Câteodată nu e vorba de vindecare pe termen lung

Câteodată nu e vorba de vindecare pe termen lung. Apăi las că se vindecă. Câteodată e vorba de supraviețuire, de tăria fizică și psihică. De stat în picioare. Câteodată sunt 2-3-4 persoane afectate intens. Ele trebuie să REZISTE până se vindecă. Să aibă poftă de mâncare, curaj să iasă din casă, un somn continuu de o oră-două, trezire, iarăși puțin somn.

De-aia nu am mai făcut niciodată pensii private pentru 35 sau 20 ani. O să fac pentru copilul meu și atat. Nu pensie. Asigurare de viață CU pensie, cu, cu, cu alte povesti medicale daca e nevoie.

De-aia nu mă interesează să investesc în bitcoinul care-i va face bogați peste 15 ani pe cei deștepți.

De-aia nu mai pot să scriu advertorial să te mint că e ok să iei credit de la bancă, decat eventual, dacă ești deja milionar.

 

Câteodată trebuie să reziști psihic de azi pe mâine și să le dai impresia celorlalți că ești chiar bine. Că așa e societatea.

Ce faci? 

Ah, bine.

De fapt nu prea știm ce facem, suntem nefericiti 50% din viață (ăstia norocoși), ne zbatem 30% din viață si atunci nu ne prea dăm seama @cum suntem. Și nu e vorba de bani, sanatate sau dragoste. Ci de toate la un loc plus relațiile sociale cu cei apropiați si mediul în care lucrezi. Apoi mai contează cât de viperă ești sau cât de individualist. Individualist destul cat să nu fii sociopat, destul cat sa te doara-n cot de cel de langa tine. Atunci o duci binișor.

Și-n rest locuim în viitor sau în trecut. Dar acum o să merg să curăț un cartof și o să mă concentrez pe cartoful ăla și o să mă gândesc că acela este lucrul pe care-l fac și oricât aș gândi nu voi ști dinainte gustul mâncării.

Apoi vine o perioadă în care ți-e călduț și te gândești că-i cam plictisitor, că ești cam rutinat. Ei,  cred că aia-i fericirea.

One thought on “Câteodată nu e vorba de vindecare pe termen lung

  • April 12, 2018 at 10:38 pm
    Permalink

    Hapi, “Don’t Worry Be Happy !” Din când în când mai ascult melodia asta în interpretarea lui Bobby McFerrin. Pentru mine, trecutul este plictisitor pentru că am trecut deja pe-acolo și o dată îmi ajunge. Prezentul dispare într-o clipă. Până apuci să-l conștientizezi, face deja parte din trecut. Singura posibilitate pe care o am este să mă poziționez într-un anume fel față de viitor … 😉

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *