Când vine linghișpiru-n oraș

Când vine linghișpiru-n oraș

la zilele orasului în satZi de sărbătoare-n oraș. Ies cu domnișoara L. E o fată grozavă care mă ajută uneori cu Tudor, pur și simplu ei doi petrec timp de calitate. Am gasit-o greu, nu îi pot spune bonă, e o mană cerească.

Ajungem cu ăsta micu lângă un fel de linghișpir, mai știți când ne dădeam în linghișpir? Erau de-acelea cu lanțuri. Pe un covor asfaltic din piele de bube antiderapante, un nene stropea cu apă. Am stat deoparte, am crezut că sfințește ceva că suntem în săptămâna mare. Când mi-am pus toddler-n ceașcă, am fost singură că făcuse ceva ritual. Că centurile nu funcționau, știți, și-al meu e ca satelitu pe orbită. Trebuia un psalm, ceva, să te asiguri că dacă nu ai pus copilul leșinat îl mai și iei de-acolo.
Nah, zic, mă urc și eu.
Nu că sunteți majoră.
Mă uit la armaș, el la mine, L la copil, copilu mută caruselu.
Tocmai de-aia m-aș urca, că-s mătură, sunt si transpirată toata, e vânt și copiii sunt imprevizibili.
Îmi arata… linghișpiru. Acolo!

Bine eu nu. Dar L, că-I mai micuță și subțirică și ușoară ca pana?

Vine descântătorul șef. Mă măsoară din cap pana in picioare, ca la farmacia Catena când te urci pe cantar să-I distrezi pe-ăia care stau la coadă.

L merge, zice, oficiind începutul șezătorii.

Cam cu milă, mă uit cum se îndeasă prietena lui Tudor langă el. Eu aș fi urcat pe căluț langa ceasca lui, dar ea a vrut să fie acolo, să nu alunece sau să vrea să sară din ceașcă pe bostan, etc.

Read more

Vatican de Cluj sau baza sportivă Gheorgheni

Vatican de Cluj sau baza sportivă Gheorgheni

hapi riverwomanÎmi iau pruncu sub braț după somnul de amiază (brusc are trei, când revin acasă – Insomnia Faithless) și mergem o linie cu bus-ul. La baza sportivă din Gheorgheni. Excelent parcul, când m-am văzut laolaltă cu 1000 de părinți și rezultatele lor, am crezut că-s la Vatican, mi-a fost și frică să-l debarc p-ăsta micu. Când am strigat odată Teeeeo, s-au prezentat ca-n garda elvețiană, patru puștache la picioarele mele. Evident că nu și al meu. Îi făcea dragă dragă unei negrese mici, pe sub un tobogan.

Dar să vedeți când se striga Noul Testament! Luca, Marcuuu, Matei! Venea la Părintele strigător tot cleru: curați, murdari, unii recunoșteau vocile aparținătorilor, alții nu, unii voiau apă alții PAPA, majoritatea o binecuvântare să se mai joace. Vă spun, ca la Vatican. Populație densă. Îmi expiră mirarea că văzui așa o minune și-l iau pe Tudor de glugă (ham nu am folosit niciodată, spatele meu se resimte) și-i arăt direcția: hai să ne dăm pe căluț, vrei?

Nu prea voia că negresa mică tot încerca să-i bage în gură niște bucle personale și al meu râdea și-o scuipa de fericire, sentimente reale, m-a durut puțin inima pentru brick in the wall, da așa-i viața. Trec cu el pe sub niște turnuri, borcane întoarse, tuburi și frângii pline ochi de copii. Jumate dintre părinți vorbeau la telefon.

baiat blond

Și-mi cade-n cap la propriu, un Peter Pan de pe tărâmul de nicăieri. Ca o veșnică începătoare, am crezut că m-a fulgerat prin umăr, c-am făcut iar ceva groaznic și oribil, cum semenii mei nu fac. Nu dragă, puiuțu, pe care-l pescui tat-su de pe geanta și trenciul meu, s-a auto-spanzurat cu piciorul de-o funie din cauciuc și-a picat ca și cădelnița. Dacă eram mai dolofană nu era problemă, da așa cum sunt l-am compătimit că i-au pârâit cateva oase în umerașii mei. Plângea ca eu la penultima spovadă. Personal, nu mai plâng nici de mă bați, dar dacă-i cădea copil-tu-n cap la Tudor? În sfarsit, trece, tăticu se poartă ca un apostol, deși puștiu lui n-avea ce căuta prin turnul lui Rapunzel la un an si 300 de zile.

Read more

Mama și timpul de calitate petrecut cu copilul mic

Mama și timpul de calitate petrecut cu copilul mic

bebe se joaca2Internetul și cărțile mustesc de sfaturi și blaturi despre cum o să te joci tu cu mogândeața de 3 luni, care abia a trecut la numărul 2 pampers new born și se întind ca hubba bubba până la varsta la care pruncușorul tău de 17 ani vine acasă disperat, trântește ușacamerei, o încuie și tu asculți c-o pâlnie ce se întamplă înauntru. Pentru că sigur ai făcut ceva greșit în toți anii ăștia, nu i-ai acordat timpul și spațiul și jocurile care trebuiau, n-ai valorificat timpul cu el. Asa cum au făcut cei care au scris în cărți și pe internet!
Într-o zi m-a întrebat un prieten: cum te aduni și te menții focusată pe jocul activ, atunci când petreci timpul – o oră să zicem – numai tu cu Tudor și jucăriile din dotare.

Hai să fim serioși. Nu e ca-n filme.

După ce ai plătit facturi, ai schimbat poate un robinet, ai fost cateva ore la serviciu și apoi dupa cumparaturi, ai facut și o sălățică, te-ai stropit cu dușul – că faci maine dimineață de-ăla adevărat în care prinzi și șampon și săpun- nu, nu ai chef să construiești piramida cu rațe, baloane și cifre. Îți iubești copilul de mori, da? Îl iubești până dincolo de coralii mărilor albastre pe care poate nu le-ai văzut vreodată dar nu ai energie, putere, pur si simplu ai vrea să faci altceva.

În carte scrie că trebuie să zâmbești, copilul simte tot, ce dacă ești la ciclu, n-ai pus bine steluța și n-ai sărit în sus de trei ori strigand bravo? O să simtă că nu-l iubești! Mașina poliției ai aruncat-o din greșeală după rafturi? Copilașul se dă cu capul de trei ori de perete că-i nervos și el voia oricum mingea albastră (care e în vasul de toaletă) nu mașina poliției… tu zâmbește îngăduitoare, eventual fugi iute dup-o pernă ca cele care se pun pe scaune la biserică. În caz că mai dă cu capul și de rafturi, că nu e voie să-i intrerupi crizele. Stai și te uiți la el ca buha-n desene și-i spui că-l înțelegi.

Procură-i alte distracțiuni! A, i-ai dat și tonomatul muzical și te-a pocnit cu microfonul în frunte, îți curge puțin sânge din arcada? Arcada e de vină, e bine vascularizată, el țintea ochii, ochiiii că ăia nu-ți stau bine-n cap după ce ai făcut 24 de activități și mai ai si probleme-n inimioară. Evident că n-a vrut să te pălească (desi ai jura pe roșu că a făcut-o din culpă), simte el că n-ai chef sa te joci, tu zâmbește și introdu cifrele și literele-n oul ăla galben cumpărat de la noriel cu 99 de lei. Da, parcă seamănă cu capul fostului, apasă bine pătratele alea. Le-apeși degeaba, gaura-I nepotrivită, ce, tampoanele OB cum de le nimerești și nu ești în stare să vâri un lemn în ditamai scobitura? A, trebuie să-l schimbi, iar n-ai fost dedicată, avea o nevoie de bază și tu aștepți feed back pozitiv, iu crazy mum, scutecu, să vezi dup-aia joacă. Că de trezit s-a trezit acu juma de oră și ar trebui să fie fresh.

Read more

O țară din hartie

O țară din hartie

hartii scriseCe i se (mai) poate întampla unei femei care locuiește (aproape) singură? În general lucruri mici cu impact bombat gen: bateria de la chiuvetă se defectează și pierzi apă. Vine factura și nu mai știi daca salivezi de la placinta arsă pe care-o ai in cuptor sau de la atatea coduri de bare. Se strică frontu de sticlă la hota incorporabilă. C-ai dat cu capu alaltăieri după ce-ai venit de la dentist și-ai crezut că partea stângă a capului nu mai există după tronculară. Bateria de cadă cu dușul inclus ți se duce pe apa Somesului.

Ce faci prima dată?

Dacă am ceva în locuință, din abundență, în afară de pungi – am pungi și în sertarul cu chiloți, încă nu am aflat de ce, să știți că numai hartiile întrec acest cort imens de mase plastice care cad pe mine cand deschid debaraua. Nu mi-am dat seama că exist cu adevărat până ieri, când meșterul a râgîit în telefon:
– Domniță, bateria-i cu 5 găuri și montaj pe cadă?
Când am auzit de baterie și montaj pe cadă mi-am amintit de un muzeu pe care l-am vizitat prin Olanda și-am crezut că-i fostu și își bate joc de mine. Să mai fie și 5 găuri, ăăăă, unde?
– Alo, doamna, aveț garantia? Ia cautați-o că scrie acolo!
Am. Dacă posed ceva cu adevărat, acelea sunt hartiile. Într-o zi o să le trag în folii de plastic, o să le redecorez, o să sculptez în ele motive decorative și-o să-mi fac o casă precum unul din cei trei purceluși. Mă apuc de căutat garanția vieții.

Hartii de la spital

Am înțeles, am născut, am o hartie cum că s-a produs minunea și mai am vreo 17. Într-una scrie că am un hemoroid și că restul testelor n-au venit încă. Bine, scrie mai puțin jenant dar eu v-o zic p-aia dreaptă. Ailaltă hartie, mai intens colorată ma intreaba daca doresc rezultatul telefonic sau pe mail sau la adresa? Hemoleucograma. Îmi amintesc c-a trebuit să sun să le spun celor de la clinica privata că e ok s-o trimită pe mail. Că bifasem acea căsuță atunci cand am fost la ei și că mă bucur că hemoroidul nu-i mortal dar nu e cazul să-mi trimită scrisori.

Read more

Draga mea, tu nu ai avut o prietenă, uite, hai să-ți spun cum e să ai una

Draga mea, tu nu ai avut o prietenă, uite, hai să-ți spun cum e să ai una

picasso paris

(fotografia e făcuta de mine, e un Picasso, o expo din Paris cred. Acum și eu știu picta dar încă nu am găsit pânza.)

Nu e greu când te desparti pentru că știi că odată, oricat de tarziu, vă veti regăsi.
Nu e greu cand te desparti pentru că nu v-ați rănit și nu v-ati făcut de râs una pe alta, prietenia are nevoie de întelepciune si de tăcere când e cazul.
Tu nu ai avut o prietena, tu ai avut tovarăse de mâncat si de servit un pahar de tărie. Care niciodată, niciodata nu au făcut ceva dezinteresat pentru tine, așa să știi, ăsta e răspunsul meu si asta e greșeala ta, că ai persistat într-o formă de iubire si loialitate de care prietena ta nu a avut nevoie! Tu erai doar o trecatoare, v-a smuls primul curent, ce tornade v-ar fi ținut vouă prietenia?

Toate am bârfit, toate ne-am comentat odată prietenele sau acțiunile lor, am râs de ele, le-am ridiculizat. Apoi se presupune c-am evoluat și n-am sărit de glumițe, pișcoturi, insinuări și povestea unor aventuri erotice fara nume, date, sens, n-am tăiat in carne vie.
A trebuit sa trec de 30 de ani ca să-mi cunosc prietena pereche. Total diferită de mine. Nici cand a plecat, nu m-a lăsat singura, m-a lăsat cu o femeie dragă si frumoasă care se potriveste întru totul situației mele. Situatie in care ea nu mai putea fi, nu acum!

Read more

Familia traditională cu 30 de ani diferență, referendumul și vibrația numelor

alb dulce milostivireRecunosc, n-am mai citit politici în ultima vreme, am avut nopți cu perioade furtunoase, apoi am încercat să rețin cât mai mult din Lucian Blaga. Este logic de ce. A devenit esențial în prevenirea eritemului fesier la bebeluși și a păstrării colagenului la mămici de aproape “40 de ploua infernal”.

Dar din cauza filosofiilor dânsului și a centralei mele termice care are placă frontală centrală și eroare de afișaj ca la mersurl trenurilor, nu ii pot păstra poza-n portofel mai mult de 3 zile. Si tot la bugetul de stat se întoarce cumva. În sfârșit, asta fu relația mea cu Blaga, CECul m-a avertizat că s-a mărit ori s-a micșorat ROBORU, nu m-am simțit prețuita la adevărata mea valoare și am zis să văd ce se mai întampla prin țară.

Compasul Ierusalimului și tradiția iubirii obștești

Căutând pe internet informații despre cultura cânepii și a Inului în România, am dat peste Compasul Ierusalimului, poza cu Liviu Dragnea și Tony Blair care simulau problema refugiaților – probabil a celor de la dineul la care au participat. În sfârșit. Compasul Ierusalimului? Am lăsat dracului cânepa, deși-mi aducea mai multe beneficii intelectuale, că-l recitesc pe Andrei Oișteanu. Am căutat compasul și prin alte țări. Nimic. E clar, l-au chemat niște neniuci la locurile sfinte și l-au inițiat pe novicele nostru sexy. Poftim Domle, G de la Dragnea, G de la punctul C, litera cinci, G de la ce punct vrei tu c-am auzit că te însori cu o fată frumoasă. Îți oferim fundația pe care ți se va ridica de-acum structura, pune și tu niște corturi în plus pe la Deveselu că de când cu Trump, nu mai avem pe unde să-i trimitem pe golanii ăștia și nu încăpem toți în alde Palestine. Și-am auzit că la tine-n țară sunt gaze, furtunuri care provoacă vibratii celor care se gândesc s-o facă în grup, etc. Niște stricați, domnle, ai dreptate, gândim la fel. Iaca, compasul, îl învârți între dejde când vrei să scoți la iveală omul Vitruvian din tine. Fă referendum, vinde compasu dacă vrei, oricum ești cetățean de onoare-n Florida.

Read more

Let s do it, Teo! Pentru toate orașele mici din țara asta, vă rog, nu ne alungați!

Let s do it, Teo! Pentru toate orașele mici din țara asta, vă rog, nu ne alungați!

mama si copil… nu ne alungați din țară iar și iar cu indiferența voastră!

Începem de vineri după masă.

Merg cu Teo la mormântul tatei. Cald și frumos, vorbesc cu mama pe drum, mă mai întâlnesc și cu fosta mea profesoara de latină. Ce femeie! Numai ea reusea să mă găsească în dulapul în care intram la ora ei. Ea și diriga. Ne îmbrățișăm. E tot așa, ca o regină pion așezată în alt oraș decât cel al nobilimii căreia ar fi apartinut.
O întreb ce o duce pe ea la cimitir.
– O floare, Ioana… Am primit-o de câteva luni și tot nu s-a ofilit. Am uitat s-o ud și 10 zile. E roșie – îmi spune numele dar nu îl rețin.
– O floare pe un mormânt?
– Soțul meu. Înainte de Paște a… e copilașul tău? nu vreau s-o tulbur. Da, da, al meu, zic. Ce mână de fier avea femeia asta și ce blândețe-n spatele scutului! Ce frumoase sunt bătrânețile ei pe dinafară, părul alb cu ușoară tentă de mov ca întotdeauna, chipul osos, ochii ca niște mure umede. Nicio lacrimă. Doar roua din privire, ca-n cântecul ăla nuștiucare.

La tata la mormant aprindem repede niște candele și mama se rotește pe-acolo să strângă niște buruieni care se întind. Spune ceva de omul plătit care nu face nimic, iar Teo la picioarele mele calcă pe niște câlți albi și scheaună. Atât l-am lăsat jos cât să-mi pun piedica la căruț.
Inaaaaaaaaaaaa, Inaaaaaaaaaaaaa
O femeie strigă disperată, eu îmi salt copilul cu un cățel atașat de mânuța stângă. Nu mă mai simt deloc ca la cimitir. Mama și-a plătit și ea partea – ce minune să plătesti moartea dinainte – și pe piatra funerara e și numele ei. Ba mai înflorește și-o floare. Mă trec fiori.
– Mi se pare înfricoșător.
– Ce, mama nici nu ma baga-n seama.
– Să-ți scrii numele și vârsta la care te-ai născut pe piatra funerara a… oricui. Și să știi că cineva ți-a săpat groapa sau ți-a ținut loc. Ca și cum ați merge la Fantasia Land. Oricum putrezim. Dar acum suntem aici. Afară. E dar de la Dumnezeu, zic.

Înainte să-mi spună de responsabilitate, scumpetea locului și că așa se face (știu, are dreptate dar tot înfricoșător mi se pare), ies dintre morminte.
Ăsta micu urlă ca din gură de șarpe că i-am luat jucăria. Innnnnaaa fuge mancand pământul, de unde a apărut de-a prins-o Teo de codița mică și mov, nu știu. Lasă, bine că n-a mușcat-o pe Ina că acum eram pe la Vet cu ea.
Domnul și doamna cu cățelul mă salută curiosi. Le spun că Teo iubește câinii și pisicile și că de fiecare data ne oprim să (le apucăm de coadă, să le îndopăm, să le pupăm dacă le poate ridica iar Teo poate) să le admirăm. Zâmbesc. Zâmbesc și ei.

Teo salivează. Îi ies patru dinți. Ina mică și albă cu coadă mov n-ar fi avut nici-o șansă.

…………………………………………………………….

În parcul mare sunt 3 copii care sar capra zilnic, așa, spre seara. Unii spun că sunt de la Casa Copilului. Nu înțeleg ce e “casa copilului” astăzi, aici și pe unde o fi. Au cam 14-15 ani. Genul obraznic, rebel. Le vorbesc urât altor trecători și nimeni nu vorbește de fapt cu ei. Sunt curați, frumușei. Sar peste o piatra lângă o cismea veche și învață figuri noi, se cațără pe-un copac, din-astea. Băncile din jur sunt pline. Când mă întorc de la locul de joacă de la fosta grădina de vară, coșul de gunoi de lângă capra băieților trăznit, smuls, mizeria jos. Îmi amintesc de unul dintre băieți. Voia să-i taie micului M cauciucul de la bicicletă cu un cuțit.

Read more

Riverwoman: Bărbați bolnavi și mame singure

Riverwoman: Bărbați bolnavi și mame singure

o mie si una de noptiÎi înțeleg pe bărbații bolnavi care cred și declară că mor sărăcuții, cu pisica sub un braț și bolul cu supa caldă-n ailaltă mână, tolăniți în fotoliu. Cu nasul roșu și o amigdală cât testiculul și cu ochii uscați, adânciți de febra 37 cu 1. Privirea lor spre televizorul HD e goală, așa, ca Ina care dansează. Naiada agitată pe lângă el: dragă, te doare rău, îți mai aduc ceva?
El ridică o sprânceană și scoate-un suspin de parcă tocmai i-au scos o așchie din podul palmei.
Dragă, cum te simți, tot ca ieri sau mai bine? Mai rău, mormăie el răgușit, nici nu pot fuma. Glasul i se stinge ca o tânguire. Dă-mi telecomanda.

Ea îl adoră și-ar vrea măcar nuntă înainte de văduvie și statut marital pe care să-l poată atașa carierei strălucitoare care-o așteaptă. Ea e cel mai apropiat satelit al barbatului. Orbitează prin cameră, îl supraveghează, îl asigură că el nu va crăpa odată cu buboiu mic și alb de pe amigdală. Se simte omu ca la mămica lui acasă când era holtei și trecuseră deja obiceiurile din romanul Ion.
E drept, după 4 zile de mângâiat mâța, tolăneală-n fotoliu pe motiv de febră cu tremurici care poate da, nu-i așa, convulsie și mutre de mort autopsiat, și ea-și dorește moartea cuiva dar nu e sigură a cui. A mă-sii care-l obișnuise așa, a lui că e ipohondru, a ei că s-a săturat de supe și de șters mucii de pe vasul de chiuvetă? Că-i fu rușine de la început să-i spună, cum să-i spună să-și șteargă secrețiile înainte de-a ieși din baie, ce știe mititelu de el? Poate nici nu le vede din cauza bolii. O să treacă și asta. Până atunci le șterge ea cu-n nod în gât și-o tonă de hârtie igienică. Doar n-o să pună mâna (chiar și cu săpun) pe moluștele alea galbui și scârboase.

Într-o zi vine și momentu vieții. Nunta.

Am rinofaringită și fac chestionare și îi urăsc pe toți bărbații ușor răciți care primesc boluri cu supă și au o pisică pe care să se sprijine în caz de intoleranță la bebeluși. Bănuiesc: soții betegi nu pot avea grijă de copil, mai ales de bebe. Dacă e vreun bebe prin casă imediat o s-o sperie pe nevasta: draga, nu pot sta cu el că se îmbolnăvește copilu și e prea mic. Femeia vrea să facă un duș, vrea la baie, vrea să stea pe budă cu apa și lacrimile curgând. Ea nu-i bolnavă dar simte că poate moare azi de oboseală și are nevoie de 15 minute singură: uită-te măcar la bebe, să nu se rostogolească din pat, să nu se sufoce cu popândăul ăla uriaș pe care l-a cumpărat mumă-ta când au fost reduceri la Auchan.

Read more

Lungul drum al unei visătoare înspre permisul auto

Lungul drum al unei visătoare înspre permisul auto

motorradCea mai persistentă frică a unei femei trecute de 35 de ani, frică legată de permisul de conducere este că… o să și-l ia. Și n-o să știe șofa cu adevărat pentru că a început tîrziu.
Și dacă și-l ia, intră altu-n ea și moare. Sau rămâne gravidă și tre să-l ia pe acela de bărbat.

Dacă și-l ia o să-i scoată ochișorii vreunui participant la trafic. Cu mânuțele ei delicate, mici, frumoase. Când e în zilele alea, mai sensibilă…

Dacă și-l ia, cine parchează cu spatele, cineeee?

Dacă și-l ia și nu știe alimenta? dacă face pană în pantă, dacă i se defectează frâna și i se strică coafura, dacă o oprește un polițist de 8 martie să-i dea frezii și ea face stop acolo, pe DN? Eh???

Cred că e o abilitate pe care-o deprinzi repede când ești tânăr. Cred că scăpăm greu de mituri. Abilitate Ca înotul.

Când m-a aruncat în baltă Gelu, eram pe-un dig, așa voia el să-mi ceară prietenia. Noroc că avea un metru apa, era plină de mâl, broscoi și plauri plutitori. Nu mai țin minte dacă mi-am înghițit limba sau o gură de apă cu papură și nămol, dar am ieșit de-acolo ca un animal fioros. A doua zi le-am spus tuturor că Gelu se gudură cu partea din față a pantalonilor pe scara de la șură și c-are viermi, c-așa am auzit de la bunu. Și viermii se iau și…
Măi, să fie,  nu voiam să învăt să înot din obligație!
Cu Codrin tot așa am pățit. Eram la ștrand, m-a împins de două ori cu capul sub cotele apelor de-am crezut că las lumea. Unde mai pui că deja înotam bine. La ora 19 eram cu tata, mama și o vecină la ușă la părinții lui. După ce l-am făcut toți troacă de porci, tata cu tac-su s-au dus la o bere că nu știam de IML pe-atunci. Cred că mai aveam apă-n plămâni, doar nu era să spun că tușesc de la țigări.

N-am fost nevoită să fac școala de șoferi. Am considerat șofatul un moft.

Dacă ești mamă singură și n-ai pe cineva care să te ajute cu câte un drum, o să te simți pur și simplu incapacitată social!

Niciun fel de singurătate sau retragere spre mine sau alegere personală vizavi de oameni, nicio schimbare din viața mea nu m-a afectat așa de mult precum faptul că NU ȘTIU ȘOFA. Dacă nu aveam copilul, mă lăsam în plata Domnului.
După 30 de ani îți e frică de respingere. În mai multe domenii. De ce Școala ar face abstracție?
Într-o zi mi-a spus o amică: tu, de-aia-i zice școală, dacă îl iei bine, dacă nu, dai până-l iei, care-i problema.
Bingo! Eu de ce n-am gândit așa?
(că te-a dus iubi al tău și la buda publică cu das Auto, să nu-ți rupi vreo unghiuță. Să ți le poată smulge el pe toate mai târziu, hi hi)

Alegi școala. Plătești. Te duci o săptămână la cursuri (eu nu m-am dus, m-ar fi scutit mult de la adormitul pe carte). Faci analizele medicale. Începi să citești legislație când apuci. Apoi  înveți semnele de circulație din carte și tot cauți alte poze, poate poate a fi mai interesant.
Apoi faci chestionare pana începi să iei teste. Chestionarele sunt o plăcere după ce te deprinzi puțin cu ele. Efectiv ți se schimbă viața. Circuli preventiv și prin casă.

Read more

Lungul drum al unei visătoare înspre carnetul de șofer

Lungul drum al unei visătoare înspre carnetul de șofer

parcare intre blocuri Ok, de mâine încep să fac chestionare. Am citit 24 de pagini din cartea aia cu 400. (am dat 40 lei pe ea. Doua pachete de țigări. Pardon, un semi pachet de pampersuri).
Da ce-ar fi să încep chiar acum? Bebe doarme. Sfor sfor. Deschid laptopul. Se deschid și paginile de azi noapte că am uitat să-i dau shut down. Hâââââ. Scandal, episodul cinci, oare al cui e copilu lu aia moartă dacă nu-i a președintelui??? Hai să-l mai văd, numai episodul ăsta! Fac mâine chestionare. Și așa am avut o zi de kkt și-s ruptă!

Dimineața devreme primesc un picior în cap. Deci presupun că e cinci și se va întoarce ca ceasul cu cucucucuu pân la șase, când va cădea de pe saltea și… gata, fac chestionare. Ce-aș mai dormi!

Mă spăl pe dinți și-mi rup părul cu un pieptene. S-a încâlcit aseară de la cât ne-am jucat. Mă uit în oglindă. Mai am vreo 33 de ani pân la pensie și eu fac școala de șoferi.

Ia te uită pampersul de ieri lângă cadă… ce-i dau să mănânce la 9? Turte de hrișcă și măr.

Gata, pot începe.

Read more

Bebe s-a ars la mână. Ce faci?

Bebe s-a ars la mână. Ce faci?

arsura grad doi la bebelusScriu despre experiența mea. Nu toți locuim în Cluj, Iasi, București, Timisoara etc. Acesta nu este un articol medical. Dar dacă evit poticnirile pe care le-am avut eu, măcar că m-ar citi o singură mămică?

Poate e greu de crezut că mai eclozează copii prin orașe mici și comune și mai mici, acolo unde ajunge aerul, carul cu boi și ambulanța în 30 minute (dacă nu face accident pe drum din cauza grotelor pe care le are de traversat). Ah, și mai ajunge Vodafone Slava Domnului sau Orange sau Oastea Domnului, servicii pe care oricât le-am blama că ne smulg banii și creierii, sunt mai bune decât nimic. Cu primele, poate ai acces la net și la Alopedi iar cu ultima -ai pe cine-ți vărsa durerea că ăia te iartă, cred că așa a vrut Domnul, să le ponegrești tu Oastea.

Iată de ce arsurile la copii sunt o urgență majoră și este musai să te prezinți la medic. Pentru toate cele enumerate de o mama-medic pediatru pe care o urmăresc cu plăcere, cât de des pot!

 

Cred sincer că niciodată nu este exagerat felul în care tu, ca mamă, reacționezi la ceea ce pare o arsură banală. Te simți deja ca dracu pentru că ți s-a ars copilul mic, nu mai e nevoie să se sclifosească spre tine cele care au uitat c-au avut copil de un an sau cățeluș bolnav sau pisicuță și cum le durea pe ele inima pentru ființa aia mică plină de durere,

„Noi” am avut o arsură de gradul doi.

Acestea ating stratul de sub epidermă, se formează acele băsici cu lichid.

În momentul în care copilul de un an a pus mâna pe plita încinsă care era sticla de la un cuptor ieftin și prost s-a oprit clipa, timpul, mintea și au început țipetele. În același moment am uitat tot ce m-a învățat mentorul meu Dorina L și toate studiile citite, așa, că-mi plac mie subiectele de medicină. Acolo, cu pielea cojită, cu muci, cu durere, cu neputință, copilul meu striga MA MA și-mi arăta mâna. Era prins de cracul meu când a atins dragonul! Mai departe nu simt nevoia să explic cuiva cum că n-a fost vina mea, pe loc însă simți că mori de incompetentă și neatentă ce ai fost, trebuia să fii Nostradamus!

Read more

Îmi amintesc cu drag de Gherla. Pelerinajele la Nicula, pe 15 august!

Îmi amintesc cu drag de Gherla. Pelerinajele la Nicula, pe 15 august!

manastirea NiculaCât de mândră eram și cu câtă emoție așteptam să vină zecile de autocare și trenuri ca să văd “băietii frumoși și sfioși” de la sat. Eu “eram de la oraș” și mă credeam frumoasă iar dacă crezi că ești frumoasă și ești bine tu cu tine, se creează un val spre ceilalți. Era perioada în care eu și colegele începeam și pricepeam ce e cu flirtatul. Se umpleau zonele verzi de puzderie de oameni interesanți. Nu mă deranjau dinții strâmbi, unghiile roase, picioarele lungi si subțiri, freza alandala, mersul meu săltat, nasul. Culmea, chiar mă plăceau băieții!

Veneau cu prapori mari pe care-i lăsau jos în iarbă să-și întindă picioarele obosite și despachetau pâinea cu caș, salam, ceapa verde, slană și roșii. Veneau cu părinți în vârstă, cu veri si verisoare, cu copii mici, cu prieteni, cu vecini. Mi se părea cel mai normal și mai frumos timp din an. Mă îmbrăcam cu ce-aveam mai interesant (nu neapărat cu stil, cum încercăm azi), mă machiam ca disperată și porneam cu fetele prin oraș. Nu-mi amintesc de oameni beți, de tineri care înjurau sau de străini care să se ia de noi. Poate de-aceea ne simțeam tare flatate că @băieții de la sat ne priveau îndelung. Când vedeam un băiat care plăcea vreuneia, ne opream fără motiv să trăncănim pe lângă gărdulețul viu și trăgeam cu ochiul și chicoteam amuzate, să ne vadă, să ghicim dacă se uită și el la noi și dacă da, la care?

Read more

Orașul meu -compunere-

gherlaÎmi iubesc orașul nespus de mult pentru că a fost și a rămas mai frumos ca Dejul.
Deîndată de i-am mărturisit unei foste colege de grădiniță cât îl iubesc, nu m-au mai salutat patru comercianți.

Este bine să iubești și să apreciezi Nespus, așa că am început să cutreier bisericile locale-n lung și-n lat. Toate statuile și picturile sunt de părere că se poate îmbunătăți ceva dar parcă le e greu să se miște.

În plus Sfinții n-au nicio obligație să refacă drumuri din câte știu eu. Există mai multe feluri de drumuri: comunale, europene (cele pe care circulă europarlamentarii) drumuri la piață, la Kaufland și naționale. Știu sigur pentru că m-am înscris la școala de șoferi.

Apropo de școala de șoferi, eu cred că profesorii de-acolo predau greșit semnele din trafic pentru că-n orașul meu am văzut mai multe degete ridicate-n sus și-am auzit semnale sonore despre care nu ne-au învățat nimic!

Revenind la drumuri, am citit și  presa locală, mai bine zis comentariile ca să mă reintegrez în societate. Astfel am aflat că drumurile europene sunt făcute cu Baumașine de la Merkel, cele la piață sunt sub tutela lu Ferească Sfântu iar drumurile din oraș „nu e obligat nimeni să le facă”. Că ele arată așa de la mama natură, c-a trăsnit de câteva ori de când s-a defrișat stratu de ozon care acoperea orașul meu frumos.

Read more