Hai să ne îmbrăcăm că ieșim, comparație – copilul de 2 ani sau Fostul?

 imbracat copil micHai sa ne îmbracam că iesim

Copilul tocmai dă cu un ou în suportul braduțului deja împodobit. A mâncat dimineata unul fiert, l-a scapat pe jos de 2 ori, apoi l-a decojit singur, pan la urma i-a ramas galbenusul, mie cojile. Crede că si ăsta-i tare, dar nu toate ooole este la fel. Unele ouă sunt moi de la mama natură. Când aude că cârăi ca un pitiguș: hai sa ne îmbracam ca ieșim, e pe jos. Si el si oul.

nu vleau să ies!

De ce

nu vreau si gataaaaa. E ziua afală și nu se vede. Se uită spre geam. E noapte. Mi-e flică.

Hai sa te îmbrac că…

Când ii spui copilului de 2 ani hai să te îmbrac, el percepe intruziunea – probabil – cum ai percepe-o tu daca cineva ti-ar trage pantalonii în jos în hipermarket, cum făceam în gimnaziu sau la grădi când ne prosteam. Nu stii ce l-a enervat mai mult: că iesiti noaptea intr-un oraș în care n-ai nimic să-i arăți sau că vrei să-l îmbraci?

Mă enervez, normal, uneori reactia lui e prea… atomică

Pai eu ies în chiloți pe hol? Mă duc în picioarele goale să duc gunoiul? poate c-am ridicat tonul și văd seara mai multe like-uri de la doi, trei vecini, c-așa-s blocurile astea si livingul nu mi-e izolat.

Se uită la mine curios, cobor si eu tonul că realizez c-am strigat (nu am urlat, totusi) si-i spun că nu putem iesi dezbracati afară si gata si că el nu se poate îmbraca singur si gata.  E de acord. Surâd dulce si dau să-l agăț să trag haine pe el. Tragedie din Conu Leonida cu reacțiunea. Îmi acopăr urechile.

Stau pe marginea canapelei si mă gândesc. O laie. Că fac scurtcircuit. Copilul scuipă, cârăie, mârăie, strigă tare de vecinii cred că-i prind degetele la usă, o invocă pe BUNIII ca pe un spirit protector, se răsteste la Margareta sa nu se mai uite la el. Margareta e spiridusa lui Mos Craciun, a lăsat-o mosu in pom în semn de prietenie. Dar cand copilul se enervează, mai mereu ii spune Margaretei să se dea gios de acolo si să plece la casa ei. Margareta rezista. Eu ma duc să ma îmbrac si să ma aranjez un pic, lucru care-l deranjeaza si mai tare.

podoaba-n brad

– Mamiiiii nu te duce!!! Acum plange cu lacrimi de-alunec pe gresie din cauză de muci si de albuș de ou intins prin toata casa.

Nu ma duc fara tine dar trebuie sa iesim putin la aer. Te rog sa te calmezi. Nu-i nimic ca te-ai enervat. Vrei un pic in brate?

Read more

Vreau să am dreptul constitutional egal cu ceilalti cetateni, drept care mi s-a luat prin sentinta judecatoreasca!

mediere logo(sursa foto https://www.romaniasociala.ro/conferinta-despre-mediere-in-contextul-programului-de-master-probatiune/  de la o intalnire a mediatorilorin contextul de master in probatiune. Sic! pentru @cazul meu)

 

În tara în care statul dă greș de   în a-și proteja copii, la 30 de ani după ce ne-am împușcat dictatorul, fără proces, de Crăciun, vreau să-mi fie lăsată puțină demnitate să-mi cresc copilul.

Daca nu vreti sa va intristati acum, nu cititi, nu cititi azi…

 

„Din cei peste 57.000 de copii, abandonați, orfani sau victime ale abuzurilor, aflați în sistemul de protecție românesc, doar aproximativ 1,7% au fost adoptați în 2018.“

https://romania.europalibera.org/a/copiii-statului-copiii-nim%C4%83nui-de-ce-nu-prea-adopt%C4%83-rom%C3%A2nii-copii-%C8%99i-sunt-blocate-adop%C8%9Biile-interna%C8%9Bionale/29997422.html

6.000 de copii, două treimi dintre cei plasaţi în centrele sociale din România au fost trataţi abuziv cu neuroleptice şi medicamente psihotrope. Sedativele administrate erau menite să-i liniştească sau să-i adoarmă. Datele oficiale au fost obţinute de Centrul de Resurse Juridice (CRJ) de la direcţiile de protecţie socială din ţară. Un sfert dintre copiii aflaţi „sub ocrotirea Guvernului” au fost internaţi în spitale de psihiatrie.

https://adevarul.ro/news/societate/copiii-abandonati-romaniei-sedati-protectia-statului-1_5c95a134445219c57e8e713d/index.html

 

„Eram un copil mai energic și asta nu le plăcea, așa că au început să-mi dea medicamente neuroleptice care mă moleșeau și mă adormeau. Le-am luat de la 9 la 13 ani, până mi-au zis ceilalți copii că eu nu am nicio boală și că n-ar trebui să le mai iau“

 

https://www.vice.com/ro/article/7xg7ng/viata-copiilor-din-orfelinatele-din-romania

 

 

În tara in care ne trimitem pedofilii să presteze munca in folosul comunitatii – in gradinite- înteleg ca eu sunt un caz normal – unic în țara in ambele procese- prin care Justitia împarte dreptatea. Pana la urma, tot zecile de mii de euro au întaietate.

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23057777-caz-revoltator-prahova-primar-condamnat-pentru-pornografie-infantila-trimis-munceasca-folosul-comunitatii-gradinita.htm

  Read more

O poveste pentru Ana Maria M. Despre una dintre viețile mele

O poveste pentru Ana Maria M. Despre una dintre viețile mele

ciocolata hapiPilotul: marry me

(pozele sunt pe undeva într-o geantă, nu pe laptop)

Pe când eram tânără și frumoasă și tîrziu la mama acasă, aveam un buchet de prieteni pe care-i cunoșteam fix de trei zile. Iubitul meu de-atunci mi-a spus din ușă: ich fliege Susse, sage hier coleg krank, macht Party oder so was ich komme bald.  Nu știam daca e cu virgula. Și-a adăugat înainte să-mi arunce setul lui de chei: you have there 400 dollars, go shopping, see my friends, go to Spa, I m soooo sorry, my coleg is so sick!

În loc să mă duc să vomez de spaimă că-s în inima Stockholm-ului, e ziua mea și Frederick iese din domiciliul conjugal cu 2 genți și-o caschetă, la care-și prinsese panglica specială cu arici, vizibilă numai pe timp de noapte, i-am spus cât am putut eu de relaxată okey darling, iu have any aidiă when iu come back?

Așa m-am obisnuit  cu adevărul gol goluț: omul nu aparține nimănui, eu pot face party cu 400 de dollars plus ce-mi rămăsese din baby sitting. La naiba, pot să fac cea mai mare party, o să-I invit pe toti colegii lui de la Memory Hotel. C-abia după ce și-a turat porșul spre aeroportul Arlanda m-am prins: stai că ăsta nu cu mine-a vorbit în primele fraze, că eu nu vorbesc germana. O s-o vorbesc numai peste 5 ani când voi deveni odaliscă.

Era relativ tânăr, arăta bine și ne cunoșteam deja de ceva vreme. Parinții mei erauîncantati de el, el o mai avea doar pe mă-sa care, de cate ori ne vedea, turna-n ea câte o sticlă de vin roșu și apoi îmi arăta casa mare sus si jos spunându-mi cât de singura e, că Frederik zboară mult. Bine, poate-mi zicea că pe-acolo o să fac curat, ca Cenușăreasa, dar eu credeam ce-mi traducea fii-su.

Altă viață

Ieșeam de la avocată, aici în Gherla. Femeia asta, aveam să-mi dau seama mai tarziu, are cea mai bună pregătire și e o enciclopedie ambulantă pe drept civil. Vreau să-ți spun, că atunci, când el a intrat într-un val de procese ( a castigat dupa aproape 9 ani) și noi am ieșit de la doamna H – după ce am tradus totul, am luat notite, am ars vreo 300 de calorii de stress- am simțit că avocata are dreptate. Însa el alesese deja calea grea. Cand deschideam ușa mercedesului elegant, nou-nout, am rămas o clipă cu privirea lipită de straduta murdara, bordurile rupte, gropile spre care aveam să ne îndreptăm și apoi să le uităm, mergand spre autostrăzile din țara noastră frumoasă. El vorbea despre întalnire si enumera strategii.

Read more

Jocuri în casă, timp de calitate cu copilul de 2-3 ani care se plictisește repede

Jocuri în casă, timp de calitate cu copilul de 2-3 ani care se plictisește repede

caciulita bebe ren@Copilul meu e hiperkinetic.

Copilul meu nu stă o clipă locului.

Se plictiseste repede de orice jucărie (că ai căzut si tu în capcana de a-i cumpăra multe desi încă nu e interesat de unele și nici n-ai prea mulți bani).

Nu știu cum o să se descurce la grădi. El nu stă să facă ceva pur si simplu… Am văzut că alți copii…

Mă tem când văd că copilul meu nu se teme de nimic.

Și uite așa mă agitam eu în unele zile, ba o mai și certam pe mama că-l răsfață când eu sunt toată ziua la serviciu. Până când am înțeles că Tudor e reflecția mea, a stărilor mele, a neliniștilor și a zbuciumului de acum, a nesiguranței. Copilul meu e bine, eu nu sunt cum ar trebui să fiu. Eu vin obosită de la muncă și fac un efort să ieșim la plimbare în orașul ăsta spălăcit în care nu-i pot arăta nici măcar o cișmea decentă. Eu vin cu el acasă mai cătrănită că ne-am împiedicat de toate bordurile si șanțurile și că nici stalpii de iluminat nu functionează. Eu fac cumpărăturile când mama gătește, face curat și are grijă de el, sosesc eu mama-victimă. Și penală pe deasupra.

Dar nu despre mine-i vorba astăzi, dacă aveți prietene-mame cu copii care nu stau o clipă locului – că deh, care stă?, dacă credeți că numai al vostru-i desprins din Cireșarii și din poveștile lu Creangă deși-i așa micuț, iată câteva ponturi. Pentru zilele de toamnă-iarnă. Când, în apropierea sărbătorilor, te mai adie și vântul și-o menanlcolie și n-ai ieși și plouă bacovian. Orașul e o lacustră, se înserează repede, nu prea ai unde merge, locuiești într-un municipiu mic. Important e să îți aduni forțele si să îl atragi pe copil spre ceva atractiv. Și dacă stai cu el doar o jumătate de oră, redevino prunc și fii fericit!

 

Am mai observat că starea lui de permanentă agitatie are totusi un buton magic: chituț, hai să facem cutare lucru. Devine atent: mama Vrea să petrecem timp împreună. Oho, asta înseamnă că face si ea ce fac eu, nu doar stă acolo să se uite la mine, să-mi zică ce și cum. Interesant!

Read more

Ce se întâmplă după ce primesti sentinta definitiva: condamnat penal

hapi gratiiInitial era o zi normală de concediu.

Tudor e plecat cu A, are programul lui câteva ore, mama la piață după flori pentru luminație. Măi, ce să fac, fug să-mi plătesc o factură si apoi scriu. Romanul meu polițist, moamă, dacă reusesc să-l scriu ăsta, categoric va fi fabulos. Iar dacă nu va fi, nu public.

În ultimul timp, sub presiunea zilelor care-mi aduceau și rele si bune, ca să rămân echilibrată în inima mea și mai ales deschisă față de toate provocările fiului meu, am încercat să meditez. Să mă rog. Să mă percep ca pe-o entitate bună cu preponderență. Să pun accent pe latura asta de dincolo de conștiință. Alții fug la mănăstiri, devin brusc credinciosi oarecum atipici, se convertesc la alte religii, intră-n secte cum spuneam pe vremuri – acum nu mai am preconcepții- de fapt, toate sunt accesate de om ca fiind o ancoră. Ca să mergi înainte când care cerul pe tine trebuie să-ți iei energia din tainele Universului. Unii devin atei, altii se luptă cu sistemul o viață întreagă (asta-mi aminteste de Hani).

Intru în baie cu o carte. Să-mi fumez  tigara de care m-am lăsat alaltăieri. O tigara, dupa rugăciunea personală. Mă sună cineva. De fiecare dată, când sună telefonul și nu sunt la serviciu, inima începe să o ia razna. O doamnă drăguță de la poștă. Sunt părți bune într-un oraș mic, sunt oameni care te ajută, te scutesc de un drum, par lucruri mici dar cu efect pozitiv.

-Ioana… o scrisoare, știi, de la serviciul de probațiune, m-am gandit să ți-l aduc.

O clipă nu respir. Urechile îmi țiuie. Mă adun în trei secund

-Coboooor (încerc ton vesel) merci mult că m-ai sunat.

Pe plic scrie mare si citeț: serviciul de probațiune… Urc pana la etajul trei si mă gândesc asa: e ceva nedrept să plătesc continuu pentru o greșeală, sigur c-am greșit dar oare eu cum voi trăi așa? Cum să deschid plicul dacă acum articulațiile abia mă ascultă? Mă împiedic. Ajung sus si nu mă rabd: mulțumesc Doamne. Stii, nu la asta mă refeream când am spus să accelerezi evenimentele din viața mea.  Mă așez, o deschid și iaurtul muller îmi vine înapoi pe gât de la al patrulea paragraf.

Read more

Și i-am spus Universului că voi scrie romane politiste

După condamnare am intrat în casă. Căci nu-i așa, nu pot scrie pe stradă, dau în gropi. Serios dau, sunt teribile, n-ai cum să le ocolești.

Tot intrând în casă, seara după serviciu si plimbare, am citit. Până pe la 3 în noapte, mă înfășuram în plapuma mea moale și citeam. Ce aș fi vrut să spun, nu mai puteam, ce aș fi vrut să scriu nu se mai lega.

Si când l-am recitit pe Dan Brown cu intrigile lui si pe Ojog Brașoveanu, pe Agatha, m-a pocnit în cap instalația de pom de anul trecut (o scosesem să văd dacă mai e funcțională și am uitat-o într-un colț pe dulap). Și mi-am spus că lipsesc eu din peisaj.

Secrete am. Personaje – orice asemanare cu unele reale, este absolut întamplatoare. Dar (minte de intrigantă, deh) unele instituții și documente catre care voi face trimitere sunt reale. Dana Braun. Sau Phillips. Hapi e cam dulceag pentru intrigile din romanul care colcăie-n mintea mea. Iata prima parte – în care prezint 3 femei (aici puteti citi despre prima), personajele principale- într-un cadru anume în care le-a adus viața. Apoi actiunea le va plasa pe fiecare cu câteva luni în urmă ca să înteleaga cititorul, adică eu 😛 cum au ajuns fiecare într-o toamnă anume. Nu am editat și n-am eliminat nici notitele mele. De când l-am recitit pe Brown, mi-a explodat imaginația, nu știu cât mă ține. Dar îmi face bine. Și-n plus, nu voiam ca ultima postare – pana cand voi mai scrie- să pară un plâns de milă când eu am scris pentru informare, pentru a arăta că uneori viața e un mozaic spart, nu un puzzle. Odată-mi plăcea să șlefuiesc piese mici de mozaic.

sutien bondage

România, 2019, Klausenburg, toamna

În penthouse-ul închiriat, Laura se mai privi o dată în oglindă. Plinuță, brunetă, cu părul proaspăt tuns bob carre, așa cum o sfătuise stilista, fără cearcăne, cu ochi impecabil machiați, era fără îndoială o apariție. Niciodată nu fusese mai fericită ca acum, la 50 de ani. Avea cel mai titrat bărbat din Universitate, cei mai frumoși copii. Era normal să meargă la cea mai bună școală. E adevărat, copiii puteau fi o pacoste. Dar nu în seara asta. Noaptea asta era numai despre ea.

Luminița roșie cu avertizor pentru mișcare clipi-n livigul mic și o senzatie ușoară de frig o învălui. Apucă repede halatul de pe caloriferul călduț și-l trase peste corsetul nou care-o incomoda teribil. Nu era obișnuită cu latexurile si costumele tematice, considera c-o injoseau, dar lui îi plăceau… Ieși-n grabă din baie și în drum spre hol, apucă paharul plin cu șampanie. Moet.
@ special din Paris. Pentru mine, șopti ea. Bău repede ca să-și facă curaj.

Mâna puternică o apăsă pe gură și-i trase capul ușor în spate. Un fior scurt, ca un curent electric, o paraliză pe moment. Pornea dinspre umeri și-o săgetă urcă din vârful degetelor de la picioare. Se clătină ușor pe pantofii cu tocuri cui. Târăitul telefonului o făcu să scape paharul pe care, instinctiv, îl lipise de pântece strângand cu putere si udându-și corsetul.

– Ai promis că nu bei fără mine, mârăi bărbatul aparent supărat din spatele ei.

O întoarse încet, întinzându-i până pe bărbie rujul Chanel Rouge Allure Velvet cu degetul lui mare. Ochii femeii erau duri și aruncau săgeți de mânie. Plima clipire a genelor a fost în momentul în care s-a trezit împinsă-n peretele alb, aproape strivită. Cu o mâna înspre gâtul ei, intrusul își descheia cureaua pantalonilor.
Paharul din mâna femeii căzu ca o jucărie din plastic, pe covorul moale. Femeia icni și dădu să-l lovească cu cotul dar era mult prea mică pe lângă musafirul ei și abia-i atinse pieptul.

Read more

Vreau haine cool si pantaloni colorati si lungi și de calitate si vreau reduceri pentru băietii de 2-3 ani. Nu, albastru si negru și verde închis!

Vreau haine cool si pantaloni colorati si lungi și de calitate si vreau reduceri pentru băietii de 2-3 ani. Nu, albastru si negru și verde închis!

ioana mall Ma duc întâi la hm. Nu că are Tudor nevoie de ceva dar mă creponez toată când văd o fustă pe manechin și reducere 70%. Mă uit la ea, mă gândesc ce bine ar merge la serviciu – o pipăi, portărelul se face că nu încape printre umerașe, mă pipăie și el, toate bune și frumoase. Pân la urmă fac analogiile

– Cin te vede băh, la serviciu, da ai 4 fuste care seamănă cu asta și-apoi, ești cam balonată-n ultimul timp, pari slabă și gravidă c-ai renunțat de 3 săptămâni la abdomene, creponată-ți trebuie când copilul tău n-are decât 8 perechi de pantaloni de vară și 14,5 de iarnă, să-i rupă pe toate toboganele din oraș?
(da i-s scurți majoritatea că el e mai înăltuț. Cei albi cu albastru din in ce faini erau… si de blugi m-am săturat, ați încercat vreodată să trageti blugii pe câte-un picioruș de la scaun? Si scaunul să fie rabatabil? Si să aibă cleme de prindere? Și să strige la final că l-ai rupt, de stai cu aerosolii lângă tine si cu riscul de “asmă”? )

Da-i incolo blugi că-s toți albastri si incomozi. In, bumbac. Oaw, reduceri! Stau 45 de minute între 2 rafturi. Pe o parte e Sale, pe o parte e (semnul ăla) dar în vartejul căutării, nu vezi, e ca pe matrimoniale.
În sfarșit găsesc un 110. Super, au elastic, sunt destul de lungi si-s… verzi, bine dar verde de-ăsta nu mai are. Rupți în cur că de-aia-s 50% redusi. Uf, bine că m-am uitat și că toate mămicuțele din Cluj – care mai au si copii de 2 ani- au ajuns aici înaintea mea și-acu-s in concediu la mare.

Ooooo, da ce de rochițe, ce de colanți, ce de culori, dungi, picățele. La băieți, am văzut colectia asta de 5 ori în ultimii 2 ani.

Alt magazin. Auchan.

Aici găsesc clar și pijamale. Mai întai, dau la o parte căruțul cu copilul altcuiva, ăla micu nici nu simte, e ocupat să dea cu înghețată pe-o jachetă. Văd o femeie cochetă și un tati, p-ăsta l-o fi săltat cucoana din pat că pare-n pijamale și repetă hăituit: hai odată, hai odată. Nici copilul nici mămica nu-l bagă-n seamă. Aș putea să iau copilu să-l duc să se joace cu Tudor, dar pare mai periculos ca al meu. Acum strânge de gât un broscoi și-l dă cu capu de fiarele căruțului. Noroc că broscoiul e de pluș, așa pare și tati.

Reiau căutarile, setez search for baby trousers.

Negri. Maro. Maro mai deschis, mai închis, mai cu 2 dungi. 155 de rochițe și bluzițe cu unicorni și cu funde. Mărimea 2-3 ani, că așa scrie p-aici.
Pantaloni de băieți? Oaw, oranj, oranj is the new black! Stau pe un umeras lângă 17 perechi de budigăi de bebeluș. Îi văd clar, sunt potriviți, craci lungi, singura pereche. Îi iau, nici nu mă mai uit la număr. Cu mâna întinsă, mămica anterioară, mă privește cu zvâc. Vezi de treabă c-al tău are 6 ani, nu-I erau buni, mergi la alea scumpe, cu reclama back to school.

Crocodilo sau cum s-o fi chemand.

Read more

O zi cu un toddler: am o dragoste de dat dar si de închiriat, oh, Macarena

O zi cu un toddler: am o dragoste de dat dar si de închiriat, oh, Macarena

hapi riverwoman si Tudor 6.10 intră mama.
Între blocuri cântă un cocoș – care de fapt se aude de la un vecin din centrul metropolei cu demografie incertă. O femeie cântă ceva despre o măicuță sfântă. Câinele vecinului schelăie de ți se întind trompele de milă. Sar și lovesc sticla cu apă cu dopul nepus. Copilul saltă icnind, ca si-atunci când îi pulverizez termala Roche pe bubele de căldură. Adoarme la loc, crede c-a visat. Adorm la loc, e duminică, mama a intrat doar să apropie ușa. Prin geamul deschis din living nu se mai aude nicio muscă. Am izolat cu vată bazaltică pe schelă metalică, poa să crape lemne sub un copac cu flori. Adorm și simt ud. Mă gândesc că totuși nu m-am pișat eu, mai avem o oră de sfor sfor.

7. 30. Visez că cineva mă operează la cap fără anestezie,
încerc să urlu dar nu pot. Deschid ochii. Un deget mic mi-a intrat prin nas până-n sinus. Iau mânuța, o dau la o parte, mă întind, zic “Guten morgen Schatzen”, un călcâi îmi îndeasă un ochi mai adânc în orbită. Latru de durere. Sper că nu mi-a țâșnit hialuronicu.
Bec. Mă iubește adică. Lăcrimez în continuare si mă uit după fundu lui fâțăit spre living. E uscat ca asfaltu-n secetă. Mă uit dezamagita la pantalonii mei.
Horus reclamă-n living: apenuuuuu! Înainte de-a intra-n baie, calc pe-o broască verde. Nu doare, da sună. O mai văd pe mama îndesându-i repede ditamai sticla între fălcile dulci. Am 3 minute 25 secunde.

7. 41 Și găsesc repede tampoanele.
Sunt între jucăriile pentru baie, umflate ca ouăle. Oftez a duminică si fac juma de duș, apoi m-așez pe… ciocanul de la jucăria aia Noriel trăznește ușa. Ma-maaaaaaaaaaaaa! Ce jucărie Noriel? Monstruozitatea aia cu tobă lumini și motan care suflă-n microfon și pește care face ca vaca, pentru asta ar trebui să-i dau în judecată! Exact! Și de ce se dezlipește ciocanul de banda aia?

Îl ignor și când nu mai aud nimic, e semn că s-a dus cu mama dincolo, ritual 15 minute. Îmi torn repede o cafea, fug să securizez ușa camerei noastre până schimb cearsaful (noroc că e impermeabil). Mă uit pe după cuierul mobil, calc în unghiile picioarelor să nu m-audă și înșfac cana. Gata-s încuiată-n baie. Respir adânc și mă preling pe ușă-n jos. Mulțumesc doamne pentru o nouă zi! Beau o gură de cafea și dau să-mi vărs mațele pe suportul cu prosoape. Vreau să țip da n-am timp, așez cana c-am spart 4 în ultimele zile si ma spăl repede pe dinți.

Read more

De ce am scris totusi prima carte – si-am facut si greseli?

de ce nu am tata( as fi dorit sa scriu cu diacritice articolul acesta, dar nu pot, tehnic)

Nu ti s-a intamplat la un moment dat sa te cuprinda o mare frica: o sa mor. Daca mor?
Pai oricum mori la un moment dat. Nu, nu la momentul datului cu zarul ma gandesc, nici la atacuri de panica.
Ce ramane dupa tine daca mori in cateva zile sau acum, pe loc, dispari de pe harta? Mi s-a intamplat mie. Nu a trecut inca. Eu nu m-am intrebat ce ramane dupa mine, nu mi-a fost frica de moarte pana n-am avut un copil. Stii cum gandeam: ete na, mor, daca mor repede, am vazut eu pe youtube ca nu-ti mai pasa ce-I pe aici, asa ca n-o sa simt dor sau durere. Si daca e un fel de rai sau paradis al constiintei, probabil ca acolo ajung, am facut eu greseli dar sunt o femeie buna, am un suflet bun, iubesc cativa oameni, ma tem de restul si stau departe de ei dar n-ar avea de ce sa ma trimita Sf Petru la Scaraotchi. Si-apoi e bunica acolo, e tata… Poate e ca atunci, dupa operatia cu Caldwell Luc cand mi-au dat ketamina si anestezic la mesare, sa nu crap de durere cu sinusul proaspat debridat.

M-am trezit… moarta. Miroseam sunete, vedeam arome si cand am intins un picior fara sa intentionez s-a alungit pana in sala de vizavi. Nu simteam dor, durere, timp, frica, nu eram eu deloc ci o forma rupta-n mii de bucati, un tablou de Picasso – si Acela spart. E bine sa nu-ti fie dor, am constatat. A mai constatat si echipa ca imi revin, cand am strigat dupa chirurg ca-l iubesc de nu mai pot. I s-a facut mila cred, m-a saltat din sala chiar dansul cu-n infirmier, probabil citea deja interviurile si se temea sa nu fi avut ceva fantezii, sa le pufai in sala de operatie cu ketamina si cu nevasta-sa cu tot, sa-I dea tipa scalpelul invers la next pacient si sa apara-n click. Da io-l iubeam ca mi-a facut bine, nu erotic il iubeam.

M-am indragostit tare, tare de copilul meu. Ideea ca mi se intampla niste lucruri care ma apasa si ma chinuie furtunos, gandul ca gloantele mele o sa treaca prin el ca asa-s oamenii sau ca l-as face de rusine, m-au facut sa percep ca pot inceta sa respir in orice moment. Atunci nu a mai contat ca alti oameni au poveri si mai grele. Pentru ca eu am luptat, nu am mai stat nici in paradisul lui Hani, eu nu as fi renuntat la copilul asta si pentru el chiar fac orice. Intorc si gloantele inapoi cand si daca va fi necesar. Niciodata n-am avut o forta interioara mai mare si-o slabiciune sufleteasca mai intensa daca intelegeti ce vreau sa spun.

Seara inventam povesti. Inca nu-I pot citi Praslea, el vrea Scufita rosie si Aramsamsam.

Read more

Eu de ce nu am tată?

Eu de ce nu am tată?

hapi riverwoman carte pentru părințiÎn primele pagini sunt descrise trei etape din viața autoarei. Atât cât să îl ajute pe cititor să vadă posibila realitate – inserată în basm.
Prima etapă e cea a iubirii de la 15-16 ani, atunci când crezi că dragostea e veșnică și mori dacă nu rămâi cu cel iubit.

A doua etapă este o nouă încercare de-a aduce în prim plan o întamplare din viață, una absolut ciudată, reală dar modificată. Căutând pe blog, văd că într-adevăr, prin septembrie 2016 încercam să scriu despre asta dar nu am mers mai departe. O să pun link la final.

A treia etapă este cea a fricii. Copilul mic, mama singură, probleme incredibil de presante, gânduri care nu se opresc nicicum, lupta de-a face față prezentului, femeia care stă cu-n picior în trecut și cu altul în prezent. Și totuși, nu e crăcănată. E încă frumoasă, în pârgul vieții. Se teme. Se teme să nu moară ea sau cei puțini și dragi. Se roagă zilnic să scape cu bine din încercările pe care cu greu le suportă, ca să se poată concentra pe copil și pe muncă.

Ați văzut Al șaptelea pergament? Sau vă amintiți de Rumpelstiltskin din basmul Once upon a time? Tipul ăla care spune: all magic comes with a price!

Read more

Basm pentru părinții care-și cresc singuri copiii

Basm pentru părinții care-și cresc singuri copiii

eu de ce nu am tataCardioloaga se uită la mine și eu la ea. E frumoasa și e slabă, e slabă ca mine, palidă și mă bucur că nu-s singura femeie pe care-o întrebi cu sfială în lift: sunteți bolnavă?
– Ai silicoane? Arată excelent! De ce ai zis că mai fumezi?
– Pentru că nu îmi doresc să mă las chiar acum de fumat. Ador să fumez cate-o țigară seara, când scriu. Fumez în etape. În unele luni da, altele nu. Am și eu vicii. Acum e o etapa în care aș umbla numai afumată dar am copil mic și… Sunt aici pentru că vreau să vă uitați la testele astea. Și la electrocardiograma. Coroborate cu pulsul, vreau să știu daca inima mea rezistă.
Zâmbet. A înțeles, e ocazional și stresul și, auch, am uitat că mai tare pișcă dezinfectantul decât acul.
– Inima e ok. Să vedem analizele și ce-i cu diferența asta mare tensiune-puls.
Mă duc înapoi pe secție dar trag cu ochiul în foaie: tabagism cronic.
What? Dacă mergeam la ginecologie și-mi făcea anamneza, ce dracu scria-n foaie? Dacă ginecologul mi-ar citi și blogul? Dumnezeule mare! Îmi fac copilul de rușine și când clipesc.
Mă sună un amic. Îmi fac copilul de rușine?
– Ăăăă? Aș vrea să fiu copilul tău!
– Adică atât de bătrână mă faci? Mi-ai stricat toată ziua!
– Am crezut că verdictul a făcut asta.
– E vertij și nu mai ești amicul meu azi. Nu mai poate lumea să se plângă cuiva. Ne vedem alatăieri. Scrie-mi pe mail, sunt bolnavă, obosită și poate mor.
– Dar cartea?
– N-am zis că mor acum!

Am tot încercat să scriu. Mie nu mi-e nici ușor dar nici greu, mi-e… nu vreau să vă spun încă tot. E o mâncare grea chiar dacă o scufund în ficțiune. Nu sunt pregătită să vă povestesc cele o mie și una de nopți ale mele. Nu sunt pregătită să vă spun prin ce am trecut în ultimii trei ani. Nu pot vorbi în public și nu se va întâmpla, cel puțin nu curând.

Read more

Ce aș vrea să mi se (mai) întâmple la 39 de ani?

medalioane superbe din argint maroc(pentru că de câteva luni am un fel de… coșmaruri. Eu nu aveam coșmaruri.)

1. Să mă machieze cineva extraordinar de frumos, arabic touch, să port o rochie neagră remarcabilă, să merg la un bal și toate privirile să se agațe (și) de mine. Să port brățări arăbești, să mă bârfească fetele sau femeile, să se mire bărbații sau să se întrebe cine-i femeia aia. E interesantă!

2. Să găsesc la ușă un buchet minunat de trandafiri galbeni și să nu aflu –de preferință niciodată- cine i-a pus acolo, așa încât să-mi pot alimenta eventuale scenarii.

3. Să fiu invitată la magazinul Mathilde și să probez toate articolele care mi se par absolut uimitoare, să facem poze multe și să mă avânt pe instagram.

4. Să scriu un basm pentru părinții singuri care-și pun întrebarea aia grea… Să afle din basmul meu că există o lume fermecată care le va da fiecare răspuns la momentul potrivit, în funcție de situația fiecăruia. Să-i fac să creadă că orice legendă poate avea un sâmbure de adevăr.

5. Să „am“ o grupă de 4-5 copii cu vârste între 2 și 7 ani, cu care să organizez periodic niște sedințe de joacă (împreună c-o altă mămică). Să vorbim în limba germană. Basic Deutsch. Cuvinte și expresii ușoare, să-i stimulăm. Totuși, 5 copii nu pot stăpâni singură, mă tem și de doi. A stăpâni egal a ne distra constructiv!

6. Aș vrea să găsesc în oraș o cofetărie sau o cafenea spicy, să fie doar savarine proaspete și indiene și cafele care întrec Starbucks-ul cu orice gust, la prețul celor făcute-n casă. Mai mult, vreau să o văd pe doamna care lucrează acolo că zâmbește și-are parte de tot respectul și are timp să-și facă părul dimineața și impresia reală că ESTE importantă pentru ce oferă clienților, că o cafea bună, o cană cu apă sau ceai rece și-o prăjitură fără blaturi din metro, împreună cu-n aer plăcut, fără Glade și parfumuri ieftine ar fi o oază pentru oraș. Deh, un miracol. N-o uit pe cofetăreasa de la complex si cu cât respect i se adresau clienții. Câte zâmbete avea la ea și ce distinsă era! Fără 5000 de prieteni pe FB cred că domnea în mințile multora. Curat sau murdar.

Read more

Cum m-au afectat basmele copilăriei

Cum m-au afectat basmele copilăriei

invelitoare nevasta noua(și totuși voi alege să-mi cresc copilul cu povești, cu zâne, cu spiriduși, eroi, talismane. Și cu Moș Crăciun și poate că voi accepta și ouăle iepurașului. Cele de Paște. De ciocolată. Pe bune.)

Citeam un articol pe BBC. Nu e ceva noutate, lâncezește acolo de ceva vreme, mi-a atras atenția titlul (cum altfel?), mă trimite articolul la The Guardian adică deh, surse care mie-mi inspiră încredere, nu ca-n-ca-n Zâna Zorilor. În articolul respectiv, o doamnă intelectuală, sugerează că basmele trebuie rescrise. Că-s pline de stereoripii și violență și nici măcar nu există așa ceva în lumea reală. Că de fapt basmele și poveștile copilăriei fură hrană pentru ăi săraci și needucați. Exemplu Frații Grimm care erau folcloriști și așa au scris și povestile.
Wikipedia românească. Nu că n-ar fi bună dar când am căutat povestea Gâsca de aur, tot la biografia lu Tăriceanu mă trimitea.

Croitorașul cel viteaz.

Sunt absolut de acord că trebuie rescrisă. Într-o după-amiază, cum stăteam eu în fața blocului pe bancă și mâncam pâine de casă cu unsoare și cu sare, mă strigă tata care taman își parcase Pegasu în farul drept al daciei roșii a lu domnu Gusti. Domnu Gusti era obișnuit, urma uichendu în care mergeau la Felix cei cu numere impare și tot așa, mai scăpa de nevastă-sa că se ascundea-n garaj două zile. Asta dura deja de-o lună jumate. Nu știu care pe care-l plătea. Inspirat ca Flaubert, Gusti striga ceva nevricos crăpând ușor geamul, să fie sigur că au auzit toți vecinii că e grav afectat , apoi se întorcea în dosu perdelei de la parter, vesel ca un mânz.

Read more