Cu globulele la control……

Cu ocazia zvăpăiatei întâmplări prin care în cartea mea de muncă (ce nu mai exista decat în format digital) s-au schimbat diverse mici titulaturi, a trebuit să mă las autopsiată, pardon, analizată la un laborator medical perfor(m)ant. Zăludă cum sunt adesea,m-am înființat la ghiseul cu pricina si le-am vârât sub nas funcționarilor un set complet de analize . Până și VSHul dădea cu virgulă, atât de bine fusesera numarate globulele mele. Numai că funcționara nici nu si-a reglat ochelarii în directia fițuicilor mele cu 22 de ștampile, doar m-a informat că Ministerul Cutărescu (de Stat of course)nu accepta analize de la Spitalul Cutărescu (tot de Stat) ci numai de la X, Y si Z care au acreditare.

Ca o mâță călcată pe coadă, mi-am luat spășită leucocitele numărate degeaba si m-am prezentat cuminte la noi purecări.

Policlinica „avizată“ era o speluncă scorojită cu pereti din betoane si zugraveală mucegaita.Mi-am zis în sinea mea: „vezi-ți de treabă si nu mai face mofturi, o fi ceva de capul ei, nu degeaba au avizat cetățuia asta“

După ce un domn care dădea cu mopul mă îndrumă către un ghiseu închis si dupa ce caut camera 13 pe la 12 usi pe care nu scria nimic,mi se întocmește în sfârsit o fișă si sunt îndrumată către o grupa vesela de șoferi care asteptau si ei prodigioasa evaluare. Imi mănânc lacomă sandwichul cu caș sub 6 perechi de ochi dezaprobatori.

Suntem poftiti în laborator și în fața tuturor, un asistent care nu semăna deloc cu cei pe care-i vad eu în Anatomia lu Grey ma întreabă diverse date personale.Inclusiv un număr de telefon, strada si numarul de la care-am aterizat. Tocmai ma pregateam sa îl informez cand am ovulatie dar mi-a sunat telefonul si-am iesit ca nesimțita, neatentă la sentimentele celor din jur.

La recoltare , stând cuminte pe scaun, ma holbam dupa ustensile…o vată, o seringa, niste tavite la vedere. Nimic. Poate se merge pe sistem Dracula?Vine unu și-și înfinge colții în radiala? Incep sa ma obisnuiesc cu straniul situatiei. In sfarsit apare o seringa sterila si după căutari febrile printre tendoane se prinde o venă.

Nici nu-mi revin bine din răsfat ca mi se întinde un ciob de sticla în care ar trebui să……

Nu va supărați dar sunt în acele zile , rezultatul nu e concludent

Mărunțelul îmi rânjeste îngaduitor si pune ciobul pe o chiuveta, sigur ca sa îl plaseze urmatoarei victime.

O sa aveti rezultatul pe la ora 14. Sper ca n-ati mâncat nimic în dimineata asta

Oh“ gânguresc eu gândindu-ma ca mi-o fi ramas cas între dinti. „Nici n-as putea accesa acest job daca glicemia mea ar bate către 122“

Domnul nu stie ca eu mananc si daca e alerta de Tsunami……..

 

Psihiatrie.

Buna ziua…….doamna X……probleme aveti?

Nimic din ce tine de domeniul dvs, răspund amabil.

Zambeste. Asistenta e plictisita iar rujul ei pare întins. Poate ar trebui să-i spun de Infailible…

Semnati aici. La revedere.Urmatorul

 

ORL

Poftiiiiiiiiiiiitiiiiiiiiii.

Nu intru bine în cabinet, nu tu zambet, protocol, buna zua.

Intoarceti-vă cu fața la usă

(hopaa, de-asta au unii fetisuri legate de asistentele medicale)

Repetati dupa mine“…….

Bine.Cine aude , aude. Da haideti sa va fac si audiograma ca trebuie s-o trec în fisa. Mergeti în ghereta aia. Puneti-va castile.Cand auziti un sunet, spuneți da

Ma scufund în coșmelia de sticla , pun căstile si aștept sa aud un sunet. Când colo, un țiuit îmi zgarie timpanul iar eu tac ca mierla-n colivie. Doamna doctor se burzulește la mine ca de ce nu zic nimic. Pai nu stiu, m-asteptam poate sa aud Imul, sa-mi pușcați un balon în ceafa, sa soptiti chestii.

In sfârsit , se convinge că îs doar tâfnoasă nu și surdă si ma parașuteaza afara

Acolo pe coridor un domn se certa cu o asistenta care îl informase ca e hipertensiv si ca nu are rost sa mai facă testari la ei. „Cum doamnă sunt hipertensiv, de unde-ati scos-o,mie nu mi-a masurat nimeni tensiunea de doi ani

Pai asa scrie pe biletul asta de la medicul de familie.“

Las dramele altora si ma duc la ale mele.

Neurologia trece repede. Medicul se uita daca nu-mi tremura vreun ochi si daca îmi sta bine părul.

Interne . Aici se intra din nou, în gașcă. Baietii sunt pusi sa se dezbrace dupa un paravan iar eu sunt rugata sa „descopar partea de sus“. Dau din cap ca nu, daca nu ies dansii din camera

Dar sunt dupa perdea , nu va pot vedea

Doamna, nu-mi scot rochia în conditiile astea

Brusc se mai descopera o usa si o sala de consultatii în care nu trebuie sa-mi deschei nasturii , sa respir la comanda si sa raspund la întrebari în timp ce 6 barbati la bustul gol se afla la 2 metri de mine

Dupa 3 ore jumate am iesit clănțănind din „institutia autorizata“ . Desi afara gradele bateau catre 30 umezeala si frigul dinauntru m-au facut sa ma simt ca un pacient special…..de unde si analogia initiala cu morga……..

Analizele au fost atat de normale si identice cu ultimele încat aproape ca m-am plictisit citindu-le. Ah, dar stai ca n-am primit nici un rezultat concludent. Decat acel „aviz favorabil“. Contra sumei de 180 Ron 😀

Pana la urma, poate ca nici nu mi-au „făcut“ analizele. A naibii minister …..ce mai arunca el cu autorizatii …….

Insomnie? Si eu când mai dorm…….

Unii se topesc în saltea noaptea ca si cand ar fi luat ceva elixir din Padurea Adormita. Recunosc ca din fericire, sunt printre ei însă am mici probleme la intromisie. Adica atunci cand îmi bag picioarele în el somn…….dureaza vreo jumătate de ora pana mi se pun în ordine setarile, updeiturile si reusesc în sfârșit să adorm.

Exista si persoane mai putin norocoase. Insomnia este descrisa în multe feluri:

  • ma trezesc brusc , la scurt timp dupa ce am adormit , cu o senzatie de neliniste si nu mai reusesc sa adorm.
  • pic de somn“ dar nu pot adormi
  • gândurile care „ mă macină“ – nu îmi permit să adorm. Nu îmi pot opri șirul gandurilor. Obs: Daca o dată la câteva saptamani sau luni nu reușești să adormi din cauza gândurilor nu se cheama insomnie. Dar daca se întâmplă în fiecare noapte , pe parcursul unei anumite perioade  e cazul sa vezi un medic. Dar nu d-ăla virtual pe care-l doare în parafă de ritmul tau circadian.
  • dimineata ma simt obosită, fără energie

Cauzele insomniei (fără copy paste ) :

  • apare aproape întotdeauna în depresie (dar si în stările de stress, anxietate de orice fel). Totusi, aici poate fi prezentă uneori hipersomnia (se doarme mai mult, uneori toata ziua) astfel persoana se detașează de evenimentele din jur care nu-i mai aduc nicio plăcere
  • consumul de stimulante, droguri, alcool.La alcool as fi putin sceptica. O persoana draga mie care consumă alcool în mod cronic spune ca nu poate dormi dar de fapt, el doame ziua in două reprize si atunci sigur ca ritmul este perturbat.
  • am auzit de insomnii în hipertiroidism dar sunt persoane carora nu le e afectat ritmul somn- veghe chiar daca au o afectiune endocrină. Cauzele hormonale sunt mai rare dar exista.
  • si desigur ca exista insomnii fara o cauza aparentă……….

Cum se trateaza unii.

Metoda clasica, cea mai la îndemana si mai periculoasa de altfel este ingestia de pastile care induc somnul. Din pacate se intra intr-un cerc vicios .

Sugestii:

  • aromaterapia. Stiți săculetii aceia cu lavanda sau alte ierburi aromate? Luați ce vă place si agătati-le în dormitor . Majoritatea au un miros subtil.
  • Plimbarea de seară. Creierul va fi mai oxigenat, gandurile se vor aseza mai usor la locul lor…
  • Detoxifiere: Colon Help, sucuri de aloe verde, grau încoltit……..sunt mai multe mijloace. Faceti o cură………
  • remedii din Qigong-medicina traditionala chineza . Nu cunosc amănunte dar am citit despre efectele pozitive
  • acupunctura daca va permite buzunarul. Se spune ca are rezultate bune în insomnii

  • nu beti alcool înainte de culcare . Ultima masa sa fie cu 2-3 ore in urma…..
  • metode de autosugestie folosite în yoga. Cautați detalii si învățați-le
    Tratament naturist pentru insomnie:
  • Tablete cu melatonina – stimuleaza natural sinteza hormonului „de somn“
  • Rhodiolin ( extrasul de Rhodiola Roseea) actioneaza identic cu tabletele de mai sus
  • Extrasul de sunătoare este renumitul remediu împotriva tulburărilor de somn 🙂 Atentie la asocierea cu medicamente care actioneaza pe SNC (sistem nervos central) cititi prospectul.Unele sunt antagoniste sau cumulative împreună
  • extractul de muguri de tei
  • extractul de valeriană
  • ceaiuri recomandate seara : tei , valeriana , sunatoare , musetel , cimbrisor , roinita , lemn dulce , paducel

Sunt curioasa daca INSOMNIA exista si pe vremea bunicilor nostrii………

Voi ce credeti?

Am întrebat-o odata pe buni: buni, ți s-a întâmplat să nu poti dormi nopțile?

Răspunsul:

Pai di ce să nu pot durni? Daca-i sară afară si gainile-s în cătret ș poarta inchisă….ma culc si io

Cum scapi de mătreața?

Pe scurt. Părul meu a intrat în depresie.Se trezește dimineața înaintea mea, se electrizează de parcă a fost răpit de extratereștrii si a doua zi după șamponare ma trezesc cu firicele de….mătreață.

 

N-am avut niciodata figuri in cap :D. Eram in Ro, acu vreo doo luni si era sa lesin cand mi-am scuturat coama si-am vazut pa bluza neagra mici scame de :oroare: matreata. M-am repezit la farmacie unde o doamna m-a servit chicotind la gandul ca in afara de parul bogat si stralucitor mai rodesc pe la mine  eventual si niste  ciuperci (da, stiu, e scarbos)

 

Dupa un mic interogatoriu mi-a dat Klorane – cu extract de floare de capucin – special conceput impotriva matretii uscate .A costat cam  25-30 de lei.

 

M-am sapunit eu vartos cu Klorane ,am ajuns sa-mi spal parul la fel de des pe cat imi spalam chilotii. Numai ca…..nu s-a intamplat nimic dupa jumatate de tub, matreata mea a inflorit ca un cires bolund.

M-am dus din nou la (alta) farmacie. Am luat sampon de urzica si de catina. Am renuntat de tot la Joico – pe care am inceput sa il banui de rebeliunea precipitata a hairului meu.

La aeroport cand am plecat din Romania, sampoanele mele cantareau mai mult decat cele X kile de miere pe care imi place sa le car de acolo………..

De doua saptamani era sa il agresez pe unul care intentiona  sa cumpere  ultimul sampon Head and Shoulders (500 mlplus nu s ce bonus) de pe un raft la Rewe. Am sarit ca pisica si mi-am infascat premiul, dupa ce vreo 5 minute ne-am prefacut fiecare ca ne uitam la creme de maini.

Nimic.

Zilele trecute un amic dermatolog mi-a zis ca matreata nu are legatura cu apa dura (asa cum incepusem eu sa banuiesc)sau cu faptul ca schimb locatiile- si eventual PHul. Si ca dansa trece numai atunci cand are chef  iar sampoanele o influenteaza doar partial. Totusi, ca sa spun ca “un sampon nu functioneaza” ar trebui sa termin mai intai flaconul.

Recomandarile dansului: pe care eu am sa le pun curand in practica – le scriu aici, poate mai folosesc si altora……

– Ketokonazol 2% sampon . Eu am gasit Nizan , costa cam 40 de lei

-merita incercat si Vichy Dercos cu disulfura de seleniu

-si Selsun

-mai exista si la Eucerin un sampon despre care dansul spune ca a dat rezultate in practica

Acum , eu o sa-mi fac un cockteil si o sa ma clabucesc bine cu alde chimicale pana se calmeaza ciresul bolund .

Daca sugerati si niste remedii naturiste………..

Dle doctor, nu cred ca aveti dvstra timp sa clicaiti pe-aici dar (just in case) va multumesc , raman datoare  :flowers:

Medici de doua feluri: buni si rai

 

 

 

 

Stomatoloaga mea:

Isi ia pacientii doar pe baza de programare iar cei noi trebuie sa-si faca programarea cam cu o luna inainte……..

 

Nu trimite “la film” si nu te pune pe scaun sa-ti scotoceasca in gura fara sa faca o anamneza prealabila si sa te asculte cu interes.

 

Iti ofera intotdeauna toate alternativele de tratament. Explica beneficiile si neplacerile. Nu spune : facem asta, asta si apoi asta, pentru ca ulterior sa-ti arunce in brate un formular impersonal si la la final nota de plata. Adica – deciziile se iau impreuna cu pacientul

Nu consulta fara manusi si fara masca

Nu merg cu hainele murdare de la ea si nici nu arat ca Woody dupa tratament

Nu stau in sala de asteptare impreuna cu inca 3 pacienti nerabdatori . Cel mult astept pana este tratat pacientul  dinauntru  dar de obicei face programarile in asa fel incat sa nu se grabeasca si sa aiba putin timp de respiro sau de un ceai intre pacienti 🙂 lucru care mi se pare minunat!!!

Imi raspunde la telefon si daca nu poate atunci , ma suna ea sau asistenta imediat ce se elibereaza. Adica la cateva ore distanta, nu la doua zile!!!

Face cea mai beton anestezie tronculara 😀 si foloseste si un mic placebo inainte 😉

Lucreaza incet, cu pauze. Nu streseaza pacientul

Asculta Magic Fm si chiar fredoneaza atunci cand lucreaza. In situatii dificile , simt ca detine controlul

Are un cabinet mare, luminos, foarte curat , cu strictul necesar inauntru. Absolut tot e pus in ordine. Sala de asteptare e la fel – mare, spatioasa.

Asistenta e calma , zambitoare , draguta. Da, si asta conteaza. Cunosc persoane care au talentul de a da bobarnace tensiunii arteriale cand deschid gura 🙂

Are simtul umorului.

Si mai spun odata ca are rabdare 🙂 E foarte important

Da, e mai scumpa. Insa merita fiecare leu.

Tocmai ce am citit  experienta  Danei si m-am gandit ca e important sa-mi elogiez stomatoloaga (la care am ajuns dupa cateva tratamente….nereusite in alte cabinete) ………si sa va spun ca atunci cand nu sunteti multumiti de un medic sau aveti indoieli e bine sa cereti a doua si chiar a treia opinie……..Si sa  alegeti in cunostinta de cauza.

In plus……nu vi s-a intamplat sa aveti  in sala de asteptare a unui anumit medic senzatia de “n-ar trebui sa fiu aici”? Cateodata al 6-lea simt functioneaza foarte bine!

In Romania  de cele mai  multe platesti fiecare consultatie la un specialist chiar daca esti asigurat. Si lumea se (poate) duce unde doreste. In Germania de exemplu, te cam duci unde te trimite medicul de familie………si daca specialistul  nu e bun, asta ti-e norocul………La privat costa mult mai mult  decat in Romania

Asa ca avantaje si dezavantaje sunt peste tot.

 

Nu uitati ca medicii sunt la fel de diferiti in ceea ce priveste gradul de pregatire, experienta, preocupare, implicare……ca orice om din orice alta meserie. Numai pentru ca a terminat medicina si a dat n examene nu inseamna ca e un medic bun.

Personal imi iau toate masurile de precautie cand apelez la specialisti pentru familia mea sau pentru mine., Nu ma deranjeaza ca platesc si nu am negociat vreodata. Dar vreau calitate, implicare, dialog. Nu trebuie sa ai mari calitati de orator ca sa-mi explici complicatiile unei apendicectomii inainte sa iei bisturiul in mana………

Poate ca am citit prea multe povesti urate , petrecute in spitalele din Romania………Informati-va………Asta va poate scuti de multe deziluzii…………

 

 

Lipomatoza subcutanata generalizata

In GENERAL este vorba de o tumoare benigna formata din tesut gras. De fapt apar multiple depozite de grasime sub piele, sunt bine delimitate, inchistate.Sunt mobile, nu dor decat daca apasa intr-un punct nervos.

Cauza nu este cunoscuta. Se presupune ca ar fi vorba de un dezechilibru metabolic-enzimatic

Corectarea prin dieta si prin medicatie nu influenteaza (semnificativ) aparitia si cresterea lipoamelor

In general apar la barbati , se intind pe brat, antebrat, umeri , coapse.

Lipomatoza simetrica  Launois-Bensaude- afecteaza preponderent ceafa, gatul si este mai debilitanta. Aceasta apare adesea la alcoolici. Zona de electie- cervico-facial

Singurul tratament care functioneaza este extirparea chirurgicala. Ah, desigur ca majoritatea lipoamenlor vor reveni.

 

 

Mici probleme de sanatate….care pot deveni mari

  1. Probleme cu hallux valgus (monturile – proeminenta articulatiei metetarso-falangiene).Daca observati ca degetul mare se curbeaza inspre celelalte , nu asteptati sa-si „revina” singur. Osul nu „creste” dintr-o data, el va iesi in evidenta dupa multi ani , totul incepe cu o usoara deviatie a primului metatarsian. Din momentul in care piciorul incepe sa arate inestetic, singura solutie este operatia (dupa care desigur, osul se va reface dar si acest proces va dura multi ani).

    Cumparati din timp orteze- asa se numesc -niste parghii care se gasesc in magazinele ortopedice si se aplica seara pe picior. Cum actioneaza: trag usor degetul mare in pozitia initiala oprind sau stopand deformarea.

    Pentru zi: exista bucati mici de silicon care se pun intre degetul mare si restul. Sunt moi si nu deranjeaza deloc in incaltaminte.Pastreaza forma corecta in timpul mersului.

  2. Dintii incalecati. Un ortodont FOARTE bun va rezolva problema si la 30 de ani. Cu un aparat. Daca ii indreptati, dintii nu se vor mai caria usor, deoarece spatiile interdentare vor fi mai accesibile periutei

  3. Ca o continuare la dinti : nu fatetarii! Mi s-a spus ca dintii aceia perfecti pe care ii vad la televizor sunt fatetati. Adica nu piliti de tot, se polizeaza putin din smalt si se aplica fatete ceramice . Un dentist bun o sa va informeze ca in timp acei dinti ajung la ….coronite. In cel mai bun caz.

  4. Vergeturi,pete maronii pe fata , acnee. Exista tratamente care merg foarte bine in faza incipienta.Nu asteptati sa devina vizibile de la distanta. Vor fi mai greu de tratat si va va costa mai mult. La acnee e incriminata de multe ori o problema hormonala , se poate face substitutie si se poate trata cauza interna. Un specialist in dermato- cosmetica va poate indruma dupa niste analize prealabile. Pentru pete si vergeturi, crema se prescrie in functie de ten, varsta, gradul de elasticitate al pielii……….

  5. Hipoacuzie. Sunt persoane care devin hipoacuzice (nu aud bine) in timp si persoane care se nasc cu o astfel de problema. Uneori parintii o ignora crezand ca „nu se observa”. Exista aparate minuscule, invizibile care mentin un grad optim de „functionare” a urechii.

  6. Ticurile. In general apar la copii dar si adultii le dezvolta. Nu exista o cauza anume dar de obicei poate fi identificat un factor declansator: inceperea scolii, gradinitei, pubertate, perioade de stress. Unele persoane sunt mai sensibile iar ticul este o forma de aparare a organismului in fata unor „agresiuni” pe care persoana sau copilul nu le poate procesa si rezolva. Nu faceti observatii copilului cu tic, nu il pedepsiti. Daca ticul persista si se acutizeaza veti fi trimisi catre un neuro-psihiatru. Nu intotdeauna se prescriu medicamente .

  1. Transpiratia. Exista persoane care transpira foarte tare oricat s-ar spala.Nu incercati cu tot felul de „leacuri „ de pe internet, va puteti imbolnavi. Tot medicul se ocupa si de asta indicandu-va cel mai bun tratament.

    Transpiratia usoara sau cea „de emotie” poate fi oprita (total!) cu un deo foarte bun de la Vichy. Costa 36 de Ron

Si ultima dar nu cea din urma. Sani mai mici decat media?Nas mare?Indispozitii la trezire? Reteta e urmatoarea: va intindeti pe pat cu picioarele pe un perete , acoperiti ochii cu felii de castravete, respirati adanc si ascultati „You are not alone” a lui Michael Jackson……..

Cum slabim la trup……protejand spiritul ?

(Atentie, postare lunga! Daca n-aveti chef nu cititi)

Femeile si barbatii slabesc in mod diferit si motivatiile sunt mai pestrite decat coada unui paun. Ea isi “ia de la gura” cand pantalonii elastici stau sa crape la purtare…….iar el…..daca il picuri cu ceara si il ameninti cu divortul. Sunt prapastioasa………desigur ca exista barbati motivati care tin postul Pastelui fara sa caraie (vorbesc de cei din manastire)

O prietena draga mi-a marturisit ieri cu un toc in pragul depresiei, ca a treia dieta a esuat si in momentul in care barcuta cu sperante si-a dat duhul in ciorba stropita cu zmantana , a renuntat si sotul la dieta. Ca nici dansul nu fusese scutit de colaceii poftelor. Si la o zi dupa ce a vazut el ca dezlegarea e pe bune si nu i se mai strepezesc dintii de la atata salata , a venit acasa cu un tort de mere.Ea a cumparat niste tobite cu nuca si……odata cu hipercaloricele alimente s-a asezat cu fundul pe masa – Vinovatia.

Asa se face ca jumatate de tort si cateva tobite au ajuns la mine si in timp ce imi dadeam peste cap metabolismul incercam sa ii explic ce « dieta » a tinut in cazul meu. Pentru ca am uitat sa mentionez……..o femeie nu trebuie sa fie neaparat “grasa” ca sa tina diete…………..Unele se intretin cu anumite ratii calorice……….am o cunostinta care face sala de 5 ori pe saptamana, si sunt sigura ca ar intrece multi veterani la seriile de “doispe fandari” cu greutati. Cand am vazut´-o in vara anului trecut m-am intrebat daca trebuie sa fii femeie sau barbat ca sa iti placa un asemenea trup………..dar nu vreau sa discut despre gusturi. Fata are bratele si picioarele mai bine lucrate decat………Madonna (pe care o admir pana la extaz, o femeie de 50 care arata jos palaria). Asadar……cel mai greu, infinit de greu mi se pare sa tii balanta la mijloc. Sa nu exagerezi cu “body buildingul” dar nici sa nu te lasi vrajita de fraza “la mine nu tine nimic, am incercat de toate dar nu slabesc deloc”. Chestia din urma este un basm si am sa explic imediat de ce

Majoritatea cartilor si a recomandarilor de “dieta” contin o procedura. Cea testata de autor, cea recomandata de un nutritionist, cea experimentata de ogrupa. Pentru multe persoane este foarte greu sa aplice o metoda, sa o tolereze (multe diete nasc frustrari), sa o duca la capat…….De aceea cel mai indicat este sa mergi la medic in momentul in care vrei sa slabesti fara sa umblii lesinata pe strada si fara sa salivezi incontinuu. Sigur, daca ai sarit cu opt kilograme de greutatea ideala, poti sa renunti la paine, paste , mezeluri si ciocolata de una singura, sa iti cumperi o bicicleta si sa redescoperi frumusetea parcului in timp ce iti chinui plamanii alergand………….nu e necesar sa platesti pe cineva ca sa iti calculeze ratiile calorice si sa iti interzica dezmatul alimentar.
Nu slabesc deloc orice as face” este un refren pentru lenesi. Ia nu manca trei zile decat morcovi fierti , sa vezi cum slabesti……….. ( ceea ce desigur e total contraindicat pentru ca iti privezi organismul de aportul de vitamine si substante necesare bunei desfasurari a tuturor functiilor). “Orice as face” include in general mici incalcari ale regulilor. Atat de mici, considera unii incat nici nu se vad. Si totusi se simt……….de exemplu: tii dieta disociata dar peste cartofii fierti (goi de altfel) pui iaurt sau sos, in cafea (neindulcita) versi un strop de lapte (ca moooori daca o bei fara si Irina facea la fel si tot a slabit). In loc de iaurt curat de la Napolact papi din –ala cu gust de vanillie de la Müller………….Sau: nu mai mananci nimic dupa ora 18 DAR………..la ora 17 30 ai servit supa, felul doi friptura (ca ai auzit ca e voie orice) si putina pizza, ai gustat si clatite ca altfel trebuia sa le arunci…….. Asadar pe la 19 tié sete de mori si bei apa, te uiti la film si rontai niste seminte (ca semintele nu sunt mancare) apoi adormi cu stomacul ca o caracatita .
Metodele corecte sunt:
– dieta disociata. Adica NIMIC in afara de alimentul de baza , cu respectarea orelor intre carbohidrati-proteine-lipide . Se spune ca poti manca cat vrei. Desigur, pentru ca iti trece pofta dupa primii doi cartofi fierti cu sare si te gandesti toata ziua la sarmalele care or sa se strice in oala……………….
Pana si de puiul fript ti se apleaca ………ai impresia ca “nu ai dupa ce bea apa” daca nu indesi langa el o bucatica de paine, un cartofel, un orez. Dar nu se poate, ca de-aia se numeste “Di-So-Ci-A-Ta” si de-aia nu iti da tie rezultate cantarul ca sari peste indicatii si o faci halb-disociata. Organismul sesizeaza repede pacaleala si se comporta ca atare………

Nu mai mananci nimic dupa ora 18…………O metoda care da rezultate (foarte bune chiar) atat timp cat: iti rezervi macar o jumatate de ora pentru sport ZILNIC pe toata durata “restrictiei”. Fie ca e vorba de abdomene, intinderi, pilates, bicicleta, aerobic, mers pe jos, (sex).Metabolismul e mai lent si daca nu faci ceva concret ca sa stimulezi arderile, masa de la ora 17 se va face simtita. A, sa nu intelegeti ca pe tot parcursul zile puteti manca ce si cum vreti……….multi cauta “dieta” in care se mananca orice si oricat. Parerea mea : este doar un slogan prost care creste vanzarile la tele-shopping. Nici cea mai sclerotica slabatura nu poate manca la nesfarsit fara urmari……..ori se ingrasa, ori o da pe bulimii si alte chestii care se termina cu mai multi i: aritmii, apatii (da, slabeste si sist nervos in majoritatea curelor )

Ideea este urmatoarea: degeaba preluam diete la intamplare. Cea mai eficace este “personalizarea “ lor dar cu respectarea normelor de baza. Nu trebuie carti miraculoase ca sa slabesti ci multa vointa ………motivare. Am tinut si eu “cure” nu conteaza daca am vrut sa (mai ) slabesc sau incercam doar o detoxifiere. Exercitiul fizic nu a lipsit niciodata, desi motivatia era initial destul de slabuta. Dupa o pauza de o saptamana……..mai vioaie ca un melc ma infiintam in fata sacului de box. Dupa 3 minute simteam ca respir in reluare si imi venea sa ma arunc intr-un fotoliu cu o carte in mana. Apoi ma gandeam : “esti jalnica. Si un pusti te-ar face K.O.” Dupa 10 minute la sac, sfarseala aceea trecea. Adica “pragul” peste care puteam sa continui linistita……………
La jogging mi se intampla la fel : cand fac pauze lungi, devin extrem de lenesa si ma mobilizez greu. In parc, dupa prima tura mi se intampla ceea ce experimentam in clasa a cincea cand am inceput sa dam probe de “rezistenta” . Ma durea “apendicele” si imi era teama ca o sa pic lata pe stadion. Ei bine, inca am apendicele si nu am clacat la nicio alergare. Asadar imi puneam singura bariere.
A…..am fost si la inot.Dupa cinci ture de bazin ma intindeam ca o broasca acolo unde curge apa fierbinte si torceam in sinea mea ca o pisica. Apoi ma uitam la ceas, vedeam ca timpul trece si imi spuneam : ai venit degeaba ca sa te uzi. Asa, puteai face o baie in cada, acasa. Iti ia mai mult sa iti usuci parul. Esti o bleaga. Si impinsa de constiinta mai faceam 15 ture. La finalulacestor “batalii castigate” ma simteam mult mai bine.
Sa nu intelegeti ca am iesit mereu invingatoare din trantele cu proapria-mi vointa……o, nu……..dar mereu am inaintat catre urmatoarea runda chiar daca aveam “vanatai”……..

Ce am vrut sa subliniez: ca nu trebuie sa pornesti la atac cu armele altuia, dieta ideala nu exista. Trebuie sa le confectionezi personal si sa inveti sa le folosesti. Cea mai grea este batalia cu tine insuti………dupa ce iti cunosti limitele, va fi mult mai usor sa le treci

Despre cancer. Mit, realitate (partea 1)

Acest articol nu este bazat pe un studiu de laborator , nu este o traducere , reflecta opinia personala pe o tema care ma preocupa

Nu consider ca terapiile alternative sunt inutile. Ba din contra, ele sustin, mobilizeaza organismul, intaresc imunitatea si pot avea efecte extraordinare asupra psihicului uman care adeseori  singur- este in masura sa invinga boala.Totusi, ele trebuie sa sprijine conduita terapeutica clasica. Din tot ce am vazut,citit,inteles – cele mai bune rezultate in tratarea cancerului au aparut atunci cand cele doua-  traditionala si alopata – au conlucrat impreuna.

Pe ce trebuie sa se sprijine medicina alopata? Evident , pe studii in facto.

Un adevar care devine mit cand e tras de coada :

Celulele canceroase infloresc in mediul acid“

Sangele are Ph-ul usor alcalin 7,35-7,40.Si multi pacienti cu cancer pastreaza acest Ph. Daca s-ar fi dovedit factual ca Ph-ul sangelui este constant acid la pacientii cu cancer si ca asta e o cauza a bolii in sine, cat de greu credeti ca ar fi pentru medici sa modifice chimic PH-ul sangelui ?

Sau -pacientii ar fi indrumati sa consume alimente care sa le pastreze aceasta reactie de „usor alcalin“ si s-ar vindeca in masa. Dar nu e asa.

Cetoacidoza apare frecvent in diabet datorita corpilor cetonici ,Phul scade sub 7, 30 dar acest fenomen nu e insotit de aparitia cancerului :blink:

Acidoza respiratorie apare cand creste dioxidul de carbon in sange din cauza unei deprimari respiratorii (consum de substante), anemie .

Organismul uman are un sistem functionabil prin care Phul este mentinut constant iar simpla aparitie a unei tumori canceroase nu deregleaza acest ceas personal.

Mecanismele de mentinere relativ constanta a PHului

Prin ventilatia pulmonara

Tract intestinal – ficatul transforma acidul lactic in glucoza si neutralizeaza o parte din acizii rezultati din metabolism

Pieleaprin secretiile glandelor sudoripare elimina acizi volatili la nevoie

Sangeleeste in continua miscare si transporta cataboliti cu rol in uniformizarea PH

Rinichi elimina excesul de baze sau excesul de acizi. Sigur ca atunci cand rinichii nu mai functioneaza se duce naibii distractia

Asadar faptul ca mananci cascaval si creste acidul si faci cancer…..lucru povestit frecvent de „tamaduitori” si mai nou de adepti ai dietei vegane este …..valabil daca dorim sa credem ca natura ne-a lasat la fel de neajutorati ca pe parameci……Si nu este asa. O dieta cu multe legume, fructe( daca medicul nu interzice) carne slaba , fara prajeli si mezeluri, paine alba si zahar prelucrat…..este de ajutor in multe afectiuni, inclusiv in cancer!

Orezul verde incoltit are si el rolul lui dar nu va modifica semnificativ PHul 🙂

Unt sau margarina?

(articol pentru care m-am documentat la cererea lui Diela careia ii multumesc ca are incredere oarecum in opiniile mele  )

Untul facut in casa: se foloseste laptele  de la tara, de la vacute care pasc afara. Dupa ce laptele se fierbe si se lasa sa se raceasca, se aduna grasimea de la suprafata. Se bate cu mixerul pana se taie in sensul ca  laptele ramas se separa de grasime. Apoi untul  se spala (da, se toarna apa peste el , doua trei ape si se limpezeste ca si cum ati limpezi o farfurie goala). Apoi ii mai dati o tura de mixer, ii dati o forma care va place voua si il puneti in frigider. Termen de garantie : cam 2 saptamani ;). E clar ca va trebuie macar un sustar de lapte 🙂 altfel cumparati-va gata procesat (din 4 litrii de lapte puteti obtine cam 200 gr unt). Sau din smantana grasa batuta bine – dintr-un kilogram obtineti cam 300 gr unt)

Untul contine grasimi saturate. Unii nutritionisti nu il recomanda tocmai din acest motiv dar adevarul e (si in acest caz 😆 ) la mijloc. Daca nu aveti cardiopatie ischemica, hipertensiune maligna, insuficienta hepatica, hipercolesterolemie si daca nu vi s-a interzis in mod expres consumul de unt, just go for it. Pana la urma nu trebuie sa mancati zilnic.

-cam 45% din membrana celulelor e formata din grasimi saturate care provin din surse precum untul

– calciul pt absorbtia in oase foloseste vitaminele A si D din unt (de exemplu) .

-contine Lecitina- rol esential in metabolismul celular mai ales la nivelul neuronilor. Unele studii au indicat ca ar imbunatati (conseva) memoria

-contine antioxidanti care protejeaza impotriva radicalilor liberi

Se presupune ca aparitia osteoporozei in tarile mari consumatoare de lapte este legata de faptul ca oamenii aleg laptele „low fat“ intens procesat in detrimentul laptelui integral, crezand ca asa isi mentin silueta sau reduc colesterolul

Sursa : „Why butter is better“The Weston A. Price Foundation (articol aparut prima data in Health Freedom News)

Pont: dupa o masa bogata in grasimi saturate, mancati doua, trei nuci.Acestea vor neutraliza putin actiunea lipidelor.

Din tot ce am citit nu vad nici un motiv pentru care cineva ar renunta sa consume unt. Decat daca v-a recomandat medicul in urma unor analize.

Margarina

La primul click am dat peste un articol stufos care „avertizeaza“ despre „pericolul“ margarinei. M-am uitat cu atentie sa vad daca ma aflu pe siteul SRI, dar nu, nu….eram la niste vegetarieni care fabricau pilule natur (lucru de apreciat, de altfel) si faceau frectii, adica masaje care -ti prelungesc viata. Eu sunt absolut convinsa ca astia or sa descopere intr-o zi vreo frunza care ne poate face sa nu mai murim deloc.Sau macar s-o tragem pe nas  si sa avem impresia ca n-o sa mai murim.

Pe acest site aparitia margarinei este descrisa asa:

“În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, untul se găsea tot mai greu. O echipă de cercetători americani porniţi pe căpătuială a avut atunci ideea de a fabrica un produs asemănător cu untul, pornind de la unele uleiuri vegetale, precum cele de floarea-soarelui, de soia sau de rapiţă.”

Pe cand „in facto“:

-chimistul francez Michel Eugène Chevreul descopera prin 1813 acidul margarinic

-chimistul neamt Wilhelm Heinrich Heintz incepe sa il combine in 1853

-in 1869 imparatul Frantei, Louis Napoleon al 3 lea ofera un premiu persoanei care va inventa un substitut pentru unt – potrivit deopotriva armatei regale si oamenilor de rand.

  • chimistul francez Hippolyte Mège-Mouriès inventeaza oleomargarina 😉 Probabil „cercetatorii americani“ (aici in rol de bau-bau) pandeau dupa vreo catapeteasma.Deja in primul razboi mondial plesnisera sute de oameni de atata margarina ( ca na, se gasea usor) dar unii cred ca afurisitii de americani au inventat-o ….. loviti in fund de valvataia celui de-al doilea razboi. Dragilor, americanii facura trafic cu balene prin Europa in rastimpul asta…..ca de-acolo isi procurau ei margarina…..

Dincolo de informatiile trunchiate care mi-au taiat cheful sa citesc mai departe despre produsele lor (de unde stiu, in aceste conditii ca informatiile despre continutul produselor aparent naturale sunt reale????) mi s-a parut interesanta varianta profesorului dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare care spune asa:

În comparaţie cu untul care este obţinut din ingredienţi naturali, margarina este grăsime din uleiuri vegetale, dar modificată chimic. Uleiuriel utilizate pentru producerea margarinei sunt uleiuri vegetale naturale, precum uleiul de floarea soarelui, de rapiţă, de soia sau de in oleaginos. Aceste uleiuri conţin în mod natural vitaminele E şi acizii graşi esenţiali, Omega 3 şi Omega 6, utile organismului. Dar, cele două modalităţi chimice de producere a margarinei, hidrogenarea parţială ( care duce la apariţia acizilor graşi trans, implicaţi în apariţia cencerelor şi a plăcilor de aterom) şi interesterificarea ( necesară pentru a solidifica margarina), fac acest produs inferior untului.
„Pentru că margarina nu este tartinabilă, adică nu se solidifică, procesele chimice pe care le presupune tartinarea o fac neasimilabilă pentru organism, ba mai mult, şi dăunătoare pentru organism fiindcă acizii rezultaţi din aceste procese sunt aterogeni ( produc plăci de aterom pe artere) şi, de asemenea, sunt cancerigeni”

Sursa (mda, Click sanatate http://www.clicksanatate.ro/Suplimensanatate_mananca-sanatos/care-produs-este-mai-sanatos-untul-sau-margarina ) cu mentiunea pentru redactorii de la Click ca Gherghe e de fapt Gheorghe, stati linistiti, e suficient ca scrieti corect numele lui Zavoranu, Pepe, Columbeanu …………….nu ma asteptam sa fie corecta ortografia numelor  specialistilor romani 🙂

Asadar aleg untul 🙂

Ajuta-te (si) singur. Solutii simple la probleme medicale

Ce sa fac daca:

Ma lovesc sau imi strivesc un deget.


  • daca rana e deschisa (unghia rupta, ridicata) spala bine cu apa si spuma de sapun, apoi badijoneaza usor cu rivanol sau betadina , aceasta nu se aplica PE rana ci in jurul ei, dupa ce rana e curatata. Lasa plaga deschisa si foloseste slapi .Daca e nevoie sa iesi , acopera cu un plasture Urgo ca sa nu iti intre praf
  • daca rana e inchisa dar se invineteste repede, pune gheata. Apoi aplica un unguent cu hialuronidaza (are efect antiinflamator si inhiba acumularea de lichide). Mie mi-a salvat o unghie anul trecut.

Cand un herpes isi instaleaza cortul pe boticul tau

  • mai nimic. Glumesc. Compeed (plasture) si aciclovir . Cica acest compeed grabeste vindecarea.
  • tinctura de propolis aplicata pe vezicula
  • foloseste pahar si tacamuri la care alte persoane nu au acces. Dupa ce-ti trece herpesul, schimba periuta de dinti

 

 

Am ochii obositi, vreau sa-i revigorez repedeeee

  • daca vantul ti-a aruncat ceva nisipel in ochi, daca asa te-ai trezit, daca ceva ti-a iritat ochii si esti pe picior de plecare dar arati ca un vampir : Naphacon (decongestionant, antihistaminic), OcuFlash sau Visine sau de la OPTREX Eye Wash – asta contine Hamamelis Virginiana deci e mai recomandat…. Atentie, produsele astea nu sunt indicate pe termen lung si nici daca suferiti de conjunctivita. E doar o solutie de moment, fac „albul alb“ ca detergentul prin vasodilatatie. Daca sunt folosite in mod curent veti avea efectul invers la un moment dat.

 

Nas infundat, nu pot sa respir

  • Nu va culcati noaptea cu nasul infundat, dimineata veti avea doua probleme – veti fi mucos in continuare si va va durea capul din cauza aportului insuficient de oxigen . Incercati seara cu apa de mare, picaturi iar daca nu merge – Olinth sau bixtonim clasicele, dar nu depasiti 3 zile. Baie cu aburi la fata, ceai de tei sau musetel.

 

 

Unghii casante, piele foarte uscata

  • cumparati-va ulei de migdale presat la rece. Seara aplicati pe cuticule si pe sub patul unghiei cu un betisor de lemn. Pe piele masati usor , se absoarbe in 3-4 minute. Sper sa nu vina vreuna care sa-mi zica again ca parul si unghiile sunt moarte. Echivalent cu…..nu trebuie ingrijite, doar vopsite :bau:

 

 

Fire de par cresc sub piele

  • Dupa ce te epilezi cu ceara sau cu aparatul fa-ti un gomaj usor cu faina de malai. Si a doua zi la fel. Nu, nu iriti mai tare. Ulei de migdale in prima zi si apoi ingrijire normala.

 

 

 

Un „semn din nastere“ creste sau isi schimba forma

  • iute la dermatolog. N-ai ce sa-i faci, nu iti foloseste la nimic daca pui urzici si rostopasca pe el. Daca medicul zice sa-l scoti, asa sa faci. E un mit faptul ca poti face cancer daca „semnul e zgandarit“. Medicul il scoate cu totul.

 

Am stat prea mult la soare

  • da , iaurtul natural racoreste miraculos pielea. Si ce daca vei mirosi ca un vitel cateva ore, preferi parabenii din creme?
  • Bea multa apa, ceai, suc proaspat stors, durerea de cap o sa ti se strecoare sub plete din cauza dezhidratarii

 

Mirosul gurii.

  • inarmeaza-te cu Listerine (apa de gura mi-nu-na-ta), ata dentara si curata bine dintii dupa mese
  • mesteca un fir de patrunjel sau scortisoara, sau o boaba de cafea (merge si cacao daca ai dar boabe, nu macinate!!)
  • ar mai fi apa de gura din anason dar nu stiu unde o gasiti
  • ceai de schinduf sau de menta dupa mese
  • ceaiul de echinaceea- clatiti gura, ajuta la indepartarea bacteriilor.

Daca igiena corecta si remediile naturiste nu va ajuta nu va ramane decat sa va porniti pe rand la :ORL, stoma si sa speram ca nu e nevoie si de o vizita la gastroenterolo….whatever

Sunt constipat dar mi-e rusine s-o spun

  • inlocuieste laptele de vaca cu lapte de soia. Nu are niciun gust deosebit, trecerea va fi usoara.Cumpara-ti cereale integrale (nu cornflakes pt copii cu gust de caramele si alte minuni), sau muesli integral. Dimineata incropeste-le impreuna.
  • Seara manaca doua-trei prune uscate
  • treci pe paine neagra. Lasa pastele, pizza, cateva zile ca sa vezi daca functioneaza si scaunul ti se regleaza
  • activia e bun dar cumpara fara gust si aroma in extra adaos (miere, capsuni) – iaurtul natural cu Bifidus Regularis
  • seminte de in. Seminte de susan .pe astea din urma le zdrobesti in masina de macinat cafea. Le pui dimineata in muesli.
  • Ceai verde concentrat seara

Este (aproape) imposibil ca aceste remedii sa nu iti regleze tranzitul intestinal. Pe mai departe, depinde de tine cum te alimentezi, ce introduci si scoti din dieta.

Ma simt ca un balon

ceapa, varza, conopida, fasolea sunt cateva dintre alimentele care baloneaza, poti „sari“ peste ele atunci cand ai o intalnire importanta sau inainte de sport, dar nu e indicat sa le scoti de tot din alimentatie, asa cum am citit in diverse publicatii (decat daca medicul iti recomanda)

  • nu manca fructe impreuna cu legume, fructele NU imediat dupamasa ci la 2 ore, nu bea apa foarte rece, nu combina alimente calde cu alimente reci
  • mesteca bine
  • ceai de anghinare inainte de masa si baile de sezut se spune ca ar ajuta foarte mult!
  • Ah, si Activia 🙂

Imi curge sange din nas

  • trebuie sa faci presiune pe nara „vinovata“ – adica hemostaza. Trombul se va forma singur nu e nevoie sa stai in cap, pe-o parte, in fund sau sa asculti Chopin in timp ce tii apa rece in gura
  • statul in decubit dorsal (pe spate) nu e indicat.

Mi-e frica sa traiesc, ca sa nu mor!!!!

Haina (il) face pe om………….bolnav

Despre profesoara care m-a intrebat daca imi spal hainele imediat dupa ce le cumpar, am mai povestit. De ce sa le spal? Pai de-aia pentru ca substantele cancerigene din vopseaua textilelor pot patrunde in epiderma mea finutza si de-acolo Dzeu cu mila……….Am vrut sa spal o bluza noua de la Mango. S-a uitat bluza la mine frematanda si viu colorata, m-am uitat eu la ea banuitoare si suspicioasa……am asezat-o apoi pe umeras scutind-o de „spalare usoara“ si am visat noaptea ca bluza ma musca de buric si-mi aparuse instant o eczema. Am alungat visul si banuielile, iar eu si bluza verde traim fericite si viu colorate in continuare fara sa ne ranim una pe alta.

Atentie asadar, din textile pot trece diverse chestii direct in blana dumneavoastra. Ma scuzati, in pielea dv…..daca nu aveti blana.

Plasticul va poate aduce cu un deget in groapa, daca nu cu tot piciorul………..

Bisphenol. Tot ce va intereseaza ati putea gasi aici, cu conditia sa aveti rabdare sa cititi. Desigur ca puteti opta si pentru alte studii individuale dar pentru ca eu nu sunt adepta teoriei conspiratiei, merg pe cele guvernamentale. (O sa va plictisiti teribil)

http://www.fda.gov/ohrms/dockets/ac/08/briefing/2008-0038b1_01_02_FDA%20BPA%20Draft%20Assessment.pdf

Pe scurt lucrurile stau asa : s-a pus problema ca Bisphenol A da peste cap sistemul imunitar matur , expune fetusii la riscuri si are efect negativ asupra embriogenezei. Nimic nou sub soare, aproape orice substanta chimica sau naturala produce dezechilibra in organism cand nivelul ei depaseste un anumit prag. Deci afirmatia este adevarata.Si……………?

Lucrurile sunt mult mai clar explicate pe wikipedia cu trimiterile de rigoare catre studii clinice

http://en.wikipedia.org/wiki/Bisphenol_A

In mare Bisphenol A trece in alimente atunci cand acestea sunt prelucrate termic in amabalajul de policarbonat. Totusi substanta se poate gasi pe biletele de avion, tren, autocar, cinema , se poate inhala din aer sau se poate afla accidental in apa unor izvoare.

Un lucru care mi-a atras mie atentia a fost faptul ca recent (in 2010) „Canadian Health Measures Survey,“ a descoperit la adolescenti in mare cu 30% mai mult bisphenol in organism decat la adulti.

The reason for this is not known „ spun dansii. Studiul poate fi consultat aici:

http://www.statcan.gc.ca/pub/82-625-x/2010002/article/11327-eng.htm

Mancarea gatita -o moda tampita!

Nu ma pot abtine. Stiu ca raw -veganii mi-ar tranti o oala cu mamaliga fierbinte peste occipital dar ….cu stima i-as intreba unde doresc sa ajunga ? La 80 de ani? La 90 ? Ca sa ce? Sa schiati, sa faceti sex, sa va dati cu sania, sa escaladati muntii si sa probati noile aparitii de la Levi Strauss?

Conform variantei ca mancarea gatita nu numai ca nu e sanatoasa – ba chiar elibereaza compusi toxici , ramane sa ne intrebam cum am supravietuit ca rasa si de ce limitele de varsta la care putem ajunge raman cam neschimbate de mii de ani……………

Tampoanele. Cum stam cu bilantul intrari- iesiri?

Tampoanele contin azbest. De ce ? Pentru ca azbestul te face sa sangerezi mai mult si tu cumperi mai multe tampoane. Dupa care faci cancer si mori, conform teoriei conspiratiei, in care cred mai multe persoane decat m-as fi asteptat!! Pai si de ce vor aia sa te omoare, ideea nu e sa traiesti mult si sa folosesti tampoane apoi sa cumperi si la nepoate? Aaaaa, nu stiu……….adeptii conspiratiilor nu pot explica chiar totul desi, in kopful lor ei chiar stiu cine si cum vrea sa ii omoare ca pe soareci.

Asa. Nu am spus nicaieri ca trebuie sa rozi dintr-un sandwich in timp ce -mi citesti blogul? Si ce daca am scris despre tampoane? Apropo…..daca castravetele din sandwichul tau nu e bio inseamna ca e crescut artificial , contine hormoni si …nu inteleg de ce cumperi castraveti cand poti sa iti faci tu insuti o gradina in spatele blocului (blogului) la care sa ai acces numai tu. E atat de simplu ! :crazy:

Rujurile contin plumb = sunt cancerigene. Mai bine va dati cu unt in care ati zdrobit in prealabil un strugure.

Alcoolul stiti deja ca va poate transforma in alcoolisti. Beti ceai de tei seara, de anghinare dimineata si de „nu ma uita“ cand va vin in minte vechile chefuri

De la animalele de casa puteti face chist hidactic. Vi se umfla plamanii ca bobul de fasole scapat in toaleta si va sufocati.

Daca zburati cu avionul tineti-va picioarele mai sus decat capul, cu riscul de a primi o amenda. In fond sanatátea voastra e cea mai importanta , isn t?

Toate astea va garanteaza ca veti trai mai mult sau mai bine? Nu, dar ce conteaza………….

Atacul de panica – cand iti „ingheata sangele in vine“


(date statistice preluate din manualul de Psihiatrie prof. V Predescu)

Cand suferinta apare la adolescenti e trecuta cu vederea, mai ales in Romania. Pe fondul unei predispozitii genetice si a unui environment instabil, fiecare intamplare neplacuta poate creste simtomul initial de disconfort pana devine un cocolos de frica . Si din functia adaptogena pe care aceasta traire o imprima, tinerii se trezesc cu ditamai anxietatea patologica peste cativa ani.

Descrisa in Psihiatrie ca o tulburari nevrotica corelata cu stresul sau o tulburare somatoforma . Tulburarea anxioasa este prezenta la 10-15 % dintre pacientii care se adreseaza unui medic. 25% din populatia normala a prezentat anxietate intr-un moment al vietii.

Iar eu as completa spunand ca restul , vor prezenta la un moment dat…

Cele mai neplacute simptome si cat se poate de reale sunt cele somatice. Sistemul nervos simpatic se comporta ca si cum ar percepe un pericol iminent, atunci cand de fapt, acesta nu exista. Acetilcolina activeaza secretia de adrenalina si noradrenalina. Sub efectul lor creste ritmul cardiac

  • persoana simte ca inima „o ia razna“, bate „sa sara din piept“ si din cauza hiperventilatiei celulare (respiratia devine mai rapida si mai superficiala) apare senzatia de vertij (impresia de lesin)Pupilele se dilata si cel afectat are senzatia ca nu mai vede bine, deci ceva grav se intampla cu el. Presiunea sangvina creste, pot apare valuri de caldura sau senzatie de frig (mai rar)

Tulburarea de panica – atacuri de panica cu aparitie neasteptata si nedeterminate de un stimul fobogen

cunoscut, insotite in mod caracteristic de anxietate anticipatorie (teama de un nou eventual atac)

– atac de panica – crestere rapida a anxietatii cu manifestari somatice accentuate si frica de un

deznodamant sinistru (moarte sau pierderea controlului)

– atacurile de panica sunt autolimitate – durata variind intre 5 si 30 de minute, ele fiind urmate de o

perioada variabila de senzatie de epuizare sau slabiciune

– in functie de amploarea si numarul simptomelor somatice prezente se disting:

– atacuri complete – cel putin 4 dintre simptomele somatice ale anxietatii, avand in general durata

de peste 15 minute

– atacuri incomplete – mai putin de 4 simptome somatice si cu o durata in general de 5 – 10 minute

– pentru diagnostic sunt necesare cel putin 3 atacuri de panica pe o perioada de 3 saptamani

– tulburarea de panica se asociaza relativ frecvent cu

– agorafobie

  • depresie secundara (reactiva)

Primul pas spre vindecare este evident o evaluare facuta de un psiholog – acesta va determina natura tratamentului in functie de vechimea simtomelor , intensitatea lor si gradul de afectare sociala.

Unii devin incapabili sa mai relationeze la slujba sau la scoala, iar in lipsa suportului necesar ajung sa evite total contactele sociale.

Psihologul va ajuta daca aveti norocul sa gasiti unul bun, cu experienta sau chiar novice dar foarte bine pregatit , empatic, dinamic, inventiv. Cu o structura solida de personalitate care sa o poata sustina pe a vostra, cea afectata.

In afara de asta aveti nevoie sa va antrenati singuri. Dar despre asta o sa scriu mai tarziu.

Sanatos , Normal, Fericit ? Da, dar nu la extrem

Femeile sunt mai inclinate spre exagerari dietetice sau religioase iar barbatii devin mai usor extremisti politici sau ar fi in stare sa se epileze inghinal cu aparatul (sacrificiu suprem) daca in felul acesta si-ar apara o cauza. Ce cauza….? Pai nu stiu………cocoseii de munte pe cale de disparitie. Din fericire vorbesc de un sector restrans dar foooarte interesant de analizat.

Cautam pe net informatii despre digestia semintelor de susan ( pe care le recomand cu caldura si celor constipati intelectual), m-am impiedicat in stropsitul google si am ajuns pe un site vegetarian. Cred ca si conexiunea la server le era facuta din fibra vegetala ….nicidecum optica. Tiitoarea siteului povestea ca ea fusese : de profesie bolnavicioasa cronic si ca ei ii rasareau afectiunile ca altora dintii permanenti, manca chiftele, snitele si prajeli de cand se stia, cantarul se blocase undeva intre 89 si „no result available“ iar la un moment dat cochetase cu un alcoolism incipient.

Toate in regula pana aici, am inceput sa ma simt mai putin vinovata pentru faptul ca tin Distonocalm in dulap.

Dar bineinteles ca toate astea au incetat abrupt cand Eaaa a devenit vegana. Si nu orice fel de vegana ci de-asta care nu ar mai praji un stiulete de porumb nici picurata cu ceara – ca e cancerigen.

Laptele de vaca e greu de digerat, carnea e otrava daca o coci, frigi, fierbi si cum din vaca nu poti musca, e echivalenta cu stricnina. Ceva de genul „ce mie nu-mi place, pe tine ar trebui sa te inspaimante“.

De cand doamna a declarat razboi proteinelor animale si oricarui fel de mancare gatita, fericirea, sanatatea si gandurile frumoase i s-au plantat in suflet si in viata ca o patlagea intr-un strat de bio-balegar.

De parca nu era suficient penibilism in natura lupului cu narav schimbat (si nu neaparat in felul in care se hraneste) a mai adaugat ca acum , ea STIE ca va trai muuuult, mult de tot, explodand de sanatate si ii va ajuta si pe altii, sa exagereze la randul lor. Pardon….sa se alimenteze natural „din darurile Creatorului“

In Cartealui Moise, pe la capitolul 11, Creatorul ne-a spus deja ce sa mancam si ce nu (asta in cazul crestinilor -Doamna se exprima crestineste) si nu vad de ce era necesara exagerarea bulbucata a unei decizii care de fapt si de drept ii apartine.

Poate ca sunt mai tahuie prin prisma faptului ca nu am reusit sa inteleg niciodata oamenii care ar vrea cu orice pret sa isi prelungeasca viata exagerand. Pana la urma poti sa te ineci cu un bob de fasole sau sa te intoxici cu niste seminte exotice. Da…macar mori „bio“ …..

Bun, hai ca nu ma lungesc, ca nu are rost, cei care ganditi ca mine ati prins ideea , ceilalti……nu trebuie s-o prindeti:)

Ravna religioasa.

Descriere.

Este o boala. Pacientul este ferm convins ca prin imbratisarea totala si sterila a religiei isi va mantui sufletul, ajungand la loc cu verdeata , in momentul in care viata pamanteasca expira. Ba mai mult : „necredinciosii“ adica cei de alta religie se vor praji ca popcornul in microunde .

Caracterul infect, prostia infloritoare , egoismul si ingustimea lumii in care traieste nu sunt nicidecum eventuale impedimente, La poarta raiului, el, pacientul trebuie doar sa prezinte un fel de pasaport care autentifica aderenta la X religie, apoi se poate aseza pe o piatra sa se uite cum crapa altii de caldura in iad.

Sunt ortodoxa si asa o sa raman…..cel putin asa imi doresc. Pe la 10-16 ani chiar credeam si eu ca numai ortodocsii „se mantuiesc“.

Sunt tare trista si tare amarata sa vad ca semeni de-ai mei cred acest lucru in continuare , socotindu-se oarecum privilegiati de apartenenta religioasa si desconsiderandu-i pe altii.

Din pacate acest lucru apare si la musulmani….si la orice dogma religioasa care mi-e cunoscuta.

Exagerarile pe teme religioase sunt mult mai evidente la noii convertiti, de orice culoare, care considera ca l-au prins pe Dzeu de un picior si ca noua orientare le va sterge subit toate bubele de pe constiinta.

Si asta va continua….eventual