Am trecut de prima probatiune. Un cosmar.

E a doua zi, eu nu pot sa ma joc cu piciul meu pentru că în inima mea e un tsunami

Înaite de a merge la prima probațiune, am citit lucruri interesante. Ba chiar cool.

Unele m-au șocat: de exemplu, cum se poate ca un consilier de probatiune să aibă… un salariu cât al meu? Citisem despre lipsurile din sistem, stiam despre (credeam că stiu) ce se întampla la probațiune, începusem să accept că oricând mă pot trezi cu cineva la ușă, un domn sau o doamnă care dorește să mi se plimbe prin casă, am cafea, nu e problemă.
Eram ABSOLUT convinsă că sistemul de probațiune, vine în ajutorul meu după tot calvarul prin care am trecut: nu am lovit pe nimeni, nu a existat o zi de îngrijiri medicale sau prezentarea la specialist, dar am agresat verbal si am apucat de guler o avocată. Totul a fost filmat. Aceasta este Crima mea. Ultraj judiciar se numește. S-aîntamplat să-mi ies din minti după ce am fost arătata cu degetul si numită într-o sedinta solemna – procesul fostului partener- si am perceput totul ca fiind o atitudine provocatoare. Am gresit. Dar…

Cu coada între picioare, mai dau un search si găsesc un titlu pompos: serviciul de probațiune, șansa condamnatilor de a nu ajunge în arest. Apoi, alta poveste, insa niciuna de la o persoană care redă efectiv trăirile de acolo. Colac peste colivă, într-o zi mă întașnesc cu o cunoștință care-mi spune râzând de penibilul situației. Acum înțeleg de ce. Nu e intimitate. Îl auzi pe celălalt ce spune, te aude el pe tine, îți sunt puse diverse întrebări, pe care probabil n-ai vrea să le audă și cei de la masa vecină.

– Fac asta ca să te umilească? Întreb uimită
– Chiar nu știu.
– Am citit că nu au sediu, spatii, dar hei, cine are? Si dacă nu au de ce nu fac grevă, serios, credeam că acolo te ajută, nu doar te monitorizează. E ca și cum aș fi… la vorbitor?
Râde. Da. În termenii pe care-i folosesti tu si cum te raportezi tu la lume, așa va fi. Ca si cum ai merge la vorbitor.

…………………………….

Merg cu trenul de la Gherla la Cluj. O oră și jumătate. Copilul meu e cu mâna în ghips si eu am concediu. Le promit că vin repede, T este un scai acum, brusturelul meu pentru care mai sunt în viață. În fond, uite, scrie aici că va dura cam o oră și jumătate.

La ora 11 ajung la sectia penitenciarului pentru femei, la Cluj – pe acolo e intrarea. Nostim, asa-i? Apucasem să-mi umpăr o cafea de peste drum. E 11 fara 10 si sun la poarta visinie. Nu știu să vă spun dacă simțeam ceva. Mă pregătisem cum am crezut eu. Un domn îmi deschide, pe chipul lui e o mască socială de om neînduplecat și serios. Dar n-am ce face, trebuie să mă cer la toaletă. Peste drum îmi zice, si-mi arata vizavi barul din care-am cumpărat cafea.
Mă mir pentru că citisem un articol în pressone. La toalete ati fost, să vedeți cum arată? întreaba un consilier de probațiune. Înțeleg că toaletele nu sunt și pentru condamnați.

Revin și recunosc holul din pozele de pe internet. Alături de mine, pe o băncuță, un tinerel c-o gagicuță, par că sunt și ei prima dată acolo. Pe usa din fața mea scrie: consilieri de probațiune, nume, acte cu care trebuie să te prezinți. Un indicator și-o sonerie. Sunati aici. E ora 11, doamnele intră, ies, la 11 si 5 sun, neștiind dacă se procedează fix așa și nu care cumva s-o dau în bară din prima- era să zic. Dintr-a zecea oară.

Consiliera mea e o doamnă tânără, probabil mult mai tânără decat mine. Mă cheamă undeva în fundul coridorului. Eu scot o mapă, întreb dacă am voie să răspund la telefon, se face primul contact si probabil primele impresii. Întalnirea a durat 3 ore si jumătate și NU s-a finalizat din cate am înteles, cred că până la urmă femeii i-a fost milă si mi-a dat un formular de completat acasă. Să-l aduc pe data viitoare. Am cerut eu o pauza, am fost întrebata daca vreau pauza, da, m-am dus și am fumat o țigară, vă spun eu, dacă nu m-a ucis ziua aia si n-am picat acolo pe scări, am de gand să fumez cu rotocoale anul ăsta. Și cu 20 de lei pe pachet.

– 20 decembrie, e ok asa? (am sugerat eu o vineri gandindu-ma ca-mi va fi mai usor, o sa aflu in aceeasi zi ca am gresit)

Cred c-am fost informată gresit, am înteles eu greșit: întalnirile se vor rări, nu mi se va spune că trebuie să semnez condica acolo mult mai des, să particip la un program de reeducare (??) pe langa munca în folosul comunitatii. Cu care n-am absolut nicio problemă, căci o fac de cand m-am mutat în oras. Totuși, aici e o rușine să strangi gunoaiele de pe jos, nu e o rusine să le arunci!
– Vă rog, nu se poate la anul? Sunt… obosită. La începutul lunii decebrie îi scot ghipsul băietelului. As vrea… E Crăciunul curând.
– Îmi pare rău dar nu se poate.
……………………………………………………………………………………

Consiliera care se ocupă de cazul meu e drăguță. Chiar foarte frumușică. Poate că are 30 de ani, poate 27. Îmi pare genul de persoană care intră într-un sistem care-ți impune niște standarde clare și pe care, tu te simți nu obligat – ci dator- să le urmezi. Asta simt și eu la job. Începe să-mi expună motivele pentru care sunt acolo, urmează povești lungi, mai mult vorbesc eu. De fapt, vorbesc până mă simt zdrobită și de două ori percep niște bătăi anormale ale inimii care-mi taie răsuflarea. Nu spun, tușesc si mă scuz, respir. Consiliera care se ocupă de cazul meu nu îmi dă impresia nici că vrea să mă ajute, nici că ar intenționa să-mi facă viata grea. De fapt, femeia își face treaba. Dacă doriți puteti să vă plângeți la șeful, în scris…

Pot să cer alt consilier (nu stiu dacă pot să-l si obțin, oricum, nu e cazul să mă mai plang de ceva)

Pot să… vin mai des. De la un moment dat, poate din cauza oboselii sau a rememorării vieții mele din ultimii 4 ani, vigilența îmi scade. Am povestit și am plâns până n-am mai avut lacrimi. Nu m-am întrebat nicioclipă: oare crede că un om poate juca teatru, chiar si după ce a citit tot ce am declarat? Mă uit în jos la rucsacul meu maro. E pus langa scaun, pe podea. Între mine si următoarea masă e un cuier vechi, o cutie de carton improvizata pentru gunoi, parcă e si un stativ din oțel, aluminiu sau ce-o fi. Cu câteva dosare sau hartii si alte lucruri, majoritatea cred, inutile. Fiecare birou e vechi, nu există intimitate, totuși, mă gândesc că am avut noroc că m-a chemat în colțul ăla. Nu-mi place să mă vadă toți străinii cumîmi dau sufletul din mine.

O las pe ea să își continue informările și poate, Poate din cauza durerii psihice, a torturii interioare pe care-o resimt nu de ieri ci de 3 ani jumate… înțeleg următoarele:

– dacă nu-i plătesc părții vătămate banii, 5000 euro… ei fac un raport și mă pot trimite la închisoare. Sunt în transă. Poftim? Salariul meu este de 2000 de lei cu tot cu bonuri. Îmi întrețin familia singură, de trei ani jumate.
Pai ar fi cazul să încep să plătesc, să calculez eu ce parte din salariu… că altfel ei pot considera că sunt de rea credință și sunt obligati legal să înainteze catre instanță aceste… efecte. Si că nu ei m-ar trimite în regim de detentie ci poate, instanța…

Nu am ceas. Mi s-au stricat. Amandoua. Îmi e jenă să scot telefonul. Mama a sunat de două ori. Să mă întrebe ceva de mâna lui Tudor. Tot ce gândesc la auzul acelor vorbe e că, acum eu ar trebui să fiu acasă cu copilul meu, în orasul mic, urât, murdar si fără creșă. Acolo unde sper că voi face o diferență într-o zi. Deja am făcut-o…
Reusesc să vorbesc. Mai spuno dată suma de care dispun. Mai spun o dată că nu am luat nimic de la nimeni, că așa, aș avea banii și i-as da, as vinde orice dacă atat de mare a fost prejudiciul. Îi spun că probabil acela este un salariu de subsecretar de stat în MAE – aceasta este scara ierarhica pe care-a urcat în timpul procesului- dar că eu nu am cum să-mi calculez singură ce mi-ar rămâne din salariul ăsta. Știu că nu numai că nu mi-ar rămâne dar că mă împrumut lunar. Că am rata la CEC încă 2 ani. De cand eram cu El. Omul pentru care am făcut ce-am putut, să-l ajut să răzbeasca aici. Că nu, nu mai am nici un alt venit. Totusi, speriata, spun că voi încerca sa fac asta din ianuarie.
Femeia mă incurajează să fac tot ce pot…

Mă uit la bolțari. Oricum, probabil voi fi penalizata pe 20 decembrie pentru ce-am scris sau poate doar voi fi tratata altfel. Tot ce relatez aici este ceea ce am trăit si am simtit eu.

As vrea să-i spun că nu îmi cad banii din cer si că nu mă voi apuca de videochat.
As vrea să-i spun că-mi iubesc locul de muncă dar ăstia-s banii si din ei plătesc: pe cineva care mă mai ajută cu băietelul pentru că noi nu avem creșă-n oraș.
As vrea să-i spun că nu pot jefui o bancă și că-s prea sensibilă să m-apuc să fac ceva ilicit.

Dar. Zic că nu-mi pot lua alt serviciu pe langa ce-mi vor da ei neremunerat pentru că copilul meu de 2 ani si 6 luni are nevoie de mama. Că nu pot ființa fără el. Că ceea ce mi se întamplă acum si de acu 3 ani jumate mă decerebrează efectiv și atunci când suntem împreună. Durează puțin dar tot corpul înțepeneste. Fac lego automat. Mozaic în culori. Masinutele care merg pe traseul loc. Colorăm floricica. Repetăm cuvinte-n germana. As vrea să-i spun că nimeni nu-mi va putea lua vreodata tortura si presiunea pusă asupra mea de Justiția PSD în acesti ani. Zi de zi. Plic după plic. Citatie după citatie. – îmi pare rău dar nu voi crede că nu a existat și-un linșaj politic, am dovezi dar mi s-a interzis în civil să mai scriu despre asta-

Revenind la bani, îi spun că mă aștept să fiu executată. Da, dar ar crește mult costurile. O întreb care-i varianta, și dacă ar crește cu 100%. Eu așa stiu că e legal: am salariu, mi se face proprire. Așa încât să (nu) pot să trăiesc decent. Nu că mă închideți…

Nu noi, noi doar trimitem memoriu… instanta… dacă se considerăcă nu ati vrut să plătiti…

Nu am vrut?? Vreau să-i spun că uleiul de cod e 70 de lei. Că rata e 300 si cealaltă, la ING e 160, pana acopăr împrumutul de 3000 de lei. Vreau să-i spun că nu se mai dau bani, lucru valabil în absolut toate spitalele în care doamne fereste, ajungi. Vreau să-i spun că apa e 76, curentul cam 39-55, gazul peste 100, abonamentul de telefon al meu si al mamei 100 de lei. Alimentele. Apropo, nu v-a crescut nimeni niciodata salariile. Nu trebuie să vă uitati la știri ci în portmoneu după ce ieșiti de la kaufland. Dacă vi s-a dat ceva pe hârtie vi se ia înapoi la fiecare factură, cartof si cutie de tampoane. La fiecare bilet de bus, la benzină, la taxe. Nu vă mai stresați cu cine și cum v-a crescut pensiile ori salariile. E utopie. Dar să nu divaghez preamult. Țigările, ah da, o să le las. Jocurile educative si cărtile copilului? Centrala stricată? Drumurile la Cluj? Zile libere sau medical în care pierd bonuri, implicit bani din salariu? Ăăăă, ce se mai strică-n casă, bunurile de uz personal, pampersurile? Taxiurile pentru că nu conduc si de doua ori pe saptamana fac aprovizionarea din kaufland si nu mai pot căra atatea kilograme în 5 plase? Nu, nu există nici un bus în oraș, e plin de masini vechi, soferi nervoși, oameni fericiti pe facebook si aproape invizibili pe stradă. A, cei 2000 pentru scoala de soferi, examenul pe care era să-l dau înainte de-a-mi iesi cazierul? Gaura pe care o am deja-n buget? Ă… realizez că am trecut cu mult peste limita pe care ar trebui s-o calculez eu din 2000 de lei și că un om m-a ajutat până acum. Realizez că banii pusi deoparte pentru Tudor nu mai există. Așa m-am descurcat până acum.

Iar acum mi se spune că pot fi închisă dacă nu plătesc pană… anul viitor.

Poate fi considerat că e cu rea credință. Asa e Legea. Asa e mersul. Probatiunea doar înaintează aceste informații
spre instanță iar acolo se judecă corect. Mă gândesc cum ar fi daca m-ar lua pe sus domnul de la poartă. Să mă închidă cu vreo 3 băbuțe care-au vândut ceapă. Oare mai sunt în închisoare oameni care-au înjurat și-au prins de fular pe cineva într-un acces de furie, după ce au fost provocați? (repet, există caseta, nu am lovit pe nimeni).

Femeia nu îmi spune toate astea ca să mă sperie. Ea își face munca. Ca la carte. Nu cred că ai de ce să individualizezi, să personalizezi când esti acolo. Infractori condamnati… toți la fel. Totuși, o întreb dacă în Romania mai există un caz asemanator.

Se uită-n hartii. Nu spune nimic.

……………………………………..

Credeam că serviciul de probațiune mă va ajuta să… mă reintegrez. Pozitiv. Să vorbesc. Să-mi depășesc suferința. Nu am mai simțit umilință, eu umblu cu punga si manusile sterile la mine, copilul meu avea un an cand ne-am mutat la Gherla, era tentat să ia tot ce e colorat de pe jos. Asa ca acum, jocul preferat afară e… să arunce mizerii la coș. Și-l feresc de asta, o fac eu cat de des pot. Dar repet: aici e rusine să strangi, nu să arunci gunoaie în plină strada. Să te vadă lumea că strangi după alții.

În schimb aflu că de fapt voi fi prezentă mai des la Cluj. Că voi urma si un program absolut obligatoriu… pe care-l vor decide ei. Da, la Cluj. Da, as putea merge si la un consilier psihologic dar asta ar insemna mai multe drumuri… Întreb cum e cu serviciul și daca se face dupa masa. Nu, ei lucreaza pana la 16… De fapt intru-n starea de teroare, de senzatie iminenta de moarte când aflu că nu numai că voi lipsi de langa copil (nu m-a întrebat nimeni cu cine îl las și sincer as prefera să îmi puneti o bratara la picior si să nu mai ies un an din casă dar să fiu cu EL) dar voi lua libere peste libere, bani mai putini, copilul, Tudor al meu cu mânuta ruptă și eu stau aici de… vă las să completati formularul ăsta acasă.

……………………….

Vă vom face vizite. Ok, n-am nicio problemă dar le spun că pana la 16 eu lucrez.
Daca nu gasim pe nimeni acasa va anuntam si… Dar v-am spus care mi-e programul, puteti veni când doriti.
Vă putem face vizite si la locul de muncă… Grozav. Stiu pe cineva care-o să se bucure.
O să verificăm daca prestati munca în folosul comunitatii, aici îmi tresaltă iute inima înghețată și sunt gata gata să scot schițele scrise-n 20 de minute c-o seara inainte: hei, pot să-i învăt germana pe copiii de la grupa mare, de la cămin, pana la un nivel care să se prezinte, să recunoască… știti căminul ține de primă…
1e244
Mi se taie repede macaroana. Noi nu stim ce munca veti presta, ei decid, poate au nevoie-n altă parte. Substratul îl simt așa: dacă te trimit la măturat, te duci, altfel desigur că vom interveni și…
Și noi suntem cei care stau între tine și gratii. Nimic personal.

Nu-mi vine să cred. Poate părinții nici nu m-ar dori – să îi invat pe pici putina germana dar eu aș face-o cu drag. Sunt oameni care mă cunosc…

……………………………………………………

După pauză, scot, aproape mandră, cartea mea. Va sti poate mai multe despre mine. Zambesc si i-o ofer.
Nu o poate lua. Poate fi considerata mită… Nimic personal. Ok, aici am mai simtit un junghi. Stiti, e scrisă de mine. Poate vă puteti da seama ce sau cum gandesc?
Nope.
……………….

Ies după trei ore jumate. Începe să ploaie mocănește. Oricum, sunt absolut înghețată. Am un palton gros dar eu sunt înghețată și capul, ceafa, îmi explodează de durere. Scot apa si beau. Durerea de ceafă devine si mai puternică.
Ajung seara tarziu acasă și Tudor e vizibil supărat. Du-te mama la servicu! Mama, nu te duce… Fac tot ce pot să nu se vadă cât de devastata sunt. Știu că o chinui pe mama. Stiu că nu mă pot conecta cu Tudor. Mai stiu că sunt norocoasă că am un copilas sănătos dar dacă eu nu voi mai suporta tortura psihologică la care sunt supusă? Mai am un proces. Tot cu ea. L-a castigat deja în fond. Mi-au încălcat toate drepturile: nu ai voie să scrii. Oamenii ajung lângă Dăncilă după ce scriu eu, justiția e tot plictisită și încărcată, victimele colaterale-s… inevitabile. Avocatii se bat pe holurile Palatului dar nu-i nimic. Capul îmi explodează și stand în baie, mă rog, mă rog, mă rog. Beau cafea noaptea, mă gândesc că poate tensiunea e foarte mică.

Stiu că am nevoie de cineva care să mă ajute Mi-e deja jenă de avocatul meu: a făcut prea mult, pe bani prea puțini. Da, mai există avocati buni care merg pro bono pentru ceva în care cred.
Am nevoie de un psiholog BUN, măcar pentru 3-4 sedinte dar nu îmi permit si nu am nici timp. As vrea să stiu daca inima mea va rezista. As vrea să fac ceva ca-n viitor, tortura emoționala ( ma pot explune la orice fel de teste) să fie recunoscută ca fiind adesea, mult mai dureroasă ca cea fizică.
Am nevoie de un RMN să știu ce e cu spatele meu dar mi-e frică să aflu. Și NU am timp. Trebuie să merg la probatiune. Nu am timp înseamnă, cel mai mult că nu vreau să stau departe de copil mai mult de 8 ore. Mama nu are voie să ridice. Mama nu poate alerga după el. Nu poate iesi singură, de mana cu el.

Am nevoie de un fotograf. O să credeti că n-ati citit bine. Vreau o formă personala de protest. Vreau să atrag atentia, așa cum văd că se face astăzi. Deja mi-am asumat ceea ce sunt ca om. Imperfectă. Copilul meu va sti totul despre mine. Va sti de ce suferă eventual la gradi si la școala. Pentru asta mi-as face timp să merg la Cluj dar sedintele ar trebui să fie… să mai spun că nu am bani? În schimb, aș ceda drepturile de autor. Poate că ar merita.

Mai vreau să scriu vreo 12 scrisori. Cu documente, date, fapte. Peste tot. La București. La Cluj, la procuratură, la dracu-n praznic. Vreau să înteleg dacă cei de la Justiție vor să mă ucidă lent. Că nu mai pot.

NU MAI SUPORT! Vreau să fiu Prezentă când mă joc cu copilul meu! Nu mai suport intimidarea si presiunea la care sunt supusă. Vreau să știu dacă statul român îmi dă dreptul la viață. Pentru că simt că mi-e în pericol si vreau să-mi cresc copilul!

Când omul nu te mai iartă – scrisoarea

După ce s-a terminat procesul penal în instanța de fond, am găsit o cale să-i trimit o scrisoare. Avocata părții și partea vătămată insista că-și angajase bodyguarzi, că mă interesez de ea, că vreau să-i fac rău, cerea ordin de restrictie, eu toate astea le auzeam în sala de judecată. Nu îmi venea să cred, mă gândeam că totuși, trebuie să dovedești cumva sau să ai un temei ca să spui c-aș fi fost măcar capabilă sau pornită să fac rău. Nici în ziua de astăzi nu-i cunosc soțul, nu știu cum îi chemă copilul, nu mă interesează unde stă (Doamne fereste) și recunosc că dacă aș avea bani, mi-as angaja si eu bodyguarzi.

Măi, stăteam de fiecare dată în sală, în sedințe lungi (procurorul m-a audiat 4 ore, o să vă povestesc si etapa asta, am cerut o pauză de pipi) și înnebuneam de durere lombara si de cruzimea pe care o făcusem eu? Mi-o făceau acum alții? O perpetuam eu? Nu puteam gândi clar, nu aș fi rezistat fără singurul avocat care a vrut să mă apere pe bani puțini. Niciunul nu dorea să se bage într-o asemenea speță.

 

Unul dintre momentele extrem de grele a fost când am dat o cautare pe internet si am găsit, în media, chiar si pe postul pe care mama mea îl mai urmărește – stirile trunchiate. Pentru Dumnezeu, oameni buni, nu am lovit pe nimeni! Cum ați putut să-mi retezați aripile și să scrieți asa ceva dacă nu ati văzut caseta, cum ați putut să îmi puneți un membru al familiei în prag de atac de cord? Pe casetă se vede foarte clar tot ce s-a întamplat, sunt eu iesind val vartej, sunt eu prinzand-o de fular pe avocată, ea care se trage înspre geam (cand eu am patit asta la Iulius Mall dupa operatia de s maxilară când un necunoscut m-a agresat, nu a scris nimeni nimic si nici nu mi-au gasit cei de la Iulius filmul, motivand ca exact în partea aceea, l iesire din Auchan era stricat) Dar cand cineva te prinde de exemplu de guler, tu te tragi in spate, e un instinct. În sfarsit. Apoi, eu înjurând, eu învartindu-ma în jos si-n sus. Eu plecand singura, ea plecand cu colegii. Hani nu m-a linistit, nu m-a luat de mână să-mi spună femeie, opreste-te. Oricum nu intentionam s-o lovesc. Dacă aș fi vrut asta, as fi așteptat să iese din clădire. Cred că am vrut să o umilesc. Și desigur, am obtinut efectul contrar. Însă nu am lovit-o si nu a fost acolo nici un jandarm, nu ne-a despărtit nimeni, am spus respectivele injurii, am luat mana de pe haina ei si am plecat!

Iata stirile care mi-au mai scurtat probabil 5 ani din viață:

Am strans-o de gat si am dat-o cu capul de pereți. Cum ați putut să scrieți așa ceva? CUM? De ce nu ati cerut caseta, de ce dati asemenea stiri?

Președinta organizației de femei PSD Cluj, BĂTUTĂ ÎN JUDECĂTORIE

Read more

Ce se întâmplă după ce primesti sentinta definitiva: condamnat penal

hapi gratiiInitial era o zi normală de concediu.

Tudor e plecat cu A, are programul lui câteva ore, mama la piață după flori pentru luminație. Măi, ce să fac, fug să-mi plătesc o factură si apoi scriu. Romanul meu polițist, moamă, dacă reusesc să-l scriu ăsta, categoric va fi fabulos. Iar dacă nu va fi, nu public.

În ultimul timp, sub presiunea zilelor care-mi aduceau și rele si bune, ca să rămân echilibrată în inima mea și mai ales deschisă față de toate provocările fiului meu, am încercat să meditez. Să mă rog. Să mă percep ca pe-o entitate bună cu preponderență. Să pun accent pe latura asta de dincolo de conștiință. Alții fug la mănăstiri, devin brusc credinciosi oarecum atipici, se convertesc la alte religii, intră-n secte cum spuneam pe vremuri – acum nu mai am preconcepții- de fapt, toate sunt accesate de om ca fiind o ancoră. Ca să mergi înainte când care cerul pe tine trebuie să-ți iei energia din tainele Universului. Unii devin atei, altii se luptă cu sistemul o viață întreagă (asta-mi aminteste de Hani).

Intru în baie cu o carte. Să-mi fumez  tigara de care m-am lăsat alaltăieri. O tigara, dupa rugăciunea personală. Mă sună cineva. De fiecare dată, când sună telefonul și nu sunt la serviciu, inima începe să o ia razna. O doamnă drăguță de la poștă. Sunt părți bune într-un oraș mic, sunt oameni care te ajută, te scutesc de un drum, par lucruri mici dar cu efect pozitiv.

-Ioana… o scrisoare, știi, de la serviciul de probațiune, m-am gandit să ți-l aduc.

O clipă nu respir. Urechile îmi țiuie. Mă adun în trei secund

-Coboooor (încerc ton vesel) merci mult că m-ai sunat.

Pe plic scrie mare si citeț: serviciul de probațiune… Urc pana la etajul trei si mă gândesc asa: e ceva nedrept să plătesc continuu pentru o greșeală, sigur c-am greșit dar oare eu cum voi trăi așa? Cum să deschid plicul dacă acum articulațiile abia mă ascultă? Mă împiedic. Ajung sus si nu mă rabd: mulțumesc Doamne. Stii, nu la asta mă refeream când am spus să accelerezi evenimentele din viața mea.  Mă așez, o deschid și iaurtul muller îmi vine înapoi pe gât de la al patrulea paragraf.

Read more

Ce simte o femeie condamnata penal, în România

inchisaNu mai pot fi prim ministru, nu mai pot fi prim ministru. Încerc umorul dar nu mai merge. Am plecat repede de langa aparator după ce s-a terminat ședința, ca să nu-i cad acolo la picioare. Nu o să mă obișnuiesc probabil toată viața mea.

Cobor treptele judecatoriei din Cluj. O să mă prăbușesc în gol și nu văd nimic, implicit nu mă mai simt pe mine. Port un fel de costum. Mi-am pus pantalonii Esprit. La dungă. I-am cumpărat din Bonn acu 6 ani, sunt purtați de vreo 4 ori. Am o bluza ocru și-un fel de taior. Genul de costumație pe care-as purta-o înainte să mi se taie capul în piața orașului. Niște siluete negre mă salută. Salut și eu. Sigur mă confundă. Sunt o umbră. Ies în ploaia măruntă și iute care mă acoperă repede. Îmi intră sub haine și înfrigurată îmi percep în sfarsit carnea fierbinte și transpirată. Mă acoperă un frig grozav, un frig de moarte, am mâinile vinete. E bine pentru că durerea fizică e mai bună decât experimentul din sala de judecată.

Intru într-o cafenea după ce traversez  vreo două piețe din Cluj. Poate unii oamenii se uită uimiți la mine dar acum nu-mi  pasă. Nici nu-mi mai e ciudă pe ei. Știu, de fapt știu de multă vreme ce simte un om care-ți pare “relativ ok” dar într-o zi își ia viața. Nu, eu nu o iau pe a mea, nu cumva să dau impresia că am inserat în text așa tendință. Doar că ȘTIU. Fără alte explicații.

Eu nu mai am o viață, îmi imaginam una, e drept, una în care răzbesc și mi-e puțin mai ușor. Îl am pe Tudor. O am pe mama. Am responsabilități. Apa-mi picură pe funte din creștetul capului și mă gândesc că e destul și că nu-mi permit o pneumonie sau 2 zile lipsă la birou. 2 zile sunt 2 bonuri, două bonuri sunt… îmi dau seama că-n toată sărăcia mea, n-am avut grijă de puținul din fiecare lună. Și că niciodată nu mă vor domina banii. Deci nu-i bai că nu voi fi prim ministru?

Read more

O zi cu un toddler: am o dragoste de dat dar si de închiriat, oh, Macarena

O zi cu un toddler: am o dragoste de dat dar si de închiriat, oh, Macarena

hapi riverwoman si Tudor 6.10 intră mama.
Între blocuri cântă un cocoș – care de fapt se aude de la un vecin din centrul metropolei cu demografie incertă. O femeie cântă ceva despre o măicuță sfântă. Câinele vecinului schelăie de ți se întind trompele de milă. Sar și lovesc sticla cu apă cu dopul nepus. Copilul saltă icnind, ca si-atunci când îi pulverizez termala Roche pe bubele de căldură. Adoarme la loc, crede c-a visat. Adorm la loc, e duminică, mama a intrat doar să apropie ușa. Prin geamul deschis din living nu se mai aude nicio muscă. Am izolat cu vată bazaltică pe schelă metalică, poa să crape lemne sub un copac cu flori. Adorm și simt ud. Mă gândesc că totuși nu m-am pișat eu, mai avem o oră de sfor sfor.

7. 30. Visez că cineva mă operează la cap fără anestezie,
încerc să urlu dar nu pot. Deschid ochii. Un deget mic mi-a intrat prin nas până-n sinus. Iau mânuța, o dau la o parte, mă întind, zic “Guten morgen Schatzen”, un călcâi îmi îndeasă un ochi mai adânc în orbită. Latru de durere. Sper că nu mi-a țâșnit hialuronicu.
Bec. Mă iubește adică. Lăcrimez în continuare si mă uit după fundu lui fâțăit spre living. E uscat ca asfaltu-n secetă. Mă uit dezamagita la pantalonii mei.
Horus reclamă-n living: apenuuuuu! Înainte de-a intra-n baie, calc pe-o broască verde. Nu doare, da sună. O mai văd pe mama îndesându-i repede ditamai sticla între fălcile dulci. Am 3 minute 25 secunde.

7. 41 Și găsesc repede tampoanele.
Sunt între jucăriile pentru baie, umflate ca ouăle. Oftez a duminică si fac juma de duș, apoi m-așez pe… ciocanul de la jucăria aia Noriel trăznește ușa. Ma-maaaaaaaaaaaaa! Ce jucărie Noriel? Monstruozitatea aia cu tobă lumini și motan care suflă-n microfon și pește care face ca vaca, pentru asta ar trebui să-i dau în judecată! Exact! Și de ce se dezlipește ciocanul de banda aia?

Îl ignor și când nu mai aud nimic, e semn că s-a dus cu mama dincolo, ritual 15 minute. Îmi torn repede o cafea, fug să securizez ușa camerei noastre până schimb cearsaful (noroc că e impermeabil). Mă uit pe după cuierul mobil, calc în unghiile picioarelor să nu m-audă și înșfac cana. Gata-s încuiată-n baie. Respir adânc și mă preling pe ușă-n jos. Mulțumesc doamne pentru o nouă zi! Beau o gură de cafea și dau să-mi vărs mațele pe suportul cu prosoape. Vreau să țip da n-am timp, așez cana c-am spart 4 în ultimele zile si ma spăl repede pe dinți.

Read more

Compozitie aromâno romaneasca. Orașul meu

Compozitie aromâno romaneasca. Orașul meu

colaj gherlaOdata cu dezvoltarea social economică a insulei Shikoku din Japonia, au luat amploare si parteneriatele între orașul meu și câteva iurte, astfel încat acum se poate circula pe toate arterele. Puține orase se pot lauda cu peisajul rustic, neafectat de cutremure, cu izvoare larg raspandite, zone de coastă si de stern, miroborante cutări ale solului rămase aproape neschimbate din terțiar.

Cu toate astea, femeile din oraș vin de pe pe Pluto.
Ele efectiv plutesc cu tălpici pe dalele de piatră de pe Armenească iar bărbații, disperați de faptul că anvelopele se pot refolosi – ceea ce nu putem spune despre pantofi- au devenit depresați. Mai ales in depresiunile nodice de pe Vasile Axelandri –Kai Drum – asa cum s-ar fi propus să se numeasca strada după reașezarea plăcilor tectonice.

Dupa studii de fezabibilitate de lungă durată, care să asigure integrarea armonioasa a magazinelor second-hand și a caselor de pariuri în sistemul stradal existent, s-a ridicat în sfarsit un Mol și s-au descoperit cariere de piatră care să acopere aproape toate drumurile care duc la spital. Astfel, pacientul nu are nevoie de resuscitare in caz de stop, aceasta se va face mecanic datorita îmbinării si amplasării pietrelor cubice.
Accesul la Mol se face de preferințe cu cizme de gumă galbene după ce meteorologii dau startul la codul roșu de furtuni pe zonele mai sus mentionate.

strada gherla cluj 2019strazi gherla 2019 psd

Read more

Nu e voie să călcați pe iarbă, pe nervi și pe becuri!

Nu e voie să călcați pe iarbă, pe nervi și pe becuri!

coada calului Degeaba zâmbiți șugubăț, orașul meu e în plină dezvoltare! O zicere arabă: poartă de grijă când bagi cămila-n cort că ți-l năruie. Sau calul.

O adevărată oază de liniște rămâne evident Parcul din Armenopolis. Chiar la intrare, lângă biserică, se găsește specia Laetiporus Sulpiureus, un deliciu pentru gurmanzi. Iasca galbenă sau puiu de pădure are gust de broască friptă și cauciuc ars – asta la maturitate. Dacă sunteți cu copilul și-i ies dinții, puteți să vă cățărați și să tăieți câteva c-o forfecuță. Sunt gratis și reduc riscul de infarct miocardic pentru când veți trece pe lângă miezul oazei de liniște.

Sperietoarea de copii și nesimțirea ciorilor

Vine într-o după masă mama acasă, lac de sudoare și cu Gazelu urland. Că ea era să intre-n șoc și copilul n-a mai vrut să se dea jos din căruț din cauză de mitraliere. Care sperie ciorile în parcul mare. Bine, ia s-o văd și pe asta, cum adică v-ați panicat voi c-ați văzut o sperietoare de ciori, da-i primul personaj care face legea în oraș? Uite, o avem și noi acasă pe Leah. Nu, că aia nu-i ca Leah, că face mai urat ca Scaraoțchi și ciorile fac pișulică pe ea.

Neavand timp să googălesc dacă ciorile chiar fac și pișulică, mi-am luat Gazelu și m-am prezentat lângă superbul lac natural pe care vi-l prezint mai jos.

ciuperci de copac

Liniște. Doi copilași mai mari chirăie: ia s-o vedem și pe doamna asta cum face.

Read more

Alo, capra, actele dumneavoastră vă rog să le prezentați, țha țha

peneO doamnă care știe rețeta fericirii, mi-a scris ceva drăguț la articolul despre nefericire. Foarte pertinent de altfel, mai ales dacă a trecut si examenele la cursul lui David D, Acela cu psihologie clinică și psihoterapie. Mie mi se potrivea terapia cognitivă dar nu stiu dacă aș fi luat examenul.

Să schimb orașul! Sa-l modific. Genetic adica. Că nefericirea asta, nu e așa, normal cum cred eu, cerul e limita.

Doamna trăiește într-un oraș mare, oraș care se dezvoltă bine.
Eu am ales de bună voie un oraș mic. Cu trei ani în urmă aș fi zis că nu mă întooooorc. Viața.
Să dai în bobi și nu știi cum sunt oamenii în cele mai multe orășele-municipii din țara asta! Poate că aveți voi neajunsurile voastre cu traficul și alea alea pe la județ dar hai să mergem pe firul amuzant. Nu vă mai spun despre orasul meu. Vă spun despre orașele mici. Poate așa veți înțelege – am eu cativa pitici, tot pentru un publicul meu scriu, ei înțeleg- de ce avem acești Conducători.
De ce ne temem că ne fură ungurii Ardealul (oooo, daaa!, ne temem, parol!)
De ce nu avem coerență în niciun act de la lege pan la studiul de fezabilitate si doamna de la ghișeu, toate se bat cap în cap.
De ce ne batem realmente copiii în 2019 (am crezut dar când am și văzut, auuu) și-I umilim în fața altora, pe stradă, la grădi, în parc.
De ce ieșim-ieșiți degeaba în piață.
De ce ne facem rău coit unii altora? Voit am scris, autocorectorul.

De ce îi deranjează pe ceilalți dacă nu ești ca ei?
Oameni buni (?) e în sângele nostru, revoluția ne-a dat numai Dezlegarea de-a fi noi înșine, autentici până-n sinapse.

Read more

Stai liniștit, și eu sunt nefericită

Și ceilalți. Numai că nu spun. Nu spun că n-au cui. Îi văd pe stradă că se întalnesc, își vorbesc da nu pricep, nu se înteleg. Stii de ce? Că-i doare-n fundu aplatizat ori ba, de celălalt. Că ei AUD dar nu ascultă. Ei se gandesc deja înainte: o să ajungă la piață sau la birou, o să iasă vrăjitoarea aia cu ochi rautacioși și-o să facă o remarcă ce le va strica ziua, apoi trebuie să-și ia copilul… oare soțul chiar umblă cu femeia de la plăcinte? Oare a aflat că s-a culcat cu Georgel luna trecută și de-aia s-a purtat ciudat alaltăieri? Ei nu sunt acolo, atunci, sunt in fantasme, în proiectii 3D.

Și difuzorul de lângă ei vorbește și cuvintele lui trec pe lângă receptor. Am inventat un nou telefon fără fir. Ăla în care e totuna că pierzi 23 de minute pe facebook sau 20 față în față cu cineva pe care îl doare la bască despre cum te simți tu. Oamenii au nevoie să vorbească da se miră că-s nefericiți: pentru că nu sunt dispuși să asculte. De ce crezi că un psiholog- psihoterapeut bun îți ia 170 de lei pe ședință si are următoarele 3 luni ocupate? Crezi că-ți reface viața ca în Once upon a time și apoi ești bine, schimbă el ceva în viața ta? Nu, de fapt, într-un fel sau altul te face să repeti aceleați lucruri de 2200 de lei până ce realizezi că soluția era acolo la tine dar trebuie s-o aplici. Că azi nu mai stă nimeni să desfacă flaconul să te dea cu pomezi.

Și eu sunt nefericită amice

Și sper că-ți fac ziua spunându-ti asta în orașul ăsta în care lumea e happy 
Cum mă, aia, aia n-a fost cu bătrânul ăla, aia care-a venit cu-n copil din flori, aia care umblă îmbrăcată așa de parcă… de unde dracu are aia bani? Io cred că l-a fraierit pe…

Tu crezi că mie-mi pasă ce zic ăstia? Că aș sta să le spun acum că mai sunt luni în care nu mă ating de ultimii bani pentru că se poate ivi ceva si nu am la cine apela? Crezi că-mi pasă că se bucură? Nu-mi pasă, vorba fetelor de la ultima lansare: e despre ei, nu despre mine. Am 3-4 persoane cu care vorbesc rar, e adevărat, da ne pricepem. Unul pe altul adică. Cum nefericită, pai a facut copil si amu zice că ea nu e fericită?
Stă cu mă-sa si… păi da, dacă nu s-a măritat.
Vezi tu ce alunecos e cuvantul ăsta? Fericire.

Măi, mi-s grele unele zile de mor da știu ce vine dup-aia (dacă nu mor și nu mi-a dat Dumnezeu un copil ca să mor acu, îmi place să trăiesc, m-am obisnuit cu un anumit fel de Greu). Nu am dat niciodata dintr-al meu si să răman mai săracă. Am cate-o zi în care m-aș băga într-o scorbură să stau acolo sa-l aștept pe Peter Pan da-mi revin că vreau eu să-mi revin, atat de mult îmi iubesc copilul.

Am zile în care l-as pune în săgeata albastra, cu pernița lui cu tot și suzetă și Nan3, cu bilet la mare si 3 geamantane cu scutece si apoi l-as astepta-n Constanța, așa se maraie si plange si se crizeaza si nimic nu e bine. Că așa-s copii! Nu am mai făcut o baie adevarata de o lună dar fac zilnic dus de doua ori si la ultimul aproape adorm. Dar o baie fierbinte să stau eu așa să nu se audă în casă decat Dido sau Lust for life și să nu mă sune pulipucii ăștia de curieri că nu-mi găsesc blocul? În Gherla dragă prietene, tu știi foarte bine ce greu e de găsit blocul meu aici! Și să mă cheme să cobor la un bacțis de 5 lei. Păi cunoști cât car eu. Nu cobor, le explic frumos care-i politica mea și a lor. Apropo, alaltăieri m-a adus un taximetrist acasă, încărcata ca un măgar veneam de la cumpărături. Iau multe ca să nu merg de 2 ori că nu pot efectiv. M-am rugat în gand să mă ajute pana sus, ii lasasem un bacsis bun. I-am spus că-mi sunt grele, că de fiecare data iau orez, fructe, cartofi, lapte, altele care chiar se adună. S-a pus pe telefon si mi-a dat cate 10 kile într-o mână: le puteti oare duce dv? Sigur. Si-am zambit. Da mi-a părut rău că e mic omul ăla și c-o să rămână așa. Și-am fost tristă trei etaje. Dar hei, eu fac asta de cand am rămas gravidă 

Mă mai uit pe FB si citesc disperarea în fotografiile fericite agățate pe toți peretii. Doamne ce n-aș da să fiu cu ăla sau cu celălalt, hopa, cine mi-a mai scris, ia uite-o pe-asta, hai sa-i dau add. Și nu-s invidioasă, în orașul ăsta în care lumea caută-n fund rățoiu vecinului să vadă dacă-i mai indopat. Nu-s invidioasă și mi-e liniște și zâmbesc. Poa să-și cumpere palate si BMWuri pe care să le parcheze=n fața intrării în bloc. Dar cu oamenii ăștia nu mă amestec niciodată, pot să spună că-s oricum. Ete nah.

Am fost în toate locurile în care am vrut să fiu si-am văzut la final că dacă nu treci și nu accepti doza ta de suferință n-ai niciun rost pe pamantul ăsta. Dacă divortezi azi si te însori maine e vanare de vant, cam asa.
Dacă nu lasi omul să plece sau nu pleci tu când nu mai poti, stai înlănțuit în „ce-ar fi fost dacă”. Cum știi când trebuie să schimbi ceva? E simplu. Când în balanța vieții tale ți-e mai mult acru decat dulce si mai mult necaz decat liniște-n suflet. Atunci pleacă, altfel nu ne face nimeni martiri că am stat pentru copii, cățel, societate și ca să dăm bine-n ochii mătușii care vrea să fii cum zice ea, nu cum ești tu.

Dacă nu cunoști si nu faci sacrificii părăsind, plangandu-ti mortii, ascultandu-ti semenii, ajutandu-i, n-ai cum să evoluezi.

Read more

Tantrumuri si tantum verde la copilul de un an jumate

vero si bebe teoAu început tantrumurile la ăsta micu, auzi tantrumuri, a trebuit să citesc juma de zi despre ele înainte să ies azi.

După ce am înțeles perfect cum să mă port și care ar fi motivele pentru care nu e bine să mă dau cu capul de primul castan din parc, i-am tras trei pufuri de tantum verde, de-ala cu 38 de lei, să fim acoperiți. Tocmai terminase de ros un colț de pal melaminat așa că a stat ca la dentist, a vrut doar să zică ca-ca înainte să-l iau sub braț dar a ieșit ca(t)ena și un muc.

De când s-a născut, poate din cauză că m-am uitat eu la filmul Fălci înainte să-l executăm silit, îi tot ies dinți.
Nimeni nu mă crede dacă spun că e mârait sau că mi-a scos 112 fire de păr alb într-o zi și mâine am programare la vopsit. Așa zâmbește crocodilu mic din căruț, cu strungă, cu cârlionți, întinde mânuțele, zice goanga când trecem pe lângă vecina aia care mă bârfește zilnic. Când am făcut poze-n parc nu dormise de vreo 6 ore și stătea în obiectiv ca un manechin.
– Lächeeeeeln…
Și Tudor râdea cu ochii și cu hohotele.
– Komm hier…
Și Tudor alerga la mine cu bufnița din pluș, a spus fotograful că vai, ce cuminte și dragalaș e, ca un pui de pisicuță. Bine, a zis numai așa, nu știa c-a vrut să mănânce un șoarece în parc săptămâna trecută…

Trece ședința foto, îi face tai tai lu nenea, se joacă trei minute cu o frunză și-o castană, Doamne feri, e bolnav, ma gandesc. Gata, are efect ăla verde, mai cumpăr cinci. Pe când aranjam pufuleții în geantă, bufnița mea plonja-n cea mai puturoasă baltă din oraș (să mă scuzați da parfumat sau anosmic nu e lacu din parc, da știm că-l faceți cândva) și Tudor se chinuia să treacă de zidu chinezesc să sară după ea. Arunc pufuletii cât colo, îl salt pe copil, văd stele verzi, dă-i explic micuțului speriat că acolo e… crocodilu. Un mare pericol. Nu e voie. Mami dispare în universul infinit. Mami se supără, haide dragă să gestionăm aceste porniri că… Un stol de ciori protejate prin lege și copilul meu neprotejat de statul român mancau pufuleti într-un suflet, pe alee. Deh, dacă am văzut că stă jos copilu și bufnița stă cu fundu-n sus, am zis că-i bine, că-s normală și că toate sunt vechi pe lume. Bromazepamu e mai nou dar mă adoarme și-am zis pas.

Read more

Draga mea, tu nu ai avut o prietenă, uite, hai să-ți spun cum e să ai una

Draga mea, tu nu ai avut o prietenă, uite, hai să-ți spun cum e să ai una

picasso paris

(fotografia e făcuta de mine, e un Picasso, o expo din Paris cred. Acum și eu știu picta dar încă nu am găsit pânza.)

Nu e greu când te desparti pentru că știi că odată, oricat de tarziu, vă veti regăsi.
Nu e greu cand te desparti pentru că nu v-ați rănit și nu v-ati făcut de râs una pe alta, prietenia are nevoie de întelepciune si de tăcere când e cazul.
Tu nu ai avut o prietena, tu ai avut tovarăse de mâncat si de servit un pahar de tărie. Care niciodată, niciodata nu au făcut ceva dezinteresat pentru tine, așa să știi, ăsta e răspunsul meu si asta e greșeala ta, că ai persistat într-o formă de iubire si loialitate de care prietena ta nu a avut nevoie! Tu erai doar o trecatoare, v-a smuls primul curent, ce tornade v-ar fi ținut vouă prietenia?

Toate am bârfit, toate ne-am comentat odată prietenele sau acțiunile lor, am râs de ele, le-am ridiculizat. Apoi se presupune c-am evoluat și n-am sărit de glumițe, pișcoturi, insinuări și povestea unor aventuri erotice fara nume, date, sens, n-am tăiat in carne vie.
A trebuit sa trec de 30 de ani ca să-mi cunosc prietena pereche. Total diferită de mine. Nici cand a plecat, nu m-a lăsat singura, m-a lăsat cu o femeie dragă si frumoasă care se potriveste întru totul situației mele. Situatie in care ea nu mai putea fi, nu acum!

Read more

Ce ai mai vrea să vizitezi în județ? 10 locuri din Cluj pe care le îndrăgesc

Ce ai mai vrea să vizitezi în județ? 10 locuri din Cluj pe care le îndrăgesc

cuscutacee3. Grădina Botanică.
Ce importanță mai are care-s unu și doi, când, în primul an de facultate, Peter, un negruț dintr-o echipă națională de baschet, m-a invitat să văd (și nu oricum ci pentru prima data în viata mea) Grădina Botanică din Cluj. Bine, era toamnă- iarnă, un frig de crăpaseră mușchii pe arbuști și pe treningul partenerului meu. Dar ce nu face o studentă visătoare pentru un strop de romantism?
Intrarea era gratis pentru studenți și oricum, ce mă interesa pe mine, de 3 săptămâni îmi tot spunea Peter că nu ajunseseră bănuții de la părinții lui din deșertul Gobi. Probabil era penurie de cămile. Oricum Peter mă iubea pentru că nu voiam să mă culc cu el – spre deosebire de doi dintre colegii lui.

Am cutreierat grădina aia de n-o uit în veci. Să mă mai pună dracu să merg acoloiarna mimând îndrăgosteala. Frate, crăpase carapacea pe țestoasele alea de la grădina japoneză și prietenul meu îmi explica ceva legat de fitogeografie: că e aranjată grădina aia în stilul… Eram la școală deci, în anul 2 și lipseam. Nu asta a fost problema, mai și lucram, lipseam și de acolo, motivat de altfel. Eram la ortopedie cu bunu iar bunu era după lemne la 200 km distanță. Când am dat nas în nas cu șefa, atacantul din stepă mi-a spus mândru: Șhi No Niuai! Odată i-am sărit în brațe, ca-n bazinul central, vorba unui amic, măcar am făcut pe cineva fericit. Femeia n-a mai fost sigură că-s eu, i-a fost jenă să se binocleze și a doua zi, pe cât îmi motivam absentele la facultate, la radio nu puteam. N-a zis nimeni nimic, nu știu nici astăzi dacă m-a văzut dar n-am uitat cotețul ăla japonez, stilul în care s-a realizat și Ceaba-Nima sau tsubo-niwa , cum s-or numi cele din micile curți din Japan.

Cam asta a fost experiența mea, am aproape pierdut un an, nu prea făceam față presiunilor așa că, pe când au venit cămilele din Gobi nu mai eram cu Peter. Eram aproape toată ziua la muncă, câteva luni, pana ma epuizase și vedeam că pierd lecții importante. Dar aveam dedicații la radio în limba engleză, de fiecare dată când eram la serviciu.

Read more

Scurtă scrisoare pentru Ana a mea

gherla1(nu am readaptat la per tu, era in draft, dar e valabila)

*n primul rând vreau să vă informez că noi am fost foarte bine primiți aici, ne-am integrat în societate precum vrăjitoarele cărora li se punea căluș înainte să fie arse pe rug.
Îi cunoaștem pe toți, suntem adesea invizibili și fii-meu e plin de bube. Mă rog, bubițe. Bagă aerius cum mestec eu xanax.

În al doilea rând vreau să vă spun că, am scris în primul (rând) cu un asterix nemțesc ca să nu înțeleagă toată lumea.

Aici ducem o viață eco, sănătoasă, oamenii fac mult sport și ai de unde alege.
Bârfa din 3 în 4 ca la telefonu fără fir este ca mersul pe bară, cine nu-și sparge capul e ovaționat trei zile, ca-n povești. Decât să spui în față ce simți, crezi, dorești, aștepți, mănânci și eventual fuți (să mă scuzați, aici oamenii nu se…) mai bine stai și te scarpini în nas trei zile și tot iese ceva.

Cum v-am spus, ne știm toți și ne iubim printr-un zâmbet: Cineva, Ceilalți, Ăia, Cineva, Ăla, un vecin, o tanti, o doamnă, o femeie, Câțiva. Nu se cade să întrebi: Cine este Ăla? Cine este Cineva? Dar Ceilalți? că te poți alege c-o plângere la poliție și roțile sparte la căruț.

Tinerii sunt dornici să lucreze, femeile gătesc bine, sunt frumoase și afliate vreunei bisericuțe până când Sfinții le vor despărți. Și-am apărut eu.

Read more