Ce simte o femeie condamnata penal, în România

inchisaNu mai pot fi prim ministru, nu mai pot fi prim ministru. Încerc umorul dar nu mai merge. Am plecat repede de langa aparator după ce s-a terminat ședința, ca să nu-i cad acolo la picioare. Nu o să mă obișnuiesc probabil toată viața mea.

Cobor treptele judecatoriei din Cluj. O să mă prăbușesc în gol și nu văd nimic, implicit nu mă mai simt pe mine. Port un fel de costum. Mi-am pus pantalonii Esprit. La dungă. I-am cumpărat din Bonn acu 6 ani, sunt purtați de vreo 4 ori. Am o bluza ocru și-un fel de taior. Genul de costumație pe care-as purta-o înainte să mi se taie capul în piața orașului. Niște siluete negre mă salută. Salut și eu. Sigur mă confundă. Sunt o umbră. Ies în ploaia măruntă și iute care mă acoperă repede. Îmi intră sub haine și înfrigurată îmi percep în sfarsit carnea fierbinte și transpirată. Mă acoperă un frig grozav, un frig de moarte, am mâinile vinete. E bine pentru că durerea fizică e mai bună decât experimentul din sala de judecată.

Intru într-o cafenea după ce traversez  vreo două piețe din Cluj. Poate unii oamenii se uită uimiți la mine dar acum nu-mi  pasă. Nici nu-mi mai e ciudă pe ei. Știu, de fapt știu de multă vreme ce simte un om care-ți pare “relativ ok” dar într-o zi își ia viața. Nu, eu nu o iau pe a mea, nu cumva să dau impresia că am inserat în text așa tendință. Doar că ȘTIU. Fără alte explicații.

Eu nu mai am o viață, îmi imaginam una, e drept, una în care răzbesc și mi-e puțin mai ușor. Îl am pe Tudor. O am pe mama. Am responsabilități. Apa-mi picură pe funte din creștetul capului și mă gândesc că e destul și că nu-mi permit o pneumonie sau 2 zile lipsă la birou. 2 zile sunt 2 bonuri, două bonuri sunt… îmi dau seama că-n toată sărăcia mea, n-am avut grijă de puținul din fiecare lună. Și că niciodată nu mă vor domina banii. Deci nu-i bai că nu voi fi prim ministru?

Bărbatul cu mustață și barbă surâde si se adresează blând: poftiți. Dar am spus: o cafea americană cu lapte si vă rog, se poate fuma în gangul în care ați fost dv? Realizez că cuvintele nu s-au materilizat. Că n-am vorbit. Că nu mai am voce, fiind Nimeni. Sunt o replică din filmul ăla cu game of…

Fumez în gang, beau cafeaua și-mi amintesc de un fel de recenzie pentru prima mea carte. Repet în gand, până cred: Pri-ma mea car-te. “Nu-ți vine să crezi că Hapi a scris ceva atat de banal.”
O iubesc pe femeia asta. Mă citește demult. Ne-am plăcut, desplăcut, până am văzut că suntem la fel și de-aia atâta pasiune. A fost cel mai bun comentariu, cel mai sincer. Îi răspund între două fumuri de țigară: V, am scris c-am crezut, de aproape 3 ani, aproape-n fiecare zi, că voi muri. De infarct sau AVC. Nu am știut cât mai pot duce. Și m-am apucat în grabă să scriu ceva pentru mine și Tudor.

Pot mai mult, V, imaginația mea e un iad care colcăie și-un paradis în care ninge și sunt flori uscate de stejar și trei cruci, toate goale, goale pe-o moviliță cât un mușuroi de furnici. E un loc în care nu mai suntem dominați de Ego. În lumile mele intri fără diplome și fără să-mi fi vorbit vreodată. În imaginația mea, poți să-mi iei durerea și eu pot s-o alin pe-a ta. Imaginația mea e un purgatoriu acum dar n-am lovit pe nimeni V. Doar am prins-o de fularul alb și am strigat, și-am înjurat. Oare merit tot ce e și tot ce va veni? Da, V, am înjurat urât dar nu am lovit pe nimeni. Oare omul din sală și femeia, judecătoarea și… o săgeată ascuțită trece prin mine. Ca femeie bănuiești de unde pornește și unde se oprește. Îmi vine să mă las jos, să gem. O iau din loc. Plouă tot mai tare, sunt ciuciulete.

Ce am sperat, ce am crezut, pentru Dumnezeu? Că o să mă ierte după scrisoare și că va căuta o cale să nu-mi afecteze Toată viața. Apoi am mai sperat că cei ce judecă vor cerceta si imprejurările mele: nu am lovit pe nimeni, am făcut o mare greșeală dar iată, tot ce imi doresc e să nu-mi pedepsiti indirecta copilul și… Eu sunt capul unei familii. Voi sunteți parte din Țara în care m-am întors. Pedepsiți-mă dar lăsați-mă să trăiesc, să-mi cresc copilul în liniște, cu banii puțini pe care-i am. Stirile. Cum au putut să scrie neadevărurile alea când exista singura proba, caseta?

Mi se înfundă nasul. Benzile de frică sunt ca banda adezivă. Le simt de aproape 3 ani lipite de oasele mele. Sunt rezistente la apă, la meditație și prea des – la rugăciune. Acum, încet se strang laolalta și se cojesc. Alea iacta est. Obișnuiește-te. Ești condamnată la închisoare cu suspendare. Vei face 60 de zile în folosulcomunității, plus pe langa orele de serviciu, vei sta departe de El. Ai de plătit 5000 euro daune. A cerut 50 de mii sau 80 mii euro? Fii bucuroasă! Ah, cel mai urât scenariu? Să te execute. Îți ia jumătatea de apartament si va incerca sa-l vândă. Să te scoată afară cu copilul…

Piața Unirii din Cluj îmi pare o tavă umedă, o scenă cu-n teatru absurd, pete de culoare și o recuzită grandioasă pe care-o plăceam. Și sunt oameni, oameni fără greșeli, oameni iertați, oameni singuri sau oameni fericiți azi, oameni ocupați să ajungă în marele abis, trec în fugă pe langă mine.

Nu știu de ce am venit până aici. Mă întorc și ploaia continuă să-și sape drum prin țesătura hainei. Simt că nu am aer si aș vrea să-mi desfac sutienul dar ar părea un gest penibil și oricum, nu am putere să-l fac. Intru la Anaf și-mi instalez repede Clever. În timp ce-l întreb pe portărelul uscățiv ce număr au acolo, mi-amintesc c-am mai pierdut 2000 de lei –scoala de soferi. Gata. Vei căra, așa cum ai făcut 3 ani si vă veți plimba doar în orașul tău. Îmi spune numărul, stă langa mine de parcă ar avea în suflet vreo durere care-l leagă de drama mea personală. Nu găsesc nici un taxi. Ce mi-e prin ploaie până la autobus? Când voi ajunge, măcar ei doi nu vor vedea durerea, un pic un pic, voi fi mai bine. Alea iacta est. Trebuie doar să respir. Atât.

Intru în casă.

Pe drum am citit ceva. Aș avea 3 ani să-i dau în judecată. Mi-au dat numele și au scris minciuni. Iar eu am caseta. Le-aș putea lua banii ca să-i plătesc femeii. Dauna de imagine, morală, umană, de partid, de… Ești varză Ioana. Nu ai timp să te epilezi și rar ajungi  la mani-pedi. Nu mai sunt răsfățuri ci momente de relaxare. Nu ai bani de avocați și ea știe. Ai avut. Nu mai ai. Ai ales să-ți joci singură cartea. Ai tu chestia asta cu spiritualitatea care se reflectă și care îți aduce oameni potriviți. Cu loialitatea. Nu ești si nu vei fi subsecretar de stat în niciun partid dar aproape că ai învățat să faci un branșament și ăsta e un lucru absolut grozav!

Îl scot pe Tudor, trebuie neapărat să fac cumpărăturile la kaufland. Nu am putere să mergem pe jos pentru că mă tem să nu cad lată în centru și să se sperie el. Inima mea știe că nu voi cădea, m-am agățat de un purpose mult prea puternic, altfel, desigur, muream, înnebuneam sau stăteam pe forumuri să le explic altora de ce ajung unii oameni să se sinucidă. Totuși, eu pot să scriu. E cea mai eficientă terapie. Scriu, citesc, mă rog și gata, mă învăluie Prezentul iar Prezentul e numai Tudor.

Ca de obicei, în cărucior, el vorbește într-una, eu mereu răspund și brusc am impresia că toți știu. Toata lumea mă privește altfel. Fiecare se bucură de varianta lui. Și cu copil din flori și condamnată penal. Oare știu și că atunci când am înjurat-o și am prins-o de fular pe avocată, după ce m-a provocat în sală – nu eram încă gravidă? Oare știu că am vrut să mor dar că nu m-aș fi sinucis niciodată? Benzile se usucă pe oasele mele, articulațiile mi se blochează și parcă sunt un zombie care merge. Asa împing căruțul. Atacul de panică, la putere  asta, nu l-am mai avut de trei ani. Somatic, pentru Tudor, trebuie să îl fac repede să treacă inobservabil. Gâtul mă strange, nu am aer. Opresc și beau puțin suc tedi dar Tudor e necooperant, strigă, îmi simte trauma și nu poate reactiona altfel, eu nu pot raționa dacă el strigă. Mă aplec lângă el, suntem în părculeț, langa biserică.

copil stele

Mami nu e supărată pe tine. Mami are o durere. Cum te-a durut burta pe tine, ieri.

Gândesc apoi că glicemia si tensiunea sunt bune si că nu există niciun motiv rezonabil pentru care creierul meu să mai stea blocat în reacția luptă sau fugi.

Tudor nu-mi răspunde de data asta, refuză să-mi dea pupă dar se linișteste. În kaufland mi-e îngrozitor de rău. Fiecare chip, fiecare umbră, fiecare străin e un monstru care vrea să mă înghită și Tudor va rămâne singur în cărucior și cei de la protectia copilului își vor bate joc de el. Îmi mai amintesc de pedofilul lăsat în pace zilele trecute – deși prins în parc cu tentativă, expirase… nu știu ce termen. Sunt absolut dedicată, sunt precum Gandalf, cu focul la picioare dar cu pumnalul în mână – ori îl dau cui trebuie, ori mor arzând. Dar încet. Asa e în purgatoriul meu. Încet pentru că chiar am de gând să-l cresc exact așa cum am făcut pana acum.

Niciodată n-a durat atât un atac de panică precum în acea zi. Am ieșit automat din kaufland cu tot ce trebuia cumpărat. Strudelul cu cocos pe care întotdeauna Tudor îl molfăie pana acasă sau pana în parc unde-l las la joacă. Ajung în fața blocului. E aproape noapte și nu e nimeni, deși, pot bănui câțiva ochi în spatele ferestrelor. Benzile de frică mi se încurcă printre organe și nu găsesc calea… Nu vreau să vorbesc cu nimeni căci nu sunt oameni care să asculte, sunt doar oameni care Aud. Cum intru așa în casă? Mama își va da seama că mi s-a întamplat ceva grav și nu am puterea să-i…
Mama?
-da pui?
– Mama, auzi. Auzi, cântă gheierașii!
Un val maaare de lacrimi mi se prelinge în sfarsit pe față. Exact ca-n sală. Numai că acolo mi se părea că se petrece sub privirile satisfăcute ale judecătorilor. Parcă se abțineau greu să nu arate absolut nicio urmă de sentiment. Am fost odată pasionată de studiile doctorului Cal Lightman. Am citit mult. Și-am văzut. Sau poate mi-am imaginat.

– Cântă greierașii Tudor! Lacrimi, muci, îmi cad pe geaca din imitație de ce-o fi. Nu găsesti batiste când ai nevoie. Benzile de frică se desprind automat, ca niște așchii stricate, de pe oasele mele, din mine, de pe creierul meu care mă luase prizonieră.

– Mama, nu pânge, mama, acultă gheierașii.
– Mama plânge de fericire.

Și nu-l mint. Pe moment, realizez iar că sunt capabilă să revin la puterea prezentului. Niciun om n-ar putea demonstra că Eckhart Tolle fabulează. Am lângă mine sufletul ce mi-a dat viață și iubesc atât de puternic încât greierașii din orașul meu, în care visam să fac o creșă si să curăț locurile de joacă, să fac lucrurile să meargă, greierașii ăștia devin cea mai simpatică minune a naturii de toamnă.

În ziua asta am scăpat. Sunt pedepsită eu, nu el. Lupta mea interioară e ca a lui Sisif. Nu o duc de acum ci de trei ani.

Noaptea. Visez mereu că dorm între schele. sau undeva pe malul unei ape. Mi-e frig.

Pe niste scari. Într-o clădire goală. În vizită la cineva. Mă trezesc atat de tristă.

Nu-mi pasă deloc că unii isi vor face impresia că-mi folosesc dramele ca să obțin milă.

Alte gânduri

De ce spui? Ce te-a apucat, de ce spui, nu stii că a doua hotarare te-a obligat să își ceri scuze față de ea si să ștergi orice articol, stii că n-ai VOIE să spui cine-s nașii ei si stii că n-ai voie să spui că ea NU a castigat procesul cu fostul tău. Ci doar o reziliere de contract!

Nu, EL, fostul, a castigat după aproape 8 ani, peste 200 mii euro, dar tu nu ai voie să spui nimic, tu nu ai niciun drept constituțional, esti singură, esti slabă și vrei copilul, doar copilul. Nici dacă ar mai avea cine să te apere nu ți-ai rupe din timpul cu copilul. Câți avocați te-au refuzat?   De ce nu s-au gândit celelalte părti să strămute procesul, n-au văzut că la Cluj e aberant? Eu am scris realitatea rudeniilor din justitie si gandurile si sentimentele si opinia mea, e legal să scrii asta! prin constitutie!. Din dosare, eu am pus mâna pe ele, la mine erau toate de ani de zile. De ce încă două părti implicate si puse să plătească? Am 5 ani de jurnalism la UBB, nu am Dreptul dar dacă intri-n fibrilație poate te salvez.

Acum nu mai pot practica nici dacă aș vrea.

Alte ganduri
Stii bine că nu pentru înjurat si prins de fular ți-ai luat-o. Dacă va castiga si în apel, te va da afară din casa ta pentru care, tu ai muncit atatia ani. Nu ești decat o parvenită (asa săracă??) și ea e subsecretar de stat si prietenă cu Dăncilă. Oricine ar spune orice despre ea, îl va da în judecată și-l va castiga.

Dar stai așa. Instanta de fond, a produs deja pe civil motivarea conform căreia tu trebuie să stergi tot (e dispărut demult, în toata presa din Ro apar doar articolele pozele si 2 comentarii agreate de ea) să mai dai vreo 5000 euro, să te scuzi în fața țării că ai spus pe cine are alături și la cine a căzut prima cauză a fostului tău partener. Și nu ai o problemă să te scuzi, dar nu-i așa că trebuie să explici exact ce ai scris si pentru ce-ti ceri iertare? Ba da, eu așa cred că e logic.

În fiecare zi, de acum aștepti mesajul de la ING. Proprirea.

În fiecare zi te gândesti daca e mai bine să furi, să faci trafic sau să ucizi fără culpă la volan și-n fiecare zi ți-e rușine de gândurile tale și benzile aderente revin pe oasele tale. Nu mai ai pe nimeni. Dacă ar ști colegii cât îi prețuiești pentru răceala, hazul, glumele lor și chiar pentru faptul că te ignoră. Ai ajuns să te simti ca acasă între ei. Cu 1800 lei. Și bonuri. Și nimic nu vrei mai mult, nimic, nu acum. Ai cumpărat cadourile de Crăciun pentru Tudor și-ți faci singură decorațiunile. (bine, n-are ochi, n-am nici eu acum, e un ingerel cam nepieptănat, era să înghit naftalina de la chinezi crezând că sunt bomboane, da, tot din umor viețuiesc. Am lăsat 100 lei la chinezi pe niste tampenii, eram în stare de șoc, e absolut normal)

ingeras

 

Acum vor înțelege: să lucrezi cot la cot cu muncitorii, să fii trimisă pe teren e o binecuvântare. Acum vor sti că nu vânezi postul cuiva, vrei doar să supravietuiesti pentru Tudor. Și lucrând fizic, chiar daca scrii serii și adrese, făcând 7000 de pași, pasând unelte, uiți si exiști numai si numai în Prezent. La început au strambat din nas și a părut total nefiresc: când nu lucram la birou puteam să… stau pur si simplu. De ce tot cere asta teren? Pentru că munca mă face să rezist, pentru că cel care s-ar crede cel mai neinsemnat coleg îmi poate reda încrederea în mine. Am pierdut una dintre cele mai importante nevoi descrise de V Henderson si poate, o voi recâștiga odată.

Cine va crede că am scris pentru a invoca o eventuală compasiune, să creadă. Ani de zile mi-am făcut cititorii să râdă. Sigur, asta nu-mi aduce o importanță în societate. O femeie poate fi motostivuitor dar când se strică, nu mai merită reparat. Se comandă unul nou care să stea la selfie.

Acum știți de ce nu mai pot să scriu așa. Zi de zi încerc să mă obișnuiesc cu noul statut. De la inculpată la condamnata penal. Apropo, nu stiu ce mai face acum doctorita aceea din Cluj care-a ales să trateze urgențele în loc să recolteze probe biologice. Era Șefă, avea si spitalul propria politică – regulamentul intern absolut normal – așa cum si l-au făcut demult magistratii, avocații, nepătații. Femeia a declara la un moment dat

“Nu cred că voi merge mai departe în acest proces. Acum vreau doar să-mi văd de viaţa mea personală, nu mai îmi rămâne altceva. Vom vedea cine va prelua sarcinile mele, eu nu voi continua la spital. Sunt un om demn, nu pot să le mai predau studenţilor şi să lucrez cu angajaţii când eu am dosar penal. Nu intenţionez nici să fac apel, nu cred că voi face. Nu voi face, pentru că eu ştiu cum a mers acest proces şi nu are niciun rost”, a spus Adela Golea

Eu sper că acestei doamne i s-a clasat dosarul. Sper că oamenii au sustinut-o pe femeia asta. Pentru că-i înteleg foarte bine durerea, retragerea. Când eu am dosar penal… Nimic, dar nimic nu va mai fi ca înainte. Sper că pentru dreptatea ei a luptat cineva. Pentru demnitatea ei de om si profesionist. Eu?Eu sunt doar mamă. Eu am vrut să nu fie copilul stigmatizat de două ori din cauza mea. Eu chiar am gresit o dată, exact cum se vede pe camera pe care niciun ziar care-a descris incidentul nu a văzut-o. Eu chiar am înjurat urât. Însă Doamna aceea a respectat un protocol!
https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/cat-costa-enervezi-comisar-sef-procurorla-cluj-19-ani-inchisoare-suspendare-cazul-directorului-medical-spitalul-urgente-1_5d122912892c0bb0c6c8878e/index.html

V-am făcut să râdeți. V-am arătat colivia mea de aur, penele mele, acum mă vedeți acum jumulită si singurul lucru pe care vi-l cer e să nu judecați cu greutate. Sunt asa de mulți ani si da, Tudor mi-a redat viața, altfel sunt sigură că nu rezistam fiecărei zile de frământare și măștii, apăsarea măștii de om care trece frumos și demn prin viață.

 Mă culc langa dragostea mea. Se aud greierașii.

P. S Mai vreau ca prietenii mei virtuali si cunostintele mele  să înteleaga de ce nu am mai răspuns pe w app, pe mail, în mesaje. Pentru că mă simt mumificată pe dinăuntru și mă întreb, asta e pedeapsa, asta e corecția, asta e lectia care ar trebui să mă facă mai bună, să-mi schimbe temperamentul sangvinic, frica asta ingrozitoare? Chiar atât de mult merit sau cineva se răzbună mult prea crunt? O să revin cu ce-am mai scris – pentru… un roman polițist.

 

Să fiți sănătoși. Să vă purtați masca cu demnitate.

7 thoughts on “Ce simte o femeie condamnata penal, în România

  • October 14, 2019 at 6:48 am
    Permalink

    Dureros. Dacă faci apel, nu se pune poprire deocamdată. Fii atentă să nu pierzi termenul. Apoi, e posibil ca în apel să se schimbe hotărârea. Poți cere strămutarea cauzei și în apel. Mai ai și alte căi, ulterioare de atac. E dureros ce ți se întâmplă dar fii tare! Ai toate motivele, și cele mai minunate sunt lângă tine. Școala de șoferi o poți face chiar dacă ai cazier, din câte știu, cu condiția ca faptele să nu se refere la infracțiuni legate de circulație. E important să te aduni, să fii calmă. Toate lucrurile au o rezolvare. Nu te baza pe ajutor din afară. Singurul sprijin ești tu și știu că ai toate resursele. Pari fragilă dar ești foarte puternică și viața te-a învățat să supraviețuiești. Chiar dacă acum ești rănită ai toate resursele să nu te lași doborâtă! Oamenii trăiesc și cu asta.

    Reply
    • October 14, 2019 at 8:42 am
      Permalink

      Am pierdut apelul Gabi. Intr-o joi s-a judecat, s-au mai inaintat niste scrisori, acte, etc care să reflecte mai mult din situația mea de atunci, imprejurările, să fie si ale mele luate-n calcul. Viata mea. Îmi amintesc că o avocata inista foarte mult ca trebuie să fiu data ca exemplu pentru ca acest lucru să nu se mai intample. Nu cred că le-a citit cineva. Vineri am primit sentinta.
      Eu nu sunt Teodorovici care @glumește cu jurnaliste pe holurile parlamentului.
      Eu sunt Ioana și m-am purtat urât cu o avocată pe holurile tribunalului Cluj.

      Pup

      PS. Da, stramutarea cauzei ar fi fost de dorit dar nu mai aveam potenta financiara sa “împing” aparatorul (foarte bun) înspre alte zeci de hartii si demersuri. Asa ca nu am sugerat. Nu, nu poti conduce cu cazier pentru ultraj judiciar, poti conduce beat, drogat, pedofil, analfabet dar nu cu cazier. Beat, drogat sau analfabet nu le pomenesc nicidecum sub formă de stigmate. Mi-am reconsiderat demult modul în care (nu) mai judec oameni.

      Reply
  • October 14, 2019 at 8:10 am
    Permalink

    Curaj, Véro!
    Eu cunosc femeia curajoasa si buna. Colivia nu mai este, be free!

    Reply
    • October 14, 2019 at 9:14 am
      Permalink

      Multumesc Dan.

      Reply
  • October 15, 2019 at 10:58 am
    Permalink

    Fii tare! Esti! Unii o pot spune mai bine ca mine, am lasat un gand, sa fii bine!

    Reply
  • October 15, 2019 at 4:12 pm
    Permalink

    îngăduie fricii să se manifeste. dă voie acestei emoții să curgă (ai pomenit de tolle, deci știi ce spun). altfel riști să somatizezi asta urât de tot (fii atentă la tensiunea arterială zilele astea și la puls). și fii atentă la ce mesaje îți transmite inconștientul prin vise. inconștientul care vindecă mai bine decât orice, care știe și îți spune. ascultă-l.

    și 2. meriți ceea ce gândești tu că meriți. nu se răzbună nimeni (trecutul oricum nu îl poți schimba, importantă rămâne ziua de astăzi, aici și acum) eu cred mai degrabă în efectul umbrei. umbra ta îți vorbește. ascultă, învață și mergi mai departe. și nu spun că tu poți, că vei reuși, că …. nu e vorba despre asta. spun doar că există în jurul tău oameni care, dacă i-ai striga, te-ar ajuta. știi, da?
    și te îmbrățișez.

    Reply
  • October 20, 2019 at 11:39 pm
    Permalink

    Am citit cap coada si nu imi vine sa cred. Ce ai facut tu sa meriti asa pedeapsa? Efectiv sunt socata…
    Nu stiu cat de ajuta un comentariu, dar ma rog sa iti fie bine si sa treci peste toate cu bine. Fii tare, ai grija de tine ca poti avea grija de Tudor!!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *