Nici mie nu-mi place masca de protecție dar o port!

Orașul in care locuim a sărit aparent brusc in scenariul 3. Scolile si gradinitele sunt inchise si copiii suferă cel mai mult. Postarea valabilă asadar pentru acest scenariu în care ne aflăm. Mai contează a cui e vina? Reparati ceva? Nu. Doar dacă respectăm distanță, masca si măsurile personale de igienă.

Nici mie nu-mi e comod să ies 30 minute afară, la  aer cum ar veni si când vin acasă, masca chirurgicala impermeabilă e pic de apă de la respiratia mea, bărbia udă, parcă mi-e mai sete de aer. Dacă până acum le mai refoloseam, ca oricare, acum trebuie să le arunc. Probabil că voi opta pentru o mască din bumbac toamna asta, refolosibilă.

– gândiți-vă la o echipă de medici care v-a operat vreodată pe dv sau pe cineva drag vouă. Ei o poartă ore întregi în operații. Acum, de un an, foarte multi oameni sunt obligati să  poarte măștile si 12 ore pe zi. Parcă e mai bine să-mi fie sete de aer pentru că nu-s obișnuită să port mască și nu prea știu respira corect cu ea, decat să fie alte motive pentru setea de aer. Pentru asiatici de exemplu, masca de protectie este o normalitate.

Când sunt în parc sau în zone în care nu se află oameni (si credeti-mă, uneori aici parcă esti într-un oras pustiu) îmi las putin masca in jos si respir descoperind ce grozav e să poti simti aerul rece de toamnă! Nu-i așa că până acum ti se părea absolut normal să respiri ce, cum si unde vrei tu, că doar e un proces vital? Nimic tragic, va fi la fel, dar acum respectă regulile.

Numai la noi e asa. Nu e. Guvernele lumii nu fac față. Nu știu ce si cum să gestioneze eficient. Da, la noi merge si mai prost dar iată ce se intamplă si-n alte țări. (las linkul mai jos)

Am observat si aici că unor tineri li se pare cool că sfidează regulile. Dragii mei, cool că ce?

– că văd eu pe stradă cum v-ar opri politia sau cum fugiti voi amuzati, sau cum încercati să faceti caterincă de alții? Nu e nimic cool! Numai vouă vi se pare că e distractiv sau că mie-mi pasă că sfidati regulile si mă refer acum la grupurile de 5-10( !!!) da, se poartă sau chiar 3-4 pe care-i mai recunosti si după un vocabular colorat. Nu sunteti grozavi, nu o să trăiți veșnic nici voi iar dacă se întâmplă să vă îmbolnăviți, vă gânditi: e ca o răceala, nu mor eu din asta.

Copile, stii tu ce e moartea la 17 ani? Du-te într-un salon de ATI cu o cunostinta – un cadru medical, imbrăcat in cosmonaut-  după ce trece pandemia si uită-te la cei de acolo. Uită-te la chipurile lor, ascultă (fără să vrei!!) sunetul masinilor ce respiră pentru plămânii altuia, indiferent de ce boală suferă. Îți spun eu, habar n-ai ce-i moartea doar pentru c-ai făcut pe grozavul într-o seara si… era să mori.

Asa că nu, nu e cool să treceti în grupuri, fără măsti, doar pentru că doi țin o țigară în mână, pe langa un grup de alte persoane, poate copii mici, care sunt vectori, se stie. Stați locului si fumati.

Există persoane cu imunitate scăzută, oameni care au exact comorbiditatile asociate infectiei cu Covid si inca nu există un tratament universal valabil acceptat ca fiind cel mai sigur sau mai bun! Nimeni nu stie cum va reactiona corpul lui la infectare si nu vi se cere decat minimă grijă față de cei din jur. Gandiți-vă că unii isi pierd afacerile la care au muncit ani de zile iar altii nu stiu cum să se mai poarte cu copiii si cum s-o scoată la capăt ca să poată să si muncească, nu-si permit nici 5 zile de izolare, cu sau fără simptomede orice fel de suferință!

Dacă vă comportati iresponsabil, sunteti la fel cu habotnicii care merg la biserică si nu poartă mască pentru că-i fereste Dumnezeu si pentru că, până la urmă, nu-i asa, Dumnezeu decide cand si unde si de ce mor ei. Ei, asa de grozavi sunteti fără mască. Doar niște puștani care se hăhăie ca să atragă atentia. Dacă aveti nevoie de atenție, câștigati-o cu demnitate, în fața ălor care vă cunosc, cu sfidarea nu merge, că străinului oricum nu-i pasă de voi mai mult de un minut. Nu sunt acidă, ăsta e adevărul, adevărul de obicei e extrem de neplăcut. Ca măștile…

Read more

Cea mai tare experienta la stomatolog – provincie, Gherla, dr Camelia Lazăr (partea a doua)

Sunt două motive care-i țin pe majoritatea pacientilor departe de medicul stomatolog:

Ambele egale ca importanță, eu tind să cred ca primează factorul Durere desi pare invers:

– teama de durere teribilăăă. V-am povestit si-n prima postare cum ni se scotea nervul pe viu in școala generala, ca sa aflăm dupa cativa ani – daca ne tineau atat- ca dintii din spate trebuie eventual scosi ca nu se mai pot salva. Se puteau, dar atunci nu aveau ce au astazi nici ca dotare si nici la nivel de cunostinte, pregatire!

– lipsa banilor. E adevarat ca nu poti sa-ti faci un implant dentar, manopera, CT, sau coronite cu un salariu de 3500 lei lunar in casa. Insa daca treci peste teama de durere, care e nejustificata astazi, du-te la stomatolog din timp, o carie mai mica sau mai mare, chiar si cu cateva interventii nu te va bloca financiar! Și nici un detartraj sau chiar si un aparat de indreptat dintii, platit in rate.

Problemele mele dentare si implicit – sinusale in ultimii ani

– am inceput cu îndreptarea caninilor, la 28 de ani.

Read more

Cea mai tare experiență la stomatologie! (1)

Ne-am uitat la filme cu medici chirurgi ca la serialele cu zei. În viata reală nu ne prea plac pentru că, ce stiu ei, vorb-aia, te duci la chirurg, te taie. Internistul, cardiologul, alte specializari te pun să-ți faci investigatii cu zecile si tot îți gasesc ceva. Psihiatrul nu e medic că tratează oameni care s-au defectat. Noi toti suntem niște zombie functionali în viața de zi cu zi, nu ne trebuie psihiatru.

Iar stomatologul… hm, parca nici nu ar fi medic. Pe langa faptul c-avem trauma comunismului cand te punea pe scaun si asistenta te ținea de umeri, mama-ta plangea iar doctorita @cea mai buna iti scotea nervul pe viu – ne gandim că lor le e cel mai ușor si că câstiga asa simplu o gramada de bani. Fără a face medicină pe bune. Chiar așa să fie? Tot ce am scris mai sus bălteste de prejudecatile pe care societatea le are.

Buna. Ma uit atenta la tânăra inaltuță, cam cât mine si-o recunosc după codița blondă, stransă sub costumul de cosmonaut.

Îmi face semn să-mi pun sosetutele speciale si-mi spune ca mai stam doua minute să se sterilizeze camera. Cand cineva zâmbeste, zambetul se aude, stiati? Masca nu ascunde zâmbetul. Cumva, ma fastacesc si ajung la ghiseu sa-i spun ca interventia asta o pot plati doar la salariu. Că luna asta a fost mai neprevazuta din punct de vedere financiar si n-am gestionat bi… Mă oprește, probabil stie ca in orasul ăsta majoritatea nu are bani, dar eu la dinți nu mai fac rabat niciodată. Nu costul e problema, ci doar un moment prin care mai trec. Cică unii sunt predispusi la boli in functie de zodie. Nu stiu in ce Functie oi fi eu predispusă dar probleme cu dinții si sinusurile am avut ani de zile. Pana l-am gasit pe cel mai bun chirurg maxilo (nu exagerez daca spun ca din Transilvania!) care m-a redirectionat la nevoie.

Read more

La stomatologie în vreme de pandemie

A venit o vreme, ca-n apocalipsă, o vreme-n care, era o plagă să te duci la medic, la spital – era mai infricosatoare decat leziunea de care sufereai sau boala pe care-o aveai. Vremea in care a apărut SARS-CoV-2, s-a declanșat o pandemie, iar lumea s-a împărțit in două, făcând exact ceea ce nu trebuie făcut in vreme de cataclisme, pandemii, război. Au uitat că mai era si altă cale. Cea de mijloc. Insă nimeni nu-si asuma implementarea ei pentru că, Sars Cov 2 coincidea cu multe alte probleme de pe planeta asta… război in Siria, amenințări din partea lui Erdogan cu rolul lui strategic in politica mondiala, slăbiciunea Romaniei in EU, Putin tacut si incontrolabil, Trump repezit si obsedat de putere si de altele, oameni care mor prin Africi fără să fie băgati in seamă de cineva. Din două tabere, cum am fost adesea, am devenit 222 de tabere. Mai urmează să ne împărțim in districte ca-n Hunger Games.

Să fie clar, eu nu sunt gaița zeflemitoare…

Nu am atata curaj, mi l-a retezat chiar statul roman, printr-o decizie neconstitutională.Care nu e inca definitiva dar Partidul va avea grijă să fie. Așa că-mi văd de ale mele (cand i-as putea ajuta mult si pe altii!)

Stiam că există si el pe lume dar nu (mai) voiam să am a face cu el.

A apărut ca un fulger care mă îngheța un moment – în urmă cu cateva săptămâni. E acolo! Ok, lasă-l în lumea lui, n-ai nicio șansă în orașul ăsta mic să întâlnești pe cineva care… Iar tu esti puternică! Te pui seara, când îți termini treaba langa copil si esti bine!

Dar începe să te doară vag, durerea aia despre care nu stii de unde vine, doar banuiesti. Parcă-i peste tot. Te uiti la copil si trece. Totuși, suferința e acolo de dimineață, poate trebuia să descarci cumva si programul ăla, synctuition, că cică, meditatia aia pe-o anumită frecvență, te tocmește la cap?

Până la urmă cât poate durea… o durere? Până mori sau își pierde din intensitate. Pe vreme de Covid, nu e momentul să faci schimbări în viața ta, să te duci să-l cauti, nici să te caute el. Ia uite, ăstia mai restrang relaxarea. ca pe vremuri, cu elasticu ăla din chiloti și din sosete, nu te duceai atunci la Panty că dacă te îngrășai sau slăbeai ziceai: mama, strâmtează-mi putin elasticu la chiloti că mi-s largi…

Am suferit în taină, c-așa-mi place mie

Mi-amintesc de o tanti care s-a prezentat la chefi la cutite si-a zis că ea are ocupația de Stăpână. Făcuse acolo o mămăligă sau ceva si, după cum s-a cam prins juma cetățeanu, nu sarea și piperu dau gust mâncării ci povestea din spatele ălor două mâini.

Mă gândesc să mă duc și eu, fac un gris cu lapte – pun dulceață de mure pe deasupra, că-mi aduce o colegă, si spun că-s Sadică în viața de zi cu zi. Chiar dacă e muncă de birou uneori. Și că, tot uneori, în timpul liber, mai dau și cu biciul. Ulterior, de când era să-mi pună cătusele ca la Alexandra Stan in Mr Saxobeat, m-am gandit eu așa, că e ok să fiu doar Sadică c-o viață avem. Aici si-acum, adică, nu în eternitate.

Să-mi dai un telefon din când în cand…

Read more

Sunt medic ATI, am cancer mamar, am trecut prin toate etapele tratamentului si n-au rămas decat urmele taieturilor si a chimioterapiei, dar…

(partea a doua a interviului, prin what s app, numele sunt modificate, intamplarile sunt reale) prima parte o gasiti aici http://www.hapi.ro/sunt-medic-ati-eu-ii-adormeam-in-sala-acum-stateam-acolo-cu-cancer-la-san-si-parca-n-jur-era-o-sceneta/

– Dar câteodată, când privesc strada goală si văd bus-ul cu care mergeam la muncă, acum când colegii mei nu mai știu unde-i orizontul…

Stella tace si priveste in sus, spre un tablou. E acasă, in camera de joaca impreuna cu copiii. Soțul a trebuit sa mearga la farmacie pentru că au sosit medicamentele comandate. Suntem pe what s app. Merge bine video și, chiar daca nu e langa mine, ca la prima conversatie, simt conexiunea reală. Eu intru in viața ei si în acelasi timp, trebuie să mă deschid ca să pot pune întrebări incomode și s-o las să-mi vadă propriile fobii. E ca un transfer energetic, dar nu e deloc malign. Prezența Stellei mă face mai calmă – mental.

– Așa, ce se întamplă când vezi bus-ul ăla?

(eu beau cola, lăbărțată pe sofa si crăp după o țigară. Stiu că n-ar zice nimic dacă aș fuma dar nu fumez acasă. Înainte ar fi zis, acum nu mai judecă oamenii, pentru că e imposibil să mai faci asta după ce treci printr-o dramă, imi amintesc de vorbele ei de la gradina botanica)

Râde zgomotos și-și trece mâna stangă, ca o aripa de porumbel, zglobie, prin părul scurt si creț care se pare c-a crescut foarte repede!

– Mă opintesc brusc de la fereastra, fug in baie și-mi spăl mainile cam 40 de secunde, apoi le dezinfectez cu spirt. Apoi vreau să îmi sun colega să-i spun ce-am citit despre un nou produs testat… Ma striga M (si initialele sunt modificate) si atunci realizez ca am mai facut asta si ca nu-i nevoie sa devin si obsesiv compulsivă. Și că nu-s capabilă de bilocație. Încă.

Read more
Sunt medic ATI, eu îi adormeam în sală. Acum, stateam acolo cu cancer la sân si parcă-n jur era o sceneta

Sunt medic ATI, eu îi adormeam în sală. Acum, stateam acolo cu cancer la sân si parcă-n jur era o sceneta

pozaspital pt blog (numele doamnei a fost schimbat. Intamplarile sunt reale. scopul de a ne reaminti sa facem mamografiile si papanicolau preventiv.)

Orice drum regulat pe care pari a merge, se poate transforma brusc într-o coardă suspendata la un circ hilar si supraviețuirea depinde numai de felul în care te comporți din acel moment.

Ordine, deprinderi și puțin umor, dar prea multe exigențe și disciplină

Stela nu trece neobservata, pare o domnisoara corectă, crescuta la pension, o ștrengarita. Desi ea e mamă, sotie și un medic exemplar. Devotata. Devotata pana la pasiune si, mai tarziu avea sa-și dea seama ca într-un moment în care dorința de a ține lucrurile sub control o domina, a început lecția ei de viață.

De fapt cine sunt eu, de ce sunt aici? Ca sa mențin totul în ordine acasa, dupa 12 sau 16 ore extenunate? Dar si sotul meu poate face asta, de ce trebuia eu să mut paharul de peun colț al mesei pe altul? Cei trei copii ai mei sunt sanatosi, se descurca, ne mai mananca cate-un ficațel dar nu pot fara ei, de ce stau cu gura pe ei mereu? De ce trebuie să-mi fie fiecare pacient la fel și de ce ma trezesc ca aranjez fiecare fiola în locul asistentelor și le dau lor timpul peste cap, că ele doar stiu demult ce-au de făcut…De ce cu unii pacienti nu vorbesc si cu altii da,dupa unii plang si dupa alții nu?

Stela se uita la mine si asteapta s-o intreb ceva, ca sa nu vorbeasca ea prea mult. Mi-a citit interviurile medicale de pe blog si i-au placut (din lipsa spatiu- e necesar sa suplimentez, unele materiale au fost indepartate, daca nu veti gasi ceva, sa stiti ca incerc sa remediez cat mai repede). Am aflat despre ea de la o amică. Cum nimic nu e întamplator, Stela a adormit-o, monitorizat-o si trezit-o pe amica respectivă. E medic ATI pe chirurgie generala, aici la Cluj. Am abordat-o. Suntem la gradina botanica si e soare cu dinți dar e bine ca nu bate vântul.

– Stela, adică plângi când îți mor unii pacienți iar uneori nu simti nimic?

 

Read more

Mama si tânărul pacient cu tenul mieriu. O iubire imposibilă

lista medNu demult, mama a stat internata câteva zile la Cluj pentru niște investigații. Mama e pacienta ideală. Norocoasă foc, săraca, cu sau fără pile ea prinde cele mai mari cozi la intersectii (-le din spital) hi hi. Plus
– Nu dă bani doamne feri, că i-am zis eu de acasă că ii jignește acu. Sigur sa nu încerc? Nope, mama, nu cumva sa faci asa ceva ca te si trimit acasă ăia. Da, bine da dacă nu le dau nici la asistente, nu se duc ele acasă și mă lasă pe mine singură? Nuuu, mama, că tu nimerești de obicei cu 8 în salon si unde-s secțiile numai cu 4 paturi, relax, nu rămâi singură! Gandeste pozitiv!

– Odată, la o alta internare, a scăpat o domniță de la psihiatrie si a intrat cumva la neuro. Acolo era mama, că o furnicau niște nervi periferici. Citea acatiste, bag sama, avusesem pilă că a nimerit numai cu două doamne în salon. Alea sforăiau, pastilate p-ascuns. Una era călugăriță, ba chiar stareță și la capul ei era o novice care-I cetea din cele sfinte. Da și când a intrat Ursula c-o păpușă-n mână, țopăind și sâsăind spre ele, au sărit cărțile-n sus iar pacientele într-o dungă, în dunga patului. Ursula s-a aruncat în patul mamei, mama de spaimă i-a smuls păpușa din mână și-a zvarlit-o către patul măicuței. Novicea a strigat Doamne și Păzește, stareța a uitat că-I sunt amorțite 5 pachete nervoase și-un plex brahial și-a dat cu crucea mare de lemn spre ușă. A răsunat ca si cum ar fi dat Greuceanu cu buzduganu. Femeia mare si agitată (era in faza maniacală dar nu voia să zdrobească pe nimeni) si-a luat avânt spre patu stareței să-și recupereze păpușa. Mama m-a sunat pe mine și mi-a spus că se teme c-a sărit cineva în patul ei. Eu eram ocupată si i-am zis stai linistita ca se mai întamplă. Pan la urmă, a venit asistenta, a luat-o pe Ursula de capot și a invitat-o afară. Apoi s-a intors cu tensiometru și ceva pastiluțe albe pentru tahicardie. Mama si stareta n-au vrut pastila alba, au zis că vor si ele ce-are doamna aia care n-a auzit nici paloșu-n ușă, că prea sforăie.

Cand e în spital, mama dă raportul zilnic, că vreau să știu cum se simte. Și ce trăsnai mai face.

Mă sună și acu în prima zi, veselă, că-I iau sange din 2 în 3 ore (un profil hematologic necesar) și că e coadă la ochi, la urechi, la dinți și la pașapoarte, c-așa i-a zis o colegă de suferință. Dar ceva amuzant, romantic, nu vezi in jur?

-O, ba da, m-am împrietenit cu-n domn, da e mai tanar.

Read more

Deviația de sept trebuie operată, vertijul ce este? Dar rinita alergică? – l-am întrebat pe Profesorul Dr. Silviu Albu

doctor Silviu Albu meric ORL ClujÎnainte de Paște mai reușesc să-l întâlnesc pe Dr. Silviu Albu. Nu am pus întrebările „tehnice” care mă interesau.

Ce-i cu rinita asta alergică, doar eu cred că majoritatea care-și operează nasul pentru deviație de sept vor de fapt corectarea lui?

Ca niciodată, reușesc să întarzii pentru că mă opresc două nemțoaice care vor la grădina botanică. Adică unul dintre puținele locuri înspre care te pot direcționa în Cluj pentru că am două puncte de reper memorabile: Artis3 și Institutul de onco.

Intru gâfâind la spitalul CFR. Afară, domnul Profesor căra două cutii cât două televizoare – cu materiale – dintr-un transport gen DHL. Să pic pe jos. Obosită oricum, întreb: să vă ajut? Șoferul vorbea la telefon, probabil năștea nevastă-sa, mie mi-ar fi fost cam jenă, da mă rog… . Dacă-mi răspundea da, ajută-mă, și-mi punea 25 de kile-n brațe din cele 50 pe care le-a cărat, mă rostogoleam pân la gheretele de flori din intersecție. În sfarsit. Îmi cer scuze c-am întarziat, nu-i nimic, haide, măcar îi deschid ușile. Mă primește și încearcă să nu pară grăbit deși aflu că doar ieri a venit de la un congres și: văd pacienții, îmi fac vizita și vorbim, bine? Ia loc. Cu 2-3 zile înainte de Paște își face vizita la amiază și cară cutii cu materiale, pe care sigur nu le-a plătit ministerul.

Stau, mă uit după ouă de ciocolată, nu sunt, ies pe coridor. O pacientă cu fața cât un bostan îl îmbrățișează. Râsete și bună dispoziție printre asistente, rezidenți, pacienți.

După ce revine, mă focusez pe întrebările mele, mai ales cea cu rinita sau alergenii, că am venit efectiv plângând și cu nasul (cocoașa e tot acolo) picurând. Doar când am intrat pe o stradă cu mai mulți arbori au început simptomele. Arborii erau pe lateral că strada părea de fapt în degringoladă, cu puzderie de mașini alunecând în jos, nu mai aveau loc dar tot intrau în intersecție, depășind, claxonând, deci ce-mi declanșa oare lacrimile de crocodil?

Spuneți-mi ce este rinita asta alergică? Adică nu suntem toți alergici la ceva? Putem fi alergici fără să avem rinită? Pare un bau bau de care suferă cam toată lumea și nimeni nu știe unde se ascunde sau dacă pleacă vreodată.

-Gândește-te la nasul tău ca la un filtru…

– Încă nu sunt complexată domnule Profesor, e destul să știu că nu mai crește.

Read more

Păstorul bolnav și oile lui

om asteptandSunt într-o sală de așteptare în clinică. Lângă mine, o femeie în jur la 60 dar mai îmbătrânită. De viață, necazuri, poate boli. Un scaun liber și apoi un bărbat îndesat, la 1, 70, cu umeri de zdrahon, îmbrăcat c-o jacheta din fâș gros. Pare ca așteaptă pe cineva important pentru el. Bărbatul nu avea mai mult de patruzeci și de ani dar și el părea mai în vârstă. Copleșit de griji, ca oamenii de la țară care muncesc precum soldații. Îngrijit omul. Îl auzisem adineauri că-i vorbea unui infirmier despre ciobanul lui și despre cantitățile mari de alcool care-l doborâseră. Și tutunul. Pe cioban. Mi-am văzut de-ale mele, privitul pe geam, răsfoitul pliantelor.

Intră în sala de așteptare un alt infirmier. La brațul lui, bărbatul lungan și slăbănog despre care bănuiesc că vine din OP, se ține chiar bine. Cămașa de la pijama e descheiată, i se vede pieptul costeliv, mânecile-i sunt suflecate, nu numai brațul lui pare legat de infirmier. Din branula, firul subțire duce înspre perfuzia pe care-o poartă cu grijă infirmierul. Ăsta-i al meu. Zdrahonul îngrijorat se duce spre el, ești bine, da sunt bine, costelivul râde oarecum amețit. Numai că nu ieșeau cuvintele, poate mi le-am imaginat după bucuria din ochii bărbatului cu traheostomă. E taică-su, clar, mintea cere explicații când stai și observi.

Femeia pleacă de langa mine, slăbănogul e dus în salon cu grijă. Vez de treabă. Se întoarce de 2-3 ori. Tot vesel. Vesel și băiatu când îl vede. Vorbesc ca prin Ardeal. Infirmierul și ăl mai tânăr că operatul nu mai poate grăi.
Numai după ce apare medicul care l-a operat, fețele ălor doi se schimbă-n zâmbet. Operatul ascultă așa tranchilizat cum e și merge cu o asistentă la patul lui. Medicul l-a atins usor pe umăr și i-a spus că se ține bine și că a scăpat. Apartinătorul mai să-l îmbrățiseze pe doctor. Ați scos-o?

Medicul surâde aprobator. Om mic și om mare își dau mâna: pe toată, stai liniștit.

Acum aștept hartiile, zice apartinătorul, vă mulțumesc domnule doctor.

Lumea dispare (nu toată) și mă apropii de zdrahon. Rotund la chip, cu ochii ușor umflați, cearcăne de oboseală, cu riduri multe și aspre, barbierit. Nu vă supărați, e tatăl dv? Iertați-mă dacă… mă bâlbâi.

Omul se uită la mine de parcă n-am vorbit de ieri și-mi răspunde cu naturalețe. Adică strigă puțin, așa, ca din poartă înspre marginea drumului. Pare fericit, poate de-aia:

– E ciobanu oilor mele de-o viață doamnă, o viață de om simt acuma. Că era să se termine. Copilul ăsta (sic!) a fost abandonat de ani de zile, e de varsta mea, l-am găsit pe-un câmp, grijea de niște animale. Nici n-a știut să0mi spună cine-i mumă-sa și tat-su, nici unde-a stat în afară de coliba lui. Mânca numa paine și bea, da a băut mult.

– E de vîrsta matale, declar uimită.

– E, da l-a distrus băutura. De-aia suntem aici. Da io cioban și om mai bland ca el n-am văzut și-s cioban la randu meu! Ăsta nu mi-o pierdut o oaie, domniță. Nici nu vorbea bine, nici carte nu știe da de când l-am luat la mine nu l-am mai lăsat. Și iacă, 10 ani au trecut. N-are nimic doamnă, nu știu nicio rudă, are un frate, da ăla n-a vrut s-audă de el. A mai grijit animale și la alții numa pentru mancare da… Acum bărbatul încearcă să facă ceva să nu-i dea lacrimile, se caută-n buzunare, se uită pe tavan. Eu stau ca împăiată.

– Și v-ați adus ciobanul care nu are pe nimeni, la operație…

Read more

Magister ludi. Omul care dă valoare chirurgiei ORL din Cluj, Prof.doctor Silviu Albu

Magister ludi. Omul care dă valoare chirurgiei ORL din Cluj, Prof.doctor Silviu Albu

prof dr Silviu Albu ORL ClujUn vânt rece redresează paltonașe deschise și-i face să se înfofolească temeinic în geci pe trecătorii de pe Republicii. Mă gândesc la ultimul serial pe care l-am văzut. The Good doctor. 25 minute în fiecare seară, când fac sport. Am emoții. Nu sunt pre(a)ocupată de cum arată clinica CFR pe dinafară. Știu. Nu pot schimba nimic. Așa că chiar nu sunt preocupată. Dar să-l întalnesc pe pro-rectorul UMF, pe Prof Dr Silviu Albu după ce i-am citit CV-ul și am aflat de la colegi că e emerit, iubește arta și (încă) mai operează cu pasiune în țara asta, da, e un motiv să am emoții mari.

Prof.Silviu Albu are șapte tehnici însușite.

Șapte! Pe una dintre ele abia o pot pronunța. E dacriocistorinostomia endoscopică! Sună ca numele latin al unui dinosaur cu aripi și gheare ascuțite.

 

Vreau să-mi păstrez stilul liber la interviu. Iar dânsul nu prea iese din décor… ah, da, filmul, la asta mă gândeam. De ce ne uităm  la filme cu medici? Pentru că sunt palpitante. Oamenii mor totuși. Bine, e regie dar în subconștient știm că e și adevăr. Ne naștem undeva, murim altundeva… Când un medic de elită pierde un pacient în lumea reală, în spitalul de vizavi, e strigător la cer. Înțeleg și nu înțeleg. Mă refer la medici buni care-au salvat mii de vieți. Sau le-au refăcut, cum refac eu un text care nu-mi place.

Intru. Nu fumați că vă dăm afară si vă amendăm. E scris negru pe alb. Au dreptate.

După ce văd trei pacienți care coboară din sală – cu traheostomă după diverse cancere- îmi vine s-arunc “pachetul ocazional” din geantă. Iau loc în sala de asteptare nou nouță. La fel ca ceilalți pacienți. Eu sunt curioasă, ei oftează, își ling buzele, se scarpină la nas, duc mâna la frunte. Sunt speriați. Nu au venit să facă poze și să întrebe cum merge treaba.

interior clinica CFR Cluj Prof Silviu AlbuDomn Profesor e în Sală, îi spune o femeie de la țară unui domn grăsunel și roșu în obraji – care abia respiră. Aha, dă din cap domnul ostenit. Ca o incantație: e în Sală. Dar vine dup-aia. Ușa de la sala de asteptare se închide și se deschide periodic. Atunci, fiecare plămân de-acolo trage oxigen dublu: e el, nu e el? Încerc să citesc fețele oamenilor. Unii par foarte bolnavi. Niciunul nervos sau agitat. Rezidentele  sunt drăguțe. Amabile.  Ies din când în când și vorbesc cu fiecare pacient în parte. În alte doua cabinete, doi medici preiau intersecții. Cei care nu-l asteapta pe Domn Profesor, vin și pleaca. O bunică, lângă ușa unui cabinet îi arată foaia de observație unei vecine – care stă și ea pe-acolo. Vecina se uită atentă în foaie cu-n aer docent și-i destăinuie curioasei: o să te pună pe un scaun care se învârte. Bunica belește ochii și nu pare deloc încântată.

– D-apoi di ce să mă învârtă?

În sfarsit intră dr Albu și cam patru asistente și  trei rezidente. Înteleg că dimineață a avut raport de gardă, a consultat, apoi a fost în sala de operații, ce urmează? Urmăresc pacienții care-l abordează din mers. Câțiva din sală îl salută prietenește. Parcă au emoții doar cei care nu-l cunosc și sunt la prima tangență. Vizita, facem vizita, mergeți în salon. Asistenta încurajează o pacientă și pacienta pleacă repede, bun, vine la vizită acum! Nu mi-am cerut voie să fac poze cu prea multe persoane de acolo, totusi, sper că vă ofer o privire frumoasă în spatele cortinei. Dacă eu aș fi medic, astazi, cu greu m-ar convinge cineva străin c-a venit numai cu intenții bune. Așa că transparența și partea pozitivă o încurajez la maxim. Și la medici si la pacienți!

Read more

Când am născut puțin (eliberată din draft :)

Când am născut puțin (eliberată din draft :)

salon spital dejsi-n a doua noapte am scris. O poveste. Adevărată de data asta. E si cu detalii tehnice legate de cateterizare,  pudibonzii pot citi altceva.

Pentru că vin multe femei cu căutare google: cat sau cum să platesc la naștere, vreau să vă încurajez doamnelor: NIMIC. Vă rog eu să nu plătiți nimic, poate unele îmi veți urma sfatul. Cum m-a rugat și pe mine medicul meu să n-o fac. 9 luni îngrijire, ecograf lunar sau la nevoie. Spital de stat. Alegeți-vă un medic bun și care să vă dea confort spiritual, contează enorm!

PS Apropo, stiti că-n tările UE nu @alegeti medicul? Decat daca mergeti la privat. Uite, e și asta o parte bună în ro. Dar chiar nu are legatura cu guvernarea.

Poveste

Aminnnn. O Doamne, O Doamne, oooo, o să nască cei trei medici, în curând eu voi fi cu mațele expuse iar câteva perechi de mâini vor scoate din mine un copil mic și neajutorat pe care nici nu-l cunosc!
Am intrat, plusează anestezistul. N-am simțit când a introdus acul. Îmi încleștasem cumva mâinile pe dunga mesei și tremuram. Sau mi se părea mie că tremur. Așteptasem o durere, cât de mică. Nimic. Simți că ți se încălzesc picioarele? O da, e plăcut. Și dumneavoastră sunteți așa de frumos! (proasto, nu vinzi flori în piață, naști!).

Dacă injectez prea mult riscăm să ai senzația de sufocare, te rog să nu te sperii. O remediem imediat. Dacă injectez prea puțin vei simți mai puternic senzatiile de tragere și împingere dar nu vei simți durere, asta îți promit. Cateterul rămâne, acum te poți întinde. Căldura din picioare se împrăștia uniform. Nu-ți pot da încă un calmant dar imediat ce va fi scos copilul o să te simți mai bine, continuă anestezistul.

Read more

La camera de garda cu copilul: despre lipsa de empatie a pediatrei

S-a scris mult și au scris medicii: când NU trebuie să te prezinți la garda_urgențe pediatrie (nu știu care este diferența, m-aș bucura să-mi explice cineva). Cum NU trebuie sa te prezinți la garda. Ce NU trebuie să faci în gardă. Ce NU ar trebui să spui în garda. Ce Nu le place medici(lor) în gardă.

Medicii pleacă de la premisa că într-un orășel mic sau o comună, majoritatea locuitorilor sunt dezinformați total și eventul necorespunzători social raportat la statutul lor de medici. La camera de gardă, oaw!

Medic chirurg din oraș mare: e-o tâmpenie dacă doctorul se poziționează așa.

Vin și mulți pacienți foarte enervanți care nu au ce căuta acolo dar îi las să aștepta și apoi îi văd. Nu suntem altfel de oameni, doar de-ăștia pasionați de clinici, statut, anatomie, undeva s-a produs click-ul spre medicina. Dar am colegi care nu au avut nici la început pasiune și plăcere în a trata alte persoane. Pe de alta parte am și colegi analfabeti emoțional dar buni clinicieni, buni pe diagnostic. Ăstia de obicei nu prea vorbesc cu pacienții, trimit rezidenții sau asistentele. Am și colegi răutăcioși și care nu se simt bine dacă nu te exploateaza în vreun fel. Mult și des. Am colegi care mint, jignesc și pârăsc la conducere. Mai greșim dar de ultimele relatate mă mir. Eu ca medic de urgențe nu am timp pentru așa ceva și nici nu îmi permit să șicamez pacientul. Sau să fac râcă între colegi. Nu-mi convine ceva? Mă prefac că nu aud. Dar asta nu înseamnă ca-l ignor. Suntem fix ca alte categorii numai că reparăm semeni de-ai noștri, suflete, membre. Sau așa ar trebui să facem la serviciu. Acasă aceleași probleme ca orice om. Le spun și studenților să facă repede și clar delimitarea.

Doamnă doctor pediatru dintr-un oraș mic iată ce NU este (ne)voie să faci când ești de gardă la urgențe la pediatrie. Vei fi uimita de relațiile bune pe care le poți avea cu aproape orice apartinator!

Read more

Bebe s-a ars la mână. Ce faci?

Bebe s-a ars la mână. Ce faci?

arsura grad doi la bebelusScriu despre experiența mea. Nu toți locuim în Cluj, Iasi, București, Timisoara etc. Acesta nu este un articol medical. Dar dacă evit poticnirile pe care le-am avut eu, măcar că m-ar citi o singură mămică?

Poate e greu de crezut că mai eclozează copii prin orașe mici și comune și mai mici, acolo unde ajunge aerul, carul cu boi și ambulanța în 30 minute (dacă nu face accident pe drum din cauza grotelor pe care le are de traversat). Ah, și mai ajunge Vodafone Slava Domnului sau Orange sau Oastea Domnului, servicii pe care oricât le-am blama că ne smulg banii și creierii, sunt mai bune decât nimic. Cu primele, poate ai acces la net și la Alopedi iar cu ultima -ai pe cine-ți vărsa durerea că ăia te iartă, cred că așa a vrut Domnul, să le ponegrești tu Oastea.

Iată de ce arsurile la copii sunt o urgență majoră și este musai să te prezinți la medic. Pentru toate cele enumerate de o mama-medic pediatru pe care o urmăresc cu plăcere, cât de des pot!

 

Cred sincer că niciodată nu este exagerat felul în care tu, ca mamă, reacționezi la ceea ce pare o arsură banală. Te simți deja ca dracu pentru că ți s-a ars copilul mic, nu mai e nevoie să se sclifosească spre tine cele care au uitat c-au avut copil de un an sau cățeluș bolnav sau pisicuță și cum le durea pe ele inima pentru ființa aia mică plină de durere,

„Noi” am avut o arsură de gradul doi.

Acestea ating stratul de sub epidermă, se formează acele băsici cu lichid.

În momentul în care copilul de un an a pus mâna pe plita încinsă care era sticla de la un cuptor ieftin și prost s-a oprit clipa, timpul, mintea și au început țipetele. În același moment am uitat tot ce m-a învățat mentorul meu Dorina L și toate studiile citite, așa, că-mi plac mie subiectele de medicină. Acolo, cu pielea cojită, cu muci, cu durere, cu neputință, copilul meu striga MA MA și-mi arăta mâna. Era prins de cracul meu când a atins dragonul! Mai departe nu simt nevoia să explic cuiva cum că n-a fost vina mea, pe loc însă simți că mori de incompetentă și neatentă ce ai fost, trebuia să fii Nostradamus!

Read more