Pandemia de Covid in luna octombrie și orașul trist

Termenul „pandemie” poate fi tare agasant.

Respectand pe cât posibil toate măsurile de siguranță, fiecare drum pe care-l fac, fiecare om pe care-l întalnesc, trezește adesea temere.

Mă tot gândesc că în tot răul, e si ceva bun. Incă nu știu ce, dar aflu eu până la urmă.

De la gară, artera esențială a orașului se întinde, usor fragmentată, până la drumul principal. Ca să ajung la hipermarketul de unde-mi fac principalele cumpărături, trec prin părculetul din centru, unde tronează celebra Catedrala Armenească. E aproape ora 18 si sunt foarte puțini oameni în urbe. Cel mai des, ii pot număra pe degetele de la o mână, în afară de luni si vineri, când vin sătenii la piață sau orășenii care s-au mutat de aici, să-și mai rezolve din hârțogărie.  

Aici, fiecare „cunoaste” pe fiecare. Nu îmi dau seama în câte cerculețe personale sunt împărțiți. Frica e ca un linghișpir vechi si faptul că vine iarna, si unii au realizat prea brusc că avem un oraș dărăburit, nu ne ajută.

Pe stradă, sunt tineri fără mască, braț la braț sau care se cotesc si glumesc destul de obscen pe seama fetelor ce-i însoțesc  si tineri cu măști, pe unii abia că-i remarci.

Seniorii au început si ei să poarte măștile din bumbăcel albastru. Urbea a intrat iar pe un scenariu incomod colorat si nervii sunt întinși precum elasticul din spatele urechilor. Un nene mai in vârstă mă salută si nu-l recunosc initial. Țanțoș, cu mâinile la spate  si cu părul în codiță, l-am mai văzut de câteva ori si mereu era așa – cu masca sub nas, ca un guleras pentru bărbie, cu mustățile intrându-i ușor înspre colturile buzelor lăsate-n jos.

Grăbesc pasul prin părculet, fac 17 minute dus până la magazin dar vin mai greoi cu 5-7 kilograme. Sindromul aprovizionării inutile l-am avut și înainte de pandemie. Mă duc după lapte, carne, legume si vin cu borcanul cu sfecla rosie, morcovi, 2-3 caiete, ciocolata si fructe si măcar un preparat semicongelat. De câteva zile folosesc taxiul numai dacă e musai. Ultima dată, șoferul m-a dat afară din mașină si mi-a adresat niște vorbe grosolane. Îi răspunsesem la intrebare: că sunt categoric de partea PNL. Mi-a fost ciudă c-apucasem să-i plătesc. Considerând că am lăsat atatia bani la taxi de când m-am mutat, nu m-am așteptat să se întample asta, aici toti se cunosc intre ei. Oamenii promit că rezolvă problema, acolo la ei, intre ei. Oamenii nu se țin de cuvânt căci aici nu sunt locuri de muncă plătite cum li s-ar potrivi unora si oricine vrea să vină, e bine primit. Un client in plus sau in minus, ei si? Si mascarada continuă așa pentru că toți tac.

Demnitatea e totuna cu pasivitatea si dacă te bați de ceva jignitor, nu treci mai departe de: lasă, așa e el, nu-l băga în seamă. Cum lumea mea e mică și cozy, scot imediat tot ce vine spre mine ca interferență.

Intru-n hipermarket si întind palma, cu artera radială spre scanner. Ar trebui să-mi dea 36 cu 6 in zilele astea. Da-mi dă mereu 36 cu 2. E bine si așa, am mai fost si-n locații în care eram deja  o relicvă degerată. Pe alături trece un tânăr mai înăltuț, cu-n costum de blugi, probabil neprobat înainte. Mă fixează iscoditor cu privirea, initial acea privire lipsită de sens de care te lovesti aici, apoi ochii i se ingustează, sprancenele se apropie si probabil gura se strange sub mască. Furie. Nu-l cunosc. Îmi place să citesc chipuri de când cu masca asta. Cu colțul ochiului, percep că întoarce capul după mine ca să se asigure cumva, în pompoasa inflamare, că l-am observat. Eventual să mă uit si eu si să decojesc ochii cu superioritate. Dar nu mai fac demult jocuri de-astea cu oamenii. Probabil e legat de vot. Eh, fiecare cu treaba lui, eu deja sunt la casa, îmi trasez singură produsele, apoi reiau traseul si deja se lasă seara.

Trec pe langa spital si troita la care se aseaza, de cateva ori pe an vreo 3-4 manifestanți anti avort. Plictisiti, si-au sprijinit plăcuțele de lanțul în zig zag, cu piloni metalici de pe vremea lui Ceausescu, gard care desparte trotuarul de artera principala. E una dintre puținele strazi centrale pe care nu găsesti masini parcate cu botu până-n zidul clădirilor. Nu mă abordează nimeni, așa că-mi las ochii-n jos, sunt zone în care trebuie să mai feresc crăpăturile sau spărturile mici de drum, umplute cu noroi si mizerii mici aruncate (scăpate) ca o hartă a nepăsării. Altfel, mă împiedic. Plăsoiul, rucsacul si sinusurile in vreme de octombrie, nu-mi oferă un echilibru tare bun.

Întâlnesc un singur cunoscut, ne salutăm si-ntre pașii neopriți mă întreabă dacă plâng. Nu, zic, sunt alergică. Eu cumpăr jumate stocul de servetele in lunile astea. Nu știu ce mai apare după ambrozie, ochii-mi sunt mai mereu în lacrimi. Nasul îmi curge în spațiul deschis sau la schimbări de temperatura (afara, in incintă), într-un buzunar stă masca, in altele 3 batiste.

La trecerea de pietoni astept. Nu e semafor, e doar o domnisoara care a iesit să-si cumpere ceva de la chioșc și a parcat acolo. Urmează o intersecție. Șoferii disperati din spate claxonează, lovesc in volan, probabil înjură, dacă ar putea, ar toca-o pe duduie din priviri. E ocazia lor să amintească c-aici nu se greșește și că femeile-s niște accidente la volan.  Aha, de-aia nu sunt oameni pe-afară, că-s toti în mașini. E interesant fenomenul în orașul pe care-l @faci de la un capăt în altul, lejer 25 de minute. Prin centru nu ai ce traversa dintr-o parte in alta mai mult de 7 minute.

Read more

La grădinița in vremea pandemiei de Covid?

*blogul hapi.ro nu este un jurnal realist si nici un fel de editorial online. Orice articol, exceptandu-le pe cele in care am scris clar despre experientele din Justitie, este absolut subiectiv si nu reflectă neapărat realitatea. Că între timp am devenit mare filosoafă si mi-am dat seama că realitatea mea nu e neapărat si realitatea altora.

Nu că mi-aș fi imaginat eu că normalitatea e ceva pentru care Universul m-a lăsat să mă veștejesc pe pământ, dar am zis că-i ofer copilului tot ce pot pentru un start binecuvântat, oriunde mă voi afla.

Marele start- grădinița. Dacă până acum ocoleam 3 blocuri ca să nu vedem oameni mari, adulți adică, acum, dacă-i vedem fără mască, trebuie să ne si ascundem.

Normalitatea-ti merge pan-acolo când, de după draperii cu perdele vechi de Muscel, te priveste cineva cum te ascunzi, ditamai arătarea de 2 metri. Tinand trotineta-ntr-o mana, rucsacul in ailalta si eventual o banană de la gradi. Si te maimuțărești in amiaza mare de după-o masină: te văăăăăd, hai că nu-i nimeni!

Când ne-am dus prima zi la gradinita, jale mare din partea altora. Plânsete, suspine, stat pe langa geamuri. Eu l-am imbratisat in parc. Regulile sunt clare si n-aveam nici un chef să mai stresez copilul sau să mă duc eu plangand la lucru, că oricum așa ajung, fiind alergica la ambrozie.

Te duci, te vezi cu alti copii, mancati, doamnele educatoare au mască, vă jucati, va trebui să stai pe un scăunel (nu stiu cum de nu mi l-au trimis cu Cargus la serviciu, că la noi in casă, nu stă nimeni pe scaun, scaunul e altă treabă… ) vin eu să te iau dupa masa de pranz.

– Bine, deci dupa ce mananc de doua ori vii să mă iei…

– Cam asa ceva. Inainte să doarmă ceilalți.

– Bine.

– Esti stresat puțin?

– Da.

Mă opresc in parc in fata tricicletei prea mică deja pentru el, bună pentru alti copilasi de 4-5 ani. Dar cum nu șofez, nu vreau să-l alerg dimineața pe jos la grădi.

– Si eu sunt putin stresata. Ai incredere in mine, noi doi de descurcăm!

– Am!

Read more

Ce inseamna pentru mine intoarcerea in orasul natal si asumarea faptului ca sunt diferita

Ha ha, in primul rînd se feresc oamenii de tine ca de râie in prima faza, apoi esti analizata si ostracizata ca femeie.

Am revenit în orașul natal dupa aproape 10 ani. Eram chiar fericita, veneam cu copilul, deja trecuse un an de cand locuiam cu mama la Cluj – unde si lucram – iar acum aveam ocazia sa nu mai platesc chirie si sa nu fiu toata ziua pe drumuri. Diferența fata de momentele trecatoare în care aterizam pe acasa din țări străine, 2-3 zile si mutatul complet a fost un fel de purgatoriu.

In Germania si-n restul tarilor europene in care calatorisem, nu am muncit ca altii, am fost oarecum privilegiata asa ca am invatat regulile, respectul, bunul mers al societatii, am participat la evenimente, am trait in medii culturale, am fost in țări sărace cu oameni fericiti, am mancat laolalta cu oamenii privilegiati dar si cu cei săraci lipiti pamantului. Am stat in resorturi de lux dar am calatorit si-n autobuse pline de oameni nespălati si urat mirositoare, am dormit si in conditii mai proaste dar am trait din plin si viata de familie in casa frumoasa si mereu plină –familie, asta au fost ei pentru mine- în NordrheinWestfallen.

Veneam aici si eram primita cu entuziasm, părea că am prieteni, rude, cunostinte, insa ce-mi amintesc acum e că întotdeauna mă asteptau mama si bunica.

Cand m-am mutat definitiv (cat o vrea Dumnezeu), lucrurile au început să se schimbe si incet, impactul emotional dintre mine, oraș si oameni s-a făcut simțit. Desi venisem ca un pustnic alungat, copilul mă făcea atat de fericita incat a completat perfect disparitia din peisaj a oricarui alt personaj. Eram – suntem – eu, el si mama. Nu am simtit nici un fel de singuratate. Insa incet, rautatea unora, nemultumirea personala față de egoul lor mare, faptul că eu respingeam sau nu participam la vocatiile multimii, toate s-a indreptat inspre mine.

Read more

La stomatologie în vreme de pandemie

A venit o vreme, ca-n apocalipsă, o vreme-n care, era o plagă să te duci la medic, la spital – era mai infricosatoare decat leziunea de care sufereai sau boala pe care-o aveai. Vremea in care a apărut SARS-CoV-2, s-a declanșat o pandemie, iar lumea s-a împărțit in două, făcând exact ceea ce nu trebuie făcut in vreme de cataclisme, pandemii, război. Au uitat că mai era si altă cale. Cea de mijloc. Insă nimeni nu-si asuma implementarea ei pentru că, Sars Cov 2 coincidea cu multe alte probleme de pe planeta asta… război in Siria, amenințări din partea lui Erdogan cu rolul lui strategic in politica mondiala, slăbiciunea Romaniei in EU, Putin tacut si incontrolabil, Trump repezit si obsedat de putere si de altele, oameni care mor prin Africi fără să fie băgati in seamă de cineva. Din două tabere, cum am fost adesea, am devenit 222 de tabere. Mai urmează să ne împărțim in districte ca-n Hunger Games.

Să fie clar, eu nu sunt gaița zeflemitoare…

Nu am atata curaj, mi l-a retezat chiar statul roman, printr-o decizie neconstitutională.Care nu e inca definitiva dar Partidul va avea grijă să fie. Așa că-mi văd de ale mele (cand i-as putea ajuta mult si pe altii!)

Stiam că există si el pe lume dar nu (mai) voiam să am a face cu el.

A apărut ca un fulger care mă îngheța un moment – în urmă cu cateva săptămâni. E acolo! Ok, lasă-l în lumea lui, n-ai nicio șansă în orașul ăsta mic să întâlnești pe cineva care… Iar tu esti puternică! Te pui seara, când îți termini treaba langa copil si esti bine!

Dar începe să te doară vag, durerea aia despre care nu stii de unde vine, doar banuiesti. Parcă-i peste tot. Te uiti la copil si trece. Totuși, suferința e acolo de dimineață, poate trebuia să descarci cumva si programul ăla, synctuition, că cică, meditatia aia pe-o anumită frecvență, te tocmește la cap?

Până la urmă cât poate durea… o durere? Până mori sau își pierde din intensitate. Pe vreme de Covid, nu e momentul să faci schimbări în viața ta, să te duci să-l cauti, nici să te caute el. Ia uite, ăstia mai restrang relaxarea. ca pe vremuri, cu elasticu ăla din chiloti și din sosete, nu te duceai atunci la Panty că dacă te îngrășai sau slăbeai ziceai: mama, strâmtează-mi putin elasticu la chiloti că mi-s largi…

Am suferit în taină, c-așa-mi place mie

Mi-amintesc de o tanti care s-a prezentat la chefi la cutite si-a zis că ea are ocupația de Stăpână. Făcuse acolo o mămăligă sau ceva si, după cum s-a cam prins juma cetățeanu, nu sarea și piperu dau gust mâncării ci povestea din spatele ălor două mâini.

Mă gândesc să mă duc și eu, fac un gris cu lapte – pun dulceață de mure pe deasupra, că-mi aduce o colegă, si spun că-s Sadică în viața de zi cu zi. Chiar dacă e muncă de birou uneori. Și că, tot uneori, în timpul liber, mai dau și cu biciul. Ulterior, de când era să-mi pună cătusele ca la Alexandra Stan in Mr Saxobeat, m-am gandit eu așa, că e ok să fiu doar Sadică c-o viață avem. Aici si-acum, adică, nu în eternitate.

Să-mi dai un telefon din când în cand…

Read more

Cadrul general de Covid 19 în Romania, pana acum. Teama de moarte. Pamflet

Iau telefonul de pe masa alba care sta langa sofaua mea, locul în care stau seara de seară, să scriu. Vreau să văd poze de acum 2 luni si de acum o luna. Sunt obsedată de poze. Nu mă îndur să le șterg nici pe alea alunecate, albite, c-o păpădie, o piatră, un vierme… o stare de alertă. Au trecut 3 luni de când nu ne-a fost frică, da deloc. Că habar n-aveam pe ce lume trăim, stiam doar că avem Constitutie si democrație, da se asezase deja prafu si gazele lacrimogene pe ele. 3 luni

– de când credeam că Wuhan este vreo componentă karmică din Mahabharata hindusa

– unii am aflat apoi, relativ repede, că niște lilieci, în loc să stea cu capul în jos si să sperie turisti prin peșterile lu Ies Shim-Ping , au aterizat în piața Wuhan, piata de pește unde probabil i-a mâncat… un porc. Că acolo, nu-i așa mare diferența între pești si porci, amandoi au gustul la fel.

– românul nu se face frică de nimic, dacă Nimic nu are cuvântul unguri si Ardeal în aceeasi  propozitie. Noi avem competitii precum Supravietuitorul, Neinfricatul, pana si Xena ar fi fost inspirată de la un capăt încoronat cu nume de Zăvor. Asa că nu ne era frică domle, că China-i departe și jucăriile pe care le-am cumpărat de la magazinul de aproape, încă mai rezistă. Apropo, ati observat ca toate fac la fel? Sirena de politie sună ca elicopterul, elicopterul ca roaba, roaba are aceleasi lumini ca și caruselul cu masinute iar chinezoaica ce ți le scanează sună tot precum sirena de politie… Da au preturi bune!

Apoi am auzit de pangolin. Noi credeam că-i un  tratament inovator pentru prostata, ăl de apare la teleshopping si dacă-l cumperi in următoarele 30 minute, ofertă unică de 6 ori pe zi,  te lasă  să duci o viață nefu… nefertilizantă alături de familie. Adică locuiesti singur la 74 si ieși în continuare de 3 ori pe noapte să faci pișulici. S-au apucat romanii de căutat pangolin pe net si-au dat de-un fel de sopârlă puțicioasă, fără dinți, descrisă ca fiind timidă da bunăciune, cu bot de arici si solzi, traficati precum pielea crocodilului.

Read more

5 jocuri interesante de jucat acasă, cu copilul hiperactiv. In perioade de izolare

(cand nu mai poti, agată-i baloane rezistente pe usile din casă. Cu mâna, cu piciorul, le lungesti cât vrei, la noi a functionat)
Si aruncați cu mingi moi după decorațiuni!

Ca să nu o iei razna, găsește-i preocupările preferate dar si sigure. Nu le stii? E timpul să le descoperi la 3 ani măcar.

Insist pe timpul de calitate pe care-l petreci cu copilul tău. Dacă mai e si neastampărat conform varstei si nici unui prospect, daca nu stă locului, mie mi se pare absolut clasic si potrivit cu temperamentul, asa ca nu-ti face griji, doar găsește-i ocupatiile potrivite. Nu-l priva de… Tine.  Dacă nu l-ai văzut niciodata, pana la 3 ani – si nici atunci să stea lungit pe covor să facă un puzzle, are si mai multă nevoie de atentia ta. Crede-mă, vrei să-i dai atenția ta, nu nervii tăi!

– televizorul sau consola sunt altceva, îl consolezi lăsându-l singur într-o lume care-l va atrage mai mult decat realitatea plictisitoare. Mai ales daca trebuie sa stati în casa că afară se plimbă Virusu sau daca pur si simplu, copilul e bolnav de la gradi si nu puteti iesi.

– da, sigur ca il las si eu la desene. Are perioade scurte in care, o data pe zi sau la cateva zile @este masha si Ursul, un iepure si-un elefant care mă exasperează si cântecele in limba germană, cu niște imagini nostime care-l țin în fața ecranului. Daca am sărit de 20 de minute, cat fac eu o placinta, copilul e nervos si nu mai are chef de nimic după desene.

Oricat de obosita si fara chesf sunt, căci sunt si așa, măcar 20-30 minute fac cumva sa stau cu el. Cu adevărat adică – să mă joc pe bune după serviciu si cumpărături si alte activităti. Dar de obicei ne jucăm mai mult, nu o jumatate  de ora.

O să vezi că uneori, chiar te poti relaxa langa el, o pauză pe balcon daca e vreme bună și sunt șanse ca el să se joace mai departe.

Floo Me – set de modelaj

https://www.emag.ro/set-creatie-craze-flo-mee-unicorn-4059779013656/pd/DWVVLBMBM/

Read more

Inmormântarea lu Bobică

Avea tata un prieten  de pahar.  Cu cat  trecea timpul, setea lui tata, Dumnezeu sa-l ierte, devenise tot mai mare si singurul cu care se mai intelegea era Bobică.

Ăsta, era din născare un individ încâlcit la minte, năzuros și veșnic nemulțumit. Pe când alții înaintează-n vârstă, căpătând si puțină înțelepciune, pe-alții anii-i detașează de un intelect generos.

Ca arătare, era un om zdravăn, la un metru 75 alb în cap, dar vopsit negru-verzui, cu-n ochi mai sus și unul mai la dreapta, buzele parcă-i erau fire de mărțișoare împletite cu nod. In loc de nas, îi scăpase Dumnezeu un bulgăre de pluș în mijlocul feței.  

 Se îmbrăca precum o paiata, cu-n costum negru pătat cu bere, camasa rosie si cravata portocalie. Intotdeauna asa!

În centrul orasului,  stătea pe loc minute întregi, părea că gândește care-ar fi următorul pas. Daca nu-l vedeai că umblă, puteai jura că-i statuie.

Cateodata mai venea si pe la noi, foarte rar, că in afara de tata nu se bucura nimeni de prezenta lui. Venea de Sf. Pasti la Udat. Nu stiam cum sa ne ferim de această emanație dulceagă, cu miros suspicios, dar Bobica mandru de el, ne șpreia și-n ochi.

Bobica avea o iubita cu care convietuia, Ofelia, femeia innebunita dupa Bobica, cu 10 ani mai in varsta decat el.

El profita de ea la maxim, fiind un lenes, nu-i placea munca, pensia ii era bunicica dAr mai mare era a Ofeliei.  Bobica se certa mult cu Ofelia, nu lucra nimic, n-o ajuta dar ea desi pățise vreo 5 căZnicii, il iubea ca la 18 ani! Uneori, cand se certau, el pleca hai hui si nu-I mai răspundea cu zilele, așa, numa să vadă ea cât o poate face să sufere…

 Suflet neputincios, Bobică ăsta n-avea altfel nici fărâmă de amic, până și vecinii îi lăsau cuie-n prag. Ba bătea copiii care veneau la colindat cu-n vătrai, ba omora cu pietre un caine ce lătra prea tare, gazul si curentul și le trăsese din cer, pe banii vecinilor și uite asa. O data l-a cautat copilul dintr-o casatorie anterioara dar Bobică s-a uitat pe vizor si nu i-a deschis, pentru ca stia ca-i cere bani.

Soarta nemiloasa l-a lovit si pe Bobica si a decedat. L-a gasit Ofelia  in casa!

Read more

Jurnal de pandemie Covid 19. Ordonanta a saptea. Centrul de carantina din oras de pune fata in fata cu Frica

Ro: 141 morti, peste 3600 total cazuri confirmate…

20 Fariseii au întrebat pe Isus când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le-a zis: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. 21 Nu se va zice: ‘Uite-o aici’ sau ‘Uite-o acolo!’ Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.”

Nu rețin multe din Biblie, Cum n-am retinut din Coran, din manuscrise. Dar cred in Iisus ca Om si Dumnezeu. Probabil ca asta ti-e data, e mai mult decat Credinta aia @obligatorie, il simti sau nu. Si da, mă cam tem de El, nu stiu cum sa ma raportez la El, dar mă rog în felul meu. Ti-am zis ca la 19 avem ora de rugaciune toti 3. Eu recit un anumit psalm. Imi place mult, sunt capodopere psalmii lui David. Ce chestie. Ora 19. Covid 19.

05.042020 E panica in oras. Una psihologica, somatizata…

Unii sunt foarte suparati, la extrem, altii sunt foarte nervosi pe cei suparati la extrem, se cearta pe retele sociale. Majoritatea insa, argumenteaza. Si fiecare are dreptate.

Care-i treaba cu frica asta si de ce nu poate cel care locuieste acum in… Luxemburg sau in orice alta tara muuuult mai dezvoltata si dotata cu echipamente – sa ne inteleaga, pe noi, astia din teritoriu? Buni sau rai.

Un centru de carantinare e situat in oras, deasupra locului meu de munca,  pe str Fizesului. Citez din ziarul nostru local: aici au refuzat să intre in interior. Ele au reclamat condițiile „de spital” de la centrul din Gherla, față de alte persoane, care au fost trimise în carantină la hoteluri.

Aici au fost deja aduse 60 de  persoane *asa scrie presa locala_

Acum scriu si eu: oamenii s-au intors din zonele rosii si trebuie sa respecte carantina obligatorie 14 zile, apoi, daca sunt asimptomatici, sa mai stea acasa 14 zile. Se stie deja că cei care transmit boala, sunt mai ales cei asimptomatici si care nu respecta regulile. Ca ei nu au nimic de pierdut. Unii Vorbesc asa, ca ei tot mor, ca toti suntem datori cu o moarte, etc.

Ne temem de cadrele medicale (sau voluntarii) care-i ingrijesc si-n acelasi timp avem un respect deosebit pentru ei, dar asta e marea incercare!

Uite, eu sunt mama si daca mor… dar eu NU mor. Asta, pare optimism, nu e, e doar linistea din suflet si Increderea. Si multa multa protectie. Se tem si jandarmii chiar daca nu spun, politia, cei care-i pazesc. Nu au echipamente, spun ca au, dar pe retelele sociale cer spitalele echipamente (vezi spit Municip Dej, i-ar fi dotat imediat daca aveau de unde sa cumpere sau sa identifice producatori rapid!!! , mastile nu sunt suficiente la aceasta rata de contagiozitate. Dar nu au inca echipamente de protectie nici ei, anuntul e tot acolo!

Read more

Ce înseamnă carantina Covid 19 pentru cupluri si pentru familii: nebunie, plictis sau un nou început?

 Lumea, cu tot ce-o fi însemnând ea, ne-a dat un răgaz.

Câțiva îl vor simți ca fiind teribil.

Unii oameni trebuie sa stea in casa aproape de semeni pe care nu-I mai suportă. Sau pe care nu-I mai suportau pana acum. Cred ca daca nu se vor misca, în sensul de a trece peste Sine si peste sentimentele urâte derivate din frică (mânie, dezgust, mandrie, lehamite, autosuficienta, nerabdare, frustrare, etc), finalul vietii de pana acum – nu al celei pe Pamant, ci a traiului- va fi inevitabil scurtcircuitat, in functie de actiunile pe care le vor intreprinde.  

Sau din contra, va fi o resetare a tuturor programelor mentale si a rutinei pe care-au mers până acum, o resetare benefică. Sigur că nu orice restart e unul ușor, daca te desparti de exemplu, nu ai experți, nu prea ai experiență, nu-ti spune nimeni ce faci mai departe. Te descurci cu propriile trasaturi de caracter si neapărat, ai nevoie de muuuult curaj!

Într-un cuplu: ori realizezi ca desi erati deja in stare de avarie, vreti amandoi sa mergeti mai departe împreuna si va iertati reciproc pentru lucruri care oricum, nu mai au importanță acum.

Nu mai are importanta cu cine te-ai culcat. Nici ca-I trebuie zilnic ciorbita, cădeti de acord sa si le fiarba singur. Perisoarele… Nici ca esti tu vorbareata si el mutos, el afemeiat si tu cuminte, ca asa trebuie sa fie o Doamna. Let s face it. Nu exista cupluri care sa se suporte intru totul si mereu.

Acum e momentul sa-I spui ca ție-ti place să dormi separat si ca asta nu înseamna ca nu-l mai vrei, ci că somnul, e somn.

E momentul sa-I spui ca tu crezi că vrea prea mult sex si că, daca dorintele tale hormonale nu coincid cu ale lui, nu inseamna ca nu-l mai gasesti atractiv.  Sigur că dacă, el vrea sex mult- o data la trei saptamani-  amanta va fi online pe what s app cand tu vorbesti cu dr de familie despre alunițele care ți-au ieșit pe piept.

E momentul să-I spui ei ca nu-I suporti parfumul, nu că-I urât ci că-I prea puternic. Că nu-ți place ce jachetă ți-a luat, că pari un crocodile dezosat în ea…

Read more

Jurnal de pandemie Covid 19, duminica 30.03. Maximum de restrictii

S-a dat azi a patra ordonanta militara de cand am intrat în starea de urgență pentru covid 19.

O săptămana si ceva de la înregistrarea primului deces in Romania, astazi sunt 43 de morți. Lumea e speriată. Mai ales că stau acasă si când stai închis undeva, chiar in cuibul tău, ai timp să-ți faci scenarii. Filme si proiectii din viitor, care cel mai probabil nu se vor intampla, nu ti se vor întampla, asa cum le proiectezi.

Pe de alta parte, cand nenorocirile vin, intri pe pilot automat si, indiferent de credința fiecarui om, o forță supranaturală îți coordonează actiunile. După ce trece tsunami, esti cel care spui: nu cred ca am fost capabil să trec prin asa ceva.

Cred ca, in afara măsurilor fizice, a limitărilor, a atitudinilor care trebuiesc respectate, în inima fiecărui om se schimbă total ceva. Mai ales daca omul,  are timpul ăla pe care poate să nu-l foloseasca spre a se umple de frică ci să facă puțină introspectie.

Read more

Jurnal de pandemie Covid 19. Sambata, 28.03. Stăm toti acasa

Unele file din jurnal ar trebui sa le scriu pentru tine, băiatul meu drag. Celelate articole au mult mai mult SF in ele, aici încerc să rămân mai obiectivă.

Până azi, 30 de persoane au murit în România din cauza COVID-19. 1452 de cazuri confirmate pozitiv. Nu sunt testere. Nu sunt echipamente pentru medici, decat ici colo. Directia de sanatate a dezamagit pana acum si populatia si mediul sanitar, spitalele, autocarantinatii si pe cei care suna la un număr de la care nu obțin nimic. In nici un caz testarea. Cam asta găsesti in ziare, la TV. Nu e dezinformare si nici tentativa de panicare a populatiei, nu are nimeni de câștigat din asa ceva. Acesta e mersul lucrurilor.

Nu exista nicio continuitate în vreun act comunitar, politicienii se împiedica mereu de ceva. Se agață de furnizori falși, promit ca testeaza, aleg aleatoriu dupa standarde create de ei. Lumea e speriata.

Se stă în casă. Se lucreaza de acasa. In afara de furnizări servicii, produse alimentare, spitalele functioneaza si ele dupa un cod al lor, mai pe langa noua ordonanta, care nu e nici ea foarte clară. Fortele de ordine sunt… la ordinul cuiva, adica fac față cum pot. Si cum li se spune.

Se fac hârtii noi. Se schimba formularele de iesit, de intrat, de scos cățelul la plimbare. Imprimante, hârtii si păduri tăiate avem. Măști și testere si un plan A, nu. Darmite B.

Read more

Jurnal de pandemie. Ziua a cincea. Un vânt de panică

Astăzi m-am panicat puțin. A fost o zi mai ușoara la serviciu si am avut mai mult timp să vorbim unii cu alții, am avut timp să citesc, am stat cam o oră  să observ si să bat din gură la  o anumita instalație, să-mi asist colegii. Acolo am mai glumit si-am uitat total că e ceva absolut schimbat in lume.

Cred că ar trebui să rup contactul cu media. Să postez doar pe blog. Că mi-e terapie. Nu sunt genul de persoana care-si împrăștie frica la modul colectiv dar o simt pe-a altora, Îmi alimentez niste scenarii care nu mă ajuta absolut cu nimic. Ba din contra. Pana la urma, eu fac exact ceea ce trebuie să fac – acest loc de muncă, asa cu câștig mic, cum e – m-a salvat atunci când m-am întors în țară si am rămas însărcinată. Asa că nici nu am luat în considerare să nu merg la serviciu alături de colegi.

Drept urmare, daca nu îmi umplu capul cu prostii, regulile medicale si sociale le-am asimilat si mi-as usura mult viata daca-mi văd de treabă si nu creez scenarii mentale. Cand citesc compulsiv ziarele sau aud noutati pe la unu, altu, automat, mintea mea înfrunzește o întreagă saga. Si la ce-mi foloseste? Informare? Nu. Toata lumea vorbeste exact din alt unghi, mintea noastra analizeaza si ni se listeaza niste tipare. Nu le pricep deloc. Azi de exemplu, aflu că:

Read more

Jurnal de pandemie. Starea de urgenta, ziua a patra, încă nu ştim la ce să ne aşteptăm

Servicii de utilitati publice.

Programul mi s-a devansat cu o ora. Depinde de zi, daca sunt deplasarile obligatorii in teren, sau nu sunt. Nu m-a obligat nimeni sa continui sa vin la munca dar mereu sunt aici. Nici nu mi-am pus problema sa ma retrag. Lucrăm pentru oameni. Nu am stofa de erou, am pierdut multe in ultimii 5 ani dar am castigat ceva ce n-are echivalent in bani.

Stiu ca nu ma voi îmbolnavi. Nici eu, nici ei.  Ma protejez exact ca ceilalti colegi, citim zilnic eventuale instructiuni noi. De unde stiu ca vom fi bine? Eh (zambet)

Imi sarut copilul care de obicei nu vrea pupa, ca sa alerg dupa el înainte de-a pleca. De data asta nu mai alerg. Si pantofii de serviciu raman la usa, pana ce-I dezinfectez. Numai de ieri am inceput sa-mi las hainele de lucru la usa si să şterg cuierul, rucsacul, sa ma spal iar pe maini, apoi iau haine de casă.

Ies totuşi pe la 7, 30 desi as putea sa ajung la opt. Daca cumva unul dintre oameni nu poate merge pe teren azi? Eu am mai fost, am instruire, am si teren pe fişa. Pot inlocui aproape orice coleg, bineinteles, in echipa de doi, asa cum avem regulament.

Imi infund castile in urechi, trag rucsacul, masca de protectie, o salut pe mama. Dau drumul la muzica sa nu aud cum striga el: hai inapooooi si da-mi pupaaaa, mama! Azi e tot prima data când folosesc masca de protectie si in drum spre serviciu. 15 minute pe jos, mişcare. Numai ca e un spatiu in care masinile si tirurile trec ca pe autobanda. Acolo,  aproape trag inspre şanţ.

Pe drum, cânt în mască. Asta  inseamnă ca va trebui s-o spăl. De maine o iau pe cea din material plastic, botniţa aia.

In meinem Leeeeeben
Bin ich oft geflogen
Bin ich tief gefaaaaallen
Und manchmal auch ertrunken

O stiu pe de rost. Nena. Mă ajută să mentin accentul, că oricum, am uitat multă germană.

Read more