grey banuiesc ca te uiti pe net…Il mai difuzeaza TVRul sau l-au pus pe Dr House? Oricum , erau in urma rau la sezon…

      Reply
      • January 22, 2012 at 4:39 pm
        Permalink

        Mă uit pe net 😀 Tvr-ul din câte ştiu au cumpărate doar 5 sezoane 😀
        Am 5 bune, bune 🙂 Cu patru dintre ele mă văd aproape zilnic iar cu una mai rar că-i la facultate la Cluj 🙂

        Reply
  • Pingback: Provocările anului (1) « Gânduri rupte din mine

  • January 27, 2012 at 7:47 pm
    Permalink

    să-ţi dau un exemplu: prietena mea cea mai bună din liceu este încă prietenă, pe mess şi nu ne-a despărţit nici distanţa – ea, Timişoara, eu, Bucureşti – nici, pe vremuri, faptul că dependentul a încercat să o abuzeze sexual… deci eu o apreciez cel mai mult dintre toate prietenele mele, pentru că a reuşit să mă privească prin prisma a ceea ce eram, neţinând cont de origini…
    acum, am câţiva prieteni pe care chiar dacă i-aş vedea eu i-aş privi ca şi când niciodată nu ne-am despărţit, chiar dacă sunt mii de km între noi… dar asta depinde de stilul meu, eu sunt foarte deschisă, iar ei, când văd că nu-s fiţoasă, cum ar fi alţii, se deschid, parcă abia atât aşteaptă.
    să fiu sinceră, pot să-mi fac prieteni din foştii prieteni sau din duşmani, chiar, dacă vreau… acesta mi-e temperamentul, este probabil cel mai mare atuu al meu… şi mă bucur pentru că în dreptul meu prietenia este cea de-a doua valoare, după credinţă.
    ps. mă bucur că te-am descoperit şi că te simt prietenă sinceră.

    Reply
    • January 28, 2012 at 11:27 am
      Permalink

      Si eu pot sa-mi “fac” prieteni dar am o retinere. Retinerea aceea ca daca e nevoie, intr-o anumita conjunctura ii voi intalni fara sadepun eforturi in acest sens. Am vorbit la plural dar nu, nu am nevoie de plural, un singur prieten bun ajunge 🙂
      Multumesc draga mea 🙂 Sentimentul e reciproc

      Reply
  • April 22, 2012 at 6:52 pm
    Permalink

    :)) cand iti citeam ultimul articol mi a sarit in ochi categoria “prieteni si alti dusmani” si m-a bufnit rasul :)) nu esti cu totul hapi
    foarte misto comparatia cu vodafoneul :))
    trist ca timpul cerne prieteniile..dar vei cunoaste si alti oameni, poteniali “prieteni si alti dusmani” 🙂
    chiar m ai inspirat la un art pe care pb am sa-l scriu in zilele ce urmeaza. am un plan sapt viitoare si mi tb concentrare maxima. Daca eram in ro imi cumparam un tedi, lol. pup

    Reply
  • June 20, 2012 at 1:50 pm
    Permalink

    se pare ca-s norocoasa…dupa 43 de ani de prietenie neintrerupta…o viata pentru unii…

    Reply
  • August 13, 2012 at 5:29 pm
    Permalink

    Poate scriu in van pentru ca e o postare mai veche. In primul rand eu te citesc de ceva vreme deci inca am de recuperat articole mai de demult :). Am vazut ce a scris fiecare despre cea mai buna prietena sau despre prietene dar nimeni nu a zis-poate nu a experimentat asta- dar cea mai buna prietena poate sa-ti fure cel mai bun sot :(. Am auzit cazuti de astea si cand le auzi iti doresti sa nu ai cea mai buna prietena sau cel mai bun sot oare? Eu acum sunt departe de toate prietenele mele: cea mai buna de la bloc, cea mai buna din generala, cea mai buna din liceu…etc…s-au schimbat cu varsta cele mai bune prietene si acum am relatii doar pe internet cu cateva prietene dar am ramas singura. Intr-o tara straina cu oameni total diferiti la gandire decat mine m-am ales cu partenerul ca “cea mai buna prietena a mea”. El stie ca e si asta printre toate celelate si isi face datoria cu succes. Si eu as visa la o prietenie gen Christina-Mer, dar cred ca rebuie sa renunt la vis pentru ca dupa 30 de ani de viata e mai greu sa gasesti pe cineva altundeva decat la munca si cine vrea sa ai ba o prietena cu care se va certa-poate si cu care apoi sa se intalneasca mereu fie ca vrea fie ca nu.

    Reply
    • August 13, 2012 at 10:13 pm
      Permalink

      Cris, bine ai (re)venit 🙂 Nu mai tin eu minte exact dar cred c-ai mai postat ceva pe blog la un moment dat ca altfel ai fi intrat la moderare.Intotdeauna primul comentariu imi intra la moderare. Sau mi s-au defectat mie sistemele pe-aici 🙂
      Nu conteaza ca e articol vechi. Eu cred -si sper sa nu ma insel – ca majoritatea temelor abordate de mine sunt de actualitate. Adica vorba aia, nu scriu despre sanii Nicoletei Luciu sau despre iubita lui Mircea Badea 🙂

      Vreau ca lumea sa se regaseasca sau sa invete ceva din povestile mele chiar daca o face razand sau zambind

      Si da, stiu cum e sa te afli intr-o tara straina si tot partenerul imi este “cea mai buna prietena” numai ca eu am norocul (asa ii spun eu, noroc 😉 ) de-a merge des in Ro si ma intalnesc cu putinele mele prietene

      Imi pare rau daca ti s-a intamplat tie chestia cu “furatul” sau e un caz general?

      Reply
      • September 1, 2012 at 2:40 pm
        Permalink

        Hello Hapi, da, am scris altadata “primul articol”-nu mai stiu cand. Asta doar mi-a placut pentru ca mi-a amintit de prietenele pe care le-am avut de-a lungul timpului si de faptul ca acum plang pe umarul prietenului ca nu mai am prietene asa cum as vrea eu…ca suntem departe. Si Doamne fereste de furat gagicu…doar am auzit si mi se pare cea mai nasoala experienta ca te inseala 2 oameni dragi nu doar unu.

        Reply
  • August 13, 2012 at 10:24 pm
    Permalink

    Am un feeling că nu vei muri pe o insulă pustie… 🙂

    Reply
    • August 14, 2012 at 12:29 pm
      Permalink

      oh, nu…..as lua cu mine un animal de companie

      Reply
  • August 14, 2012 at 5:31 am
    Permalink

    Hai sa ne filozofam putin de dimineata… :))Am considerat ca am cea mai buna prietena mereu,atunci cand eram mica m-am bucurat mereu de prietene multe si bunicele :),aveam sigur una care se mula sufletului meu…insa mereu se stingea flacara asa ciudat;in liceu iarasi am avut prietena buna,care a uitat de suferintele noastre inpreuna o data cu terminarea scolii 🙂 am suferit putin pana sa-mi dau seama cum stau treburile…acum ne intalnim ocazional,ne sunam rar sa ne intalnim si tot nu avem timp…pfai cat suntem de ocupate,si bat-o vina pe ea distanta de cateva cartiere…Asaaaa…iar acum vine facultatea,unde mi-am cunoscut sotul si prietena 🙂 Ei erau foarte buni prieteni,ea il ajuta pe el sa ma cucereasca…:) si-am ramas un grup frumos de prieteni.Bine,ne intalnim o data pe an, pentru ca e in alta tara insa avem o legatura stransa,vorbim des,ne stim dupa semnele de punctuatie daca suntem bine sau ba…si eu asta consider ca este cel mai bun prieten.Cineva ce trece de testul timpului si e tot acolo!

    Reply
    • August 14, 2012 at 12:27 pm
      Permalink

      Ioana, ai dreptate. Ultima fraza spune tot!

      Reply
  • August 14, 2012 at 7:03 am
    Permalink

    soţul meu spune că cel care a inventat cuvântul “prietenie” a fost cel mai mare escroc şi tind să cred că are dreptate…

    Mă tot străduiesc să-i deschid ochii fiicei mele care speră ce am sperat şi noi cândva, dar se vede treaba că numai pe propria piele se învaţă bine că nu merită să adaugi superlativul într-o prietenie…

    Reply
    • August 14, 2012 at 12:15 pm
      Permalink

      Lasa, stii bine ca nu invata si ca avem nevoie de prieteni ca de aer, mai ales cand suntem copii
      Si eu eram genul care vorbeste mult, deschis si le spune pe toate, asa ca am dat de multe ori cu capul de zid 🙂
      Cati ani are domnisoara ta?

      Reply
  • August 14, 2012 at 7:55 am
    Permalink

    Hehehe, trăiesc un sentiment oarecum identic, l-am descris şi eu, undeva pe blogul meu. Nu dau link să nu zică lumea că-mi fac reclamă, dar nici nu mă pot lungi în comentariul ăsta. 🙂

    Reply
  • August 14, 2012 at 8:15 am
    Permalink

    am avut o prietenă foarte bună în liceu, după liceu gata, s-a „ne-bunit” …
    în facultate am cunoscut o altă prietenă cu care mai țin legătura, dar de când am plecat peste hotare, încet, încet se cheltuie legăturile care au fost odată … am cunoscut doi prieteni musculoși, am prietenit cu ei o bună perioadă … credeam că prietenia lor poate să înlocuiască pe cea a muierilor, dar până la urmă cum ai menționat și tu mai sus, și-au găsit iubite necrăcănate, Ilene Consânzene, ei ditamai Feți Frumoși și s-a dus totul pe apa sâmbetei… o cam dureros să trăiești toate astea, să crezi că odată erai totul, dar acum nimic, sau măcar nici nimic… dar, din toate astea învăț și devin cică mai înțeleaptă și cu dorința nu prea aprinsă de a-mi face alte prietenii care să dureze până la adânci bătrâneți …

    Reply
    • August 14, 2012 at 12:13 pm
      Permalink

      Probabil ca exista motive intemeiate pentru care unii oameni sunt doar “trecatori” prin existenta noastra iar altii raman o perioada mai lunga

      Reply
  • August 14, 2012 at 10:50 am
    Permalink

    cum iti suna 43 de ani impliniti de cand suntem prietene…fara oprire ???
    siii…acum alta…a 2-a cea mai buna prietena e un el …:)))…pe buneee…

    Reply
    • August 14, 2012 at 7:30 pm
      Permalink

      O sa citesc 🙂
      E ok sa puna link comentatorii, blogherii cu care ma conversez, nu e nicio problema!

      Reply
  • August 15, 2012 at 1:59 pm
    Permalink

    Ai dreptate, articolele tale sunt mereu in actualitate si prietenii nu ti-s prieteni doar intr-un anumit anotimp sau moment, asa ca nu cred ca s-a schimbat ceva din iarna pana-n mijloc de vara.
    Am citit pana pe aici si am ramas cu un gust amar – am avut o ‘cea mai buna’ prin scoala generala, apoi am mers la licee diferite, din orase diferite si a scazut caldura prieteniei (hi hi – super prima poza), ne-am intalnit ocazional dupa aceea si acum s-a dus de tot (Si ma intorc aici – mi-am amintit un citat din ala enervant de share-uit ca mi-am ramas in minte – ceva de despartire si regrete – e aprox. asa “Nu plange dupa ce a fost, aminteste-ti cu bucurie ce a fost”)
    … creste pretul la gaz si caldura se intretine … cu un pret exprimat in sentimente, timp investit si dorinta de a avea acea relatie si trebuie sa fie reciproca relatia, altfel nu funtioneaza).
    Apoi au intervenit niste probleme in familia mea si m-am schimbat eu … in liceu n-am mai fost fata comunicativa si sociabila dinainte si pot sa spun ca am avut colege cu care m-am inteles mai bine, cateva cu care am vorbit si dupa liceu daca ne intalneam intamplator … dar atat. Cred ca sigurele relatii din timpul liceului s-au nascut din circumstante, cu familia la care am stat in gazda si care au devenit a doua mea mama + 2 surori si-un frate. Constat cu regret ca am ramas cu ‘colegi’, ‘cunostinte’, ‘contacte’ (in agenda telefonica sau messenger) si ‘friends’ pe FB din care putini sunt si in realitate.
    Ma lungesc prea tare … viata e plina de oportunitati, depinde de noi, asa cum spuneai si tu, sa prindem oferta, altfel ramanem cu regretul de a nu fi actionat mai devreme.

    Reply
    • August 16, 2012 at 8:23 am
      Permalink

      Stii, intr-un fel comentariile voastre m-au ajutat sa inteleg ca nu numai mie mi s-a intamplat “asta” cu pierdutul prietenilor pe drum. Ma gandeam ca majoritatea isi pastreaza prietenii perioade lungi de timp, poate chiar toata viata. Vad ca sunt si cazuri din acestea dar putine.

      Reply
  • August 15, 2012 at 10:21 pm
    Permalink

    Hop şi eu! Mă gândeam că sunt singura femeie ce nu are “bune prietene” minim 5 persoane….şi musai să ieşim la “evenimente mondene” tot timpul!
    Mi-am făcut inventarul şi am o prietenă foarte buna: sora mea. Să-i dea Dumnezeu sănătate! Ne băteam în copilarie!:) Mai am 2-3 prietene bune, specializate pe anumite subiecte de discutie, printre care o prietenă din liceu şi soţul.
    Prietenia se demonstrearză în timp, timpul de socializare este puţin, restul lumii sunt cel mult amici, …eu din cauză că sunt nevoită să socializez la muncă, în timpul meu liber sunt considerată cu nasul pe sus pentru că nu trăncănesc cu toată lumea :).
    Rezumat: încrederea mea este scumpă!

    Ana

    Reply
    • August 16, 2012 at 7:54 am
      Permalink

      Interesanta chestiunea cu prietenele specializate pe anumite domenii 🙂 🙂
      “Hei, Carla, treci pe la mine la 1 sa vorbim de scutece ca la 3 vine Irina de la Sephora sa-mi aduca niste mostre si sa-mi spuna ce mai e nou”

      Reply
  • May 1, 2014 at 12:51 am
    Permalink

    cu toate cele mai bune prietene din diverse mom. ale vietii am ramas in contact, suntem raspandite peste tot, vorbim des la telefon, dar ce inteleg eu prin cmbp, acum nu se poate, e musai sa fie foarte aproape, sa stii cand isi schmba parfumul, sa-i vezi fiecare alunita aparuta…..

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *