Sentimente. Sau nu – Hapi Riverwoman

Iubirea ce revine după 20 de ani de hoinăreală și Cenușăreasa

July 11, 2018July 11, 2018hapi 2 Comments

Ieri am auzit la televizor că o cântăreață s-a reîntâlnit cu iubirea ei de acu 20 de ani și în sfârșit au putut fi împreună. M-am oprit un moment s-ascult că-mi hrănea nostalgiile. N-am nicio iubire cu care să mă reîntâlnesc dar povestea era emoționantă.

Și el și ea se iubiseră nebunește dar s-au pierdut în viață cu alți parteneri, au făcut alți copii, au avut alte case dar nu au uitat niciodată unul de altul. M-am gândit un moment dacă e tragic sau extraordinar și dacă e, în ce fel? Ce simt foștii parteneri? Ei ce au fost? Poate că unii nu erau demni de iubire da cine i-a ales? Poate c-a fost o eroare măritatul, însuratul iar declarațiile erau expirate dar copiii?
Mă și văd la o masă cu copilul:
– Mama tu l-ai iubit pe tati când m-ai făcut?
– Oh, daaa. Dar cel mai mult l-am iubit pe Hans.
– Și unde-i Hans?
– În Mallorca împreună cu copiii și nevasta.
– Mamă tu ai vrea să te căsătorești?
– O, daaa. Dar numai dacă întâlnesc pe cineva pe care să-l iubesc și mai mult decât pe cel pe care nu l-am uitat niciodată.

Oamenii simt când vine despărțirea, nu-i așa?

November 3, 2017hapi 4 Comments

(poate că trebuia s-o las în draft)

Cum ar fi fost dacă.

Dacă am fi reușit să ne înțelegem, să vorbim și noi ca înainte când aveam răbdare unul pentru altul ore întregi? Cum am fi fost acum dacă ne-am mai fi suportat măcar?

Oare mi se părea mie că-n ultimul timp mă privea cu oareșcare ură și ciudă că-s încă tânără? Simțea și el cum simțeam eu, că într-un fel sau altul ne vom despărți, că gata, au trecut anii noștri împreună. Am început să vorbesc răstit și să folosesc expresii triviale la nervi, știind că el nu le suportă. A restrâns activitățile mele tot mai mult. Eu nu cerusem niciodată banii mei. Aveam banii noștri. Nu știam să folosesc un card bancar. Nu aveam nevoie de asta, încrederea în el era suficientă.

Să trec pe tine terenul de sus din…? Hai să mergem acum să-l trec, să stai și tu liniștită. M-am așezat comod în mașina înmatriculată cu initialele mele, două săptămâni am tot înmatriculat. Da e mașina ta, numa pune-o pe mine, asa, pentru taxe. Păi da, nici n-o vreau pe numele meu, ce să fac cu ea? Nu, măi, cum să treci terenul, vrei să mori, să mă lași, te las eu sau cum? Din niciun unghi n-am vrut să văd ruptura deși, deja plângea sufletu-n mine și nu mai eram fericită nici două zile pe săptămână. Nu mai era bine ce spuneam, tonul folosit, cum răspundeam, nu era bine să râd în hohote: dai senzația de ușuratică.

Poate că flirtrez si eu fără să vreau, ce m-am ascuns…? N-am văzut alți oameni de câteva luni, decat familia. A ta. A mea.

Tăcere, pedeapsă prin tăcere, zile. Mâncam în tăcere, speram în tăcere, măsuram tăcerea în uși trântite și portiere trântite și telefoane mute de tot, de tot, să nu se supere și mai tare.

Fostele iubiri, zmei în amintiri, d-acum pe altul îl iubesc mai tare!

October 23, 2017October 24, 2017hapi 12 Comments

Habar n-am de unde mi s-a inserat, cum și de ce am trăit multă vreme cu preconcepția și contracepția la îndemână –cum că nu-s destul de frumoasă, de stilată, de atractivă ori interesantă pentru anumiți bărbați. Pe-atunci citeam Castelul fetei în alb și visam la Cireșarul meu dar până la urmă mi-am dezaburit fereastra din odaie și-am văzut că noi n-avem decât un vișin în livadă și aia e. Cireșele creșteau pe alte meleaguri.
Hazardul face că atunci când l-am întâlnit pe faimosul căpitan, un chilot standard de la Emirate, nu-mi venea să cred ce bolovan de noroc îmi picase-n antiteză cu condiția mea de fată banală care aparent nu avea absolut nimic de oferit. Și nici nu excela în oareșce anume. Nu cântam la nai, lubutini de pe care să m-aplec la 1,80 n-aveam, Gina și alte fete pozau deja-n playboi, piața era groasă și liberă. Orice nas rarefiat la mare altitudine avea de unde alege.

Trecerea de prima tinerețe mi-a adus un bănuț de aur pe bulevardul fanteziei: eu mă întrețineam chiar bine fizic, nu fără efort, e drept iar bărbații -îmbătrâneau, se erodau și ei. Macaraua nu mai fora la comandă și aflau și ei că Strâmtoare pe Bosfor e doar un film fantezist la care se pot uita cu nevasta, respectiv amanta sau copiii peste 7 ani.

Pe un deal răsare luna, tu te sărutai cu una…

Aproximativa iubire cu un căpitan de plai, mare crai, v-am mai amintit-o și nu vreau să deschid cutia Pandorei decât dacă o livrează emag-ul cu o brățară metalică bangle – albastru strălucitor. Dar pe vremea aia eram o fată simplă, splendid de naivă și el era frumușel foc. Ne-am potrivit juma de an și am făcut primul drive test în simulator la mine acasă, de revelion. Deja mă vedeam cu 18 karate pe trei degete, servind Proseco deasupra tuturor păsărelelor și altor forme de relief din România.

După ce cavalerul meu s-a clonțănit c-o blondă care până atunci ne-amestecase vișina-n cockteilu dintr-un pub suedez, am revenit de la așa-zisa baie cu fusta plisată de nervi și cu spume la gură. Când m-a întrebat ce am de-arăt așa diferit, i-am spus că-i proaspăt vopsit la budă și fac alergie la sintetice și la tot ce conține peroxid sau atomi de siliciu. Că nu știi la vârsta aia câte cuțite te-or cresta și pe tine sau câte fire albe va matlasa Lorealul. Dacă a constatat că stagnam necorespunzător într-o poziție din care nu știai dacă-mi vezi țâțele sau omoplații, m-a dus acasă.

Te-ai gândit vreodată să cauți un partener online?

September 22, 2017September 22, 2017hapi 1 Comment

In timp ce în România ne dăm în cap la propriu și la figurat, nemții-și văd de treaba lor și-și caută iubirea cu câte 100 de euro pe lună prin mediile online.

Ca s-o zic p-aia dreaptă, toti avem câte ceva: eu am un copil care-mi este prioritatea vieții și nu văd de ce s-ar înghesui Hans, Grethel sau Lupul să devină tată vitreg. Că nu știu să gătesc am spus.

Că n-am de gând (de fapt) să am o relație serioasă n-am spus, dar tot ne-înnămolim la dialoguri. Cine-mi plăcea mie, nu voia doar să vorbească spune că-s prea, prea departe și-mi dă block.

Destul de mulți useri de pe respectivul site de matrimoniale sunt ca bulldogul englez:

bălesc la poze, sunt rotunjori, susceptibili sedentari -aplicația abia-ți permite să încarci un chip, iar editarea pozelor e minimalistă, nu poți jongla- sunt mascotele landului din care fac parte. Projektleiter, accountmanager, executive manager, Geschaftfuhrer, mai ales geschaftfuhrer. Pe de o parte îi cred: sunt deștepți, nu prea atractivi înspre deloc, nu au mult timp liber și poate vor și ei repede o nevastă. Majoritatea divortați si cu 2-3 copii, care evident, nu sunt în întreținerea lor ci a fostei, se știe că copilul și oala kukta au nevoie de permanentă calibrare și siguranță termică. Toți vor să te vadă, să te pipăie, să constate c-ai părul mătăsos și mânușițe delicate, vor să faceți dragă-dragă și omletă împreună și vor neapărat să vă plimbați! Să vă cumpărați bețe și să cutreierați pădurile din Leipzig. Să admirați natura din muntele Brocken din Schierke, în timp ce, c-o mână vă țineți de umăul lui și cu cealaltă vă prindeți disperată șuvițele de păr din zona aia care rămâne mai golașă când suflă vântul de vă sar și mucii și lacrimile. Gravitația rămâne pe moment cel mai bun prieten. După vânt, ploaie și Spaziergang admirați cocolbăii și mergeți spre casă. (așa le zicea buna la melci)

Plimbările! Doar n-o să-ți spună că veți sta acasă pentru a prepara Kartoffelsalade cu Schnitzel după ce vă trece și beția și se vindecă complet și ireversibil punctul G.

Dacă ești singur la 35-40 de ani ai o problemă

July 29, 2017July 29, 2017hapi 5 Comments

Ai mai multe pentru că după ce trece E-Onu vine Digi, Electrica și apa-canal plus vreo amendă dacă nu ești cetățeancă model sau formular -cum se obisnuieste la noi.

Se sugerează că te ții prea sus pentru ăilalți. Că ți-ar fi plăcut ție să te dai în hintuț cu alți indivizi. Serios. O apropiată mi-a sugerat odată, prin liceu că mă-sa n-o lăsa să fie prietenă cu mine pentru că m-a văzut vecina lu unchiu-so când m-am dat jos dintr-un Cielo și eram ușuratică. Mă rog, ea era crăcănată și mă scuipa printre dinți când vorbea așa că am fost în acord total cu mă-sa.

In ă rileișionship.

Când s-a deschis prăvălia facebook aveam alt cont și vreo 3000de prieteni. O tot urmăream pe una, mi se părea cea mai grozavă țâțoasă din listă. Pe lângă glumițele mele despre relații, bărbați, femei, ea era un pește Koi și eu crapul de apă dulce. De fiecare dată când eram eu la ciclu, fata asta era in a relationship și-mi era ciudă de muream că nu știam unde-i găsea, frumoși pe sprânceană. Și-i dădeau like la toate postările tembele că pe atunci nu apăruseră inimioarele. O dată am postat și eu un tricou galben pe care scria “sunt cu echipa națională a României” și-n ziua aia toată familia mi-a dat unfriend. Pe când fata asta avea relații stabile, nu glumă.

Am ales singurătatea din multe motive. Primul ar fi că nu am dorit niciodată să-mi certific sentimentele și al doilea că nu mă înduram să-mi părăsesc amantu. M-a luminat Domnu și doamnele și-am înțeles că-i mare păcat și raritate s-ai amant, m-am cumințit și am intrat și eu într-o relație pe termen lung.

Acum n-am de gând să mă acuplez cu vreun bărbat decât dacă mor de dragu lui, mă face să râd, e cu picioarele pe pământ când eu devin nepricepută, naivă și zăpăcită, mă pot baza pe el, mi-ar fi și prieten bun. Si este absolut de acord cu faptul că nu-i musai ca o femeie să știe să facă tocană iar ratota cu ardei căliți și clătitele sunt un nutrient absolut necesar la casa omului.

Și cum nu există posibilitatea de-a întâlni un asemenea specimen decât dacă-mi cade pe balcon când mă duc eu să întind haine (caz în care și-ar petrece singur luna de miere la UPU) m-am întrebat: măh, eu sunt singură? Varianta cu balconu ar funcționa dacă aș lua în calcul, pe viitor, să mă mut aproape de Cincu dar numai când mai vin piloții americani. Că am văzut eu la televizor că parașutele noastre nu-s de treabă. Până atunci mă mulțumesc să resping cererile de prietenie de la locotenenții schizoizi din România.

O, nuuu, nu sunt @single sunt în mai multe rileișonship.

E moșu care vrea să mă lingă până la cot când ies în parc cu căruțu.

Cum l-a înfiat Hani pe Poncho

May 16, 2017May 16, 2017hapi 7 Comments

Mă sună Hani din țările calde.

Eu eram c-o prelată-n cap, așa, ca un fel de ploier transparent cu boabe, mergeam să acopăr căruțu-n uscător. În gură luasem (da, sună bizar) partea plastifiată de la suzetă ca să am mâinile libere. A sunat el direct, cum obișnuiește, pe facetime.

– Mda zic cu-n sfert de gură, mă bucur să te văd, guten morgen.

Cu specificația că nu vedeam nimic pentru că Hani nu știe să țină camera înspre el. Eu văd un bec, un cui din perete, barba lui, dinții, un ochi sașiu și în sfârșit îmi arată friptura de creveți d-ăia după care saliva el și de la care-mi blestemam eu colecistu când îi găseam incognito în paste sau în paella. C-avusesem noi o perioadă bună de Spania și mergeam în Spania cum merg alții-n târgul de mașini.

Așa. Oooo, ce bine arată, laud eu sincer cu-n ochi la cârpătorul pe care tăiase ceva ardei și cu altul la ecranul laptopului că-mi schimb tema, știți, adică lucrez. Răspund cu da sau nu că atât știu pe WP. Hani chiar gătește bine, nu e glumă, de-aia am ajuns eu cât o scândură că mă-nerva și apoi mă hrănea numa cu broccoli și ghiveciuri să nu facem colesteroale.

– Vrei să-l vezi pe Poncho?
– Poftim?

Între timp răspund la ușă. Sosise pachetul de la Alina Anghel Un tânăr fercheș cu barbă stufoasă și alură de taliban scana coduri la mine-n hol.
Hani s-a cam pleoștit. Poncho… zice în șoaptă.

Bună, sunt Fostul, ce mai faci?

February 19, 2017hapi 2 Comments

cum nu știi care fostul? Au fost mai mulți? Aha, deci de-asta-mi ești…

Mesajul de la 12 sau trei noaptea. Pe care i-l trimiți ăleia care nici nu (mai)are numărul tău de la șliț și de la telefon. Nu știe cine ești dar tu apari după șase luni, un an sau în mare disperare după doi, trei și zici așa. Hello, bună, servus, aleluia, bună-ți fie inima și pipota, ce mai faci?

Să-ți dezvălui care NU sunt răspunsurile.

– Mă rugam. Am decis să mă călugăresc! Gata, viața mea în lume e foarte grea și nu se mai poate. Totuși, acum că ai dat tu un semn…
– Oh, tocmai mă gândeam la tine, nu-mi vine să cred că suntem pe aceeași lungime de undă, oh, Doamne, mi-ai scriiiis!
– Ce ai vrea să fac? Sunt singură, trează ca după ziua de salariu și sunt dornică să te revăd.
– Ah, nu e important ce mai fac acum. Las totul și fug la tine, spune-mi unde ești!
– Sufăr. Sufăr în draci, de când trecui tu pe sub teiul și fusta mea n-am mai fost capabilă de nicio relație serioasă, mâine merg la a șaptea sedință de psihoterapie, ai putea să mă duci cu mașina??
– Ah, nimic, așteptam mesaj de la tine.
– M-am mutat în altă țară, îmi merge extraordinar de bine dar sunt singură. Am o casă frumoasă cu vedere la mare. Ai vrea să vii într-un weekend să ne facem de cap?
– Am doar o pereche de chiloței, acum că m-ai trezit ce propui?
– Vai, nu pot dormi din cauza sânilor, tocmai mi-am revenit după implantul mamar dar imaginează-ți și tu, trei numere în plus, o belea! Ce zici, vii până la mine să m-ajuti să pun niște gheață?

Pe cine iubești tu cel mai mult?

March 14, 2016March 14, 2016hapi 3 Comments

E o întrebare pe care ne-o puneau părinții când eram mici. În general. Poate că dintr-un elan. Dintr-o nevoie a confirmării sau pentru că nu știau să întrebe altceva, ca să arate rudelor ce precoce suntem. Astăzi s-ar supăra multe femei inseminate să spui că pui așa o întrebare, și ar da repede un search după manipularea copilului.

Cine e sufletul tău pereche?

În mod normal nu dau detalii despre preocupări mai intime, de corazon, cu-atât mai mult despre ale altora dar m-a învățat cineva că uneori nu e bine să explici prea multe cititorului, cine vrea să priceapă, pricepe. Cine nu, va interpreta oricum, după experiența sa ori conform principiilor care-l locuiesc și care au rezultat nu neapărat din experiență de viață, ci din vrafuri de informații venite pe calea simțurilor. Din cele care nu trebuie rumegate mult: am auzit, am simțit, mirosea a alcool, se comporta ca și cum…

Detaliu intim nu înseamnă ce-am simțit când m-am epilat cu zahăr, dați un search, asta s-ar putea să vă plictisească. Mi-am zis s-o scriu, că-n ritmul în care mă mișc pe-un anumit proiect, se va muta Moscova la Raqqa, și-atunci să-mi imortalizez gândul. Că dacă n-am mai avea internet și toate astea, unde ne mai ținem memoria pe care-o pusem pe bloguri? Înainte măcar eram pe blocuri, la bronzat, mai vedea omu serios un petec de piele, acum jumate suntem online live și online broadcast din când în când, pe stradă.

Ca să te scufunzi spre un coral sau o simplă stâncă trebuie suportată o presiune. Nu e plăcută. Țin minte că unul dintre medicii mei mi-a spus că nu o să mai pot face scuba diving toată viața. Am râs, oricum nu făcusem decât snorkeling, că mă pișca un soi de teamă și-n plus începuse revoluția în Egipt.

Zilele sau săptămânile trecute, ce importanță ar avea, stăteam cu cel mai bun prieten și povesteam în timp ce Hani făcea nu știu ce ceai. Și râdeam că ne adusesem aminte de o bazaconie făcută de mine, în mijlocul căreia, am avut un singur suporter, pe el, pe Mihai.

Știam de mutarea lui, de ceva vreme, nu e o dată, nu sunt luni, poate ani, poate nu ne suportă vremea atâta pe vreunul, mă rog, el vrea să plece cu familia. Și după ce iese din casă, Hani, știind prin câte am trecut noi așa, bolnavi de viață și fără necesitatea vreunui eros de când el s-a consumat și i-am făcut pomeni cu colaci și toate cele, liberi de alte obligații ce ne-ar privi, mă întreabă:

– Păi și ce faci dacă pleacă Mihai?

Era cu mine când nu putea vorbi cu tine

March 11, 2016March 11, 2016hapi 9 Comments

Cel care acum e cumințenia satului. Și sfrijitul cu care nu te-ai fi văzut măcar stând cu degetele în aceeași cutie cu popcorn, la Cineplex. Și cel macho cu-n vocabular bogat care scrie pe site despre adevărata bărbăție. Poate și femeia aceea frumoasă pe care-ai întâlnit-o sau cu care te-ai împrietenit în urmă cu două săptămâni.
Da, te-am auzit și astăzi în troleu cu vocea scrijelită de durere, de mine mi-ai adus aminte, de el-ul meu care nu putea vorbi pentru că era la ea. Sunasem în momentul inoportun. La douăzeciuri, de când libertatea e confundată cu libertinajul, moda e adesea invitația de-a dezgoli iar buzele s-au umplut de sărutări și s-au golit de cuvinte, atunci suferi cel mai tare, atunci percepi moartea ca fiind eliberare de durere. Că oricum Moartea, la vârsta ta, e doar un cuvânt, o întâmplare despre care ai citit undeva. A dispărut unul, aha.
Dar tu mori în tine, simți, Iubi nu e la Andrei, nu e la fotbal, nu, el e la mine. La cealaltă.
Atunci tu nu ai multe apărări și nici n-ai învățat destule: nu știi pansa ca să nu te simți atât de schingiuită și nu știi compensa sunându-l pe bunul tău prieten. Numai o femeie ușoară ar face asta. Numai că au și femeile ușoare virtuțile lor.
De multe ori, au fost și ei la tine, i-am sunat, am simțit imediat în voce, am auzit în aer chicoteala, tremurul iubitului care învață să-și mintă chiar și instinctele. Credeam că are una ce-i lipsește celeilalte, așa-l scoteam pe el curat mânjindu-ne pe noi.
Facem la fel, da, noi două. Ne-am comportat exact așa. Crezi că numai tu, tânăra fată ostracizată ai pășit cu stângul în modernismul lumii cosmopolite care te macină? Îți oferă de toate ca să vezi că nu-ți permiți nimic!

Primul emigrant nu se uită niciodată

March 5, 2016March 5, 2016hapi 12 Comments

Sau primul iubit cum ne mai placem să-i spunem primului… sau primul cu care te-ai sărutat. Ori te-ai întins pe-un baldachin.

Eu de exemplu nu-l uit pe primul arab pe care l-am cunoscut.
V-am mai povestit odată, cred c-aveam vreo 17 ani, m-am dus la o agenție de matrimoniale, nu știu cum sărăcie oi fi găsit-o, azi abia dibuiesc un sex-shop în Cluj. Ca să nu-mi uit vorba, de obicei, acestea din urmă sunt pitite pe lângă cabinetele avocaților, nu c-aș avea vreo explicație.

Așa. Cred c-atunci citisem juma de Coran în traducere sau cădere liberă, oricum, acolo la notițe de subsol scria un nene că musulmanii nu vor avea 56 de virgine în paradis ci stafide albe, adică strugurei dulci. Că nu exista alt cuvânt ca să rezoneze cu explicația Coranului din arabă.

Bine, sunt multe neînțelegeri, prima dată când a strigat Hani după 3 săptămâni de trădătoare despărțiri du bist eine hure, am fost mândră două zile iar el mi-a cumpărat toate prostiile din mall, fără să cer oareșce, chiar nu pricepeam ce-l apucase. Doamne, pe Allah, mă gândeam, ăsta știe că nu i-am fost fidelă și tot fecioară virtuoasă mă numește până-n ultimu scandal? Așa un bărbat e neprețuit!
În sfârșit. După vreo săptămână m-am uitat la ceva film romantic, Exorcistul parcă și acolo am auzit fraza din nou. Și-atunci mi s-a ridicat mie năframa de pe sinapse și tensiunea printre artere. Că nu la acele hure arăbești se referise ci la Schlampele nemțești.

Nu numai că n-am uitat niciodată prima jignire orientală dar peste câteva zile m-a rugat să-i completez niște formulare pentru o tăntălaie cu care mai lucra deși-l trase în țeapă de două ori. Le-am completat. Și-am avut grijă să scriu în câmpurile în care trebuia să apară și semnătura ei: am peste 20 cm. Culmea, au acceptat două formulare la ordinu breslei respective, numai cu una mi-a venit strigând și vânturându-și brațele ca pajura.Așa de bine am râs că nici nu mi-a fost cu amar pe loc gândul că iar nu vorbim trei zile dintr-o prostie. Oricum, aș fi vrut să văd fața doamnei respective.

Read more →

Ce vrea să spună lumea: „în toate cuplurile sunt probleme?”

January 27, 2016January 27, 2016hapi 12 Comments

Sincer? Că-ți dorești uneori să iei luna de pe cer și să-i dai în cap cu ea, chiar dacă acum 5 ani, te fisurai ca bonsaiu Shito aruncat în foc. Că ai decupa secera de pe un vechi steag românesc și l-ai strange cu ea de gât. Că l-ai închide două zile în baie și ai înghiți cheia. În cazul meu în timpul Ramadamului. Dar mvai, zâmbim către mami, fii și fiicele altora și spunem elegant: pai mai avem și noi probleme dar în general leșinăm de drag când trecem unul pe lângă altul.
Asta, ultima, merge mai bine la vedete, în revistele glossy.
Că-n toate cuplurile sunt probleme, înseamnă că el se poate înfuria atât de tare încât să-ți prezinte toate epitetele pentru care s-ar înroși Dex-ul. Că pentru câteva minute sau chiar o zi, s-ar duce în pădure să nu te mai vadă. C-asta-i proba supremă a vieții, să trăim unul cu altul, dotați cu inteligență fiind. Și cu temperament diferit. Și caractere diferite. Și ne plac lucruri diferite.

30 plus e cu regrete?

December 9, 2015hapi 11 Comments

Nu socot ca nu exista un oarecare regret după 30plus. O fi.
Unul care transcede cele câteva riduri de expresie devenite riduri de „bătrânețe”. Nu este melancolia trecerii, căci poți trece de pragul vieții și la 27 și la 15 și după 70. Nici nu cred că „pleacă frumusețea“. Sunt oameni care nu s-au născut cu stea în frunte și-s adesea mai bucuroși în viață ca anorexicele care au plimbat blănuri și ochi pe podiumuri.

Da, sunt destui și destule umpluți de suficiență și de amărăciunea traiului cu ei însisi, care-si trâmbitează dreptul de-a exista numai lângă exponate estetice. Viața lor e o expozitie în culori reci, lăsati-i pe ei.

Insingurat, suferind, cu zile nefaste poți duce orice vârstă. Și pe cea a pubertății, mai ales aceea, când ajungi să-ți fie rușine de cea mai fragedă tinerețe care-ți vine în minte. Si te găsesti într-un apăsător concurs de împrejurări pentru cele mai bune haine, cea mai frumoasă iubită, cea mai grozavă vacanță.

Și pe cea a primei tinereți când te afli-n pasionata căutare a iubirii, când vrei s-oprești fluturii-n loc. Se întâmplă să reușești și să vezi că fluturii trăiesc cât timp le-ai permis să zboare, fără să-ți umpli mânuțele curioase cu praf de aur.

Nu te mai bucură nici prima tinerețe, oareunde ajungi să vezi că fericirea în copilărie ai lăsat-o, unde întâmplările simple aveau însemnătate. Acolo unde nu trebuia să alergi după o slujbă, era suficient să-i ajuți pe cei dragi cu ce poți, să înșiri duhanu bunicilor, să clătești rufe, să aduci trusa cu scule din garaj ori să faci mici comisioane. Cât de important erai atunci!

Tânăr fiind, lupți fără experiență să păstrezi o relație, să faci bani, să fi recompensat dar și recunoscut. N-ar mai putea oamenii să fie bucuroși pentru simplul fapt că existi în viața lor? Ei bine nu. Iubirea neconditionată este un mit, cum să nu-ți fie dor de pruncul din tine?

Câteodată de toamnă

October 5, 2015October 11, 2015hapi 3 Comments

Câteodată chiar trebuie sa plece fara se uite înapoi, fără sa fie mojic, fără să intentioneze sa te raneasca. A trecut prin prea multe gări, a cumparat bilete in toate directiile, a cunoscut toate granitele, pe unele le-a traversat usor, in alte statii a trebuit sa se opreasca, sa-i mai ajute si pe altii sa urce, sa calatoreasca, sa traiasca, să coboare. Cateodata deplasările i-au fost fără presiuni mari și fără efecte majore. Chiar de era pe mare, a inotat cat a putut impotriva curentului, si-apoi inertia apei în mișcare l-a prins. S-a lăsat dus, sa atingă într-o zi nisipul, chiar si pe un ștrand gol, fara palmieri si flori colorate.

Odata chiar n-a stiut sa traverseze imensa intersectie pe o trecere de pietoni, semafoarele erau stricate si a aparut altcineva, l-a luat de mână ca pe un orb si l-a târât printre claxoane, înjuraturi, tipete, i-a spus sa nu le asculte, l-a asigurat ca e liniste pe partea cealalta. Si s-a oferit sa-i arate pe unde se trece-n viata mai sigur si mai usor. Atunci a crezut că chiar există reguli și le poate învăța, de ce să-și facă existența o corvoadă? Într-o zi, semafoarele s-au stricat din nou și n-a mai contat dacă era pasager sau pieton.

Odata, ea chiar n-a stiut c-o astepti tu la capatul drumului, vedea acolo doar un gard si-o locuinta parasita.
Odata, el chiar n-a stiut ca te-ar putea iubi mai mult pe tine, mai mult decat pe toate cate le-a iubit deja.