Blogging

Povestea numelui

Povestea numelui

hapi11Mi s-a spus că tatăl meu era relativ treaz și-a reținut un nume pe care i-l indicase mama: Veronica. Mă bucur că era totuși, destul de amețit de fericire, c-am venit io pe lume, violetă (fără n), cu ochi bulbucați (nearticulat, că la așa o greșeală mi s-a atras atenția) și-un smoc de păr negru (de atunci poate am un crush pentru porcuții de Guineea). Atât cât a avut voie să vadă el pe ferestruica aceea cu gratii a maternității, apăru forțată de împrejurări, un fel de Julien(ă) din Madagascar. Am auzit că nu încăpeam pe cântarul spitalului, de-asta vreau să fac lobby pentru Centrul de Diabet din Cluj ;).

Tata și-a luat un amic de pahar și-un certificat constatator cum că m-a adus barza și-așa găit-a amicul: măi Ioane, doară s-o cheme ca pe tine, să-ț poarte numele.
– Bine zici. Da oare nu s-a enerva… cum o fi zis oare să scriu, Ramona-Veronica?
– Da ție-ți sună bine?
Lu tata îi țiuia mintea c-are 3 guri de hrănit acu, ce să-i mai sune, bucuria nu știa s-o exteriorizeze.

Ioana…

Pe atunci tata nu bea decât la înmormântări, nunți și când se depuneau icre în familie. Îmi place Ioana.
Singura care-mi spunea așa era diriginta mea din liceu. Îndărătnică am fost în primele săptămâni și nu răspundeam când alergam ca nebuna pe treptele profesorale, care-mi păreau un fel de vale a regilor vii, nu ca-n poveștile pe care le aud astăzi. Nu era voie și gata, nu făceam noi regulile-n școală.
Cum te obișnuiești cu orice, ca un ritual kabala a început să-mi răsune numele Ioana, când mă chema dânsa la o parte, lângă soba de teracotă, cam de două ori pe lună. Mică de înălțime, c-o sobrietate demnă de o regină, cu părul alb-gălbui tuns scurt și impecabil aranjat, își ridica mâinile la nivelul pieptului, trăgea aer în plămâni într-un fel care ar fi trebuit să mă facă atentă (eu eram vrăjită de brățările nemaivăzute pe care le purta) și-și lipea ochii oarecum de-ai mei, încercând o răutate pe care n-o poseda absolut deloc:
Tu Ioana, iarăși m-ai făcut de mândră mninune, să ț-o spun p-ardelenește (era absolut fascinantă când vorbea așa pentru că dânsa putea grăi oricum, nu se punea problema să nu o luăm în serios). Păi de-astea îmi faci tu mie înainte de olimpiadă, vin de trei ori pe săptămână după masa să vă pregătesc, te duci și la bio și-acum să-ți scad nota la purtare c-ai stat în ora de mate la Cola?
– Doamna dirigintăăăă darrrr
-Șșșșșt, că n-ai ce zice, știi tu că nu mă poți minți, nu ai scuze! Nu te-ai dus dragă singură, că voi circulați așa, în turmă. 3 ore de mate, Ioana, 3 ore, numai în semestrul ăsta. Ultima dată i-ai convins pe toți să fugă de la chimie dacă nu mă înșel? Mno zi, ce mă fac io cu tine?
Ce rău îmi pare că n-am știut atunci să-i explic că Ioana e probabil nume mixat -evreiesc, slavon… că-nseamnă un fel de Allahu Akbar de astăzi. Adică Dumnezeu este milă! Bine, poate că astăzi n-ar mai prinde alegoria numelor… Iar apoi ea a murit. Pur și simplu. Și nimeni nu m-a mai strigat: Ioana.
Iar pentru că Dumnezeu e milă, nota mea la purtare a fost întotdeauna 10.

Citeste tot ▶

Prima dată în Scoția

Haggis?

Dacă mergi la drum a doua zi, poți să uiți de Smecta, praf și pulbere s-alege de tine până-și face efectul diosmectita (substanța activă). Stewardesa era să smulgă ușa de la airbus, se pregăteau și ei ca oamenii, de aterizare.

Prima dată în Scoția?

De ce NU și de ce SUNT pe Facebook

De ce NU și de ce SUNT pe Facebook

Categoric NU ca să mă cuplez cu tine, Marcu, Bebe, Mișu online, să ne masturbăm pe chat și să ne cerem acte de identitate și alți centimetri. Indiferent dacă te-am adăugat eu sau m-ai adăugat tu, șutează-mă dacă te crezi pe sentimente.ro. Știu că par drăguță. Crede-mă, nu sunt dacă ești bou. Poți să-mi dedici toate apelativele din lume. Da să știi să înghiți ce-ți voi răspunde. Aparențele chiar înșală.

hapi riverwomanSunt pe Facebook ca să îmi promovez blogul hapi.ro.

Sunt pe Facebook ca să interacționez cu cei care mă citesc dar și cu oameni noi, simpatici, cu simțul umorului, oameni care se regăsesc și simt lucruri pe care nu au curaj sau dispoziție să le spună, însă le place să le citească altundeva.

Sunt pe Facebook ca să Învăț de la alții mai buni ca mine chiar dacă aceștia par urîcioși, indezirabili. Îi am în listă și _sau îi urmăresc, prin urmare ceva îmi place la ei iar Urâtul și Frumosul nu le stabilesc eu, nu așa-mi trăiesc viața. Nu caut granițe, când nu ne mai suportăm sau când cineva nu mă place pentru că pur și simplu așa e viața, ignore și delete, indiferent din ce parte vine.

NU sunt pe facebook ca s-o bârfesc pe Mădălina și pe Hani în privat chiar dacă ar merita.

Sunt pe facebook ca să vorbesc cu fetele de pe beauty, travel și alte bloguri, cu câteva persoane foarte apropiate, dar în general ca să ne sincronizăm, ajutăm, cu postări, share, informații.

Citeste tot ▶

Teoretic m-ai înmormântat Facebook dar la autopsie merg eu

Teoretic m-ai înmormântat Facebook dar la autopsie merg eu

Sunt Hapi River (aveam de gând să nu mă mai dau o tură dar eu scriu, cu asta mă ocup, sunt mică încă și văd că alții m-ar înjunghia deja, bine mă, da-mi place din față, așteptați să cresc!)

facebook

Nu pot să revin cu numele real pentru politica voastră, mai bine fără voi deocamdată, Facebook. Hapi Riverwoman e o fată frumoasă și aproape normală care s-a născut în Germania cu 5 ani în urmă. Și când s-a ridicat de pe scaunul ergonomic, după primul articol, s-a uitat în oglinda și-a spus: Doamne, ce mi s-a pătrățit curul de la atâta stat la birou și-n mașină! Tre să fac ceva. A ieșit repede pe scări, a făcut câteva întinderi și-a vopsit o trântă până într-un colț în care plantase văru-so lămâi. În casă, da. I s-a bombat fundul 6 zile ca la manelista aia de si-a pus silicon în buci.

Și nu și-a scos niciodată pașaportul sau I.Dul să vadă cine ar spune cu adevărat Statul că e. Taică-su era beat când s-a născut aia din buletin dar tot i-a pus un nume frumos, c-altfel lăuză cum era, îi scula mami maternitatea în cap. Așadar pe Hapi o interesa un detaliu mic, câteva bloguri, niște oameni din online, lasagna, îi plăceau copiii mici făcuți de alții și ce mai găsea ea prin frigider de-ale gurii… când lipseau ultimele elemente amintite.

Citeste tot ▶

Când nu mai știi cine ești

Când nu mai știi cine ești

sufletZile întregi am râs clătinată de fraze, amintindu-mi câte ceva din cărțile Simonei Catrina: Sex în Pervesiune clasică și Codul nebunelor maniere. Citeam o oarecare literatură de specialitate și învățam spaniolă, lucruri care mă plictiseau uneori la maxim. Ajungeam în pragul somnului care sărea pe geam de la etajul casei scârțâitoare până ajungeam eu de la birou la pat.
Cărțile Simonei m-au făcut să prind aripi atunci. A fost prima dată când am înțeles că există cu siguranță un lucru, o noțiune care te salvează din aproape orice: UMORUL, RÂSUL.

Cu 5 ani în urmă parcă nu aveam nicio grijă. M-a îmbrăcat Dumnezeu cu-n costum de scafandru în care mi-a pus o mare doză de încredere și m-a trimis în lume. Ei, m-am dus eu, nici nu mai respiram prin branhii, respiram prin oamenii pe care-i iubeam. Că așa e în viața asta, iubești în multe feluri iar la un moment dat, cineva te acaparează și nu mai lași de la tine, lași din tine.

Țin minte că atunci când am început să scriu pe-un blog, îmi rugam amicii virtuali să vină să comenteze. Că-mi era jenă să mă bag eu în seamă. Pe-atunci Pasquinel nu era supărat pe mine ( nu l-am întâlnit niciodată, nu-l voi întâlni dar avea umor, bun simț, eram o mică gașcă). Eu o gâscă ce călătorea mult, că doar aveam costum și încredere. Pe Pasquinel l-am supărat cu ceva și nu cred că m-a mai iertat. Eu am uitat ce i-am pricinuit dar așa suntem noi, oamenii.

Fără legătură cu ce am scris mai sus, puține sunt lucrurile care te orbesc dar încrederea e printre ele. Ca pasiunea. Și mândria. Despre Jack Daniels, în episodul 7.

Citeste tot ▶

Ce cauți tu în lista mea?

Celor care folosesc rețeaua FB și eventual nu sunt în cunoștință de cauză cu următoarele:

– există oameni care cred că-i spionează extratereștri pentru că pur și simplu dețin secretul elixirului din coadă de cuc, ăla împotriva morții și oamenii ăștia și-au făcut cont pe rețeaua Facebook, dar nu intri în lista lor nici cu faza din episodul 10 din Blacklist.

– există indivizi pe care-i doare în aripă de viața voastră privată. Însă le sunteți pe plac ca Oameni, maaaamă, vă puteți imagina? Și vă vor în lista lor. Și la fel îi vreți și voi pe ei.

– da, există si Georgică cu cont fals care vrea să vadă dacă te-ai măritat, da amu, tută să fii să te trezești peste 3 ani că Georgică n-are nici poza cu pisica lui, nici cu-a neveste-sii, nici nu postează, plus că e Georshika din Bangladesh și n-a mai scris nimic de…

– da, mai sunt cei care cred că pe FB totul e real sau dacă nu, e intențional, să le facă rău lor! Și statusurile sunt la adresa lor, cam toate!

– da, sunt oameni care vor să se cupleze, e treaba ta dacă povestești pe privat cu toți din listă sau cu 3 cunoștințe o dată pe lună!

Așa.

– există foarte mulți bloggeri sau persoane care au diverse site-uri și mai există cititorii lor, care din anumite motive îi urmăresc, se amuză sau nu, mai schimbă o vorbă. Adică persoane relativ banale în sensul cel mai bun. Care se știu la un nivel stabilit de ei, se respectă, unii nici nu-și vorbesc dar culmea, sunt mulți, se adună în liste și pot conviețui.

Oamenii normali, care au  MINIM un dram de minte să cearnă și apoi să-și lase iar nebunia neînfrânată, respectând pe toată lumea. Nebunia aceea este de cele mai multe ori imaginație! Ne grupăm pe lângă scriitori, bloggeri *țoc, persoane publice de orice fel, indivizi care ne plac nouă. Am o veste pentru tine: pe noi ne interesează cel mai puțin ce-ai făcut tu azi noapte, dar râdem dacă ai un status haios sau ne pui poze frumoase sau ne povestești ce vrei tu, ca să uităm că afară-i gri. Nu, n-avem nici timp, nici chef, nici cămăruță privată să te bârfim pe tine. Nici nevoie să dovedim că merităm să rămânem în lista cuiva. Suntem aici și ne știm tacit. Respectăm până și certurile altora! Iar noi bloggerii în general, chiar avem nevoie de cititorii și folowerșii noștri, cam de asta suntem aici. Cum sunt artiștii și scriitorii ca să aflați voi de evenimente, etc. Nu, eu nu vă vreau datele personale și n-o să vă fur identitatea!! Sunt mândră de fiecare persoană nouă din lista mea, de fiecare cititor nou dar dragoste cu sila nu se poate! Și eu i-am adăugat la rândul meu pe cei care-mi plac și n-am făcut-o cu scopul de-a da jos tencuiala minunatului Wall, ci să văd ce mai povestesc! Tăcerea dintre noi funționează bine și comentariile fără înjurături sunt binevenite! A, vrei tu să ne spui ce-ai făcut azi noapte? Foarte bine, râdem și trecem.

Citeste tot ▶

Like pe facebook

Like pe facebook

măștiInvizibilii: ai și uitat că-i ai în listă, cum au uitat și ei de tine o vreme, vă “vedeți” din an în Paște și-atunci vă placeți cât pentru ultimele 77 de postări, toate fustele și pozele de la nuntă pân la botez  urcă-n wall.

Sensibilii: aveți like de la ei până o comiteți postând ceva care nu se așează ca o păturică pe sufletul lor boem de salată de boeuf împănată cu ardei verde. Când o comiteți agasându-i pe sensibili, deveniți Grinchu din lista de prieteni și n-o să mai vedeți un like de la ei cel puțin un an.

Înfumurații: cu cât postezi și faci lucruri mai banale, normale, de zi cu zi, cu cât arăți că ți-e mai grea viața și fundu mai plat, cu cât regreți mai mult că trăiești în ăste vremuri și ești cu-n picior în anarhie și unu-n papuceii comozi de casă, cu-atât te placmai mult  înfumurații. Până și pisica pe care-o postează din când în când vine cu-n citat din Caragiale. Te-ai dus la mare, ai început să scrii din vacanță, dai check în… din aeroport, ți-ai cumpărat mașină, casă, ai primit un job mai bun? Dă-te-n colo că nu mai vez tu laicuri de la mine.

Colțuroșii: e frumos la tine dă-i mai frumos unde-s ei, au priceput ce-ai comentat la postarea în care s-au pozat cu nașii la dansu pinguinului da nu ți-au cerut ție părerea, ultimu like de la ei e de când ți-ai deschis contu acu 6 ani. Nu știi de ce îi ai în listă dar ești sigur(a) că ei te-au adăugat.

Citeste tot ▶

Duș -Mânie

Dragă… hai să-ți spun M, măi femeie, uite că te-ai învrednicit să-ți scriu o scrisoare, lucru pe care haterii, stalkerul meu și vreo 3 gospodine de vază nu l-au smuls de la mine în atâția ani. Să-ți spun de ce. Haterii s-au oprit și-au zis: nu ne interesează cine ejti, ejti talentată ca un ciob de sticlă, du-te dreacului. Cu sau fără cratimă. Stalkeru și mai simplist: te iubesc azi, otrăvite-aș mâine, nu ieșim la un suc peste fro 4 ani? Aveț 554 de mailuri în inbox.
Ies dacă te faci bine, zisei.
Gospodinele au rețeaua lor, îs ocupate, au familii, știu că minunea acuplării de după noaptea nunții durează cu mărinimie 3 luni. Și-au fost destul de deștepte să-și vadă de-ale lor după două povești. Cine, aia? Dă-i pace, ce treabă am io, o fi freo zdreanță, ia zi, cât se fierbe sparanghelu?

Da tu, tu ești o tâmpită unicată, zău așa.
Unu la mână: nu ma cunoști iar pe mine IN POZE nu m-ai văzut ever. Trei zile am povestit, te-ai băgat tu în seamă ca aschia sub unghie. Mi-a fost milă de tine, zău așa, c-altfel vorbea oracolu din Delphi cu matale. Cum să-ți spun în 3 zile ceva real? Ți-am spus ce-ai cerut. 1001 de nopți. Ai insistat cu măriminia ta, mi-ai etalat familionu, m-ai obligat să citesc cum te culci și cum te scoli. Sau cum nu i se mai scoală. Școală zice aici, iote că-i de bun simț Autocorectoru nu știe că mă adresez unei femei discapacitada moral y sentimental.

Tu ai crezut că dacă sunt de treabă, sunt o tâmpită de pluș. Că-mi împart viața pe internet cu toți manipulatorii afectivi. Dar tu nici aici nu te încadrezi, nu poți manipula fără o doză consistentă de inteligență. Iar a ta e precară. Nu-ți scriu mai mult dar îți spun așa, ca să folosească altora ca tine: dacă tu, la necazul pe care ți l-a dat Dumnezeu ai timp să faci presupuneri despre modul meu de viață și sa povestești altora elucumbrații, ești mai bolnavă ca… cei pe care-i consideri tu pe moarte.

De când mi-am făcut vilă pe internet, două persoane literalmente virtuale au beneficiat de încrederea mea: una e în Canada, cealaltă în Italia. Două ladies. Claudia și Niki. Tu să te mai naști odată și n-ajungi la conduita lor morală, la flerul și la tăria lor de caracter.
Săracă ești în viața asta, Dragă M.

Știi, undeva în Irak a fost descoperit un sit cu vreo 24 de fecioare minunat gatite pentru viața de apoi. Se presupune ca osemintele marii regine care-ar fi trebuit slăvită și după moarte s-au pierdut prin amestec cu cele ale fecioarelor, escorte-însotitoare care au fost sacrificate pentru ca tuta sa nu se plictiseasca în viața de apoi. Ca să-i strălucească măreția și după ce căpiază. Insă efectul a fost invers, femeile racolate în nebunia traditiei, moarte fără vină cu scopul de-a îngroșa renumele unei oarecare, sunt venerate și admirate datorită stării lor, a podoabelor de aur care s-au păstrat și-au putut fi recondiționate. Au devenit o legendă! Numele sau provenienta presupusei regine care s-a vrut nemuritoare nu le mai știe nimeni și nici osemintele nu-i vor fi vreodată identificate.

Așa de mult te prețuiește clubul tău, încât mi-a parvenit o mostră din bârfa ta. Tu, după un an sau 3 te preocupi de viața mea! Nici numele nu ți l-am reținut femeie, doar detaliul cu care te-a înjunghiat viața.

Ca să nu se identifice altcineva că nu-i cazul: să-ți fie clar că voi lua peste picior orice mizerie fie ea românească ori nemțească, tu nu plătești taxe în locul meu, pricepi? Tupeistă ai putut fi să-mi atragi atenția pe un ton nesimțit, de parcă ți-am intrat în grădină să-ți culeg champinioanele din seră! Dar mi-am zis atunci că te las în amaru tău cu ideile tale histrionice cu tot. Și după atâta timp, tu nu-ți poți vinde gogoșile din cauza plăcintelor mele.

Citeste tot ▶

S-aveți pace în suflet!

S-aveți pace în suflet!

om de zapada ciocoMă întreb adesea în ultimele luni de ce am revenit în zona în care m-am născut.

Nu de patrioată.  Nu de nevoie. Nu obligată. Nu de mare dor.

Am revenit pentru c-am crezut că am ceva să ofer. Si că mi se va oferi ceva ca să fie schimbul întemeiat pe dreptate. Am îngropat o viață în altă parte ca să pot trăi aici.

C-aici e mama și prietenul acela pe care-l iubesc cum ajunge Solomon să iubească siguranța morții în Eclesiast.

De altfel, aici barbații m-au iubit pentru frumusețe. Prietenii pentru pata de culoare, pentru nebunie. Familia pentru ca-s de-a lor. In afaceri am greșit datorită credulității mele native. N-am putut vopsi cioara. Apoi s-a vorbit că achiesez la o iubire pentru bani dar eu nu am bani, nu sunt bogata, nu am nici măcar mașină personală. Sun mână largă în schimb. Banii care vin la mine sunt făcuți să circule  iar dacă eu mă bucur de ei se bucură și alții! Am un credit, da, e al meu acela, l-am preluat că prea tare apăsa alți umeri. Banii nu m-au făcut fericită direct. M-au trimis des înspre aeroport si apoi da, prima  gură de aer curat după un zbor de 2-3 ore îmi schimbă imediat dispozitia. Acea e mare bucurie, nu neg.

Dumnezeu m-a iubit că m-a zidit, altfel eram la Cucu Nest si scriam repede o carte. Noua Paula Cruelo…

Am un soi ciudat de libertate deși limbi slobode or zis că n-aș avea. Ce-i libertatea? Depindem exclusiv unii de alții cum depinde faima unor piese de muzeu -de abilitățile de advertising ale specialiștilor. Femeia care aleargă 3 zile la shopping e goală pe dinăuntru fără aprecierile prietenilor si-a necunoscuților când etalează minunile costisitoare. N-avem aer fără măcar un prieten care să spună la momentul oportun va fi bine. Suntem dependenți de iubire, întelegere, coabitare, împreună măsluire nevătămătoare, râsete. Acestea și multe ca ele omul le oferă, asemeni mie, asemeni ție.

Nu-s liberă de-a-mi lua lumea în cap si de-a lipsi nopti de-acasă, c-așa simt eu. Nu-s liberă să mint și să înșel ca să fac bani, aici de conștiinta mea nu-s liberă, c-aș fi putut la vremi potrivite. Nu-s liberă nici să trădez fără să spun!  Nu-s liberă să mă-ndop cu diazepam în nopți fără somn deși mai am câte un impuls. Nu-s liberă să urăsc și am plâns de ciudă că nu pot urî oameni care mi-au făcut cu-adevărat rău. Că-ntotdeauna am ținul minte ce-a mai prins Pandora-n cutie si n-am divulgat nimănui locu în care țin cutia mea. Nu-s liberă de multe. Am exact posibilitățile care mi se potrivesc, pe-acelea le-am știut păstra.

Sunt liberă să plec oricând, oriunde. Din asta e alcătuită cea mai mare libertate a mea.

Cred că-s fericită astăzi. Simt o mare liniste în suflet, asta numesc Fericire. Împăcarea mea cu mine, cea care chiar nu depinde de alții.

Mulți ați contribuit la exaltarea din zilele dinaintea Crăciunului și sper că o să vă pot aduce și eu bucurie.

Citeste tot ▶

Raspunsul “Libertatea.ro” despre furtul pozei

Raspunsul “Libertatea.ro” despre furtul pozei

MOI: Buna ziua.
Consider ca poza cu dl dr Ivan Ovidiu imi apartine, ati pus-o acolo ulterior publicarii textului si as dori sa o scoateti sau sa mentionati sursa.
Poza este marita si pixelata dar pot dovedi oricand ca-imi apartine

LIBERTATEA de pe facebook: Buna ziua. Poza respectiva nu a fost publicata ulterior. Este publicata chiar in ziarul din ziua respectiva. Fiind vorba despre o conferinta de presa, este posibil ca acolo sa fi fost prezent si corespondentul Libertatea, din Cluj.

MOI: Este poza mea si este facuta intr-un loc in care n-a avut loc nicio conferinta de presa. Nu ma intereseaza cand ati publicat-o de fapt. Tocmai ati reusit sa ma enervati. Se intampla rar. O sa iau legatura cu avocatul meu. Stiti si camera… in care a fost “conferinta de presa”?

Liber… mda: Dvs ati scris, mai sus ” ati pus-o acolo ulterior publicarii textului”. V-am raspuns, doar, ca nu a fost publicată ulterior, poza aparand pe 22 septembrie in ziar – in editia de print -. O sa scoatem poza de pe site, daca asta vreti, nu aici era problema. La fel, dvs ati mentionat ca fotografia a fost facuta la un eveniment (concluzionand de aici ca a fost vorba despre o conferinta de presa). Cat despre ”camera in care a fost conferinta de presa…” noi v-am raspuns frumos, ne pare rau ca v-ati enervat si ati raspuns astfel. O zi buna!

MOI: Incercati sa atrageti atentia asupra unor detalii absolut neimportante. “Cand a fost pusa poza furata?” Imi scapa ceva, nu am probleme cu aparatul urinar. Unde am mentionat ca fotografia a fost facuta la un eveniment? Si daca ar fi asa de unde si de ce m-ar interesa pe mine ca in opinia dv un eveniment este sinonimul unei conferinte de presa? Da, scoateti poza. Multumesc frumos si la fel de frumos ar fi ca oamenii platiti pentru un job, sa-l si faca, nu sa-l ia gata facut. Apropo, poza o scoateti, cand?

V-am redat absolut in intregime “discutia privata”. Astazi dupa 12 nu ma mai puteati enerva nici daca-mi piratati blogul, mei! Prietenii stiu de ce. Asa ca let s play sarcasm…

sarcasmSursa de pe care a fost preluata poza este aceasta 🙂 N-a duruuuuut!!!

(ee, da daca nu-i furata, nu o scoateti, zice avocatul)

Pentru cititori: poza a fost facuta cand eu m-am dus pentru o interventie. Aceea notata in interviul meu. Imi amintesc exact ca l-am rugat pe dl doctor sa se aseze, sa se intoarca pentru ca vreau sa prind oarecare expresie a chipului, sa stea la birou, cred ca numai chef de foto n-avea dar a fost foarte amabil ca de obicei. Si auchhh, nu era corespondentul libertatea sub pat cand mi-a intrat acul in buze. In plus, dl doctor Ivan isi planificase 20 de minute sau mai mult ca sa-mi raspunda la intrebari si sa imi fac pozele care se afla inca pe aparatul meu!

Unde va e corespondentul de la Cluj sa corespondam putin? De fapt,  n-am treaba cu el ci cu voi. Mi-e lehamite de cei care stiti cine-a aruncat pisica dar n-aveti idee cine-a omorat-o.

Citeste tot ▶

Hei, Libertatea, vă rog sa ma scuzati…

Hei, Libertatea, vă rog sa ma scuzati…

Daca gresesc.

Că poate gresesc. Dar am umblat ca nebuna sa obtin interviuri medicale iar cel cu chirurgul estetician Ovidiu Ivan este unul dintre cele mai accesate. M-am dus in iunie 2013 si l-am rugat sa-mi raspunda la intrebari si sa ma lase sa fac poze. Pozele le-am ales si le-am postat dupa  o consultatie prealabila, adica sa-mi placa mie cum imi apar pe blog si sa nu-l deranjeze nici pe dansul. Pozele mai vechi sau din arhiva personala- au fost postate cu acordul dansului.  Interviurile- NU sunt platite si n-au treaba cu țatzele Biancai, cu falcile lu Bahmuteanca sau cu pietrele la rinichi ale lu… mai stiu eu cine. Scriu despre oameni pe care i-am cunoscut si care au obtinut performante, oameni cu care am interactionat,  si am vrut sa ii fac cunoscuti si altora! Cand ii promit unei persoane ca apare pe X pagina si de fapt, personajul apare si pe Y, mie nu-mi convine si poate ca nici acelei persoane! Pozele facute de mine, apartin domeniului hapi.ro

Aceasta este poza facuta de mine.

hapi poze ovidiu ivan

Seamana una dintre ele cumva cu… cea de jos, foarte zoomata? Sau cineva de la Libertatea s-a deplasat imediat la Cluj la Artis3 si l-a fotografiat pe dl doctor Ovidiu Ivan exact in aceeasi postura, a prins exact aceeasi expresie a feței si l-a “lipit” in ziarul libertatea?

Sau… m-am dus eu imediat in Bucuresti si i-am cerut editorului o poza cu dl. doctor?

ovidiu ivan- preluare de pe hapi.ro Citeste tot ▶

Barbati bogati= zgârciți?

Barbati bogati= zgârciți?

punga de craciunNu-s o prădatoare. Par o prădatoare.

Nu-s o fericită. Par fericita.

Nu-s bogată. Cateodata par “de-aia cu bani”.

Nu “am smuls pe nimeni” altfel s-ar debalansa afirmatiile de mai sus.

Intr-o zi, o sa va povestesc mai mult. Veti alege fictiunea si realitatea.

Pana atunci MĂI domnilor! Nu-i duceti cu voi. Banii, da. Nici la 20 nici la 70! V-au fost dati  ca sa-i faceti si pe altii bucurosi! Si va puteti trezi maine fara ei. C-asa-i viata.

barbatii bogati sunt mai zgarciti?

Asa-ntre realitate si pamflet!

Poveste despre dragoste

Dragostea care aparent contine toate ingredientele. Toate premisele ca sa supravietuiasca. In Valencia.

Si despre moartea ei. Pe Ralix iubirea nu mai locuieste aici.