Ce înseamnă masura controlului judiciar sau închisoare cu suspendare, în Romania?

La tablou, se poate adauga si impactul epidemiei in viața fiecăruia

Ai avut un moment în care ți-ai ieșit din minți pe holurile tribunalului și ai înjurat-insultat un avocat.

S-a făcut imediat dosar penal, ai fost audiat 4 ore, ai trecut prin proces si ți s-a aplicat pedeapsa: închisoare cu suspendare un an jumate, munca-n folosul comunitatii (cât unui violator orele, cu exceptia ca violatorul probabil nu va face nicio zi), 5000 euro daune morale, si ce-a mai cheltuit Curtea, avocat, etc.

Ce se intampla pana la penultimul termen in care esti controlat judiciar de catre consilierul de probatiune?

Sa luam un caz concret. Al meu. Bine ati venit in lumea reală, dincolo de facebook si de momentele lunare sau selenare în care v-ati permis vreodata sa injurati rău de tot pe cineva si apoi „v-a trecut”. Ba chiar v-a părut rau. În instanta sau dupa instanta, nu mai are importanta daca ti-a parut rau, daca ti-ai cerut iertare din toti rarunchii. Sau faptul ca tu crezi că nu meritai să ți se întample chiar așa ceva, adica sa fii condamnata la închisoare.

– psihologic, dacă nu ai o ancora foarte solida si nicio psihopatie, a fi condamnat penal te marcheaza enorm. Este ca si cum ai afla ca ai cancer sau o boală pe viață și în fiecare dimineata, acesta este primul gând care îți vine în minte. E real! Și doare.

– social, cu eleganță sau nu, vei fi dat la o parte de oameni la care nu te-ai fi asteptat, ba chiar vor folosi acest nou stigmat pentru eventuale pomeni cand considera ca ai gresit fata de ei. Apoi, desigur vor spune ca tu te-ai îndepartat, ca tu nu vrei să ieșiti la suculeț sau cu copilu-n parculeț.

– viata ta se schimbă definitiv. Nu mai doresti să vorbesti , interactionezi, sa te întalnesti cu vechii amici-prieteni (aici e cazul meu, nu e universal valabil), ei vor considera ca te-ai racit brusc, ca le-ai uitat zilele de naștere, ca erau buni odată, măcar la o vorbă si acum nu mai sunt. De fapt, increderea in oameni ți se darama complet. Simti ca esti incapacitat si ca nu te mai poti baza pe nimeni. Nu stii ce să mai vorbești cu ei și despre ce ți se întampla, nu poti vorbi. Așa că îți concentrezi toată atenția pe muncă si familie exclusiv.

– sa traiesti cu sabia lui Damocles în fiecare zi, de la momentul in care s-a dat sentinta (sa spunem cand nasteai un copil) pana dupa ce el aniverseaza 4 sau 5 ani. Asta inseamna sa ti se aduca la cunostinta cat se poate de des ca poti ajunge la inchisoare si ca măsura controlului judiciar poate fi suspendata. E suficient sa ti se inoculeze ideea de catre consilierul de probatiune. De ce ti se inoculeaza? Pentru ca tu nu trebuie sa uiti ca esti totusi pedepsit iar rolul consilierului e de a urmări ca nu devii Hanibal si nu de a te ajuta sa intelegi sau sa treci si tu peste trauma. Nu e vina consilierului (nu stiu de ce se numeste asa!). Este sistemul din Romania. Cu siguranță nici omului care te ține c-o mână virtual încătușată nu-i convin multe. Ăsta e serviciul lui si gata!

– eforturi constante si poate de 3 ori într-un an zona zoster  nestiuta de nimeni (ca nu mai ai timp de mers la medici)– să fii parinte acasă și să nu cedezi psihic. Repet, îti trebuie o ancora foarte solida, mai ales daca ai cazut pentru o cauza pe care tu însuti o respecti cat poti: trateaza pe celalalt cum ti-ai dori să te trateze el pe tine, indiferent din ce categorie face parte. Dar o dată, ți se întamplă ceva si izbucnești. Pentru 5 minute de furie, plătești nu numai tu, ci toata familia care îti va fi rămas aproape.

Cu cateva zile inainte de un termen de intalnire cu consilierul de probatiune sau în zilele în care trebuie sa platesti sau primesti noi inscrisuri: (apropo, nu stiu cum e la altii dar la mine veneau Mereu de ziua mea, cel putin in perioada in care instanta le trimitea si nu probatiunea, înainte de sarbatorile mari, etc):

– cosmaruri.

E prima data cand spun, de fapt scriu că mă trezeam în miez de noapte, cam pe la 3. În vis fugeam cu copilul de mână sa o caut pe mama. Nu aveam o casa, cel putin nu apartamentul ăsta si locuiam între niste pereti necunoscuti, care se strangeau in jurul meu cand alergam. Si trebuia sa-mi scot baiatul de acolo. Nu am avut cosmaruri repetitive niciodata. Am identificat rapid triggerii. Sau un telefon din partea avocatului care ma apara – aducea acelasi gen de reactie somatica. Nu am suferit de stres post traumatic dar sunt absolut sigura ca exista elemente din acea suferința, în viata mea de acum. In vis pierd, pierd lucruri sau oameni si nu câstig niciodata. E subconstientul meu care aduce la suprafata ce nu pot eu să redau. Teoria o stiu dar în practică, nu mă pot ajuta prea mult.

– impotenta functionala pe diverse planuri:

de exemplu eu am facut scoala de soferi si nu imi imaginez ca as putea lua vreodata examenul, ca m-as prezenta la el, de asemenea, stima de sine scade la zero. Am auzit de prea multe ori ca eu nu am nimic moral in mine iar alte persoane sunt „ fara discuție niște exemple de cinste si moralitate in viata, cariera, etc“  Indiferent cum încerci sa apari in societate, stima de sine e un factor, o nevoie esentiala in a fi bifata si e bine macar sa constientizezi ca acesta nevoie fundamentala e un dezastru în cazul tau. Asa, macar tii sub control (cu mentiunea ca social deja te-ai indepartat de oameni) afectele.

– cosmarurile cu gratiile sau gandul ca esti în închisoare apar de multe ori, daca nu saptamanal, lunar sigur. E de ajuns să auzi la televizor cuvantul Penal, ca sa se declanseze în tine ceva ce ți-e peste puteri în a ține sub control. Nu e furie. Te gandesti doar: oamenii ăia habar nu au despre ce vorbesc. E tristețe foarte intensă.

In ziua in care Nu ti-ai îndeplinit toate obligatiunile in fata consilierului de probatiune.

(adica, pe scurt, nu ai de unde sa dai 2500 de euro ca tu ai rate si facturi si o familie de intretinut)

– din 5000 euro, Luisa din Berlin a platit 2500 euro si probabil ca numai datorita ei viata mi-a fost relativ usoara pana acum (evident cu absolut TOT ce am scris mai sus, daca se poate considera usoara, eu i-am multumit lui Dumnezeu ca suntem sănătoși si nu ne-a dat altă încercare majoră). M-am prezentat cu propunerea scrisa ca in fiecare luna sa virez alocatia copilului meu, asa consider ca cea mai urata fapta pe care as fi putut-o face, adică sa perturb viata cuiva, in asa masura incat sa nu pot fi iertata, ar spala cumva karma faptei mele prin cei mai curati bani care-mi intra lunar. Putini, dar în cinci ani, as plati datoria. Mi s-a spus ca nu stie nimeni daca va accepta si am fost lasata sa inteleg ca masura supravegherii poate fi revocata. Adica: chiar daca eu lucrez 8 ore si am un salariu care se poate propri, instanta, un judecator, ma poate trimite la inchisoare peste cateva luni

Sunt convinsa ca foarte putini au crezut varianta cu Luisa si probabil, anumite persoane au cautat temeinic cine e aceasta minunata binefacatoare.  Sigur ca prietenii, cunoscutii stiu cine e ea, stiu ca acesta e adevarul. Exista si hartiile.

– mai trebuie sa mergi la un fel de întalniri de reabilitare ca la intalnirea alcoolicilor anonimi, numai ca aici, merg cei fara pile ca s-o spun asa. Este parerea mea.  Este momentul sa-mi spun punctul de vedere – ca de cate ori am fost la consilierul de probatiune, poate o  persoana sau doua mi s-a parut mai picata din cer, asa ca mine. Adica omul, momentul, nepotriveala. Restul păreau că sunt acolo clienți iar cativa –ii vorbeau consilierului de probatiune ca la usa cortului. Nu pareau adica a se teme de vreo consecinta.

Varianta de a nu lipsi de la munca si a nu da banii pentru a te deplasa o zi intreaga la aceste intalniri, care mai mult ca sigur  nu mi s-ar potrivi (va spun imediat de ce) terapeutic, este obligatia de a face cel putin 4 sedinte de psihoterapie. Nu iti alegi tu terapeutul. Am avut marele noroc să prind cu 100 o sedinta in loc de 180, poate pentru ca se desfasoara online. Ei bine, nu te întreaba nimeni unde lasi copilul, cum te descurci cu carantina, cu banii, tu trebuie sa-ti îndeplinesti obligatiile, altfel instanta te poate trimite la inchisoare. Trebuie sa avem încredere în Justitia din Romania, da? Viața ta este în mâinile unui necunoscut, care va decide in 3 minute si pana atunci, tu poti astepta 4 ani, stiind ca NU ai cum sa iti indeplinesti obligatiunile financiare. Si videochatul chiar nu ti se potriveste si daca nu ai facut pana acum, cu siguranța ca nu te vei apuca! Nu am nimic cu nicio meserie, dar eu o am deja pe a mea si chiar o iubesc, am ocazia să fac si sa mai invat ce stiu mai bine. În plus, îmi doresc mult ca într-o zi să fiu un scriitor cel puțin bunicel (timp liber, asta e la hobby deja). Mi s-a prezis așa ceva.(oups, parca stima de sine mai palpaie daca am curajul să scriu asta aici)

Sedintele cu terapeutul sunt binevenite, le voi face in luna aprilie dar obligatia financiara nu am cum sa o platesc decat asa cum am propus in scris: virând lunar alocatia copilului care intra separat de salariu si așa am gandit eu ca aș repara vreun rau facut karmic daca exista asa ceva.

Sa fii condamnat penal si sa ai un profil sensitive – termenul este acceptat in UE si-n america @highly sensitive person, este un alt fel de cancer.

Este o suferinta personala atat de intensa (probabil depinde si de fapta, in cazul meu vorbim de ultraj judiciar, eu as numi-o izbucnire fooooarte nervoasa unde si cand nu trebuia) încat nimic din ce ti-ar spune cineva care nu a trecut prin asa ceva, nu te poate consola. Te simți neîndreptatit doar la inceput. Ziceam de ce grupul terapeutic nu m-ar ajuta- pentru ca subiectul a ceea ce s-a întamplat intre mine si acea persoana nu mai exista pentru mine, nu urasc pe nimeni, nu sunt furioasa ca a mers pana la cele mai dure represalii, nici neputincioasa ca eu n-am putut lupta.  Dupa perioada de soc initial (cam o luna, zi de zi, soc…) apare acceptarea vinovatiei si frica excesiva si teribila, sufocanta, ca vei fi despartit de familia ta mică si absolut sfantă pentru tine.

Nu e rusinea fata de societate, tu te cunoști si stii cine esti. Nu mai citesti cum procurorul cutare l-a trimis pe un ucigaș la preot în loc să-l rețină, nu mai citești reportajele din Libertatea cu copii abuzati si pedofili liberi. Nu îi mai judeci pe altii si poate si de asta îți pierzi mulți amici, că nu mai aveți aceleasi povesti.

Să trăiești 4 ani așa este un cancer social si repet că ancora trebuie să fie foarte puternică. Eu o am, e fiul meu, altfel, probabil că această sentință m-ar fi distrus psihic deoarece presiunea si agresiunea psihologică creată și întreținută este incomparabil mai dureroasă decat ar fi o biciuire-n public.

Bucurati-va de sănătate si de oamenii buni pe care-i aveți alături, de copiii si de posibilitățile pe care vi le-a oferit viața. Nu vă comparați cu alții. Fiecare avem la un moment dat ceva extraordinar de greu de dus, iar dacă am fi stiut dinainte, am fi luat-o razna. Aceasta este viata adevărată si fără luptele acestea nu poti evolua. Și depinde numai de tine cum evoluezi spiritual. Ca să nu îmbătrânesti degeaba.  Si uneori, cand nu mai poti, cumva, intervine El. Cel pe care unii îl numim Dumnezeu, alții nu stiu cum să-i spună dar îl poartă-n Sinele lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *