Jurnal de pandemie Covid 19. Sambata, 28.03. Stăm toti acasa

Unele file din jurnal ar trebui sa le scriu pentru tine, băiatul meu drag. Celelate articole au mult mai mult SF in ele, aici încerc să rămân mai obiectivă.

Până azi, 30 de persoane au murit în România din cauza COVID-19. 1452 de cazuri confirmate pozitiv. Nu sunt testere. Nu sunt echipamente pentru medici, decat ici colo. Directia de sanatate a dezamagit pana acum si populatia si mediul sanitar, spitalele, autocarantinatii si pe cei care suna la un număr de la care nu obțin nimic. In nici un caz testarea. Cam asta găsesti in ziare, la TV. Nu e dezinformare si nici tentativa de panicare a populatiei, nu are nimeni de câștigat din asa ceva. Acesta e mersul lucrurilor.

Nu exista nicio continuitate în vreun act comunitar, politicienii se împiedica mereu de ceva. Se agață de furnizori falși, promit ca testeaza, aleg aleatoriu dupa standarde create de ei. Lumea e speriata.

Se stă în casă. Se lucreaza de acasa. In afara de furnizări servicii, produse alimentare, spitalele functioneaza si ele dupa un cod al lor, mai pe langa noua ordonanta, care nu e nici ea foarte clară. Fortele de ordine sunt… la ordinul cuiva, adica fac față cum pot. Si cum li se spune.

Se fac hârtii noi. Se schimba formularele de iesit, de intrat, de scos cățelul la plimbare. Imprimante, hârtii si păduri tăiate avem. Măști și testere si un plan A, nu. Darmite B.

Read more

Ziua care avea să-mi schimbe toata viata – circumstantele în care am fost condamnata pentru ultraj judiciar

26 ianuarie 2016

 

 

În octombrie 2014 a murit tatăl meu.

Eram în Valencia cu Hani și cu maică-mea și a fost cam amețitor totul. Deja, eu și Hani nu mai aveam răbdare unul cu altul  Lucram oriunde am fi fost, adica rezolvam problemele firmei si inerent, pe alea personale. S-au strans tot mai multe frustrari. Cred ca e prima dată când mama ne-a auzit certându-ne, închiriasem un apartament mare, undeva aproape de coasta maritima, de plaja.

E straniu că nu-ți dai seama într-o relație când începi să te rupi de celălalt. Dar simți că începi să suferi si nu prea înțelegi de ce. Că doar certuri si discutii au toate cuplurile, asa te minți.

Într-o dimineata, foarte dimineata, a sunat telefonul. Hani gătea, îi plăcea mult si oricum, se trezea cu noaptea-n cap. Mama a venit la mine cu o figură împietrită, tremurând. M-a luat în brațe.

– A murit taică-tu… azi dimineata l-au gasit pe jos în…

N-am mai înregistrat nimic. După 2 zile eram în avion, apoi îmi înmormântam tatal, aici la Gherla. Îmi amintesc că-s sicriu părea mai tânăr, mai sănătos, părea el, tata, tot rece, de data asta rece cu adevarat dar un om care s-a luptat mult până patima alcoolului l-a doborât definitiv. Tata nu a fost un om rău, poate doar cinic și nu m-a bătut decat odata, cand am venit acasa tarziu de tot și i-am speriat de moarte.

Dupa 3 luni, in 2015 mi-am pierdut bunica. Acolo, unde s-a dus ea, a plecat cea mai blândă, cea mai tandră parte din mine. Sufletul ei a trecut prin mine si a luat ceva cu el, ceva ce-i apartinea. Dar mi-a și lăsat un strop din puterea, credința si înțelepciunea ei. Moartea bunicii m-a dărâmat si am căzut în depresie.

Read more

Dragul meu prieten, azi am primit vestea ca voi fi executata silit pentru daune morale – ultraj judiciar

Uite, îți arat hartia. (e ciudat cum se numește, in pdf imi aparea numele “YYY vs rus ioana veronica”. Ce pătimaș!
cerere de buna invoiala

Nici n-am stiut cum sa scriu pe blog, asa cum n-am fost capabilă să-ți răspund la mail. Departe fiind, ai simtit tu la fiecare cateva luni cum se cutremură lutul, oalele si ulcelele sub picioarele mele si mi-ai scris ca si cum as fi fiica ta. Vezi, asta m-a făcut și mai nesigură, căci neavand cui să-i cad în brațe  (ha, ha, sau pe canapeaua unui terapeut) ca sa pot vorbi, cand citeam realitatea frazelor tale, mă simteam secerată de neputință.

Asa ca-ți spun acum că nu am deschis ultimul mail, ca prea grele mi-au fost săptămânile acestea. Dar stau cu soricelul pe el dimineata cand deschid calculatorul, doua secunde si spun: poate maine. Mă tem ca prin bunatatea ta mă vei influenta să nu mai scutur nori si să nu mai alung stârvurile corbilor, mă tem că tu, unul dintre cei mai erudiți oameni pe care i-am cunoscut vreodată – o să mă convingi că energia mea nu merge unde trebuie. Și eu simt că oricât de grandioasă-i intuiția ta…

Read more

Cum e cand te afli in fața judecătorilor in penal. Inculpata

imagine in oglinda femeieDupa ce am citit – in timp ce eram gravida, rechizitoriul (am fost audiata 4 ore pentru ultraj judiciar, nu exista lovituri sau alte asemenea) am realizat ca sunt o fiinta in care Teama de fond e sentimentul perpetuu si dominant. Si de atunci, i-am spus aparatorului ca eu nu mai pot citi acele hartii. Dar sa trec la subiect.

Era apelul pe penal – am doua procese, unul pentru calomnie scrisa, ceva gen – deschise de aceeasi persoana, cam in acelasi timp. Stiu c-am plecat din Gherla cu vreo trei ore mai repede, ca sa fiu sigura ca voi fi acolo la timp. Vai Doamne, aveam dreptul sa zic ceva. Acu, nu m-a intrebat nimeni daca eu, dupa o experienta teribila mai pot vorbi in fata unui public. Depasiti trei persoane? Sunteti public.

…………..
Ultimul meu articol mi-a ramas in minte pentru felul in care e descries culoarul lung.

 
Stiam sala. Un numar. Scarile pe care le urcasem de zeci de ori. Oameni in robe negre, cu genti sau dosare sub brat, alergau inspre vise pe care le stergeau complet, visele altora. Tocurile doamnelor grabite, cu masti care promiteau abilitati demne de locatia in care ma aflam, țăcăneau iute inspre destine pe care poate, le vor fi schimbat pe veci.

Cand am cotit dupa sageata pe care scria sectia penala – sau ceva de genul- miscarile grabite intrau in time lapse. Imi era frig. Senzatia de frig mi-o amintesc de fiecare data cand intru in tribunal si aveam sa mi-o reamintesc de-a lungul probatiunii. Deci si de acum inainte. Apareau cativa gardieni, iesiti momentan din lehamitea care e imposibil – banuiesc- sa nu te cuprinda stand acolo, macar din cand in cand- gardieni care insoteau detinuti la procese. Subtil, oamenii, se lipeau aproape instinctiv de perete exact in momentul in care se intersectau cu detinutii si cu gardienii. Numai robele negre treceau fara nicio privire, ca membri botezati ai vreunei loji masonice.

Read more

De astazi, pentru cei care doresc sa doneze, las un cont si un nume. Blogul hapi.ro intra momentan pe domeniul… penalului

 orasul gherla centru 2020

(orasul meu, 2020, asta era pentru campanie cred, am facut-o eu ieri, nici un primar nu va putea repara cat s-a stricat in ultimii ani, well, acesta e drumul meu, este CENTRUL si aici au stat odata sentimentele mele, asa cum azi, stau ale altor tineri. Deci iarta-ma, dragul meu ca nu pot privi uneori ce frumos a rasarit soarele, trebuie sa ma expun si sa lupt cum pot)

 

De ce accept acum sa fiu ajutata?

Am crezut ca atunci cand se termina un proces penal, indiferent cum, chinul e gata. M-am inselat. Etapa de probatiune si frecus in libertate o voi comenta exact asa cum o traiesc eu. Nu mai am de ce sa ma mint. Mi-e frica si ma simt vanata (pare rau pentru lipsa diacriticelor aici).

Am trei scopuri majore pentru care las un cont:

– sa-mi platesc eventual creanta catre Doamna, respective daunele morale si avocata dansei, etc. Asta e un vis, nu ma gandesc ca se va strange atat.

Doi: vad ca se discuta mult si incepem sa luam in serios dramele femeilor atinse de violenta domestica. Dar eu, de cativa ani si mai ales in ultimele saptamani, ma simt… dezgolita, redusa la zero in ceea ce priveste demnitatea ca om – cea pe care V Henderson o pomeneste-n nevoile fundamentale. Ma simt abuzata psihologic, destul de constant mi se mai intampla cate ceva sau aflu ceva venind din aceeasi directie si consider ca sanatatea imi este pusa in pericol. De tot ceea ce inseamna justitie si felul in care masurile punitive aplicate asupra mea – au actionat si inca au efecte si vor mai avea.

-scopul doi este sa pun niste bani deoparte in contul fiului meu.

Trei: este evident (ha ha pentru mine, cred) ca nu ma descurc cu banii, ca mi-e constant frica de viitor si ca, oricat am cautat o solutie sa fac ceva dupa orele de serviciu, nu am timp. Uneori nu fac dus doua sau trei zile ci ma spal zilnic la chiuveta. Uneori ajung atat de obosita la ora 16 (o sa intelegeti in timp cand veti citi, ca nu din cauza jobului) incat nu pot intreprinde ceva pe plan-cont propriu. Copilul meu de 2 ani si 10 luni e pe primul loc si mi-ajunge ca oamenii care ma cunosc stiu- si vad asta, cel putin in oras. Apropiatii m-au indepartat deja cand am devenit penala si apoi condamnata penal pentru ultraj judiciar. Asa ca nu mai am ce pierde.

Nu caut mila nimanui, cei care vor dona o vor face din compasiune sau pentru ca AU si POT. Nu doresc bani de la cititorii vechii regine egiptene  ci poate chiar de la cei condamnati din jurul vostru, cei de care probabil nici nu stiti, cei care nu vor fi avut niciodata curaj sa scrie ce voi scrie eu aici.

Read more

Nu, nu sunt bine. Aproape-i invidiez pe sociopati

unghiiAm urcat scarile unitatii-n fuga, ca si cum as fi intarziat. De fapt ma feream de Angela careia i se schimonosea chipul cand ma vedea. Mda, bausem prea mult la ultima iesire. Mi-a placut. N-am mai baut atata whisky de un an. De-atunci, ma privea de parca voiam sa-i fur catelul iar eu o priveam de parca as fi vrut sa il cumpar de fapt. Conchid ca-s fata de treaba si reusesc sa intru-n birou fara sa-mi framant rimelul.
Deschid repede programul in care lucrez, imi infund mana dupa sedatif pc (e un fel de dulcolax, numai ca nici scaunul de la birou nu-l inmoaie). Apoi iau doua drajeuri de magneziu, asta dupa ce las aifonul din mana. Prietenul meu e cu copilul la plimbare. Cumva, incerc sa stau doua minute sa ma bucur de imaginea asta, ei doi razand. Intra colega si ma indrept ca vreju de fasole. Sa nu imi vada ochii plansi, nu e proasta, alergia asta tine deja de anul trecut. Ascult indicatiile la telefon. E ceva ce nu stiu si am rugat pe altcineva sa ma ghideze.

Par absolut si cu siguranta prea calma pentru cate cai necunoscute am dinspre inima spre creier. Dar Sunt ca un vrej de fasole Faseolus vulgaris… cu pastaile rasfirate pe tastatura. Cate un bob, ici colo, parca ar cadea prin mine. Dar nu pot vegeta o suta de zile. Da, am gasit lotul lipsa, multumesc.

Colega ma intreaba daca vreau ceva Are biscuiti. Da, vreau, dar nu biscuiti. Vocea dura a barbatului imi mai rasuna-n cap. Ieri a fost prima data cand cosmarul nu m-a trezit.

Ma ridic si-mi iau paltonul.

– Ok, incep munca la cantina.
– Poftim??
– Folosul comuni… auzi, nu de munca e vorba. Eu muncesc de cand sunt aici. Timpul cu copiii, ma tem ca…
– Ca ai scris??? De-aia, ca ai scris? Nu cureti parcul sau…

Read more

Hai să ne îmbrăcăm că ieșim, comparație – copilul de 2 ani sau Fostul?

 imbracat copil micHai sa ne îmbracam că iesim

Copilul tocmai dă cu un ou în suportul braduțului deja împodobit. A mâncat dimineata unul fiert, l-a scapat pe jos de 2 ori, apoi l-a decojit singur, pan la urma i-a ramas galbenusul, mie cojile. Crede că si ăsta-i tare, dar nu toate ooole este la fel. Unele ouă sunt moi de la mama natură. Când aude că cârăi ca un pitiguș: hai sa ne îmbracam ca ieșim, e pe jos. Si el si oul.

nu vleau să ies!

De ce

nu vreau si gataaaaa. E ziua afală și nu se vede. Se uită spre geam. E noapte. Mi-e flică.

Hai sa te îmbrac că…

Când ii spui copilului de 2 ani hai să te îmbrac, el percepe intruziunea – probabil – cum ai percepe-o tu daca cineva ti-ar trage pantalonii în jos în hipermarket, cum făceam în gimnaziu sau la grădi când ne prosteam. Nu stii ce l-a enervat mai mult: că iesiti noaptea intr-un oraș în care n-ai nimic să-i arăți sau că vrei să-l îmbraci?

Mă enervez, normal, uneori reactia lui e prea… atomică

Pai eu ies în chiloți pe hol? Mă duc în picioarele goale să duc gunoiul? poate c-am ridicat tonul și văd seara mai multe like-uri de la doi, trei vecini, c-așa-s blocurile astea si livingul nu mi-e izolat.

Se uită la mine curios, cobor si eu tonul că realizez c-am strigat (nu am urlat, totusi) si-i spun că nu putem iesi dezbracati afară si gata si că el nu se poate îmbraca singur si gata.  E de acord. Surâd dulce si dau să-l agăț să trag haine pe el. Tragedie din Conu Leonida cu reacțiunea. Îmi acopăr urechile.

Stau pe marginea canapelei si mă gândesc. O laie. Că fac scurtcircuit. Copilul scuipă, cârăie, mârăie, strigă tare de vecinii cred că-i prind degetele la usă, o invocă pe BUNIII ca pe un spirit protector, se răsteste la Margareta sa nu se mai uite la el. Margareta e spiridusa lui Mos Craciun, a lăsat-o mosu in pom în semn de prietenie. Dar cand copilul se enervează, mai mereu ii spune Margaretei să se dea gios de acolo si să plece la casa ei. Margareta rezista. Eu ma duc să ma îmbrac si să ma aranjez un pic, lucru care-l deranjeaza si mai tare.

podoaba-n brad

– Mamiiiii nu te duce!!! Acum plange cu lacrimi de-alunec pe gresie din cauză de muci si de albuș de ou intins prin toata casa.

Nu ma duc fara tine dar trebuie sa iesim putin la aer. Te rog sa te calmezi. Nu-i nimic ca te-ai enervat. Vrei un pic in brate?

Read more

Vreau să am dreptul constitutional egal cu ceilalti cetateni, drept care mi s-a luat prin sentinta judecatoreasca!

mediere logo(sursa foto https://www.romaniasociala.ro/conferinta-despre-mediere-in-contextul-programului-de-master-probatiune/  de la o intalnire a mediatorilorin contextul de master in probatiune. Sic! pentru @cazul meu)

 

În tara în care statul dă greș de   în a-și proteja copii, la 30 de ani după ce ne-am împușcat dictatorul, fără proces, de Crăciun, vreau să-mi fie lăsată puțină demnitate să-mi cresc copilul.

Daca nu vreti sa va intristati acum, nu cititi, nu cititi azi…

 

„Din cei peste 57.000 de copii, abandonați, orfani sau victime ale abuzurilor, aflați în sistemul de protecție românesc, doar aproximativ 1,7% au fost adoptați în 2018.“

https://romania.europalibera.org/a/copiii-statului-copiii-nim%C4%83nui-de-ce-nu-prea-adopt%C4%83-rom%C3%A2nii-copii-%C8%99i-sunt-blocate-adop%C8%9Biile-interna%C8%9Bionale/29997422.html

6.000 de copii, două treimi dintre cei plasaţi în centrele sociale din România au fost trataţi abuziv cu neuroleptice şi medicamente psihotrope. Sedativele administrate erau menite să-i liniştească sau să-i adoarmă. Datele oficiale au fost obţinute de Centrul de Resurse Juridice (CRJ) de la direcţiile de protecţie socială din ţară. Un sfert dintre copiii aflaţi „sub ocrotirea Guvernului” au fost internaţi în spitale de psihiatrie.

https://adevarul.ro/news/societate/copiii-abandonati-romaniei-sedati-protectia-statului-1_5c95a134445219c57e8e713d/index.html

 

„Eram un copil mai energic și asta nu le plăcea, așa că au început să-mi dea medicamente neuroleptice care mă moleșeau și mă adormeau. Le-am luat de la 9 la 13 ani, până mi-au zis ceilalți copii că eu nu am nicio boală și că n-ar trebui să le mai iau“

 

https://www.vice.com/ro/article/7xg7ng/viata-copiilor-din-orfelinatele-din-romania

 

 

În tara in care ne trimitem pedofilii să presteze munca in folosul comunitatii – in gradinite- înteleg ca eu sunt un caz normal – unic în țara in ambele procese- prin care Justitia împarte dreptatea. Pana la urma, tot zecile de mii de euro au întaietate.

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23057777-caz-revoltator-prahova-primar-condamnat-pentru-pornografie-infantila-trimis-munceasca-folosul-comunitatii-gradinita.htm

  Read more

O poveste pentru Ana Maria M. Despre una dintre viețile mele

O poveste pentru Ana Maria M. Despre una dintre viețile mele

ciocolata hapiPilotul: marry me

(pozele sunt pe undeva într-o geantă, nu pe laptop)

Pe când eram tânără și frumoasă și tîrziu la mama acasă, aveam un buchet de prieteni pe care-i cunoșteam fix de trei zile. Iubitul meu de-atunci mi-a spus din ușă: ich fliege Susse, sage hier coleg krank, macht Party oder so was ich komme bald.  Nu știam daca e cu virgula. Și-a adăugat înainte să-mi arunce setul lui de chei: you have there 400 dollars, go shopping, see my friends, go to Spa, I m soooo sorry, my coleg is so sick!

În loc să mă duc să vomez de spaimă că-s în inima Stockholm-ului, e ziua mea și Frederick iese din domiciliul conjugal cu 2 genți și-o caschetă, la care-și prinsese panglica specială cu arici, vizibilă numai pe timp de noapte, i-am spus cât am putut eu de relaxată okey darling, iu have any aidiă when iu come back?

Așa m-am obisnuit  cu adevărul gol goluț: omul nu aparține nimănui, eu pot face party cu 400 de dollars plus ce-mi rămăsese din baby sitting. La naiba, pot să fac cea mai mare party, o să-I invit pe toti colegii lui de la Memory Hotel. C-abia după ce și-a turat porșul spre aeroportul Arlanda m-am prins: stai că ăsta nu cu mine-a vorbit în primele fraze, că eu nu vorbesc germana. O s-o vorbesc numai peste 5 ani când voi deveni odaliscă.

Era relativ tânăr, arăta bine și ne cunoșteam deja de ceva vreme. Parinții mei erauîncantati de el, el o mai avea doar pe mă-sa care, de cate ori ne vedea, turna-n ea câte o sticlă de vin roșu și apoi îmi arăta casa mare sus si jos spunându-mi cât de singura e, că Frederik zboară mult. Bine, poate-mi zicea că pe-acolo o să fac curat, ca Cenușăreasa, dar eu credeam ce-mi traducea fii-su.

Altă viață

Ieșeam de la avocată, aici în Gherla. Femeia asta, aveam să-mi dau seama mai tarziu, are cea mai bună pregătire și e o enciclopedie ambulantă pe drept civil. Vreau să-ți spun, că atunci, când el a intrat într-un val de procese ( a castigat dupa aproape 9 ani) și noi am ieșit de la doamna H – după ce am tradus totul, am luat notite, am ars vreo 300 de calorii de stress- am simțit că avocata are dreptate. Însa el alesese deja calea grea. Cand deschideam ușa mercedesului elegant, nou-nout, am rămas o clipă cu privirea lipită de straduta murdara, bordurile rupte, gropile spre care aveam să ne îndreptăm și apoi să le uităm, mergand spre autostrăzile din țara noastră frumoasă. El vorbea despre întalnire si enumera strategii.

Read more

Jocuri în casă, timp de calitate cu copilul de 2-3 ani care se plictisește repede

Jocuri în casă, timp de calitate cu copilul de 2-3 ani care se plictisește repede

caciulita bebe ren@Copilul meu e hiperkinetic.

Copilul meu nu stă o clipă locului.

Se plictiseste repede de orice jucărie (că ai căzut si tu în capcana de a-i cumpăra multe desi încă nu e interesat de unele și nici n-ai prea mulți bani).

Nu știu cum o să se descurce la grădi. El nu stă să facă ceva pur si simplu… Am văzut că alți copii…

Mă tem când văd că copilul meu nu se teme de nimic.

Și uite așa mă agitam eu în unele zile, ba o mai și certam pe mama că-l răsfață când eu sunt toată ziua la serviciu. Până când am înțeles că Tudor e reflecția mea, a stărilor mele, a neliniștilor și a zbuciumului de acum, a nesiguranței. Copilul meu e bine, eu nu sunt cum ar trebui să fiu. Eu vin obosită de la muncă și fac un efort să ieșim la plimbare în orașul ăsta spălăcit în care nu-i pot arăta nici măcar o cișmea decentă. Eu vin cu el acasă mai cătrănită că ne-am împiedicat de toate bordurile si șanțurile și că nici stalpii de iluminat nu functionează. Eu fac cumpărăturile când mama gătește, face curat și are grijă de el, sosesc eu mama-victimă. Și penală pe deasupra.

Dar nu despre mine-i vorba astăzi, dacă aveți prietene-mame cu copii care nu stau o clipă locului – că deh, care stă?, dacă credeți că numai al vostru-i desprins din Cireșarii și din poveștile lu Creangă deși-i așa micuț, iată câteva ponturi. Pentru zilele de toamnă-iarnă. Când, în apropierea sărbătorilor, te mai adie și vântul și-o menanlcolie și n-ai ieși și plouă bacovian. Orașul e o lacustră, se înserează repede, nu prea ai unde merge, locuiești într-un municipiu mic. Important e să îți aduni forțele si să îl atragi pe copil spre ceva atractiv. Și dacă stai cu el doar o jumătate de oră, redevino prunc și fii fericit!

 

Am mai observat că starea lui de permanentă agitatie are totusi un buton magic: chituț, hai să facem cutare lucru. Devine atent: mama Vrea să petrecem timp împreună. Oho, asta înseamnă că face si ea ce fac eu, nu doar stă acolo să se uite la mine, să-mi zică ce și cum. Interesant!

Read more

Ce se întâmplă după ce primesti sentinta definitiva: condamnat penal

hapi gratiiInitial era o zi normală de concediu.

Tudor e plecat cu A, are programul lui câteva ore, mama la piață după flori pentru luminație. Măi, ce să fac, fug să-mi plătesc o factură si apoi scriu. Romanul meu polițist, moamă, dacă reusesc să-l scriu ăsta, categoric va fi fabulos. Iar dacă nu va fi, nu public.

În ultimul timp, sub presiunea zilelor care-mi aduceau și rele si bune, ca să rămân echilibrată în inima mea și mai ales deschisă față de toate provocările fiului meu, am încercat să meditez. Să mă rog. Să mă percep ca pe-o entitate bună cu preponderență. Să pun accent pe latura asta de dincolo de conștiință. Alții fug la mănăstiri, devin brusc credinciosi oarecum atipici, se convertesc la alte religii, intră-n secte cum spuneam pe vremuri – acum nu mai am preconcepții- de fapt, toate sunt accesate de om ca fiind o ancoră. Ca să mergi înainte când care cerul pe tine trebuie să-ți iei energia din tainele Universului. Unii devin atei, altii se luptă cu sistemul o viață întreagă (asta-mi aminteste de Hani).

Intru în baie cu o carte. Să-mi fumez  tigara de care m-am lăsat alaltăieri. O tigara, dupa rugăciunea personală. Mă sună cineva. De fiecare dată, când sună telefonul și nu sunt la serviciu, inima începe să o ia razna. O doamnă drăguță de la poștă. Sunt părți bune într-un oraș mic, sunt oameni care te ajută, te scutesc de un drum, par lucruri mici dar cu efect pozitiv.

-Ioana… o scrisoare, știi, de la serviciul de probațiune, m-am gandit să ți-l aduc.

O clipă nu respir. Urechile îmi țiuie. Mă adun în trei secund

-Coboooor (încerc ton vesel) merci mult că m-ai sunat.

Pe plic scrie mare si citeț: serviciul de probațiune… Urc pana la etajul trei si mă gândesc asa: e ceva nedrept să plătesc continuu pentru o greșeală, sigur c-am greșit dar oare eu cum voi trăi așa? Cum să deschid plicul dacă acum articulațiile abia mă ascultă? Mă împiedic. Ajung sus si nu mă rabd: mulțumesc Doamne. Stii, nu la asta mă refeream când am spus să accelerezi evenimentele din viața mea.  Mă așez, o deschid și iaurtul muller îmi vine înapoi pe gât de la al patrulea paragraf.

Read more

Și i-am spus Universului că voi scrie romane politiste

După condamnare am intrat în casă. Căci nu-i așa, nu pot scrie pe stradă, dau în gropi. Serios dau, sunt teribile, n-ai cum să le ocolești.

Tot intrând în casă, seara după serviciu si plimbare, am citit. Până pe la 3 în noapte, mă înfășuram în plapuma mea moale și citeam. Ce aș fi vrut să spun, nu mai puteam, ce aș fi vrut să scriu nu se mai lega.

Si când l-am recitit pe Dan Brown cu intrigile lui si pe Ojog Brașoveanu, pe Agatha, m-a pocnit în cap instalația de pom de anul trecut (o scosesem să văd dacă mai e funcțională și am uitat-o într-un colț pe dulap). Și mi-am spus că lipsesc eu din peisaj.

Secrete am. Personaje – orice asemanare cu unele reale, este absolut întamplatoare. Dar (minte de intrigantă, deh) unele instituții și documente catre care voi face trimitere sunt reale. Dana Braun. Sau Phillips. Hapi e cam dulceag pentru intrigile din romanul care colcăie-n mintea mea. Iata prima parte – în care prezint 3 femei (aici puteti citi despre prima), personajele principale- într-un cadru anume în care le-a adus viața. Apoi actiunea le va plasa pe fiecare cu câteva luni în urmă ca să înteleaga cititorul, adică eu 😛 cum au ajuns fiecare într-o toamnă anume. Nu am editat și n-am eliminat nici notitele mele. De când l-am recitit pe Brown, mi-a explodat imaginația, nu știu cât mă ține. Dar îmi face bine. Și-n plus, nu voiam ca ultima postare – pana cand voi mai scrie- să pară un plâns de milă când eu am scris pentru informare, pentru a arăta că uneori viața e un mozaic spart, nu un puzzle. Odată-mi plăcea să șlefuiesc piese mici de mozaic.

sutien bondage

România, 2019, Klausenburg, toamna

În penthouse-ul închiriat, Laura se mai privi o dată în oglindă. Plinuță, brunetă, cu părul proaspăt tuns bob carre, așa cum o sfătuise stilista, fără cearcăne, cu ochi impecabil machiați, era fără îndoială o apariție. Niciodată nu fusese mai fericită ca acum, la 50 de ani. Avea cel mai titrat bărbat din Universitate, cei mai frumoși copii. Era normal să meargă la cea mai bună școală. E adevărat, copiii puteau fi o pacoste. Dar nu în seara asta. Noaptea asta era numai despre ea.

Luminița roșie cu avertizor pentru mișcare clipi-n livigul mic și o senzatie ușoară de frig o învălui. Apucă repede halatul de pe caloriferul călduț și-l trase peste corsetul nou care-o incomoda teribil. Nu era obișnuită cu latexurile si costumele tematice, considera c-o injoseau, dar lui îi plăceau… Ieși-n grabă din baie și în drum spre hol, apucă paharul plin cu șampanie. Moet.
@ special din Paris. Pentru mine, șopti ea. Bău repede ca să-și facă curaj.

Mâna puternică o apăsă pe gură și-i trase capul ușor în spate. Un fior scurt, ca un curent electric, o paraliză pe moment. Pornea dinspre umeri și-o săgetă urcă din vârful degetelor de la picioare. Se clătină ușor pe pantofii cu tocuri cui. Târăitul telefonului o făcu să scape paharul pe care, instinctiv, îl lipise de pântece strângand cu putere si udându-și corsetul.

– Ai promis că nu bei fără mine, mârăi bărbatul aparent supărat din spatele ei.

O întoarse încet, întinzându-i până pe bărbie rujul Chanel Rouge Allure Velvet cu degetul lui mare. Ochii femeii erau duri și aruncau săgeți de mânie. Plima clipire a genelor a fost în momentul în care s-a trezit împinsă-n peretele alb, aproape strivită. Cu o mâna înspre gâtul ei, intrusul își descheia cureaua pantalonilor.
Paharul din mâna femeii căzu ca o jucărie din plastic, pe covorul moale. Femeia icni și dădu să-l lovească cu cotul dar era mult prea mică pe lângă musafirul ei și abia-i atinse pieptul.

Read more

Vreau haine cool si pantaloni colorati si lungi și de calitate si vreau reduceri pentru băietii de 2-3 ani. Nu, albastru si negru și verde închis!

Vreau haine cool si pantaloni colorati si lungi și de calitate si vreau reduceri pentru băietii de 2-3 ani. Nu, albastru si negru și verde închis!

ioana mall Ma duc întâi la hm. Nu că are Tudor nevoie de ceva dar mă creponez toată când văd o fustă pe manechin și reducere 70%. Mă uit la ea, mă gândesc ce bine ar merge la serviciu – o pipăi, portărelul se face că nu încape printre umerașe, mă pipăie și el, toate bune și frumoase. Pân la urmă fac analogiile

– Cin te vede băh, la serviciu, da ai 4 fuste care seamănă cu asta și-apoi, ești cam balonată-n ultimul timp, pari slabă și gravidă c-ai renunțat de 3 săptămâni la abdomene, creponată-ți trebuie când copilul tău n-are decât 8 perechi de pantaloni de vară și 14,5 de iarnă, să-i rupă pe toate toboganele din oraș?
(da i-s scurți majoritatea că el e mai înăltuț. Cei albi cu albastru din in ce faini erau… si de blugi m-am săturat, ați încercat vreodată să trageti blugii pe câte-un picioruș de la scaun? Si scaunul să fie rabatabil? Si să aibă cleme de prindere? Și să strige la final că l-ai rupt, de stai cu aerosolii lângă tine si cu riscul de “asmă”? )

Da-i incolo blugi că-s toți albastri si incomozi. In, bumbac. Oaw, reduceri! Stau 45 de minute între 2 rafturi. Pe o parte e Sale, pe o parte e (semnul ăla) dar în vartejul căutării, nu vezi, e ca pe matrimoniale.
În sfarșit găsesc un 110. Super, au elastic, sunt destul de lungi si-s… verzi, bine dar verde de-ăsta nu mai are. Rupți în cur că de-aia-s 50% redusi. Uf, bine că m-am uitat și că toate mămicuțele din Cluj – care mai au si copii de 2 ani- au ajuns aici înaintea mea și-acu-s in concediu la mare.

Ooooo, da ce de rochițe, ce de colanți, ce de culori, dungi, picățele. La băieți, am văzut colectia asta de 5 ori în ultimii 2 ani.

Alt magazin. Auchan.

Aici găsesc clar și pijamale. Mai întai, dau la o parte căruțul cu copilul altcuiva, ăla micu nici nu simte, e ocupat să dea cu înghețată pe-o jachetă. Văd o femeie cochetă și un tati, p-ăsta l-o fi săltat cucoana din pat că pare-n pijamale și repetă hăituit: hai odată, hai odată. Nici copilul nici mămica nu-l bagă-n seamă. Aș putea să iau copilu să-l duc să se joace cu Tudor, dar pare mai periculos ca al meu. Acum strânge de gât un broscoi și-l dă cu capu de fiarele căruțului. Noroc că broscoiul e de pluș, așa pare și tati.

Reiau căutarile, setez search for baby trousers.

Negri. Maro. Maro mai deschis, mai închis, mai cu 2 dungi. 155 de rochițe și bluzițe cu unicorni și cu funde. Mărimea 2-3 ani, că așa scrie p-aici.
Pantaloni de băieți? Oaw, oranj, oranj is the new black! Stau pe un umeras lângă 17 perechi de budigăi de bebeluș. Îi văd clar, sunt potriviți, craci lungi, singura pereche. Îi iau, nici nu mă mai uit la număr. Cu mâna întinsă, mămica anterioară, mă privește cu zvâc. Vezi de treabă c-al tău are 6 ani, nu-I erau buni, mergi la alea scumpe, cu reclama back to school.

Crocodilo sau cum s-o fi chemand.

Read more