Mama și timpul de calitate petrecut cu copilul mic

Mama și timpul de calitate petrecut cu copilul mic

bebe se joaca2Internetul și cărțile mustesc de sfaturi și blaturi despre cum o să te joci tu cu mogândeața de 3 luni, care abia a trecut la numărul 2 pampers new born și se întind ca hubba bubba până la varsta la care pruncușorul tău de 17 ani vine acasă disperat, trântește ușacamerei, o încuie și tu asculți c-o pâlnie ce se întamplă înauntru. Pentru că sigur ai făcut ceva greșit în toți anii ăștia, nu i-ai acordat timpul și spațiul și jocurile care trebuiau, n-ai valorificat timpul cu el. Asa cum au făcut cei care au scris în cărți și pe internet!
Într-o zi m-a întrebat un prieten: cum te aduni și te menții focusată pe jocul activ, atunci când petreci timpul – o oră să zicem – numai tu cu Tudor și jucăriile din dotare.

Hai să fim serioși. Nu e ca-n filme.

După ce ai plătit facturi, ai schimbat poate un robinet, ai fost cateva ore la serviciu și apoi dupa cumparaturi, ai facut și o sălățică, te-ai stropit cu dușul – că faci maine dimineață de-ăla adevărat în care prinzi și șampon și săpun- nu, nu ai chef să construiești piramida cu rațe, baloane și cifre. Îți iubești copilul de mori, da? Îl iubești până dincolo de coralii mărilor albastre pe care poate nu le-ai văzut vreodată dar nu ai energie, putere, pur si simplu ai vrea să faci altceva.

În carte scrie că trebuie să zâmbești, copilul simte tot, ce dacă ești la ciclu, n-ai pus bine steluța și n-ai sărit în sus de trei ori strigand bravo? O să simtă că nu-l iubești! Mașina poliției ai aruncat-o din greșeală după rafturi? Copilașul se dă cu capul de trei ori de perete că-i nervos și el voia oricum mingea albastră (care e în vasul de toaletă) nu mașina poliției… tu zâmbește îngăduitoare, eventual fugi iute dup-o pernă ca cele care se pun pe scaune la biserică. În caz că mai dă cu capul și de rafturi, că nu e voie să-i intrerupi crizele. Stai și te uiți la el ca buha-n desene și-i spui că-l înțelegi.

Procură-i alte distracțiuni! A, i-ai dat și tonomatul muzical și te-a pocnit cu microfonul în frunte, îți curge puțin sânge din arcada? Arcada e de vină, e bine vascularizată, el țintea ochii, ochiiii că ăia nu-ți stau bine-n cap după ce ai făcut 24 de activități și mai ai si probleme-n inimioară. Evident că n-a vrut să te pălească (desi ai jura pe roșu că a făcut-o din culpă), simte el că n-ai chef sa te joci, tu zâmbește și introdu cifrele și literele-n oul ăla galben cumpărat de la noriel cu 99 de lei. Da, parcă seamănă cu capul fostului, apasă bine pătratele alea. Le-apeși degeaba, gaura-I nepotrivită, ce, tampoanele OB cum de le nimerești și nu ești în stare să vâri un lemn în ditamai scobitura? A, trebuie să-l schimbi, iar n-ai fost dedicată, avea o nevoie de bază și tu aștepți feed back pozitiv, iu crazy mum, scutecu, să vezi dup-aia joacă. Că de trezit s-a trezit acu juma de oră și ar trebui să fie fresh.

Read more

Lucruri intime de Dragobete

capac toiletCând am intrat a treia oară-n magazinul cu scule, am pus pe poliță două bucăți care seamănă cu-n titirez magnetic fără led, și-am strigat că de data asta le vreau pe cele mai lungi. Doamna mi-a zâmbit îngăduitoare: Lotzi, hai vez ce vre doamna.
Lotzi era deja-n spatele ei iar ajutorul lui Lotzi a comentat trist că de mult mi-a cerut prietenia pe facebook dar nu intru eu…

Dom le nici astea nu intră! Am găurile altfel, eu înțeleg că-s toate la fel dar poate aveți pe cineva care să se uite? A mai apărut un musiu mustăcios. Nici cei care stăteau la coadă nu se mai grăbeau așa tare, că acolo e coadă mereu. Ochi și urechelnițe.

Stai așa, să nu fiu înțeleasă greșit. De dimineață mi-am decopertat capacul de la wc, că se mai strică la casa omului, nu? Și m-am dus la magazie și-am luat unul nou. Este la noi și wc în fundul curții, a curții de vizavi, deși, spun unii că-i imposibil și de modă veche ce dracu, suntem in Europa, 2019. Hai, no! Dar la hammamurile din Fes cum credeți că e? Mai întai îți afumă mușchiulețul și apoi te trimit la geno. Flexiuni. Bun, vin cu capacul, eram mândră până-n vârful firului de păr că l-am dat jos singură p-ăl vechi, era să dărâm baia. Dar l-am dat.

Read more

Alo, capra, actele dumneavoastră vă rog să le prezentați, țha țha

peneO doamnă care știe rețeta fericirii, mi-a scris ceva drăguț la articolul despre nefericire. Foarte pertinent de altfel, mai ales dacă a trecut si examenele la cursul lui David D, Acela cu psihologie clinică și psihoterapie. Mie mi se potrivea terapia cognitivă dar nu stiu dacă aș fi luat examenul.

Să schimb orașul! Sa-l modific. Genetic adica. Că nefericirea asta, nu e așa, normal cum cred eu, cerul e limita.

Doamna trăiește într-un oraș mare, oraș care se dezvoltă bine.
Eu am ales de bună voie un oraș mic. Cu trei ani în urmă aș fi zis că nu mă întooooorc. Viața.
Să dai în bobi și nu știi cum sunt oamenii în cele mai multe orășele-municipii din țara asta! Poate că aveți voi neajunsurile voastre cu traficul și alea alea pe la județ dar hai să mergem pe firul amuzant. Nu vă mai spun despre orasul meu. Vă spun despre orașele mici. Poate așa veți înțelege – am eu cativa pitici, tot pentru un publicul meu scriu, ei înțeleg- de ce avem acești Conducători.
De ce ne temem că ne fură ungurii Ardealul (oooo, daaa!, ne temem, parol!)
De ce nu avem coerență în niciun act de la lege pan la studiul de fezabilitate si doamna de la ghișeu, toate se bat cap în cap.
De ce ne batem realmente copiii în 2019 (am crezut dar când am și văzut, auuu) și-I umilim în fața altora, pe stradă, la grădi, în parc.
De ce ieșim-ieșiți degeaba în piață.
De ce ne facem rău coit unii altora? Voit am scris, autocorectorul.

De ce îi deranjează pe ceilalți dacă nu ești ca ei?
Oameni buni (?) e în sângele nostru, revoluția ne-a dat numai Dezlegarea de-a fi noi înșine, autentici până-n sinapse.

Read more

Tantrumuri si tantum verde la copilul de un an jumate

vero si bebe teoAu început tantrumurile la ăsta micu, auzi tantrumuri, a trebuit să citesc juma de zi despre ele înainte să ies azi.

După ce am înțeles perfect cum să mă port și care ar fi motivele pentru care nu e bine să mă dau cu capul de primul castan din parc, i-am tras trei pufuri de tantum verde, de-ala cu 38 de lei, să fim acoperiți. Tocmai terminase de ros un colț de pal melaminat așa că a stat ca la dentist, a vrut doar să zică ca-ca înainte să-l iau sub braț dar a ieșit ca(t)ena și un muc.

De când s-a născut, poate din cauză că m-am uitat eu la filmul Fălci înainte să-l executăm silit, îi tot ies dinți.
Nimeni nu mă crede dacă spun că e mârait sau că mi-a scos 112 fire de păr alb într-o zi și mâine am programare la vopsit. Așa zâmbește crocodilu mic din căruț, cu strungă, cu cârlionți, întinde mânuțele, zice goanga când trecem pe lângă vecina aia care mă bârfește zilnic. Când am făcut poze-n parc nu dormise de vreo 6 ore și stătea în obiectiv ca un manechin.
– Lächeeeeeln…
Și Tudor râdea cu ochii și cu hohotele.
– Komm hier…
Și Tudor alerga la mine cu bufnița din pluș, a spus fotograful că vai, ce cuminte și dragalaș e, ca un pui de pisicuță. Bine, a zis numai așa, nu știa c-a vrut să mănânce un șoarece în parc săptămâna trecută…

Trece ședința foto, îi face tai tai lu nenea, se joacă trei minute cu o frunză și-o castană, Doamne feri, e bolnav, ma gandesc. Gata, are efect ăla verde, mai cumpăr cinci. Pe când aranjam pufuleții în geantă, bufnița mea plonja-n cea mai puturoasă baltă din oraș (să mă scuzați da parfumat sau anosmic nu e lacu din parc, da știm că-l faceți cândva) și Tudor se chinuia să treacă de zidu chinezesc să sară după ea. Arunc pufuletii cât colo, îl salt pe copil, văd stele verzi, dă-i explic micuțului speriat că acolo e… crocodilu. Un mare pericol. Nu e voie. Mami dispare în universul infinit. Mami se supără, haide dragă să gestionăm aceste porniri că… Un stol de ciori protejate prin lege și copilul meu neprotejat de statul român mancau pufuleti într-un suflet, pe alee. Deh, dacă am văzut că stă jos copilu și bufnița stă cu fundu-n sus, am zis că-i bine, că-s normală și că toate sunt vechi pe lume. Bromazepamu e mai nou dar mă adoarme și-am zis pas.

Read more

Draga mea, tu nu ai avut o prietenă, uite, hai să-ți spun cum e să ai una

Draga mea, tu nu ai avut o prietenă, uite, hai să-ți spun cum e să ai una

picasso paris

(fotografia e făcuta de mine, e un Picasso, o expo din Paris cred. Acum și eu știu picta dar încă nu am găsit pânza.)

Nu e greu când te desparti pentru că știi că odată, oricat de tarziu, vă veti regăsi.
Nu e greu cand te desparti pentru că nu v-ați rănit și nu v-ati făcut de râs una pe alta, prietenia are nevoie de întelepciune si de tăcere când e cazul.
Tu nu ai avut o prietena, tu ai avut tovarăse de mâncat si de servit un pahar de tărie. Care niciodată, niciodata nu au făcut ceva dezinteresat pentru tine, așa să știi, ăsta e răspunsul meu si asta e greșeala ta, că ai persistat într-o formă de iubire si loialitate de care prietena ta nu a avut nevoie! Tu erai doar o trecatoare, v-a smuls primul curent, ce tornade v-ar fi ținut vouă prietenia?

Toate am bârfit, toate ne-am comentat odată prietenele sau acțiunile lor, am râs de ele, le-am ridiculizat. Apoi se presupune c-am evoluat și n-am sărit de glumițe, pișcoturi, insinuări și povestea unor aventuri erotice fara nume, date, sens, n-am tăiat in carne vie.
A trebuit sa trec de 30 de ani ca să-mi cunosc prietena pereche. Total diferită de mine. Nici cand a plecat, nu m-a lăsat singura, m-a lăsat cu o femeie dragă si frumoasă care se potriveste întru totul situației mele. Situatie in care ea nu mai putea fi, nu acum!

Read more

Scurtă scrisoare pentru Ana a mea

gherla1(nu am readaptat la per tu, era in draft, dar e valabila)

*n primul rând vreau să vă informez că noi am fost foarte bine primiți aici, ne-am integrat în societate precum vrăjitoarele cărora li se punea căluș înainte să fie arse pe rug.
Îi cunoaștem pe toți, suntem adesea invizibili și fii-meu e plin de bube. Mă rog, bubițe. Bagă aerius cum mestec eu xanax.

În al doilea rând vreau să vă spun că, am scris în primul (rând) cu un asterix nemțesc ca să nu înțeleagă toată lumea.

Aici ducem o viață eco, sănătoasă, oamenii fac mult sport și ai de unde alege.
Bârfa din 3 în 4 ca la telefonu fără fir este ca mersul pe bară, cine nu-și sparge capul e ovaționat trei zile, ca-n povești. Decât să spui în față ce simți, crezi, dorești, aștepți, mănânci și eventual fuți (să mă scuzați, aici oamenii nu se…) mai bine stai și te scarpini în nas trei zile și tot iese ceva.

Cum v-am spus, ne știm toți și ne iubim printr-un zâmbet: Cineva, Ceilalți, Ăia, Cineva, Ăla, un vecin, o tanti, o doamnă, o femeie, Câțiva. Nu se cade să întrebi: Cine este Ăla? Cine este Cineva? Dar Ceilalți? că te poți alege c-o plângere la poliție și roțile sparte la căruț.

Tinerii sunt dornici să lucreze, femeile gătesc bine, sunt frumoase și afliate vreunei bisericuțe până când Sfinții le vor despărți. Și-am apărut eu.

Read more

Ca la noi la șezătoare: nu-i om mic și fată mare!

tanti maramures joc2Aveam vreo 6 ani. În verandă, străbunica stătea dreaptă ca o prăjină, cu broboada neagră strânsă bine sub gâtul lung și uscățiv.
Ești gata? o întrebam serioasă cu voce pițigăiată. Asta- i preferata mea. Tre să-mi zici dacă-ți place.
– Tăt aia de ieri cu Iuăn și cu păsările care dorm? faină-i dară, m-asigura demnă Valeria, gata de spectacol.
M-aburcam pe canapei, dădeam drumul la casetofon și derulam. Programul artistic începea cu melodia În zori, conținea Roboțelu cu clopoțelu, ceva cu frunze, pomi și evident păsările din grădina lu Ion. În mână aveam un știulete și rujul verde al mamei mă înfrumuseța până sub nas.

Dansam ca apucata. J Lo e zero în piesa aia lui Mc Hammer

Valeria se uita “la mine” câte-o oră întreagă de parcă era Tezaur folcloric, nici nu clipea. Pe-aprope când s-ațipească, dacă vedeam că microfonul n-are efect, săream sus și jos de pe pat, strigam mai tare la refren. După fiecare melodie, mamaie aplauda și zâmbea:
– Tare fain tu fată!

Read more

Let s do it, Teo! Pentru toate orașele mici din țara asta, vă rog, nu ne alungați!

Let s do it, Teo! Pentru toate orașele mici din țara asta, vă rog, nu ne alungați!

mama si copil… nu ne alungați din țară iar și iar cu indiferența voastră!

Începem de vineri după masă.

Merg cu Teo la mormântul tatei. Cald și frumos, vorbesc cu mama pe drum, mă mai întâlnesc și cu fosta mea profesoara de latină. Ce femeie! Numai ea reusea să mă găsească în dulapul în care intram la ora ei. Ea și diriga. Ne îmbrățișăm. E tot așa, ca o regină pion așezată în alt oraș decât cel al nobilimii căreia ar fi apartinut.
O întreb ce o duce pe ea la cimitir.
– O floare, Ioana… Am primit-o de câteva luni și tot nu s-a ofilit. Am uitat s-o ud și 10 zile. E roșie – îmi spune numele dar nu îl rețin.
– O floare pe un mormânt?
– Soțul meu. Înainte de Paște a… e copilașul tău? nu vreau s-o tulbur. Da, da, al meu, zic. Ce mână de fier avea femeia asta și ce blândețe-n spatele scutului! Ce frumoase sunt bătrânețile ei pe dinafară, părul alb cu ușoară tentă de mov ca întotdeauna, chipul osos, ochii ca niște mure umede. Nicio lacrimă. Doar roua din privire, ca-n cântecul ăla nuștiucare.

La tata la mormant aprindem repede niște candele și mama se rotește pe-acolo să strângă niște buruieni care se întind. Spune ceva de omul plătit care nu face nimic, iar Teo la picioarele mele calcă pe niște câlți albi și scheaună. Atât l-am lăsat jos cât să-mi pun piedica la căruț.
Inaaaaaaaaaaaa, Inaaaaaaaaaaaaa
O femeie strigă disperată, eu îmi salt copilul cu un cățel atașat de mânuța stângă. Nu mă mai simt deloc ca la cimitir. Mama și-a plătit și ea partea – ce minune să plătesti moartea dinainte – și pe piatra funerara e și numele ei. Ba mai înflorește și-o floare. Mă trec fiori.
– Mi se pare înfricoșător.
– Ce, mama nici nu ma baga-n seama.
– Să-ți scrii numele și vârsta la care te-ai născut pe piatra funerara a… oricui. Și să știi că cineva ți-a săpat groapa sau ți-a ținut loc. Ca și cum ați merge la Fantasia Land. Oricum putrezim. Dar acum suntem aici. Afară. E dar de la Dumnezeu, zic.

Înainte să-mi spună de responsabilitate, scumpetea locului și că așa se face (știu, are dreptate dar tot înfricoșător mi se pare), ies dintre morminte.
Ăsta micu urlă ca din gură de șarpe că i-am luat jucăria. Innnnnaaa fuge mancand pământul, de unde a apărut de-a prins-o Teo de codița mică și mov, nu știu. Lasă, bine că n-a mușcat-o pe Ina că acum eram pe la Vet cu ea.
Domnul și doamna cu cățelul mă salută curiosi. Le spun că Teo iubește câinii și pisicile și că de fiecare data ne oprim să (le apucăm de coadă, să le îndopăm, să le pupăm dacă le poate ridica iar Teo poate) să le admirăm. Zâmbesc. Zâmbesc și ei.

Teo salivează. Îi ies patru dinți. Ina mică și albă cu coadă mov n-ar fi avut nici-o șansă.

…………………………………………………………….

În parcul mare sunt 3 copii care sar capra zilnic, așa, spre seara. Unii spun că sunt de la Casa Copilului. Nu înțeleg ce e “casa copilului” astăzi, aici și pe unde o fi. Au cam 14-15 ani. Genul obraznic, rebel. Le vorbesc urât altor trecători și nimeni nu vorbește de fapt cu ei. Sunt curați, frumușei. Sar peste o piatra lângă o cismea veche și învață figuri noi, se cațără pe-un copac, din-astea. Băncile din jur sunt pline. Când mă întorc de la locul de joacă de la fosta grădina de vară, coșul de gunoi de lângă capra băieților trăznit, smuls, mizeria jos. Îmi amintesc de unul dintre băieți. Voia să-i taie micului M cauciucul de la bicicletă cu un cuțit.

Read more

Omleta din ouă de broască țestoasă…

AE231D93-F2D8-4401-833C-CE4827052CD9Ies cu traista elegantă de la Mango – din Auchan.

Am primit-o cadou în urmă cu vreo 4 ani și tot bine arată. Îndes în ea brânza, tetinele, fructele, puloverul și bundița, o mașinuță, o cutie pliabilă pentru medicamentele din casă și alte lucruri (nu neapărat) necesare. Pe care în Kaufland sau Lidl nu le găsesc ori sunt mai scumpe. M-am obișnuit cu Auchan.
Ciocolata cu stevie, bomboane și napolitane sugar free, le pun în gentuță.
Da cu broasca n-am ce face. Doamne, ce-o să se bucure de broască! Mai întâi am făcut o tură cu ea pe la raionul de copii. Ăștia care se duc la școală și pierdeau vremea pe-acolo au eliberat zona când m-au văzut. Aveam și tocuri.

Mi-a plăcut de ea. De pliat n-o prea puteam plia așa că am dus-o-n mână. Mă grăbeam și Iulius era ticsit de lume. Mă întreb dacă au lăsat toți rechizitele pe ultima zi și-acum au venit cu 2-3 copii să radă tot? Îi cam detest. Tatiiii pot s-o deschid asta? Da mamiiii, ia uite, a căzut raftu. Bine Ani, lasă că le aranjează o tanti că n-ai vrut. Astăzi categoric nu-mi plac toți copiii din Cluj. Urâți-mă. Îmi păstrez energia pentru când o să facă și al meu la fel.

Read more

Filă din jurnalul de anul trecut – de ce vrem să credem că alții sunt mai nefericiți?

Filă din jurnalul de anul trecut – de ce vrem să credem că alții sunt mai nefericiți?

femeie in cimitir… Nu aveam bani să arăt la randul meu cum am fost amenințată, persiflată ani de zile. Folosită. Nu aveam pe cineva care să mă apere. Nu credeam că mai există vreun om de partea mea.

Și-n condițiile astea lipsea grupuletul de moraliști teosofici, care să explice eșecul meu pe Pământ. Ăștia au apărut repede. Cu toată bunătatea și iertăciunile și neluarea la socotință a răului, n-am să uit vreodată cât de umilită, singură și jignită m-am simțit.

Ai eșuat în viață, proasto, după ce ți-ai pierdut 10 ani din viață cu moșul ăla. Nimeni n-avea curajul să-mi spună în față. Dar toți gândeau așa iar pe mine m-a afectat. Prin septembrie 2016 a început să se vadă (non)valoarea mea de om fără bani și fără ieșire. Cel mai înfricoșător test din lume. De la faptul că într-o zi era să mă trăznească – pân la nașterea unui copilas – pentru care numai săraca mama stătea să leșine pe coridoarele spitalului.

Noi oamenii funcționăm 80% social, pentru societate. Pentru asta avem nevoie de vicii, stimulente, impulsuri, tensiuni. Numai acoperindu-ne fragilitatea tolerăm, uităm și ne iertăm uneori între noi.
Chiar și așa, viața este grea și ni se întâmplă lucruri care ne slăbesc grozav.

Read more

Riverwoman: Bărbați bolnavi și mame singure

Riverwoman: Bărbați bolnavi și mame singure

o mie si una de noptiÎi înțeleg pe bărbații bolnavi care cred și declară că mor sărăcuții, cu pisica sub un braț și bolul cu supa caldă-n ailaltă mână, tolăniți în fotoliu. Cu nasul roșu și o amigdală cât testiculul și cu ochii uscați, adânciți de febra 37 cu 1. Privirea lor spre televizorul HD e goală, așa, ca Ina care dansează. Naiada agitată pe lângă el: dragă, te doare rău, îți mai aduc ceva?
El ridică o sprânceană și scoate-un suspin de parcă tocmai i-au scos o așchie din podul palmei.
Dragă, cum te simți, tot ca ieri sau mai bine? Mai rău, mormăie el răgușit, nici nu pot fuma. Glasul i se stinge ca o tânguire. Dă-mi telecomanda.

Ea îl adoră și-ar vrea măcar nuntă înainte de văduvie și statut marital pe care să-l poată atașa carierei strălucitoare care-o așteaptă. Ea e cel mai apropiat satelit al barbatului. Orbitează prin cameră, îl supraveghează, îl asigură că el nu va crăpa odată cu buboiu mic și alb de pe amigdală. Se simte omu ca la mămica lui acasă când era holtei și trecuseră deja obiceiurile din romanul Ion.
E drept, după 4 zile de mângâiat mâța, tolăneală-n fotoliu pe motiv de febră cu tremurici care poate da, nu-i așa, convulsie și mutre de mort autopsiat, și ea-și dorește moartea cuiva dar nu e sigură a cui. A mă-sii care-l obișnuise așa, a lui că e ipohondru, a ei că s-a săturat de supe și de șters mucii de pe vasul de chiuvetă? Că-i fu rușine de la început să-i spună, cum să-i spună să-și șteargă secrețiile înainte de-a ieși din baie, ce știe mititelu de el? Poate nici nu le vede din cauza bolii. O să treacă și asta. Până atunci le șterge ea cu-n nod în gât și-o tonă de hârtie igienică. Doar n-o să pună mâna (chiar și cu săpun) pe moluștele alea galbui și scârboase.

Într-o zi vine și momentu vieții. Nunta.

Am rinofaringită și fac chestionare și îi urăsc pe toți bărbații ușor răciți care primesc boluri cu supă și au o pisică pe care să se sprijine în caz de intoleranță la bebeluși. Bănuiesc: soții betegi nu pot avea grijă de copil, mai ales de bebe. Dacă e vreun bebe prin casă imediat o s-o sperie pe nevasta: draga, nu pot sta cu el că se îmbolnăvește copilu și e prea mic. Femeia vrea să facă un duș, vrea la baie, vrea să stea pe budă cu apa și lacrimile curgând. Ea nu-i bolnavă dar simte că poate moare azi de oboseală și are nevoie de 15 minute singură: uită-te măcar la bebe, să nu se rostogolească din pat, să nu se sufoce cu popândăul ăla uriaș pe care l-a cumpărat mumă-ta când au fost reduceri la Auchan.

Read more

Hani a spus că orașul meu este cel mai frumos

Hani a spus că orașul meu este cel mai frumos

interior biserica armeneasca gherlaDupă compunerea despre Orașul meu Am primit un mesaj care m-a făcut să râd. Celelalte 6 să zâmbesc mulțumită, pentru că sunt aici, în jur, persoane care au înțeles felul în care scriu.
Mesajul care m-a făcut să râd zice:
– Tu-ț compunerea, fttear pești (nu cratimă, nu plural adecvatic, acvatic), las că vezi tu dacă îți dau extemporal! CAPS L

Domle cu cont fals, eu nu mă f cu peștii, nu suntem compatibili la s e c s. Gemenii îmi plăceau că plecau ei, nu trebuia să le dau de înțeles de 4 ori că nu facem nuntă. Bărbații pești e mai rău decât femeile, vorba lu Hani. Când se îndrăgostesc bulbucă ochii (n-au pleoape, de-aia), când îi prinzi după ce ți se lungesc urechile nu mai știi cum să scapi de ei, atâta vorbesc. Muți sunt peștii numa-n Someș și-n lacu verde din parc. Hai, pupa-te-ar știuca, trec și la Extemporal.

2013-2014

Mă sună din parc, eu pe la CEC cu probleme:
– Fuarte frumos parcul! Aveț vedere la mare, bun aici.
Îmi cer scuze, mă ridic de pe scaun, simt că vreau la baie.
– Was?
– Ghesit o duamnă care înveț limbe română. He he he. Au venit ape pină pe la jumetate parc și ea a spus că acolo e mare, că vine și Noe curând și dat câteva broșuri.
– De la primărie??
– De la martori lu Jahve ca she treiesc 1000 de ani linghe animale blânde și să mănân mere și lapte.
– Ai intrat u mașina-n parc? Să știi că dacă te blochezi p-acolo n-am pe cine să…
– Nuuu, intrat cu cizmele tale de gume.

Read more

O sâmbătă absolut normală, acasă la noi

O sâmbătă absolut normală, acasă la noi

bebe si mama in oglindaDimineață. Bebe dă cu capu de noul perete, boc, boc, trebuie să-i fac și niște protecții laterale frumoase, vopsite-n alb așa, s-avem impresia de albă cazăpada și-un pitic. Că la valorile hemoglobinei mele de-acum merge rujul roșu. Pitic este, uneori se înmulțesc.

Zilele trecute i-a dat mamei un pumn în ochi și de-atunci vede vălătuci de vată. I-am spus că mi se pare chiar drăguță imaginea. Ei nu i se pare. Chestie de gusturi.

Prima oră a dimineții, la un moment dat iese copilu mare din baie cu o găleată cu apă pentru amorsă. Eu așa-i zic, copil mare, frumos l-au crescut ai săi. Trece pe lângă Teo, gălăgie mare că ăsta micu vrea să se joace când îl vede, i-a atras atenția bubu tatuat de pe brațul tânărului. Se uită-n jos pe balcon, mă întreaba apoi (eu chioară de somn, așteptam să iese din baie ca să intru eu să m-apuc să mă las de fumat a șapteșpea oară):
– E vreun foc? (eu am înțeles jumate deși încă aud bine la 38)
(nuuuu, acum e aragazul nou, foc la comandă ca dragonu, eu n-am trei brichete ascunse-n 5 locuri)
– Ăăăă, de ce?
– Că tata-i jos și s-a stins…
– Da ce-a luat foc?
Deja-mi ardea ceru gurii, era să înșfac copilu și să sar cu el în vata bazaltică de pe balcon că-i ignifugă.
Alexu-copil calm se uită-n jos la găleată și-mi răspunde timid:
– Tata da e jos…

Read more