Ce înseamnă carantina Covid 19 pentru cupluri si pentru familii: nebunie, plictis sau un nou început?

 Lumea, cu tot ce-o fi însemnând ea, ne-a dat un răgaz.

Câțiva îl vor simți ca fiind teribil.

Unii oameni trebuie sa stea in casa aproape de semeni pe care nu-I mai suportă. Sau pe care nu-I mai suportau pana acum. Cred ca daca nu se vor misca, în sensul de a trece peste Sine si peste sentimentele urâte derivate din frică (mânie, dezgust, mandrie, lehamite, autosuficienta, nerabdare, frustrare, etc), finalul vietii de pana acum – nu al celei pe Pamant, ci a traiului- va fi inevitabil scurtcircuitat, in functie de actiunile pe care le vor intreprinde.  

Sau din contra, va fi o resetare a tuturor programelor mentale si a rutinei pe care-au mers până acum, o resetare benefică. Sigur că nu orice restart e unul ușor, daca te desparti de exemplu, nu ai experți, nu prea ai experiență, nu-ti spune nimeni ce faci mai departe. Te descurci cu propriile trasaturi de caracter si neapărat, ai nevoie de muuuult curaj!

Într-un cuplu: ori realizezi ca desi erati deja in stare de avarie, vreti amandoi sa mergeti mai departe împreuna si va iertati reciproc pentru lucruri care oricum, nu mai au importanță acum.

Nu mai are importanta cu cine te-ai culcat. Nici ca-I trebuie zilnic ciorbita, cădeti de acord sa si le fiarba singur. Perisoarele… Nici ca esti tu vorbareata si el mutos, el afemeiat si tu cuminte, ca asa trebuie sa fie o Doamna. Let s face it. Nu exista cupluri care sa se suporte intru totul si mereu.

Acum e momentul sa-I spui ca ție-ti place să dormi separat si ca asta nu înseamna ca nu-l mai vrei, ci că somnul, e somn.

E momentul sa-I spui ca tu crezi că vrea prea mult sex si că, daca dorintele tale hormonale nu coincid cu ale lui, nu inseamna ca nu-l mai gasesti atractiv.  Sigur că dacă, el vrea sex mult- o data la trei saptamani-  amanta va fi online pe what s app cand tu vorbesti cu dr de familie despre alunițele care ți-au ieșit pe piept.

E momentul să-I spui ei ca nu-I suporti parfumul, nu că-I urât ci că-I prea puternic. Că nu-ți place ce jachetă ți-a luat, că pari un crocodile dezosat în ea…

Read more

Jurnal de pandemie Covid 19, duminica 30.03. Maximum de restrictii

S-a dat azi a patra ordonanta militara de cand am intrat în starea de urgență pentru covid 19.

O săptămana si ceva de la înregistrarea primului deces in Romania, astazi sunt 43 de morți. Lumea e speriată. Mai ales că stau acasă si când stai închis undeva, chiar in cuibul tău, ai timp să-ți faci scenarii. Filme si proiectii din viitor, care cel mai probabil nu se vor intampla, nu ti se vor întampla, asa cum le proiectezi.

Pe de alta parte, cand nenorocirile vin, intri pe pilot automat si, indiferent de credința fiecarui om, o forță supranaturală îți coordonează actiunile. După ce trece tsunami, esti cel care spui: nu cred ca am fost capabil să trec prin asa ceva.

Cred ca, in afara măsurilor fizice, a limitărilor, a atitudinilor care trebuiesc respectate, în inima fiecărui om se schimbă total ceva. Mai ales daca omul,  are timpul ăla pe care poate să nu-l foloseasca spre a se umple de frică ci să facă puțină introspectie.

Read more

Jurnal de pandemie Covid 19. Sambata, 28.03. Stăm toti acasa

Unele file din jurnal ar trebui sa le scriu pentru tine, băiatul meu drag. Celelate articole au mult mai mult SF in ele, aici încerc să rămân mai obiectivă.

Până azi, 30 de persoane au murit în România din cauza COVID-19. 1452 de cazuri confirmate pozitiv. Nu sunt testere. Nu sunt echipamente pentru medici, decat ici colo. Directia de sanatate a dezamagit pana acum si populatia si mediul sanitar, spitalele, autocarantinatii si pe cei care suna la un număr de la care nu obțin nimic. In nici un caz testarea. Cam asta găsesti in ziare, la TV. Nu e dezinformare si nici tentativa de panicare a populatiei, nu are nimeni de câștigat din asa ceva. Acesta e mersul lucrurilor.

Nu exista nicio continuitate în vreun act comunitar, politicienii se împiedica mereu de ceva. Se agață de furnizori falși, promit ca testeaza, aleg aleatoriu dupa standarde create de ei. Lumea e speriata.

Se stă în casă. Se lucreaza de acasa. In afara de furnizări servicii, produse alimentare, spitalele functioneaza si ele dupa un cod al lor, mai pe langa noua ordonanta, care nu e nici ea foarte clară. Fortele de ordine sunt… la ordinul cuiva, adica fac față cum pot. Si cum li se spune.

Se fac hârtii noi. Se schimba formularele de iesit, de intrat, de scos cățelul la plimbare. Imprimante, hârtii si păduri tăiate avem. Măști și testere si un plan A, nu. Darmite B.

Read more

Jurnal de pandemie. Ziua a cincea. Un vânt de panică

Astăzi m-am panicat puțin. A fost o zi mai ușoara la serviciu si am avut mai mult timp să vorbim unii cu alții, am avut timp să citesc, am stat cam o oră  să observ si să bat din gură la  o anumita instalație, să-mi asist colegii. Acolo am mai glumit si-am uitat total că e ceva absolut schimbat in lume.

Cred că ar trebui să rup contactul cu media. Să postez doar pe blog. Că mi-e terapie. Nu sunt genul de persoana care-si împrăștie frica la modul colectiv dar o simt pe-a altora, Îmi alimentez niste scenarii care nu mă ajuta absolut cu nimic. Ba din contra. Pana la urma, eu fac exact ceea ce trebuie să fac – acest loc de muncă, asa cu câștig mic, cum e – m-a salvat atunci când m-am întors în țară si am rămas însărcinată. Asa că nici nu am luat în considerare să nu merg la serviciu alături de colegi.

Drept urmare, daca nu îmi umplu capul cu prostii, regulile medicale si sociale le-am asimilat si mi-as usura mult viata daca-mi văd de treabă si nu creez scenarii mentale. Cand citesc compulsiv ziarele sau aud noutati pe la unu, altu, automat, mintea mea înfrunzește o întreagă saga. Si la ce-mi foloseste? Informare? Nu. Toata lumea vorbeste exact din alt unghi, mintea noastra analizeaza si ni se listeaza niste tipare. Nu le pricep deloc. Azi de exemplu, aflu că:

Read more

Jurnal de pandemie. Starea de urgenta, ziua a patra, încă nu ştim la ce să ne aşteptăm

Servicii de utilitati publice.

Programul mi s-a devansat cu o ora. Depinde de zi, daca sunt deplasarile obligatorii in teren, sau nu sunt. Nu m-a obligat nimeni sa continui sa vin la munca dar mereu sunt aici. Nici nu mi-am pus problema sa ma retrag. Lucrăm pentru oameni. Nu am stofa de erou, am pierdut multe in ultimii 5 ani dar am castigat ceva ce n-are echivalent in bani.

Stiu ca nu ma voi îmbolnavi. Nici eu, nici ei.  Ma protejez exact ca ceilalti colegi, citim zilnic eventuale instructiuni noi. De unde stiu ca vom fi bine? Eh (zambet)

Imi sarut copilul care de obicei nu vrea pupa, ca sa alerg dupa el înainte de-a pleca. De data asta nu mai alerg. Si pantofii de serviciu raman la usa, pana ce-I dezinfectez. Numai de ieri am inceput sa-mi las hainele de lucru la usa si să şterg cuierul, rucsacul, sa ma spal iar pe maini, apoi iau haine de casă.

Ies totuşi pe la 7, 30 desi as putea sa ajung la opt. Daca cumva unul dintre oameni nu poate merge pe teren azi? Eu am mai fost, am instruire, am si teren pe fişa. Pot inlocui aproape orice coleg, bineinteles, in echipa de doi, asa cum avem regulament.

Imi infund castile in urechi, trag rucsacul, masca de protectie, o salut pe mama. Dau drumul la muzica sa nu aud cum striga el: hai inapooooi si da-mi pupaaaa, mama! Azi e tot prima data când folosesc masca de protectie si in drum spre serviciu. 15 minute pe jos, mişcare. Numai ca e un spatiu in care masinile si tirurile trec ca pe autobanda. Acolo,  aproape trag inspre şanţ.

Pe drum, cânt în mască. Asta  inseamnă ca va trebui s-o spăl. De maine o iau pe cea din material plastic, botniţa aia.

In meinem Leeeeeben
Bin ich oft geflogen
Bin ich tief gefaaaaallen
Und manchmal auch ertrunken

O stiu pe de rost. Nena. Mă ajută să mentin accentul, că oricum, am uitat multă germană.

Read more

O zi cu un toddler: am o dragoste de dat dar si de închiriat, oh, Macarena

O zi cu un toddler: am o dragoste de dat dar si de închiriat, oh, Macarena

hapi riverwoman si Tudor 6.10 intră mama.
Între blocuri cântă un cocoș – care de fapt se aude de la un vecin din centrul metropolei cu demografie incertă. O femeie cântă ceva despre o măicuță sfântă. Câinele vecinului schelăie de ți se întind trompele de milă. Sar și lovesc sticla cu apă cu dopul nepus. Copilul saltă icnind, ca si-atunci când îi pulverizez termala Roche pe bubele de căldură. Adoarme la loc, crede c-a visat. Adorm la loc, e duminică, mama a intrat doar să apropie ușa. Prin geamul deschis din living nu se mai aude nicio muscă. Am izolat cu vată bazaltică pe schelă metalică, poa să crape lemne sub un copac cu flori. Adorm și simt ud. Mă gândesc că totuși nu m-am pișat eu, mai avem o oră de sfor sfor.

7. 30. Visez că cineva mă operează la cap fără anestezie,
încerc să urlu dar nu pot. Deschid ochii. Un deget mic mi-a intrat prin nas până-n sinus. Iau mânuța, o dau la o parte, mă întind, zic “Guten morgen Schatzen”, un călcâi îmi îndeasă un ochi mai adânc în orbită. Latru de durere. Sper că nu mi-a țâșnit hialuronicu.
Bec. Mă iubește adică. Lăcrimez în continuare si mă uit după fundu lui fâțăit spre living. E uscat ca asfaltu-n secetă. Mă uit dezamagita la pantalonii mei.
Horus reclamă-n living: apenuuuuu! Înainte de-a intra-n baie, calc pe-o broască verde. Nu doare, da sună. O mai văd pe mama îndesându-i repede ditamai sticla între fălcile dulci. Am 3 minute 25 secunde.

7. 41 Și găsesc repede tampoanele.
Sunt între jucăriile pentru baie, umflate ca ouăle. Oftez a duminică si fac juma de duș, apoi m-așez pe… ciocanul de la jucăria aia Noriel trăznește ușa. Ma-maaaaaaaaaaaaa! Ce jucărie Noriel? Monstruozitatea aia cu tobă lumini și motan care suflă-n microfon și pește care face ca vaca, pentru asta ar trebui să-i dau în judecată! Exact! Și de ce se dezlipește ciocanul de banda aia?

Îl ignor și când nu mai aud nimic, e semn că s-a dus cu mama dincolo, ritual 15 minute. Îmi torn repede o cafea, fug să securizez ușa camerei noastre până schimb cearsaful (noroc că e impermeabil). Mă uit pe după cuierul mobil, calc în unghiile picioarelor să nu m-audă și înșfac cana. Gata-s încuiată-n baie. Respir adânc și mă preling pe ușă-n jos. Mulțumesc doamne pentru o nouă zi! Beau o gură de cafea și dau să-mi vărs mațele pe suportul cu prosoape. Vreau să țip da n-am timp, așez cana c-am spart 4 în ultimele zile si ma spăl repede pe dinți.

Read more

Când vine linghișpiru-n oraș

Când vine linghișpiru-n oraș

la zilele orasului în satZi de sărbătoare-n oraș. Ies cu domnișoara L. E o fată grozavă care mă ajută uneori cu Tudor, pur și simplu ei doi petrec timp de calitate. Am gasit-o greu, nu îi pot spune bonă, e o mană cerească.

Ajungem cu ăsta micu lângă un fel de linghișpir, mai știți când ne dădeam în linghișpir? Erau de-acelea cu lanțuri. Pe un covor asfaltic din piele de bube antiderapante, un nene stropea cu apă. Am stat deoparte, am crezut că sfințește ceva că suntem în săptămâna mare. Când mi-am pus toddler-n ceașcă, am fost singură că făcuse ceva ritual. Că centurile nu funcționau, știți, și-al meu e ca satelitu pe orbită. Trebuia un psalm, ceva, să te asiguri că dacă nu ai pus copilul leșinat îl mai și iei de-acolo.
Nah, zic, mă urc și eu.
Nu că sunteți majoră.
Mă uit la armaș, el la mine, L la copil, copilu mută caruselu.
Tocmai de-aia m-aș urca, că-s mătură, sunt si transpirată toata, e vânt și copiii sunt imprevizibili.
Îmi arata… linghișpiru. Acolo!

Bine eu nu. Dar L, că-I mai micuță și subțirică și ușoară ca pana?

Vine descântătorul șef. Mă măsoară din cap pana in picioare, ca la farmacia Catena când te urci pe cantar să-I distrezi pe-ăia care stau la coadă.

L merge, zice, oficiind începutul șezătorii.

Cam cu milă, mă uit cum se îndeasă prietena lui Tudor langă el. Eu aș fi urcat pe căluț langa ceasca lui, dar ea a vrut să fie acolo, să nu alunece sau să vrea să sară din ceașcă pe bostan, etc.

Read more

Cuburi din lemn de carton marca Happy Iulius Mall. Pentru că meriți!

Cuburi din lemn de carton marca Happy Iulius Mall. Pentru că meriți!

carton cuburi pt copii nu recomandMă duc să-I cumpăr cuburi piramidă din lemn. Am dat multi bani pe jucării.

Suntem în vacanță! Oricum, jucăriile vor merge la alți copii. Duplo, cel mai ieftin 88 lei, etc. Și mă pune Scaraoțchi să-I cer fetei de la un magazine prestigios de jucării din Iulius Mall, Happy (!!!) nuștiucum, cuburi DIN LEMN, dar numai din lemn dacă aveți! Pentru că subsemnatul pe care-l vedeți (da ea nu-l vedea, trebuia de-atunci să mă car în Auchan că ieșeam mai bine) le roade, scârț, scârț. Nu vreau carton sau plastic! Aveți?

Aaaa, să mă uit, cred că nu cred că da, pune mâna pe cu totul alte produse, pana la urmă găseste ea veritabile cuburi din lemn. Hermione a susținut și cu cartonu-n mână că-i lemn! când m-am întors, sperând să le schimb. Treceți pe-acolo, poate-i virgină, ce știu eu. Ce mi-e lemnu, ce mi-e cartonul sau hartia igienică.
Zurli în căruț, rupt de-atâta buffing informational, striga, iau cuburile, fata mă asigură că-s din lemn. 110 lei. Scumpe, da? Vin acasă, I le pasez copilului, trec 10 minute. Tudor mânca. La masa. Iubește masa din noul apartament, el creda că masa de acasă e depozit de logistică, noi nu apucăm să mâncăm toti trei, suntem pastă la parenting.

carton cuburi copii

 

Aaaa, zice colega mai versata, nici n-ați luat bonul, le-ați si desfacut si vreți să le returnați?

Read more

Vatican de Cluj sau baza sportivă Gheorgheni

Vatican de Cluj sau baza sportivă Gheorgheni

hapi riverwomanÎmi iau pruncu sub braț după somnul de amiază (brusc are trei, când revin acasă – Insomnia Faithless) și mergem o linie cu bus-ul. La baza sportivă din Gheorgheni. Excelent parcul, când m-am văzut laolaltă cu 1000 de părinți și rezultatele lor, am crezut că-s la Vatican, mi-a fost și frică să-l debarc p-ăsta micu. Când am strigat odată Teeeeo, s-au prezentat ca-n garda elvețiană, patru puștache la picioarele mele. Evident că nu și al meu. Îi făcea dragă dragă unei negrese mici, pe sub un tobogan.

Dar să vedeți când se striga Noul Testament! Luca, Marcuuu, Matei! Venea la Părintele strigător tot cleru: curați, murdari, unii recunoșteau vocile aparținătorilor, alții nu, unii voiau apă alții PAPA, majoritatea o binecuvântare să se mai joace. Vă spun, ca la Vatican. Populație densă. Îmi expiră mirarea că văzui așa o minune și-l iau pe Tudor de glugă (ham nu am folosit niciodată, spatele meu se resimte) și-i arăt direcția: hai să ne dăm pe căluț, vrei?

Nu prea voia că negresa mică tot încerca să-i bage în gură niște bucle personale și al meu râdea și-o scuipa de fericire, sentimente reale, m-a durut puțin inima pentru brick in the wall, da așa-i viața. Trec cu el pe sub niște turnuri, borcane întoarse, tuburi și frângii pline ochi de copii. Jumate dintre părinți vorbeau la telefon.

baiat blond

Și-mi cade-n cap la propriu, un Peter Pan de pe tărâmul de nicăieri. Ca o veșnică începătoare, am crezut că m-a fulgerat prin umăr, c-am făcut iar ceva groaznic și oribil, cum semenii mei nu fac. Nu dragă, puiuțu, pe care-l pescui tat-su de pe geanta și trenciul meu, s-a auto-spanzurat cu piciorul de-o funie din cauciuc și-a picat ca și cădelnița. Dacă eram mai dolofană nu era problemă, da așa cum sunt l-am compătimit că i-au pârâit cateva oase în umerașii mei. Plângea ca eu la penultima spovadă. Personal, nu mai plâng nici de mă bați, dar dacă-i cădea copil-tu-n cap la Tudor? În sfarsit, trece, tăticu se poartă ca un apostol, deși puștiu lui n-avea ce căuta prin turnul lui Rapunzel la un an si 300 de zile.

Read more

Prima “vacanță” cu toddler-ul de doi ani

in bucatarieAvem câteva zile libere, îmi iau familia la pachet si vin la Cluj. Găsesc apartamente ieftine și spațioase într-o anume perioadă. Vreau să-l plimb pe Tudor pe langă lac și cu bus-ul. Ziua mea, ziua noastră, perioadă ieftină, hai să facem ceva diferit! Să schimb ceva, să vadă că mai sunt oameni pe planeta asta. Nu doar doi care-au trecut să-l mangaie odată pe părul creț. Nu mă plang, eu ți-s mama, eu ți-s tata, gata cu oportuniștii, vacanță. Doar n-o să mă mărit ca să ai tu tată broscuț mic ce ești, capișci? Că bărbați mai sunt dar Hapi e tare pretențioasă, cu hachițele ei și “crescută”-n familie de musulmani. Nu mă potrivesc cu nimeni și punct.

Prima noapte de război

Seara ne punem în pat. Crocodilul mic vâjâie cumva și scrijelește în tăblia patului. I-l dau pe Pluto, pe Teddy pe Winnie, c-am venit cu trei trollere. Paturica, perna lui. Facem nani zic, el n-aude, mi-arata candelabrele cu flori de hartie, origami de pe tavan si tăblia patului. Că noi avem saltea, tăblia patului este absolut BDSM după ce dai cu capul în ea de 4 ori. Boc, Boc, zice printre suspine.
Da, suntem în orașul lui Boc, mami te iubeste, ești în vacanță, hai să ne culcăm că maine-I vreme frumoasă și te duc la rațe, la apă, la casa…
Ca CA
Casa, nu caca.
Caca. Îmi tot arata ușa, să plecăm acasă. Într-un tarziu adoarme suspinand.

La 4, 30 suntem sus, toata familia. Tudor face Sudoku, îl rupe mărunt și-I dă drumul în budă. Cât timp nu-mi mănâncă ultima bucată de ruj lancome, îl las. Mama-și caută Sudoku, eu îmi fac bucle. Astept să dea de ziuă, să văd și eu soarele. Cafeaua pufăie într-un fel de ibric. Daca tot am venit, să par aranjată, scoasă din cutie. Mă întind după o perie, peste vană. Copilul ridică pliscu ăl de la baterie și un jet de apă rece mi se prelinge din vârfu cârlionților până-n chiloti.

Read more

Mama și timpul de calitate petrecut cu copilul mic

Mama și timpul de calitate petrecut cu copilul mic

bebe se joaca2Internetul și cărțile mustesc de sfaturi și blaturi despre cum o să te joci tu cu mogândeața de 3 luni, care abia a trecut la numărul 2 pampers new born și se întind ca hubba bubba până la varsta la care pruncușorul tău de 17 ani vine acasă disperat, trântește ușacamerei, o încuie și tu asculți c-o pâlnie ce se întamplă înauntru. Pentru că sigur ai făcut ceva greșit în toți anii ăștia, nu i-ai acordat timpul și spațiul și jocurile care trebuiau, n-ai valorificat timpul cu el. Asa cum au făcut cei care au scris în cărți și pe internet!
Într-o zi m-a întrebat un prieten: cum te aduni și te menții focusată pe jocul activ, atunci când petreci timpul – o oră să zicem – numai tu cu Tudor și jucăriile din dotare.

Hai să fim serioși. Nu e ca-n filme.

După ce ai plătit facturi, ai schimbat poate un robinet, ai fost cateva ore la serviciu și apoi dupa cumparaturi, ai facut și o sălățică, te-ai stropit cu dușul – că faci maine dimineață de-ăla adevărat în care prinzi și șampon și săpun- nu, nu ai chef să construiești piramida cu rațe, baloane și cifre. Îți iubești copilul de mori, da? Îl iubești până dincolo de coralii mărilor albastre pe care poate nu le-ai văzut vreodată dar nu ai energie, putere, pur si simplu ai vrea să faci altceva.

În carte scrie că trebuie să zâmbești, copilul simte tot, ce dacă ești la ciclu, n-ai pus bine steluța și n-ai sărit în sus de trei ori strigand bravo? O să simtă că nu-l iubești! Mașina poliției ai aruncat-o din greșeală după rafturi? Copilașul se dă cu capul de trei ori de perete că-i nervos și el voia oricum mingea albastră (care e în vasul de toaletă) nu mașina poliției… tu zâmbește îngăduitoare, eventual fugi iute dup-o pernă ca cele care se pun pe scaune la biserică. În caz că mai dă cu capul și de rafturi, că nu e voie să-i intrerupi crizele. Stai și te uiți la el ca buha-n desene și-i spui că-l înțelegi.

Procură-i alte distracțiuni! A, i-ai dat și tonomatul muzical și te-a pocnit cu microfonul în frunte, îți curge puțin sânge din arcada? Arcada e de vină, e bine vascularizată, el țintea ochii, ochiiii că ăia nu-ți stau bine-n cap după ce ai făcut 24 de activități și mai ai si probleme-n inimioară. Evident că n-a vrut să te pălească (desi ai jura pe roșu că a făcut-o din culpă), simte el că n-ai chef sa te joci, tu zâmbește și introdu cifrele și literele-n oul ăla galben cumpărat de la noriel cu 99 de lei. Da, parcă seamănă cu capul fostului, apasă bine pătratele alea. Le-apeși degeaba, gaura-I nepotrivită, ce, tampoanele OB cum de le nimerești și nu ești în stare să vâri un lemn în ditamai scobitura? A, trebuie să-l schimbi, iar n-ai fost dedicată, avea o nevoie de bază și tu aștepți feed back pozitiv, iu crazy mum, scutecu, să vezi dup-aia joacă. Că de trezit s-a trezit acu juma de oră și ar trebui să fie fresh.

Read more

Tantrumuri si tantum verde la copilul de un an jumate

vero si bebe teoAu început tantrumurile la ăsta micu, auzi tantrumuri, a trebuit să citesc juma de zi despre ele înainte să ies azi.

După ce am înțeles perfect cum să mă port și care ar fi motivele pentru care nu e bine să mă dau cu capul de primul castan din parc, i-am tras trei pufuri de tantum verde, de-ala cu 38 de lei, să fim acoperiți. Tocmai terminase de ros un colț de pal melaminat așa că a stat ca la dentist, a vrut doar să zică ca-ca înainte să-l iau sub braț dar a ieșit ca(t)ena și un muc.

De când s-a născut, poate din cauză că m-am uitat eu la filmul Fălci înainte să-l executăm silit, îi tot ies dinți.
Nimeni nu mă crede dacă spun că e mârait sau că mi-a scos 112 fire de păr alb într-o zi și mâine am programare la vopsit. Așa zâmbește crocodilu mic din căruț, cu strungă, cu cârlionți, întinde mânuțele, zice goanga când trecem pe lângă vecina aia care mă bârfește zilnic. Când am făcut poze-n parc nu dormise de vreo 6 ore și stătea în obiectiv ca un manechin.
– Lächeeeeeln…
Și Tudor râdea cu ochii și cu hohotele.
– Komm hier…
Și Tudor alerga la mine cu bufnița din pluș, a spus fotograful că vai, ce cuminte și dragalaș e, ca un pui de pisicuță. Bine, a zis numai așa, nu știa c-a vrut să mănânce un șoarece în parc săptămâna trecută…

Trece ședința foto, îi face tai tai lu nenea, se joacă trei minute cu o frunză și-o castană, Doamne feri, e bolnav, ma gandesc. Gata, are efect ăla verde, mai cumpăr cinci. Pe când aranjam pufuleții în geantă, bufnița mea plonja-n cea mai puturoasă baltă din oraș (să mă scuzați da parfumat sau anosmic nu e lacu din parc, da știm că-l faceți cândva) și Tudor se chinuia să treacă de zidu chinezesc să sară după ea. Arunc pufuletii cât colo, îl salt pe copil, văd stele verzi, dă-i explic micuțului speriat că acolo e… crocodilu. Un mare pericol. Nu e voie. Mami dispare în universul infinit. Mami se supără, haide dragă să gestionăm aceste porniri că… Un stol de ciori protejate prin lege și copilul meu neprotejat de statul român mancau pufuleti într-un suflet, pe alee. Deh, dacă am văzut că stă jos copilu și bufnița stă cu fundu-n sus, am zis că-i bine, că-s normală și că toate sunt vechi pe lume. Bromazepamu e mai nou dar mă adoarme și-am zis pas.

Read more

Omleta din ouă de broască țestoasă…

AE231D93-F2D8-4401-833C-CE4827052CD9Ies cu traista elegantă de la Mango – din Auchan.

Am primit-o cadou în urmă cu vreo 4 ani și tot bine arată. Îndes în ea brânza, tetinele, fructele, puloverul și bundița, o mașinuță, o cutie pliabilă pentru medicamentele din casă și alte lucruri (nu neapărat) necesare. Pe care în Kaufland sau Lidl nu le găsesc ori sunt mai scumpe. M-am obișnuit cu Auchan.
Ciocolata cu stevie, bomboane și napolitane sugar free, le pun în gentuță.
Da cu broasca n-am ce face. Doamne, ce-o să se bucure de broască! Mai întâi am făcut o tură cu ea pe la raionul de copii. Ăștia care se duc la școală și pierdeau vremea pe-acolo au eliberat zona când m-au văzut. Aveam și tocuri.

Mi-a plăcut de ea. De pliat n-o prea puteam plia așa că am dus-o-n mână. Mă grăbeam și Iulius era ticsit de lume. Mă întreb dacă au lăsat toți rechizitele pe ultima zi și-acum au venit cu 2-3 copii să radă tot? Îi cam detest. Tatiiii pot s-o deschid asta? Da mamiiii, ia uite, a căzut raftu. Bine Ani, lasă că le aranjează o tanti că n-ai vrut. Astăzi categoric nu-mi plac toți copiii din Cluj. Urâți-mă. Îmi păstrez energia pentru când o să facă și al meu la fel.

Read more