Câteodată de toamnă

bandaCâteodată chiar trebuie sa plece fara se uite înapoi, fără sa fie mojic, fără să intentioneze sa te raneasca. A trecut prin prea multe gări, a cumparat bilete in toate directiile, a cunoscut toate granitele, pe unele le-a traversat usor, in alte statii a trebuit sa se opreasca, sa-i mai ajute si pe altii sa urce, sa calatoreasca, sa traiasca, să coboare. Cateodata deplasările i-au fost fără presiuni mari și fără efecte majore. Chiar de era pe mare, a inotat cat a putut impotriva curentului, si-apoi inertia apei în mișcare l-a prins. S-a lăsat dus, sa atingă într-o zi nisipul, chiar si pe un ștrand gol, fara palmieri si flori colorate.

Odata chiar n-a stiut sa traverseze imensa intersectie pe o trecere de pietoni, semafoarele erau stricate si a aparut altcineva, l-a luat de mână ca pe un orb si l-a târât printre claxoane, înjuraturi, tipete, i-a spus sa nu le asculte, l-a asigurat ca e liniste pe partea cealalta. Si s-a oferit sa-i arate pe unde se trece-n viata mai sigur si mai usor. Atunci a crezut că chiar există reguli și le poate învăța, de ce să-și facă existența o corvoadă? Într-o zi, semafoarele s-au stricat din nou și n-a mai contat dacă era pasager sau pieton.

Odata, ea chiar n-a stiut c-o astepti tu la capatul drumului, vedea acolo doar un gard si-o locuinta parasita.
Odata, el chiar n-a stiut ca te-ar putea iubi mai mult pe tine, mai mult decat pe toate cate le-a iubit deja.

Odata chiar am crezut ca minunile sunt posibile, asa cum povestea Meredith Grey in „episodul ei“. Si acum mai cred, sigur, se întamplă mereu, le auzim la altii, spunem ca numai Universul a putut coase asa ceva. In episodul ei s-a intamplat minunea si-n viata ta nu. Acum e prea tarziu deși tot spui că viața bate filmul.

Cateodata nu mai e timp sa-ti spuna adio si sa te stranga in brate. Nu-ti poate da detalii, in detalii e strânsă viața altora, nu a voastră, nu puteti arunca împreună buchetul de la nunta altora. Nu mai poate intinde mâna sa-ti arate in ce trenuri a urcat, cate case de bilete erau inchise si ce putini oameni au crezut ca el e capabil s-ajunga undeva cu echipamentul nepotrivit. Cateodata-si aminteste chipul tau, priveai cand înota, cand zbura, cand mergea, cand facea autostopul, cand isi arunca bagajele pe banda. Singura. Singur.

Cateodată ea chiar nu-ti poate spune „Rămâi“.
Cateodată el chiar nu-ti poate spune „te-am cunoscut tarziu, îmi pare rău“.
Cateodată nu-si pot scoate din suflet sa-ti dea tie, pentru c-au ales deja.
Oricat de rău le-ar părea si oricat de mult i-ar durea.
Cateodată nu e vina nimanui ca minunile nu se întamplă.

Si-apoi mai este un Cateodată.
Câteodată(le) în care ție îti este foarte dor de el si lui îi e foarte dor de altcineva si-atunci, e mai bine sa nu știi.
Pentru că purtarea dorului e mai nobilă si mai usoara decat purtarea durerii si-a resentimentelor.

3 thoughts on “Câteodată de toamnă

  • October 5, 2015 at 7:10 pm
    Permalink

    cateodata chiar trebuie sa plece…am la activ …ceva…plecari!
    si, da…am toti acei ani…pe care nu-i simt! 🙂

    Reply
  • October 5, 2015 at 7:19 pm
    Permalink

    Asta mi-aduce aminte de un sentiment ciudat pe care l-am avut odata: ca am intalnit acea persoana care arfi fost perfectapentru mine daca ne-am fi nascut cumva in acelasi timp, ne-am fi intalnit atunci cand trebuia si nu ne-ar fi despartit deja doua vieti diferite. Este indescriptibil, ai senzatiaca ai ratat ceva.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *