Lumea lui Hapi – Hapi Riverwoman

De ce-a stat fata asta tânără lângă bătrânul ăla urât?

March 22, 2018hapi 10 Comments

Dragă Pirandolena,

Am șezut și m-am gândit. Uite, îți pun poză, să vezi cum am șezut și-am gândit ce să-ți grăiesc. D-amu știu, las că-i înțelege și tu.

Numai acum am recepționat întrebarea ta, nu, nu tu dragă, nu am stat lângă boul ăla bătrân pentru bani. O fi el urât, da, scuză-mă, pe el măcar îl sesizezi pe stradă, la semafor, pe trepte, la panemar.

În timp ce soțu tău e ca șlițu descheiat. Nici nu remarci cum și-a îndesat maioul și nici în ce parte îi stă vârfu leucei.

Eu, desfrânată? De ce, pentru c-am zis că într-adevăr, cu lapte m-a ademenit? Nimic nu pricepi.

Când l-am văzut prima dată, am crezut că-i Suleiman Magnificul.
Avea un balon mare și alb pe cap, nasul coroiat, negruț, cu barbă cât să se poată scărpina pe-un umăr fără să ia mâna de pe volan și urechile păreau a i se întinde la la est la vest. Cum nu mai văzusem un mercedes benz, m-am gândit că semnul de pe mașina plină de întinăciune, arată 3 stâlpi preferați din cei cinci ai islamului. Bine, eu i-am urmat pe toți chiar dacă sunt creștină!
Admit în parte, m-am lepădat de aș-sahada, respectiv mărturisirea de credință când am crezut că ne-mpușcă prin Liban ca pe rațe. Pur și simplu nu voiam s-ajung în Paradis și să redevin fecioară.

Hei, doamna cu silicoanele!

November 23, 2017hapi 13 Comments

Vreo 10 perechi de ochi si vreo două neveste se întorc spre mine, ca la circ când când își începe numărul la trapez fata cu păr scurt, fustă scurtă și picioare pân la cer.

Eu sunt alergică la ceva și-mi curg ochii și nasul ca si-atunci când ne-a inundat vecinul chinez. Eram c-o batistă pe tot botul, abia vedeam pe unde merg, în ditamai Piața din centru. Burdușită 100% în helanca cu puf lungă pân la genunchi. Bașca aveam și tocuri. Cred că păream cumva- ceva asemanator unui copac umblător în care s-a oprit o batistă albă. Nicidecum doamna cu silicoanele. Un copac umblător în care-a agățat careva o pungă de la Elefant, că-mi venise coletu.

– Doamna cu silicoanele! Strigă o voce de bărbat.

Clar, e spre mine, o simt. Mă întorc către ușa magazinului din care venise magica formulă șocantă și plină de tupeu și… și mă uit către bărbatul mărunțel împodobit de-o mustăcioară cu peri negri crescuți aiurea înspre nas, barbă și ochi, de nu-i deosebeam sprâncenele. Omul-pensulă era îmbrăcat neglijent, avea totuși o cravată și culmea, o oaie desenată pe pulover. Se uita la mine cum s-a uitat mama la Teo când mi l-au scos din burtă. Ăsta e?? Iz it iu?? Ce mai bărbatul părea agitat, fericit, mirat, zici că era Saddam Husein când a apărut la Tv după tentativa de asasinat din 82. C-au rămas ceva pove celebre pe la rude de-ale mele… în sfârșit.

Mie mi se adresa…

– Doamnă, am adus formele de silicon pentru bebe, nu dumneavoastră m-ați întrebat? De-alea, pe-albastru. O să-i placă lu bebe!
Deja mă lua cu nădușală ca la oala kukta. În momentul ăla n-am mai vrut nici-o formă de silicon, nicio tetină gratis chiar, poate-un fund care să se potrivească cu Jolidonu sau cu mingile de la U Cluj. Dar cu-asta nu se ocupa nenea.
Mi-am scos peptu-n față, demnă, ca pe front, mi-am îndesat a șasea batistă-ntr-un buzunar din care ieșeau în colțuri altele trei, (cine e alergic la frig si umezeală știe). Vai domnule, sunteți drăgut că m-ați ținut minte dar știți, de când am întrebat au trecut 3 luni și am cumpărat de la DM. Dacă l-am văzut așa dezumflat dintr-o dată, am adăugat: sinceră să fiu tot pe-ale mele le preferă.

Mi-am făcut cont pe o rețea de matrimoniale

September 11, 2017hapi 2 Comments

Nu e românească. Nici intențiile mele de a găsi o pereche nu sunt leale. Adevărul este că n-aș tolera un bărbat în casa și între fustele mele. Nu știu de ce. S-a stricat ceva la ambreiaj, la fermoar, în urechea internă. Sunt dificilă, n-am nimic de oferit și sunt foarte ocupată cu tot ce înseamnă a-I fi bine lu fiu-meu. Dar despre ce să scriu, tot despre copil? Pe de o parte aș scrie numai despre el, că aici e punctul în viața mea de pân la 37. Totuși, oamenii mai intră pe Hapi să râdă și aduc un trafic foarte bun interviurile cu medici.
– Măcar te amuzi. Dar eu zic că găsești. Luisa e prin Berlin (sau la Munchen? Ti-au intrat banii?) și e plină de viață, ghidușă cum s-ar spune.
– 140 roni pe lunăăăă ăh (prea târziu, eu grăbită ca de obicei, ea plătise de acolo, din România nu am reușit să plătesc pe siteul respectiv.) Nu vreau să găsesc. Ce să fac cu el sau cu mine? Simt așa un vacuum care…
– Hai că ți l-am făcut, intră.

În prima zi de ovulație, curajoasă, am încărcat 3 poze. Până seara aveam 21 de mesaje, din care 18 dădeau și frei la pozele personale. Că nu poți vedea membri nici pe cenții aceștia.
– 21? Da ai scris acolo c-ai bebeluș de 4 luni? întreabă prietenul meu.
– Dah, zic eu mândră. Si unul e dentist. Chiar mi se pare că seamănă foarte bine la dinți și la gură cu bebe.
– Dar bebe are 4 luni și nici-un dinte, numa-împing premolarii…
– Exact. De-asta nu i-am răspuns dentistului. Scrie că mai vrea 3 copii. I-am dat o îmbrățișare valorică și o margaretă de adio.
– Ce i-ai dat?
– Nu știu, e un site stupid, dacă nu-ti place cineva îi arăți contrariul și trimiți niște puncte, îi spui că tare rău iti pare sau că-ți e rău. Nu am înțeles exact. Și că vă veți continua drumurile separat.
– Și ce-a zis?
– A întrebat câte kilograme de carne am, că-i place capul negru și că m-ar mânca la cină. Sau m-ar invita. Ți-am spus că nu știu. Am uitat multe expresii cu sens figurat în germană. De fapt de asta mi-am și făcut cont… să mențin limba la un nivel decent.
Am mai încărcat 8 poze.

O mănăstire pentru mămici cu copii… mai mici :)

June 22, 2017June 22, 2017hapi Leave a comment

Mi s-a părut foarte nostim comentariul pe care Adrian -un amic regizor de film (sic!) l-a făcut zilele trecute la o postare pe facebook. Ziceam eu tristă că gata, nu mă mai pot duce la mânăstire că nu mă mai primesc. Păi, zicea el, știam că-s mânăstiri de maici nu de mămici. Iacă, de ce nu? (ar merge de-un film, o idee)

Prietenii au ezitat că poate da, poate nu, depinde la care, că CV, că recomandare de la Gadhalf, mă rog, majoritatea au înțeles că-n desăvârșirea mea, m-aș duce la una de măicuțe și numai o mămică a recunoscut pe sub mustăți (știți, nouă ne cresc repede că n-avem timp să ne epilăm) că m-ar urma la una de călugări. Să le facem și noi o tocană, să ne mai țină și ei copiii când obosim (poate voi nu știti dar sunt călugări, the real one, la care răbdarea e aproape desăvârșită, mare dar!! Asta nu e glumă) să le arate picturile, să-i învețe un cântec, iată și lumea frumoasă la care-i nasol să NU te gândești. Ea există. Dar mie la altă mănăstire îmi stă capul.

O afacere, o oază de relaxare ce therme, ce tobogane, ce datingpunctcom?

Adevărul e că ne e greu tuturor să trăim anumite momente și întâmplări dar nu recunoaștem. Unii sunt plecați de acasă, lucrează pe nu știu unde, alții sunt bolnavi, singuri, bătrâni. Și mai sunt cei care aparent au de toate: job bun, familie copii, sănătate, călătorii…etcetc. Am fost și eu în categoria asta dar în loc de doi copii îl aveam pe Hani și rețeta lunară de la medicul de familie.

Că tot vorbim despre copii, mi-am dat seama de ce-s atâția neglijați, supărați, cu trotinete, biciclete, tablete (mămici cu tablete și ele dar ale lor nu-s rezistente la apă), bone și nebone, copii singuri printre părinți. Copii doriți, crescuți în ou, îndesați în FIV cu ovule scurmate, cu analize până-n coada ADNului. Mulți sunt copiii Planificați, nu Doriți.

De ce e greu cu bebelușul în prima lună? (dulce și amar)

May 28, 2017June 1, 2017hapi 8 Comments

Păi e o luptă neconvențională în primul rând.

El poate folosi orice armă, te topește instant. Beneficiile când n-ai soț? Ooooo, mari, vă spun eu.
Dar dacă sunteți simandicoși nu-i musai să citiți. Ne-am trezit într-o dimineață frunte-n frunte, proaspăt reîndrăgostiți. Din păcate eu am avut probleme cu tranzitul intestinal, meteorismul și-alea și-am scăpat un pârț nevinovat, am adormit la loc dar numai juma de minut. Mooooamăăă, îmi picau și ochii și fierea înspre cearșaf, alerg și schimb copchilu, c-am crezut că se căcase.
Vezi de treabă, ăsta mirosea maxim a lăptic… mirat nevoie mare că descind în forță la 4 să-i scot lui pampersu cu forța.
Aerisit și nani iar. Cred că mâncasem căpșuni c-o zi înainte sau citisem iar părerologii despre alții, pe feisbuc.

Orice convenție ai face o încalci în maxim 3 zile și-apoi ce convenție, c-abia fugi să scoți căruțu din keller darmite să mai ajungi cu-avioane pe la Geneva… Sper că ești o mami norocoasă și ai un loc bun să ții căruțu. Eu îl pun jos în uscător, unde ori a putrezit ceva ori s-a filmat tăcerea mieilor, ori se maturează brânză Rochefort. Nu mai zic nimic că poate mă citește vecina și zbor din cămara aia industrializată cu vehicul cu tot.

Când m-am dus într-o zi la baie și l-am pus în scoicuță n-am știut cum să sar mai repede de sub duș, exact când am reușit să potrivesc apa. Cât e el de mic, dac-a perceput că fâșâie drona în care l-am așezat a început să freamăte și să se agite gata gata să se dea jos. Nu i-a plăcut deloc.

Cu mine nu ești cu clovn. Și o poveste cu vecini

May 24, 2017May 24, 2017hapi 1 Comment

Pe bună dreptate.
Chiar dacă…

Patul meu e acoperit pe sfert cu petale de trandafiri. De la lenor. Și cu vomă. Proaspătă, nu o lăsăm noi să băltească. Patul e mare, încăpem amândoi, pe Căpșunel îl fixez în mijloc ca pe mobila de la ikea. Totuși, dimineața la cinci aud o suspinare întretăiată, un pufăit, molfăit și astea toate odată, deschid ochii, e frunte în frunte cu mine și-mi caută gâtul, e peste tot.
Ah, ia uite, am copil. Cichiiii. Xanaxu. Stai, n-am voie, alăptez.

Caută gâtul săracu/ țâțele nu le mai găsesc nici eu de când cu atâtea foi de varză și pompe de muls, sunt ba sus, ba jos, bașca pot dormi pe ele. Ceea ce era imposibil de turtit în sarcină devine acum realitate.

Rețin lohii, scârbos, știu, dar să știți și voi că se întâmplă foarte des după ce-ai cuibărit nouă luni. Și-s pe tratament și tratamentul mă face să mă port și să arăt ca și cum aș locui în pădurea de foioase. Azi dimineață, proaspăt dormită, am tras o gură de ser, de-ăla de perfuzie că era lângă apa minerală. Am coborât la amiază cu Căpșunelu urlător, (c-așa fac bebelușii la îmbrăcat, dezbrăcat, schimbat, sculat, culcat, tastat, îmbăiat, urlă că de-aia-s bebeluși și-i iubește toată lumea în special vecinii) așa, am coborât și jos era vecinu de la patru. Un domn de vreo 45. Frate, i-am zis Sărumâna ăluia, s-a albit de rușine și el și eu. C-o voce pițigăiată și mereu nemulțumit, genu de om tăhui care nu ți-ar deschide ușa nici dacă te vede fugind cu-n șarpe-n brațe. Ce dracu-mi veni să-i zic sărumâna?? Drept e că pe când am venit din parc, ședea pe gard și clonțănea semințe, a tras de ușa blocului când eram la o sută de metri, a deschis și partea aia blocată pe care-o accesezi când muți mobilă. Să încap eu cu trăsurica îmbulinată. De emoții că are și-ăla sentimente pentru o mămică aflată-n nevoi, am bușit o roată de trepte de-a sărit bebelușul până spre coperta căruțului. Rodea la bibi și-a adormit la loc că doar împiedicată eram și gravidă.

O fi crezut omul c-am o tulburare sexistă care vine la pachet cu oareșce fantezii libidinoase cu pupatul mâinilor?

Uite, acolo afară e Lumea și în Lume plouă…

May 13, 2017hapi 16 Comments

(ce face cu timpul tău un bebeluș care doar doarme și mănâncă?)

Ora 5 dimineața. Căpșunel se foiește, pufăie și își dă câte o palmă peste nas, peste gură, până prinde degetu. Îl suge. Casc ochii, îmi amintesc în ce serial sunt. O aud pe mama fornăind ușor, dincolo. Cred și eu, de la atâta căldură ne-am strâmbat ca ceara, apoi ne-am repliat. Mai am vreo 15 minute până începe să plângă și maxim 20 până urlă de foame. E timpul pentru supliment.

Ah, azi noapte la ora 2 l-am luat în păturică, l-am pus pe masă în bucătărie și am încălzit supa. Peste zi am mâncat doar o dată. Aș face orice să evit mâncarea (pe-a mea, nu mi-e foame deloc!!) să evit citirea prospectelor (de la cântar, sterilizator, montat batista de nas, pana și pulică de termometru are prospect!) să evit să mă mulg, să evit să văd liliecii cum înfloresc zilnic, noi, sub geam ca să mă facă pe mine să plâng…

Iau laptele, iau bebe, zâmbesc ca să știe că orice s-ar întâmpla în Lume poate avea încredere în mine. Căpșunel se uită o clipă cu-n ochi la sticlă și cu unu înspre nas, îi cânt, îl strig pe nume și gata, nu mai seamănă cu Ryan Gosling wonky eyes. Mă dor țâțele dar mă dor degeaba. Cât mănâncă el, placa mea de bază începe să ardă informații. În fiecare zi setez dimineața ce am avea de făcut – eu și mama.

Apoi țin bebe la râgăit, uneori vomeaza și atunci ritualul de curățare se prelungește. Și ce dacă e 5? Se face 6 și mama se leagănă în ușă și zâmbeste: dă-mi bebe și dormi. Cât a mâncat?
Fug la caiet.
19, 20 70 ml vomat 5 ml
22,40, 80 ml
……………..
Predau copilașul și alunec lată, aș dormi și pe câmp. Nu, noaptea nu dormi la început, cel mult veghezi! Fixez ceasul la 2 ore. Ei bine, în acele două ore poți să mi-l aduci pe Dave Gahan să-mi facă striptease sau masaj că-l împing de pe balcon.

Trezit după somnul sfânt, urlă bebe, iau într-o mână cafeiu și-ntr-alta bebe și ne hidratăm.

Sunt nespălată. Oare aseară m-am spălat pe dinți? Îl predau lu mama pentru ritualul înfricosător de plimbare în urma căruia, dacă nu se râgăie, vomită și tu scoți cântaru de sub pat și mai iei o dată caietu:

Ieri
5.00 80 ml (s-a căcat de 2 ori, în sfârșiiiit!!!!! notiță buuuuni)
Supliment sân
Vomat 5 ml

Alaltăieri
80
90
Nu a vomat deloc!!

Sunt nespă… îmi crapă oaselede durere și mă simt anchilozată rău.
Mama e cu El la geam:
– Uite iubirea lu Buni. Afară e LUMEA! Daaa, auzi mami, nu este tabără pentru bebeluși? Nah nu plânge, nu, nu, nu nu te trimite buuuuni.

O doctoriță de familie mai sofisticată dintr-un centru universitar și fata din provincie

May 10, 2017hapi 20 Comments

Vine doftora să-l vază pe Căpșunel.

Doctorița e nouă, prețioasă, de-asta din familie tradițională di Cluj ca varza, nu alte cașcaval de Năsal cum sunt eu. Că-mi spuse ea pe ton de pițiguș când mă văzu prima dată: da nașteți la Deeeej? Ochii și-i ținea pe mine. Ar fi papuceii și bluzoiul din Piața Mărăști? Nu. Da ceva bai sigur aveam.
Cum să nu nasc la Stanca, ce bine sună? Sau în autobus, ok, hai, în X5…
E doar o naștere, zic.
Ah, sper ca aveți un medic specialist care vă…
Nu că e în anul doi la IML dar pasionat de obstetrica, m-ar fi mâncat pe mine limba. Așteptam să întrebe dacă au bisturie sau îmi scot copilul folosind un ceremonial voodoo și sacrificând o pisică virgină, singura anesteziată, la capul meu.

Ce mai, femeia e Doftoră de la Cluj, eu sunt viitură din cele cum se întâmplă prin Vaslui. Sau venitură. Oricum, o ființă stranie și neinformată din ca-pula locului. Am răspuns la toate pe-atunci scărpinându-mă invizibil sub dunga chilotului căci m-apuca câte un prurit te miri pe unde și mai ales când mă lua la bani mărunți un necunoscut plin dintr-odată de bunăvoință. Dar lipsit de respect.

Vine doftora, și-și trântește vinetele la ușă da la aia din baie (a fost și motivul pentru care am avut ce găti azi pentru că așa m-am înteles cu mama: mâncam ce avem prin frigi și nu gătim musai până intrăm într-un ritm).

În curtea spitalului

May 5, 2017May 6, 2017hapi 9 Comments

Au trecut cinci zile și bebe al meu s-a copt precum o mandarină. L-au luat niște doamne drăguțe și mi-au spus că-l duc la SPA. Ochelari de protecție, căldurică, gratis. Inițial nu am știut ce să fac cu cele două ore care mi s-au ivit brusc. Nu dormisem și-aveam picioarele umflate deci primul gând a fost să mă întind. Am dormit într-o oră câtaltădată în opt și la trezire m-a inundat o mare bucurie.Odihna adevărată. Calitatea. Satisfacția că mai pot funcționa de acum 15 ore noi. M-am dus să-l hrănesc pe el și apoi la capela spitalului.

Cobor tarșindu-mi șlapii călduroși.

Plouase. Aerul proaspăt și-un vânt de-abia cât un sărut trimis de pe oareșce degete străine, așa se simțea c-aici e multă verdeață acum, chiar multă pentru o curte de spital. Și-mi zic iaca picură și poate mă răcesc. Dar erau lacrimi. Ca o rolă de film m-a înfășurat ce fusese odată. Câte leghe de ani par să fi trecut. Aproape toată vederea s-a schimbat.

Întâlnirea

April 24, 2017hapi 7 Comments

Pare-o născocire dar într-o zi mi-am spus chiar așa:

Doamne, aș vrea să întâlnesc un domn în vârstă. Ei, nu contează vârsta, să fie gentleman. Să călătorim împreună. Să învăț. Să mă bucur de natură, fără să am șefi.
Așa mi-am spus. Nu mi-a dat nimeni nimic niciodată și nu-mi păsa de judecata omului străin și rece.

Cine mi-a dat nu m-a judecat, m-a iubit. Și apoi mereu avusesem relații cu parteneri mai în vârstă ca mine. Cele cu tineri au eșuat strategic, nici măcar prieteni n-au fost în stare să rămână. Atâta bai. Și-așa nu mi-am dorit în veci să mă mărit. Și deja am o vârstă și niște hachițe cultivate pe măsură. Măcar eu sunt conștientă de ele, că-s dificilă și alea, le văd pe unele cu niște aere vai de capul lor, se cred prea bune de-aia nu găsesc nicio relație potrivită după 35… Cam așa gândeam.

Probabil se apropia Împărăția Cerurilor propovăduită de Matei iar Doamne Doamne era mai aproape de mine cu-n duh lumină. Sau l-am supărat cu ceva pe Îngerel, și-a frecat aripioarele laolaltă și-a susurat spiritual: stai că ți-o coc eu.

Viața înainte de Hani

April 21, 2017April 21, 2017hapi 23 Comments

Eu sunt… șomeră.
Cu studii. Bine, proaste, i-adevărat, trebuie să fii complet dezorientat să studiezi în România Științe Politice și Jurnalism, când bazele acestor meserii nu sunt diplomele ci stilul prin care ești capabil să faci ce ți se spune și să minți fără să fii prins. După mine, este cea mai proastă facultate inventată și introdusă ca știință de studiu. În România, doar n-o să globalizez. Și vă jur că atunci când am citit acest lucru prima dată, la unul dintre cei mai controversați profesori din țara natală, i-aș fi aruncat în cap orice din cauza frustrării. Eram în dezacord total. Cum putea să spună așa ceva? Să scrie așa o inepție, o generalizare de prost gust când atâția oameni valor… . A fost suficient să privesc înainte și înapoi.

După ce termini de studiat jurnalismul, ți se pun la încercare metodele de a retușa (folosind termenul a îmbunătăți) un eventual adevăr palpabil. Că altfel nu te mai cumpără nici dracu în era internetului iar tu, ca oricare altul, oricât de urât ar suna, trebuie să te vinzi! Să-ți vinzi cunoștințele asimilate! Cum nu ne-am născut toți jurnaliștii în București, cum nu putem fi toți pe frontul din Irak sau la pupitru cu Esca, ne pleoștim. Banii? Nu vin. Mai sunt și de-ăilalți, corecții, muritorii de foame cum li se mai zice p-aci. N-am fost mereu șomeră, anul trecut eram încă manager la firma lui Hani.

Eu sunt Hapi, am o relație cu Hani de 10 ani și stau cu el pentru că îl iubesc. Și pentru că este singurul om în care am încredere.

Exact aceste gânduri, sentimente, idei, sintagme amuzante, credințe, mă animau în urmă cu un an. Sau un an și jumătate. Și pentru că realitățile se schimbă de-a lungul vieții, nu intenționez să ciuntesc de pe acum nici extazul aparent dar nici incertitudinile și întâmplările pe care le-am trăit iubindu-l pe Hani.

Să facem cunoștință – Fifi și Kuki

April 19, 2017April 19, 2017hapi 8 Comments

Ave(a)m doi porcușori de Guineea.

Am zile în care chiar îmi vine să cred că de-aia nu ne putem despărți, c-avem porcuții ăștia și nu-i pot arunca pe geam, locuim la etajul doi. Aha, în chirie. Avem o bucătărie, hol, un living în care viețuiesc porcii, baie și dormitor.
Mă rog, Fifi și Kuki stau preponderent în cușcă, ca și mine de altminteri, însă n-a fost totdeauna așa. Când aveau câteva luni, veverițele astea două erau infiltrate într-un fel de lagăr cu alți 7 șoareci, așteptând să fie comercializate.

Le-am văzut eu în ziar, după o ceartă strașnică cu Hani. Nu ne adresasem nici un cuvânt două zile. După două zile i-am spus că ar fi bine să… adoptăm. Știți voi, adoptatu ăsta crește gradul de coezivitate între doi parteneri. Când am venit cu propunerea, s-a uitat cu-n ochi la mine și cu unul la cafeaua în care fierbea o coajă de cardamon. Strabismul abia vizibil nu mă deranjează la Hani. Nici vârsta. Altele m-au împins spre nebunia evadării. Marea noastră problemă este ceea ce pentru alții reprezintă rezolvarea: comunicarea.

M-a înștiințat imediat (ca și cum nu era evident), că nu vorbim de două zile, motiv pentru care îl doare inima și că nu e normal să vin și să-i spun că vreau mamifere erbivore în casă. De parcă-i arătasem poze cu pinguinu african.
În aceeași zi, după două ore, pe bancheta din spate a mașinii trona o cușcă albastră cât o mască de calorifer, o cumpărasem de la zoomania. Și undeva, între firele de talaș și paie, patru ochi de mărgea și câte un smoc de blană, atât era pe-atunci din porcuții mei de Guineea.

O poveste despre o iubire atipică ce n-ar fi trebuit să existe. Nu în țara mea

April 18, 2017hapi 33 Comments

Eu, el, noi

Eu sunt ortodoxă, cred în Dumnezeu, în îngerași, ascult colinde, îmi place Hrușcă, mă duc la biserică din când în când și fac multe poze în moschei.

Seara spun tatăl nostru și-mi fac cruce. O dată, chiar am fost invitată să botez pe cineva. Când eram copilă, părinții mă duceau în vacanțe sau ca soluție de weekend la o mânăstire din apropiere, pe mine și pe o bună prietenă, de acolo și ideea unora că aș fi o credincioasă îndoctrinată de care-ar avea nevoie Doamne Doamne ca să-i fie apărător în mediul online. Nici vorbă. Mai păstrez tradiția cu mersul la mânăstire, stau câteva zile, scriu și-mi mai limpezesc mintea. Sau mă bulversez. Orice, pentru inspirație!

El e musulman, crede în Allah, despre care unii cred că l-ar fi inventat evreii ca să nu ajungă în același paradis cu arabii.

De orice fel ar fi acei arabi. Hani nu crede în îngerași de când a cunoscut-o pe mama, stă în ultima bancă la biserică și se duce rar la moschee. Nu-și face cruce, dar se uită puțin cruciș, când e obosit, eu cred că trebuia să se nască ortodox. Mi-a ruinat invitația la botezul de care scriam mai sus. Teoreticii fini aveau nasul prea fin pentru o pereche așa de… neatractivă. Am auzit mai târziu că le-am fi erodat frumusețea evenimentului. C-am fi disfuncționali… mă rog. Între timp au divorțat. Dacă din spate privindu-i nu-ți dai seama care-i mami și care-i tati, nu e prea bine să îi judeci pe alții după fizionomie, zic. Ce s-a întâmplat oare cu noi? Scriind, îmi pun aceeași întrebare.

Eu am treizecișișapte de ani

și mă simt ca Madonna, veșnic adolescentă, singura problemă e că lui nu-i convine să mă dezbrac și să mă dau în spectacol de față cu alții. Și nici să-mi arunc sutienul între alte 20 de femei dezbrăcate pe plaja din portul maritim din Valencia, chiar dacă e și mama cu noi, chiar dacă nu se uită nimeni și nimănui nu-i pasă într-atât încât să mă răpească din serai.