Inmormântarea lu Bobică

Avea tata un prieten  de pahar.  Cu cat  trecea timpul, setea lui tata, Dumnezeu sa-l ierte, devenise tot mai mare si singurul cu care se mai intelegea era Bobică.

Ăsta, era din născare un individ încâlcit la minte, năzuros și veșnic nemulțumit. Pe când alții înaintează-n vârstă, căpătând si puțină înțelepciune, pe-alții anii-i detașează de un intelect generos.

Ca arătare, era un om zdravăn, la un metru 75 alb în cap, dar vopsit negru-verzui, cu-n ochi mai sus și unul mai la dreapta, buzele parcă-i erau fire de mărțișoare împletite cu nod. In loc de nas, îi scăpase Dumnezeu un bulgăre de pluș în mijlocul feței.  

 Se îmbrăca precum o paiata, cu-n costum negru pătat cu bere, camasa rosie si cravata portocalie. Intotdeauna asa!

În centrul orasului,  stătea pe loc minute întregi, părea că gândește care-ar fi următorul pas. Daca nu-l vedeai că umblă, puteai jura că-i statuie.

Cateodata mai venea si pe la noi, foarte rar, că in afara de tata nu se bucura nimeni de prezenta lui. Venea de Sf. Pasti la Udat. Nu stiam cum sa ne ferim de această emanație dulceagă, cu miros suspicios, dar Bobica mandru de el, ne șpreia și-n ochi.

Bobica avea o iubita cu care convietuia, Ofelia, femeia innebunita dupa Bobica, cu 10 ani mai in varsta decat el.

El profita de ea la maxim, fiind un lenes, nu-i placea munca, pensia ii era bunicica dAr mai mare era a Ofeliei.  Bobica se certa mult cu Ofelia, nu lucra nimic, n-o ajuta dar ea desi pățise vreo 5 căZnicii, il iubea ca la 18 ani! Uneori, cand se certau, el pleca hai hui si nu-I mai răspundea cu zilele, așa, numa să vadă ea cât o poate face să sufere…

 Suflet neputincios, Bobică ăsta n-avea altfel nici fărâmă de amic, până și vecinii îi lăsau cuie-n prag. Ba bătea copiii care veneau la colindat cu-n vătrai, ba omora cu pietre un caine ce lătra prea tare, gazul si curentul și le trăsese din cer, pe banii vecinilor și uite asa. O data l-a cautat copilul dintr-o casatorie anterioara dar Bobică s-a uitat pe vizor si nu i-a deschis, pentru ca stia ca-i cere bani.

Soarta nemiloasa l-a lovit si pe Bobica si a decedat. L-a gasit Ofelia  in casa!

Read more

Spiritismul care înlocuia snapchat-ul în liceu

lumanariÎntr-o zi, pe când stăteam la coadă la sana și la covrigi – cred că numai în vacanțe mâncam carne- le-am auzit pe două băbătii care mergeau sudate la biserică:
– Tu și vinit-o? Spus-o drept?
– Diță, vinit-o, tu! O-ntors și ușa, nu l-am mai putut trimete-napoie! Da io știam că ticu nu o fost om rău, d-aia nu mă temeam și sângură am țânut ceaslovu. Știi cum se învârtea, ce vânt făcea, tremurau perdelele, ligheanu de pe masă…
Cum eram odihnite și era vineri, am crezut prima dată că femeile au pus-o de ceva stropșală. Aveam concepțiile acelea strivite-n cap: că ești bătrân de pe la 40, că mai tarziu te cată p-acasă păcatele să te ia cu ele și tu umbli după plăcinte și organizezi paranghelii. Dar tot nu înțelesesem si ne coteam acu: cine-o venit și ce era cu ligheanu.

– Poate-și țin protezele-n ele când mănâncă, ha ha ha .

Femeile făcuseră spiritism acasă, că-i era dor uneia de un luceafăr. Și-apoi umblară pe la popi să le descânte si să le ierte, ligheanu fu cu apă sfințită, în caz că i-ar fi fost sete mortului, să nu se adape de la ele. Stiu că ne-am mâncat covrigu si sana pe după un plop, de-astea n-auzisem încă. Nu mai fusesem așa înfiorate de când ne-am epilat cu ceară pentru prima dată, undeva printr-un cătun, la bunicii Simonei. Si-atunci, am făcut ca nea Mărin cu Sucă, râia și lesia, ne-am întins ceară fierbinte pe toata tibia si-am stat asa, vreo 10 minute la soare, de-am răzuit-o cu-n cuțit bont și cu tot cu epidermă.

Hai să facem si noi spiritism.

Read more

Mama si tânărul pacient cu tenul mieriu. O iubire imposibilă

lista medNu demult, mama a stat internata câteva zile la Cluj pentru niște investigații. Mama e pacienta ideală. Norocoasă foc, săraca, cu sau fără pile ea prinde cele mai mari cozi la intersectii (-le din spital) hi hi. Plus
– Nu dă bani doamne feri, că i-am zis eu de acasă că ii jignește acu. Sigur sa nu încerc? Nope, mama, nu cumva sa faci asa ceva ca te si trimit acasă ăia. Da, bine da dacă nu le dau nici la asistente, nu se duc ele acasă și mă lasă pe mine singură? Nuuu, mama, că tu nimerești de obicei cu 8 în salon si unde-s secțiile numai cu 4 paturi, relax, nu rămâi singură! Gandeste pozitiv!

– Odată, la o alta internare, a scăpat o domniță de la psihiatrie si a intrat cumva la neuro. Acolo era mama, că o furnicau niște nervi periferici. Citea acatiste, bag sama, avusesem pilă că a nimerit numai cu două doamne în salon. Alea sforăiau, pastilate p-ascuns. Una era călugăriță, ba chiar stareță și la capul ei era o novice care-I cetea din cele sfinte. Da și când a intrat Ursula c-o păpușă-n mână, țopăind și sâsăind spre ele, au sărit cărțile-n sus iar pacientele într-o dungă, în dunga patului. Ursula s-a aruncat în patul mamei, mama de spaimă i-a smuls păpușa din mână și-a zvarlit-o către patul măicuței. Novicea a strigat Doamne și Păzește, stareța a uitat că-I sunt amorțite 5 pachete nervoase și-un plex brahial și-a dat cu crucea mare de lemn spre ușă. A răsunat ca si cum ar fi dat Greuceanu cu buzduganu. Femeia mare si agitată (era in faza maniacală dar nu voia să zdrobească pe nimeni) si-a luat avânt spre patu stareței să-și recupereze păpușa. Mama m-a sunat pe mine și mi-a spus că se teme c-a sărit cineva în patul ei. Eu eram ocupată si i-am zis stai linistita ca se mai întamplă. Pan la urmă, a venit asistenta, a luat-o pe Ursula de capot și a invitat-o afară. Apoi s-a intors cu tensiometru și ceva pastiluțe albe pentru tahicardie. Mama si stareta n-au vrut pastila alba, au zis că vor si ele ce-are doamna aia care n-a auzit nici paloșu-n ușă, că prea sforăie.

Cand e în spital, mama dă raportul zilnic, că vreau să știu cum se simte. Și ce trăsnai mai face.

Mă sună și acu în prima zi, veselă, că-I iau sange din 2 în 3 ore (un profil hematologic necesar) și că e coadă la ochi, la urechi, la dinți și la pașapoarte, c-așa i-a zis o colegă de suferință. Dar ceva amuzant, romantic, nu vezi in jur?

-O, ba da, m-am împrietenit cu-n domn, da e mai tanar.

Read more