Tantrumuri si tantum verde la copilul de un an jumate

vero si bebe teoAu început tantrumurile la ăsta micu, auzi tantrumuri, a trebuit să citesc juma de zi despre ele înainte să ies azi.

După ce am înțeles perfect cum să mă port și care ar fi motivele pentru care nu e bine să mă dau cu capul de primul castan din parc, i-am tras trei pufuri de tantum verde, de-ala cu 38 de lei, să fim acoperiți. Tocmai terminase de ros un colț de pal melaminat așa că a stat ca la dentist, a vrut doar să zică ca-ca înainte să-l iau sub braț dar a ieșit ca(t)ena și un muc.

De când s-a născut, poate din cauză că m-am uitat eu la filmul Fălci înainte să-l executăm silit, îi tot ies dinți.
Nimeni nu mă crede dacă spun că e mârait sau că mi-a scos 112 fire de păr alb într-o zi și mâine am programare la vopsit. Așa zâmbește crocodilu mic din căruț, cu strungă, cu cârlionți, întinde mânuțele, zice goanga când trecem pe lângă vecina aia care mă bârfește zilnic. Când am făcut poze-n parc nu dormise de vreo 6 ore și stătea în obiectiv ca un manechin.
– Lächeeeeeln…
Și Tudor râdea cu ochii și cu hohotele.
– Komm hier…
Și Tudor alerga la mine cu bufnița din pluș, a spus fotograful că vai, ce cuminte și dragalaș e, ca un pui de pisicuță. Bine, a zis numai așa, nu știa c-a vrut să mănânce un șoarece în parc săptămâna trecută…

Trece ședința foto, îi face tai tai lu nenea, se joacă trei minute cu o frunză și-o castană, Doamne feri, e bolnav, ma gandesc. Gata, are efect ăla verde, mai cumpăr cinci. Pe când aranjam pufuleții în geantă, bufnița mea plonja-n cea mai puturoasă baltă din oraș (să mă scuzați da parfumat sau anosmic nu e lacu din parc, da știm că-l faceți cândva) și Tudor se chinuia să treacă de zidu chinezesc să sară după ea. Arunc pufuletii cât colo, îl salt pe copil, văd stele verzi, dă-i explic micuțului speriat că acolo e… crocodilu. Un mare pericol. Nu e voie. Mami dispare în universul infinit. Mami se supără, haide dragă să gestionăm aceste porniri că… Un stol de ciori protejate prin lege și copilul meu neprotejat de statul român mancau pufuleti într-un suflet, pe alee. Deh, dacă am văzut că stă jos copilu și bufnița stă cu fundu-n sus, am zis că-i bine, că-s normală și că toate sunt vechi pe lume. Bromazepamu e mai nou dar mă adoarme și-am zis pas.

Read more

Draga mea, tu nu ai avut o prietenă, uite, hai să-ți spun cum e să ai una

Draga mea, tu nu ai avut o prietenă, uite, hai să-ți spun cum e să ai una

picasso paris

(fotografia e făcuta de mine, e un Picasso, o expo din Paris cred. Acum și eu știu picta dar încă nu am găsit pânza.)

Nu e greu când te desparti pentru că știi că odată, oricat de tarziu, vă veti regăsi.
Nu e greu cand te desparti pentru că nu v-ați rănit și nu v-ati făcut de râs una pe alta, prietenia are nevoie de întelepciune si de tăcere când e cazul.
Tu nu ai avut o prietena, tu ai avut tovarăse de mâncat si de servit un pahar de tărie. Care niciodată, niciodata nu au făcut ceva dezinteresat pentru tine, așa să știi, ăsta e răspunsul meu si asta e greșeala ta, că ai persistat într-o formă de iubire si loialitate de care prietena ta nu a avut nevoie! Tu erai doar o trecatoare, v-a smuls primul curent, ce tornade v-ar fi ținut vouă prietenia?

Toate am bârfit, toate ne-am comentat odată prietenele sau acțiunile lor, am râs de ele, le-am ridiculizat. Apoi se presupune c-am evoluat și n-am sărit de glumițe, pișcoturi, insinuări și povestea unor aventuri erotice fara nume, date, sens, n-am tăiat in carne vie.
A trebuit sa trec de 30 de ani ca să-mi cunosc prietena pereche. Total diferită de mine. Nici cand a plecat, nu m-a lăsat singura, m-a lăsat cu o femeie dragă si frumoasă care se potriveste întru totul situației mele. Situatie in care ea nu mai putea fi, nu acum!

Read more

Ce ai mai vrea să vizitezi în județ? 10 locuri din Cluj pe care le îndrăgesc

Ce ai mai vrea să vizitezi în județ? 10 locuri din Cluj pe care le îndrăgesc

cuscutacee3. Grădina Botanică.
Ce importanță mai are care-s unu și doi, când, în primul an de facultate, Peter, un negruț dintr-o echipă națională de baschet, m-a invitat să văd (și nu oricum ci pentru prima data în viata mea) Grădina Botanică din Cluj. Bine, era toamnă- iarnă, un frig de crăpaseră mușchii pe arbuști și pe treningul partenerului meu. Dar ce nu face o studentă visătoare pentru un strop de romantism?
Intrarea era gratis pentru studenți și oricum, ce mă interesa pe mine, de 3 săptămâni îmi tot spunea Peter că nu ajunseseră bănuții de la părinții lui din deșertul Gobi. Probabil era penurie de cămile. Oricum Peter mă iubea pentru că nu voiam să mă culc cu el – spre deosebire de doi dintre colegii lui.

Am cutreierat grădina aia de n-o uit în veci. Să mă mai pună dracu să merg acoloiarna mimând îndrăgosteala. Frate, crăpase carapacea pe țestoasele alea de la grădina japoneză și prietenul meu îmi explica ceva legat de fitogeografie: că e aranjată grădina aia în stilul… Eram la școală deci, în anul 2 și lipseam. Nu asta a fost problema, mai și lucram, lipseam și de acolo, motivat de altfel. Eram la ortopedie cu bunu iar bunu era după lemne la 200 km distanță. Când am dat nas în nas cu șefa, atacantul din stepă mi-a spus mândru: Șhi No Niuai! Odată i-am sărit în brațe, ca-n bazinul central, vorba unui amic, măcar am făcut pe cineva fericit. Femeia n-a mai fost sigură că-s eu, i-a fost jenă să se binocleze și a doua zi, pe cât îmi motivam absentele la facultate, la radio nu puteam. N-a zis nimeni nimic, nu știu nici astăzi dacă m-a văzut dar n-am uitat cotețul ăla japonez, stilul în care s-a realizat și Ceaba-Nima sau tsubo-niwa , cum s-or numi cele din micile curți din Japan.

Cam asta a fost experiența mea, am aproape pierdut un an, nu prea făceam față presiunilor așa că, pe când au venit cămilele din Gobi nu mai eram cu Peter. Eram aproape toată ziua la muncă, câteva luni, pana ma epuizase și vedeam că pierd lecții importante. Dar aveam dedicații la radio în limba engleză, de fiecare dată când eram la serviciu.

Read more

Scurtă scrisoare pentru Ana a mea

gherla1(nu am readaptat la per tu, era in draft, dar e valabila)

*n primul rând vreau să vă informez că noi am fost foarte bine primiți aici, ne-am integrat în societate precum vrăjitoarele cărora li se punea căluș înainte să fie arse pe rug.
Îi cunoaștem pe toți, suntem adesea invizibili și fii-meu e plin de bube. Mă rog, bubițe. Bagă aerius cum mestec eu xanax.

În al doilea rând vreau să vă spun că, am scris în primul (rând) cu un asterix nemțesc ca să nu înțeleagă toată lumea.

Aici ducem o viață eco, sănătoasă, oamenii fac mult sport și ai de unde alege.
Bârfa din 3 în 4 ca la telefonu fără fir este ca mersul pe bară, cine nu-și sparge capul e ovaționat trei zile, ca-n povești. Decât să spui în față ce simți, crezi, dorești, aștepți, mănânci și eventual fuți (să mă scuzați, aici oamenii nu se…) mai bine stai și te scarpini în nas trei zile și tot iese ceva.

Cum v-am spus, ne știm toți și ne iubim printr-un zâmbet: Cineva, Ceilalți, Ăia, Cineva, Ăla, un vecin, o tanti, o doamnă, o femeie, Câțiva. Nu se cade să întrebi: Cine este Ăla? Cine este Cineva? Dar Ceilalți? că te poți alege c-o plângere la poliție și roțile sparte la căruț.

Tinerii sunt dornici să lucreze, femeile gătesc bine, sunt frumoase și afliate vreunei bisericuțe până când Sfinții le vor despărți. Și-am apărut eu.

Read more

Ca la noi la șezătoare: nu-i om mic și fată mare!

tanti maramures joc2Aveam vreo 6 ani. În verandă, străbunica stătea dreaptă ca o prăjină, cu broboada neagră strânsă bine sub gâtul lung și uscățiv.
Ești gata? o întrebam serioasă cu voce pițigăiată. Asta- i preferata mea. Tre să-mi zici dacă-ți place.
– Tăt aia de ieri cu Iuăn și cu păsările care dorm? faină-i dară, m-asigura demnă Valeria, gata de spectacol.
M-aburcam pe canapei, dădeam drumul la casetofon și derulam. Programul artistic începea cu melodia În zori, conținea Roboțelu cu clopoțelu, ceva cu frunze, pomi și evident păsările din grădina lu Ion. În mână aveam un știulete și rujul verde al mamei mă înfrumuseța până sub nas.

Dansam ca apucata. J Lo e zero în piesa aia lui Mc Hammer

Valeria se uita “la mine” câte-o oră întreagă de parcă era Tezaur folcloric, nici nu clipea. Pe-aprope când s-ațipească, dacă vedeam că microfonul n-are efect, săream sus și jos de pe pat, strigam mai tare la refren. După fiecare melodie, mamaie aplauda și zâmbea:
– Tare fain tu fată!

Read more

Let s do it, Teo! Pentru toate orașele mici din țara asta, vă rog, nu ne alungați!

Let s do it, Teo! Pentru toate orașele mici din țara asta, vă rog, nu ne alungați!

mama si copil… nu ne alungați din țară iar și iar cu indiferența voastră!

Începem de vineri după masă.

Merg cu Teo la mormântul tatei. Cald și frumos, vorbesc cu mama pe drum, mă mai întâlnesc și cu fosta mea profesoara de latină. Ce femeie! Numai ea reusea să mă găsească în dulapul în care intram la ora ei. Ea și diriga. Ne îmbrățișăm. E tot așa, ca o regină pion așezată în alt oraș decât cel al nobilimii căreia ar fi apartinut.
O întreb ce o duce pe ea la cimitir.
– O floare, Ioana… Am primit-o de câteva luni și tot nu s-a ofilit. Am uitat s-o ud și 10 zile. E roșie – îmi spune numele dar nu îl rețin.
– O floare pe un mormânt?
– Soțul meu. Înainte de Paște a… e copilașul tău? nu vreau s-o tulbur. Da, da, al meu, zic. Ce mână de fier avea femeia asta și ce blândețe-n spatele scutului! Ce frumoase sunt bătrânețile ei pe dinafară, părul alb cu ușoară tentă de mov ca întotdeauna, chipul osos, ochii ca niște mure umede. Nicio lacrimă. Doar roua din privire, ca-n cântecul ăla nuștiucare.

La tata la mormant aprindem repede niște candele și mama se rotește pe-acolo să strângă niște buruieni care se întind. Spune ceva de omul plătit care nu face nimic, iar Teo la picioarele mele calcă pe niște câlți albi și scheaună. Atât l-am lăsat jos cât să-mi pun piedica la căruț.
Inaaaaaaaaaaaa, Inaaaaaaaaaaaaa
O femeie strigă disperată, eu îmi salt copilul cu un cățel atașat de mânuța stângă. Nu mă mai simt deloc ca la cimitir. Mama și-a plătit și ea partea – ce minune să plătesti moartea dinainte – și pe piatra funerara e și numele ei. Ba mai înflorește și-o floare. Mă trec fiori.
– Mi se pare înfricoșător.
– Ce, mama nici nu ma baga-n seama.
– Să-ți scrii numele și vârsta la care te-ai născut pe piatra funerara a… oricui. Și să știi că cineva ți-a săpat groapa sau ți-a ținut loc. Ca și cum ați merge la Fantasia Land. Oricum putrezim. Dar acum suntem aici. Afară. E dar de la Dumnezeu, zic.

Înainte să-mi spună de responsabilitate, scumpetea locului și că așa se face (știu, are dreptate dar tot înfricoșător mi se pare), ies dintre morminte.
Ăsta micu urlă ca din gură de șarpe că i-am luat jucăria. Innnnnaaa fuge mancand pământul, de unde a apărut de-a prins-o Teo de codița mică și mov, nu știu. Lasă, bine că n-a mușcat-o pe Ina că acum eram pe la Vet cu ea.
Domnul și doamna cu cățelul mă salută curiosi. Le spun că Teo iubește câinii și pisicile și că de fiecare data ne oprim să (le apucăm de coadă, să le îndopăm, să le pupăm dacă le poate ridica iar Teo poate) să le admirăm. Zâmbesc. Zâmbesc și ei.

Teo salivează. Îi ies patru dinți. Ina mică și albă cu coadă mov n-ar fi avut nici-o șansă.

…………………………………………………………….

În parcul mare sunt 3 copii care sar capra zilnic, așa, spre seara. Unii spun că sunt de la Casa Copilului. Nu înțeleg ce e “casa copilului” astăzi, aici și pe unde o fi. Au cam 14-15 ani. Genul obraznic, rebel. Le vorbesc urât altor trecători și nimeni nu vorbește de fapt cu ei. Sunt curați, frumușei. Sar peste o piatra lângă o cismea veche și învață figuri noi, se cațără pe-un copac, din-astea. Băncile din jur sunt pline. Când mă întorc de la locul de joacă de la fosta grădina de vară, coșul de gunoi de lângă capra băieților trăznit, smuls, mizeria jos. Îmi amintesc de unul dintre băieți. Voia să-i taie micului M cauciucul de la bicicletă cu un cuțit.

Read more

Deratizarea, motocositoarea și alarma aeriană

Deratizarea, motocositoarea și alarma aeriană

deratizare vesnicaMa suna într-o dimineață mama, pe la 7,30, gâfâind.
– Vezi că venim. Mai ești acasă? Sa cobori.
– Noh, da ați plecat de 10 minute… îi e somn? Plânge?
– Deratizează.
– Păi și ce treabă ai tu, că nu deratizează el.
– Nu da cred că ne-au stropit și căruțu. Și pute. Am stat pe o bancă și-a venit un nene cu ochelari negri și a stropit sub bancă.
– Păi și nu l-ai trimis la alta?
– Ba da dar a zis că moare gardu și că nu e dăunător pentru copii.
– Ce gard?
– Ăla viu din parculet. Pare mort, da omu a zis că numa pare.

După amiază ies eu cu copilul. Se pornește alarma aeriană, se sperie copilu, cățeii, purecii din tufele de buxus. Jur împrejur câte o motocoasă cu om atașat. Ajung în părculeț. Găsesc și un extraterestru chelios, mic și vesel cu un aparat de stropit cât o batoză. Abia-l trăgea după el.
– Bună ziua, nu vă supărați, pentru ce deratizati? întreb.
– Este omide doamnă, zice domnu cu moldaminu-n brațe. Da copiii n-au nimica.
Mă uit pe o coală A4 agătata de un leagăn: a se evita contactul cu solul și vegetatia. Se deratizeaza!

Read more

Nu mai știu ce-am făcut astă vară

apaSau: apa curge, pietrele rămân

Weekend dimineață, 6 30 cu puțin noroc. Aproape 20 de kile se rostogolesc pe capul meu. Poate-a căzut lampa din nori. Poate-i cartea cu o mie și una de nopți. Poate…
– Tati!

Încerc să-mi afund capu-n perna pufoasă care-i de partea mea, să nu-mi vadă ochii beliți, stau gujdită ca o cârtiță-n mușuroi.

– Tati!

Gata, deja mi-a sărit somnu. Iau poziția de yoga, iau iepurele roz în brațe și mă opintesc zburlită-n fața lui. Stă-n fund, turcește, parcă tocmai a sosit pe covoru lu Aladin, e fresh, dinamic și are-un zâmbet până dincolo de saltea. Îl privesc fix în ochi, cum face și el cu mine.

– Auzi. Taică-tu-i biologic. Anatomie. Verstehst du? Nu-i mai ușor să spui Schornsteinfeger? Notausgang? Ăăăăă… toilette? Auch, toileteeee.

Fug ca păsărilă și-arunc iepurele roz spre înapoi.

Ueeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee. Ehhhhhhhhhhh Eeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!!! MA-MA! Ma-MAAAA!!!!

O aud pe mama cum trece spre el și știu că-l târăște pe Winnie. Sau crucea.
La propriu, c-ăsta micu a dibuit o cruce din lemn, lăcuită, pe care-o avea mama de la buna și buna de la… șezătoare. Și-i ies dinții copilului. Proces care-am înțeles că durează până la pubertate. Așa. Și roade la crucea aia mai ceva ca porcuțu de guineea la păpădii.

Să fim înțeleși, noi nu-l lăsăm, tocmai în ideea în care vreau să-mi duc crucea, să mă căiască pe facebook oameni noi care nu m-au cunoscut niciodată. Da o găsește frate și de-i dau check în la Untold, el tot ar dibui crucea. Cumva i se potrivește bine printre cei 6 dinți.

Pruncu iese urlând pe lângă mama mea, el vrea la mama lui. Acu câteva zile am făcut vinete. Și ca să pot să tăi numai ceapa și să nu mă crestez eu cu lama când îl văd cum se duce iar și iar la aragaz, i-am pus niște desene de minune. Cu-n pui galben, rotund și nebun ca veverița din Ice Age 3. Și puiu ăla nu zicea nimic, că erau desene mișcătoare bebelușești. Dar țiuia din când în când și striga Tatiiiiiiiiiii!

În sfârșit. De psiholog n-avem timp acum. Stăm pe budă și ne ținem de mână. Aud știri la TV. Măcar unii se fac de kkt în văzu tuturor, eu scriu despre… După cinci minute ieșim amândoi de mână. Fericiți. Am apucat și eu să mă spăl pe doi dinți, l-am șters și pe el pe cei șase.

Read more

Dragă domnule Schornsteinfeger m-am retras de pe matrimoniale pentru că am motive să rămân

Dragă domnule Schornsteinfeger m-am retras de pe matrimoniale pentru că am motive să rămân

centru info turistic gherlaHerr Schornstai… așa și pe mine m-ați atras foarte mult, unu la mână că sunteți ciocolatier și doi, trei că vă place la nebunie spaziergangul, mersul cu bicicleta, micile trip-uri (la noi asta e infracțiune). N-ați înțeles, n-am un haustier mic și galben, am un băiețel care mușcă. Are un an și-un metru.

Dacă la noi se practică meseria d-vstră? Oh, am vrut să intru azi pe la centrul turistic de informare din oraș dar nu încăpea căruțu.

Așa că l-am întrebat pe domnu care era de serviciu la reparat ceasuri, în cofetărie. E bătrân și știe multe.  Mi-a spus că e ciocolata cu rom, singura brevetată la noi. Nu avem ciocolatier, ne folosim doar de o bandă cu Să nu mă minți iubirea mea (meine Liebe), aducem rom autentic care să scrie pe ciocolată Bukarest not Budapest. Adică noi le avem cu turismul local măi Schornstainfekete. Dacă vrei să vii la mine don t bai a tiket tu Budapest. Avem pe ce strica banii aici, te duc la spaziergang până-ți sar ramele alea colorate de la lunete. Și ce dacă am pus întoarse pozele? Din orice parte privești e 3D.

Spaziergang la noi în oraș. Cu adrenalină!

Tu n-ai auzit că Gherlah a fost recomandat în proiectul city card din 2016? Deci avem așa -citez de pe site-ul BCR: recomandarea unor locuri deosebite din Romania, acordarea de beneficii catre detinatorii de carduri si asigurarea functiei de ghidaj la obiectivele cultural-turistice din zona.  Nu PCR, ești rău Schorny! Aia era pe când voi vă dărâmați ziduri în cap prin Berlin. Da, înțeleg că v-ați revenit repede dar noi am avut o dramă și mai mare. De parcă voi o avurăți mică, în sfârșit. Drame mici, drame mari, nu e bine, dar la noi se poate orice!

La plimbare te trec prin toate obiectivele sau obiectele cultural turistice din zonă!

Avem puntea suspinelor, poarta strănutului (de la mucegaiuri) și promenada inimilor. Asta, ultima e pentru cei care se întorc în oraș după ce-au lipsit 10 ani. Iarbă verde? Păi parcul în sine e rezervație naturală, n-ai voie să smulgi o urzică. De ce? Pentru că-ți poate cădea-n chelie ginko biloba dar hei, vei fi mai inteligent. Toată lumea ne dorește numai binele. Copacii erau frecvent consultați. Copacii, nu copiii, ce-i așa greu de înțeles? Copiii să mergă la Cluj pentru consultații!

pod gherla parcpod gara gherlaIMG_3734poze parc

 

De atunci și pana acum lucrurile s-au schimbat în bine.

Read more

Lungul drum al unei visătoare înspre carnetul de șofer

Lungul drum al unei visătoare înspre carnetul de șofer

parcare intre blocuri Ok, de mâine încep să fac chestionare. Am citit 24 de pagini din cartea aia cu 400. (am dat 40 lei pe ea. Doua pachete de țigări. Pardon, un semi pachet de pampersuri).
Da ce-ar fi să încep chiar acum? Bebe doarme. Sfor sfor. Deschid laptopul. Se deschid și paginile de azi noapte că am uitat să-i dau shut down. Hâââââ. Scandal, episodul cinci, oare al cui e copilu lu aia moartă dacă nu-i a președintelui??? Hai să-l mai văd, numai episodul ăsta! Fac mâine chestionare. Și așa am avut o zi de kkt și-s ruptă!

Dimineața devreme primesc un picior în cap. Deci presupun că e cinci și se va întoarce ca ceasul cu cucucucuu pân la șase, când va cădea de pe saltea și… gata, fac chestionare. Ce-aș mai dormi!

Mă spăl pe dinți și-mi rup părul cu un pieptene. S-a încâlcit aseară de la cât ne-am jucat. Mă uit în oglindă. Mai am vreo 33 de ani pân la pensie și eu fac școala de șoferi.

Ia te uită pampersul de ieri lângă cadă… ce-i dau să mănânce la 9? Turte de hrișcă și măr.

Gata, pot începe.

Read more

Hani a spus că orașul meu este cel mai frumos

Hani a spus că orașul meu este cel mai frumos

interior biserica armeneasca gherlaDupă compunerea despre Orașul meu Am primit un mesaj care m-a făcut să râd. Celelalte 6 să zâmbesc mulțumită, pentru că sunt aici, în jur, persoane care au înțeles felul în care scriu.
Mesajul care m-a făcut să râd zice:
– Tu-ț compunerea, fttear pești (nu cratimă, nu plural adecvatic, acvatic), las că vezi tu dacă îți dau extemporal! CAPS L

Domle cu cont fals, eu nu mă f cu peștii, nu suntem compatibili la s e c s. Gemenii îmi plăceau că plecau ei, nu trebuia să le dau de înțeles de 4 ori că nu facem nuntă. Bărbații pești e mai rău decât femeile, vorba lu Hani. Când se îndrăgostesc bulbucă ochii (n-au pleoape, de-aia), când îi prinzi după ce ți se lungesc urechile nu mai știi cum să scapi de ei, atâta vorbesc. Muți sunt peștii numa-n Someș și-n lacu verde din parc. Hai, pupa-te-ar știuca, trec și la Extemporal.

2013-2014

Mă sună din parc, eu pe la CEC cu probleme:
– Fuarte frumos parcul! Aveț vedere la mare, bun aici.
Îmi cer scuze, mă ridic de pe scaun, simt că vreau la baie.
– Was?
– Ghesit o duamnă care înveț limbe română. He he he. Au venit ape pină pe la jumetate parc și ea a spus că acolo e mare, că vine și Noe curând și dat câteva broșuri.
– De la primărie??
– De la martori lu Jahve ca she treiesc 1000 de ani linghe animale blânde și să mănân mere și lapte.
– Ai intrat u mașina-n parc? Să știi că dacă te blochezi p-acolo n-am pe cine să…
– Nuuu, intrat cu cizmele tale de gume.

Read more

Îmi amintesc cu drag de Gherla. Pelerinajele la Nicula, pe 15 august!

Îmi amintesc cu drag de Gherla. Pelerinajele la Nicula, pe 15 august!

manastirea NiculaCât de mândră eram și cu câtă emoție așteptam să vină zecile de autocare și trenuri ca să văd “băietii frumoși și sfioși” de la sat. Eu “eram de la oraș” și mă credeam frumoasă iar dacă crezi că ești frumoasă și ești bine tu cu tine, se creează un val spre ceilalți. Era perioada în care eu și colegele începeam și pricepeam ce e cu flirtatul. Se umpleau zonele verzi de puzderie de oameni interesanți. Nu mă deranjau dinții strâmbi, unghiile roase, picioarele lungi si subțiri, freza alandala, mersul meu săltat, nasul. Culmea, chiar mă plăceau băieții!

Veneau cu prapori mari pe care-i lăsau jos în iarbă să-și întindă picioarele obosite și despachetau pâinea cu caș, salam, ceapa verde, slană și roșii. Veneau cu părinți în vârstă, cu veri si verisoare, cu copii mici, cu prieteni, cu vecini. Mi se părea cel mai normal și mai frumos timp din an. Mă îmbrăcam cu ce-aveam mai interesant (nu neapărat cu stil, cum încercăm azi), mă machiam ca disperată și porneam cu fetele prin oraș. Nu-mi amintesc de oameni beți, de tineri care înjurau sau de străini care să se ia de noi. Poate de-aceea ne simțeam tare flatate că @băieții de la sat ne priveau îndelung. Când vedeam un băiat care plăcea vreuneia, ne opream fără motiv să trăncănim pe lângă gărdulețul viu și trăgeam cu ochiul și chicoteam amuzate, să ne vadă, să ghicim dacă se uită și el la noi și dacă da, la care?

Read more

Orașul meu -compunere-

gherlaÎmi iubesc orașul nespus de mult pentru că a fost și a rămas mai frumos ca Dejul.
Deîndată de i-am mărturisit unei foste colege de grădiniță cât îl iubesc, nu m-au mai salutat patru comercianți.

Este bine să iubești și să apreciezi Nespus, așa că am început să cutreier bisericile locale-n lung și-n lat. Toate statuile și picturile sunt de părere că se poate îmbunătăți ceva dar parcă le e greu să se miște.

În plus Sfinții n-au nicio obligație să refacă drumuri din câte știu eu. Există mai multe feluri de drumuri: comunale, europene (cele pe care circulă europarlamentarii) drumuri la piață, la Kaufland și naționale. Știu sigur pentru că m-am înscris la școala de șoferi.

Apropo de școala de șoferi, eu cred că profesorii de-acolo predau greșit semnele din trafic pentru că-n orașul meu am văzut mai multe degete ridicate-n sus și-am auzit semnale sonore despre care nu ne-au învățat nimic!

Revenind la drumuri, am citit și  presa locală, mai bine zis comentariile ca să mă reintegrez în societate. Astfel am aflat că drumurile europene sunt făcute cu Baumașine de la Merkel, cele la piață sunt sub tutela lu Ferească Sfântu iar drumurile din oraș „nu e obligat nimeni să le facă”. Că ele arată așa de la mama natură, c-a trăsnit de câteva ori de când s-a defrișat stratu de ozon care acoperea orașul meu frumos.

Read more