Ce-și doresc bărbații de Crăciun?

santa girl SCRISOARE
Stimabililor nostri însoțitori pe cărarea îngustă a fericirii si pe cea largă a suferințelor pe care ni le provocați din când în când .

Intotdeauna m-am întrebat ce fel de cadouri vă încântă pe voi, la modul general. Să vă explic: nouă ne plac bijuteriile , parfumurile bune , hainele ( pe astea din urmă nu le prea nimeriți asa ca abțineți-vă) și ne plac eventual banii dacă sunteți în pană totală de idei .Pe asta din urma n-o recunoastem , spunem că e urât să primești cash în loc de cadou si că noi nu suntem materialiste , mai bine împachetați o lalea cu dragoste si un fir de ață si ne-o oferiți la aniversare. Context în care o să psihanalizăm o seara întreagă , pentru noi înșine, faptul că odată pe an e ziua noastră si atunci ne-ați adus un pai de clorofilă , dar o sa postăm pe Facebook poze cu floarea si cu romatismul vostru incomesurabil. Florile prind la public relations dar nu la – self satisfaction.

Asadar voi ce vreți, ce visați-mai ales de Crăciun , cînd noi strângem bani pentru reducerile din ianuarie? Vă plac ceasurile de mână? Ce fel de ceasuri ? Si ce mutră o sa faceți daca noi ne prezentăm cu un ceas de 80 de euro iar voi asteptați un Rado?
Cutiile elegante pentru ceasuri vă plac, asa cum ne plac nouă cutiile pentru bijuterii? Pai si daca nu aveți decât un ceas, ce puneți în cutie? Acele de la cravată?

E greu să vă facem cadouri pentru că sunteți cam neinspirați în afișarea bucuriei . Dacă vă dăruim un parfum scump zâmbiți si spuneți frumos si pasiv ”multumesc”, daca în cadoul de Crăciun sunt haine sau un pulover credeți că sugeram că vă îmbrăcați prost (posibil) . In general bauturi si licori cu multe grade nu ne place să vă oferim mai ales dacă vă pică ochii în gură dupa prima dușcă.

Impachetăm un cadou de Crăciun pentru soț sau iubit dar știm ce-si doresc bărbații în secret. Să apărem în desuuri negre , să ne costumăm în asistente perverse sau sadice ( am putea să comandăm în spitalele romanești , multe se încadrează în profil ) să strecuram în buzunar invitații stripticoase .Stim ca multi dintre voi ați cumpăra cu entuziasm casete porno să le vizionați cu soția sau iubita în loc să vă uitați la ediția specială de la Dansez pentru tine , dar vă e teamă că Ea o sa dea prima de Crăciun pe consiliere psihologică..
Stim unele lucruri si altele le bănuim dar ne-ati scuti de bătaie de cap daca ne-ați spune ce cadouri de Crăciun visează bărbații.

Doamnelor, ce credeți voi că-si doresc ? Cum procedați anul acesta- îl întrebați ce cadou ar vrea ? (testul pozitiv de sarcină nu se pune mai ales daca El e șomer pe moment și soacra vă urăște)

Iar la final un mesaj pentru bărbati. Când descoperiți faldurile unui cadou sau ale unei rochii, nu spuneți niciodată : Mersi dar nu trebuia !

Similar Posts

76 Comments

  1. Un big like pentru acest “articol” ,e greu cu barbatii!!! eu anul acesta, avand in vedere ca sunt intr-o relatie noua 🙂 prefer sa ii fac cadou ce cred eu – fara sa il intreb ce ar vrea. Stiu doar ca ii trebuie 🙂 sper sa nu dau gres…. pana la urma e cadou :*

    1. La inceputul unei relatii e si mai greu sa faci cadouri. Nu stii exact unde sa te incadrezi cu bugetul, ce-i place si ce nu, etc
      Succes 😉

      1. Nu stiu daca e o oferta buna, dar in complicitate cu tipul care ne repara calculatoarele i-am cumparat un Acer.
        Complicitate= Eu cu banu’, tipul cu sfaturile si depozitarea lap-topului pana la Craciun 🙂

  2. Ce-mi place cum te joci tu cu cuvinte si iese o lectura atat de placuta!
    Unii vor jocuri, poate majoritatea, joculete sunt si alea care are legatura cu dormitorul. Altii se bucura de primirea hainelor mai ales daca sunt cool si le vin bine. Tot felul de scule, dar nu din alea plictisitoare care sa le aminteasca de munca, ci un dsrl, cev pentru pescuit-vanatoare-explorare, etc

  3. Foarte bine surprinsa aici psihologia masculina si cea feminina…bravo pentru acest curs de psihologie in preajma Sarbatorilor! Natura umana ofera multe surprize…Cred ca Dumnezeu se distreaza mult, urmarindu-ne!

    1. Citind comentariul tau mi-a venit in minte piesade la Depeche Mode- Blasphemous Rumours
      ” I don’t want to start any blasphemous rumours
      But I think that God’s got a sick sense of humor
      And when I die I expect to find Him laughing”

  4. Pai Hapi, depinde cine imi ofera acest cadou! Daca e o persoana draga, nu mai conteaza ce-mi ofera. Important e sa fie un “ceva” dat din suflet. Un nimic incarcat emotional. Daca o persoana oarecare imi face un cadou, “din obligatie”, ca se poarta asta, ar fi bine sa fie ceva util mie. Dar asta e cam greu…
    Ce mi-ar placea sa primesc… ceva legat de pescuit, foto, munte, de ex o rola de fir, o naluca, un filtru, o busola, o harta, o carte, etc. Chestii marunte pe care sa le privesc cu drag. Am asemenea lucruri primite, lanseta pentru rapitori, ceas cu altimetru, un ghid foto, etc. Imi sunt tare dragi :).
    Imi amintesc acum de un prieten, batran lup de mare, pe care l-am cunoscut in urma cu 2 ani. A venit la Bran si i-a placut tare mult. E omul care pentru mine reprezinta notiunea de “bunic-prieten”, e acel bunic pe care nu l-am avut. Am vrut sa-i dau ceva la plecare, nu am stiut ce. I-am pus in rama o fotografie de-a mea, un peisaj din zona, si i-am dat-o. Un nimic pot spune. I s-a luminat fata cand a vazut-o. Era un nimic ca amintire.
    Il sun acuma ca mi-e dor…

    1. I-ai facut un cadou foarte frumos George! De fiecare data cand o sa priveasca poza aia inramata isi va aminti de tine si de zona aceea de munte.
      Chiar ma gandeam ca aparent pentru voi cei care aveti un hobby alegerea cadoului poate fi mai usoara….sau mai dificila! Partenera trebuie sa cunoasca si ea acele notiuni :)))
      Naluca si lanseta pentru rapitori- stiu de pe pagina ta ce inseamna, dar altfel habar nu aveam de ele :)))

      1. Fain! Al meu e ungur din Timisoara si eu ardeleanca din Timisoara. Eu nu-i dau Ardealul meu, iar el, de bucurie, mi-a dat deja cadoul: o bijuterie cu piatra de Aquamarin.
        Am pictat, dar voi posta mai tarziu fiindca nu stiu sa prelucrez corect fotografiile tablourilor mele si am nevoie de putin ajutor (Tot de la sotul meu).

  5. La noi, lucrurile s-au simplificat în mod benefic: ea ştie ce-mi doresc (şi eventual am nevoie), iar eu ştiu că nu refuză cash, niciodată. N-are ea aere de mironosiţă.
    Plus de asta, mi-a spus încă de la început: dacă vrei să ne despărţim, adu-mi flori şi voi înţelege; dacă-mi aduci flori dar nu vrei să ne despărţim, te pun să le mănînci. 😀
    Ca să fiu mai exact, ne facem cadouri simbolice: eu primesc de obicei cărţi iar ea, îşi cumpără exact ceea ce vrea. Limpede? 🙂
    —–
    ps. chiar nu cred că se poate generaliza această problemă; nu cred că un asiatic îşi doreşte aceleaşo lucruri ca un groenlandez de exemplu, cum nu cred nici că un maramureşean îşi doreşte aceleaşi lucruri ca un dobrogean tătar.

  6. Al meu sot nu este foarte pretentios cand vine vorba de cadouri, dar eu ma agit, incercand sa il surprind mereu cu ceva diferit, care sa aiba legatura cu pasiunile lui. E o intreaga arta chestia cu alesul cadourilor si prea putini nimerim, pentru ca nu putem fi toti artisti. :))

    1. Scuze ca spun aici, dar nu stiu de ce aveam impresia ca locuiesti doar tu cu baiatul. Iar in ultimul timp “vorbesti” mult de sot, adica il pomenesti.
      Ma bucur ca m-am inselat

  7. nostri din titlu se scrie cu un singur i; altfel, nimic deosebit de interesant in postare; am intrat via alt blog, am constatat o greseala inca din titlu si am pierdut vremea

  8. tare greu…eu habar n-am nici dupa 17 ani ce vrea…da nici el :)))…mi-a dat bani alaltaieri si ieri mi i-a cerut inapoi…zici da-mi ca n-am acu , ti-i dau inapoi :)))

  9. ha, eu incerc sa-i fac cadouri haioase….oricum, este foarte , foarte greu:) anul trecut, de exemplu, am luat legatura cu un caricaturist, i-am dat o poza cu moaca lui, iar rezultatul l-am pus in rama. am ras cu lacrimi toti din casa, inclusiv mama slui (soacra mea, adica) care nu prea ea simtul umorului, saraca….

  10. Din fericire eu cam stiu intotdeauna ce-si doreste sotul meu. Poate pentru altii cadourile pe care i le-am facut pana in prezent par ciudate, dar stiu ca el s-a bucurat pentru fiecare. Pentru alti oameni imi bat capul destul de tare cu a gasi un cadou ideal, insa pe sotul meu il cunosc destul de bine si ma hotarasc cu luni inainte :))

  11. Eu raman pe parfumuri! Anul acesta un set de 5 🙂 astfel sigur macar 2 ii plac 🙂
    Ultima oara i-am luat din piata vintage de la Paris niste parfumuri, era frig afara si nu mi-am dat seama cat sunt de puternice!
    O picatura si toata incaperea se imputea a miros de barbat! Nu le-a putut folosi asa ca iarna asta sper sa nu o dau din nou in bara

  12. Eu nu mi-as dori nimic din ce crezi tu ca si-ar dori un barbat , cum se intelege din articolul pe care l-ai scris . Lasand la o parte aerul usor feminist din articol , iti spun ca nu-mi place sa primesc cadouri . In general imi plac surprizele pe care le aflu si-mi place mai mult sa dau cadouri decat sa primesc . Haine si bijuterii nu se daruiesc doamnelor decat in prezenta lor . Cine nu stie asta este ridicol si toparlan . Cadouri precum haine , bijuterii , chiar si parfumuri , uneori , carti , filme , deci obiecte care tin de gust si cultura este riscant sa le faci . De exemplu , nu stiu ce-as putea face cu o carte pe care n-o pot citi , chiar de-i cadou . Ai sa-mi spui ca este un cadou , nu-i musai sa-ti placa , este un gest frumos… Pai , tocmai de asta e bine sa facem cadouri cu un caracter pur simbolic , care reprezinta o emotie , un sentiment si nu obiecte de uz practic . Parfumul , da , este un astfel de cadou , dar e prea intim .
    Cred ca barbatii sunt mai sofisticati decat femeile in aceasta (sau si in aceasta) privinta.
    In schimb , si in alta ordine de idei , cred ca mi-ar placea sa primesc drept cadou o arma de foc . Nu de vanatoare si nu neletala . Una adevarata , deci. 🙂

    1. Sigur Adi ca imi stampilez fiecare articol cu o nota personala. Dar nu te astepta ca din ea sa reiasa cum gandesc eu sau nu iti inchipui ca ma simt o portavoce pentru o anumita grupare . Uneori imprim un anumit ton si o conotatie ca sa obtin un anumit gen de raspunsuri . Si sunt multumita pana acum
      In plus este prima data cand aud ca haine si bijuterii nu se daruiesc doamnelor decat in prezenta lor. Sunt in dezacord total si cu siguranta, de data asta nu vorbesc doar in numele meu 🙂
      Colectionezi arme ?

      1. Pai , ce , ar trebui sa am aceleasi gusturi cu ale iubitei la bijuterii ? Ar fi imposibil . Si-atunci , n-ar trebui s-o iau de mana si s-o duc la bijutier sa-si aleaga ? Cum si-ar pune cerceii de la mine in urechi daca nu-i plac ?Cum i-as lua o rochie fara s-o puna pe ea , fara sa-i stea bine sau fara sa-i placa ?N-ar trebui s-o duc -so vada , s-o probeze ? Ar trebui s-o cumpar , s-o surprind , s-o desfaca si s-o vad cum ii pica fata , nu ?Multumesc , nu . Nici o esarfa n-as cumpara unei femei , fara s-o duc sa o vada. Nu stiu de ce n-ai fi de acord ?
        Nu , nu colectionez arme , dar imi plac , ma fascineaza perfectiunea lor , simplitatea mecanismelor si designul rafinat al unora dintre ele .

      2. “Să vă explic: nouă ne plac bijuteriile , parfumurile bune , hainele ( pe astea din urmă nu le prea nimeriți asa ca abțineți-vă)” Curios ca , totusi , nu poti fi de acord cu ce spun eu si vorbesti si in asentimentul altora .
        ” E greu să vă facem cadouri pentru că sunteți cam neinspirați în afișarea bucuriei . Dacă vă dăruim un parfum scump zâmbiți si spuneți frumos si pasiv ”multumesc”, daca în cadoul de Crăciun sunt haine sau un pulover credeți că sugeram că vă îmbrăcați prost (posibil) . In general bauturi si licori cu multe grade nu ne place să vă oferim mai ales dacă vă pică ochii în gură dupa prima dușcă.

        Impachetăm un cadou de Crăciun pentru soț sau iubit dar știm ce-si doresc bărbații în secret. Să apărem în desuuri negre , să ne costumăm în asistente perverse sau sadice ( am putea să comandăm în spitalele romanești , multe se încadrează în profil ) să strecuram în buzunar invitații stripticoase .Stim ca multi dintre voi ați cumpăra cu entuziasm casete porno să le vizionați cu soția sau iubita în loc să vă uitați la ediția specială de la Dansez pentru tine , dar vă e teamă că Ea o sa dea prima de Crăciun pe consiliere psihologică.. ” Cu aceste prezumtii nu pot fi de acord , chit ca sunt o nota personala . Plecand cu astfel de prejudecati despre dorintele intime ale barbatilor , nu facem decat sa adancim artificial “enigma” care se cheama barbat in mintea femeilor . (Cel mai mult ma enerveaza acceptia comuna a celor mai multi despre o seara romantica:cina in doi , lumanari , luna , stele , malul marii…) Intotdeauna ce fac ceilalti in anumite situatii ma lasa rece .
        De aceea , in aceasta problema delicata a cadourilor mi-am facut propriile reguli . A face cadouri este o arta , o inimaginabila bucurie si nu o obligatie sau o obisnuinta sociala . Niciodata n-am respectat luna sau anotimpul cadourilor . A face un cadou este un act de iubire in prima instanta si nu un chin sau o obligatie , ca asa face lumea acum . Eu nu daruiec nimic pentru ca asa se face sau ca acum e momentul . O surpriza nu se face cu acordul lumii sau al celui caruia i-o faci , iar cadoul daca nu e si o surpriza isi pierde din farmec . Nu poti trai dupa cum se asteapta celalalt sa o faci , asta n-ar mai fi viata sau iubire . Niciodata nu m-am vazut asteptand un cadou pentru ca sunt sarbatorile de iarna , vara sau primavara. De aceea am si spus ca nu-mi place sa primesc cadouri , ci sa dau.
        Am dat atatea explicatii pentru a nu fi inteles gresit . Ca sint altfel decat ceilalti , bravo , mie ! 🙂

  13. Of mă Hapi ! Merci, e chiar drăguț că te-ai gândit 😀 😛
    Mie mi-ar place să primesc cadou liniște. Chiar și ambalată în hârtie de ziar, ba chiar neambalată și roasă la colțuri de timp.

        1. Ma eronez si eu, stai linistit, nu suntem pe siteul academiei, cine vrea sa interactioneze si sa isi impartaseasca ganduri, sa citeasca, sa inteleaga- nu vaneaza greselile

  14. Eu sunt cea mai linistita. N-am nicio grija 😉
    Oricum, niciodata nu m-am stresat din motivul asta. Daca faceam un cadou, mergeam impreuna sa-l luam. Nu-mi place sa fac cadouri inutile. Cum spui, exista varianta cash-ului. E perfecta.

    1. Vad ca nu esti singura…linistita 😉
      Radem si glumim dar sper ca familia ti-e alaturi si cum am mai spus, nu se stie niciodata de unde sare iepurele sau…Mos Craciun in cazul asta

  15. Da, o sa-l intreb ce isi doreste de Craciun. Asa obisnuim de vreo 2 ani. M-am saturat sa-i iau prostioare care sa nu-i placa. Mai ales ca cu 200, 300 lei, nu reusesti sa iei unui tip ceva ce si-ar dori cu adevarat, adica electronice. In plus, nici nu m-as pricepe sa-i iau electronice, trebuie sa ma ajute.

      1. Imi zice ca nu doreste nimic, ca n-are nevoie de nimic, dar il bat la cap pana imi zice ce vrea. Nu mai vreau sa patesc ca in anii trecuti cand ii luam ceva si simteam eu ca nu se bucura pe deplin. Plus ca eu nu vreau sa-i cumpar cadouri utile de craciun, gen haine, vreau sa ii iau ceva cu care sa se joace, sa-i trezeasca interesul, curiozitatea.

  16. Eu as zice ca e esential sa fim atente la ce spun ei ca isi doresc si nu sa dam cu presupusul. Sau macar daca o facem, sa avem la baza niste hobby-uri ale lui. Am vazut destul cazuri cand Ea ii cumpara Lui chestii care ii plac ei. Si evident, masculul nu e incantat. 🙂
    In cazul meu, astept sa vad cum o sa stau cu banii, Insa am vazut ca era tare incantat de un X6 cu telecomanda :-))) Stiu ca are si alte dorinte, dar,,,nu i le pot ideplini 🙂 Cel putin acum. Alte cadouri…sa zic o rama cu o poza dintr-un loc unde am fost amandoi, un album foto…iar lista continua in functie de fiecare mascul in parte.

      1. O masina BMW, model X6 🙂 Al meu e pasionat de marca asta si cum nu-si permite modelul “in carne si oase” s-ar multumi si cu unul de jucarie :-)))

  17. Anu` asta am scapat si de iubit si de cadouri.Dar daca ar fi sa vorbesc din “istorie“ as zice ca n-am dat niciodata gres,mergand pe premisa ca “barbatii sunt niste copii mari“.Si cum femeile suntem cu cadourile cu J (jewels),barbatii sunt cu G.Nu,nu te gandi la vreun punct.E vorba de gadgets. Dupa ce le potolesti pofta de joaca,le intra alte pofte de joaca.Stii tu,tin de…“rotunjimea maslinei“ si alte cele.:D

  18. Mie cel mai mult imi place sa primesc cadou lucruri utile, de ex am primit o data o cutie vintage Disney de pastrat pliculete de ceai si mi-a placut ff mult, sau alta data, anul trecut, am primit cadou o tigaie, si cu ocazia asta am inceput sa-mi mai fac si eu oua in tigaie ca nu mai mancasem oua jumari de mai bine de un an de cand ma mutasem in apartamentul nou, pt ca inainte nu avusesem tigaie, si mereu amanam o vizita la magazinele astea de chestii casnice pt ca eu oricum nu stiu sa gatesc mancare adevarata, asa ca nu vedeam rostul de a-mi cumpara ustensile de bucatarie, dar uite ca tigaia aia mi-a prins chiar bine.

    1. Lucruri utile si mie-mi place sa primesc dar …cum afla cei din jur despre lucrurile de care ai tu nevoie?
      Ii spui iubitului: hei, stii, n-am nicio tigaie (buna) in casa? Sau constata el?

      1. A, eu am remarcat de mult ca de obicei aproape oricine care interactioneaza chiar si relativ superficial cu mine poate constata sau deduce ff usor, rapid, si fara vreun efort deosebit care sunt lucrurile de care duc lipsa, inclusiv chiar si deficientele mele de caracter personal, desi astea sunt mai dificil de suplinit prin vreun cadou.

  19. mereu sunt neinspirata cand vine vorba de un cadou pentru un barbat 🙁 iau lucruri inutile, prostii, asa le numesc eu 😛 ..uneori reusesc sa scot un zambet alteori doar o mirare :))))
    poate jucariile prind intotdeauna cel mai bine 🙂

      1. Aoleu ! In NICI un caz de plush. Generatia curenta a majoritatii barbatilor pe care ii cunosc eu prefera in mod decisiv latex-ul si silconul relativ smooth, chiar si cauciucul sau alte plastice sunt OK, minus poate cativa rari fetishishti furry sau de ursuleti de plus. Pai nici cartile pt intelectuali nu mai au coperti sau file textile si sunt pe ecrane sintetice acum. Plus nu ai cum sa faci baie cu jucarii de plush sau poti fi alergic la plush, (desi si la latex), si mi se pare ca atentia la igiena + sanatate e ff importanta pt maj oamenilor din ziua de azi.

  20. Ca de fiecare data intru, citesc si rad cu lacrimi:))))
    Si sa fiu in ton cu articolul…eu sotului meu ii fac cadou cosmetice:gel de dus, spuma/gel de ras, parfum, deodorant…chestii din astea.Prin aceste cadouri nu trimit mesaje discrete cu “mai spala-te” ci pur si simplu el e mai ceva ca o femeie…ii place tot timpul sa miroasa frumos:))))).
    Cand are destule din astea sau pur si simplu nu gasesc ceva pentru el, imi iau pentru mine:un costum sexy, lumanari, trimit copii de acasa si sa inceapa show-ul:))).
    Nu stiu de ce dar un barbat poate fi repede multumit…sau poate doar al meu e asa)
    Bravo pentru articol:-*

  21. Oh, „pe-al meu ca bradul” l-am învățat! Știu mereu exact ce îi trebuie sau ce i-ar plăcea să primească. Evident, eu sunt norocoasă…altminteri tu ai dreptate! Și bine ai făcut că ai scris despre asta!
    Anul acesta m-am gândit să-i completez colecția de aparte foto vechi. Drept urmare am luat deja cu asalt târgurile de antichități din București și unul cu vechituri:) I-am găsit deja 2 aparate care îi lipseau și încă mai vânez!

      1. La târgurile de antichități, în funcție de model, undeva între 200- 600 RON. La cel de vechituri am luat și la 50 RON pentru că acolo vin foarte mulți „necunoscători” și vor să scape de vechiturile din casă:) Iar mie îmi place să scormonesc în „gunoiul” adulmecând comorile 🙂

Leave a Reply to Anda Apostol Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *