Provocarile lui Hapi

Da, eu i-aș permite soțului să mă înșele

Da, eu i-aș permite soțului să mă înșele

nude is chicUite-așa.
Nu în primii 3 ani. Hai 2. Când în loc de două felinare vedem unul, deși n-am băut nimic. Neh, aș mai aștepta, să se mai lase feromonii înspre fundu pantalonilor, respectiv a fustei plisate.
Dacă m-ar înșela el, încă din prima? Mă scuzaț da dacă v-au faultat din primele 3 luni, voi nu vă calificați în resturile de finale! Că-i largă piața și vorba aceea, se mai lărgesc și alte celea. Nu l-aș lua și gata. Ne drăgălim, ne relaționăm orizontal, mai punem bani de-o călătorie dar dacă te-ai înscris și la fotbal și la călărie, unde-i frate locul meu, nu văd loja!

Dacă actualului îi permit să mă înșele,  fără să avem hârtii cu care s-aprindem focul în capul ăluilalt dup-aia? Sincer, eu i-aș permite, dar aș avea niște reguli, pe bune:

De ce scrii mă despre asta, ce te-a apucat?
O să se întrebe rudele, că n-am putut rămâne eu ca pisica de mare pe fundu oceanului. Uite, scriu pentru că în ultimele luni am dat peste vreo 10 articole care fix asta insinuau în titlu, iar la final aflam că autoarea ar bea toată acetona din baie dacă el ar călca strâmb. Și evident, el nu călca strâmb în nici un articol! Pentru că ea era, nu-i așa, femeie adevărată! Nu ca prostovanele care îndură…

Citeste tot ▶

“Motivationala” pentru tineri

“Motivationala” pentru tineri

nisip bucatiPoți sa fii „orice”?

La 20 de ani, cam da. Ai crescut într-o familie cu mami și tati normali adică unul dintre ei e alcoolic iar celălalt depresiv în devenire dacă nu divorteaza intre timp. Iți cauți și tu calea ta. Îți juri ca niciodată n-o sa fii ca ei, îi iei partea unuia, de obicei nu zeului tunetelor și fulgerelor. C-ai învățat deja ca Zeus e instabil, ca și curentul electric pe vremea lui Ceausescu.
Prinzi aripi pe la 25, cu studii ori ba, dar fără pile îți sare în brațe primul job adevarat și primul iubit sau prima iubita care potențial ar putea sa rămână.
Ești un fel de fericit/a. Acum ai propria ta lume, aproape ca poți „sa fii orice”.
Dacă n-ar fi colega care te sapă ca pe-o ridiche… și cu care te cerți din 2 în 2 zile.
Dacă n-ar fi atât de mic salariul încât sa nu reușești să-ți plătești chiria și să-ți pui ceva banuti deoparte. Dar stai, nu-ți poți pune nimic deoparte, se cade să-l mai rasfeti și pe cel de lângă tine cu o trufanda, din când în când.
Totuși, îți permiți oarecum să-ți iei o masinuta și în timp ce alții se uita la tine zicand „bata-l norocu” și scuipandu-si în sân, tu habar n-ai cum o să te descurci cu rata aia noua… ca altfel nu-ți permiteai sa visezi  o garsoniera de 2/4 dacă nu era programul ăla prin care imbogatesti banca.

Ai tăi n-au cum sa te ajute și-n plus, nu mai sunt împreuna de ceva vreme. Drăguța ta ar vrea nunta, „stii, facem și niște bani și avem cuibul nostru”… dar tu nu ești sigur cât costa o nunta și dacă ți-o permiți și… parca ești îndrăgostit dar nu chiar de la brau în sus. E adevărat, suna bine chestiunea cu banutii de după nunta dar… cât costa o nunta și cine o plătește?

Citeste tot ▶

Dragi barbati… Intrebati punct si semnul exclamării.

Au trecut trei zile și-a trecut și secretarul directoarei în ghereta de schimb valutar, de unde ieșea o dată pe zi, cât să facă pipi si acela cronometrat.

Mihaela avea tic nervos de când benzodiazepinele și psihiatrii erau tabu: dădeau dependență, nebunie sau o combinație între cele două. Așa că mă-sa și tac-su au tratat-o cu foi de varză și cu leuștean. Una dintre ele a avut efect

Pentru inceputuri prea fierbinti haideti cu mine pe Ralix.

Vreti sa ma ajutati?

Ma cunoasteti oarecum.Ma cititi demult.Imi stiti pe jumatate toanele,temperamentul,felul in care privesc viata.

V-am mai cerut odata sa sheruiti un articol important pentru mine dar eu NU am facut  atunci destul pentru EA.

Vad traficul.Vad ca sunteti prezenti si daca nu comentati.Va simt oarecum energia.V-am mai spus ca voi ati construit-o pe Hapi. Eu doar am scris lucruri ca sa zambiti mai ales.M-am ferit in general  de orice articolas de binefacere pentru ca stiam ca puteti sa alegeti voi ce doriti, de oriunde.Mi-am tinut cauzele pentru mine,putine dar…am mai facut si eu cate ceva.Cand am primit mailuri generale care apareau deja pe zeci de siteuri “te rog publica asta” nu am facut-o.Din motivele mele pe care le mentin.

Acum e vorba de altceva. Am refuzat-o pe una dintre cele mai importante fiinte din viata mea.Pe cea care a facut posibila relatia mea de azi-prin partenerul ei l-am cunoscut pe al meu.Prin ochii lor am vazut lumea si altfel.Dar consideram ca povestea  prin care trece nu e demna de stilul meu, al lui “Hapi”.Deja ma vedeam prea mare.Prea importanta.Prea plina de personajul meu.Am refuzat-o eu,o amarata de blogherita,plus toate ziarele la care a scris si a trimis documente.In afara de unul daca nu ma insel.

Am gresit V.Imi pare rau.

Citeste tot ▶

Relaxează-te cu poze din deșert

Relaxează-te cu poze din deșert

camila in desertNu sunteti toti în vacanta?A poposit și la voi un fel de toamnă , acum cand eu ma grabesc s-ajung în tara să caut vara? Străbateti si voi zilele acelea în care sunteti cam nemulțumiti de tot ce se întâmplă în jur? Haideți sa gasim niste metode care ne relaxează. Câteva minute de fericire incalculabilă.

Eu vi le spun pe-ale mele, voi mi le împărtasiti pe-ale voastre. Fair enough?

Intr-o zi toridă , ține mainile sub un jet de apă rece si apoi pune mainile reci si ude pe glezne. O sa ai o senzatie reconfortantă.

Inainte de-a te duce la somnic perie părul cu grija, asa cum făceau domnițele în vremuri apuse. Iti stimulezi micro-circulatia la nivelul scalpului, îndepărtezi firele căzute peste zi si acestea n-o să se întindă pe toata lenjeria de pat.Apoi îl învârți ca pe-un coc în vârful capului (înspre frunte chiar), prinzi cu-n elastic, umezești foarte putin si a doua zi vei avea volum.La păr nu la creier. Citeste tot ▶

Până să te căsătoresti….

Până să te căsătoresti….

reality tv


Poți sa alegi. Sau poți sa nu trăiesti nimic din toate astea.Poti să le judeci pe altele si să-i condamni pe alții. Oricum, viața va merge înainte cu sau fara justificările, cârcotelile, resentimentele tale.

Iubeste un bărbat frumos care-o sa-ți frângă inima înșelandu-te sau plecând cu alta. Plângi si întreaba-te nopți la rand daca te-a iubit si el.

Culcă-te cu cel mai bun prieten , regretă sau nu, acceptă-ti greșeala, asumă-ti rușinea de a doua zi , zambeste si du-te mai departe. Citeste tot ▶

5 minciunele in procente

5 minciunele in procente

funny politics
(sursa foto:lolgraff.com )

1. N-am raspuns ca n-am auzit telefonul

Se poate 5-10 % , esti in oras, e galagie si ai o geanta cat a mea, in care incape si un pepene de 10 kile . De cele mai multe ori, cand nu raspunzi esti sub dus sau pe colac , tocmai te certi cu cineva sau ai o problema personala si n-ai chef sa stai la taclale. Sau pur si simplu nu vrei sa vorbesti cu persoana care te suna.

2. Ce copil frumooooos ai!

Acu, poate ca urat nu e . Da nici o figura complexa a mitologiei grecesti.Ai un copil si interlocutorul tau nu se poate purta cu tine ca si cum prichindelul n-ar exista , trebuie sa zica ceva. „Ce copil mumos ai” sau „ce mult a crescut” sunt doua sintagme la indemana. Citeste tot ▶

Cele mai de succes prostii  cu priza la public

Cele mai de succes prostii cu priza la public

birdIubeste-te pe tine insuti- si alte derivate de aici.

Bibileste-te, strica toti banii la coafor daca asta-ti doresti cu adevarat, tine nasul sus in bataia vantului, you´re the best fuck the rest.
Sigur ca aluatul din fraza – bine framantat, explicat si servit cui trebuie, mai c-ar aduce o doza de carbohidrati esentiali.
Da livrat asa, in toate mințile necrescute, nu face decat sa dospească burici ai pamantului. De parca n-am fi inconjurati de egocentrici ca de satelitii NASA.

Iisus a zis sa ne iubim aproapele ca pe noi insine. Sa ne cunoastem pe noi insine*Knorissis ton eafto soy / aparea scris pe Tempului lui Apollo !
Si-apoi a venit careva si-a scris….iubeste-te pe tine insuti.Mare virtute, mare!

Traieste-ti viata ca una ai .
Du-te si sexeaza-te cu vecinu daca asa simti – ca nu cumva sa incolteasca in tine vreun pui de frustrare si sa ajungi la UPU cu inima ranita si mintea vraiste. Sparge cate un cocteil molotov in spatele primariei, trage-ti chilotii peste blugi, fa-ti trei tatuaje pe spate cum ai vazut la emisiunea lu Capatos.

Indeplineste-ti visele
C-or fi bune c-or fi nebune, tu sa fii sanatos
Daca ii spui cuiva anume sa-si traiasca visele, asigura-te ca ai capacitatea sa pui si niste subtitrari la indemn. Ca poate recipientul viseaza sa inghita un flacon de Viagra si sa-ti rapeasca nevasta pentru doua weekenduri.

Nu asculta de sfatul altora
Asta e ca si cum i-ai spune sa se duca pe luna si sa te astepte ca la urmatoarea colonizare apari si tu. Sablonul de mai sus fara alt context e destul de creepy. Unii iti dau sfaturi bune si dezinteresate ca vad de afara ce ti se intampla. Unii iti dau sfaturi pentru ca le place sa vorbeasca. Unii pentru ca pur si simplu – vor sa faca o conversatie si nimeresc in ograda problemelor tale .Pana la urma ce fac oamenii de-a lungul vietii? Isi dau sfaturi unii altora si schimba idei.Se numeste comunicare.

(exemplificare pe bloguri. Un admin isi intreaba cititorii- ce ziceti de aia, aia si aia? Apar 5-6 care isi spun parerea si 5 care zic ca nu conteaza, fa cum vrei, nu asculta de altii. Pai de-aia a deschis omu topicul ca sa asculte si sa auda ce vor ailalti!)

Crede in tine
Usor de spus.
Inainte de a crede in tine – invata, fixeaza-ti prioritati realiste, afla ce abilitati ai si inconjoara-te de mentori buni.
Cine-a zis ca credinta fara fapte nu inseamna nimic? Asa-i!


Sinceritatea doare

Doare daca esti badaran si nu stii cum s-o livrezi. Nu dai in cap cuiva cu „sinceritatea“ pe motiv ca ai avea tu inalte calitati morale.


Nu exista lucruri imposibile, daca vrei cu adevarat
= daca vrei cu adevarat poti
Va rog frumos, am mare nevoie sa ma contraziceti. Ca ar fi purul adevar si nu un sablon motivational

Astea imi vin in minte acum si sper sa nu se supere nimeni, e doar opinia mea.
In schimb sunt si fraze minunate care n-au nevoie de multe explicatii.Vreti sa stiti principiul dupa care incerc sa ma ghidez in viata? „Ce tie nu-ti place, altuia nu face“- si derivatele de aici

Dar voi? Daca ati alege o fraza (nu neaparat celebra) care va reprezinta – care-ar fi aceea?
(imagine de pe net)

Aștept 2013 pentru că…

Aștept 2013 pentru că…

Stiu (sper)ca va plac provocarile iar voi stiti ca nu„fac“ lepșe pe blog asa ca ăsta e modul de relaxare a la Hapi.Cand aveti momente libere, eliberați-vă de prea multele ganduri si raspundeti cat mai sincer. Ca sa fiu politically correct încep eu.
1. Aștept 2013 pentru că:
Am niste planuri care-au stat pana acum la cutie
cutie handmade cu bijuterii
2. La anul m-aș muta o lună în………pentru că:
M-as muta o luna în Siria daca ar fi pace. Pentru ca îmi doresc foarte mult să văd Lattaquia
3. In 2012 am purtat mereu cu mine………. pentru că:
Un talisman la gât. Il consider încărcat cu energie pozitivă
4. Ultima ceartă cu cineva am avut-o pentru că:
Am lăsat usa deschisa în living si toată căldura s-a împrăștiat pe scări 😀
winter cat
5. Pe moment sunt dezamăgit/ ă de produsul ……..pentru că:
ohropax. Nici vorba sa poti dormi cu ele
dopuri  de ceara anti zgomot

6. Aș mai retrăi luna…….din acest an pentru că:
Oricare dintre lunile de vara . Pur si simplu
7. Sunt mai înțelept/ înteleaptă cu un an pentru că:
Mi-a iesit maseaua de minte :stars:
8. Gratis ,în clinica unui estetician as încerca intervenția……..pentru că:
Acid hialuronic în buze.Pentru ca asa vreau eu.
9. As face schimb de job cu…..pentru că:
Stefan Hrusca. Ca sa îi enervez si mai mult pe cei care nu-l plac.
hrusca
10. La sfârșit de an îmi fac întotdeauna – sau nu-mi fac niciodată un bucket list (lista cu lucruri faine de văzut/făcut/îndeplinit) pentru că :
Imi fac dar nu le spun. Pentru ca sunt superstitioasa – numai în acest caz particular!

V-am pregatit separat intrebarile ca sa va fie mai usor sa raspundeti. Nu ma deranjeaza deloc daca le preluati sub forma de leapsa, alegerea voastra
1. Aștept 2013 pentru că:
2. La anul m-aș muta o lună în………pentru că:
3. 2013 ar putea fi diferit pentru că:
4. Ultima ceartă cu cineva am avut-o pentru că:
5. Sunt dezamăgit/ ă de produsul ……..pentru că:
6. Aș mai retrăi luna…….din acest an pentru că:
7. Sunt mai înțelept/ înteleaptă cu un an pentru că:
8. Gratis ,în clinica unui estetician as încerca intervenția……..pentru că:
9. As face schimb de job cu…..pentru că:
10. La sfârșit de an îmi fac întotdeauna – sau nu-mi fac niciodată un bucket list (lista cu lucruri faine de văzut/făcut/îndeplinit) pentru că :

Provocare pe ninsoare

Provocare pe ninsoare

Râvnit :
Uleiul de orhidee pentru piele dezhidratata – Clarins
Clarins-blue-orchid-face-treatment-oil-spr2012

Câstigat
Un lac de unghii OPI pe blogul Beauty news by Adela Sirghie

Găsit
Lantisor superb de argint, uitat într-un dulapior de sauditii care au locuit înainte în apartamentul din Maroc. Pe medalion e înscrisă în araba o ayat dintr-o sură despre facerea Universului
lantisor argint

Impodobit
Un perete
stick cu frunze pe pereti

Gresit
Un poster , l-am pus aiurea
poster trandafir

Asteptat
Astept un pachet care nu mai ajunge

Vizitat:
Un forum pe care n-am mai intrat demult.Roportal

Mirare
Ma mir ca pot manca atata fara sa ma ingras 😀

Sexy
Pijamale colorate, lacul rosu, poeziile recitate seara prin casa , ambalajul borcanului cu Nutella, reducerile la lenjeria de calitate,belly dance, aromoterapie in serile inghetate

Sunt curioasa ce ganduri, sentimente sau lucruri atasati voi la cuvinte. Ca sa va fie mai usor le-am ordonat pentru copypaste

1. Râvnit
2. Câstigat
3. Găsit
4. Impodobit
5. Greșit
6. Asteptat
7. Vizitat
8. Mirare
9. Sexy

Ce răspundeți?

Va cunosc prea putin. Deci mi-a venit ( ) sclifosita idee de-a lansa inca o provocare
Se poate raspunde si marti si joi, oricand. Atentie, nu va intreb „ce ati face sau  ce ati gandi, ce ati spune“. Vreau primul raspuns care va vine in minte
10 intrebari……adevar sau provocare

 

1.Ce faceti
Intre 22 si 23 seara


2.Ce ganditi

Cand un prieten, prietena nu va raspunde la telefon o zi, doua

3. Ce spuneti
Cand suna o veche iubire de-a sotului/sotiei, se prezinta si vrea sa i-l dati pe el/ea

4. Ce alegeti

30 de ani de virginitate sau 30 de ani intr-un harem
varianta pentru barbati: 30 de ani de virginitate sau 4 sotii guralive?

5. Ce simtiti
Daca medicul va anunta ca in curand veti vedea totul in alb si negru

6. Ce scrieti
sub acoperire pe wallul sefului sau sefei dv stiind ca nu va afla niciodata cine sunteti?

7. Ce mancati

Cand n-aveti nimic gatit prin casa

8. Ce luati

Pe insula pustie-barbatul visurilor sau ciocolata si apa indeajuns?
Varianta b: femeia visurilor sau lazi de bere si sute de pungi de fistic

9.Ce propuneti
Ca slogan pentru turismul din Romania

10. Ce presupuneti
Cand mama sau tata va trimite un mesaj „trebuie sa vorbim“

De ce-urile duminicale

1. Dragostea trece?
Astia care ziceti ca nu trece si se transforma…..oh, da stiu, știm cu toții .E ca si cum ai sta la bronzat desi soarele s-a ascuns dupa 5 perechi de cumulusi pufosi.

Stiintific ar fi legat de nu stiu ce substante de pe creier care te inundă atunci cand te îndrăgostesti si se resorb dupa cateva luni.Nu m-ar mira să se și elimine prin urină. Substantele alea te fac mioapă, proastă si îti dau tulburari de gandire . Si esti cea mai fericita ființă de pe pamant. Cand scade nivelul lor te simti plictisitor de desteapta, vederea-ti revine la normal, te porti urat cu cel de langa tine si el se poarta țafnos cu tine, te întrebi de ce-i inginer si nu director la Banca Transilvania, tulburările de gandire sunt înlocuite cu o paranoia atestata prin faptul ca ai impresia ca toate prietenele tale au fost realmente binecuvantate iar tu îți irosesti viata langa un om care nu merita sa te epilezi de doua ori pe luna.

Si variantele masculine sună cam asa: „parca tot mai mult seamănă cu maica-sa. Doamne ce mult vorbeste. Nu pricep de ce-i asa mută mai ales in pat. Dupa ce ma pupă de 8 ori pe zi? Iar e la telefon. Iar la cosmetica. Iar a dat 200 pe niste cârpe de la Mall. Iar a făcut piure si eu i-am zis c-aș mânca balmoș . Daca n-am avea creditu asta am putea sa ne mai facem o baie că si asa petrece acolo jumate din zi.De-aia se uita asa la mine că si-a dat seama c-am băut. Doamne ce țâțe avea Corina pe sub bluza aia mov, cum de n-am observat pana acum“?

Exemplele de mai sus sunt din folclorul furnicăturilor împlinite, eventual cu certificat emis de foști primari.

Spiritual vorbind eu cred că suntem entităti construite din energie – nu fiinte carnale si de-aia tot ce se bazeaza pe materialismul acestei lumi nu o sa ne multumeasca în veci.

2.Imbătrânim?
Ma uit cateodata la vreo doamna foarte în varsta căreia îi e greu sa-si care sacoșa sau pare obosita, plină de ganduri si nu stie încotro s-o apuce. Ma apuca un fior de-ala în al cărei tumult i-as da si cămașa de pe mine ca s-o vad zambind si ma întreb : cum era femeia aia cand avea vârsta mea? Uh, nu vreau sa ajung (prea)bătrana. Sa ma doara articulatiile, sa nu aud bine , sa ma pocnească vreun AVC si sa ma uit c-un ochi la stele si cu unu pe fereastră. N-am putea sa ne învătăm lectiile karmice si daca ramanem setati pe 30-40 ? Sa murim usor si elegant ca Anthony Hopkins în „ Intalnire cu Joe Black“ ?

3. E bine să facem lumea sa creadă ca iubim toti copiii rudelor, vecinilor si toti bebelasii prezenti la liturghie? Mie nu-mi plac copiii dar asta nu înseamnă ca-mi displac ci ca-mi sunt eventual indiferenti pentru ca nu am chef sa stabilesc conexiuni cu ei si sa îi gâdil în talpă în timp ce fac ca zebra din Madagascar. Exceptia e nepoata-mea pe care-o iubesc total neconditionat si baietelul unei prietene .


Voi ce-ati răspunde macar la una din întrebări?

Crezul tau la 5, 15 si 25 de ani……

In articolul în care ma vaietam că nu stiu ce sa mai scriu Katy mi-a lansat o provocare. Eu am modificat-o putin….ea sugera „secretul” în loc de crezul. Secretele nu pot sa vi le spun că mătusa mea e hipertensiva si mai trece pe-aici. Constiința mea are oricum tonaj mare si nu mai risc

5 ani – Nesemnificativ. Credeam în Mos Craciun, credeam ca toata lumea ma iubeste desi tropaiam consecvent în capul vecinei de la 1 . Credeam ca Ceausescu e un nene frumos si ca Romania e lumea întreagă. Credeam ca Dumnezeu sta pe un scaun sus în cer si ascultă cand ma rog. Credeam ca o sa-l ia dracu pe bunicu din cauza ca buni îl mai „alduia” cand dansu ramanea înțepenit langă cazanu cu tuica si trăgea din Carpați

15 ani – In ciuda faptului ca aveam nasul mare, dintisori de vampir, eram deja foarte înaltă și eram posesoarea unui păr lung si electrizat de m-ar fi invidiat si RENEL-ul, credeam ca-s cea mai frumoasă fata din lume. Credeam c-o sa raman vesnic tanara si daca ma enerva vreuna de 30-40 de ani, o abțiguiam cu apelativul baba. Credeam ca a fi tanar, sanatos, (eventual) frumos era un lucru normal, nu un ruxac divin cu care alergi în spate cativa ani. Credeam ca sunt bogata pentru ca-mi permiteam sa-mi iau zilnic batoane de fistic, pepsi si plăcintă
Credeam ca prieteniile sunt vesnice
Credeam ca o sa ma îndragostesc de-un frumos si o sa raman cu alesul inimii pana la neasteptate stopuri respiratorii
Credeam ca-s cea mai desteapta din clasa desi confundam tabelul lu Mendelev cu tabla înmultirii
Credeam în continuare că Dumnezeu sta sus în cer si ma asculta cand ma rog dar ma gandeam deja ca se ridicase de pe scaun si ca mai are si altele de facut decat sa ma vegheze pe mine

25 ani– Credeam ca adevarata iubire este de fapt a douascincea nu prima dar am tăcut din gura pentru c-auzisem eu ca daca ma dau de mana prin oras cu doi gagici pe an sunt mai usuratica decat stratu de ozon ce nu tinea cont de gravitatii si alte legi.
Credeam ca parintii mei n-or sa divorteze, doar ai altora.
Credeam ca sunt buna pentru ca ma port frumos cu cei dragi si indiferent cu cei necunoscuti
Credeam ca n-o sa plec niciodata din țară
Si mai credeam ca Dumnezeu e tot in cer dar extrem de ocupat asa ca e posibil sa nu fie atent la toate apelurile si recursurile mele.


Va mai amintiti ce credeati voi la 5, 15 si 25?