Lumea lui Hapi

Cu Hani la proteste

Cu Hani la proteste

protest cluj 2017Mă doare burta, capul și vezica dar parcă astăzi sunt mai puțin deprimată decât ieri. Se zbate viața în mine fără motiv. Am aflat c-au murit doi oameni. Nu mi-erau prieteni. Da nici dușmani. Nu erau bolnavi. Ba chiar relativ tineri.
Pagini sugerate: I Love cannabis sau Think twice. Clar prima. N-am fumat niciodată. La noi la bloc nu era și nici la gostat.
Mă întâlnesc cu Hani. Dacă tot suntem pe-aceeași planetă, să ne comportăm cuviincios. Că-napoi nu mai putem da. Eu sunt gravidă, obosită și încă deprimată. El e doar mai în vârstă. Pe-amândoi ne-a transformat suferința în oameni cu scaun la cap. El are unul tapisat, eu un tamburet care scârție precum se unduiește cervicala.

Invitațieee. Să ieșim în oraș, zice.
Ooo ce frumos, zic io. Dinner?
Noh. Se uită la mine cugetând „dacă nu vrea varianta asta o chem și la dinner. Vai de capul ei. E nebună rău da mi-e dragă și așa. Cât aș vrea s-o urăsc!“ Aaaa, mergem la revoluțion!
Hăh? Da tu de ce să ieși în stradă?
Pentru che e gegen democrație acia ordonanțe. Faceț de minune la EU dache Romenia vrei bani de la ei dar dat lege pentru protect corupțion și hoție la noaptea. Așa democrație ve știe lumea și din Ciaușhescho Zeit. Ascultat Deutsche Welle. Uriiit, foarte urit Dragnea. Am vorbit și cu colegele…
(eu: colegele tale sunt la fel de urâte ca Dragnea) I m impressed. Mergem. Face bine mișcarea în coloană și pentru coloană.

În autobuz

protest cluj

Ne întâlnim în stație. Cam devreme, da hai să luăm douășcinciu că cine știe ce polog de oameni a fi mai târziu și va trebui să mă întorc pe jos. Îl studiez pe Hani.

Citeste tot ▶

Hani și Ștefan cel Mare

Hani și Ștefan cel Mare

stefan-cel-mareÎn familia lui Hani, apraxia, creștetul pleșuv și privitul în cruce au fost și sunt absolut normale iar eu le-am acceptat ca atare. Ba mai mult, pentru că am fost pedepsită odată la istorie și-am aproape învățat letopisețul Țării Moldovei ca să trec la materia respectivă, i-am găsit omului meu numeroase trăsături care mă fac să bănuiesc c-ar fi reîncarnarea lui Ștefan cel Mare.

Grigore Ureche îl descria astfel pe voievod: vărsător de sânge nevinovat, degrabă mânios, nu mare la stat. Când m-am dus într-o zi cu Hani la cumpărături, într-un magazin pakistanez și i-a întins doamna o pulpă de pe care se scurgea încă lichid roșiatic, verde s-a făcut Omu la chip.
E halal carnea?
– Cred că da.

Amabil, îl chemă pe șef, aceeași întrebare, același răspuns.
Sigur că sângele nevinovat al curcii trebuia vărsat în totalitate ca să paveze scările din raiul lui Hani dar când e vorba de credința, valorile și banii omului, în unele țări respectul e sfințenie. 15 minute am mai stat, am aflat și numele puicii dar nu și detaliile sadice despre cum fusese ciopârțită. Ca urmare, pakistanezul ne-a recomandat călduros alt magazin în care produsele beneficiau de ștampila unui oarecare muftiu.

Unii spun despre Ștefan c-avea figură ascetică și barbă mare.

Ultima dată când Hani a avut barba mai mare de 4 mm, era să rămână de unul singur dincolo de controlul pașapoartelor. Românașii noștri, dacă vedeau un presupus arab la ghișeu, căscau gura ca-n crizele de astm, că-ncepuse Europa să fie îngrozită de atentate și imigranți. Figura ascetică a căpătat-o când am vizitat mănăstirile din Bucovina. Sub nicio formă nu înțelegea de ce nu ajunge să inspectăm și să pozăm Sucevița care arăta în opinia lui, exact ca celelalte 7. În afară de Putna.

Citeste tot ▶

Dragă viitoare mămică… singură

Dragă viitoare mămică… singură

insarcinataSă presupunem că ai peste 35 de ani. Ai rămas fără job și fără bărzoi. Nu mai ai bunici. Tare mult i-ai iubit. Dar poate mai trăiește mama și tata. Sau unul dintre ei. Te afli în cel mai greu moment din viață dar și în cel mai semnificativ și dulce: tu nu știai că organismul tău e capabil, nu voiai să ai copii, nu ai reușit să rămâi însărcinată. Așa că te-ai împăcat bine cu gândul. N-a trecut mult timp de când ai ieșit dintr-o relație lungă. Frumoasă la început și apoi crudă, sadică, ți-a flagelat sufletul. Ai pierdut tot sau așa crezi.

Dacă atunci când te-ai pișat pe bățul alb, dacă te-ai albit când ai văzut cât de roșu devine el, dacă ai simțit că mori pe loc și totuși nu ți-a trecut prin minte: voi face o întrerupere, felicitări. În primul rând află că nu ești singură. Un înger a apărut lângă tine odată cu disperarea primelor lacrimi inerente.

Pentru Dumnezeu, ce mă fac? Așa te-ai gândit. Hai să traducem: sunt disperată, cum s-a întâmplat asta, cum o să mă descurc? Chiar atunci ai simțit îngerul și chiar atunci ai decis că te vei descurca!

Evident că știi CUM s-a întâmplat. Poate că nu așa voiai. Totuși, nu ai gândit să renunți așa că este momentul să faci tu primii pași pentru că iată ce se poate întâmpla.

Pornesc de la premisa că nu ești o acritură anorgasmică, n-ai multe idei preconcepute, n-ai făcut rău voit sau ai încercat s-o dregi când l-ai făcut. Că până la vârsta asta ai țesut destule compromisuri: în relație, între relații. Nu știi exact ce vrei de la viață însă cunoști ceea ce nu mai poți tolera. Ai făcut rabat până la epuizare, nu mai dorești un marketing emoțional. Ai fost judecată mereu și vei fi în continuare, faptele tale sunt pe față dar dacă te cunoști tu pe tine, îți e suficient.  Nimeni nu-ți mai poate face rău!

Pregătește-te:

O să te simți precum Moise.

Lumea din jurul tău se va despărți în două. Ești pe culoar liber acum. Privește bine în stânga și în dreapta.
– copilul acesta nu a venit ca să-ți complice ție viața. Altfel, presupun că n-ai de ce să citești asta, ai făcut deja vreo programare dacă vei fi simțit acel gând. Ești între cele două linii roșii. Cu decizia luată: e copilul TĂU și vei face totul pentru el! Vei vedea că cel ce nu se vede încă, va aduce inițial modificări în viața altora. A celor dragi. A celor care au interacționat vreodată cu tine. A rudelor, a prietenilor. Ceea ce ți s-a întâmplat ție va declanșa în ceilalți reacții din cele mai surprinzătoare.

Citeste tot ▶

Morții cu morții, viii…

Morții cu morții, viii…

luminatie– Așteaptă-mă, trebuie să fac pipi.
– Păntru Dumnezo, nu te poți ține până acasă, unde să faci, în cimitir?
Mama pufăie, zâmbește și-mi ia geanta din mână în timp ce eu alerg râzând în josu drumului principal care trece pe lângă cimitir.
Revin după un minut, plină de scai pe-un ciorap dar cu problema rezolvată.
– Cred că nu m-a văzut nimeni. Doar ăia de departe care vin dinspre câmp. Tu ai văzut ce duc în spate? Un sicriu!
Mama mă privește năucă și se focusează pe cei trei țărani care cară într-adevăr o ladă mare pe umeri.
– Sicriu pă sărăcia! Aduc flori că-i luminația, azi, mâine…
– Atâtea?
…………………………………………………………………….

Oamenii par roboței vătămați și posaci, cu haine mierii, se plimbă de la un mormânt la altul. O bătrână, țărancă mândră, tipică din Ardeal, cu șurț și sfectăr, trage după ea o săpăligă și o plasă în ailaltă mână. Pe pungă e desenat un morcov sau un creion și scrie Profi te premiază. O toartă i se rupe și o găletușă mică, plină de flori galbene, dă s-alunece.

La mormântul lu tata, smulg două trei flori uscate, tac și eu ca un pește ce sunt, apoi icnesc și sar pe bordura mormântului.
Mama se uită mirată, ca și vreo trei aparținători care aranjează alături, pământul pe alt mormânt:
– Bleah, un păianjen, s-a urcat pe mine.
– Doh, nu-i balaur, zice mama, bine că n-ai sărit pe cruce.

Ne podidește râsul pe amândouă. Așa se întâmplă când ești încărcat de gânduri și de griji, oarecum trebuie să te eliberezi. In cele mai nepotrivite locuri.

– Vrei să vezi și mormântul lu unchiu-to?
– Da, da, hai să mergem. Și-mi înșfac geanta roșie de pe piatra mormântului de-alături.
Un țigănuș tânăr c-o lopată mare în mână, mă întreabă:
– E mormântu matale?
Belesc ochii ca un lemurian și vorbele se scurg fără mine:
– Nu dragă, io-s vie încă.

Citeste tot ▶

Nu mai vreau să te văd pe tine și marea

Nu mai vreau să te văd pe tine și marea

snorkelingCel puțin nu acum.
Nu scrie asta, iubita că oamenii se bucură!
– Să se bucure. Era un singur om care-o cunoștea pe Hapi. Cel care-a creat-o. Ăilalți, din satu natal văd o poză cu o femeie.
Nu știu de ce m-am trezit cu gandul la mare, știi că-mi pozai bucuria din ochi și ieșeau pozele albastre? Mă uit la ceas, hrănesc șoarecii, fug în baie, fac duș, lovesc caloriferul ca de obicei, poate de dragul de-a-mi păstra hematomul, deschid portița de la alde creme și-mi bag degetele-n ochi. Cu lentile. Să fie reci, albastri, ca marea.

Fug la troleu. În troleu. Am de mers o stație și vorbesc la telefon în timp ce stau ca proasta cu biletul în mână. Îmi calculez în gând fix azi, 3 drumuri pe zi. Dus intors. Și pachetul de țigări. Nu, nu fumam înainte.
Sigur, tu n-o să știi, pe tine doar te-am refuzat, ai prea mult acum ca să iau de la tine. Am prea puțin ca să-mi permit să nu fac o dată în viață lucrurile cum trebuie.

Controlorul se oprește în fața mea și se uită ciudat. Ca un roboțel- clopoțel cu rochie de 50 de euro îmi compostez biletul în fața lui. Mă pregătesc să cobor la următoarea (oricum coboram) să-mi scrie amenda.
Se uită la mine și zâmbește.
– Să-l compostați data viitoare…
– Adică nu… nu coborâm? Nu mă amendați? (adică greșesc și necunoscându-mă, nu mă taxezi totuși? Am mai platit o amendă, îmi intrau banii a doua zi, chișc închis, card nu, dar tu dragul meu erai în TGV spre Paris)
Râde. E un domn de treabă, în vârstă.
– Nu. Da să-l compostați.
Zâmbește și-mi întoarce spatele, eu cobor și simt că mi se mișcă lentilele și văd mări albastre. Nu sunt lacrimi.
Mai sunt valuri de care-mi amintesc.

Am coborât prea repede, ca să ajung la X trebuia să mai merg o stație dacă tot am compostat biletul dar îmi era jenă de oameni. Încerc să mă amuz puțin întrebându-mă câți oameni mi-au oferit în ultimii 10 ani ceva pe gratis. Nu neapărat bani. Uite, sunt aici, vrei un măr? C-am cumpărat o pungă cu mere. Degetele de la o mână. Exact cei fără nicio obligație.
Și câteva fete de pe bloguri, necunoscute, plăcute.

Citeste tot ▶

Imposibilul drum spre Scoția

Imposibilul drum spre Scoția

airbus lufthansa3 zile termen de predare. 3 zile, tu ai promis că vei fi acolo și ești sunată de la o companie. Nu, nu s-au rezervat bilete pe acea rută. 3 săptămâni în care ai aranjat foi, notițe, până și cele două schimburi de haine care încap în troller ți le-ai ales. 3 zile după care nimeni nu va mai crede că ești capabilă să duci ceva la bun sfârșit.

Minunea

Îți suni Omul să te ajute urgent. E normal să-l suni pe el. Doar e Omul tău!

Nu te smiorcăi la telefon! Ceri cu împrumut, nu ai bani, sunt blocați sau vin mai târziu. Prea târziu pentru ceea ce Simți că trebuie să faci Acum.

Îmi pare rău dar chiar nu pot asta… (un cuțit taie undeva în preajma pieptului apoi se oprește. Se oferise acum 5 zile să-ți dea bani pentru ceva ce nu te interesa și ai refuzat, nu aveai nevoie, ai Acum!)

Sigur că Poate. Dar nu mai e nimic de judecat. De reproșat.

Înseamnă că nu trebuie să fac Drumul.

Urc, cobor, intru în mânăstirea veche, o singură dată a mai fost așa pustie, numai Ea era acolo, parcă și Dumnezeu plecase, soare afară, vântul afară peste stejari, bânzoiul care se bate într-una de catapeteasmă. Nu mai pot. Oricum sunt singură. Mă așez în genunchi lângă Ea și tac. Tac a plâns. Că n-am ce-i spune. Când o să vină Dumnezeu înapoi, va ști oricum c-am scăpat fix 5 lacrimi lângă Icoană.

Citeste tot ▶

Insomnia

Insomnia

cafea si paunNu știa de ce se trezea la 3.25 în fiecare dimineață dar era la fel, deschidea ochii brusc și c-o mână dădea jos lampa de pe noptieră, lampă care se izbea de dulap, apoi apuca iphonu și se gândea: dă doamne să fie măcar 4 jumate. Nu, era 3.25.

De obicei mai încerca să închidă ochii strângând în brațe perna de la bună-sa dar astăzi se hotărâse să schimbe ritualul, clar, era prea trează. Pe pipăite, apucă de lângă pat helanca cu gluga și se înfășură în ea, lovindu-se-n mama ei de lampă și uitându-se automat în partea dreaptă de parcă ar fi trebuit să fie cineva acolo.

Nu era.

De când începuseră seismele și eruptiile din viața ei, se despuiase cărarea de oameni, oamenii aceia care întreabau mereu ce faci și cum te mai simți. Se duse-n bucătărie și se uita la crucifixul mic desenat pe perete. Nu era o îndocrinată dar îi trecu prin minte gândul c-ar fi trebuit să-l cheme pe El să-i facă o sfeștanie. Intuia că are călugărul acela altfel de puteri, i le simțea, parcă se apropia de Dumnezeu când se întâlneau toți la o poveste, da, e drept, era dur câteodată și greu la vorbă. Dar când îi scrisese să se roage pentru ea, se întâmplau lucruri, lucruri bune și astea erau deja rare. Da, așa o să facă, poate nu se va mai trezi la 3.25 ci la 4 măcar.

E bine ce se întâmplă, i-a spus el, sporovăind ceva cu maică-sa, între două linguri de zeamă.

Citeste tot ▶

Beirut, Hezzbolah și altă normalitate

Beirut, Hezzbolah și altă normalitate

armata liban 1Nu am luat prea în serios cele trei controale pe care le-am suportat între Tir și Sidon. Mă obișnuisem cu militarii înarmați până în dinți. În loc de jeepuri vedeam mai multe tancuri. Majoritatea în centrul Beirutului dar și la universități, controlau majoritatea ieșirilor din oraș dar și școlile, rutele către obiective turistice.

Eram cu Hani și cu cei trei verișori, Ayla conducea ca nebuna, depășea, e drept, șoseaua era ca-n palmă. Când vedeam reflectorul roșu și mașinile trase pe dreapta, scoteam iar pașaportul. Toată lumea discuta aprins în mașină, aveam impresia că se ceartă dar nu, majoritatea arabilor așa vorbesc. Și dacă ți-a căzut acoperișul în cap și dacă te-a răhățit o turturică.

Când eram opriți, se purta câte-o discuție de 10 minute cu gesticulări, polițiștii își mișcau nervoși mâinile dintr-o parte în alta, 2 stăteau să facă nimic  iar unul verifica actele.

Mi-a tremurat inima prima dată, la auzul acelor MC, avioane israeliene de recunoaștere care mutaseră probabil urechile tuturor vizitatorilor din Byblos în ziua aceea.

– Ce sunt astea, e vreo acțiune a armatei libaneze? l-am întrebat pe Hani

– Sunt avioanele israeliene. (mi-am acoperit urechile, zgomotul scurt ca un țiuit de rachetă, așa mi-l imaginam, mă amețea pe moment). De recunoaștere. În mod normal… n-ar trebui să fie aici dar se întampla des, mai ales pe linia de graniță.

– Se poate întâmpla ceva?

– Sper că nu, murmură Hani. Se întorc foarte repede, ciudat, așa ziua în amiaza mare…

fenicia, byblos, tir

În al treilea punct de control, un tinerel grăsun și absolut neprietenos ne-a informat că o grupare paramilitară a intrat în Beirut și de aceea trebuie să ținem aceste acte asupra noastră (un fel de permise mâzgălite cu-n pix pe niste foi gălbejite) și să stăm în casă. De unde am venit, de ce am ieșit, unde stăm și eu ce caut acolo.

– Turistă, zic. Jurnalistă (mai credeam pe vremea aceea că-s jurnalistă dacă aveam studii în domeniu).

Tânărul badijonat de veste, arme și muniție, s-a uitat la mine de parcă i-am spus că-s la ciclu. A ridicat un deget murdar, și-a tras nasul fornăind și le-a transmis alor mei ceva în arabă. Apoi, la fel de nervos, mi s-a adresat mie:

No jurnalist. Don t say if ask, iu turist, or, are iu hiăr tu rite about Libanon?

– Yes, of course i only… I m not here to write, i studied jour…, i… visit my family, deja mă intimidase, ce Dumnezeu, erau paranoici…?

Mi-a retezat repede vorba repetând același lucru în timp ce-și rotea privirea cam deranjant pe salopeta mea înflorată de la Promod.

Citeste tot ▶

Da ție ce ți-a murit?

Da ție ce ți-a murit?

soarece si pisicaMi-aduc aminte când a dat colțu prima Fifi. Porcușor de Guineea. De-atunci știu că cu cât avem sufletele mai mici, cu atât le vedem mai importante pe-alea pe care noi, supremii judecători, le punem pe statui.
De Fifi mi-am amintit ieri când m-am dus să cumpăr pătrunjei și salată. Era un nene cu-n beagle, baghetă oarecum, d-așa vorbea cu el, zici că era lupu cenușiu din Game of Thrones. În sfârșit, râd și eu la cățel, aștept să termine ei doi de discutat, îmi cer salata, pătrunjelu. Lângă mine, o doamna, zice, ia, dați-mi jos frunzele la gulie.
Vai, dați-mi-le mie, sar eu, am doi porcuți de Guineea, mănîncă frunze.
Doamna, zambește, omu de la tejghea împachetează, da zice:
– Auzi, dă-i ziua lor astăzi, hi hi?
Râd, normal, ca de-o glumă, a nu, așa le cumpăr, oare-mi dați trei frunze de spanac să văd dacă le mănâncă?
– Da, da, mno hai să fac pe bunu samarinean astăzi, aveți grijă să nu facă și carii, îi mai verificați? Se hăhăie distinsu posesor de tyranosaurus rex. (3 frunze de spanac au fost, da?)
– A, bagă doar Vitakraft, zic io și avem aceeași dentistă. Săptămâna trecută a trebuit pilit un dințișor, am băgat eu din top. Că era prea mare știți, dacă nu mănâncă destul fân cât să-și tocească dinții…

Citeste tot ▶

Mă mușcă câinele, nicio problemă!

Mă mușcă câinele, nicio problemă!

cainele si doamnaNu mai îmi aduc aminte chiar acum dacă am scris-o aici ori în altă parte, poate că-i de râs dar eu, până n-am avut porcușorii nici nu băgam de seamă că există iarbă. Sigur, o vedeam, era verde și frumoasă dar de câteva luni, aplecându-mă zi de zi să iau firele lungi care le plac lor, m-a trăznit bucuria ierbii și-am contemplat-o cu atâta drag, cum se uită alții la sakura prin kyoto. În sfârșit, fâșăi punga în casă, astea două reptiliene cu blană încep să sfârăie ca uleiul încins apoi să strige uiiiiii, cum am strigat eu prima dată când mi s-a scos nervul fără anestezie, pe clasa a unșpea.

În sfârșit, ies cu Hani, printre altele, ne oprim lângă un gard verde, el rămâne pe-o alee dintr-un spațiu de joacă pentru copii, eu văzusem fire înalte nuștiuude, parcă sunt lalele olandeze, așa aleg acum firele de iarbă.

Am observat tătăișa cu 3 căței mici și galbeni liberi și lătrători, știam și despre frica lui de câini dar, să fim serioși…

Mă reped după gard și-mi prind șiretul de la o gheată în niște fiare, și-ngenunchez brusc de parcă trecuse pe lângă mine statuia lu Ștefan cel Mare.

Îl aud că vorbește ceva, dar nu văd nimic, mă gândeam că-i un vecin curios care-i dă bună zua.

– Haniii, hai încoace! strig eu

Acu, era prea simplu ca să urlu de după gard în germană, atâta înțelege.

Citeste tot ▶

Iubiți-vă bunicii!

Iubiți-vă bunicii!

buni a mea – Buni, n-ai drojdie?
– Da șe vrei să-ț fac? N-am dară că i-am porunșit pă Nelu a lu Săndică la tată-tu ș-o uitat. Îț fac pancove. Buni bombănind în năframă: da berea n-o uitat-o, c-acolo-i în pivniță.
– Bună, mă duc la tău…
– Iară meri să-l vez pă Călin ahăla, mânca-l-ar norocu, că io nu știu cum îi găsăști.
– Taci buni, că-i așhe de frumoooos!
– Frumos pă sărășia! Zice ea studiindu-mă și râzând tot în colțu năfrămii, să n-o văd. Ia o oliță de pe gard și merge în cohe.
– Aduc vaca la muls, mă leși s-o aduc bună, te rooog! și-mi scutur  mândră fustița cu bezeri, făcută de ea.
– Doară nu-s bolundă să te lăs, că nu te-ascultă și-apoi tu o tăt prinz de coadă ca să te jioși. Până te-a lovi într-o zî. Domne ferește. Buni își face cruce. Doară le-aduce lelea Marie.
– Da îl iau și pe Pinchi…
– Tu, vaca nu-i jiucărie, ia du-te la tău.
– Da chiar nu-i frumos Călin?
Buni se întinde spre-un raft, după un colț de drojdie uscată, ascunsă de ea.
– Dapoi șe drăguț frumos ai avut tu? Și se uită la mine cu ochii încercați de lacrimi și primăveri târzii dar eu văd numai zâmbet în ei. C-acela voia ea să mi-l arate mereu, mereu.

Citeste tot ▶

Poveste cu-n arab și doi Fifis

Poveste cu-n arab și doi Fifis

fata cu hijabBun, mergem la Felix cu familia dar unde ne lăsăm șoarecii?

Că eu am convingeri primordiale când e vorba de gugulicile mele. Hani când le dă o bucată de morcovel stă la un metru distanță, să nu-l înghită. Mătușa mea îi hrănea după ce-și trăgea mănușile chirurgicale. Bine, Hani s-a obișnuit cu ele și-i sunt dragi mai ales când plâng după mâncare, de fapt când aud pungi fâșâind prin casă, dar n-o să-l vezi luând-o pe una din cușcă să o motroșească.
Inițial i-am spus că intenționez să-i las cheia lui Mihai, să vină într-o zi să le hrănească, c-am mai făcut așa când am lipsit două nopți. Pe o perioadă mai lungă, le duceam acasă la mama, dar acum nu era cazul.
Hani are o idee mai bună ca să nu-l deranjeze pe Mihai în timpul săptămânii când vine obosit de la clinică: dar dacă le las la birou la mine?
– Minunat, grozavă idee, zic eu. Da… ele trebuie hrănite, schimbat apa, mă rog… ce-o să spună colegii?
Și-l sună Hani pe Alin și pune telefonul pe speaker, cum face el de obicei. Adevărul e că și Alin îl suna destul de des pentru diverse probleme.
– Bune, Alin, am o întrebare. Eu pleci două zile, poți lași ceva la birou?
– Da, sigur, ce să vă las? răspunde amabil tânărul.
– Nu, nu, eu lași, am doi Fifis și nu are cine să stai cu ele.

Citeste tot ▶

Cele mai bune investiții personale din 2014- 2015

Cele mai bune investiții personale din 2014- 2015

Stima de sine este o valoare greu de înteles tocmai datorită faptului că nu se crăcănează pe-aceleași principii de bază. Cu tocuri, ghetuțe sau bocanci, toate avem nevoie de reconfirmarea ei. A stimei. Orice necaz știrbește nu numai calitatea vieții de zi cu zi aruncându-ne-n suflet găleți cu stres ci si orgoliul clădit cu grijă. Vrem, nu vrem, el există, e benefic, mai ales în stadiul în care n-ajunge vizibil si deranjant ca o coadă falsă de păun.

Ce să faci când nu poti controla mediul? Direcționează resursele potrivite înspre tine!

1. Șanturile peribucale -umplere cu hialuronic.

artis3 ovidiu ivan

De fapt în 13 noiembrie 2013 am ales cu frică și cutremur, de parcă sculptam fundul Shakirei, să umplu acele șanturi prea vizibile care mă deranjau si despre care știam că prea pronunțate fiind, se vor transforma în riduri prea devreme. Multe fete m-au întrebat atunci pe blog cât durează rezultatul. Ei bine, nu am mai avut nevoie de o nouă umplere! Atunci spuneam 6 luni, un an! Tenul meu este curat, radiază, nasul e tot mare, dar am zis că pe-ăla nu-l cioplim, cine știe când mai pleacă-n sus vreun implant *dentar!! s-avem pe unde-l scoate! Doamne fereste.

Una peste alta, acidul hialuronic cu care m-am răsfățat la Artis3 merită toți banii! Intre timp m-am lăsat de fumat și nu mai cumpăr haine la modul compulsiv așa că linistită pot pune deoparte bănuți pentru micile retușuri pe care le fac la dl.Dr. Ivan Ovidiu.

La anul mă voi prezenta să blochez foarte putin micile pe-acum dar marile mai tarziu cute de pe frunte. Adică de la baza nasului si colțul exterior al ochilor. Nu mă deranjează absolut deloc la altele, nici nu le observ. Insă pentru mine aleg acest gen de îngrijire și întretinere. Contrar opiniei generale nu trebuie să ai multi bani ca să-ți permiți aceste proceduri. In plus, eu nu mai dau mulți bani pe saloane cosmetice: ultima dată din exces de zel, m-am tuns singură! Da, noroc că am, aveam păr lung, a si crescut repede. Acum îl spăl la fiecare 3 zile, odată pe săptămână pun măști cu ulei de argan, kallos-placentă, conditioner, etc. Spray pentru protectie termică și ondulatorul remington mă ajută la partea de styling.

Măștile si băile cu aburi pentru ten, se pretează foarte bine la îngrijirea de acasă. Urmate neapărat de jumătate de oră de dans. Mă tonific, ascult lieduri nemțești, învăț cuvinte noi și nu stau 2-3 ore într-un salon. Mani-pedi, la fel. Epilat, idem! Evident că fac asta si pentru economie, economii care merg spre Artis3 cu rezultate de care sunt foarte mulțumită!

Pentru alte detalii și poze puteti da un search în căsuța din dreapta: hialuronic.

2. Tatuajul sprâncenelor si linia superioară a pleoapei la regina sprâncenelor: Valentina Suciu

valentina suciu

Sună cumva ciudat titulatura de regină a sprâncenelor, o publicație locală a numit-o așa pe Valentina dacă nu mă înșel, eu i-aș spune beauty expert si doctor în estetică! Pentru că Valentina este de fapt doctor în inginerie chimică iar tatuajele din sfera cosmetică și beauty-area sunt hobbiurile ei. De aceea, cu greu găsesti loc în agenda cu programări: este cea mai bună!

Dacă vă gândiți la tatuaje precum lipitorile sau la proceduri dureroase și pe care le-ați putea regreta ulterior, uitați de asta, aruncați o privire pe pagina ei si nu vă tatuați oriunde, citiți, studiați înainte. Valentina Suciu foloseste doar pigmenți naturali. Sprâncelele sunt practic redesenate, conturate cu modelul… firului de păr, acesta este motivul pentru care tatuajul nu se observă decât dacă te uiti foarte aproape! Detalii despre tatuajele cosmetice aici pe pagina de facebook. Am avut emoții, evident. Dar abia aștept să mă întâlnesc din nou cu Valentina și cum să mă strecor mai repede în agenda ei, altfel decât printr-o pomenire pe blog? 😛

Citeste tot ▶