Ce-mi iei, ce-ti iau, ce-mi lasi cand plecam

soricelA fost ca un joc. Am zis „mi-l asum“. Nu te foarte iubeam, credeam ca ma iubeai tu indeajuns.
Ma iubeam pe mine.
Mi-am asumat anii si luptele tale silentioase. Ti-ai asumat firea mea instabila, nebunia mea si galagia pe care-o faceau armele mele cand mi-i simteam amenintati pe cei dragi. Intrasei in cercul mic si strans.

E-o nebunie sa spui cuiva „nu te voi parasi niciodata.“

Doi oameni cu temperament vulcanic vor ajunge sa se chinuie si sa se imbolnaveasca reciproc oricat de buni, de corecti ar fi, oricat s-ar iubi, oricat s-ar reindragosti unul de altul. Doi casatoriti care nu mai au acelasi scop, doi fosti iubiti care nu mai au chef sa se priveasca, raman niste umbre care circula prin casa, ducandu-si copiii la scoala, la tenis, la balet. N-au tendinta sa-si dea unul altuia cu o tigaie in cap dar nici poezii nu-si mai pot scrie. Dulcea indiferență nu exista, respectuoasa coabitare e un compromis greu de dus.
Sa dospim fericiti pana ne punem proteze dentare, sa zambim indulgenti pentru Catena dupa 42 de ani de casnicie, nu e chiar fairy tale. Pentru mine nu e.

Cate unul se intreaba: oare ce ma face fericit. Celalalt plateste factura la apa.
Copiii sunt veseli si cresc , vecinii abia asteapta intr-o fabuloasa plictiseala casnica – sa se insele „perfectii“, preferabil cu cineva cunoscut. Numai ca „perfectii“ nu se inseala intotdeauna, dar de visat, viseaza. Aduna frustrari. Uneori si le pot impartasi, se pot regrupa dar nu se mai pot reindragosti niciodata legati cu sfoara zecilor de fiori. Sfoara care in urma cu multi ani l-a tras pe el, cu bocancii si 2 perechi de adidasi in holul in care-si aranjase ea sandalele.

Nu va luati bagaje cu voi cand plecati caci nimeni nu le vrea. Lasati-le in spate.
Nu plangeti si nu ii comparati pe „urmatorii“ cu fosti/foste pentru ca fiecare vă va pune o cunună de spini pe frunte la un moment dat.
Nu va renegociati principiile dupa care-ati semnat contractul iubirii, că-n cativa ani legea firii voastre s-a schimbat precum valoarea colesterolului. Si daca nu s-a întamplat inca… trist, dar o va face.

Iubirile vesele, incendiare, mor cel mai repede.

In timp ce alea chinuite, secatuite, spalate cu lacrimi – fac cate-un infarct dupa ce trec prin diverse cardiopatii. Iubirile furate distrug si înalță.
Oricum ai iubi, vine ziua nefasta in care te intrebi si te apasa lucruri pe care nu i le-ai recunoaste nici psihanalistului tau.

Nu, n-o sa stii SIGUR daca ai ales bine. Daca e bine c-ai ramas. Daca e grozav c-ai plecat. Lunile si anii de dragoste eternă au eclipsele lor.

Pana la urma, eu cred ca o singura mare obligatie morala ai față de cei de langa tine, fata de sufletul tau. Sa nu-ti bati joc de dragoste. Pentru ca daca o tratezi prea democratic, ea o sa te inchida intr-o temnita, alaturi de victimele dinainte. Daca o cauti, in zadar ti-e joaca de-a ascunselea. Daca te feresti de ea o sa te turteasca de pamant si pana te-aduni, iti blestemi zilele.

Ma uitam azi la oameni. La perechi. Tineri sau mai in varsta, majoritatea in vacanta.
Cateodata unul se plictiseste cand ia masa, altul e in extaz. Celalalt vrea la mare, ea vrea la souk. Pe el il oboseste galagia, ea ar sta 4 ore. El bea prea mult, ea se simte rusinata si n-are chef de lehuzit intr-un local. Pe terasa, el se uita dupa alta si ea vede, sufera, iar el habar nu are. Perechea cu 3 copii era obosita, plictisita dar radeau in blitzul soarelui si-al aparatului de parca erau turati de combustibil. In rest nu radeau, strigau dupa copii, sa nu mai traga baticurile pe jos.
O tanara si-un tanar negociau ceva , la sange. „Nu mai avem bani si pentru tampenia aia“ i-a soptit el si ea s-a retras mutoasa.

Toate iubirile isi au tribut. Oriunde te-ai afla, il pui in bagaj. Trece prim vami cu tine. Te asteapta acasa.

Nu, nu suntem niciodata pe deplin multumiti.
Plateste-ti tributul cand vine vremea s-o faci. Si dac-o faci cu intelepciune, chiar merita, indiferent in ce consta el.

Da, iti trebuie curaj ca sa iubesti. Pentru ca daca nu ai aflat ca dragostea adevarata o sa vanture pe jos cu tine, esti pe cale sa afli.

Un articol excelent despre fuga din paradis gasiti la Alice Nastase Buciuta

Ce faci cand nu mai stii cu cine viseaza ea? Ce faci cand banuiesti cu cine viseaza el? Ce te asigura ca “the next” nu va fi la fel?

Similar Posts

20 Comments

  1. Mi-ai răscolit sufletul. Atat de mult ma regasesc… Ar trebui sa mai arunc din amintirile cu fostul, luate in bagajul sufletului. Am mare nevoie de curatenie…

    1. Majoritatea avem nevoie. Fa-o. In ritmul tau.
      Pastreaza lucruri care nu sunt un balast. Pastreaza lucruri frumoase care-ti dau energie.
      Durerea dispare cu timpul. Din fericire.

  2. Ştiu, avem impresia că trecerea peste o chestie pe care nu ne-am dorit-o ne face oleacă mai înţelepţi. Ne deschide un ochi, sau poate pe-amândoi, ne vântură prin faţă întrebări, ne oferă poate şi nişte răspunsuri la care nu ne-am gândit mai înainte pentru că n-am crezut că ne trebuie.
    Dar rămâne un gol. Parcă n-ai aer (e o senzaţie aiurea). Trebuie să mergi spre uşa aia pe care scrie “exit”.
    Ajungi în faţa unei balanţe în care ar trebui să aşezi ce datorezi celuilalt şi să compari cu restul. Dacă nu te minţi pe tine, ajungi să zăreşti şi jumătatea plină. Şi încă puţin curaj, măcar atât cât ţi-a lipsit înainte. În definitiv trebuie să mergi înainte.
    Nu ştiu dacă fac bine să scriu asta.

    1. Faci bine.
      Cand incepi sa te chinui, dupa ce ai vazut si-ai verificat balanta, daca vezi ca ce ai de dat poti da si de departe pentru ca altfel nu mai ai aer- cum spuneai- mergi spre exit. Fara cantar nu, nu se poate.
      Zic asa, in general.

  3. din pacate dragostea se termina …
    ce ramane? lacrimi in prima faza, apoi amintiri, apoi zambete : a fost candva…
    timpul (anii) e stapanul sentimentelor si al firii noastre. ne schimbam, evoluam in directii diferite (unii) sau nu (altii) si ne trezim brusc ca nu stim cine si de ce se afla langa noi. e punctul in care alegem (din comoditate sau lasitate) sa continuam sa ne chinuim unii pe altii sau sa punem punct asumandu-ne sfarsitul (nu neaparat esecul)

  4. Despre dragoste nu-mi prea vine a scrie fiindcă deocamdată știu doar un singur lucru: vine când și de unde nu te aștepți și dispare tot când vrea ea, nedându-ți măcar aviz. Cu alte cuvinte, subscriu total la cele scrise de Mirela.

  5. Citesc…acum plang! Apoi lacrimile vor seca.Vor ramane amintirile frumoase, restul ingrop intr-un sertar al sufletului, pentru ca doare. Tot ce e frumos se termina la un moment dat. trebuie sa stii cand sa te retragi…cineva tocmai a facut-o si nu am fost eu de data asta. Stiu sa pierd, ma caut din nou, ma regasesc si merg mai departe.

  6. Nu, nu suntem niciodata pe deplin multumiti. Si nici n-o sa fim vreodata, este in firea noastra de oameni … Nu te asigura nimeni si nimic ca the next nu va fi la fel. Dar daca nu risti, nu castigi, vorba aia!

  7. Asa am inceput si eu: nu foarte iubind, dar iubind el indeajuns.
    Chiar daca s-a terminat asa, mi-as dori sa am o poveste de dragoste asa ca a ta, Hapi.

  8. Cineva imi spunea candva ca atunci cand dragostea se duce ramane respectul, prietenia, grija… obisnuinta…M-am revoltat atunci. Apoi m-am maturizat. Mai rau e cand nu mai ramane nimic…

  9. “Ultimele studii” arata ca primul fior al dragostei este rezultatul revoltei hormonale, tine cam trei ani, dupa care il vezi brusc pe cel de alaturi in adevarata lumina. Un fel de drog hormonii astia! Oare asa sa fie?

  10. Vai ce-mi place!
    Nu luam mereu cele mai intelepte decizii!
    Mereu am spus ca dragostea nu dispare,ci doar se transforma.Pana la proba contrarie ramane asa! 🙂

  11. Curajul de-a iubi l-am avut mereu, n-am avut curaj să nu iubesc și să îmi trăiesc singurătatea. Cred că niciun sfârșit de iubire nu te poate lăsa mai gol decât de-a nu fi iubit deloc. Iar tributul, vorba ta, merită.
    Te salut, Hapi.

    1. Nu sunt intotdeauna sigura ca sunt iubita.
      Suntem iubiti de cine vrem? Suntem iubiti de cine alegem? Prea multe intrebari.

  12. Superb articol. Si eu am plans.
    Uneori suntem iubiti si de cine vrem, si de cei pe care-i alegem. Practic, iubirea o simtim pe de-a-ntregul atunci cand e impartasita. Caci altfel… putin ne pasa de cei care ne iubesc din umbra, in tacere, in suferinta sau cu disperare. Dar iubirea celor pe care noi ii alegem ne inunda sufletele.
    Mai trist e cand e un soi de iubire “imposibila” (imi zicea cineva ca dragostea ori este, ori nu este, iar daca este, nu are cum sa fie imposibila). Adica atunci cand nu poate fi asumata, afisata public, lumii intregi. Dar cred ca atunci ea e cel mai bine conservata.
    Iar cand alegi sa pleci, poate din prea multa iubire, parca ea, iubirea, ramane vie, vesnica…

Leave a Reply to Scorpio Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *