Ca la noi la șezătoare: nu-i om mic și fată mare!

tanti maramures joc2Aveam vreo 6 ani. În verandă, străbunica stătea dreaptă ca o prăjină, cu broboada neagră strânsă bine sub gâtul lung și uscățiv.
Ești gata? o întrebam serioasă cu voce pițigăiată. Asta- i preferata mea. Tre să-mi zici dacă-ți place.
– Tăt aia de ieri cu Iuăn și cu păsările care dorm? faină-i dară, m-asigura demnă Valeria, gata de spectacol.
M-aburcam pe canapei, dădeam drumul la casetofon și derulam. Programul artistic începea cu melodia În zori, conținea Roboțelu cu clopoțelu, ceva cu frunze, pomi și evident păsările din grădina lu Ion. În mână aveam un știulete și rujul verde al mamei mă înfrumuseța până sub nas.

Dansam ca apucata. J Lo e zero în piesa aia lui Mc Hammer

Valeria se uita “la mine” câte-o oră întreagă de parcă era Tezaur folcloric, nici nu clipea. Pe-aprope când s-ațipească, dacă vedeam că microfonul n-are efect, săream sus și jos de pe pat, strigam mai tare la refren. După fiecare melodie, mamaie aplauda și zâmbea:
– Tare fain tu fată!

Read more

Let s do it, Teo! Pentru toate orașele mici din țara asta, vă rog, nu ne alungați!

Let s do it, Teo! Pentru toate orașele mici din țara asta, vă rog, nu ne alungați!

mama si copil… nu ne alungați din țară iar și iar cu indiferența voastră!

Începem de vineri după masă.

Merg cu Teo la mormântul tatei. Cald și frumos, vorbesc cu mama pe drum, mă mai întâlnesc și cu fosta mea profesoara de latină. Ce femeie! Numai ea reusea să mă găsească în dulapul în care intram la ora ei. Ea și diriga. Ne îmbrățișăm. E tot așa, ca o regină pion așezată în alt oraș decât cel al nobilimii căreia ar fi apartinut.
O întreb ce o duce pe ea la cimitir.
– O floare, Ioana… Am primit-o de câteva luni și tot nu s-a ofilit. Am uitat s-o ud și 10 zile. E roșie – îmi spune numele dar nu îl rețin.
– O floare pe un mormânt?
– Soțul meu. Înainte de Paște a… e copilașul tău? nu vreau s-o tulbur. Da, da, al meu, zic. Ce mână de fier avea femeia asta și ce blândețe-n spatele scutului! Ce frumoase sunt bătrânețile ei pe dinafară, părul alb cu ușoară tentă de mov ca întotdeauna, chipul osos, ochii ca niște mure umede. Nicio lacrimă. Doar roua din privire, ca-n cântecul ăla nuștiucare.

La tata la mormant aprindem repede niște candele și mama se rotește pe-acolo să strângă niște buruieni care se întind. Spune ceva de omul plătit care nu face nimic, iar Teo la picioarele mele calcă pe niște câlți albi și scheaună. Atât l-am lăsat jos cât să-mi pun piedica la căruț.
Inaaaaaaaaaaaa, Inaaaaaaaaaaaaa
O femeie strigă disperată, eu îmi salt copilul cu un cățel atașat de mânuța stângă. Nu mă mai simt deloc ca la cimitir. Mama și-a plătit și ea partea – ce minune să plătesti moartea dinainte – și pe piatra funerara e și numele ei. Ba mai înflorește și-o floare. Mă trec fiori.
– Mi se pare înfricoșător.
– Ce, mama nici nu ma baga-n seama.
– Să-ți scrii numele și vârsta la care te-ai născut pe piatra funerara a… oricui. Și să știi că cineva ți-a săpat groapa sau ți-a ținut loc. Ca și cum ați merge la Fantasia Land. Oricum putrezim. Dar acum suntem aici. Afară. E dar de la Dumnezeu, zic.

Înainte să-mi spună de responsabilitate, scumpetea locului și că așa se face (știu, are dreptate dar tot înfricoșător mi se pare), ies dintre morminte.
Ăsta micu urlă ca din gură de șarpe că i-am luat jucăria. Innnnnaaa fuge mancand pământul, de unde a apărut de-a prins-o Teo de codița mică și mov, nu știu. Lasă, bine că n-a mușcat-o pe Ina că acum eram pe la Vet cu ea.
Domnul și doamna cu cățelul mă salută curiosi. Le spun că Teo iubește câinii și pisicile și că de fiecare data ne oprim să (le apucăm de coadă, să le îndopăm, să le pupăm dacă le poate ridica iar Teo poate) să le admirăm. Zâmbesc. Zâmbesc și ei.

Teo salivează. Îi ies patru dinți. Ina mică și albă cu coadă mov n-ar fi avut nici-o șansă.

…………………………………………………………….

În parcul mare sunt 3 copii care sar capra zilnic, așa, spre seara. Unii spun că sunt de la Casa Copilului. Nu înțeleg ce e “casa copilului” astăzi, aici și pe unde o fi. Au cam 14-15 ani. Genul obraznic, rebel. Le vorbesc urât altor trecători și nimeni nu vorbește de fapt cu ei. Sunt curați, frumușei. Sar peste o piatra lângă o cismea veche și învață figuri noi, se cațără pe-un copac, din-astea. Băncile din jur sunt pline. Când mă întorc de la locul de joacă de la fosta grădina de vară, coșul de gunoi de lângă capra băieților trăznit, smuls, mizeria jos. Îmi amintesc de unul dintre băieți. Voia să-i taie micului M cauciucul de la bicicletă cu un cuțit.

Read more

Deratizarea, motocositoarea și alarma aeriană

Deratizarea, motocositoarea și alarma aeriană

deratizare vesnicaMa suna într-o dimineață mama, pe la 7,30, gâfâind.
– Vezi că venim. Mai ești acasă? Sa cobori.
– Noh, da ați plecat de 10 minute… îi e somn? Plânge?
– Deratizează.
– Păi și ce treabă ai tu, că nu deratizează el.
– Nu da cred că ne-au stropit și căruțu. Și pute. Am stat pe o bancă și-a venit un nene cu ochelari negri și a stropit sub bancă.
– Păi și nu l-ai trimis la alta?
– Ba da dar a zis că moare gardu și că nu e dăunător pentru copii.
– Ce gard?
– Ăla viu din parculet. Pare mort, da omu a zis că numa pare.

După amiază ies eu cu copilul. Se pornește alarma aeriană, se sperie copilu, cățeii, purecii din tufele de buxus. Jur împrejur câte o motocoasă cu om atașat. Ajung în părculeț. Găsesc și un extraterestru chelios, mic și vesel cu un aparat de stropit cât o batoză. Abia-l trăgea după el.
– Bună ziua, nu vă supărați, pentru ce deratizati? întreb.
– Este omide doamnă, zice domnu cu moldaminu-n brațe. Da copiii n-au nimica.
Mă uit pe o coală A4 agătata de un leagăn: a se evita contactul cu solul și vegetatia. Se deratizeaza!

Read more

Nu mai știu ce-am făcut astă vară

apaSau: apa curge, pietrele rămân

Weekend dimineață, 6 30 cu puțin noroc. Aproape 20 de kile se rostogolesc pe capul meu. Poate-a căzut lampa din nori. Poate-i cartea cu o mie și una de nopți. Poate…
– Tati!

Încerc să-mi afund capu-n perna pufoasă care-i de partea mea, să nu-mi vadă ochii beliți, stau gujdită ca o cârtiță-n mușuroi.

– Tati!

Gata, deja mi-a sărit somnu. Iau poziția de yoga, iau iepurele roz în brațe și mă opintesc zburlită-n fața lui. Stă-n fund, turcește, parcă tocmai a sosit pe covoru lu Aladin, e fresh, dinamic și are-un zâmbet până dincolo de saltea. Îl privesc fix în ochi, cum face și el cu mine.

– Auzi. Taică-tu-i biologic. Anatomie. Verstehst du? Nu-i mai ușor să spui Schornsteinfeger? Notausgang? Ăăăăă… toilette? Auch, toileteeee.

Fug ca păsărilă și-arunc iepurele roz spre înapoi.

Ueeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee. Ehhhhhhhhhhh Eeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!!! MA-MA! Ma-MAAAA!!!!

O aud pe mama cum trece spre el și știu că-l târăște pe Winnie. Sau crucea.
La propriu, c-ăsta micu a dibuit o cruce din lemn, lăcuită, pe care-o avea mama de la buna și buna de la… șezătoare. Și-i ies dinții copilului. Proces care-am înțeles că durează până la pubertate. Așa. Și roade la crucea aia mai ceva ca porcuțu de guineea la păpădii.

Să fim înțeleși, noi nu-l lăsăm, tocmai în ideea în care vreau să-mi duc crucea, să mă căiască pe facebook oameni noi care nu m-au cunoscut niciodată. Da o găsește frate și de-i dau check în la Untold, el tot ar dibui crucea. Cumva i se potrivește bine printre cei 6 dinți.

Pruncu iese urlând pe lângă mama mea, el vrea la mama lui. Acu câteva zile am făcut vinete. Și ca să pot să tăi numai ceapa și să nu mă crestez eu cu lama când îl văd cum se duce iar și iar la aragaz, i-am pus niște desene de minune. Cu-n pui galben, rotund și nebun ca veverița din Ice Age 3. Și puiu ăla nu zicea nimic, că erau desene mișcătoare bebelușești. Dar țiuia din când în când și striga Tatiiiiiiiiiii!

În sfârșit. De psiholog n-avem timp acum. Stăm pe budă și ne ținem de mână. Aud știri la TV. Măcar unii se fac de kkt în văzu tuturor, eu scriu despre… După cinci minute ieșim amândoi de mână. Fericiți. Am apucat și eu să mă spăl pe doi dinți, l-am șters și pe el pe cei șase.

Read more

Dragă domnule Schornsteinfeger m-am retras de pe matrimoniale pentru că am motive să rămân

Dragă domnule Schornsteinfeger m-am retras de pe matrimoniale pentru că am motive să rămân

centru info turistic gherlaHerr Schornstai… așa și pe mine m-ați atras foarte mult, unu la mână că sunteți ciocolatier și doi, trei că vă place la nebunie spaziergangul, mersul cu bicicleta, micile trip-uri (la noi asta e infracțiune). N-ați înțeles, n-am un haustier mic și galben, am un băiețel care mușcă. Are un an și-un metru.

Dacă la noi se practică meseria d-vstră? Oh, am vrut să intru azi pe la centrul turistic de informare din oraș dar nu încăpea căruțu.

Așa că l-am întrebat pe domnu care era de serviciu la reparat ceasuri, în cofetărie. E bătrân și știe multe.  Mi-a spus că e ciocolata cu rom, singura brevetată la noi. Nu avem ciocolatier, ne folosim doar de o bandă cu Să nu mă minți iubirea mea (meine Liebe), aducem rom autentic care să scrie pe ciocolată Bukarest not Budapest. Adică noi le avem cu turismul local măi Schornstainfekete. Dacă vrei să vii la mine don t bai a tiket tu Budapest. Avem pe ce strica banii aici, te duc la spaziergang până-ți sar ramele alea colorate de la lunete. Și ce dacă am pus întoarse pozele? Din orice parte privești e 3D.

Spaziergang la noi în oraș. Cu adrenalină!

Tu n-ai auzit că Gherlah a fost recomandat în proiectul city card din 2016? Deci avem așa -citez de pe site-ul BCR: recomandarea unor locuri deosebite din Romania, acordarea de beneficii catre detinatorii de carduri si asigurarea functiei de ghidaj la obiectivele cultural-turistice din zona.  Nu PCR, ești rău Schorny! Aia era pe când voi vă dărâmați ziduri în cap prin Berlin. Da, înțeleg că v-ați revenit repede dar noi am avut o dramă și mai mare. De parcă voi o avurăți mică, în sfârșit. Drame mici, drame mari, nu e bine, dar la noi se poate orice!

La plimbare te trec prin toate obiectivele sau obiectele cultural turistice din zonă!

Avem puntea suspinelor, poarta strănutului (de la mucegaiuri) și promenada inimilor. Asta, ultima e pentru cei care se întorc în oraș după ce-au lipsit 10 ani. Iarbă verde? Păi parcul în sine e rezervație naturală, n-ai voie să smulgi o urzică. De ce? Pentru că-ți poate cădea-n chelie ginko biloba dar hei, vei fi mai inteligent. Toată lumea ne dorește numai binele. Copacii erau frecvent consultați. Copacii, nu copiii, ce-i așa greu de înțeles? Copiii să mergă la Cluj pentru consultații!

pod gherla parcpod gara gherlaIMG_3734poze parc

 

De atunci și pana acum lucrurile s-au schimbat în bine.

Read more

Lungul drum al unei visătoare înspre carnetul de șofer

Lungul drum al unei visătoare înspre carnetul de șofer

parcare intre blocuri Ok, de mâine încep să fac chestionare. Am citit 24 de pagini din cartea aia cu 400. (am dat 40 lei pe ea. Doua pachete de țigări. Pardon, un semi pachet de pampersuri).
Da ce-ar fi să încep chiar acum? Bebe doarme. Sfor sfor. Deschid laptopul. Se deschid și paginile de azi noapte că am uitat să-i dau shut down. Hâââââ. Scandal, episodul cinci, oare al cui e copilu lu aia moartă dacă nu-i a președintelui??? Hai să-l mai văd, numai episodul ăsta! Fac mâine chestionare. Și așa am avut o zi de kkt și-s ruptă!

Dimineața devreme primesc un picior în cap. Deci presupun că e cinci și se va întoarce ca ceasul cu cucucucuu pân la șase, când va cădea de pe saltea și… gata, fac chestionare. Ce-aș mai dormi!

Mă spăl pe dinți și-mi rup părul cu un pieptene. S-a încâlcit aseară de la cât ne-am jucat. Mă uit în oglindă. Mai am vreo 33 de ani pân la pensie și eu fac școala de șoferi.

Ia te uită pampersul de ieri lângă cadă… ce-i dau să mănânce la 9? Turte de hrișcă și măr.

Gata, pot începe.

Read more

Hani a spus că orașul meu este cel mai frumos

Hani a spus că orașul meu este cel mai frumos

interior biserica armeneasca gherlaDupă compunerea despre Orașul meu Am primit un mesaj care m-a făcut să râd. Celelalte 6 să zâmbesc mulțumită, pentru că sunt aici, în jur, persoane care au înțeles felul în care scriu.
Mesajul care m-a făcut să râd zice:
– Tu-ț compunerea, fttear pești (nu cratimă, nu plural adecvatic, acvatic), las că vezi tu dacă îți dau extemporal! CAPS L

Domle cu cont fals, eu nu mă f cu peștii, nu suntem compatibili la s e c s. Gemenii îmi plăceau că plecau ei, nu trebuia să le dau de înțeles de 4 ori că nu facem nuntă. Bărbații pești e mai rău decât femeile, vorba lu Hani. Când se îndrăgostesc bulbucă ochii (n-au pleoape, de-aia), când îi prinzi după ce ți se lungesc urechile nu mai știi cum să scapi de ei, atâta vorbesc. Muți sunt peștii numa-n Someș și-n lacu verde din parc. Hai, pupa-te-ar știuca, trec și la Extemporal.

2013-2014

Mă sună din parc, eu pe la CEC cu probleme:
– Fuarte frumos parcul! Aveț vedere la mare, bun aici.
Îmi cer scuze, mă ridic de pe scaun, simt că vreau la baie.
– Was?
– Ghesit o duamnă care înveț limbe română. He he he. Au venit ape pină pe la jumetate parc și ea a spus că acolo e mare, că vine și Noe curând și dat câteva broșuri.
– De la primărie??
– De la martori lu Jahve ca she treiesc 1000 de ani linghe animale blânde și să mănân mere și lapte.
– Ai intrat u mașina-n parc? Să știi că dacă te blochezi p-acolo n-am pe cine să…
– Nuuu, intrat cu cizmele tale de gume.

Read more

Îmi amintesc cu drag de Gherla. Pelerinajele la Nicula, pe 15 august!

Îmi amintesc cu drag de Gherla. Pelerinajele la Nicula, pe 15 august!

manastirea NiculaCât de mândră eram și cu câtă emoție așteptam să vină zecile de autocare și trenuri ca să văd “băietii frumoși și sfioși” de la sat. Eu “eram de la oraș” și mă credeam frumoasă iar dacă crezi că ești frumoasă și ești bine tu cu tine, se creează un val spre ceilalți. Era perioada în care eu și colegele începeam și pricepeam ce e cu flirtatul. Se umpleau zonele verzi de puzderie de oameni interesanți. Nu mă deranjau dinții strâmbi, unghiile roase, picioarele lungi si subțiri, freza alandala, mersul meu săltat, nasul. Culmea, chiar mă plăceau băieții!

Veneau cu prapori mari pe care-i lăsau jos în iarbă să-și întindă picioarele obosite și despachetau pâinea cu caș, salam, ceapa verde, slană și roșii. Veneau cu părinți în vârstă, cu veri si verisoare, cu copii mici, cu prieteni, cu vecini. Mi se părea cel mai normal și mai frumos timp din an. Mă îmbrăcam cu ce-aveam mai interesant (nu neapărat cu stil, cum încercăm azi), mă machiam ca disperată și porneam cu fetele prin oraș. Nu-mi amintesc de oameni beți, de tineri care înjurau sau de străini care să se ia de noi. Poate de-aceea ne simțeam tare flatate că @băieții de la sat ne priveau îndelung. Când vedeam un băiat care plăcea vreuneia, ne opream fără motiv să trăncănim pe lângă gărdulețul viu și trăgeam cu ochiul și chicoteam amuzate, să ne vadă, să ghicim dacă se uită și el la noi și dacă da, la care?

Read more

Orașul meu -compunere-

gherlaÎmi iubesc orașul nespus de mult pentru că a fost și a rămas mai frumos ca Dejul.
Deîndată de i-am mărturisit unei foste colege de grădiniță cât îl iubesc, nu m-au mai salutat patru comercianți.

Este bine să iubești și să apreciezi Nespus, așa că am început să cutreier bisericile locale-n lung și-n lat. Toate statuile și picturile sunt de părere că se poate îmbunătăți ceva dar parcă le e greu să se miște.

În plus Sfinții n-au nicio obligație să refacă drumuri din câte știu eu. Există mai multe feluri de drumuri: comunale, europene (cele pe care circulă europarlamentarii) drumuri la piață, la Kaufland și naționale. Știu sigur pentru că m-am înscris la școala de șoferi.

Apropo de școala de șoferi, eu cred că profesorii de-acolo predau greșit semnele din trafic pentru că-n orașul meu am văzut mai multe degete ridicate-n sus și-am auzit semnale sonore despre care nu ne-au învățat nimic!

Revenind la drumuri, am citit și  presa locală, mai bine zis comentariile ca să mă reintegrez în societate. Astfel am aflat că drumurile europene sunt făcute cu Baumașine de la Merkel, cele la piață sunt sub tutela lu Ferească Sfântu iar drumurile din oraș „nu e obligat nimeni să le facă”. Că ele arată așa de la mama natură, c-a trăsnit de câteva ori de când s-a defrișat stratu de ozon care acoperea orașul meu frumos.

Read more

Termopane, termopane, toate-s la fel?

Termopane, termopane, toate-s la fel?

Nu. Astea bune te duc înspre privațiuni dar merită!!

Cui i-am povestit c-aud de la etajul trei: cocoșul de la casa lu Iorgulescu, coco ăla cântă tare de tot, cocoșul de la căsuța de jos (ăsta e mai aerian, mai nemâncat deci fac diferența), cucu, vrăbiuțe și alte orătănii a zis că m-am tâmpit de la gașca Zurli. Pe care noi oricum n-o ascultăm, nu suport cântecelele pentru copii în limba română. Nu le pot auzi, cânta, oricum ăsta mic plânge când eu cânt. Cred că de-aia s-a mutat pe-un deal radioul în care lucram odată, nu pentru că nu le bătea semnalu dincolo de poartă.

Pentru zgomotele de afară vezi ce tip de termopane ai!

Mulți se plâng că peste tot e gălăgie la bloc. Puțini diferențiază ce tip de zgomot e foarte deranjant (într-o singura cameră când face sex potârnichea de vizavi, sau în baie când se trage apa? Sau când îți trece Regio pe sub geam?) Ai nenorocul de-a locui într-un spațiu cu efecte de amplificare din mai multe părți? Efectul de orgă?

Dacă zgomotele deranjante vin mai mult din afară schimbă termopanele.

Read more

S-a deratizat tot orașul pamflet și punct

S-a deratizat tot orașul pamflet și punct

vitrinaS-a deratizat tot orasul. Pe la 6, 30 făceam rondul în părculeț pentru ca mai apoi să predau Chituțu somnoros – bunicii. Plin de ciori, se speriaseră bietele de graficul după care s-a desfășurat mortal kombatu pe domeniu public și-au zburat, dinspre parc în oraș. Eu cu-n ochi vânăt și cu părul electrizat de emoțiile rutinei, enumeram în germană: uite mami, mașina roșie, uite mami, aia e albastră, uite mami, un șobolan mort… mă opresc să caut repede pe bab.la. Șobolan. Ah, Ratte.

Futu-i. Azi să-mi plătesc cecu și să nu uit să iau beri și hârtie igienică.

O cunoștința mi-a zis că ciorile-s protejate de lege.
Da de ce, am întrebat eu mirată. Că-s tare multe.
De-aia că=n cuibu ei pot locui și alte păsări, zice. Vânturelu de seară, buha… și mănâncă hoituri. Vin de prin Rusia, că locuiesc temporar la noi.
Deja mă pregăteam să-mi deschid o bere pe care-o uitasem în căruț de ieri când am mai cumpărat pentru lucrători. Da, e plin parcu de șoimi și vulturei am îngăimat eu. Da auzi, un loc de joacă pentru broscuții cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani estem?

Mi-am amintit că interlocutorul meu se temea că-i fură ungurii Ardealu. Nu era foarte sigur dacă-i și Dealu cu observator inclus. Nu-i plăcea pe unguri cică, agronom respectabil, avea o pajiște prin alt județ și-o Moriko la noi în oraș și i-a promis Moriko la ultimul scandal că-l cotropește. Asta-mi mai amintesc din povestea vieții lui.

Da de ce te-ai întors în oraș?
(fiu-meu îi turna zeama aia scârboasă din prune la cutie pe șlapi. Că din amabilitate a interactionat și cu copilul și-și ținea piciorul pe o roată.)

Măh, zic, am tot sperat că l-au luat ungurii între timp. Că se cam vede pe unde locuiesc ei și pe unde ne împleticim noi.

Amicu a zis că lui nu-i place umoru nemțesc și că sigur cuibăresc bufnițe, ciocănitori, berze și alte celea prin încrengăturile amenajate de către ciori.

Read more

De ce să donezi tu din Vaslui pentru o campanie din Cluj, ce, tu nu ai spitale acolo?

De ce să donezi tu din Vaslui pentru o campanie din Cluj, ce, tu nu ai spitale acolo?

mana de bebePoate că ai. Sunt dotați? Stagnează lucrurile? Ajută-i. Dacă îți pui întrebarea asta oricum nu vei fi printre cei care dau bani.
*răspunsul e: ca să arăți autorităților că se poate. Că n-am împietrit aici în starea asta indiferent cine ne conduce. Că suntem oameni și omul sfințește locul.

Pe la începutul feisbucului eram agasată de atâtea cereri de ajutor. Cutare făcea campanie pentru căței, altul pentru pisici, copilași bolnavi, adulți cu cancer, vai Doamne, da ce mă interesa pe mine, puteam salva planeta sau ce?

La televizor, pe stradă, în mall chiar, toți îți cer bani.

Culmea, aceasta era perioada în care aveam eu destui. Munceam, eram bine cu Hani, nu știam ce-i aia greu, grijă, stat la program, condică. Nu am fost lipsită de stres și uitându-mă înapoi, îmi dau seama ca nu aș mai fi capabila sa lucrez atât. Sa traduc sute de pegini. Să învăț drept în germană, să fac contracte, să fiu și parteneră. Să fac școli de coordonator de lucrări, etc. Să umblu după autorizatii, să dau socoteală dacă stau prea mult la medic.

Revin la A DĂRUI. El avea bani mai mulți și munciți drept dar banii nu se dobândesc dacă nu te ajută alții. Și-n Germania a umblat, a făcut contracte, a căutat variante mai ieftine, a comparat, nu-i pun la îndoială munca. Și și-a crescut tare frumos copiii. Da avea el un fix: nu dădea bani cerșetorilor. Nu dădea bani în vreo campanie. În schimb nu avea nicio problemă să împrumute (musulmanii nu au voie sa dea bani cu dobândă). Împrumuta dacă ii cerea un cunoscut.

Călătorind, am văzut cum trăiesc alții. Am văzut copii care se jucau printre morminte în vestitul City of the death în Cairo și am văzut cum erau alungați săracii de la vestitul mall Heliopolis, erau vânturați de forțele de ordine. Câțiva localnici și puzderie de copii stăteau pe la colțurile străzilor murdare și se uitau și se hilizeau către străinii care mergeau la mall. Aceea era o lume din altă lume…

Read more

Ne temeam de Lența când eram copii

Ne temeam de Lența când eram copii

Eu mă temeam tare de femeia cu ochii metalici pentru c-avea pleoapele metalice sau vopsite. O credeam vrăjitoare.

 

Umbla fără căptătâi prin tot orașul și bolborosea lucruri pe care nu leînțelegeam. Eu și ceilalți adolescenți o necăjeam și ne blestema, ne amenința și noi fugeam. Fugeam râzând isteric până ne trânteam pe iarbă, sau găseam un motiv să încălecăm leii de piatră din parc și să ne așezăm pe bănci, întâmplător, fată lângă băiatul pe care-l plăcea.

Lența avea probleme cu picioarele cu apa pe care n-o găsea și care curgea peste tot în cișmele. Pe atunci, oriunde ar fi intrat cineva i-ar fi dat un pahar cu apă. Uneori intra de câte trei ori după apă, uita că a băut. Lența nu bea alcool, nu fuma, nu făcea nimic. Era doar Nebună. Năucă și fără căpătâi căra cu ea câteva plase și o haină, își dădea cu ruj pe ochi, nu cerșea niciodată, nu voia nimic. Așa o vedeam atunci. Cum mă vedeam pe mine și pe oamenii iubiți nemuritori, așa nebună o vedeam pe ea.

Read more