Hapi. Zeul revărsarii Nilului – Egiptul Antic


(sursa foto : Wikipedia Puteam sa aleg alta sursa dar mi-a placut personificarea lui in acest desen)

In vremuri demult uitate, Nilul domina scena aridă a Egiptului Antic. Egiptenii nu-si puteau imagina viața departe de Nil. Syro-Palestina, Lybia- erau în viziunea lor zone neprivilegiate.
Cateodata Nilul se revărsa peste uscăciunea din jur si brusc nimicul se transforma în viață. Nisipul se schimba în sol fertil si oamenii puteau cultiva grâne. O inundatie prea puternică cauza distrugeri mari, punea la pămant casele construite din mâl,animalele mureau înecate. Revărsarea superficială însemna recoltă puțină si eventual un an de foamete. Pentru vechii egipteni era clar: revărsarea apelor Nilului (Hapi) avea propria voință . Putea distruge si putea scoate viața din nimic.Din înaltimile etiopiene, Hapi aducea în Egipt solul, pământul fertil pe care-l împrăstia de-a lungul văii nisipoase.

Hapi trebuia întreținut cu ofrande, cadouri, temple. Ca sa fie bun cu ei, avea nevoie de elogii. Egiptenii stiau că un Hapi răsfățat poate fi mai darnic, precum soții de astazi stiu ca o femeie fericita e cea care are multi pantofi si poate recidiva mereu cumpărând altii.

Zeul Hapi este înfățișat ca un bărbat cu sâni, chestiune care nu se datoreaza ingerării de alge marine care stimulau estrogenul – ci simboliza pur si simplu fertilitatea . Hapi este (usor) androgin. Pentru simetrie, era desenat în dublu exemplar, personificarea Egiptului de Jos si a Egiptului de sus. Pe frescele rămase cei doi pot fi recunoscuti prin tipul de plante pe care le împletesc împreuna sau le poartă pe cap – simbol al unificarii celor doua „state“ (nufăr si floare de papirus)

Calendarul egiptean a fost creat luând în considerare inundatiile anuale (acestora li s-a pus capat odata cu construirea la Aswan a barajului Sadd el A´li).

Dacă un egiptean era întrebat despre starea de sanatate, raspundea „ Astazi sunt bine , (ziua de) maine este în mâinile zeilor“.

In ciuda faptului ca panteonul egiptenilor avea zei pe toate gusturile si partea spirituala era extrem de importantă, s-au detectat foarte putine semne de fanatism religios. Oamenii erau toleranti unii cu alții

Desi putini acceptă știu , foarte multe elemente din credinta vechilor egipteni , oarecum transfigurate s-au împletit în iudaism, crestinism si cu siguranta si în islam. Mai povestim despre religii altadata

Relief al lui Hapi în Templul de la Abu Simbel (240 km de Aswan, aproape de granita cu Sudanul)

Credeti ca vechii egipteni au găsit până la urma Paradisul chiar daca se închinau mai multor zei? Sau sufletele lor au ars pentru vesnicie în îmbrățișarea lui Amon-Ra? 🙂

(Aceasta nu este o traducere a vreunui articol. Va rog sa nu preluati ,copiati pentru teza la lucru manual , whatever)

Google search: Femeia în Islam. Results: 1000001 clișee

Daca vrei sa cauti informatii pe internet despre Islam si statutul femeilor musulmane e ca si cum te-ai uita la stirile ProTv de la ora 17 ca sa vezi ce se întâmplă în Romania. „Stirile bune“ nu vor fi date pentru ca nu sunt considerate stiri, nu sidereaza, nu oripileaza, nu atrag atentia , nu fac audienta. Si atunci te întreb: daca singura ta sursa despre Romania ar fi stirile de la ora 17, ce imagine ti-ai forma?

Am citit pe diferite bloguri si forumuri pareri dezgustatoare îndreptate împotriva musulmancelor.Si am inteles ca în continuare, pe multi ne sperie ceea ce nu cunoastem. Nu exista un statut al femeii musulmane universal valabil si pretutindeni acceptat. Pentru cei care au timp si chef sa citeasca- împartasesc cu placere din ce am citit eu despre Islam. Si din ce am observat în Orientul Apropiat. Din experienta cunoscutilor si apropiatilor mei…….

Femeile sunt obligate sa poarte hijeab.

In cele mai multe cazuri, nu este adevarat.Dincolo de componenta religioasa, portul baticului pe cap este un aspect important al Traditiei. Femeile îsi asuma asta din tinerete, au învatat de la mamele si de la prietenele lor, le place sa îl poarte, se simt intregi, protejate, acoperite. Numai familia fetei, rudele de gradul 1 au voie sa o vada fara batic. Si mai tarziu -sotul.

Primele femei crestine purtau si ele batic , într-un fel anume, pentru a se deosebi de „restul“. A început ca o nevoie ( în vremuri în care scindarea societatii pe elemente religioase avea o însemnatate vitala) si a devenit un simbol. Bunicile si strabunicile noastre purtau batic. Inca mai poarta…….Intrebati-vă bunicuta cum s-ar simti daca ar trebui sa mearga afara, la piata, în vecini, fără batic .

Sotul impune femeii musulmane cum sa se îmbrace si cum să se poarte.

Acest lucru se întampla în tările în care islamul radical se împleteste cu politica si are radacini adanci în viata sociala. In Saudi Arabia – care este o monarhie absolutista a carei constitutie o reprezinta Coranul – drepturile femeilor sunt foarte restranse. Ea trebuie sa se acopere , sa se manifeste cat mai putin si sa nu iasa în evidenta.Tot aici, femeia nu poate pleca din țară fara acordul tutorelui .Pe strada în anumite locatii , ea merge însotita. Majoritatea spatiilor sociale sunt divizate – barbatii si femeile se întalnesc separat.

De asemenea Afganistanul mai face nota (foarte ) discordanta în ceea ce priveste conditia femeii si alte tari, dar nu o sa detaliez aici.

Femeile musulmane sunt obligate sa se casatoreasca cu cel pe care îl alege familia.

Trebuie sa facem diferenta între obligatie si aranjamentul matrimonial. In majoritatea familiilor musulmane parintii îi ajuta pe copii sa faca alegeri . De obicei mama sau sora cauta „o partida buna“ pentru baieti. Apoi cele doua familii se întalnesc si discuta termenii, detalii. Cei doi viitori miri se întalnesc si ei, de obicei în prezenta rudelor, a fratilor. Au ocazia sa discute si sa vada daca se plac. Daca vreunul hotaraste ca nu îl place pe cel ales din motive obiective, cautarea merge mai departe si gata 🙂 Aceasta este traditia . Nu discut aici despre cazurile de amarati disperati care-si cauta mirese pe internet ca sa obtina o viza pe pasaport. Si nici despre parintii sociopati care-si vand copilele . Nici despre talibanii care-si siluesc femeile. Acestea sunt cazuri speciale, rare si societatea musulmana nu se raporteaza la ele, asa cum nici noi ortodocsii nu ne raportam la preotul dement care-a ucis o fata la Tanacu sau la „parintii“ care abuzau tineri în internatele din Romania..

Fata musulmana trebuie sa se casatoreasca virgina.

Dupa traditie , da. Sotul are dreptul sa anuleze casatoria daca fata nu a fost virgina.

Musulmancele nu au voie sa se machieze.

O, ba da, si încă cum 🙂 In Maroc, Tunis, Egipt, Liban machiajul e foarte strident si de obicei prost aplicat. Asta am observat eu, sigur ca sunt si exceptii,multe tinere se îmbracă decent, cu bun gust si se machiaza frumos.

Musulmancele nu au voie sa studieze sau sa lucreze.                                                                                                                                                            

In societatile conservatoare care merg pe traditia islamica femeile cu studii si cele care lucreaza nu sunt privite ca sotii ideale. Dar in ultimii ani chiar si închistatul regat monarhic absolutist in care guverneaza Sharia – Saudi Arabia si-a mai revizuit legile si a inceput sa acorde drepturi femeilor (aaa, cam micute drepturile) Musulmancele care traiesc în tari cu democratie stabila dar si cele din Maroc, Egipt, Tunis, Liban au drepturile , libertatile si posibilitatile oricarui cetean – sa se angajeze în functie de pregatirea profesionala.

Fapte:

  • conform Sharia in Islam mariajul nu poate fi unul fortat. (Sunan ibn Majah). Realitatea- ca unele familii îl practică , nu inseamna ca fac acest lucru pentru ca teoria religioasa le da voie.
  • Poligamia este permisa dar multe tari au completat codul familie cu anumite restrictii , astfel încat sa se evite abuzurile. In vremea Profetului cand razboaiele între triburi macinau înca societatea , multe femei ramaneau vaduve si nu se puteau întretine. Numarul lor, era mult mai mare decat al barbatilor. Aceasta este explicatia pentru care poligamia, spun unii experti, a fost introdusa. Ca masura de protectie a femeilor si nu ca oportunitate de huzureală
  • femeile musulmane nu au voie sa se casatoreasca cu barbati care apartin altei religii. Barbatii musulmani au voie sa se casatoreasca cu crestine sau evreice.
  • Mutilarea genitala la femei este fals asociata cu Islamul

En fin…….eu nu am întrebări 🙂

Viziunea lui Aristotel despre (noțiunea de) Dumnezeu

Gandirea logică este importantă pentru cunoașterea Universului. Totuși nimeni nu poate ajunge la perceperea adevărului Suprem

Cei devotați anumitor religii nu au rolul de a îndeplini anumite fapte pentru a face pe plac zeilor.Prin credință , ei “simt emoții și intră intr-o anumită stare” care-i apropie de Divin

O teorie renumită cu care mulți nu sunt de acord  dar care ocupă un loc fruntaș în multe rituri din zilele noastre este cea a Katharsisului conform careia tragedia duce la purificare.Deznădejdea, durerea, teama, incapacitatea de-a schimba situația seamănă cu experiența nașterii.Multe din ideile lui Aristotel se regasesc în creștinism.

In “Fizica” filosoful spune că în varful ierarhiei existențiale se află Mișcătorul Nemișcat identificat ca fiind Dumnezeu.El este pur, imobil , spiritual , nicidecum material așa că nu poate fi perceput prin știință sau prin alte mijloace pe care Materia le oferă.El transcede Materia care este imperfectă și muritoare.El pune lumea în mișcare printr-un proces de atracție căci toate ființele sunt atrase de Ființa Insăsi.Intelectul este darul divin cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe om.Prin previziune si Intuiție omul își poate autodepăși Sinele, contemplând Adevărul (pe Dumnezeu?) Contemplarea cu ajutorul gandirii raționale nu este posibilă.

Totodată Aristotel afirma că

– nu Dumnezeu a făcut lumea, el nu ne călăuzeste si nu intervine în actiunile noastre

Lăsând filosofia la o parte vreau să vă întreb cand ați simtit prezența Lui în viața voastră?S-a întâmplat odată, de mai multe ori………niciodată?

 

 

Despre Sfanta Fecioara

In Biserica Ortodoxa Adormirea Maicii Domnului  este praznuita  pe 15 august.

Dupa Sfanta Traditie, Fecioara Maria a murit   asa cum cerea natura ei pamanteasca dar  a fost luata la cer cu trupul .

Am fost o mare adoratoare a Maicii Domnului.  Iar daca va mai spun ca rugaciunile mele catre Ea s-au implinit mereu o sa ziceti c-am cerut reduceri la Mango 🙂

Credinta mea in Fecioara a fost zdruncinata într-o anumită perioadă din viata in care am studiat Islamul – pentru cunoastere si  nu ca sa recit  šahāda  cu trei lacrimi pe retină. Incet, am inceput s-O “uit” eu care obisnuiam sa ma rog ei. Acum , cei care vreti sa va imaginati ca ma tavaleam în genunchi  cerand unei Zeite Ceresti salar mai mare, n-aveti decat. Numai ca in general fiecare crestin are un model de rugaciune si de comuniune spirituala -unii sunt mai cizelati, altii mai simplii………dar rezultatul este raspunsul……Oricărui pom îi cunosti soiul dupa roade…….caci frunzele te pot duce in eroare……..

Asa – ziceam ca am inceput sa ma indoiesc de existenta ei ca entitate  cereasca si de ajutorul pe care mi l-ar da. Am uitat cu desavarsire cele doua vise minunate din copilarie , am uitat cat de bucuroasa eram cand reuseam sa ma rog singura in fata Icoanei Facatoare de Minuni de la Nicula si mi-am spânzurat constiinta in Istorii seci ale Religiilor si în verdicte stiintifico-plictisitoare care -si adjudecau Adevarul conform careia poate, poate cu chiu cu vai ar exista un Dumnezeu dar Fecioare, Sfinti si alte chestii pe care noi ni le imaginam prevazute cu aripi -in nici un caz. Si daca exista , ele sunt fiinte plutitoare in diverse planuri astrale care nu ne aud, nu ne vad si n-au timp de noi.

O experienta personala este dragostea Ei. Nicio carte din lume si nici un experiment stiintific nu-mi va arata vreodata calea catre nevoile sufletului meu. Adancurile fiintei mele au reusit sa recunoasca lumina chiar si atunci cand eu stateam ca strutul sub nisip

Hei. Cei care credeti……..Nu va căutati sprijin in afara , nu asteptati ca altii sa va înteleaga, nu va strofocati sa explicati raspunsurile pe care viata vi le-a dat………si nu incercati sa explicati altora ceea ce sufletul vostru cunoaste……..

Pelerinaj la Manastirea Nicula

Pentru că se apropie Hramul Sfintei Marii si am vazut pe net cateva întrebari referitoare la pelerinaj, modalitati de cazare sau transport – toate in legatura cu Sarbatoarea  de la Nicula , o sa ofer cateva informatii .Din constatarile personale culese în ani de zile în care am participat activ la sarbatoare 🙂

La Nicula pe 14-15 august se strang (sau mai bine zis se perinda)în fiecare an cam 200.000 de pelerini. Acum sa nu va faceti impresia ca toti cei prezenti acolo se duc sa se roage si sa asculte Sfanta Slujba. Dar majoritatea  merg cu acest scop.

Sute de mii de persoane parcurg distante mari cu trenul o parte si pe jos ultima portiune. Vin din toate colturile tarii la Nicula ca sa vada (sau sa atinga) Icoana Fecioarei Facatoare de Minuni si sa participe la Liturghie.

Cineva spunea ca sutele de jandarmi si politisti sunt prezenti an de an ca sa “țina in frau” pelerinii. Nimic mai fals. Ei trebuie sa tina in frau eventualii handralai care vin sa vanda (ilegal) lubenite, sa fure, sa faca chefuri . In plus ei (jandarmi si politistii) mentin ordinea in trafic, strazile sunt   pline de oameni si circulatia are cam 4 puncte de control intre Gherla si Nicula. Putine masini trec de primele 2-3.

Cum se ajunge la manastire

Din Gherla exista autobuze care circulă in data de 13-14 august  la fiecare  jumatate de ora  si chiar mai des. Pornesc de la gara. Asadar pelerinii care sosesc din alte judete au mijloace de transport suficiente. Nu este înghesuiala asa cum poate va imaginati. Sunt suficiente mijloace de transport si se sta lejer.In general autobuzele merg pana “sub deal”. Asta inseamna  ca mai aveti de parcurs  pe jos cam un kilometru – a se citi- sa urcati dealul.

Oficial  numai masinile presei si cele cu statut VIP trec pana sus. Evident , localnicii din Nicula pot merge cu masina cam pana unde vor….cu conditia sa se intoarca repede “la baza” 🙂

Sfaturi:

Nu e momentul sa luati bebeii la Nicula. Nu i-am inteles pe parintii care au pus laptele praf in ranita si s-au cocotat la Nicula in ziua de Hram. DECAT DACA ati rezervat o camera la manastire cu saptamani inainte si ati avut norocul sa gasiti ceva liber. Cu copiii puteti merge in orice zi din an

Icoana are acelasi efect  🙂  – pe tot parcursul anului. Chiar nu are sens sa va imbulziti sa “ajungeti la ea” in 15 august.

Luati-va apa si alimente de la Gherla. Pe drum sunt mai scumpe. Desi – exista oameni in sat care pun la dispozitia pelerinilor gratis apa rece de fantana. Aveti grija la genti si buzunare ca in orice loc aglomerat.

Constatari:

Chiar daca la televizor pare mare harababură sa stiti ca oamenii nu se “calcă in picioare” pe drum sau in jurul manastirii. Exista suficient loc sa treci, chiar daca multi pelerini stau jos pe  nailone si pături. Exceptiile – ca un om e imbrancit cand vrea sa se apropie de icoana sau ca altul da peste el , ca doi se cearta si cinci lesina , sunt EXCEPTII.

M-am intrebat de multe ori de ce ramane atata mizerie in urma si m-am gandit ca “noi nu suntem civilizati” pana am vazut ani la rand cum arata strazile dupa pomposul carnaval nemtesc. Da, pot sa compar carnavalul cu un hram pentru ca ma refer la afluxul de persoane

Singura diferenta e ca…..nemtii curata mai repede 😀

Postul si ….Ramadanul

Postul  Sfintei Marii tine doua saptamani- pana pe 15 august. Sambata si duminica e voie vin si undelemn iar pe 6 august e dezlegare la peste

In rest – crestinii mananca atunci cand doresc, evitand produsele “de dulce” – de provenienta animala

La manastiri se mai tine post cu ajun (nu se manaca nimic pana la amiaza) . Ba chiar in unele – postul este permanent. Un fel de regim vegetarian. Exista insa dezlegarea la peste – probabil si din motive de sanatate

Musulmanii au Ramadanul in aceasta luna. Ei nu mananca si nu beau apa  de la rasarit pana la apusul soarelui, adica pe parcursul intregii zile.Femeile insarcinate , cei bolnavi si cei care calatoresc nu au aceasta indatorire .De asemenea femeile in perioada menstruatiei  mananca normal. Exista inca o disputa intre invatatii musulmani – daca aceste categorii ar trebui sa recupereze zilele in care nu postesc sau e suficient sa miluiasca oameni sarmani .

Postul nu e doar o abtinere de la hrana asa cum il vad unele persoane. E un prilej de reculegere si de regasire, de  depasire a limitelor si invingere a poftelor trupului.

Oricum – ii felicit pe cei care reusesc sa tina Postul 🙂

Ati postit vreodata?

Parintele Cleopa pe FB. Pro sau contra?

Nu pricep nicicum de ce oamenii bisericii au cont pe FB. In special cei morti. Care sunt granitele? De ce mi se pare normal ca MJ (Michael) sa „existe“ peste tot dar mi se pare aberant ca Parintele Cleopa Ilie sa aiba cont si 577 de prieteni.

Initial cand am dat de pagina parintelui, credeam ca mai traieste.Ma si gandeam ca vede ce gandesc chiar daca nu scriu. De MJ stiu ca e mort, am bocit vreo 3 zile si era sa-mi rup corzile vocale de la cat am fredonat Bilie Jean

Citesc explicatiunea de la subsol.

ATENȚIE! – Acest cont de Facebook a fost realizat în memoria Arhimandritului Cleopa Ilie, de către un “ucenic” de-al Sfinției sale, strict cu scopul nobil de a propovădui dreapta credință – Ortodoxia – dar și Cuvântul lui Dumnezeu.

Dar de unde stiti d-vstra nobile ucenic ca parintele Cleopa ar fi postat pe FB si ar fi dat accept lu……..Popica Rusu sau Ionela Man?

Mi se pare penibil sa-mi apara la „Info” : Sport den Părintele betreibt „Rugaciunea inimii”

In curand o sa inventati raiul virtual si pe urma n-o sa intelegeti de ce unii rad de ortodoxie si cu fundul

Alt enorias plin de ravna a mai creat un profil cu numele si poza Parintelui. Aflu ca lui Ilie Cleopa i-ar fi placut Astra Cardinal o agentie turistica din Bucuresti. Probabil din cauza biletelor spre Paradis.

Cleopa Ilie (n. 10 aprilie 1912, comuna Sulița, județul Botoșani – d. 2 decembrie 1998, Mănăstirea Sihăstria) a fost arhimandrit și stareț la Mănăstirea Sihăstria, fiind un renumit trăitor al credinței ortodoxe. „

Si daca a fost de ce nu il lasati sa se odihneasca in pace? De ce deschideti conturi pe facebook in numele lui simuland sfintenia si bunele intentii? Credeti ca sufletul unui vietuitor care a trait departe de oameni o viata intreaga vrea 25 de like-uri si poze cu cafele pe care scrie buna dimineata? Mai am de asteptat pana o sa incepeti sa spovediti folosindu-i identitatea? Nu credeti c-ar fi mai de folos sa aprindeti o lumare pentru el? Sa il purtati in inima fara sa ii fluturati pozele intr-o lume virtuala pe care probabil ca nici nu si-ar fi dorit sa o cunoasca?

Daca vreau sa il cunosc pe Omul Ilie Cleopa, o sa ii rasfoiesc cartile. Daca vreau sa-mi amintesc cum era Parintele o sa ii ascult predicile inregistrate.

In nici un caz nu l-as adauga la „prieteni” ca sa-mi dea like la ultima salata cu vinete in care am pus prea multa ceapa.

Evolutie spirituala…

Nu o sa scriu despre credinta si practici religioase. Dar daca ai zile in care ti se pare ca stai peloc, ce-ar fi sa incerci sa te cunosti mai bine si sa te pui totodata in pielea altora incercand sa intelegi ce simt si de ce reactioneaza intr-un anumit mod?

O sa exemplific metodele pe care (vreau sa)le folosesc eu din cand in cand

Ziua 1. Calmul

Propune-ti ca tot ce faci azi sa fie prin prisma celui mai calm om de pe pamant. Nu ai voie sa raspunzi artagos, sa te certi, nu ai voie nici macar sa ridici tonul. Atentie…..va fi ziua in care te va scoate din sarite multa lume 😉

Ziua 2. Acceptarea

Un fel de „Yes day”. Daca cineva iti cere ajutorul, daca primesti o invitatie pe care din avant esti tentat sa o anulezi, daca mama ta iti cere sa o ajuti sa pregateasca muraturile pentru iarna…..pur si simplu spune da, fara sa te gandesti ca un alt program mai interesant era in desfasurare.

Bine, e clar ca daca te suna de la banca o sa sari peste „yes day” dar ….merita incercata si asta.

Ziua 3. Falimentul

Ziua in care nu cheltui (aproape) nici un cent. Imagineaza-ti ca esti sarac lipit pamantului si NU AI. Pune-ti sandwichuri la serviciu, mergi cu troleul in loc sa dai banii pe benzina (sau pe jos sau cu bicicleta) nu ai voie sa cumperi mancare din oras (mananci ce ai acasa) haine, rimel, prezervative sau apa minerala 😀

E acea zi in care probabil vei ramane fara credit pe telefon, iti va scadea glicemia brusc in plin centru sau ti se va termina gelul de dus si hartia igienica………

 Ziua 4. Sinceritatea

Nu ai voie sa distorsionezi absolut deloc adevarul.

E ziua in care ti se vor pune cele mai stupide sau cele mai neplacute intrebari 😀 pe care in mod normal ai incerca sa le eviti. Ei bine, azi trebuie sa gasesti un raspuns.

Ziua 5. Meditatia (sau rugaciunea pentru crestini)

Alege 3 momente ale zilei in care sa fi singur si sa meditezi cate 20 de minute asupra unei teme care te relaxeaza. In cele 20 de minute trebuie sa respecte principiile meditatiei . Gasesti instructiuni pe net

Ziua 6. Vizitele

Probabil in orasul in care locuiesti sunt cateva obiective pe langa care treci frecvent dar sunt ani de zile de cand nu ai intrat inauntru sau nu te-ai oprit sa le contemplezi.Fosta scoala, o biserica de alt rit, primaria, o statuie despre care nu stii nimic, un muzeu, o clopotnita,o galerie? Astazi te familiarizezi cu lucruri despre care credeai ca stii suficient 🙂

Va fi o zi aglomerata in care probabil ti se va parea ca ai chestii mult mai importante de facut decat sa „pierzi vremea” cu astfel de opriri……..

Ziua 7 .Surprizele

Fara sa fie ziua cuiva, alege 3 persoane carora sa le faci mici surprize (placute!!!!) Daca iti suni iubitul de care te-ai despartit acum 8 luni si ii spui ca o sa nasti prin cezariana nu se pune

Ziua 8 Jocul

Daca ai copii, azi joaca-te constientizand ceea ce faci . Dedica-te total, bucura-te.

Daca nu ai copii gaseste o alta modalitate de a te juca – remi , fazan, nu te supara frate, monopoly sau „marocco” cu partenerul sau orice alt joc . Jocurile virtuale nu se pun.

Merita incercata aceasta cura in care isi supui Ego-ul si valorifici altruismul din tine.

Dar nu va fi usor. In fiecare ora din zi trebuie sa iti aduci aminte scopul pentru ca temperamentul tau va incerca probabil sa te faca sa renunti.

Ar trebui sa incep si eu , poate cu toate odata……au trecut numai cateva ore din ziua de luni si nimic n-a mers bine iar eu sunt nervoasa, obosita, iritabila, intoleranta 🙁

Apropo…….care zi vi s-ar parea mai grea?

Lift up the receiver, I’ll make you a believer

Deunazi discutam cu un prieten despre Dumnezeu. Scarpinandu-se amuzat in barba m-a intrebat daca mi-l imaginez pe un tron. In care Dumnezeu cred…….si cum imi motivez credinta?

Dumnezeu nu are nevoie de credinta mea si nici de a altora.Nu este Dumnezeul razbunator din Biblie si Fiinta Infinita care-a fost descrisa hiperbolic in Cartea Sfanta. El nu depinde de religii si cu atat mai mult de…..starea de a crede in el sau nu.

De ce nu „cred“ intr-un satelit care graviteaza aiurea in spatiu? Intr-un curent de aer? Intr-un Zeu oarecare? Pentru ca toate acestea sunt notiuni. Reduse la nivel subatomic, ele nu mai exista si nu pot fi dovedite ca atare. Dumnezeu este fluidul universal, fara de care nimic nu ia fiinta Dumnezeu este in mine.Credinta mea nu e una inoculata sau invatata, imi apartine dintotdeauna, m-am nascut cu ea. Religia mi-a slefuit-o dar nu mi-a aratat forma in care pot gasi divinitatea.Ar trebui sa neg ca am suflet pentru ca nu-l cunosc personal, nu-l pot numi si nu pot spune cate grame are? Ei bine, nu pot pentru ca EU nu sunt doar un trup, o inima, un creier, ficat, plamani. Sunt energie, astazi aici, maine in alta parte. Nu voi disparea odata cu ceea ce numesc acum „viata“. Cred in Dumnezeu pentru ca nu exist fara El.

In toate religiile , in toate formele de creatie, in toate practicile spirituale exista cai care duc spre El. Unele drumuri nici macar nu sunt marcate , unii calatori nici nu stiu incotro merg. Ma amuza faptul ca unii oameni incearca sa darame credinta altora prin linkuri care „argumenteaza“ faptul ca Isus ar fi fost mai pamantean decat cred crestinii, faptul ca Mahomed ar fi fost mai crud si mai erotizat decat il descrie Coranul, etc. Ce trist trebuie sa fie sa ajungi sa crezi ca Soarele a disparut sau n-a existat numai pentru ca tu ai iesit mereu afara cand El era in spatele norilor………

Nu vreau sa va intreb daca credeti in Dumnezeu.Dar spuneti-mi va rog…..aveti nevoie de El?

Yoga in Romania

Este linkata cretin de invataturile unui „guru“ pe care Antrepriza de metrou Bucuresti l-a dus catre marginile cosmice ale Absolutului. Nicidecum nu iau peste picior o onorabila meserie de muncitor , ba chiar sunt de parere ca venerabilul Grig a fost mult mai evoluat spiritual decat zecile de adepti care s-au aruncat cu capul inainte si au practicat cu devotiune ritualuri cu urina sau sex in grup – in numele depasirii…..constiintei.

Mi-am depasit si eu constiinta pe clasa a zecea cand m-am imbatat pentru prima si ultima oara cu tuica de prune dar asta nu se cheama ca am facut yoga. Era mai mult legat de crestinism pentru ca a doua zi m-am trezit in iad, cu arsuri stomacale , vertij si ochi de soparla dezhidratata. In plus n-am putut sa imi dau teza la mate , asa ca am fost consemnata la domiciliu vreo 3 weekenduri.

Ma rog, liderul „MISA“ a descoperit statii noi in poala domnitelor care cautau contactul cu Divinul si si-a dat seama ca yoga e mai rapida decat metroul bucurestean.Prin 89 o comisie de anchetatori a tras concluzia ca Bivolaru are discernamantul unui vrej de fasole hibridat asa ca l-au trimis catre un centru de integrare in normal , varianta premergatoare Absolutului pana la urma……..In general anchetatori inseamna psihiatru si un expert in medicina legala si comportamente deviante, nu va imaginati ca l-a persecutat Securitatea 😀

Ideea de baza este ca yoga nu are nimic in comun cu aventurile acestui Huckleberry Finn tomnatic si ca pana la urma , spumos de prosti sunt cei care au ales sa practice……yoga in bratele lui, pe camera video orchestrata de el sau cu grupurile de swingers care pretindeau ca intre sula si suflet e alta legatura decat cea banal de carnala.

Nici macar atunci cand European Yoga Council l-a zburatacit afara pe guru din cauza ca facea yoga cu dosul, adeptii n-au clipit din ochiul spiritual ci au trait mai departe fericiti, facand proteste si sprijinindu-si Invatatorul care de fapt, in afara de 30 gr neuroleptice pe zi, n-avea mari nevoi……

Ce mai, Sfintii Indiei s-ar rasuci in astral de asa poveste………..dar ProTV-ul s-a bucurat in direct.

O sa revin cu parerile Bisericii Ortodoxe si cu mai multe detalii despre vechea practica yoga.

M-a amuzat si povestea recent citita – a unui fost adept MISA – care se afla in anul 2 de studiu dar a fost obligat in anul 4 sa bea urina unui maestru…..

Pastele ortodox(din suflet)

Avand in vedere ca astazi pe internet poti sa vezi si tutoriale cu aplicarea materialelor (rusinoase) de unica folosinta, evident ca despre Paste vei gasi zeci, sute de explicatii. Pentru copii Pastele e redus de multe ori la o poveste flocoasa cu iepuri si oua colorate, asa cum Craciunul e infatisat ca fiind sarbatoarea unui nou-nascut sarman care avea sa devina rege. Dupa care intra Mos Craciun in peisaj.

Stimati defaimatori ai Pastelui (si nu ma refer la cei care scrieti povesti pentru copii) majoritatea stim ca Invierea Domnului a fost marcata in anul 33 concomitent (sau aproximativ) cu pastele iudeilor (sarbatoarea azimilor). Insa pentru noi nu e important sa ne facem cruce exact la 12 noaptea in ziua de duminica pentru ca atunci se marcheaza factual Invierea Domnului, asa cum ziua de Craciun nu inseamna neaparat cu ora si data ca biblic, atunci s-a nascut Iisus. Timpul limitativ asa cum il percepem, nu exista „dincolo“ conform indiciilor  pe care le da Biblia.Si e putin probabil ca un suflet va fi pedepsit pentru ca a comemorat  sambata si nu duminica Pastele, Craciunul, ziua de odihna, etc.

E relativ penibil sa stai sa scormonesti arhive ca sa arati miliardelor de credinciosi ca Sarbatoarea Invierii ar trebui decalata sau grabita….. Iudeii sarbatoreau trecerea de la robie la libertate iar crestinii trecerea de la pacatul care inrobeste -la viata vesnica prin Isus Hristos

Asadar bucurati-va daca aveti ocazia sa mergeti la biserica alaturi de familiile si prietenii vostrii,daca inrositi oua, daca pregatiti n feluri de mancare si asteptati musafiri. Nu uitati ca toate acestea trebuie sa va aminteasca ca Iisus a fost cel care a rupt pentru prima data catusele mortii vesnice, este felul vostru de a celebra viata, primavara, iubirea

Eu nu mai sarbatoresc demult Pastele cu oua, invitati, vizite si mers la biserica. Dar in sufletul meu e aceeasi festivitate mare care se intampla in urma cu ani de zile in casa parintilor si semnifica acelasi lucru: invingerea mortii vesnice de catre Iisus – fiul lui Dumnezeu.

Sfanta Treime nu inseamna Trei Dumnezei :)

Eu sunt Cel ce sunt (Exodul 3, 14 )

Ortodocsii slavesc pe Tatal, Fiul si Duhul Sfant ca pe singurul Dumnezeu dar in 3 ipostaze. Ganditi-va la Soare -o stea cu corp, coroana si emanatie. Chiar daca este unic ii putem numi unele parti, i le putem individualiza prin efectele pe care le produce.

Tatal este Creatorul -co-mantuitor si co-sfintitor

Fiul este Mantuitorul – co-creator, co-sfintitor

Duhul Sfant este Sfintitorul – co-creator, co-mantuitor

Dumnezeul crestin este Singur si fara de inceput- nu se poate cunoaste cu nicio masura.

„Credem intr-un singur principiu, care ni s-a facut cunoscut in trei ipostaze , adorat intr-o singura inchinaciune“ (din Dogmatica Ortodoxa)

Si pentru ca se stie ca Hapi e neutra (pe cat posibil) intr-ale religiei , amintesc aici de Comma Johanneum-un scurt pasaj din traducerea primei epistole a lui Ioan despre care se spune ca ar fi fost introdusa in traducerea greceasca incepand cu anul 1522 si ca in varianta originala n-ar fi existat.

Comma suna asa:


Căci Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Sfântul Duh, și Aceștia trei Una sunt. (Ioan 5:7)

Și trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul și apa și sângele, și aceștia trei mărturisesc la fel.”(Ioan 5:8)

Majoritatea crestinilor sunt de acord cu Comma dar unii cred ca intr-adevar , ea nu ar fi fost continuta initial in Epistola lui Ioan.

Traducerile contemporane ale Bibliei in engleza nu mai contin Comma Johanneum ci o nota de subsol care specifica faptul ca Vulgata (prima Biblie tradusa din latina) contine un text care nu se regaseste in manuscrisele grecesti ale Bibliei dinaintea secolului al XVI-lea .

Cred ca ati inteles notiunea de Trinitate – acum, o sa aflam daca textul este modificat intr-o alta viata probabil………

Despre sincronicitate.Exista simple coincidente? (partea 1. Centrul refulat al vorbirii)

Zilele in care totul v-a mers anapoda sau momentul in care v-ati intalnit exact cu persoana la care va gandeati v-au pus pe ganduri? Cand ati dat drumul la radio si ati auzit exact piesa care va rasuna in minte ati simtit o mica bucurie? Cand ati sunat pe cineva pe mobil si nu v-a raspuns,apoi pe altcineva si s-a intamplat aceeasi chestie, apoi a treia persoana…..in decurs de cateva minute……..v-a chinuit o clipa de nesiguranta? Dar cand ati obtinut exact ce ati dorit fara sa cereti cu voce tare sau exact contrariul……….v-ati gandit ca e magie sau blestem? Cand ati rostit aceeasi propozitie , in acelasi tempo cu partenerul de discutie…….ati izbucnit in ras sau v-ati blocat?

Eu nu cred in coincidenta ca potriveala, accident, similitudine.Dar nici nu consider ca toate intamplarile iesite din tipare sunt sincronicitati 🙂

Stiintific vorbind vreau sa merg pe  fir…………sa vedem ce inseamna de fapt coincidentele

Barbara Honegger (licentiata in parapsihologie, asistenta la Casa Alba, cunoscuta activista pe scena politica ) a avansat ipoteza ca in emisfera cerebrala dreapta ar exista un centru al vorbirii (adica al doilea ,stiintific vorbind, centrul vb e in partea stanga)care se manifesta pregnant la oameni in antichitate dar din cauza intenselor schimbari sociale , creierul a fost nevoit sa se unifice pentru a lua decizii rapide care sa asigure supravietuirea asadar acest centru al vorbirii arhaic, si-a pierdut functia.Totusi el a ramas integru si se manifesta inca in cadrul viselor nocturne si de asemenea este arhitect al coincidentelor semnificative