Minunata femeie de 20 spre 40 de ani!

(sursa foto – Artmark. E peste tot si fara o sursa indicata. Ca femeia de 40. )

  • In sfarsit 40! (off the record, suna ca o replică din Godzilla).
  • Sunt femeia frumoasă si aranjata care s-a menţinut cu sport si cu cele mai hidratante creme, toate copilandrele ma vor invidia. Si eu invidiam femeile independente si aranjate! Voiam să fiu Mare!

Sunt mare. (who waaaaant s tuuuu live foreveeeeer? lacrimi)

Rezultatul: am 1,80, sunt personificarea Sarei din Vechiul Testament! Doar ce m-am uitat în urmă. După ultimele păcate(le)mele  si m-a transformat   Demiurgul in fiinţa asta superbă, cu trăsături statice, curbe frumoase si nas drept. Ok, un pic a ajutat si chirurgul. (si xanaxul. Si paharele de wiskey. Si… pozele semi nud pe care le-am trecut prin 13 filtre si le-am trimis cui (nu) trebuia. Si apoi psihiatrul. Sunt bine.)

Iubirea si sexul la 40

Felicitări, ai 40! Ti-au trebuit 20 de ani să nu te mai gandesti ca Dumnezeu te vede cand faci sex. Mai ai nevoie doar!!! de 10 ani să accepti că părinţii tăi si-o mai trag. Si nu mă refer la pumni, sper că n-ai crescut într-o familie abuzivă!

– 20 de ani ca să-ti accepţi corpul –si să pui mana pe el fără frica iadului, să trăieşti după regulile tale si să te culci cu cine vrei.

Lumea e a ta, acum stii adevarul (nu-i a lu Soroș că e a lu Cristian Burci), Sodoma si Gomora nu-s „decat” două oraşe care+au pierit pentru nemerniciile locuitorilor, ele întruchipează istoria, intrarea-n cele mai vechi peşteri din lume.

Nu spune asta prietenilor că nu mai scapi 10 ani de bârfe. A, esti casatorită?? Nu spune soţului. In fond, erai micuţă când ai citit Biblia. Sau zi-i că eşti din USR si n-ai citit-o deloc, că tu eşti mai modernă.  

La 40 eşti în floarea vieţii si a… chiar ai crezut toate vedetismele astea?

Floarea artritei, a inceputului de osteoporoză. Fix in ziua in care împlinesti 40 o să ti se schimbe si vocea – care devine mai gâtuită – si vocabularul.  O să-ti crească păr alb în cele mai întunecate locuri şi vei face primul consult ofta. Da, la cabinetul ăla în care stă o tipă cu platforme, ochelari falşi, cupă D şi ten fin a la Dior ce te întreabă a doua oară: data nașterii e o mie nouă sute şaptezeci şi no…?

Tu te isterizezi, strigi că ai început să vezi stele când te apleci după scamele de pe covor, că nu eşti peltică ci oarbă si că da, ai 40. Si unu!

Multele iubiri – scurte amintiri

Scumpul meu, nu ne putem vedea astazi după ce ies de la serviciu, mă doare putin spatele, cred că de la scaunul de birou si mai am mici cumparaturi de făcut. Dar iti scriu eu PUP PUP PUP

Traducerea:  Cred că o să crăp de spondilită anchilozantă!

Am citit eu pe google că pe la 40 de ani apar si efectele de la căpuşa aia ce m-a supt de deget acu 8 ani. Trebuie sa-mi duc copilul la mama dar i-am promis că azi facem coşul cu flori din plastilină şi lipim ornamentele de Crăciun. Copilul meu o să mă urască pentru că eu umblu creanga!! Ameţesc de 2 zile, sigur am Lyme. O să mă programez la un CT. Dar nu am bani acum, c-am umplut coşul de la eMag aşa că… Doamne, 40 si încă săracă?? In locul sexului prefer o anestezie generala.

Îmi iau copilul, mă duc acasă si ne culcăm de amiază. Picioarele imi sunt umflate de parcă am stat cu talpa pe arici de mare.

Read more

De ce esti singură la 40 de ani?

Scriu astăzi despre cele care se simt bine în acest șablon.

În primul rând, o femeie singură care se descurcă bine în viață la 40 de ani, face totul asumat. Că n-o vezi tu insoțită de un bărbat, nu se traduce nicidecum in singurătate.

Multi asociaza singurătatea cu-n soi de plangere de milă. Un stigmat fals, de genul: e urata, e proasta, n-a vrut-o nimeni, e fițoasă, e așa si pe dincolo. Femeia singură si sigură pe ea nu se simte deloc așa. Sunt foarte multe motivele daca ne referim la singuratate:

– da, am deja cablat un intreg lanț de pitici amuzanti care-mi conduc viața si printre ei, abia imi fac timp să mă văd cu un prieten sau o prietenă din puținii rămași.

– unele si-au pierdut cu adevarat increderea in barbati pentru că n-au lăsat în urmă relatiile din trecut, așa că nu doresc să-si schimbe statusul

– la 40 nu esti pregatita sa îți pui viața pe tavă oricărui posibil match si nici nu mai vrei să te prefaci că lesini după meciurile din liga intai sau cand vezi carasul de un kil pe care l-a prins dupa ce-ai tremurat 2 ore in frig. La 40 vrei sa  ii spui clar si bland: ia-ti carasul si prietenii, enjoy, nu mă trezi când vii, îmi poti spune maine cum a mușcat din mamaliga ta si din nada lu Costi.

A, ok, la 21 incepe meciul, eu oricum voiam să scriu sau să măculc mai devreme cu ăsta micu.

Are cine stie ce ciudățenii. Normal că are. Ca tine! Numai că ea nu mai are pretentia să le explice cuiva sau să se rusineze cu ele.

– la 40 de ani, culmea ciudateniilor, ai curaj sa-i spui că pur si simplu nu poti DORMI cu cineva in pat. Pai ca el nu e cineva ca e Făt Frumos din Lacrima lui Ovidiu. Prin basme ai trecut deja iar lacrimile lu Ovidiu pot curge din cand in cand dar asta e problema ta, somnul e somn, eu sforăi. Si nu-mi miroase gura a flori de primăvară dimineața. Si până să am copilul, am fost intr-o relatie dar am dormit mereu singura. In afara de vacante. Daca ceilalti au inteles si tu nu, pare rău.

Cuuuum, ceilalti?

Read more

Provincie, orasul meu de langa Cluj – 2020

Poate, dacă reusesti cititorule să te muti un pic in unghiul meu, ai sa vezi ca nu e chiar atat de usor sa supravietuiesti 2 ani intensității parșive de natura psihologică pe care, nu-i așa, te poate expune viața.

Ba mai mult decât atât, ca să nu fac notă discordantă si mai mult nu mi-a trecut prin minte ca vreau sa contabilizez sau să observ tot ce exista-n colectivitate – știrbit. Si totusi făceam poze. Fără să mă gandesc că vreau să le expun undeva, cândva. Oamenii puțini. Tristi. Copii erau si erau si seniori. Tineri cu bun simt și tineri care parcă isi notaseră că trebuie să-si pomeneasca organele sexuale oricand si oriunde ca nu cumva ele să dispară. În naivitatea si ruperea mea de lume, nici pe Agamiță Dandanache nu-l mai băgam in seamă.

Trebuia să funcționez optim. dacă nu iesi cu masina, daca nu te lipesti de cineva doar ca să obtii beneficii si să te plimbi de ici colo, daca nu poti merge la sală, sunt putine modalitatile in care iti mai gasesti aceasta energie.

Va las aici pozele *asa arata strada proaspat finalizata cu piatra cubica, str Armeneasca

Read more

Cea mai tare experienta la stomatolog – provincie, Gherla, dr Camelia Lazăr (partea a doua)

Sunt două motive care-i țin pe majoritatea pacientilor departe de medicul stomatolog:

Ambele egale ca importanță, eu tind să cred ca primează factorul Durere desi pare invers:

– teama de durere teribilăăă. V-am povestit si-n prima postare cum ni se scotea nervul pe viu in școala generala, ca sa aflăm dupa cativa ani – daca ne tineau atat- ca dintii din spate trebuie eventual scosi ca nu se mai pot salva. Se puteau, dar atunci nu aveau ce au astazi nici ca dotare si nici la nivel de cunostinte, pregatire!

– lipsa banilor. E adevarat ca nu poti sa-ti faci un implant dentar, manopera, CT, sau coronite cu un salariu de 3500 lei lunar in casa. Insa daca treci peste teama de durere, care e nejustificata astazi, du-te la stomatolog din timp, o carie mai mica sau mai mare, chiar si cu cateva interventii nu te va bloca financiar! Și nici un detartraj sau chiar si un aparat de indreptat dintii, platit in rate.

Problemele mele dentare si implicit – sinusale in ultimii ani

– am inceput cu îndreptarea caninilor, la 28 de ani.

Read more

Fantoma din Gherla cauta o creșa

Cum e viata noastra aici? Asa e. Si intentionez să fac tot ce pot să ne fie mai bine. In stilul meu si fără lucruri care i ar răni pe altii sau pe mine, dar dârză ca Ioana D Arc. Ok, fără Arc…

La început, am fost o apariție oarecum ieșită din comun. Ca o nalucă, nu stii sigur c-ai văzut-o, c-a mai fost pe-aici, că e mai înaltă, mai slabă mai în vârstă. Plimbam un prunc mic si vorbeam mereu cu el. Iarna, vara, eu făceam orice să râdă cel mic. Eram mai mereu, doar noi doi. Noi doi si-atat.

In parc, pe cand pensionari simpatici, mixati cu pensionari alcoolici si vulgari jucau cărți ori stăteau la un taifas, eu băteam nuci si chemam veverite.

La sfarsitul toamnei cand nucile mai rămaneau in parcul vechi, doar pe cativa pomisori mai subtirei așa, cine dădea cate un șut la trunchi, cât să se miște oțâră? Eu. Si Nucul ne dădea mereu 4-6 nuci proaspete, de stăteam apoi pe bancă si le desfăceam.

Eu băteam din palme când vedeam o cioară cu nuca-n cioc, exact cand zburătoarea o așeza s-o ingroape sau s-o spargă. Hâțțțț. Si nu mai apuca sa ia nuca iar copilul meu râdea râdea, cand vedea c-am mai pacalit o cioară si mai avem o nucă.

Mi se părea că oamenii se plimbă ca  împăiați si absolut toti, trag cu coada ochiului la ceilalti. Eu eram in alte sfere. De asta, pe majoritatea nu-i salut nici acum pentru ca nu sunt atentă la oameni. Nu-i caut cu privirea, mereu mă grăbesc.

Eram la stadiul de aia care-a trăit cu bătrânul ăla care-a lăsat-o si acuma ea are un copil si n-o fi avut unde merge, săraca, da e drăgut copilul si ea pare așa, zurlie (apropo, Doamne Doamne, multumesc pentru că sunt cum sunt!!)

Read more

Darul trebuie să circule: ca binecuvântarea, iubirea – toate vin inapoi

Toate vin inapoi…

Si furia. Frica. Groaza. Nesiguranța. Amenințarea. Nedreptatea.

Gandeste-te ca un apropiat iti povesteste o intamplare teribila cu efect asupra lui. Intamplarea a trecut, dar omul nu poate trece peste frică si umilință. Cand ti le povesteste, nu te simti bine, preiei si tu bagajul lui. Cand povestesti altuia, sub orice nuanta, nu te simti bine: daca nu placeai persoana e o bucurie de raul altuia, una care insă, te macina. Daca o placeai, povestind, reintri in starea neplăcuta  de angoasă.

La fel cand vorbesti de rău pe cineva.

Trecand peste banalele rautati si ironii specifice tuturor oamenilor, cand sistematic râzi de cineva si-l reduci la ceva inferior ție, chiar daca numai în mintea ta, sentimentul de dusmanie este @ciuda sau invidie sau teama ca acel om iti poate lua ceva.

– suntem invidiosi si avem ganduri neplăcute de obicei, fata de cei dinspre care ne simtim amenințati. Ori ni se pare ca are o familie mai reusita ca a noastra, ori ca sta mai bine fizic, sau pur si simplu ocupa o functie mai buna si castiga mai bine. Iar noi credem, evident ca si noua ni se cuvin acestea. Atunci, neavand cum sa raneasca, omul vorbeste de rău si foloseste exact opusul a ceea ce pare a fi bun in viata altuia. Ii spune unui tip inteligent care-a facut o greseala in scris că e nepregătit, unei femei frumoase că s-a culcat cu diversi si astfel, poate fi redusa la un obiect, cautandu-si in acelasi timp “suspensori” – oameni care să-i bifeze si ei afirmatiile macar cu un hohot de ras.

Lasă răul să treacă pe langa tine iar dacă tu esti in echilibru spiritual, intotdeauna exista o cale si tot ce trebuie să faci, e să aștepti. Să intuiesti. Să crezi dar mai ales să te bucuri de ce ai tu bun!

Am fost la Cluj si l-am comparat cu Gherla…

Nu vă spun ce cătrănită am fost. Am avut timp să merg acolo în părculet, am văzut ca poti oriunde să stai jos, că e totul intretinut, ca oamenii par mai detasati in weekend, că poti face multe cu bani putini sau cu aceiasi pe care-i cheltui aici.

Read more

La stomatologie în vreme de pandemie

A venit o vreme, ca-n apocalipsă, o vreme-n care, era o plagă să te duci la medic, la spital – era mai infricosatoare decat leziunea de care sufereai sau boala pe care-o aveai. Vremea in care a apărut SARS-CoV-2, s-a declanșat o pandemie, iar lumea s-a împărțit in două, făcând exact ceea ce nu trebuie făcut in vreme de cataclisme, pandemii, război. Au uitat că mai era si altă cale. Cea de mijloc. Insă nimeni nu-si asuma implementarea ei pentru că, Sars Cov 2 coincidea cu multe alte probleme de pe planeta asta… război in Siria, amenințări din partea lui Erdogan cu rolul lui strategic in politica mondiala, slăbiciunea Romaniei in EU, Putin tacut si incontrolabil, Trump repezit si obsedat de putere si de altele, oameni care mor prin Africi fără să fie băgati in seamă de cineva. Din două tabere, cum am fost adesea, am devenit 222 de tabere. Mai urmează să ne împărțim in districte ca-n Hunger Games.

Să fie clar, eu nu sunt gaița zeflemitoare…

Nu am atata curaj, mi l-a retezat chiar statul roman, printr-o decizie neconstitutională.Care nu e inca definitiva dar Partidul va avea grijă să fie. Așa că-mi văd de ale mele (cand i-as putea ajuta mult si pe altii!)

Stiam că există si el pe lume dar nu (mai) voiam să am a face cu el.

A apărut ca un fulger care mă îngheța un moment – în urmă cu cateva săptămâni. E acolo! Ok, lasă-l în lumea lui, n-ai nicio șansă în orașul ăsta mic să întâlnești pe cineva care… Iar tu esti puternică! Te pui seara, când îți termini treaba langa copil si esti bine!

Dar începe să te doară vag, durerea aia despre care nu stii de unde vine, doar banuiesti. Parcă-i peste tot. Te uiti la copil si trece. Totuși, suferința e acolo de dimineață, poate trebuia să descarci cumva si programul ăla, synctuition, că cică, meditatia aia pe-o anumită frecvență, te tocmește la cap?

Până la urmă cât poate durea… o durere? Până mori sau își pierde din intensitate. Pe vreme de Covid, nu e momentul să faci schimbări în viața ta, să te duci să-l cauti, nici să te caute el. Ia uite, ăstia mai restrang relaxarea. ca pe vremuri, cu elasticu ăla din chiloti și din sosete, nu te duceai atunci la Panty că dacă te îngrășai sau slăbeai ziceai: mama, strâmtează-mi putin elasticu la chiloti că mi-s largi…

Am suferit în taină, c-așa-mi place mie

Mi-amintesc de o tanti care s-a prezentat la chefi la cutite si-a zis că ea are ocupația de Stăpână. Făcuse acolo o mămăligă sau ceva si, după cum s-a cam prins juma cetățeanu, nu sarea și piperu dau gust mâncării ci povestea din spatele ălor două mâini.

Mă gândesc să mă duc și eu, fac un gris cu lapte – pun dulceață de mure pe deasupra, că-mi aduce o colegă, si spun că-s Sadică în viața de zi cu zi. Chiar dacă e muncă de birou uneori. Și că, tot uneori, în timpul liber, mai dau și cu biciul. Ulterior, de când era să-mi pună cătusele ca la Alexandra Stan in Mr Saxobeat, m-am gandit eu așa, că e ok să fiu doar Sadică c-o viață avem. Aici si-acum, adică, nu în eternitate.

Să-mi dai un telefon din când în cand…

Read more

Jurnal de pandemie. Starea de urgenta, ziua a patra, încă nu ştim la ce să ne aşteptăm

Servicii de utilitati publice.

Programul mi s-a devansat cu o ora. Depinde de zi, daca sunt deplasarile obligatorii in teren, sau nu sunt. Nu m-a obligat nimeni sa continui sa vin la munca dar mereu sunt aici. Nici nu mi-am pus problema sa ma retrag. Lucrăm pentru oameni. Nu am stofa de erou, am pierdut multe in ultimii 5 ani dar am castigat ceva ce n-are echivalent in bani.

Stiu ca nu ma voi îmbolnavi. Nici eu, nici ei.  Ma protejez exact ca ceilalti colegi, citim zilnic eventuale instructiuni noi. De unde stiu ca vom fi bine? Eh (zambet)

Imi sarut copilul care de obicei nu vrea pupa, ca sa alerg dupa el înainte de-a pleca. De data asta nu mai alerg. Si pantofii de serviciu raman la usa, pana ce-I dezinfectez. Numai de ieri am inceput sa-mi las hainele de lucru la usa si să şterg cuierul, rucsacul, sa ma spal iar pe maini, apoi iau haine de casă.

Ies totuşi pe la 7, 30 desi as putea sa ajung la opt. Daca cumva unul dintre oameni nu poate merge pe teren azi? Eu am mai fost, am instruire, am si teren pe fişa. Pot inlocui aproape orice coleg, bineinteles, in echipa de doi, asa cum avem regulament.

Imi infund castile in urechi, trag rucsacul, masca de protectie, o salut pe mama. Dau drumul la muzica sa nu aud cum striga el: hai inapooooi si da-mi pupaaaa, mama! Azi e tot prima data când folosesc masca de protectie si in drum spre serviciu. 15 minute pe jos, mişcare. Numai ca e un spatiu in care masinile si tirurile trec ca pe autobanda. Acolo,  aproape trag inspre şanţ.

Pe drum, cânt în mască. Asta  inseamnă ca va trebui s-o spăl. De maine o iau pe cea din material plastic, botniţa aia.

In meinem Leeeeeben
Bin ich oft geflogen
Bin ich tief gefaaaaallen
Und manchmal auch ertrunken

O stiu pe de rost. Nena. Mă ajută să mentin accentul, că oricum, am uitat multă germană.

Read more

Cum e cand te afli in fața judecătorilor in penal. Inculpata

imagine in oglinda femeieDupa ce am citit – in timp ce eram gravida, rechizitoriul (am fost audiata 4 ore pentru ultraj judiciar, nu exista lovituri sau alte asemenea) am realizat ca sunt o fiinta in care Teama de fond e sentimentul perpetuu si dominant. Si de atunci, i-am spus aparatorului ca eu nu mai pot citi acele hartii. Dar sa trec la subiect.

Era apelul pe penal – am doua procese, unul pentru calomnie scrisa, ceva gen – deschise de aceeasi persoana, cam in acelasi timp. Stiu c-am plecat din Gherla cu vreo trei ore mai repede, ca sa fiu sigura ca voi fi acolo la timp. Vai Doamne, aveam dreptul sa zic ceva. Acu, nu m-a intrebat nimeni daca eu, dupa o experienta teribila mai pot vorbi in fata unui public. Depasiti trei persoane? Sunteti public.

…………..
Ultimul meu articol mi-a ramas in minte pentru felul in care e descries culoarul lung.

 
Stiam sala. Un numar. Scarile pe care le urcasem de zeci de ori. Oameni in robe negre, cu genti sau dosare sub brat, alergau inspre vise pe care le stergeau complet, visele altora. Tocurile doamnelor grabite, cu masti care promiteau abilitati demne de locatia in care ma aflam, țăcăneau iute inspre destine pe care poate, le vor fi schimbat pe veci.

Cand am cotit dupa sageata pe care scria sectia penala – sau ceva de genul- miscarile grabite intrau in time lapse. Imi era frig. Senzatia de frig mi-o amintesc de fiecare data cand intru in tribunal si aveam sa mi-o reamintesc de-a lungul probatiunii. Deci si de acum inainte. Apareau cativa gardieni, iesiti momentan din lehamitea care e imposibil – banuiesc- sa nu te cuprinda stand acolo, macar din cand in cand- gardieni care insoteau detinuti la procese. Subtil, oamenii, se lipeau aproape instinctiv de perete exact in momentul in care se intersectau cu detinutii si cu gardienii. Numai robele negre treceau fara nicio privire, ca membri botezati ai vreunei loji masonice.

Read more

Vreau să am dreptul constitutional egal cu ceilalti cetateni, drept care mi s-a luat prin sentinta judecatoreasca!

mediere logo(sursa foto https://www.romaniasociala.ro/conferinta-despre-mediere-in-contextul-programului-de-master-probatiune/  de la o intalnire a mediatorilorin contextul de master in probatiune. Sic! pentru @cazul meu)

 

În tara în care statul dă greș de   în a-și proteja copii, la 30 de ani după ce ne-am împușcat dictatorul, fără proces, de Crăciun, vreau să-mi fie lăsată puțină demnitate să-mi cresc copilul.

Daca nu vreti sa va intristati acum, nu cititi, nu cititi azi…

 

„Din cei peste 57.000 de copii, abandonați, orfani sau victime ale abuzurilor, aflați în sistemul de protecție românesc, doar aproximativ 1,7% au fost adoptați în 2018.“

https://romania.europalibera.org/a/copiii-statului-copiii-nim%C4%83nui-de-ce-nu-prea-adopt%C4%83-rom%C3%A2nii-copii-%C8%99i-sunt-blocate-adop%C8%9Biile-interna%C8%9Bionale/29997422.html

6.000 de copii, două treimi dintre cei plasaţi în centrele sociale din România au fost trataţi abuziv cu neuroleptice şi medicamente psihotrope. Sedativele administrate erau menite să-i liniştească sau să-i adoarmă. Datele oficiale au fost obţinute de Centrul de Resurse Juridice (CRJ) de la direcţiile de protecţie socială din ţară. Un sfert dintre copiii aflaţi „sub ocrotirea Guvernului” au fost internaţi în spitale de psihiatrie.

https://adevarul.ro/news/societate/copiii-abandonati-romaniei-sedati-protectia-statului-1_5c95a134445219c57e8e713d/index.html

 

„Eram un copil mai energic și asta nu le plăcea, așa că au început să-mi dea medicamente neuroleptice care mă moleșeau și mă adormeau. Le-am luat de la 9 la 13 ani, până mi-au zis ceilalți copii că eu nu am nicio boală și că n-ar trebui să le mai iau“

 

https://www.vice.com/ro/article/7xg7ng/viata-copiilor-din-orfelinatele-din-romania

 

 

În tara in care ne trimitem pedofilii să presteze munca in folosul comunitatii – in gradinite- înteleg ca eu sunt un caz normal – unic în țara in ambele procese- prin care Justitia împarte dreptatea. Pana la urma, tot zecile de mii de euro au întaietate.

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23057777-caz-revoltator-prahova-primar-condamnat-pentru-pornografie-infantila-trimis-munceasca-folosul-comunitatii-gradinita.htm

  Read more

Notificare de la Mos Răciun

cadou plic
În primul rând că ești o penală, ceeee să-ți aduc, sârma aia de 12 cu trei cristale Svarovski? Ho ho ho, pai tu crezi că nu mi-au spus mie spiridușii la Consiliul Supe…

Ah, Ioana, te rog să mă scuzi, vorbeam cu Soția și știi, după 25 de ani de uniune nonsensuală, dragostea asta are atâtea capricii, iară eu, cu scrisorile voastre… scriu și ce vorbesc și ce gândesc și ce visez. Stai să vezi când a găsit tuta mesajele pe what s app… Cum adică vorbesc urât? O cheamă Tan-Tuta, e chinezoaică, da, din Coreea de Nord (de ce întrebi dacă lucrez în minister??NU). Din Penian e nevasta, că ea avea serviciu acolo, ca si mine. Dinainte de 89 si primeam amandoi cam aceleasi scrisori. Așa ne-am întalnit. Eu le împachetam – cadourile pentru mici si mari – ea le trimitea unde voia.

Eu veneam plin de sclipici dupa luna decembrie, ea mă făcea pervers.

Eu mi-am directionat scrisoarile pe what s app și acum, tot ea face pe nevrozata că cine-i aia, cine-i ailaltă și de ce baietelul de 10 ani vrea două mingi de-alea micuțe de la Pandora? Eu de ce să încerc să-i înteleg pe oameni, dacă mie, dinainte de 89, cum îți spuneam, mi se zicea EXACT, da exact – ce își doresc? Păi cum crezi c-am reusit să rămân cel mai longeviv și mai imitat personaj de poveste?? N-am fost noi singurul popor care și-a executat presedintele de țară de Crăciun, ca p-un purcel? Tu ce povesti ai citit pana acum, pai cine l-a executat nu i-a luat locul? ha ha ho hoooo, deci de ce mă întrebi de unde stiu ce-si dorea lumea? Ce li se spunea că își doresc, fă.

scrisoare mos craciun

Ioana, dupa cum bine ai vazut, aceasta este o notificare, scrisoarea baietelului tau am lasat-o soft, pe facebook, să vadă lumea ce bun sunt. Vreau să te anunt ca ti-am inregistrat cererea cu numarul %^&*#@ și am să-ți răspund punctual:

Read more

O poveste pentru Ana Maria M. Despre una dintre viețile mele

O poveste pentru Ana Maria M. Despre una dintre viețile mele

ciocolata hapiPilotul: marry me

(pozele sunt pe undeva într-o geantă, nu pe laptop)

Pe când eram tânără și frumoasă și tîrziu la mama acasă, aveam un buchet de prieteni pe care-i cunoșteam fix de trei zile. Iubitul meu de-atunci mi-a spus din ușă: ich fliege Susse, sage hier coleg krank, macht Party oder so was ich komme bald.  Nu știam daca e cu virgula. Și-a adăugat înainte să-mi arunce setul lui de chei: you have there 400 dollars, go shopping, see my friends, go to Spa, I m soooo sorry, my coleg is so sick!

În loc să mă duc să vomez de spaimă că-s în inima Stockholm-ului, e ziua mea și Frederick iese din domiciliul conjugal cu 2 genți și-o caschetă, la care-și prinsese panglica specială cu arici, vizibilă numai pe timp de noapte, i-am spus cât am putut eu de relaxată okey darling, iu have any aidiă when iu come back?

Așa m-am obisnuit  cu adevărul gol goluț: omul nu aparține nimănui, eu pot face party cu 400 de dollars plus ce-mi rămăsese din baby sitting. La naiba, pot să fac cea mai mare party, o să-I invit pe toti colegii lui de la Memory Hotel. C-abia după ce și-a turat porșul spre aeroportul Arlanda m-am prins: stai că ăsta nu cu mine-a vorbit în primele fraze, că eu nu vorbesc germana. O s-o vorbesc numai peste 5 ani când voi deveni odaliscă.

Era relativ tânăr, arăta bine și ne cunoșteam deja de ceva vreme. Parinții mei erauîncantati de el, el o mai avea doar pe mă-sa care, de cate ori ne vedea, turna-n ea câte o sticlă de vin roșu și apoi îmi arăta casa mare sus si jos spunându-mi cât de singura e, că Frederik zboară mult. Bine, poate-mi zicea că pe-acolo o să fac curat, ca Cenușăreasa, dar eu credeam ce-mi traducea fii-su.

Altă viață

Ieșeam de la avocată, aici în Gherla. Femeia asta, aveam să-mi dau seama mai tarziu, are cea mai bună pregătire și e o enciclopedie ambulantă pe drept civil. Vreau să-ți spun, că atunci, când el a intrat într-un val de procese ( a castigat dupa aproape 9 ani) și noi am ieșit de la doamna H – după ce am tradus totul, am luat notite, am ars vreo 300 de calorii de stress- am simțit că avocata are dreptate. Însa el alesese deja calea grea. Cand deschideam ușa mercedesului elegant, nou-nout, am rămas o clipă cu privirea lipită de straduta murdara, bordurile rupte, gropile spre care aveam să ne îndreptăm și apoi să le uităm, mergand spre autostrăzile din țara noastră frumoasă. El vorbea despre întalnire si enumera strategii.

Read more

Am trecut de prima probatiune. Un cosmar.

E a doua zi, eu nu pot sa ma joc cu piciul meu pentru că în inima mea e un tsunami

Înaite de a merge la prima probațiune, am citit lucruri interesante. Ba chiar cool.

Unele m-au șocat: de exemplu, cum se poate ca un consilier de probatiune să aibă… un salariu cât al meu? Citisem despre lipsurile din sistem, stiam despre (credeam că stiu) ce se întampla la probațiune, începusem să accept că oricând mă pot trezi cu cineva la ușă, un domn sau o doamnă care dorește să mi se plimbe prin casă, am cafea, nu e problemă.
Eram ABSOLUT convinsă că sistemul de probațiune, vine în ajutorul meu după tot calvarul prin care am trecut: nu am lovit pe nimeni, nu a existat o zi de îngrijiri medicale sau prezentarea la specialist, dar am agresat verbal si am apucat de guler o avocată. Totul a fost filmat. Aceasta este Crima mea. Ultraj judiciar se numește. S-aîntamplat să-mi ies din minti după ce am fost arătata cu degetul si numită într-o sedinta solemna – procesul fostului partener- si am perceput totul ca fiind o atitudine provocatoare. Am gresit. Dar…

Cu coada între picioare, mai dau un search si găsesc un titlu pompos: serviciul de probațiune, șansa condamnatilor de a nu ajunge în arest. Apoi, alta poveste, insa niciuna de la o persoană care redă efectiv trăirile de acolo. Colac peste colivă, într-o zi mă întașnesc cu o cunoștință care-mi spune râzând de penibilul situației. Acum înțeleg de ce. Nu e intimitate. Îl auzi pe celălalt ce spune, te aude el pe tine, îți sunt puse diverse întrebări, pe care probabil n-ai vrea să le audă și cei de la masa vecină.

– Fac asta ca să te umilească? Întreb uimită
– Chiar nu știu.
– Am citit că nu au sediu, spatii, dar hei, cine are? Si dacă nu au de ce nu fac grevă, serios, credeam că acolo te ajută, nu doar te monitorizează. E ca și cum aș fi… la vorbitor?
Râde. Da. În termenii pe care-i folosesti tu si cum te raportezi tu la lume, așa va fi. Ca si cum ai merge la vorbitor.

…………………………….

Merg cu trenul de la Gherla la Cluj. O oră și jumătate. Copilul meu e cu mâna în ghips si eu am concediu. Le promit că vin repede, T este un scai acum, brusturelul meu pentru care mai sunt în viață. În fond, uite, scrie aici că va dura cam o oră și jumătate.

La ora 11 ajung la sectia penitenciarului pentru femei, la Cluj – pe acolo e intrarea. Nostim, asa-i? Apucasem să-mi umpăr o cafea de peste drum. E 11 fara 10 si sun la poarta visinie. Nu știu să vă spun dacă simțeam ceva. Mă pregătisem cum am crezut eu. Un domn îmi deschide, pe chipul lui e o mască socială de om neînduplecat și serios. Dar n-am ce face, trebuie să mă cer la toaletă. Peste drum îmi zice, si-mi arata vizavi barul din care-am cumpărat cafea.
Mă mir pentru că citisem un articol în pressone. La toalete ati fost, să vedeți cum arată? întreaba un consilier de probațiune. Înțeleg că toaletele nu sunt și pentru condamnați.

Revin și recunosc holul din pozele de pe internet. Alături de mine, pe o băncuță, un tinerel c-o gagicuță, par că sunt și ei prima dată acolo. Pe usa din fața mea scrie: consilieri de probațiune, nume, acte cu care trebuie să te prezinți. Un indicator și-o sonerie. Sunati aici. E ora 11, doamnele intră, ies, la 11 si 5 sun, neștiind dacă se procedează fix așa și nu care cumva s-o dau în bară din prima- era să zic. Dintr-a zecea oară.

Consiliera mea e o doamnă tânără, probabil mult mai tânără decat mine. Mă cheamă undeva în fundul coridorului. Eu scot o mapă, întreb dacă am voie să răspund la telefon, se face primul contact si probabil primele impresii. Întalnirea a durat 3 ore si jumătate și NU s-a finalizat din cate am înteles, cred că până la urmă femeii i-a fost milă si mi-a dat un formular de completat acasă. Să-l aduc pe data viitoare. Am cerut eu o pauza, am fost întrebata daca vreau pauza, da, m-am dus și am fumat o țigară, vă spun eu, dacă nu m-a ucis ziua aia si n-am picat acolo pe scări, am de gand să fumez cu rotocoale anul ăsta. Și cu 20 de lei pe pachet.

– 20 decembrie, e ok asa? (am sugerat eu o vineri gandindu-ma ca-mi va fi mai usor, o sa aflu in aceeasi zi ca am gresit)

Cred c-am fost informată gresit, am înteles eu greșit: întalnirile se vor rări, nu mi se va spune că trebuie să semnez condica acolo mult mai des, să particip la un program de reeducare (??) pe langa munca în folosul comunitatii. Cu care n-am absolut nicio problemă, căci o fac de cand m-am mutat în oras. Totuși, aici e o rușine să strangi gunoaiele de pe jos, nu e o rusine să le arunci!
– Vă rog, nu se poate la anul? Sunt… obosită. La începutul lunii decebrie îi scot ghipsul băietelului. As vrea… E Crăciunul curând.
– Îmi pare rău dar nu se poate.
……………………………………………………………………………………

Consiliera care se ocupă de cazul meu e drăguță. Chiar foarte frumușică. Poate că are 30 de ani, poate 27. Îmi pare genul de persoană care intră într-un sistem care-ți impune niște standarde clare și pe care, tu te simți nu obligat – ci dator- să le urmezi. Asta simt și eu la job. Începe să-mi expună motivele pentru care sunt acolo, urmează povești lungi, mai mult vorbesc eu. De fapt, vorbesc până mă simt zdrobită și de două ori percep niște bătăi anormale ale inimii care-mi taie răsuflarea. Nu spun, tușesc si mă scuz, respir. Consiliera care se ocupă de cazul meu nu îmi dă impresia nici că vrea să mă ajute, nici că ar intenționa să-mi facă viata grea. De fapt, femeia își face treaba. Dacă doriți puteti să vă plângeți la șeful, în scris…

Pot să cer alt consilier (nu stiu dacă pot să-l si obțin, oricum, nu e cazul să mă mai plang de ceva)

Pot să… vin mai des. De la un moment dat, poate din cauza oboselii sau a rememorării vieții mele din ultimii 4 ani, vigilența îmi scade. Am povestit și am plâns până n-am mai avut lacrimi. Nu m-am întrebat nicioclipă: oare crede că un om poate juca teatru, chiar si după ce a citit tot ce am declarat? Mă uit în jos la rucsacul meu maro. E pus langa scaun, pe podea. Între mine si următoarea masă e un cuier vechi, o cutie de carton improvizata pentru gunoi, parcă e si un stativ din oțel, aluminiu sau ce-o fi. Cu câteva dosare sau hartii si alte lucruri, majoritatea cred, inutile. Fiecare birou e vechi, nu există intimitate, totuși, mă gândesc că am avut noroc că m-a chemat în colțul ăla. Nu-mi place să mă vadă toți străinii cumîmi dau sufletul din mine.

O las pe ea să își continue informările și poate, Poate din cauza durerii psihice, a torturii interioare pe care-o resimt nu de ieri ci de 3 ani jumate… înțeleg următoarele:

– dacă nu-i plătesc părții vătămate banii, 5000 euro… ei fac un raport și mă pot trimite la închisoare. Sunt în transă. Poftim? Salariul meu este de 2000 de lei cu tot cu bonuri. Îmi întrețin familia singură, de trei ani jumate.
Pai ar fi cazul să încep să plătesc, să calculez eu ce parte din salariu… că altfel ei pot considera că sunt de rea credință și sunt obligati legal să înainteze catre instanță aceste… efecte. Si că nu ei m-ar trimite în regim de detentie ci poate, instanța…

Nu am ceas. Mi s-au stricat. Amandoua. Îmi e jenă să scot telefonul. Mama a sunat de două ori. Să mă întrebe ceva de mâna lui Tudor. Tot ce gândesc la auzul acelor vorbe e că, acum eu ar trebui să fiu acasă cu copilul meu, în orasul mic, urât, murdar si fără creșă. Acolo unde sper că voi face o diferență într-o zi. Deja am făcut-o…
Reusesc să vorbesc. Mai spuno dată suma de care dispun. Mai spun o dată că nu am luat nimic de la nimeni, că așa, aș avea banii și i-as da, as vinde orice dacă atat de mare a fost prejudiciul. Îi spun că probabil acela este un salariu de subsecretar de stat în MAE – aceasta este scara ierarhica pe care-a urcat în timpul procesului- dar că eu nu am cum să-mi calculez singură ce mi-ar rămâne din salariul ăsta. Știu că nu numai că nu mi-ar rămâne dar că mă împrumut lunar. Că am rata la CEC încă 2 ani. De cand eram cu El. Omul pentru care am făcut ce-am putut, să-l ajut să răzbeasca aici. Că nu, nu mai am nici un alt venit. Totusi, speriata, spun că voi încerca sa fac asta din ianuarie.
Femeia mă incurajează să fac tot ce pot…

Mă uit la bolțari. Oricum, probabil voi fi penalizata pe 20 decembrie pentru ce-am scris sau poate doar voi fi tratata altfel. Tot ce relatez aici este ceea ce am trăit si am simtit eu.

As vrea să-i spun că nu îmi cad banii din cer si că nu mă voi apuca de videochat.
As vrea să-i spun că-mi iubesc locul de muncă dar ăstia-s banii si din ei plătesc: pe cineva care mă mai ajută cu băietelul pentru că noi nu avem creșă-n oraș.
As vrea să-i spun că nu pot jefui o bancă și că-s prea sensibilă să m-apuc să fac ceva ilicit.

Dar. Zic că nu-mi pot lua alt serviciu pe langa ce-mi vor da ei neremunerat pentru că copilul meu de 2 ani si 6 luni are nevoie de mama. Că nu pot ființa fără el. Că ceea ce mi se întamplă acum si de acu 3 ani jumate mă decerebrează efectiv și atunci când suntem împreună. Durează puțin dar tot corpul înțepeneste. Fac lego automat. Mozaic în culori. Masinutele care merg pe traseul loc. Colorăm floricica. Repetăm cuvinte-n germana. As vrea să-i spun că nimeni nu-mi va putea lua vreodata tortura si presiunea pusă asupra mea de Justiția PSD în acesti ani. Zi de zi. Plic după plic. Citatie după citatie. – îmi pare rău dar nu voi crede că nu a existat și-un linșaj politic, am dovezi dar mi s-a interzis în civil să mai scriu despre asta-

Revenind la bani, îi spun că mă aștept să fiu executată. Da, dar ar crește mult costurile. O întreb care-i varianta, și dacă ar crește cu 100%. Eu așa stiu că e legal: am salariu, mi se face proprire. Așa încât să (nu) pot să trăiesc decent. Nu că mă închideți…

Nu noi, noi doar trimitem memoriu… instanta… dacă se considerăcă nu ati vrut să plătiti…

Nu am vrut?? Vreau să-i spun că uleiul de cod e 70 de lei. Că rata e 300 si cealaltă, la ING e 160, pana acopăr împrumutul de 3000 de lei. Vreau să-i spun că nu se mai dau bani, lucru valabil în absolut toate spitalele în care doamne fereste, ajungi. Vreau să-i spun că apa e 76, curentul cam 39-55, gazul peste 100, abonamentul de telefon al meu si al mamei 100 de lei. Alimentele. Apropo, nu v-a crescut nimeni niciodata salariile. Nu trebuie să vă uitati la știri ci în portmoneu după ce ieșiti de la kaufland. Dacă vi s-a dat ceva pe hârtie vi se ia înapoi la fiecare factură, cartof si cutie de tampoane. La fiecare bilet de bus, la benzină, la taxe. Nu vă mai stresați cu cine și cum v-a crescut pensiile ori salariile. E utopie. Dar să nu divaghez preamult. Țigările, ah da, o să le las. Jocurile educative si cărtile copilului? Centrala stricată? Drumurile la Cluj? Zile libere sau medical în care pierd bonuri, implicit bani din salariu? Ăăăă, ce se mai strică-n casă, bunurile de uz personal, pampersurile? Taxiurile pentru că nu conduc si de doua ori pe saptamana fac aprovizionarea din kaufland si nu mai pot căra atatea kilograme în 5 plase? Nu, nu există nici un bus în oraș, e plin de masini vechi, soferi nervoși, oameni fericiti pe facebook si aproape invizibili pe stradă. A, cei 2000 pentru scoala de soferi, examenul pe care era să-l dau înainte de-a-mi iesi cazierul? Gaura pe care o am deja-n buget? Ă… realizez că am trecut cu mult peste limita pe care ar trebui s-o calculez eu din 2000 de lei și că un om m-a ajutat până acum. Realizez că banii pusi deoparte pentru Tudor nu mai există. Așa m-am descurcat până acum.

Iar acum mi se spune că pot fi închisă dacă nu plătesc pană… anul viitor.

Poate fi considerat că e cu rea credință. Asa e Legea. Asa e mersul. Probatiunea doar înaintează aceste informații
spre instanță iar acolo se judecă corect. Mă gândesc cum ar fi daca m-ar lua pe sus domnul de la poartă. Să mă închidă cu vreo 3 băbuțe care-au vândut ceapă. Oare mai sunt în închisoare oameni care-au înjurat și-au prins de fular pe cineva într-un acces de furie, după ce au fost provocați? (repet, există caseta, nu am lovit pe nimeni).

Femeia nu îmi spune toate astea ca să mă sperie. Ea își face munca. Ca la carte. Nu cred că ai de ce să individualizezi, să personalizezi când esti acolo. Infractori condamnati… toți la fel. Totuși, o întreb dacă în Romania mai există un caz asemanator.

Se uită-n hartii. Nu spune nimic.

……………………………………..

Credeam că serviciul de probațiune mă va ajuta să… mă reintegrez. Pozitiv. Să vorbesc. Să-mi depășesc suferința. Nu am mai simțit umilință, eu umblu cu punga si manusile sterile la mine, copilul meu avea un an cand ne-am mutat la Gherla, era tentat să ia tot ce e colorat de pe jos. Asa ca acum, jocul preferat afară e… să arunce mizerii la coș. Și-l feresc de asta, o fac eu cat de des pot. Dar repet: aici e rusine să strangi, nu să arunci gunoaie în plină strada. Să te vadă lumea că strangi după alții.

În schimb aflu că de fapt voi fi prezentă mai des la Cluj. Că voi urma si un program absolut obligatoriu… pe care-l vor decide ei. Da, la Cluj. Da, as putea merge si la un consilier psihologic dar asta ar insemna mai multe drumuri… Întreb cum e cu serviciul și daca se face dupa masa. Nu, ei lucreaza pana la 16… De fapt intru-n starea de teroare, de senzatie iminenta de moarte când aflu că nu numai că voi lipsi de langa copil (nu m-a întrebat nimeni cu cine îl las și sincer as prefera să îmi puneti o bratara la picior si să nu mai ies un an din casă dar să fiu cu EL) dar voi lua libere peste libere, bani mai putini, copilul, Tudor al meu cu mânuta ruptă și eu stau aici de… vă las să completati formularul ăsta acasă.

……………………….

Vă vom face vizite. Ok, n-am nicio problemă dar le spun că pana la 16 eu lucrez.
Daca nu gasim pe nimeni acasa va anuntam si… Dar v-am spus care mi-e programul, puteti veni când doriti.
Vă putem face vizite si la locul de muncă… Grozav. Stiu pe cineva care-o să se bucure.
O să verificăm daca prestati munca în folosul comunitatii, aici îmi tresaltă iute inima înghețată și sunt gata gata să scot schițele scrise-n 20 de minute c-o seara inainte: hei, pot să-i învăt germana pe copiii de la grupa mare, de la cămin, pana la un nivel care să se prezinte, să recunoască… știti căminul ține de primă…
1e244
Mi se taie repede macaroana. Noi nu stim ce munca veti presta, ei decid, poate au nevoie-n altă parte. Substratul îl simt așa: dacă te trimit la măturat, te duci, altfel desigur că vom interveni și…
Și noi suntem cei care stau între tine și gratii. Nimic personal.

Nu-mi vine să cred. Poate părinții nici nu m-ar dori – să îi invat pe pici putina germana dar eu aș face-o cu drag. Sunt oameni care mă cunosc…

……………………………………………………

După pauză, scot, aproape mandră, cartea mea. Va sti poate mai multe despre mine. Zambesc si i-o ofer.
Nu o poate lua. Poate fi considerata mită… Nimic personal. Ok, aici am mai simtit un junghi. Stiti, e scrisă de mine. Poate vă puteti da seama ce sau cum gandesc?
Nope.
……………….

Ies după trei ore jumate. Începe să ploaie mocănește. Oricum, sunt absolut înghețată. Am un palton gros dar eu sunt înghețată și capul, ceafa, îmi explodează de durere. Scot apa si beau. Durerea de ceafă devine si mai puternică.
Ajung seara tarziu acasă și Tudor e vizibil supărat. Du-te mama la servicu! Mama, nu te duce… Fac tot ce pot să nu se vadă cât de devastata sunt. Știu că o chinui pe mama. Stiu că nu mă pot conecta cu Tudor. Mai stiu că sunt norocoasă că am un copilas sănătos dar dacă eu nu voi mai suporta tortura psihologică la care sunt supusă? Mai am un proces. Tot cu ea. L-a castigat deja în fond. Mi-au încălcat toate drepturile: nu ai voie să scrii. Oamenii ajung lângă Dăncilă după ce scriu eu, justiția e tot plictisită și încărcată, victimele colaterale-s… inevitabile. Avocatii se bat pe holurile Palatului dar nu-i nimic. Capul îmi explodează și stand în baie, mă rog, mă rog, mă rog. Beau cafea noaptea, mă gândesc că poate tensiunea e foarte mică.

Stiu că am nevoie de cineva care să mă ajute Mi-e deja jenă de avocatul meu: a făcut prea mult, pe bani prea puțini. Da, mai există avocati buni care merg pro bono pentru ceva în care cred.
Am nevoie de un psiholog BUN, măcar pentru 3-4 sedinte dar nu îmi permit si nu am nici timp. As vrea să stiu daca inima mea va rezista. As vrea să fac ceva ca-n viitor, tortura emoționala ( ma pot explune la orice fel de teste) să fie recunoscută ca fiind adesea, mult mai dureroasă ca cea fizică.
Am nevoie de un RMN să știu ce e cu spatele meu dar mi-e frică să aflu. Și NU am timp. Trebuie să merg la probatiune. Nu am timp înseamnă, cel mai mult că nu vreau să stau departe de copil mai mult de 8 ore. Mama nu are voie să ridice. Mama nu poate alerga după el. Nu poate iesi singură, de mana cu el.

Am nevoie de un fotograf. O să credeti că n-ati citit bine. Vreau o formă personala de protest. Vreau să atrag atentia, așa cum văd că se face astăzi. Deja mi-am asumat ceea ce sunt ca om. Imperfectă. Copilul meu va sti totul despre mine. Va sti de ce suferă eventual la gradi si la școala. Pentru asta mi-as face timp să merg la Cluj dar sedintele ar trebui să fie… să mai spun că nu am bani? În schimb, aș ceda drepturile de autor. Poate că ar merita.

Mai vreau să scriu vreo 12 scrisori. Cu documente, date, fapte. Peste tot. La București. La Cluj, la procuratură, la dracu-n praznic. Vreau să înteleg dacă cei de la Justiție vor să mă ucidă lent. Că nu mai pot.

NU MAI SUPORT! Vreau să fiu Prezentă când mă joc cu copilul meu! Nu mai suport intimidarea si presiunea la care sunt supusă. Vreau să știu dacă statul român îmi dă dreptul la viață. Pentru că simt că mi-e în pericol si vreau să-mi cresc copilul!