O doamnă elegantă cu un rucsac foarte mare și lipsit de eleganță

Păi nu a fost întotdeauna așa.

Zilele trecute, întâmplător, am văzut pe undeva o poză în care apăream și eu. Adică  în poză erau vreo zece persoane și m-am recunoscut după juma de cap și rucsac.Ok, e oribil, e imens dar:

– de două ori pe an scutur din el toate semințele de susan

– sunt mereu pregătită pentru un infarct, sfârșitul lumii sau o excursie în îndepărtatul Cluj

– să port genți  e ca și cum aș încerca să-mi ascund un mont-bont de la picior într-un pantofior de sticlă.

– lumea nu mai e curioasă de ce sunt mereu singură cu-n kind, s-au plictisit, e curioasă ce-am în ditamai rucsacul

Păi gândiți-vă că pentru o șoferiță mașina e și dressing (dacă are copii, e inclusiv cu ketchup ul de la MC). Eu nu șofez. Am avut o amică ce-și folosea portbagajul pe post de cămară. Numai murăturile le ținea la mă-sa. Adoram să merg undeva cu ea pentru că nu exista lucrușor pe care să nu-l găsim în mașină. Nu-i plăcea să curețe cămara mai des de Paște și Crăciun, așa că într-o zi, când am deschis să punem niște plăsoaie a sărit de-acolo chiț-chiț. Amica mea avea fobie de funcționari administrativi și de șoareci. A leșinat, am stropit-o cu Avene, apă termală de lux, am convins-o că Ratatouille nu are și familie în cămara ei. Amica mea s-a dus la serviciu 3 kilometri pe jos o vară întreagă și așa  și-a întâlnit soțul, pe atunci medic veterinar. Au divorțat după trei ani când el s-a angajat la stat între dosare iar ea i-a donat mașina.

Femeile cunosc cel mai bine legile lui Murphy. Și se adaptează.

În rucsac am de toate, nu plătesc rovignetă și am scăpat de grija asortatului genții cu eșarfa sau pantofii. Odată am uitat să-mi iau copilul de la bonă dar niciodată n-am lăsat rucsacul pe undeva, parcă mi se strânge sufletul dacă nu percep ditamai cărămida pe spinarea mea.

Read more
15 august și micul meu pelerinaj la Mănăstirea Nicula

15 august și micul meu pelerinaj la Mănăstirea Nicula

A afirmat literalmente Iisus că el este Dumnezeu?  (poate că nu, dar nu era nevoie)

Mda, Codul Vinci scrie mizerii, a pus fapte istorice adevărate alături de invenții despre Mântuitor. Nici nu pot spune ce blasfemii. C-ar fi avut soție, frați, surori!! Nu recomand în veci s-o citești că te tulbură-n credință!

Scrie-n cartea lui Dan Brown că Iisus a trăit ca un om adevărat. Ce ispită de la diavol pentru creștini!

Sunt secte și culte religioase care folosesc date din scrierile gnostice și cartea asta poate suci mintea oricărui credincios.

Să nu faci yoga că poate intra  alt suflet sau chiar diavolu-n tine și-apoi greu iese ăla. brrrrrrrrrrrrrr

Așa fel de recenzii și discuții pe forumuri erau când a apărut cartea lui Dan Brown, Codul lui Da Vinci. Ezitam s-o citesc deși plesneam de curiozitate. Foarte greu m-am împăcat cu credința în Dumnezeu căci erau două  neconcordanțe înăuntrul meu.

  • Orice aș fi cercetat sau citit dădea cu virgulă și niciodată cu punct. Lucrurile s-au mai simplificat când am reușit să trag o linie clară între dogme, tradiții, religie, obiceiuri și ceea ce numesc la propriu Credință.
  • Mulți oameni nu cred pentru că nu simt, spun ei. Au fost obligați cumva de părinți sau de circumstanțe să fie credincioși. Ei bine, eu am simțit mereu existența Divinității, de acolo și vina că-n creierul meu nu se lega mare lucru.
  •  
  • Acum, uitându-mă la pelerini, îi mulțumeam lui Dumnezeu că știu așa puține și cred atât de mult.

Mestecam un cucuruz și mă simțeam liberă.  În curând Universul, Nenumitul, va mângâia rănile mele din ultimii ani. Nu mai văzusem atâta lume la Manastirea Nicula de ani de zile. Fusese si Pandemia de Covid19. Priveam cu nesaț chipurile, oamenii , copii, bărbați femei.  Nu mai era balamucul din ultimii ani dinainte de pandemie. Mulțimea de pelerini era splendidă. Nu mai erau tarabe, nu au dat voie decât strictul necesar. Nu am mai simțit mirosuri neplăcute și pentru prima dată n-am auzit înjurături si n-am văzut oameni beți pe drum. Decât la fostul magazinul sătesc, făceau parte din peisajul rural. Până si tinerii care mergeau cu cortul păreau mai domoliți într-ale vieții. Nu erau pe maxim. Middle era bine.

Cu 40 de minute înainte de a sta acolo îmi culcasem pruncul și aveam de gând să citesc ceva. N-ar strica să mă amestec și eu în mulțimea care merge la Praznicul Adormirii la Nicula. O să contribui și o să primesc energia de care am nevoie în următoarele luni.

Read more

Astăzi am simțit că înnebunesc. Și e bine să taci și să nu spui că simți că azi înnebunești

Und sie sagte von 3 Jahren…

Astăzi, dintre toate zilele de când a coborât Sacha înspre mine, astăzi am simțit că înnebunesc. Pur și simplu. Că o să mi se strice capul și n-o să mai știu ce să iau din hipermarket. C-o să sar în cap cuiva, legănându-mă amabilă printre coșurile lor cu care se păleau neglijenți unul pe-altul.

C-o să le strig că aparenta lor nepăsare vine de la alprazolam sau vodkă sau poate-au fumat ceva sau poate s-au îndrăgostit proaspăt și nu n-o să țină. Și-o să fie iar nefericiți.

Și nu, nici excursia aia de 7 zile n-o să le iasă grozav că drumu-i cel mai frumos, pregătirea bagajului, entuziasmul nopții care precede plecatul, hainele alese pe tren, pe avion, pe mașină. Că se vor trezi acolo unde și-au dorit, la două ore de zbor distanță de România și se vor gândi fiecare la altcineva: ei, cum ar fi cu… dar ce frumos zambește ea, las c-o văd săptămâna viitoare…

Sau: ce obraznic mă privește el, se vede clar că-i plac, oare are pe cineva?

Însă ceva sau cineva a decis că nu pot înnebuni, cel puțin nu până nu plătesc la casă. 205 roni. 2 pachete scutece nr 5. Ce-am făcut?   Eu am nevoie de scutece nr 4!

Văd, între toți oamenii de la casele de marcat și paznicii și toate angajatele care ajutau oamenii care nu știau să plătească la automate (dar se buluciseră exact acolo) văd o Femeie. Și era tristă. Și obosită. Undeva la 48-55 de ani, cu părul strâns la spate cu-n elastic mov. Genul de persoană care-ar trece neobservată și dac-ar avea două codițe roz, împletite. Dar femeia avea ochi pentru fiecare aparent nimic, femeia aceea nu era robotizată. Terminase de plătit în locul unui client care bombănea și fug la ea cu pungile, transpirată și hiperventilată. Puhoiul acela de oameni parcă-mi mânca sufletul.

S-a întors spre mine cu salopeta ei roșie prea purtată de alți colegi care probabil renunțaseră demult la jobul obositor și a schițat un zâmbet.

Read more

1 iunie – care-i măsura iubirii copilului?

In urma cu 5 ani viața mea era absolut diferită. Eram singură și nu aveam nici un plan de viitor. Nici nu știam că eu aș putea iubi un copil. Eram precum Cristina din Anatomia lui Grey (fara cariera): hei, nu iubesc copiii. Respect copiii, nu ma intelegeti gresit – spunea ea – doar ca nu îmi trebuie sa-i cresc, nu aș fi o mama bună.

Și cunoștintele mele fara copii sunt multe – femei frumoase cu o viață plăcută lor și care se împlinesc prin ele însele, prin ce fac zilnic, prin prieteni, si ele au greutațile lor. Însă eu nu eram deloc împlinită numai că, în afară de  brusturele de probleme care s-au abătut asupra mea, nu aș fi putut spune: m-ar salva cutare situatie.

Ei bine, azi știu că măsura iubirii copilului tău e cea a unui Dumnezeu atotputernic care te încearca precum pe Iov și apoi te cinstește ca pe un Sfânt.

Nu e egală. Nu suntem noi părinții nici Iovi nici Magdalene, majoritatea suntem pe-acolo pe la mijloc.

Știi cât îl iubești după ce ai trecut de oamenii care vă privesc, înghițindu-ți lacrimile și mângâindu-i ceafa transpirată, încercand să-i oprești pumnii mici care se abat asupra ta într-o încercare neputincioasă de-ați spune că nu mai știe cum să oprească furtuna de informații și tentații din capul lui. Ai trecut de asta fără să-l ameninți, fără să-i spui că acasă-l așteaptă vreo pedeapsă. Ai trecut ignorând vocile de pe margine.

Știi cât îl iubești după ce=l duci, că așa-și dorește,  în locurile în care știi că se pot produce tantrumuri și crize care se numesc “eu am nevoie de tine, oricât de supărată ai fi tu acum și oricât de tare te-aș enerva. “

Când preferi să treci și să pleci ochii pe lângă vecinii cărora le-a scos limba sau care n-au putut să se odihneasca la amiază din cauză c-au crezut că îți schingiuiești copilul. Dar tu ești cu inima curată și știi că e doar o etapă. Că nici Dumnezeu nu se leapădă de tine după ce-ai făcut cu adevărat cele mai monstruoase păcate – în sensul de a face rău voit altora, asta numesc eu păcat.

Măsura iubirii copilului e  reciproc dumnezeiască, altfel nu ai putea să treci și să rămâi relativ normal  după  toate încercările, fricile, provocările sau durerile pe care le presupun creșterea și îngrijirea puiului de om.

Fără să-l faci să se simtă neimportant. Fără să-l terorizezi (el da, o va face cu tine sau așa vei simți tu!).

Fară să-l lovești. Fără să-i spui că nu e ca Anuca, Raducu, Diana, Ioana, Costel și Marcu. Că ei sunt cuminți si numai el, copilul tău e altfel sau chiar rău. Vă amintiți oare când părinții voștri vă spuneau în față sau absolut fără să-și dea seama că verisorul cutare e mai bun la x materie sau fratele nustiucui a luat cerbu de aur la categoria mimă și voi n-ați reușit? Vă dați seama cât v-au știrbit  comparațiile alea? Tot comparabili si insuficient de buni rămâneți dacă nu schimbați macazul cu copilul vostru. Și cu voi înșivă.

E dumnezeiască iubirea pentru copil pentru că tu, ca mama, auzindu-l ca spune: nu mai esti mama mea, nu mai vin cu tine, eu stau aici la joacă, nu te iubesc! poți să-i spui blând si tremurând înapoi: bine, dar eu te iubesc. Si atunci ceva se schimbă.

Read more

Efecte a(d)verse dupa ce mama s-a vaccinat anti Covid19

Ca o fiică grijulie, am avertizat-o din timp pe mama că mari somități de pe facebook, (jucăria ei pe care încet, o înlocuim cu puzzle) spun vorbe foarte urâte si grele despre vaccin si reacții.

Cum ar fi?

 Pai… o doamnă, nu-i dau nume, zice că după un timp ai pus-o, atunci să vezi… Că nu se știu reactiile pe termen lung.

Mama, serioasa, alege bluza cu care merge la vaccinare si dă replica:

– dragă, la varsta mea, sa-mi spună exact, nu asa, că ai pus-o în timp, că de-astea am auzit eu destule. Cum, cand si cu cine!

(fara replica)

O senatoare din AUR zice că ți se poate șterge matricea natională de la vaccin.

Imposibil. Mi-au scos-o cu totul anul trecut la Stanca, acu e alta. Funcționala, nu nationala.

Si Steer zice că de la antigripal facem toti Covid și că Victor Orban ne obligă… Steer ne-a făcut prosti pe toti care-am făcut antigripalu.

Nu-mi mai zi de-astea! Treaba ta cu cine te certi. Victor Orban are aceleasi efecte adverse ca Steer! Io vreau sa traiesc sa-mi vad pensia mărită. Nesimțiții! Aia si-a vaccinat copiii, p-ăsta m-ai pus să-l votez si avem numa efecte adverse în județ!

(nu pentru el am votat ci pentru oamenii PNL din Cluj, mooooama!!)

Steer mai zice că o asistentă din altă țară a murit la 48 ore de la administrarea vaccinului.

Ăsta-i rimelu? Auzi, tac-tu a murit la 2 ore după ce a băut ultima sticlă de spirtoasă și nimeni n-a făcut vreun raport. Hai c-am plecat

Reactii post vaccinare

Read more

Când pleacă un prieten crezi întotdeauna că e ceva personal, legat de tine?

Ai un prieten. O prietenă. Vă știți din gimnaziu, din liceu sau de pe net, împărtășiți cam aceleași conceptii despre viață, vă distrați bine împreună sau chiar ați petrecut ani buni în care v-ați văzut des. Poate ați fost și în concediu. Nu v-ați certat, nu s-a întâmplat nimic extraordinar între voi dar brusc, observi că amicul tău dispare încet din viața ta.

El sună tot mai rar. Tu suni poate sau trimiti mesaje la fel de des, ai acelasi stil prietenesc si apropiat. Dar el sau ea nu-ți mai răspunde asa. E lacunar, e grăbit

Când îi povestesti ceva ce stii că l-ar entuziasma, îți lasă impresia că nu se mai bucură, nu mai vibrează ca tine. Încet, te simti dat(a) la o parte. Și tot încet, treci prin cele trei faze:

– furie – eventual începi să-l barfesti putin, ce ai făcut tu să meriti asta? Ei bine, de acum, nici pe tine nu te mai intereseaza ce face.

– curiozitate: mai încerci să tatonezi terenul nestiindu-te vinovat cu ceva anume sau îți ceri scuze pentru lucruri imaginare,despre care el sau ea nici n-a băgat de seamă. Mai suni, mai întrebi, dar răspunsurile sunt mai reci, evazive: parcă încearcă să scape de tine. Sigur, a găsit alți amici mult mai interesanți și tu acum, nu mai însemni nimic.

– acceptare. Nu îl mai suni, nu îl mai cauți, ba chiar, de sarbatori, stai in expectativa sa vezi daca mai spune ceva. Un La multi ani. Nu mai scrii nici tu mailuri.

Recitind mai sus, totul e despre tine, nu despre cel care lipseste o vreme sau va lipsi de acum înainte din viața ta.

Uneori chiar nu ni se schimbă sentimentele față de vechi prieteni dar ni se schimbă radical viețile. Si nu mai putem funcționa la fel. Nu suntem robotei nici fizic nici sentimental.

Exemplul personal e cel mai bun

În anii în care am locuit cu Hani si cu familia lui, timpul meu liber, munca mea, deplasările, îmi permiteau și de fapt îmi impuneau o viață total diferită. Așa a trebuit să trăiesc atunci ca să prețuiesc clipa de acum.

Read more

Asa va incepe cea mai buna carte. A mea. E un delir…

sa scriu povestile acelea. Nu ma grabesc

În 2015, într-o zi de toamnă frumoasă, una dintre puținele în care nu ploua cernut, mă plimbam pe lângă Rin uitându-mă spre celebrul turn. Nu mă gândeam la ceva anume, doar așteptam ambarcatiunea să mai văd  fatadele art nouveau de la  Oberkassel. Mai așteptau vreo 10 persoane, turiști probabil. O femeie care trecea binișor de 50, cu părul tuns scurt, alesese-n ziua aia zeci de codițe mici si colorate care-i expandau cumva fața pătrățoasă, cu maxilare proeminente. Nu trecea de 1, 60 m si se ridica mereu pe vârfuri ca să-și sărute iubitul, cât un păsăroi pe lângă ea, țuguindu-și buzele fucsia. El era ceva mai tinerel, purta costum, si răspundea cumva echitabil-sentimental la fiecare gest al doamnei rubensiene. La un moment dat a trecutdestulde aproape  un fel de vapor transportor de marfă si majoritatea turiștilor au scos tabletele sau telefoanele, țoc țoc.

Mai erau vreo două cupluri care se plimbau pe langa ponton si membri unui grup parisian, care chicoteau si gesticulau adunati langa o mas[ inalta de tabla la care serveau celebrii wursti cu cate o doza de bere. Doamnele aveau părul tuns scurt iar cateva tinere purtau un chignon foarte înalt. Chic. Dacă aveam să aflu curând că în România e lucru de râs să ai mintea hodinită, aici mi se potrivea de minune. Calcule n-aveam de făcut, o să ajung la timp la cafeneaua în care mî întâlneam cu hani și era o plăcere pentru suflet să-i privesc pe turisti și pe localnici. Treceam des prin Media Harbour – vechiul port eram obisnuită cu locurile, cu parcul din apropiere  și cu arhitectura futuristă a lui Frank Gehry, așa că priveam oamenii senini cu mintea odihnită. Dacă te obisnuiesti cu locurile, nu te mai miri de ele, oricât de frumoase ar fi și te iau gândurile neplăcute în plasa lor. Așa era și-n ziua aceea, care încet se transforma în seară. Un feribot plecase deja. Întârziasem 20 de minute si nu auzisem telefonul, vrăjită de frumosul tânăr junkie  care sedea langă un chioșc de ziare și cânta la chitară . Am intrat în panică și am luat un taxi.

Nu o să-i spun în seara asta, hani va fi deja nervos c-am întârziat, si că nu am răspuns la telefon. Mai rezistam doar pentru că acolo, pe marginea Rinului, îmi puteam lăsa mintea fără gânduri și-mi înfășuram inima-n emoții plăcute.

Urma sa-i spun barbatului bun care avusese grija de mine aproape 10 ani ca-l parasesc.

—————————————————————————-

In 2019, intr-o zi de toamna frumoasa, una dintre cele in care soarele stralucea nebun printre frunzele care cadeau in parc, ma plimbam pe malul Somesului, uitandu-ma spre celebrul sat Bunesti. Pe care nu-l vedeam ca nu era ce sa vezi, dar luminile de faruri ale masinilor care treceau pe centura ocolitoare a micului oras erau ca niste licurici beti.

Nu era nici Belzebut, zeul mustelor, darmite picior de om in preajma. Serial, isi face aparitia amurgul si soarele aluneca obosit dupa niste cladiri vechi de caramida. M-am dus acolo sa plang si iarasi sa plang, sa nu ma vada careva.

Tocmai fusesem parasita de singurul barbat de care aproape ma indragostisem dupa ce eu si Hani ne-am despartit. Eram lovita de trecut, gata, ieri il aveam si azi nu. Alex, un sociopat galant, un Harry Potter cu o maaare putere de seductie, o biblioteca cat casa si o casa la tara, frumos si divortat, a fost primul si ultimul care m-a pus cu botul pe labe la 39 de ani. M-as marita cu el. Ieri fusese la mine in casa, ieri vorbise cu mama, alaltaieri inotam goi intr-un spa inchiriat cu totul – asa dorise el sa ne petrecem cateva ore impreuna. El putea sta si mai mult, ca doar n-avea obligatii decat sa-si hraneasca Griffonul de Bruxelles. Eu nu voiam sa mai raman, nu lipseam de acasa seara.

In dimineata aceea, aparuse ultima din cele trei neveste. La mine pe what s app. Si acum ma uitam la mesajul ei si tremuram de dorul lui Alex si de prostia mea. Cum nu am vrut sa vad semnele? Femeia de rang inalt imi vorbea ca unei spirochete care-i facuse barbatul sa si arunce iute lenjeria intima din cauza mancarimii. Si el, el nu mai spunea nimic. Nevasta invizibila si inexistenta pana atunci in ecuatie ma intreba cine-s eu.

Eu sunt Ioana. Apoi, m-am prins de situatia domnului si am scris mai departe. Banuiesc ca nu sunteti Griffonul cu blana moale si 5 kilograme. Doamna mi-a scris ca ma da in judecata. Eu i-am raspuns ca sunt de acord, dar e o lista la tribunal si se sta la coada. Femeia m-a blocat. Si eu acum reciteam mesajele in care el nu poate trai fara mine. Pana cand moartea sau nevasta ne va desparti.

Cum stateam asa, muta de frumusetea si hopurile vietii, cu gandul la un xanax sau o sticla de vin, simt ceva cald pe cizmulite. Un maidanez mic de 5 kilograme se pisa pe bulinele de la Deichman. In acelasi timp mi-a intrat si un mesaj pe what s app.

Era de la o cunostinta din orasul in care ma mutasem. Citeste neaparat – femeile care se masturbeaza pierd sansa la mantuire.

M-am asezat jos pe-un razor si abia atunci am inceput sa plang iar, eu fiind de felul meu o lacrimatoare care face numai minuni. Apoi m-am dus linistita acasa unde ma astepta unica mea iubire. Am si stiu ca unde ma aflu eu acum – nu va mai intra un alt barbat in vietile noastre.

Am ales aceasta setare benevol, dupa niste torturi sufletesti cumplite.

Știu cand am pierdut fericirea din copilarie!

Cred că aveam vreo 10-13 ani si întotdeauna de Crăciun erau mulți oameni la noi la masă. Eu n-aveam decât grija bucuriei de Crăciun, da mama se spetea în bucătărie: mama frământa năpraznic și tochitura de chiftele cu ou si un fel de tartă care-i ieșea ca un coșulet de picnic si apoi punea pastă de brănză.

Făcea sarmale

Fierbea 3 zile la toba aia, piftine sau răcituri, cum o numeam noi. Dezosa tot, tranșa puiul, făcea salata de boeuf si vinetele, neapărat împănate cu măsline si ardei rosu.

Prăjiturile le făcea împreună cu vecina, mama chec si salam de biscuiti cu mult rom, vecina cafeline, că mamei nu-i ieseau foile. Aragaz de 2 lei, pentru că noi nu înlocuiam în casă aragazul, bateriile la chiuvete, masina de spălat si alde alea. Cred că și dacia 1300 a lu tata, Dumnezeu să-l ierte mai poluează pământu îngropată pe undeva.

Tata bătea covoarele si căuta băuturile, mama îl pistona cu cadourile, așa că mereu am avut un Crăciun al copilăriei perfecte.

Când veneau musafirii, mă bucuram, se simțea un soi de fastaceală la început, se descălța fiecare, schimbam cadourile în hol, ne pupam mult (si ne îmbrățișam chiar cu drag si dor). O vedeam atunci pe mama că e obosită. Eram cam leneșă, scuturam praful și mai rar, ștergeam ușile. Țin minte si acum că aveam fix 10 usi în apartamentul cu 4 camere! Zece. Dar pentru mama, de la aspirat covoare – chiar si bătute fiind- până la spălat perdele și mers zilnic la serviciu, lenea mea nu exista, că nu mai apuca sa se gândească ce am făcut si ce nu.

Când se asezau toti la masă,  mai persista timid  între mirosurile de Impulse si chiftele din casă, o adiere de acetonă. Cu ultimele puteri, mama-si făcuse manichiura cu 20 de minute înainte să apară oaspetii.

Si mai eram si noi doi. Copii. Fiecare cu bazdaganiile lui. Frate-meu se pregătea de altă tură de mers la colindat cu prietenii lui iar eu cu colegii. Dar înainte stăteam puțin cu neamurile mele. Cu prietenii de familie. Cu cei de vârsta mea. Eram fericită. Îmi amintesc că odată m-a certat mama că m-am apucat să caut cadourile Moșului în debara si am tras toate rafturile pe mine. De supărare, de oboseală, n-a știut să-mi zică decât: vai, Doamne! A da Domnu si-i fi si tu om matur si-i vedea atunci cât de grele-s toate-n lume si de ce mă necăjesc așa când faci ce nu trebuie. Măcar nu umbla cu ce-ți spun să nu umblin-n casă!

– Da e Crăciunu mama, n-am făcut nimic, sunt bucuroasă, eram curioasă, las că le strang eu imediat…

Tu nu esti bucuroasă? Maine vin la noi… Oare eu ce primesc?

Read more

Cum îmi petrec timpul în carantina, acasă, cu copilul mic

Stiu. Te întorci sfârșită de la lucru, ziua e scurtă. Ți-e dor de el de te topești și stii că trebuie să-ți intri-n rol, că e după amiaza voastră împreună.

Îmi sare-n brate fericit, țopăie și initial începcu o tirada de nu-uri: nu veni aici pe gresie in hol, asteapta sa ma spal, nu sari pe mine că nu te pot ridica, nu sta aici că nu pot trece. În brațe car de obicei ori o sacoșa mare, ori una mai mică dar întotdeauna rucsăcelul cu de toate. De la spirt până la șosete de schimb pentru teren.

Respir de cateva ori si imi pare rău, realizez repede că n-am făcut nimic cu aceste oprelisti, doar ce i-am dat senzatia că-i dat la o parte. Imi arunc hainele de pe mine, mă spăl, trag pantaloni de casă, pun carnea-n frigider sau rucsacul, depinde cat de obosita sunt si-l iau in brate, sus sus. Si el râde.

Te joci cu mine mami?

Da puiule, mă joc, dar avem si niste teme pentru grădi si…

Nu-mi fac temele!

Bine, dar hai în cameră să vedem cu ce ne jucăm. Uite eu aș vrea să modelez ceva din plastilină… (temele nu mai sunt teme la 3 ani dacă te joci)

  1. Vin Sărbătorile si lumea e în lock down partial. Fă din casa ta o lume de poveste, cu cât poți tu!

Am avut decorațiuni de anul trecut si două am achizitionat acum, de black friday. Am bătut cuie-n toți sfinții pereti, de-am crezut că-i demolez ca veverita din Ice Age cu ghinda ei, dar am făcut treabă de bărbat! Cuiele de beton nici nu se văd! Am împodobit casa mai frumos ca altădată, am vrut să vadă lumini, culori, să simtă magia mai repede si mereu. Căci seara citim povesti printre steluțe si baloane. Chiar si brăduțul îl vom împodobi împreună de 1 decembrie. Așa, stie că Mos Nicolae sau Sfantul Nicolae va veni curând iar Mos Craciun, care si-a lăsat amprenta pe geam, îl va căuta probabil în 23 decembrie. Am umflat baloane de mi s-au țuguiat buzele. dacă e cuminte? Nu :)) stati linistiti că nu e, face cam ce vrea el (si nu si-ar dori vecinii să audă că la noi sunt exercitii live la săritura cu prăjina, aia fiind io, cand sar după el să nu se lovească) dar o să ne fie dor de vârstele acestea. Când iubesti nu mai simti greul!

2. Stochează din timp tot ce îți trebuie pentru jocurile – teme- învățare prin joc, potrivit vârstei.

Read more

Acesti oameni „nevazuti” care ti-au facut o zi din viata, mai bună!

O Nota de plata, la stoma, la o interventie de aproape 3 ore, in pandemie, dupa ce si eu si mama am avut deodata probleme cu dintii

Mai tii minte numele instalatorului bun  care ți-a reglat ceva la centrala când nimeni „autorizat” nu-ti răspundea la telefon? Sau al doamnei de la kaufland (sau lidl?) care ti-a arătat unde-s acuarelele când toate produsele se mutaseră ca să încapă ornamentele?

Nu. Nici eu… dar brusc mi-am amintit de ei. Pentru că mi-au salvat ziua! Sau ore întregi. Sau mi-au protejat sanatatea – fizic sau psihic. Asa se spune când cineva face ceva pentru tine, mie mi se pare că azi nu mai facem nimic unul pentru altul, că ni se pare o corvoadă. Până si munca, vorb-aia, da si ce, că e plătit să facă asta! Tu ai fi făcut la fel în locul lui?

Kaufland

Într-o seara îmi umplu cosul si se anunta ca nu se mai poate plăti la case cu cardul. Ma duc la o domnisoara (pe fete le striga-intreaba tot timpul cineva ceva, nu cred ca oricine poate lucra in domeniul ăsta) și o intreb daca pot folosi un anume mod de plata, imi spune da, e ok. La casă,alta doamnă nu stia cum să procedeze si m-am simțit cam penibil ținând coada blocată, pufăiau ăi din spate, clasic. Am vrut sa-mi pun produsele inapoi in cos dar am fost inspirata si am întrebat-o iarasi pe colega lor.

Efectiv m-a ajutat sa-mi iau produsele, m-a condus la alta casa si mi-a spus: te ajut eu. Dupa o zi de lucru, era clar obosita, dar era ca un robotel. Si in plus, calmă. Fata aia mi-a înseninat… seara, adică oaw, mi s-a părut un gest grozav si a fost prima dată când nu mi-a mai venit să plâng la vederea bonului. Am fost atat de bucuroasă c-am ajuns acasă cu tot ce trebuia, mai ales că e perioada de carantină si venisem pe jos. Dacă nu era ea binevoitoare m-aș fi dus acasă cu plasa goală și a doua zi, după serviciu ar fi trebuit s-o iau de la capăt, că nu aveam bani la mine.

Telefonie

Știi ce bine te-ai simtit cand domnul ăla ti-a așezat cartela bine în telefon fără să te trimită sictirit la firma de la care ai abonamentul? Sau a apăsat pe doua trei butoane din cauză că nepotul blocase ceva si acum orange si mai stiu eu care firme, cereau puk si pik si numărul de la pantof, dar n-a mai trebuit să ajungi la ei? Si nici să lasi telefonul în service.

Servicii online

Cei mai scârbosi operatori si mai agasanti – de care am dat vreodată când am încercat să-mi reziliez LEGAL contractul trecut de termenul de 2 ani!!! – sunt cei cu care am vorbit la Orange,  respectiv care m-au sunat din Bucuresti. Oamenii ăia efectiv m-au hărțuit. Spuneau: vă suna colegul la 15 (daca spuneam ca nu pot vorbi acum) si nu mai sunau trei zile. Nu o data, de multe ori au facut asta. Intr-o zi,  în timpul serviciului, eram pe un deal, făceam un inventar si urcam spre o manastire de-mi dădeam duhu din mine si Lache de la Orange insista ca el imi ofera nu stiu ce telefon la nu stiu ce pret si-mi prelungeste abonamentul.

Read more

Minunata femeie de 20 spre 40 de ani!

(sursa foto – Artmark. E peste tot si fara o sursa indicata. Ca femeia de 40. )

  • In sfarsit 40! (off the record, suna ca o replică din Godzilla).
  • Sunt femeia frumoasă si aranjata care s-a menţinut cu sport si cu cele mai hidratante creme, toate copilandrele ma vor invidia. Si eu invidiam femeile independente si aranjate! Voiam să fiu Mare!

Sunt mare. (who waaaaant s tuuuu live foreveeeeer? lacrimi)

Rezultatul: am 1,80, sunt personificarea Sarei din Vechiul Testament! Doar ce m-am uitat în urmă. După ultimele păcate(le)mele  si m-a transformat   Demiurgul in fiinţa asta superbă, cu trăsături statice, curbe frumoase si nas drept. Ok, un pic a ajutat si chirurgul. (si xanaxul. Si paharele de wiskey. Si… pozele semi nud pe care le-am trecut prin 13 filtre si le-am trimis cui (nu) trebuia. Si apoi psihiatrul. Sunt bine.)

Iubirea si sexul la 40

Felicitări, ai 40! Ti-au trebuit 20 de ani să nu te mai gandesti ca Dumnezeu te vede cand faci sex. Mai ai nevoie doar!!! de 10 ani să accepti că părinţii tăi si-o mai trag. Si nu mă refer la pumni, sper că n-ai crescut într-o familie abuzivă!

– 20 de ani ca să-ti accepţi corpul –si să pui mana pe el fără frica iadului, să trăieşti după regulile tale si să te culci cu cine vrei.

Lumea e a ta, acum stii adevarul (nu-i a lu Soroș că e a lu Cristian Burci), Sodoma si Gomora nu-s „decat” două oraşe care+au pierit pentru nemerniciile locuitorilor, ele întruchipează istoria, intrarea-n cele mai vechi peşteri din lume.

Nu spune asta prietenilor că nu mai scapi 10 ani de bârfe. A, esti casatorită?? Nu spune soţului. In fond, erai micuţă când ai citit Biblia. Sau zi-i că eşti din USR si n-ai citit-o deloc, că tu eşti mai modernă.  

La 40 eşti în floarea vieţii si a… chiar ai crezut toate vedetismele astea?

Floarea artritei, a inceputului de osteoporoză. Fix in ziua in care împlinesti 40 o să ti se schimbe si vocea – care devine mai gâtuită – si vocabularul.  O să-ti crească păr alb în cele mai întunecate locuri şi vei face primul consult ofta. Da, la cabinetul ăla în care stă o tipă cu platforme, ochelari falşi, cupă D şi ten fin a la Dior ce te întreabă a doua oară: data nașterii e o mie nouă sute şaptezeci şi no…?

Tu te isterizezi, strigi că ai început să vezi stele când te apleci după scamele de pe covor, că nu eşti peltică ci oarbă si că da, ai 40. Si unu!

Multele iubiri – scurte amintiri

Scumpul meu, nu ne putem vedea astazi după ce ies de la serviciu, mă doare putin spatele, cred că de la scaunul de birou si mai am mici cumparaturi de făcut. Dar iti scriu eu PUP PUP PUP

Traducerea:  Cred că o să crăp de spondilită anchilozantă!

Am citit eu pe google că pe la 40 de ani apar si efectele de la căpuşa aia ce m-a supt de deget acu 8 ani. Trebuie sa-mi duc copilul la mama dar i-am promis că azi facem coşul cu flori din plastilină şi lipim ornamentele de Crăciun. Copilul meu o să mă urască pentru că eu umblu creanga!! Ameţesc de 2 zile, sigur am Lyme. O să mă programez la un CT. Dar nu am bani acum, c-am umplut coşul de la eMag aşa că… Doamne, 40 si încă săracă?? In locul sexului prefer o anestezie generala.

Îmi iau copilul, mă duc acasă si ne culcăm de amiază. Picioarele imi sunt umflate de parcă am stat cu talpa pe arici de mare.

Read more

Activează modul: zâmbește pe sub mască și toate se vor rezolva!

Ti-e ok să fii mereu speriat(a) n-ai obosit să anticipezi că ceva teribil se întâmplă musai cu noi?

Îți fac bine așazisele știri care te năucesc și mai mult si pe care nu le pricepi?

Te simți mai bine dacă dai vina pe Ceilalți sau dacă repeți la infinit cât de mult pierd copiii țării că nu merg în colectivitate? Hei, o fi o lună, câteva luni, învață tu cu ei!

Ți-e teamă că nu-ți vei mai putea intretine familia din cauza virusului, așa că-l desființezi online doar pentru că DSP nu știe număra sau explica? Alții cunosc teama asta dinainte să fi auzit de vreun virus și de carantină!

te ajută cu ceva să trăiești pe modul repede înainte?

ești mai tensionat(a) și mai răstit(a) de când cu virusu-n aer? Îți place felul în care te-a schimbat această experiență?

dacă nu-ți folosesc comportamentele de pana acum, dacă nu te simți bine cu ele, de ce le întreții? Renunță. Poate ne trece mai repede. Suferința colectivă.

M-am obişnuit cu mască. Da, mai ales in carantină. Si cu distanta, cu distanţa m-am obisnuit de cand am născut. O singură persoană de sex feminin m-a luat odinioară în braţe şi m-a strâns la piept spunând: Doamneee ce fain, sper că se ia.  M-am simtit aşa de bine!

Si eu am prevăzut carantina precum vizionarii si misticii si activiştii de mediu pe care-i citaţi voi. I-am zis femeii care m-a îmbrăţişat că se poate transmite de la bărbat la femeie dar dup-aia trebuie să stea în casă, relativ singură. Că la un moment dat lumea se va plictisi de starea ei, de poveştile ei si atunci apar si simptomele.

  • Respiri greu, aerul nu-ti ajunge-n plămâni, uneori parcă-l tragi pe nas si-ţi iese pe urechi, direct. Apoi te panichezi şi diafragma începe să pulseze ciudat. La test esti tot pozitivă de atâta timp, dar te paşte adesea toamna depresiei
  • Important e să te autocontrolezi: Sarcina asta nu e boală.Nu e!  Aşa respir eu uneori, ca aurolacu-n pungă, da-mi trece.
  • Apar erupții si altele – pe piele – care te trimit la derma sau la proctolog, pot apărea erupții numite Vezuviumus, astea te duc cu lavă cu tot și-n fața procurorilor. O nimica toată să-ți porți colierul cu hormoni în fața poporului. Fenomenele- simptomele provin tot din China si se numesc : Dau Una Kolaterală și  Las Kă Țio-Iei-Șihtu.
  • Ai probleme cu rinichii, îi simți pe amandoi deasupra vezicii.
  • Îți dispare gustul pentru ceea ce era delicios înainte, mirosul se ascute și mai sunt bufeurile care te lasă mută.
  • La un moment dat, începe să ți se rupă. Apa. Cică pietrele rămân dar acum, eu nici de alea nu mai sunt așa sigură.
Read more

Nici mie nu-mi place masca de protecție dar o port!

Orașul in care locuim a sărit aparent brusc in scenariul 3. Scolile si gradinitele sunt inchise si copiii suferă cel mai mult. Postarea valabilă asadar pentru acest scenariu în care ne aflăm. Mai contează a cui e vina? Reparati ceva? Nu. Doar dacă respectăm distanță, masca si măsurile personale de igienă.

Nici mie nu-mi e comod să ies 30 minute afară, la  aer cum ar veni si când vin acasă, masca chirurgicala impermeabilă e pic de apă de la respiratia mea, bărbia udă, parcă mi-e mai sete de aer. Dacă până acum le mai refoloseam, ca oricare, acum trebuie să le arunc. Probabil că voi opta pentru o mască din bumbac toamna asta, refolosibilă.

– gândiți-vă la o echipă de medici care v-a operat vreodată pe dv sau pe cineva drag vouă. Ei o poartă ore întregi în operații. Acum, de un an, foarte multi oameni sunt obligati să  poarte măștile si 12 ore pe zi. Parcă e mai bine să-mi fie sete de aer pentru că nu-s obișnuită să port mască și nu prea știu respira corect cu ea, decat să fie alte motive pentru setea de aer. Pentru asiatici de exemplu, masca de protectie este o normalitate.

Când sunt în parc sau în zone în care nu se află oameni (si credeti-mă, uneori aici parcă esti într-un oras pustiu) îmi las putin masca in jos si respir descoperind ce grozav e să poti simti aerul rece de toamnă! Nu-i așa că până acum ti se părea absolut normal să respiri ce, cum si unde vrei tu, că doar e un proces vital? Nimic tragic, va fi la fel, dar acum respectă regulile.

Numai la noi e asa. Nu e. Guvernele lumii nu fac față. Nu știu ce si cum să gestioneze eficient. Da, la noi merge si mai prost dar iată ce se intamplă si-n alte țări. (las linkul mai jos)

Am observat si aici că unor tineri li se pare cool că sfidează regulile. Dragii mei, cool că ce?

– că văd eu pe stradă cum v-ar opri politia sau cum fugiti voi amuzati, sau cum încercati să faceti caterincă de alții? Nu e nimic cool! Numai vouă vi se pare că e distractiv sau că mie-mi pasă că sfidati regulile si mă refer acum la grupurile de 5-10( !!!) da, se poartă sau chiar 3-4 pe care-i mai recunosti si după un vocabular colorat. Nu sunteti grozavi, nu o să trăiți veșnic nici voi iar dacă se întâmplă să vă îmbolnăviți, vă gânditi: e ca o răceala, nu mor eu din asta.

Copile, stii tu ce e moartea la 17 ani? Du-te într-un salon de ATI cu o cunostinta – un cadru medical, imbrăcat in cosmonaut-  după ce trece pandemia si uită-te la cei de acolo. Uită-te la chipurile lor, ascultă (fără să vrei!!) sunetul masinilor ce respiră pentru plămânii altuia, indiferent de ce boală suferă. Îți spun eu, habar n-ai ce-i moartea doar pentru c-ai făcut pe grozavul într-o seara si… era să mori.

Asa că nu, nu e cool să treceti în grupuri, fără măsti, doar pentru că doi țin o țigară în mână, pe langa un grup de alte persoane, poate copii mici, care sunt vectori, se stie. Stați locului si fumati.

Există persoane cu imunitate scăzută, oameni care au exact comorbiditatile asociate infectiei cu Covid si inca nu există un tratament universal valabil acceptat ca fiind cel mai sigur sau mai bun! Nimeni nu stie cum va reactiona corpul lui la infectare si nu vi se cere decat minimă grijă față de cei din jur. Gandiți-vă că unii isi pierd afacerile la care au muncit ani de zile iar altii nu stiu cum să se mai poarte cu copiii si cum s-o scoată la capăt ca să poată să si muncească, nu-si permit nici 5 zile de izolare, cu sau fără simptomede orice fel de suferință!

Dacă vă comportati iresponsabil, sunteti la fel cu habotnicii care merg la biserică si nu poartă mască pentru că-i fereste Dumnezeu si pentru că, până la urmă, nu-i asa, Dumnezeu decide cand si unde si de ce mor ei. Ei, asa de grozavi sunteti fără mască. Doar niște puștani care se hăhăie ca să atragă atentia. Dacă aveti nevoie de atenție, câștigati-o cu demnitate, în fața ălor care vă cunosc, cu sfidarea nu merge, că străinului oricum nu-i pasă de voi mai mult de un minut. Nu sunt acidă, ăsta e adevărul, adevărul de obicei e extrem de neplăcut. Ca măștile…

Read more