Lumea lui Hapi

Întâlnirea

Întâlnirea

fata la ocaziePare-o născocire dar într-o zi mi-am spus chiar așa:

Doamne, aș vrea să întâlnesc un domn în vârstă. Ei, nu contează vârsta, să fie gentleman. Să călătorim împreună. Să învăț. Să mă bucur de natură, fără să am șefi.
Așa mi-am spus. Nu mi-a dat nimeni nimic niciodată și nu-mi păsa de judecata omului străin și rece.

Cine mi-a dat nu m-a judecat, m-a iubit. Și apoi mereu avusesem relații cu parteneri mai în vârstă ca mine. Cele cu tineri au eșuat strategic, nici măcar prieteni n-au fost în stare să rămână. Atâta bai. Și-așa nu mi-am dorit în veci să mă mărit. Și deja am o vârstă și niște hachițe cultivate pe măsură. Măcar eu sunt conștientă de ele, că-s dificilă și alea, le văd pe unele cu niște aere vai de capul lor, se cred prea bune de-aia nu găsesc nicio relație potrivită după 35… Cam așa gândeam.

Probabil se apropia Împărăția Cerurilor propovăduită de Matei iar Doamne Doamne era mai aproape de mine cu-n duh lumină. Sau l-am supărat cu ceva pe Îngerel, și-a frecat aripioarele laolaltă și-a susurat spiritual: stai că ți-o coc eu.

Citeste tot ▶

Viața înainte de Hani

Viața înainte de Hani

slapiEu sunt… șomeră.
Cu studii. Bine, proaste, i-adevărat, trebuie să fii complet dezorientat să studiezi în România Științe Politice și Jurnalism, când bazele acestor meserii nu sunt diplomele ci stilul prin care ești capabil să faci ce ți se spune și să minți fără să fii prins. După mine, este cea mai proastă facultate inventată și introdusă ca știință de studiu. În România, doar n-o să globalizez. Și vă jur că atunci când am citit acest lucru prima dată, la unul dintre cei mai controversați profesori din țara natală, i-aș fi aruncat în cap orice din cauza frustrării. Eram în dezacord total. Cum putea să spună așa ceva? Să scrie așa o inepție, o generalizare de prost gust când atâția oameni valor… . A fost suficient să privesc înainte și înapoi.

După ce termini de studiat jurnalismul, ți se pun la încercare metodele de a retușa (folosind termenul a îmbunătăți) un eventual adevăr palpabil. Că altfel nu te mai cumpără nici dracu în era internetului iar tu, ca oricare altul, oricât de urât ar suna, trebuie să te vinzi! Să-ți vinzi cunoștințele asimilate! Cum nu ne-am născut toți jurnaliștii în București, cum nu putem fi toți pe frontul din Irak sau la pupitru cu Esca, ne pleoștim. Banii? Nu vin. Mai sunt și de-ăilalți, corecții, muritorii de foame cum li se mai zice p-aci. N-am fost mereu șomeră, anul trecut eram încă manager la firma lui Hani.

Eu sunt Hapi, am o relație cu Hani de 10 ani și stau cu el pentru că îl iubesc. Și pentru că este singurul om în care am încredere.

Exact aceste gânduri, sentimente, idei, sintagme amuzante, credințe, mă animau în urmă cu un an. Sau un an și jumătate. Și pentru că realitățile se schimbă de-a lungul vieții, nu intenționez să ciuntesc de pe acum nici extazul aparent dar nici incertitudinile și întâmplările pe care le-am trăit iubindu-l pe Hani.

Citeste tot ▶

Să facem cunoștință – Fifi și Kuki

Să facem cunoștință – Fifi și Kuki

porcusori de guineeaAve(a)m doi porcușori de Guineea.

Am zile în care chiar îmi vine să cred că de-aia nu ne putem despărți, c-avem porcuții ăștia și nu-i pot arunca pe geam, locuim la etajul doi. Aha, în chirie. Avem o bucătărie, hol, un living în care viețuiesc porcii, baie și dormitor.
Mă rog, Fifi și Kuki stau preponderent în cușcă, ca și mine de altminteri, însă n-a fost totdeauna așa. Când aveau câteva luni, veverițele astea două erau infiltrate într-un fel de lagăr cu alți 7 șoareci, așteptând să fie comercializate.

Le-am văzut eu în ziar, după o ceartă strașnică cu Hani. Nu ne adresasem nici un cuvânt două zile. După două zile i-am spus că ar fi bine să… adoptăm. Știți voi, adoptatu ăsta crește gradul de coezivitate între doi parteneri. Când am venit cu propunerea, s-a uitat cu-n ochi la mine și cu unul la cafeaua în care fierbea o coajă de cardamon. Strabismul abia vizibil nu mă deranjează la Hani. Nici vârsta. Altele m-au împins spre nebunia evadării. Marea noastră problemă este ceea ce pentru alții reprezintă rezolvarea: comunicarea.

M-a înștiințat imediat (ca și cum nu era evident), că nu vorbim de două zile, motiv pentru care îl doare inima și că nu e normal să vin și să-i spun că vreau mamifere erbivore în casă. De parcă-i arătasem poze cu pinguinu african.
În aceeași zi, după două ore, pe bancheta din spate a mașinii trona o cușcă albastră cât o mască de calorifer, o cumpărasem de la zoomania. Și undeva, între firele de talaș și paie, patru ochi de mărgea și câte un smoc de blană, atât era pe-atunci din porcuții mei de Guineea.

Citeste tot ▶

O poveste despre o iubire atipică ce n-ar fi trebuit să existe. Nu în țara mea

O poveste despre o iubire atipică ce n-ar fi trebuit să existe. Nu în țara mea

Eu, el, noi

Eu sunt ortodoxă, cred în Dumnezeu, în îngerași, ascult colinde, îmi place Hrușcă, mă duc la biserică din când în când și fac multe poze în moschei.

Seara spun tatăl nostru și-mi fac cruce. O dată, chiar am fost invitată să botez pe cineva. Când eram copilă, părinții mă duceau în vacanțe sau ca soluție de weekend la o mânăstire din apropiere, pe mine și pe o bună prietenă, de acolo și ideea unora că aș fi o credincioasă îndoctrinată de care-ar avea nevoie Doamne Doamne ca să-i fie apărător în mediul online. Nici vorbă. Mai păstrez tradiția cu mersul la mânăstire, stau câteva zile, scriu și-mi mai limpezesc mintea. Sau mă bulversez. Orice, pentru inspirație!

fata si cauciucuri
El e musulman, crede în Allah, despre care unii cred că l-ar fi inventat evreii ca să nu ajungă în același paradis cu arabii.

De orice fel ar fi acei arabi. Hani nu crede în îngerași de când a cunoscut-o pe mama, stă în ultima bancă la biserică și se duce rar la moschee. Nu-și face cruce, dar se uită puțin cruciș, când e obosit, eu cred că trebuia să se nască ortodox. Mi-a ruinat invitația la botezul de care scriam mai sus. Teoreticii fini aveau nasul prea fin pentru o pereche așa de… neatractivă. Am auzit mai târziu că le-am fi erodat frumusețea evenimentului. C-am fi disfuncționali… mă rog. Între timp au divorțat. Dacă din spate privindu-i nu-ți dai seama care-i mami și care-i tati, nu e prea bine să îi judeci pe alții după fizionomie, zic. Ce s-a întâmplat oare cu noi? Scriind, îmi pun aceeași întrebare.

Eu am treizecișișapte de ani

și mă simt ca Madonna, veșnic adolescentă, singura problemă e că lui nu-i convine să mă dezbrac și să mă dau în spectacol de față cu alții. Și nici să-mi arunc sutienul între alte 20 de femei dezbrăcate pe plaja din portul maritim din Valencia, chiar dacă e și mama cu noi, chiar dacă nu se uită nimeni și nimănui nu-i pasă într-atât încât să mă răpească din serai.

Citeste tot ▶

Știi exact de ce te-ai despărțit de omul cu care ai fi vrut să rămâi pentru totdeauna?

Știi exact de ce te-ai despărțit de omul cu care ai fi vrut să rămâi pentru totdeauna?

split and goO fi din cauza fleacurilor? A cicălelii? Pentru că eu nu sunt omul detaliului. Nu-mi place să văd diferențele ci Creația, Întregul

O vreme după ce m-am dezmeticit am dezvoltat un mecanism de coping.
Pe blog puneam întâmplări și sentimente vii și normale, pe-atât de nepovestite de alții, c-aproape se rușinau cei apropiați. Dar tu toate le zici? Ei las că nu-i chiar așa, mă apăram eu. Și-apoi oamenilor le place să se oglindească în ce simt ăia de lângă ei.
– Vezi, ea nu are nevoie de un partener adevărat, ea trebuie să fie cu toți. De ce, pentru numele Domnului, ține ea blogul ăla? De ce scrie acolo tot ce simte? Cum să nu mă simt dat la o parte când tot feedbackul ei vine de la niște străini?
– Eu cred că greșești. Ii place să scrie povești. Se joacă. Exersează. Relația cu tine și scrisul sunt două lucruri diferite. Și tu stai pe laptop, nu?
– Eu lucrez. Mie nu-mi convine exchibiționismul ăsta… Oamenii sunt… și în general prietenul meu începea altă poveste ca să întrerupă a 333-a discuție identică.

În timp ce refulam scriind nu exista activitate mai prodigioasă și plină de satisfacții deși nu prea câștigam mare lucru, vreau să spun că n-aveam un caștig material. Îmi imaginam că într-o zi mă voi ridica de la birou și va fi totul ca înainte, înainte când eram într-adevăr și spre deosebire de alții care-și pângăresc fostele iubiri – eram foarte foarte fericita. Acum, de pe margine văd mult mai clar ce aveam și ce pierdusem. Mă mai întreba mama: cum poți suporta cuttare situație?
Râdeam și-o asiguram că suma lucrurilor plăcute e infinit mai mare și că n-aș sta într-o relație care-mi aduce preponderent suferință.

Niciodată nu mi-am pângărit verbal fostul partener. Cum s-o fac dacă odată ceva ne-a potrivit? Oare nu știe lumea care citește ce răi au fost alții și ce buni sunt cei care povestesc că li se înfățișează doar o versiune? Oare cum uită omul tot ce-a fost bun în relația cu partenerul? Cum te poți trezi după zece ani să-i convingi pe (ne)cunoscuți că ăla a fost rău și tu Crăiasă? Oare nu știi că la bază sunteți aceiași dar ați devenit cu 80% mai puțin toleranți? Că unii trec peste și alții nu? Oare de ce să te îmbeți cu apă crezând că nimeni nu-i ca tine, că nu te merită, că numai el trebuie să schimbe ceva in facto?
Unii suntem înșelați, alții cicăliți până la nebunie, suntem verificate compulsiv, interogate în timp ce altele pur și simplu renunță la relație de atâta bine! Chiar așa. Am o amică ce și-a părăsit soțul după 6 ani. Bun la pat (zice ea) muncitor (văzui și eu) cu bun simt, Einstein nu era dar nici ea nu terminase Inginerie cibernetică ci un liceu tehnologic. În sfârșit.
„L-am lăsat de bun. „
Chiar așa mi-a zis. Că bărbat-su nu muta o scăriță la găinile din curte cu de la sine citire, fără dezlegarea ei. Că ajunsese să-l vadă atât de bleg și de puțin bărbat (în ciuda faptelor bune în favoare ei!!) încât uneori l-ar fi dat cu capu de-o scandura, numai să strige odată la ea. Ceva, orice, chiar si curva penala! Dap… C-apoi l-ar fi luat de guler și l-ar fi sărutat nebună de patimi, dar soțul ajunsese să stârnească-n ea dorința de-a ucide ca-n Kill Bill și nimic altceva. De bunătate precum am zis.

Când mama mă lua la rost, mieunam și eu:
„Dar mama, e normal ca la tine să mă plâng de tot ce mă rănește. Că noi oamenii credem că lucrurile minunate ni se întâmplă de la sine înțeles și ni se cuvin… uneori mă cicălește atâta că simt că nu mai am aer!”
„Tocmai. Cum mai poți suporta!”
(chestia e că nu suportam nici replica ei. Voiam doar să fiu auzită.)
Eh, cărei mamei îi place să-și vadă copilul, fie el e 40 de ani, căindu-se?

Citeste tot ▶

Trei cartofi, o altă prietenie și poze de la Cluj

Trei cartofi, o altă prietenie și poze de la Cluj

O mai lălăi pe la birou cum pot și-nspre final de mijloc de program mă clipocește uatzapu: ejti în oraj dache vrei plimbare sau agiut cumperi ceva paiață?

Crăcănată az i never was before, jur, mai trag de program și apoi cobor, adică salt scările. Pe trecerea de pietoni mă depășesc, printre alții, o piticanie bucălată și dulcică ce abia învață să meargă și-o bunicuță nădușită în pantaloni de piele.
Până ajung în piață mă trec toate înecăciunile iar balena din mine (în loc de femeia) se face albastră.
Pe-o bancă stă el c-o gentuțăneagră cu pătrate albe care sclipesc la soare. Am cumpărat-o împreună acum doi ani de la Zara parcă.
Îmi sheruiește o privire plină de milă, am observat eu că nu prea suportă să mă vadă atât de bombastic de frumoasă, capabilă să ocup două scaune în autobus și adesea cu nervii alăturea, mai sensibilă ca oricând .
– Gătești astăzi?
Suspin înfometată. Pe la ora asta am niște arsuri grozave, de-nghit gavisconu ca pe leurdă, un strat de salata apoi asezonez cu antiacide.
– Nu. Îmi trag nasu. Astăzi e o zi în care nu simt că pot găti.
– Vrei se mergem se te mănânci ceva?
Mă scarpin interactiv în timp ce vorbesc, nu, nu pot ingera nimic acum.
Ca și cum ar avea un secret, se apropie de urechea mea și întreabă:
– Vrei trei catofel? Ame fecut cartofel și am gândit che dache întâlnim aduc și ție se menânci cu salate sau oo numai se cureți șalele (coaja).

Citeste tot ▶

Foto: prietenie cu taifas

Foto: prietenie cu taifas

În ziua în care a venit Sorana m-am adunat ca de obicei, pe bucăți: un picior, ăl lalt mi-a paralizat de durerea veșnicului cârcel de dimineață, o mână o simțeam, ai laltă cu pișcături și furnicuțe. Tensiune mică, musculițe-n spatele ochiului, lene mare.

Sorana Bordaș era printre blogherițele “mele” îndrăgite în urmă cu câțiva ani când mi-am creat cerculețul de prieteni din online. Ca acum: un mănunchi de necunoscute cu câte un jurnal. Scriam gânduri și întâmplări, ba mai și cream întâmplările. Apoi Sorana s-a supărat pe oarece sau pe oarecine și s-a retras brusc. Eu am rămas dar mi s-a decolorat cerneala. Nu mai aveam răbdare să citesc darmite să comentez, nu mai am răbdare să scriu pentru că  mi se pare că-i mai bine să aflu lucruri, să citesc mai multe cărți, să ies, să mă readaptez chiar la noutatea existenței mele.

Nu am închis blogul pentru că este un proiect drag chiar dacă nu produce bani. Cred că o să pot să-l readuc la viață cândva.

Sorana este așadar în spatele aparatului foto, se pare că ea și-a găsit adevărata pasiune. Mi-a povestit despre seria klimt, indoor, outdoor, candid și alte noțiuni pe care eu nu le-am procesat absolut deloc. Eu i-am vorbit despre nopțile mele nedormite, despre visele mele dospite și despre o mulțime de frici.

Citeste tot ▶

Cu Hani la proteste

Cu Hani la proteste

protest cluj 2017Mă doare burta, capul și vezica dar parcă astăzi sunt mai puțin deprimată decât ieri. Se zbate viața în mine fără motiv. Am aflat c-au murit doi oameni. Nu mi-erau prieteni. Da nici dușmani. Nu erau bolnavi. Ba chiar relativ tineri.
Pagini sugerate: I Love cannabis sau Think twice. Clar prima. N-am fumat niciodată. La noi la bloc nu era și nici la gostat.
Mă întâlnesc cu Hani. Dacă tot suntem pe-aceeași planetă, să ne comportăm cuviincios. Că-napoi nu mai putem da. Eu sunt gravidă, obosită și încă deprimată. El e doar mai în vârstă. Pe-amândoi ne-a transformat suferința în oameni cu scaun la cap. El are unul tapisat, eu un tamburet care scârție precum se unduiește cervicala.

Invitațieee. Să ieșim în oraș, zice.
Ooo ce frumos, zic io. Dinner?
Noh. Se uită la mine cugetând „dacă nu vrea varianta asta o chem și la dinner. Vai de capul ei. E nebună rău da mi-e dragă și așa. Cât aș vrea s-o urăsc!“ Aaaa, mergem la revoluțion!
Hăh? Da tu de ce să ieși în stradă?
Pentru che e gegen democrație acia ordonanțe. Faceț de minune la EU dache Romenia vrei bani de la ei dar dat lege pentru protect corupțion și hoție la noaptea. Așa democrație ve știe lumea și din Ciaușhescho Zeit. Ascultat Deutsche Welle. Uriiit, foarte urit Dragnea. Am vorbit și cu colegele…
(eu: colegele tale sunt la fel de urâte ca Dragnea) I m impressed. Mergem. Face bine mișcarea în coloană și pentru coloană.

În autobuz

protest cluj

Ne întâlnim în stație. Cam devreme, da hai să luăm douășcinciu că cine știe ce polog de oameni a fi mai târziu și va trebui să mă întorc pe jos. Îl studiez pe Hani.

Citeste tot ▶

Hani și Ștefan cel Mare

Hani și Ștefan cel Mare

stefan-cel-mareÎn familia lui Hani, apraxia, creștetul pleșuv și privitul în cruce au fost și sunt absolut normale iar eu le-am acceptat ca atare. Ba mai mult, pentru că am fost pedepsită odată la istorie și-am aproape învățat letopisețul Țării Moldovei ca să trec la materia respectivă, i-am găsit omului meu numeroase trăsături care mă fac să bănuiesc c-ar fi reîncarnarea lui Ștefan cel Mare.

Grigore Ureche îl descria astfel pe voievod: vărsător de sânge nevinovat, degrabă mânios, nu mare la stat. Când m-am dus într-o zi cu Hani la cumpărături, într-un magazin pakistanez și i-a întins doamna o pulpă de pe care se scurgea încă lichid roșiatic, verde s-a făcut Omu la chip.
E halal carnea?
– Cred că da.

Amabil, îl chemă pe șef, aceeași întrebare, același răspuns.
Sigur că sângele nevinovat al curcii trebuia vărsat în totalitate ca să paveze scările din raiul lui Hani dar când e vorba de credința, valorile și banii omului, în unele țări respectul e sfințenie. 15 minute am mai stat, am aflat și numele puicii dar nu și detaliile sadice despre cum fusese ciopârțită. Ca urmare, pakistanezul ne-a recomandat călduros alt magazin în care produsele beneficiau de ștampila unui oarecare muftiu.

Unii spun despre Ștefan c-avea figură ascetică și barbă mare.

Ultima dată când Hani a avut barba mai mare de 4 mm, era să rămână de unul singur dincolo de controlul pașapoartelor. Românașii noștri, dacă vedeau un presupus arab la ghișeu, căscau gura ca-n crizele de astm, că-ncepuse Europa să fie îngrozită de atentate și imigranți. Figura ascetică a căpătat-o când am vizitat mănăstirile din Bucovina. Sub nicio formă nu înțelegea de ce nu ajunge să inspectăm și să pozăm Sucevița care arăta în opinia lui, exact ca celelalte 7. În afară de Putna.

Citeste tot ▶

Dragă viitoare mămică… singură

Dragă viitoare mămică… singură

insarcinataSă presupunem că ai peste 35 de ani. Ai rămas fără job și fără bărzoi. Nu mai ai bunici. Tare mult i-ai iubit. Dar poate mai trăiește mama și tata. Sau unul dintre ei. Te afli în cel mai greu moment din viață dar și în cel mai semnificativ și dulce: tu nu știai că organismul tău e capabil, nu voiai să ai copii, nu ai reușit să rămâi însărcinată. Așa că te-ai împăcat bine cu gândul. N-a trecut mult timp de când ai ieșit dintr-o relație lungă. Frumoasă la început și apoi crudă, sadică, ți-a flagelat sufletul. Ai pierdut tot sau așa crezi.

Dacă atunci când te-ai pișat pe bățul alb, dacă te-ai albit când ai văzut cât de roșu devine el, dacă ai simțit că mori pe loc și totuși nu ți-a trecut prin minte: voi face o întrerupere, felicitări. În primul rând află că nu ești singură. Un înger a apărut lângă tine odată cu disperarea primelor lacrimi inerente.

Pentru Dumnezeu, ce mă fac? Așa te-ai gândit. Hai să traducem: sunt disperată, cum s-a întâmplat asta, cum o să mă descurc? Chiar atunci ai simțit îngerul și chiar atunci ai decis că te vei descurca!

Evident că știi CUM s-a întâmplat. Poate că nu așa voiai. Totuși, nu ai gândit să renunți așa că este momentul să faci tu primii pași pentru că iată ce se poate întâmpla.

Pornesc de la premisa că nu ești o acritură anorgasmică, n-ai multe idei preconcepute, n-ai făcut rău voit sau ai încercat s-o dregi când l-ai făcut. Că până la vârsta asta ai țesut destule compromisuri: în relație, între relații. Nu știi exact ce vrei de la viață însă cunoști ceea ce nu mai poți tolera. Ai făcut rabat până la epuizare, nu mai dorești un marketing emoțional. Ai fost judecată mereu și vei fi în continuare, faptele tale sunt pe față dar dacă te cunoști tu pe tine, îți e suficient.  Nimeni nu-ți mai poate face rău!

Pregătește-te:

O să te simți precum Moise.

Lumea din jurul tău se va despărți în două. Ești pe culoar liber acum. Privește bine în stânga și în dreapta.
– copilul acesta nu a venit ca să-ți complice ție viața. Altfel, presupun că n-ai de ce să citești asta, ai făcut deja vreo programare dacă vei fi simțit acel gând. Ești între cele două linii roșii. Cu decizia luată: e copilul TĂU și vei face totul pentru el! Vei vedea că cel ce nu se vede încă, va aduce inițial modificări în viața altora. A celor dragi. A celor care au interacționat vreodată cu tine. A rudelor, a prietenilor. Ceea ce ți s-a întâmplat ție va declanșa în ceilalți reacții din cele mai surprinzătoare.

Citeste tot ▶

Morții cu morții, viii…

Morții cu morții, viii…

luminatie– Așteaptă-mă, trebuie să fac pipi.
– Păntru Dumnezo, nu te poți ține până acasă, unde să faci, în cimitir?
Mama pufăie, zâmbește și-mi ia geanta din mână în timp ce eu alerg râzând în josu drumului principal care trece pe lângă cimitir.
Revin după un minut, plină de scai pe-un ciorap dar cu problema rezolvată.
– Cred că nu m-a văzut nimeni. Doar ăia de departe care vin dinspre câmp. Tu ai văzut ce duc în spate? Un sicriu!
Mama mă privește năucă și se focusează pe cei trei țărani care cară într-adevăr o ladă mare pe umeri.
– Sicriu pă sărăcia! Aduc flori că-i luminația, azi, mâine…
– Atâtea?
…………………………………………………………………….

Oamenii par roboței vătămați și posaci, cu haine mierii, se plimbă de la un mormânt la altul. O bătrână, țărancă mândră, tipică din Ardeal, cu șurț și sfectăr, trage după ea o săpăligă și o plasă în ailaltă mână. Pe pungă e desenat un morcov sau un creion și scrie Profi te premiază. O toartă i se rupe și o găletușă mică, plină de flori galbene, dă s-alunece.

La mormântul lu tata, smulg două trei flori uscate, tac și eu ca un pește ce sunt, apoi icnesc și sar pe bordura mormântului.
Mama se uită mirată, ca și vreo trei aparținători care aranjează alături, pământul pe alt mormânt:
– Bleah, un păianjen, s-a urcat pe mine.
– Doh, nu-i balaur, zice mama, bine că n-ai sărit pe cruce.

Ne podidește râsul pe amândouă. Așa se întâmplă când ești încărcat de gânduri și de griji, oarecum trebuie să te eliberezi. In cele mai nepotrivite locuri.

– Vrei să vezi și mormântul lu unchiu-to?
– Da, da, hai să mergem. Și-mi înșfac geanta roșie de pe piatra mormântului de-alături.
Un țigănuș tânăr c-o lopată mare în mână, mă întreabă:
– E mormântu matale?
Belesc ochii ca un lemurian și vorbele se scurg fără mine:
– Nu dragă, io-s vie încă.

Citeste tot ▶

Nu mai vreau să te văd pe tine și marea

Nu mai vreau să te văd pe tine și marea

snorkelingCel puțin nu acum.
Nu scrie asta, iubita că oamenii se bucură!
– Să se bucure. Era un singur om care-o cunoștea pe Hapi. Cel care-a creat-o. Ăilalți, din satu natal văd o poză cu o femeie.
Nu știu de ce m-am trezit cu gandul la mare, știi că-mi pozai bucuria din ochi și ieșeau pozele albastre? Mă uit la ceas, hrănesc șoarecii, fug în baie, fac duș, lovesc caloriferul ca de obicei, poate de dragul de-a-mi păstra hematomul, deschid portița de la alde creme și-mi bag degetele-n ochi. Cu lentile. Să fie reci, albastri, ca marea.

Fug la troleu. În troleu. Am de mers o stație și vorbesc la telefon în timp ce stau ca proasta cu biletul în mână. Îmi calculez în gând fix azi, 3 drumuri pe zi. Dus intors. Și pachetul de țigări. Nu, nu fumam înainte.
Sigur, tu n-o să știi, pe tine doar te-am refuzat, ai prea mult acum ca să iau de la tine. Am prea puțin ca să-mi permit să nu fac o dată în viață lucrurile cum trebuie.

Controlorul se oprește în fața mea și se uită ciudat. Ca un roboțel- clopoțel cu rochie de 50 de euro îmi compostez biletul în fața lui. Mă pregătesc să cobor la următoarea (oricum coboram) să-mi scrie amenda.
Se uită la mine și zâmbește.
– Să-l compostați data viitoare…
– Adică nu… nu coborâm? Nu mă amendați? (adică greșesc și necunoscându-mă, nu mă taxezi totuși? Am mai platit o amendă, îmi intrau banii a doua zi, chișc închis, card nu, dar tu dragul meu erai în TGV spre Paris)
Râde. E un domn de treabă, în vârstă.
– Nu. Da să-l compostați.
Zâmbește și-mi întoarce spatele, eu cobor și simt că mi se mișcă lentilele și văd mări albastre. Nu sunt lacrimi.
Mai sunt valuri de care-mi amintesc.

Am coborât prea repede, ca să ajung la X trebuia să mai merg o stație dacă tot am compostat biletul dar îmi era jenă de oameni. Încerc să mă amuz puțin întrebându-mă câți oameni mi-au oferit în ultimii 10 ani ceva pe gratis. Nu neapărat bani. Uite, sunt aici, vrei un măr? C-am cumpărat o pungă cu mere. Degetele de la o mână. Exact cei fără nicio obligație.
Și câteva fete de pe bloguri, necunoscute, plăcute.

Citeste tot ▶

Imposibilul drum spre Scoția

Imposibilul drum spre Scoția

airbus lufthansa3 zile termen de predare. 3 zile, tu ai promis că vei fi acolo și ești sunată de la o companie. Nu, nu s-au rezervat bilete pe acea rută. 3 săptămâni în care ai aranjat foi, notițe, până și cele două schimburi de haine care încap în troller ți le-ai ales. 3 zile după care nimeni nu va mai crede că ești capabilă să duci ceva la bun sfârșit.

Minunea

Îți suni Omul să te ajute urgent. E normal să-l suni pe el. Doar e Omul tău!

Nu te smiorcăi la telefon! Ceri cu împrumut, nu ai bani, sunt blocați sau vin mai târziu. Prea târziu pentru ceea ce Simți că trebuie să faci Acum.

Îmi pare rău dar chiar nu pot asta… (un cuțit taie undeva în preajma pieptului apoi se oprește. Se oferise acum 5 zile să-ți dea bani pentru ceva ce nu te interesa și ai refuzat, nu aveai nevoie, ai Acum!)

Sigur că Poate. Dar nu mai e nimic de judecat. De reproșat.

Înseamnă că nu trebuie să fac Drumul.

Urc, cobor, intru în mânăstirea veche, o singură dată a mai fost așa pustie, numai Ea era acolo, parcă și Dumnezeu plecase, soare afară, vântul afară peste stejari, bânzoiul care se bate într-una de catapeteasmă. Nu mai pot. Oricum sunt singură. Mă așez în genunchi lângă Ea și tac. Tac a plâns. Că n-am ce-i spune. Când o să vină Dumnezeu înapoi, va ști oricum c-am scăpat fix 5 lacrimi lângă Icoană.

Citeste tot ▶