Sharm el Sheikh Resort Domina Coral Bay. Prezentare

Sharm el Sheikh Resort Domina Coral Bay. Prezentare

plan harta Domina Coral Bay Pe coasta sinaiului , unde se zbate Marea Rosie , aproape de insula Tiran se afla resortul imens care cuprinde partitiile :
Domina Coral Bay Oasis
Domina Coral Bay Aquamarine
Domina Coral Bay Harem
Domina Coral Bay Sultan
Domina Coral Bay Elisir &Spa

si cica Prestige e alta mancare de peste dar eu va spun ca nu e 🙂 . Fata de Elisir&Spa

Nu am gasit nicio prezentare detaliata pe net , nici macar pe trip advisor , fiecare hotel era infatisat ca si cum ar fi o entitate de sine statatoare . Acesta este un articol pentru cei care ajung la un moment dat sa isi petreaca vacanta la Domina Coral Bay in Sharm el Sheikh si vor sa fie informati. Unele detalii nu sunt pe placul operatorilor de turism si-o sa intelegeti imediat de ce.

Imaginati-va o imensa plantatie de orez. Pe fiecare terasa creste un anumit soi de planta.Gustul e acelasi si sunt imprejmuite de acelasi gard. Asa e si Domina Oasis – multe dintre asa-zisele diferente nu sunt rentabile ca pret pentru turisti. NU prin agentie.
domina coral bay

Domina Coral Bay se numeste toata plantatia noastra.
Oasis e basisul adica cel mai ieftin cum ar veni.

Cazare , masa
Cei care se cazeaza la Domina Coral Oasis au acces la restaurantul comun (Coral) la care merge toata lumea, e cam inghesuiala la frigarui , galagie si eventual mai multi turisti alcoolizati pe mp2.

Cladirile se afla mai sus in resort (imaginati-va terasele cu orez) si va trebui sa va deplasati dintr-un loc in altul (camera-plaja, camera-restaurant, camera-receptie) cu Taf Taf-ul trenuletul care circula prin statiune .Majoritatea camerelor au vedere la mare

Mancarea e buna si e aceeasi peste tot, difera doar prezentarea si restaurantul dupa cum veti citi in continuare
Despre plaja o sa vorbesc la final pentru ca e aceeasi ratota pentru toti.

Domina Coral Bay Aquamarine

Singura diferenta intre ce v-am prezentat mai sus ar fi locatia. Partea numita „Aquamarine“ se afla chiar langa mare si aproape de receptie, de restaurant si de marketul in care o sa va minta sau o sa va enerveze- dupa caz , comerciantii.
(de pe main beach urci direct la Aquamarine.camerele sunt la fel)
vedere de pe plaja domina Aquamarine

Nu exista un motiv pentru care eu v-as recomanda sa platiti prin agentie bani in plus ca sa „updatati“ la Aquamarine.

Domina Coral Bay Harem
E departe de plaja principala , e departe de toate. Cica s-ar situa mai sus decat cele prezentate anterior (daca cereti o oferta pt Harem va fi mai rotunda) iar motivul e restaurantul nou nout care intr-adevar arata impecabil

Nu uitati ca aveti aceeasi mancare peste tot.Numai ca incepand de la Domina Harem , o sa beneficiati de mai multa atentie , alt stil in aranjatul meselor, restaurante atractive si evident mai putini oaspeti

Ca sa mergi la plaja, la receptia Oasis, la shopping in resort- de la Domina Harem trebuie sa astepti in statie Taf Taful (1) . Cam 5-10 minute ,depinde .
Restaurantul e chiar langa cladirile unde esti cazat si acolo beneficiaza oaspetii si de-o piscina care nu-i grozava. Pana la urma eu merg pe ideea ca nu mergi la marea plina de corali ca sa faci baie in piscina.

La Domina harem sunt si vilele.Vile cumparate , cu owneri care inchiriaza la randul lor. Sunt atat de frumoase gradinile si aranjamentele florale, palmierii, aleile incat pe moment te-ai contopi cu ele. Este una din zonele care mi-a placut mult

Domina Coral Bay Sultan
Aici incepem sa vorbim despre update.
Daca va cazati la Domina Coral si vreti o updatare la Sultan o sa va ceara cam 200 de euro pe camera (la all inclusive)-la fata locului. Daca veti plati prin agentie, o sa va taxeze mai mult!
Si nu doar atat. La o discutie de o jumate de ora cu receptionerul, scoateti camera la 105 euro 7 zile, all inclusive TWIN, 2 persoane.Ok si bacsis de 20 euro deci 125

Daca merita sa updatati la Sultan?
DA

Pentru ca restaurantul e select, elegant, personalul amabil si excesiv de amabil contra cost. Evitati astfel aglomeratia eterna din main restaurant
Piscina e frumoasa, destul de mare, aflata in apropiere
Dar nu numai asta.
Desi camerele sunt aproximativ la fel peste tot, la Sultan va aflati aproape de: plaja principala, receptia Oasis, receptia Sultan, restaurant, shopping.
Taf-taful il folositi doar daca aveti chef sa va plimbati prin resort

Pentru „LAKE UPDATE“ mai platiti 10 euro in plus pe noapte. De la Sultan.Ce inseamna Lake update? Cam asta

Si numai daca sunteti cazati acolo aveti voie sa folositi lacul. In rest, va aflati tot in area „Sultan“ si-o sa va simtiti ca niste cadane rasfatate, dupa caz.

Domina Coral Bay Elisir &Spa
Exclusivist cam degeaba as spune eu

Se afla tot langa zona Sultan dar are iesire privata la mare, sala de sport in aer liber , 2 piscine in plus, curte interioara in rest -piatra, palmieri si apa care-ti curge in cap daca vrei de sus de jos si dintr-o parte, o cada cu bule , niste paturi cu baldachin si cam atat.


Camerele sunt mai frumoase intr-adevar, mai deosebite dar cam intunecoase din cauza podelei inchise la culoare si poate aveti „noroc“ de cazare pe partea cu gradina – care nu reprezinta ceva deosebit.
camera la hotel domina elisir&spa
terasa hotel Domina Elisir Spa
piscina interioara Elisir Spa
baia la hotel Domina Elisir

“Plaja privata“ de la Prestige&Spa nu merita efortul , e mica si e plictiseala mare pe-acolo. O sa vreti oricum sa mergeti la Main Beach
plaja privata
vs
plaja domina coral

Cat o sa va ceara o agentie? Cam cu opt sute de euro in plus pentru cazarea la Spa (sa nu credeti ca aveti si proceduri incluse, doar utilizati ceea ce vi se pune la dispozitie). Cat platiti la receptia Oasis daca vreti sa updatati? Cam 400 poate 300 de euro pentru 2 persoane. Si un mic bacsis.


Plajele din Resort Domina Coral Bay
Atractiile din Coral Bay

Sunt mai multe.
Plaja principala cu bazinele in mare si reciful de corali face toti banii. Am fost la hoteluri mai bine cotate si n-am avut pontonul acesta plutitor cu scaune scoica pe care te poti relaxa in voie si care niciodata nu e prea plin. Sa stai in scoica sa te miste vantul in voie si sa vezi marea albastra este deplinatatea Spa-ului si a comuniunii cu natura din poezia eminesciana 🙂

Plajele secundare: Owner Beach, Prestige (adica aia de la Hotel Elisir Spa), Ali Baba, nu-s de luat in seama. In apa nu poti sa intri direct de la mal din cauza coralilor. Nici cu papuci nu ai voie. Doar de pe ponton. Si singurul ponton care merita toti banii e cel principal cu piscina incorporate, folosit de toata lumea

Barul cu all inclusive se afla langa plaja , e accesibil si e ok ca sa nu mori de sete dupa ce-ai stat o ora pe sezlong

Ce mai poti face in resort: seara shopping in zona special amenajata.Gasesti de toate, trebuie sa te targuiesti si sa te astepti sa fii mintit la greu. In general egiptenii iti spun ce intuiesc ca vrei sa auzi.
argint
shopping Domina Coral
carpete si covorase in Egipt

Ziua- te poti plimba cu taf-taful, poti vizita si celelalte plaje, ferma lui Ernesto (unul dintre directori creste acolo papa organica) poti face sport , sunt o gramada de activitati. De la gimnastica in apa pana la yoga si dans, fotbal, etc.
Activitati pentru copii nu am prea vazut ca nu m-au (prea) interesat

Sa nu uit de scufundari. Centrul de Diving e chiar acolo in resort langa plaja Prestige Spa Elisir.whatever
centru de Diving in Egipt
Red Sea

Poti juca tenis,biliard, volei si e locul ideal pentru jogging.
Acum e in constructie o piscina olimpica si un teren de fotbal, inca unul de tenis si alte baze pentru entertaining- Green Bay Sporting Club
Te poti duce la masaj pe plaja sau in Spa- sauna , impachetari

Poti inchria o masinuta electrica ce are 4 sau 6 locuri (8 chiar) si te plimbi prin statiune, nu ai cum sa te plictisesti. Cea cu 4 locuri costa 10 euro pe ora iar aia cu 8- 15 euro. E avantajos s-o iei si o zi intreaga, ai un discount bun
masinute de inchiriat

Insula Tiran e vizibila in apropiere si o poti vizita (nu in sensul de-a pasi pe ea) , poti face snorkeling peste tot sau poti alege excursii cu glass-boatul. Care nu merita- dupa parerea mea. Dai 30 de euro de persoana ca sa vezi exact ce observi facand snorkeling 🙂
Red Sea, Tiran

O iesire pe mare cu submarinul costa cam 50 euro de persoana (prea mult!). Merita numai daca ai copii carora nu le place snorkelingul.

Internetul merge teoretic peste tot. Practic merge ca purecele la plimbare , pe cand crezi ca l-ai prins, sare si esti deconectat. Totusi dimineata devreme , daca ai nervi buni si cofeina la bord te descurci.Si e gratis.Ceea ce rar spre niciodata gasiti in hotelurile din Egipt

Nu exista bus catre Naeema bay. Daca vrei la oras trebuie sa-ti comanzi un taxi

Transferul cu taxi de la aeroport la resort costa 20 euro. Si e cam la 7 km distanta

Nu uitati ca pentru Sinai nu se plateste viza, chiar daca vamesii va vor intreba de ea.Se pune stampila de intrare, iesire- atat.

Nu mai ramane decat sa gasiti chartere catre acest loc de vis.

Ce-am mai  facut prin Egipt

Ce-am mai facut prin Egipt

floare de muscata Pai in primul rand, mi-am dus haine putine. Ca mi-ati spus voi ca-s greu de cărat, prea infoiate, prea inutile si m-am gandit eu c-as putea sa ma imbrac mai mult cu crema cu factor de protectie solara

Zis si facut. Am repetat operatiunea in fiecare zi de 3-4 ori , mai ales dupa ce-am sarit pe-o meduza si m-am băsicat regulamentar de mă ustura pielea si cand respiram darmite cand ma atingea soarele

Dupa 2 zile m-am trezit fara crema si m-am dus sa cumpar Nivea cu FPS 50, cum mi-a spus domn doftor inainte de plecare. Pai voi stiti cat a costat crema aia? 18 euro. La soare te puteai uita dar la pretul ei , ba!
In Egipt si-n alte tari arabe, cremele de import cu FPS sunt mai scumpe decat argintul! Bine, e drept c-aveau si ei niste margarine de intins pe corp , mai ieftine si mai puturoase dar nu m-am bazat pe ele .

Mi-am luat genti de piele care nu-s de piele dar arata bestial!
O sa ziceti ca-s tăntălaie. Sunt, dar numai în cateva episoade

Intrebi de 3 ori daca e piele, o intorci, o sucesti, ti-o aprinde cu bricheta, o mirosi, sari pe ea ca in desene animate , arata impecabil! Cum sa-ti dai seama ca e….“piele egipteana“? Dupa ce 4-5 egipteni s-au spovedit si mi-au spus ca ei n-au văzut piele in viata si-n fața lor, dupa ce 4-5 egipteni mi-au jurat ca ei piele mi-au vandut , imi venea sa strang toate gentile in fata resortului si sa le dau foc ca sa vad cum miroase da nu stiu care-s la ei conditiile de detentie, ma gandeam ca n-o sa am all inclusive.
geanta imitatie piele egipt

Pana la urma aflati ca : de la egipteni cumparati niste genti foarte bine lucrate pe partea cu detalii (care nu imita nimic) si imitatii FOARTE BUNE ale unor firme celebre.
genti imitatie Vuitton

Am mancat putin!
prajituri egipt

Cu ocazia asta va reamintesc de concursul iLux . Frumusetea nu e usor de castigat 🙂 Dar mai aveti 6 zile la dispozitie.

Am petrecut o zi intreaga la toaleta din motive tehice. La um moment dat, pe la micul dejun, am simtit ca intestinele mi se transforma in corali si m-am mutat in cămăruta predestinata. Pe cand ieseam ostila si dezhidratata,cu ochii de miriapod strivit, vine un nene egiptean si-mi da o mușcata. O floare de-aia rosie. Romantic gest, la care omul meu nici nu s-ar fi gandit , mai ales la 7 dimineata cand eu sunt drăguță precum rugul aprins . Am ascuns floarea in poseta ca sa nu-i tai omului bacsisul pe 5 zile

Am cumparat argint. Argintul e relativ ieftin si frumos, foarte frumos!
argint Egipt
argint Egipt
argint Egipt

Am facut snorkeling , am locuit cu soparlele mici si dragute (am avut all inclusive, da?), m-au trecut 2 fiori cand ambasada Romaniei m-a avertizat ca ma aflu intr-o zona de risc si mi-au lasat ei, dragii, un numar sa ma salveze in caz ca ma calca vreo camila.
soparla pe perete

M-am relaxat, m-am detasat de toate, m-am enervat pe comercianti,m-am ars (la propriu), am zburdat printre flori si printre pesti. Si m-am intors la realitate. Aterizarea a fost plina de turbulente .Dar se presupune ca am suficienta energie sa le rezolv si sa planez lent in continuare

Mi-am reamintit ca rasarim si apunem periodic si ca n-ar trebui sa ne lasam doborati de furtuni trecatoare.
apus de soare in Sinai

Viața în Egipt. Si existența în Egipt

Inca nu exista pentru egipteni „pe vremea lui Hosni Mubarak“ si „dupa Mubarak“. Tranzitia este peste tot grea, aproape ca o nastere fara nici un fel de anestezie. Marea majoritate a egiptenilor au trait ani intregi fara sa aiba asigurari de sanatate, acces la servicii si un loc de munca. Ori, pentru ei, nu s-a schimbat nimic peste noapte. Dictatorul a cazut , au ramas dictatorii. Conducatorii Egiptului „din urma“ au venit ani de-a randul din „ militar area“. Credeti ca fortele militare vor sa piarda puterea? Sa o dea in mainile cetatenilor, a partidelor „normale“? O, nu! Puterea inseamna manipulare, acces la fonduri si la bogatiile Egiptului. Si da, Egiptul e o tara bogata si de aceea nu as compara-o cu Romania cand e vorba de tranzitia de la dictatura la o eventuala democratie. Midan Tahrir este campul in care se desfasoara batalia intre „bine si rau“.
Cei care au acumulat bogatii in timpul „domniei“ lui Hosni nu doresc schimbare. Ei sunt „pro militar power“. Schimbarea poate aduce rasturnarea ierarhiei si pierderea sigurantei materiale. Ei au o lume la care semenii lor saraci nici nu viseaza.


</a>

Oamenii desertului fac parte din alta categorie . Cei care au contact cu zonele turistice, mai fac un ban in plus dar neoficial multi traiesc din trafic cu substante interzise 🙂 Si cand asta ai facut toata viata , cine poate sa vina sa-ti spuna ca e bine sau e rau? E ca si cum ai scoate un peste din apa si i-ai spune ca afara e mai mult oxigen decat acolo unde inoata el ….
Acu, poze cu desertul am dar nu si cu micile plantatii de….canepa 🙂


(chiar si in desert are masina la scara. Nu cred ca-si transporta copiii la scoala cu ea )

Iar cei mici trebuie sa învețe de timpuriu cum să distreze turistii. Si sa le ia banii



Existenta poate sa fie si mai grea? Da, dar asta e “normalul” .Cum traiesti cand nu ai termen de comparatie? NORMAL.
Acesti oameni asteapta ca cineva sa ii inchirieze cu ora pentru cativa Pfunzi. De obicei pentru munca in constructii, sapat de santuri, etc. Sunt zile in care nu “produc ” nimic….




Nimicul nu exista….doar viata



Cativa au mijloacele necesare si au pus de-o mica “afacere”



Brutaria de pe colt. Nu, nu vreti sa vedeti si cum se “fabrica” 😀

Si….credeti c-au intrat reducerile si la ei? Nu stii niciodata , pana nu te targuiesti 🙂

Undeva se va face lumina

Cand te odihnesti, iei masa, bei cafea, ele sunt prezente. Iti sar in brate fara sa intrebe daca le placi sau nu. Nu raspund la romanescul “chetzzz”

Mai departe la shopping…

Te doare capul? Nicio problema. Dupa ce o sa vezi cum sunt asezate leacurile pe caldura aia, te vei vindeca prin autosugestie

Cum sa nu existe….H&M?

din pacate la Zara era inchis 😀

Va multumesc ca m-ati insotit. V-ati obisnuit cu contrastele?

Resort Savoy- Sharm el Sheikh -cazarea

Resort Savoy- Sharm el Sheikh -cazarea

Acest articol este unul care lauda desavarsitul chip machiat perfect al hotelului -resort Savoy din Sinai -Egipt. Unul care ridica in slavi rochia multicolora de flori, colierele de palmieri care cresc in gradini udate impecabil, mirosurile invaluitoare din lobby-urile restaurantelor, priceperea bucatarilor si marimea bailor din camerele duble.

Si nu in ultimul rand un articol care trimite la dracu o mica parte a staffului care se ocupa de receptie-preluarea rezervarilor-frecat menta .

Partea stropsita a oricarei calatorii care depaseste 100 de kilometri e ca te face sa te simti ca o gogoasa cu prune scapata pe jos in desertul Kalahari. In 4-5 ore de zbor cu avionul te dezhidratezi binisor, te balonezi regulamentar, ti se blocheaza peristaltismul . Daca mai ai si escala cu transfer, incepi sa juri ca nu mai mananci sandwichuri o luna, te dor ochii, ceafa si in loc de buna ziua la controlul pasapoartelor spui „Doamne ajuta“


Ajunsi in Egipt , am fost introdusi intr-un hilaro-mobil al carui aer conditionat venea din sud si se numea briza usoara. 4 bagaje grasune nu mai aveau loc in portbagaj si ma intrebam in timp ce-mi rodeam o unghie (obicei preferat la doze mari de stress) daca n-or sa ni le puna in brate. Vine Ahmad, verifica pasapoartele a 5 a oara. Nemtoaica blonda din spatele meu face scandal. Ahmad i-a cerut 20 de euro pentru viza. Ulrike nu intelege de ce ea trebuie sa plateasca si noi nu. Ahmad ii explica in doi timpi si trei limbi (engleza, jumate germana impestritata cu arabescuri si in fine doua cuvinte in rusa pe care probabil le-a retinut el de la ultima iubita care si-a dezghetat fundul in Sharm) ca noi nu am luat viza ci stampila de intrare in Egipt. Ulrike spune ca nici ea nu vroia viza dar s-a dus cu turma si mustaciosul arogant din aeroport le-a „pus-o „ tuturor. Ahmad ridica din umerii slabi. Daca ti-ai pus-o trebuie sa platesti. Mie Ahmad mi se pare rezonabil, masinuta se zdruncina in toate partile- soferul arunca pe „acoperis“ bagajele care nu mai au loc in portbagaj.

La receptie dam rezervarile, pasapoartele si asteptam. Ne uitam la receptioner, el la noi , apoi pe pereti , pe tavan , mergem la toaleta , venim de la toaleta.

Va rugam sa asteptati 5 minute ne spune un receptioner inalt , slab si cu un canin incalecat.

5 minute egiptene se transforma intr-o ora. Insulina mamei se incalzeste, partenerul meu incepe sa scoata fum pe nari (fara tigara) iar eu fac o alergie incat imi vine sa ma scarpin si-n albu ochilor. Asteptam doua ore. Chem un medic pentru mama, glicemie 200, tensiune mare, foame si oboseala. Se saturase de sandwichuri pana la urechi.

Vorbim cu doi receptioneri, nu aveti rezervare. FTI e de vina nu noi.

Intrucat sistemul prin care voi, un hotel de 5 stele va faceti rezervarile l-ati inventat si pus la punct nu ma priveste nici pe mine – ii spun lu Ahmed2 . Eu am rezervarea in mana , am platit de mai bine de o luna faptul ca bolul vostru turistic se bloca intre esofag si ass nu ma intereseaza.

Chemam directorul, vine un „desk manager“ si se prezinta drept atotputernicul .

Vorbeste fluent si frumos engleza imi indruga mie ceva, al meu intervine si pune Cdul in araba in ritm allegro- mie mi se rupe filmul.

Ca sa primim cele doua camere usuram un card de vreo 3500 de dolari. Directorul Imhotep ne promite ca de indata ce se solutioneaza cazul cu iz de David Copperfield , tranzactia va fi stopata.

Cerem o hartie scrisa de mana si semnata cum ca la sosire nu am avut rezervare la Savoy. Imhotep isi inlatura o musca de pe ochelari si ne spune ca o trimite pe mail .

In final ajungem in camere nervosi, obositi cu glicemiile crescute sau cazute pe la 50 , nivel de la care stelele de pe cer par verzi iar distanta pana la pat si un pahar cu apa se masoara in secunde-lumina

Pe scurt: primire penibila, multe minciuni si profesionalism 0 la receptie si in sectorul Pinochio-desk-manager.Am cerut in fiecare zi hartia aceea ca sa putem sa dam de capat problemei in Germania la compania care intermediaza ofertele agentiei FTI …..vezi de treaba. Pur si simplu nu au vrut sa o scrie iar in ultimele 15 minute petrecute la hotel, acelasi desk-manager a promis cu mana pe nasul lung ca ne va trimite pe mail raspunsul la problema noastra dupa ce va lamuri lucrurile cu bolul, blocajul, assul si esofagul

Dansii au vrut sa se asigure ca isi vor incasa banii transferand 3500 de dolari in contul hotelului desi aveam scoase la imprimanta rezervarea cu numar de efectuare a platii .Insa nu au vrut sa ne dea o hartie care sa confirme faptul ca nu eram asteptati la Savoy, ca sa ne rezolvam si noi problemele cu firma din Germania. Nu stiu de ce se temeau. Ca ii dam in judecata pentru ca nu am fost cazati si primiti normal?

Vreau sa mai specific ca in ultima zi cand Pinochio a dat ochii cu noi (la cererea noastra of course) ne-a spus (de parca il fulgerase amnezia) : am inteles ca ati asteptat cam 10 minute in plus dupa timpul de check in la noi la hotel si a fost problema. Am zambit noi ca teroristii constipati (teroristi ca il deranjasem pe Pinochio de la siesta, constipati ca plecam ) si i-am aratat bonul de la efectuarea transferului de pe card – bon care le arata vina si neprofesionalismul. Doua ore- fix de la sosire pana la incasare – dupa care am fost insotiti la camere

Dincolo de disconfortul pe care l-am avut noi la sosire si nu e musai sa il aiba si alti teleleo-turisti, Savoy e un vis. Angajatii sunt atenti sau prea atenti, tantarii nu sunt mai multi de doi in fiecare camera- ii puteti prinde si ucide repede si legal, prosoapele sunt curate , insolatiile – de bun simt si nu agresive ca alea de la Marea Neagra, pestii toxici numai daca ii calci pe cap , apa din piscina e cloro-potabila (sa stii asta in caz ca iti intra prin mai multe orificii , ma refer la urechi, nas, gura) iar afonii care canta la barurile karaoke adorm repede

Savoy este cel mai frumos/bun /grozav hotel la care ne-am cazat vreodata in Egipt
Recomand Savoy cu caldura. Febril chiar 😀

Pareri despre Egipt si imagini cu piramidele

Pareri despre Egipt si imagini cu piramidele

Clisee despre Egipt.

Am vazut Egiptul adevarat, nu pe cel din resorturile din Sharm si Hurghada.

Ai stat si tu undeva, intr-un hotel , din care “ai iesit” ca sa vezi ce  e adevarat si ce nu. Asa ca, relax, tot asa si-au miscat fundu si aia din resorturi, nu i-a oprit nimeni sa circule liberi pe unde doresc sau sa ia o cursa spre Cairo, Alexandria, etc. Daca ai un vorbitor de limba araba cu tine, te duci unde doresti. Daca ai un ghid, te duce unde doreste el si tot el iti sugereaza ce e “adevarat” sau tipic egiptean si ce e “made” pentru ochi turistici

In cartierele periferice din Cairo se spune ca e periculos sa mergi de unul singur. De exemplu-City of the Dead

City of the Dead (Qarafa, Arafa) is a 4 miles (6 km) long cemetery from northern to southern part of Cairo, Egypt. To the people of Cairo and other Egyptians, it is simply el’arafa which means “the cemetery”. It is a bustling grid of tombs and mausoleums where people live and work amongst their dead and ancestors. Many residents live here to be near their loved ones, or because they were forced from more crowded areas in Cairo and 60s immigration from countryside. In fact many came from their villages simply looking for work — a good example of rural to urban migration in an (Wikipedia)

Eu personal nu cred ca e periculos dar e ostentativ sa te plimbi ca turist si sa fotografiezi imprejur, oamenii  traiesc intr-o saracie lucie, inghesuiti in  dughene saracacioase . Iar altii dorm….in morminte. Nu se fac excursii acolo. Se considera ca nu prea ai ce vedea :roll:

Vanzatorii, comerciantii egipteni sunt agresivi

Nu mai mult ca in majoritatea tarilor arabe. Dar e un cliseu……adevarat

Am citit undeva pe un forum   cum  ca “egiptenii sunt jigniti daca nu incerci sa te tocmesti (intelegi) la pret”. Ah, nuuuuu, domnisoara cadana, nu sunt jigniti deloc!!!! Daca ii dai cat iti cere esti friend pe viata si Romania este cea mai frumoasa tara din….America Latina parca???? De unde vine si Shakira., Whatever, whenever

Intr-un hotel de 5 stele e musai sa ma simt foarte bine

Pai nu e musai. Nu de alta dar oricare ar fi renumele hotelului, personalul este recrutat din zona si fiind vorba de diferente culturale, este probabil sa fii dezamagit de prea multa “intruziune” sau din contra, de lipsa de consideratie pe care o sesizezi daca nu platesti bacsisurile 🙂 Unii considera ca daca i-ai platit trebuie sa vina de 4 ori pe zi la camera sa te intrebe daca nu doresti ceva, sa iti aduca un halat nou sau sa iti presare flori pe pat.Nu se fac toate dintr-o data tocmai ca sa fie siguri ca ai depistat persoana “vinovata” de confortul tau.

Dupa parerea mea, cel mai confortabil te simti intr-un apartament inchiriat…..la care preiei si predai cheile, in rest te gospodaresti singur.

Trebuie sa banuiesti  ca intr-un hotel de 5 stele, toata lumea de la receptioner la bucatar stie cand ti-ai spalat chilotii sau cate curmale ai mancat la micul dejun. Iti dai seama de asta dupa ce vezi ca in clanta usii te asteapta biletele gen “We wash ur laundry”.

Care ar fi partea (foarte ) buna? Ca nu te intreaba ala de la lift ,portarul sau chelnerul in fiecare zi “uere ar iu from”….nu de alta, dar deja stiu si nu mai sunt curiosi

Si la final un sfat pentru fetele…..indragostite de…..Faraoni.

Daca unul iti spune ca esti frumoasa nu trebuie neaparat sa il si crezi :roll: Regula care se aplica si la europeni, nu vreau sa fiu rea…..dar la egipteni are o profunzime mai…..palpabila . Cand spune esti frumoasa , gandeste: ” daca nici asta nu cumpara nimic, ma duc la narghilea”, “are o gramada de zorzone, poate-i vand si eu un lantuc de plastic”, “pare din Europa, sa vad in ce limba raspunde”……..”libelula asta vopsita o sa isi rupa picioarele pe tocuri”.

Cand vizitati ceva, fiecare aveti propriile interese si asteptari asa ca nu ma incurc in sfaturi. Impresiile mele:

– unii zic ca “nu merita sa intrii in Piramide. Nu e chiar adevarat…..daca esti pasionat de egiptologie, astrologie , merita pentru ca ochiul format descopera cate ceva in fiecare unghi si in fiecare camaruta. Se spune ca cea mai interesanta structura interioara o are Piramida lui Cheops. Oricum , platesti pentru ea separat fata de biletul cu care ai acces in Valea Regilor. Nu poti sta mult inauntru, dar pana ajungi in camerele mortuare un lucru e sigur: faci sport. Daca ai  peacemaker sau suferi  de atacuri de panica…..stay out of there. Unele spatii sunt foarte stramte si aglomeratie e aproape tot timpul

– nu va lasa sa fotografiati nicaieri in Valley of the K. Dar …..se poate 🙂 Daca vreti neaparat sa faceti o poza mai bine folositi telefonul mobil. Vi se cere sa lasati toate aparatele in anticamera inainte de a patrunde in Vale dar nu sunteti perchezitionat sau cautat in geanta 🙂 Acest lucru se intampla insa la niste biserici copte din Egipt, lucru extrem de enervat.

Apropo bisericile copte din Egipt si muzeele acestora au fost printre cele mai plictisitoare si neinteresante “obiective turistice” din Egipt!

Vi se dau diverse explicatii pentru care nu sunteti lasati sa fotografiati. Majoritatea sunt stupide: blitzul deteriorireaza calitatea…..a ceva anume. Daca nu aveti blitz ,deranjati spiritele adormite :roll: Daca sunteti afara nu e bine sa se vada “aparatul de protectie si unde e amplasat” de parca din satelit nu se vede. De fapt, motivul e unul singur- de marketing