Ce se întâmplă după ce primesti sentinta definitiva: condamnat penal

hapi gratiiInitial era o zi normală de concediu.

Tudor e plecat cu A, are programul lui câteva ore, mama la piață după flori pentru luminație. Măi, ce să fac, fug să-mi plătesc o factură si apoi scriu. Romanul meu polițist, moamă, dacă reusesc să-l scriu ăsta, categoric va fi fabulos. Iar dacă nu va fi, nu public.

În ultimul timp, sub presiunea zilelor care-mi aduceau și rele si bune, ca să rămân echilibrată în inima mea și mai ales deschisă față de toate provocările fiului meu, am încercat să meditez. Să mă rog. Să mă percep ca pe-o entitate bună cu preponderență. Să pun accent pe latura asta de dincolo de conștiință. Alții fug la mănăstiri, devin brusc credinciosi oarecum atipici, se convertesc la alte religii, intră-n secte cum spuneam pe vremuri – acum nu mai am preconcepții- de fapt, toate sunt accesate de om ca fiind o ancoră. Ca să mergi înainte când care cerul pe tine trebuie să-ți iei energia din tainele Universului. Unii devin atei, altii se luptă cu sistemul o viață întreagă (asta-mi aminteste de Hani).

Intru în baie cu o carte. Să-mi fumez  tigara de care m-am lăsat alaltăieri. O tigara, dupa rugăciunea personală. Mă sună cineva. De fiecare dată, când sună telefonul și nu sunt la serviciu, inima începe să o ia razna. O doamnă drăguță de la poștă. Sunt părți bune într-un oraș mic, sunt oameni care te ajută, te scutesc de un drum, par lucruri mici dar cu efect pozitiv.

-Ioana… o scrisoare, știi, de la serviciul de probațiune, m-am gandit să ți-l aduc.

O clipă nu respir. Urechile îmi țiuie. Mă adun în trei secund

-Coboooor (încerc ton vesel) merci mult că m-ai sunat.

Pe plic scrie mare si citeț: serviciul de probațiune… Urc pana la etajul trei si mă gândesc asa: e ceva nedrept să plătesc continuu pentru o greșeală, sigur c-am greșit dar oare eu cum voi trăi așa? Cum să deschid plicul dacă acum articulațiile abia mă ascultă? Mă împiedic. Ajung sus si nu mă rabd: mulțumesc Doamne. Stii, nu la asta mă refeream când am spus să accelerezi evenimentele din viața mea.  Mă așez, o deschid și iaurtul muller îmi vine înapoi pe gât de la al patrulea paragraf.

Read more

Și i-am spus Universului că voi scrie romane politiste

După condamnare am intrat în casă. Căci nu-i așa, nu pot scrie pe stradă, dau în gropi. Serios dau, sunt teribile, n-ai cum să le ocolești.

Tot intrând în casă, seara după serviciu si plimbare, am citit. Până pe la 3 în noapte, mă înfășuram în plapuma mea moale și citeam. Ce aș fi vrut să spun, nu mai puteam, ce aș fi vrut să scriu nu se mai lega.

Si când l-am recitit pe Dan Brown cu intrigile lui si pe Ojog Brașoveanu, pe Agatha, m-a pocnit în cap instalația de pom de anul trecut (o scosesem să văd dacă mai e funcțională și am uitat-o într-un colț pe dulap). Și mi-am spus că lipsesc eu din peisaj.

Secrete am. Personaje – orice asemanare cu unele reale, este absolut întamplatoare. Dar (minte de intrigantă, deh) unele instituții și documente catre care voi face trimitere sunt reale. Dana Braun. Sau Phillips. Hapi e cam dulceag pentru intrigile din romanul care colcăie-n mintea mea. Iata prima parte – în care prezint 3 femei (aici puteti citi despre prima), personajele principale- într-un cadru anume în care le-a adus viața. Apoi actiunea le va plasa pe fiecare cu câteva luni în urmă ca să înteleaga cititorul, adică eu 😛 cum au ajuns fiecare într-o toamnă anume. Nu am editat și n-am eliminat nici notitele mele. De când l-am recitit pe Brown, mi-a explodat imaginația, nu știu cât mă ține. Dar îmi face bine. Și-n plus, nu voiam ca ultima postare – pana cand voi mai scrie- să pară un plâns de milă când eu am scris pentru informare, pentru a arăta că uneori viața e un mozaic spart, nu un puzzle. Odată-mi plăcea să șlefuiesc piese mici de mozaic.

sutien bondage

România, 2019, Klausenburg, toamna

În penthouse-ul închiriat, Laura se mai privi o dată în oglindă. Plinuță, brunetă, cu părul proaspăt tuns bob carre, așa cum o sfătuise stilista, fără cearcăne, cu ochi impecabil machiați, era fără îndoială o apariție. Niciodată nu fusese mai fericită ca acum, la 50 de ani. Avea cel mai titrat bărbat din Universitate, cei mai frumoși copii. Era normal să meargă la cea mai bună școală. E adevărat, copiii puteau fi o pacoste. Dar nu în seara asta. Noaptea asta era numai despre ea.

Luminița roșie cu avertizor pentru mișcare clipi-n livigul mic și o senzatie ușoară de frig o învălui. Apucă repede halatul de pe caloriferul călduț și-l trase peste corsetul nou care-o incomoda teribil. Nu era obișnuită cu latexurile si costumele tematice, considera c-o injoseau, dar lui îi plăceau… Ieși-n grabă din baie și în drum spre hol, apucă paharul plin cu șampanie. Moet.
@ special din Paris. Pentru mine, șopti ea. Bău repede ca să-și facă curaj.

Mâna puternică o apăsă pe gură și-i trase capul ușor în spate. Un fior scurt, ca un curent electric, o paraliză pe moment. Pornea dinspre umeri și-o săgetă urcă din vârful degetelor de la picioare. Se clătină ușor pe pantofii cu tocuri cui. Târăitul telefonului o făcu să scape paharul pe care, instinctiv, îl lipise de pântece strângand cu putere si udându-și corsetul.

– Ai promis că nu bei fără mine, mârăi bărbatul aparent supărat din spatele ei.

O întoarse încet, întinzându-i până pe bărbie rujul Chanel Rouge Allure Velvet cu degetul lui mare. Ochii femeii erau duri și aruncau săgeți de mânie. Plima clipire a genelor a fost în momentul în care s-a trezit împinsă-n peretele alb, aproape strivită. Cu o mâna înspre gâtul ei, intrusul își descheia cureaua pantalonilor.
Paharul din mâna femeii căzu ca o jucărie din plastic, pe covorul moale. Femeia icni și dădu să-l lovească cu cotul dar era mult prea mică pe lângă musafirul ei și abia-i atinse pieptul.

Read more

Vreau haine cool si pantaloni colorati si lungi și de calitate si vreau reduceri pentru băietii de 2-3 ani. Nu, albastru si negru și verde închis!

Vreau haine cool si pantaloni colorati si lungi și de calitate si vreau reduceri pentru băietii de 2-3 ani. Nu, albastru si negru și verde închis!

ioana mall Ma duc întâi la hm. Nu că are Tudor nevoie de ceva dar mă creponez toată când văd o fustă pe manechin și reducere 70%. Mă uit la ea, mă gândesc ce bine ar merge la serviciu – o pipăi, portărelul se face că nu încape printre umerașe, mă pipăie și el, toate bune și frumoase. Pân la urmă fac analogiile

– Cin te vede băh, la serviciu, da ai 4 fuste care seamănă cu asta și-apoi, ești cam balonată-n ultimul timp, pari slabă și gravidă c-ai renunțat de 3 săptămâni la abdomene, creponată-ți trebuie când copilul tău n-are decât 8 perechi de pantaloni de vară și 14,5 de iarnă, să-i rupă pe toate toboganele din oraș?
(da i-s scurți majoritatea că el e mai înăltuț. Cei albi cu albastru din in ce faini erau… si de blugi m-am săturat, ați încercat vreodată să trageti blugii pe câte-un picioruș de la scaun? Si scaunul să fie rabatabil? Si să aibă cleme de prindere? Și să strige la final că l-ai rupt, de stai cu aerosolii lângă tine si cu riscul de “asmă”? )

Da-i incolo blugi că-s toți albastri si incomozi. In, bumbac. Oaw, reduceri! Stau 45 de minute între 2 rafturi. Pe o parte e Sale, pe o parte e (semnul ăla) dar în vartejul căutării, nu vezi, e ca pe matrimoniale.
În sfarșit găsesc un 110. Super, au elastic, sunt destul de lungi si-s… verzi, bine dar verde de-ăsta nu mai are. Rupți în cur că de-aia-s 50% redusi. Uf, bine că m-am uitat și că toate mămicuțele din Cluj – care mai au si copii de 2 ani- au ajuns aici înaintea mea și-acu-s in concediu la mare.

Ooooo, da ce de rochițe, ce de colanți, ce de culori, dungi, picățele. La băieți, am văzut colectia asta de 5 ori în ultimii 2 ani.

Alt magazin. Auchan.

Aici găsesc clar și pijamale. Mai întai, dau la o parte căruțul cu copilul altcuiva, ăla micu nici nu simte, e ocupat să dea cu înghețată pe-o jachetă. Văd o femeie cochetă și un tati, p-ăsta l-o fi săltat cucoana din pat că pare-n pijamale și repetă hăituit: hai odată, hai odată. Nici copilul nici mămica nu-l bagă-n seamă. Aș putea să iau copilu să-l duc să se joace cu Tudor, dar pare mai periculos ca al meu. Acum strânge de gât un broscoi și-l dă cu capu de fiarele căruțului. Noroc că broscoiul e de pluș, așa pare și tati.

Reiau căutarile, setez search for baby trousers.

Negri. Maro. Maro mai deschis, mai închis, mai cu 2 dungi. 155 de rochițe și bluzițe cu unicorni și cu funde. Mărimea 2-3 ani, că așa scrie p-aici.
Pantaloni de băieți? Oaw, oranj, oranj is the new black! Stau pe un umeras lângă 17 perechi de budigăi de bebeluș. Îi văd clar, sunt potriviți, craci lungi, singura pereche. Îi iau, nici nu mă mai uit la număr. Cu mâna întinsă, mămica anterioară, mă privește cu zvâc. Vezi de treabă c-al tău are 6 ani, nu-I erau buni, mergi la alea scumpe, cu reclama back to school.

Crocodilo sau cum s-o fi chemand.

Read more

O zi cu un toddler: am o dragoste de dat dar si de închiriat, oh, Macarena

O zi cu un toddler: am o dragoste de dat dar si de închiriat, oh, Macarena

hapi riverwoman si Tudor 6.10 intră mama.
Între blocuri cântă un cocoș – care de fapt se aude de la un vecin din centrul metropolei cu demografie incertă. O femeie cântă ceva despre o măicuță sfântă. Câinele vecinului schelăie de ți se întind trompele de milă. Sar și lovesc sticla cu apă cu dopul nepus. Copilul saltă icnind, ca si-atunci când îi pulverizez termala Roche pe bubele de căldură. Adoarme la loc, crede c-a visat. Adorm la loc, e duminică, mama a intrat doar să apropie ușa. Prin geamul deschis din living nu se mai aude nicio muscă. Am izolat cu vată bazaltică pe schelă metalică, poa să crape lemne sub un copac cu flori. Adorm și simt ud. Mă gândesc că totuși nu m-am pișat eu, mai avem o oră de sfor sfor.

7. 30. Visez că cineva mă operează la cap fără anestezie,
încerc să urlu dar nu pot. Deschid ochii. Un deget mic mi-a intrat prin nas până-n sinus. Iau mânuța, o dau la o parte, mă întind, zic “Guten morgen Schatzen”, un călcâi îmi îndeasă un ochi mai adânc în orbită. Latru de durere. Sper că nu mi-a țâșnit hialuronicu.
Bec. Mă iubește adică. Lăcrimez în continuare si mă uit după fundu lui fâțăit spre living. E uscat ca asfaltu-n secetă. Mă uit dezamagita la pantalonii mei.
Horus reclamă-n living: apenuuuuu! Înainte de-a intra-n baie, calc pe-o broască verde. Nu doare, da sună. O mai văd pe mama îndesându-i repede ditamai sticla între fălcile dulci. Am 3 minute 25 secunde.

7. 41 Și găsesc repede tampoanele.
Sunt între jucăriile pentru baie, umflate ca ouăle. Oftez a duminică si fac juma de duș, apoi m-așez pe… ciocanul de la jucăria aia Noriel trăznește ușa. Ma-maaaaaaaaaaaaa! Ce jucărie Noriel? Monstruozitatea aia cu tobă lumini și motan care suflă-n microfon și pește care face ca vaca, pentru asta ar trebui să-i dau în judecată! Exact! Și de ce se dezlipește ciocanul de banda aia?

Îl ignor și când nu mai aud nimic, e semn că s-a dus cu mama dincolo, ritual 15 minute. Îmi torn repede o cafea, fug să securizez ușa camerei noastre până schimb cearsaful (noroc că e impermeabil). Mă uit pe după cuierul mobil, calc în unghiile picioarelor să nu m-audă și înșfac cana. Gata-s încuiată-n baie. Respir adânc și mă preling pe ușă-n jos. Mulțumesc doamne pentru o nouă zi! Beau o gură de cafea și dau să-mi vărs mațele pe suportul cu prosoape. Vreau să țip da n-am timp, așez cana c-am spart 4 în ultimele zile si ma spăl repede pe dinți.

Read more

De ce am scris totusi prima carte – si-am facut si greseli?

de ce nu am tata( as fi dorit sa scriu cu diacritice articolul acesta, dar nu pot, tehnic)

Nu ti s-a intamplat la un moment dat sa te cuprinda o mare frica: o sa mor. Daca mor?
Pai oricum mori la un moment dat. Nu, nu la momentul datului cu zarul ma gandesc, nici la atacuri de panica.
Ce ramane dupa tine daca mori in cateva zile sau acum, pe loc, dispari de pe harta? Mi s-a intamplat mie. Nu a trecut inca. Eu nu m-am intrebat ce ramane dupa mine, nu mi-a fost frica de moarte pana n-am avut un copil. Stii cum gandeam: ete na, mor, daca mor repede, am vazut eu pe youtube ca nu-ti mai pasa ce-I pe aici, asa ca n-o sa simt dor sau durere. Si daca e un fel de rai sau paradis al constiintei, probabil ca acolo ajung, am facut eu greseli dar sunt o femeie buna, am un suflet bun, iubesc cativa oameni, ma tem de restul si stau departe de ei dar n-ar avea de ce sa ma trimita Sf Petru la Scaraotchi. Si-apoi e bunica acolo, e tata… Poate e ca atunci, dupa operatia cu Caldwell Luc cand mi-au dat ketamina si anestezic la mesare, sa nu crap de durere cu sinusul proaspat debridat.

M-am trezit… moarta. Miroseam sunete, vedeam arome si cand am intins un picior fara sa intentionez s-a alungit pana in sala de vizavi. Nu simteam dor, durere, timp, frica, nu eram eu deloc ci o forma rupta-n mii de bucati, un tablou de Picasso – si Acela spart. E bine sa nu-ti fie dor, am constatat. A mai constatat si echipa ca imi revin, cand am strigat dupa chirurg ca-l iubesc de nu mai pot. I s-a facut mila cred, m-a saltat din sala chiar dansul cu-n infirmier, probabil citea deja interviurile si se temea sa nu fi avut ceva fantezii, sa le pufai in sala de operatie cu ketamina si cu nevasta-sa cu tot, sa-I dea tipa scalpelul invers la next pacient si sa apara-n click. Da io-l iubeam ca mi-a facut bine, nu erotic il iubeam.

M-am indragostit tare, tare de copilul meu. Ideea ca mi se intampla niste lucruri care ma apasa si ma chinuie furtunos, gandul ca gloantele mele o sa treaca prin el ca asa-s oamenii sau ca l-as face de rusine, m-au facut sa percep ca pot inceta sa respir in orice moment. Atunci nu a mai contat ca alti oameni au poveri si mai grele. Pentru ca eu am luptat, nu am mai stat nici in paradisul lui Hani, eu nu as fi renuntat la copilul asta si pentru el chiar fac orice. Intorc si gloantele inapoi cand si daca va fi necesar. Niciodata n-am avut o forta interioara mai mare si-o slabiciune sufleteasca mai intensa daca intelegeti ce vreau sa spun.

Seara inventam povesti. Inca nu-I pot citi Praslea, el vrea Scufita rosie si Aramsamsam.

Read more

Eu de ce nu am tată?

Eu de ce nu am tată?

hapi riverwoman carte pentru părințiÎn primele pagini sunt descrise trei etape din viața autoarei. Atât cât să îl ajute pe cititor să vadă posibila realitate – inserată în basm.
Prima etapă e cea a iubirii de la 15-16 ani, atunci când crezi că dragostea e veșnică și mori dacă nu rămâi cu cel iubit.

A doua etapă este o nouă încercare de-a aduce în prim plan o întamplare din viață, una absolut ciudată, reală dar modificată. Căutând pe blog, văd că într-adevăr, prin septembrie 2016 încercam să scriu despre asta dar nu am mers mai departe. O să pun link la final.

A treia etapă este cea a fricii. Copilul mic, mama singură, probleme incredibil de presante, gânduri care nu se opresc nicicum, lupta de-a face față prezentului, femeia care stă cu-n picior în trecut și cu altul în prezent. Și totuși, nu e crăcănată. E încă frumoasă, în pârgul vieții. Se teme. Se teme să nu moară ea sau cei puțini și dragi. Se roagă zilnic să scape cu bine din încercările pe care cu greu le suportă, ca să se poată concentra pe copil și pe muncă.

Ați văzut Al șaptelea pergament? Sau vă amintiți de Rumpelstiltskin din basmul Once upon a time? Tipul ăla care spune: all magic comes with a price!

Read more

Basm pentru părinții care-și cresc singuri copiii

Basm pentru părinții care-și cresc singuri copiii

eu de ce nu am tataCardioloaga se uită la mine și eu la ea. E frumoasa și e slabă, e slabă ca mine, palidă și mă bucur că nu-s singura femeie pe care-o întrebi cu sfială în lift: sunteți bolnavă?
– Ai silicoane? Arată excelent! De ce ai zis că mai fumezi?
– Pentru că nu îmi doresc să mă las chiar acum de fumat. Ador să fumez cate-o țigară seara, când scriu. Fumez în etape. În unele luni da, altele nu. Am și eu vicii. Acum e o etapa în care aș umbla numai afumată dar am copil mic și… Sunt aici pentru că vreau să vă uitați la testele astea. Și la electrocardiograma. Coroborate cu pulsul, vreau să știu daca inima mea rezistă.
Zâmbet. A înțeles, e ocazional și stresul și, auch, am uitat că mai tare pișcă dezinfectantul decât acul.
– Inima e ok. Să vedem analizele și ce-i cu diferența asta mare tensiune-puls.
Mă duc înapoi pe secție dar trag cu ochiul în foaie: tabagism cronic.
What? Dacă mergeam la ginecologie și-mi făcea anamneza, ce dracu scria-n foaie? Dacă ginecologul mi-ar citi și blogul? Dumnezeule mare! Îmi fac copilul de rușine și când clipesc.
Mă sună un amic. Îmi fac copilul de rușine?
– Ăăăă? Aș vrea să fiu copilul tău!
– Adică atât de bătrână mă faci? Mi-ai stricat toată ziua!
– Am crezut că verdictul a făcut asta.
– E vertij și nu mai ești amicul meu azi. Nu mai poate lumea să se plângă cuiva. Ne vedem alatăieri. Scrie-mi pe mail, sunt bolnavă, obosită și poate mor.
– Dar cartea?
– N-am zis că mor acum!

Am tot încercat să scriu. Mie nu mi-e nici ușor dar nici greu, mi-e… nu vreau să vă spun încă tot. E o mâncare grea chiar dacă o scufund în ficțiune. Nu sunt pregătită să vă povestesc cele o mie și una de nopți ale mele. Nu sunt pregătită să vă spun prin ce am trecut în ultimii trei ani. Nu pot vorbi în public și nu se va întâmpla, cel puțin nu curând.

Read more

Ce aș vrea să mi se (mai) întâmple la 39 de ani?

medalioane superbe din argint maroc(pentru că de câteva luni am un fel de… coșmaruri. Eu nu aveam coșmaruri.)

1. Să mă machieze cineva extraordinar de frumos, arabic touch, să port o rochie neagră remarcabilă, să merg la un bal și toate privirile să se agațe (și) de mine. Să port brățări arăbești, să mă bârfească fetele sau femeile, să se mire bărbații sau să se întrebe cine-i femeia aia. E interesantă!

2. Să găsesc la ușă un buchet minunat de trandafiri galbeni și să nu aflu –de preferință niciodată- cine i-a pus acolo, așa încât să-mi pot alimenta eventuale scenarii.

3. Să fiu invitată la magazinul Mathilde și să probez toate articolele care mi se par absolut uimitoare, să facem poze multe și să mă avânt pe instagram.

4. Să scriu un basm pentru părinții singuri care-și pun întrebarea aia grea… Să afle din basmul meu că există o lume fermecată care le va da fiecare răspuns la momentul potrivit, în funcție de situația fiecăruia. Să-i fac să creadă că orice legendă poate avea un sâmbure de adevăr.

5. Să „am“ o grupă de 4-5 copii cu vârste între 2 și 7 ani, cu care să organizez periodic niște sedințe de joacă (împreună c-o altă mămică). Să vorbim în limba germană. Basic Deutsch. Cuvinte și expresii ușoare, să-i stimulăm. Totuși, 5 copii nu pot stăpâni singură, mă tem și de doi. A stăpâni egal a ne distra constructiv!

6. Aș vrea să găsesc în oraș o cofetărie sau o cafenea spicy, să fie doar savarine proaspete și indiene și cafele care întrec Starbucks-ul cu orice gust, la prețul celor făcute-n casă. Mai mult, vreau să o văd pe doamna care lucrează acolo că zâmbește și-are parte de tot respectul și are timp să-și facă părul dimineața și impresia reală că ESTE importantă pentru ce oferă clienților, că o cafea bună, o cană cu apă sau ceai rece și-o prăjitură fără blaturi din metro, împreună cu-n aer plăcut, fără Glade și parfumuri ieftine ar fi o oază pentru oraș. Deh, un miracol. N-o uit pe cofetăreasa de la complex si cu cât respect i se adresau clienții. Câte zâmbete avea la ea și ce distinsă era! Fără 5000 de prieteni pe FB cred că domnea în mințile multora. Curat sau murdar.

Read more

Cum m-au afectat basmele copilăriei

Cum m-au afectat basmele copilăriei

invelitoare nevasta noua(și totuși voi alege să-mi cresc copilul cu povești, cu zâne, cu spiriduși, eroi, talismane. Și cu Moș Crăciun și poate că voi accepta și ouăle iepurașului. Cele de Paște. De ciocolată. Pe bune.)

Citeam un articol pe BBC. Nu e ceva noutate, lâncezește acolo de ceva vreme, mi-a atras atenția titlul (cum altfel?), mă trimite articolul la The Guardian adică deh, surse care mie-mi inspiră încredere, nu ca-n-ca-n Zâna Zorilor. În articolul respectiv, o doamnă intelectuală, sugerează că basmele trebuie rescrise. Că-s pline de stereoripii și violență și nici măcar nu există așa ceva în lumea reală. Că de fapt basmele și poveștile copilăriei fură hrană pentru ăi săraci și needucați. Exemplu Frații Grimm care erau folcloriști și așa au scris și povestile.
Wikipedia românească. Nu că n-ar fi bună dar când am căutat povestea Gâsca de aur, tot la biografia lu Tăriceanu mă trimitea.

Croitorașul cel viteaz.

Sunt absolut de acord că trebuie rescrisă. Într-o după-amiază, cum stăteam eu în fața blocului pe bancă și mâncam pâine de casă cu unsoare și cu sare, mă strigă tata care taman își parcase Pegasu în farul drept al daciei roșii a lu domnu Gusti. Domnu Gusti era obișnuit, urma uichendu în care mergeau la Felix cei cu numere impare și tot așa, mai scăpa de nevastă-sa că se ascundea-n garaj două zile. Asta dura deja de-o lună jumate. Nu știu care pe care-l plătea. Inspirat ca Flaubert, Gusti striga ceva nevricos crăpând ușor geamul, să fie sigur că au auzit toți vecinii că e grav afectat , apoi se întorcea în dosu perdelei de la parter, vesel ca un mânz.

Read more

Nu e voie să călcați pe iarbă, pe nervi și pe becuri!

Nu e voie să călcați pe iarbă, pe nervi și pe becuri!

coada calului Degeaba zâmbiți șugubăț, orașul meu e în plină dezvoltare! O zicere arabă: poartă de grijă când bagi cămila-n cort că ți-l năruie. Sau calul.

O adevărată oază de liniște rămâne evident Parcul din Armenopolis. Chiar la intrare, lângă biserică, se găsește specia Laetiporus Sulpiureus, un deliciu pentru gurmanzi. Iasca galbenă sau puiu de pădure are gust de broască friptă și cauciuc ars – asta la maturitate. Dacă sunteți cu copilul și-i ies dinții, puteți să vă cățărați și să tăieți câteva c-o forfecuță. Sunt gratis și reduc riscul de infarct miocardic pentru când veți trece pe lângă miezul oazei de liniște.

Sperietoarea de copii și nesimțirea ciorilor

Vine într-o după masă mama acasă, lac de sudoare și cu Gazelu urland. Că ea era să intre-n șoc și copilul n-a mai vrut să se dea jos din căruț din cauză de mitraliere. Care sperie ciorile în parcul mare. Bine, ia s-o văd și pe asta, cum adică v-ați panicat voi c-ați văzut o sperietoare de ciori, da-i primul personaj care face legea în oraș? Uite, o avem și noi acasă pe Leah. Nu, că aia nu-i ca Leah, că face mai urat ca Scaraoțchi și ciorile fac pișulică pe ea.

Neavand timp să googălesc dacă ciorile chiar fac și pișulică, mi-am luat Gazelu și m-am prezentat lângă superbul lac natural pe care vi-l prezint mai jos.

ciuperci de copac

Liniște. Doi copilași mai mari chirăie: ia s-o vedem și pe doamna asta cum face.

Read more

Fără cașcaval la locul de joacă!

copii la joaca Mergem undeva la un loc de joacă. Acoperit – că afară era instabilitate atmosferică și un vânt ascendent care-mi făcea să zboare rimelul cu tot cu gene. Am ajuns plini de emoții, Tudor, când a văzut ditamai caiacul, s-a și dat cu fundu de pământ de trei ori c-a crezut că-l duc iar la magazinul de vizavi să probăm papuci.

S-a liniștit după ce-am intrat.

 

Descalțat copil, decojit șosete mămică să se vadă unghiile frumoase și roșii, că per ansamblu arătam de parcă mă călcase-un urs grizzly. Bun, toate bune, vrem cico, vrem plăcințică, vrem suculeț cu pai verde și napolitană cu unt de alune și colorant alimentar? Nu, mulțumim, vrem să ne jucăm. Eu, să plesnesc de foame da-mi trece repede că până fuge copilul și-mi ridic eu fundu de pe scaun, se descalță o fetiță.

Rezultatul scontat, fug aparținătorii care pe unde, fug și eu la icrele mele. Măi, taci că se joacă frumos. Mă calmez că aveam emoții. O fetiță se freca draga de ea de-un bazinel, de niște plușuri, al meu o împingea ușor din spate. Fata se gâdila și râdeau, râdeau. Apoi a trecut băiatu la bucătărie. O blondină gătea ciuperci cu plastilină, mai mare și ea, merge Tudor s-o ajute, spală vasele. Blondina îi dă cu o ciupercă-n cap că n-au voie cu pietre. Tudor îi ia bucata de plastilină din cealaltă mână și fuge cu ea. Cosânzeana după el urland, da nervoasă, știți? Tot blondă și cea din bazin, instinct de femeie, fuge și ea că a lăsat-o acolo cu muțunache și nu mai era funny. Distracție mare pe al meu să fie fugărit de două blonde, știu că se descurcă  și în cazuri mai grave așa că mă retrag undeva, si-mi scot un pave din acela cu cașcaval.

Read more

Când vine linghișpiru-n oraș

Când vine linghișpiru-n oraș

la zilele orasului în satZi de sărbătoare-n oraș. Ies cu domnișoara L. E o fată grozavă care mă ajută uneori cu Tudor, pur și simplu ei doi petrec timp de calitate. Am gasit-o greu, nu îi pot spune bonă, e o mană cerească.

Ajungem cu ăsta micu lângă un fel de linghișpir, mai știți când ne dădeam în linghișpir? Erau de-acelea cu lanțuri. Pe un covor asfaltic din piele de bube antiderapante, un nene stropea cu apă. Am stat deoparte, am crezut că sfințește ceva că suntem în săptămâna mare. Când mi-am pus toddler-n ceașcă, am fost singură că făcuse ceva ritual. Că centurile nu funcționau, știți, și-al meu e ca satelitu pe orbită. Trebuia un psalm, ceva, să te asiguri că dacă nu ai pus copilul leșinat îl mai și iei de-acolo.
Nah, zic, mă urc și eu.
Nu că sunteți majoră.
Mă uit la armaș, el la mine, L la copil, copilu mută caruselu.
Tocmai de-aia m-aș urca, că-s mătură, sunt si transpirată toata, e vânt și copiii sunt imprevizibili.
Îmi arata… linghișpiru. Acolo!

Bine eu nu. Dar L, că-I mai micuță și subțirică și ușoară ca pana?

Vine descântătorul șef. Mă măsoară din cap pana in picioare, ca la farmacia Catena când te urci pe cantar să-I distrezi pe-ăia care stau la coadă.

L merge, zice, oficiind începutul șezătorii.

Cam cu milă, mă uit cum se îndeasă prietena lui Tudor langă el. Eu aș fi urcat pe căluț langa ceasca lui, dar ea a vrut să fie acolo, să nu alunece sau să vrea să sară din ceașcă pe bostan, etc.

Read more

Vatican de Cluj sau baza sportivă Gheorgheni

Vatican de Cluj sau baza sportivă Gheorgheni

hapi riverwomanÎmi iau pruncu sub braț după somnul de amiază (brusc are trei, când revin acasă – Insomnia Faithless) și mergem o linie cu bus-ul. La baza sportivă din Gheorgheni. Excelent parcul, când m-am văzut laolaltă cu 1000 de părinți și rezultatele lor, am crezut că-s la Vatican, mi-a fost și frică să-l debarc p-ăsta micu. Când am strigat odată Teeeeo, s-au prezentat ca-n garda elvețiană, patru puștache la picioarele mele. Evident că nu și al meu. Îi făcea dragă dragă unei negrese mici, pe sub un tobogan.

Dar să vedeți când se striga Noul Testament! Luca, Marcuuu, Matei! Venea la Părintele strigător tot cleru: curați, murdari, unii recunoșteau vocile aparținătorilor, alții nu, unii voiau apă alții PAPA, majoritatea o binecuvântare să se mai joace. Vă spun, ca la Vatican. Populație densă. Îmi expiră mirarea că văzui așa o minune și-l iau pe Tudor de glugă (ham nu am folosit niciodată, spatele meu se resimte) și-i arăt direcția: hai să ne dăm pe căluț, vrei?

Nu prea voia că negresa mică tot încerca să-i bage în gură niște bucle personale și al meu râdea și-o scuipa de fericire, sentimente reale, m-a durut puțin inima pentru brick in the wall, da așa-i viața. Trec cu el pe sub niște turnuri, borcane întoarse, tuburi și frângii pline ochi de copii. Jumate dintre părinți vorbeau la telefon.

baiat blond

Și-mi cade-n cap la propriu, un Peter Pan de pe tărâmul de nicăieri. Ca o veșnică începătoare, am crezut că m-a fulgerat prin umăr, c-am făcut iar ceva groaznic și oribil, cum semenii mei nu fac. Nu dragă, puiuțu, pe care-l pescui tat-su de pe geanta și trenciul meu, s-a auto-spanzurat cu piciorul de-o funie din cauciuc și-a picat ca și cădelnița. Dacă eram mai dolofană nu era problemă, da așa cum sunt l-am compătimit că i-au pârâit cateva oase în umerașii mei. Plângea ca eu la penultima spovadă. Personal, nu mai plâng nici de mă bați, dar dacă-i cădea copil-tu-n cap la Tudor? În sfarsit, trece, tăticu se poartă ca un apostol, deși puștiu lui n-avea ce căuta prin turnul lui Rapunzel la un an si 300 de zile.

Read more