Hani a spus că orașul meu este cel mai frumos

Hani a spus că orașul meu este cel mai frumos

interior biserica armeneasca gherlaDupă compunerea despre Orașul meu Am primit un mesaj care m-a făcut să râd. Celelalte 6 să zâmbesc mulțumită, pentru că sunt aici, în jur, persoane care au înțeles felul în care scriu.
Mesajul care m-a făcut să râd zice:
– Tu-ț compunerea, fttear pești (nu cratimă, nu plural adecvatic, acvatic), las că vezi tu dacă îți dau extemporal! CAPS L

Domle cu cont fals, eu nu mă f cu peștii, nu suntem compatibili la s e c s. Gemenii îmi plăceau că plecau ei, nu trebuia să le dau de înțeles de 4 ori că nu facem nuntă. Bărbații pești e mai rău decât femeile, vorba lu Hani. Când se îndrăgostesc bulbucă ochii (n-au pleoape, de-aia), când îi prinzi după ce ți se lungesc urechile nu mai știi cum să scapi de ei, atâta vorbesc. Muți sunt peștii numa-n Someș și-n lacu verde din parc. Hai, pupa-te-ar știuca, trec și la Extemporal.

2013-2014

Mă sună din parc, eu pe la CEC cu probleme:
– Fuarte frumos parcul! Aveț vedere la mare, bun aici.
Îmi cer scuze, mă ridic de pe scaun, simt că vreau la baie.
– Was?
– Ghesit o duamnă care înveț limbe română. He he he. Au venit ape pină pe la jumetate parc și ea a spus că acolo e mare, că vine și Noe curând și dat câteva broșuri.
– De la primărie??
– De la martori lu Jahve ca she treiesc 1000 de ani linghe animale blânde și să mănân mere și lapte.
– Ai intrat u mașina-n parc? Să știi că dacă te blochezi p-acolo n-am pe cine să…
– Nuuu, intrat cu cizmele tale de gume.

Read more

O sâmbătă absolut normală, acasă la noi

O sâmbătă absolut normală, acasă la noi

bebe si mama in oglindaDimineață. Bebe dă cu capu de noul perete, boc, boc, trebuie să-i fac și niște protecții laterale frumoase, vopsite-n alb așa, s-avem impresia de albă cazăpada și-un pitic. Că la valorile hemoglobinei mele de-acum merge rujul roșu. Pitic este, uneori se înmulțesc.

Zilele trecute i-a dat mamei un pumn în ochi și de-atunci vede vălătuci de vată. I-am spus că mi se pare chiar drăguță imaginea. Ei nu i se pare. Chestie de gusturi.

Prima oră a dimineții, la un moment dat iese copilu mare din baie cu o găleată cu apă pentru amorsă. Eu așa-i zic, copil mare, frumos l-au crescut ai săi. Trece pe lângă Teo, gălăgie mare că ăsta micu vrea să se joace când îl vede, i-a atras atenția bubu tatuat de pe brațul tânărului. Se uită-n jos pe balcon, mă întreaba apoi (eu chioară de somn, așteptam să iese din baie ca să intru eu să m-apuc să mă las de fumat a șapteșpea oară):
– E vreun foc? (eu am înțeles jumate deși încă aud bine la 38)
(nuuuu, acum e aragazul nou, foc la comandă ca dragonu, eu n-am trei brichete ascunse-n 5 locuri)
– Ăăăă, de ce?
– Că tata-i jos și s-a stins…
– Da ce-a luat foc?
Deja-mi ardea ceru gurii, era să înșfac copilu și să sar cu el în vata bazaltică de pe balcon că-i ignifugă.
Alexu-copil calm se uită-n jos la găleată și-mi răspunde timid:
– Tata da e jos…

Read more

De ce să donezi tu din Vaslui pentru o campanie din Cluj, ce, tu nu ai spitale acolo?

De ce să donezi tu din Vaslui pentru o campanie din Cluj, ce, tu nu ai spitale acolo?

mana de bebePoate că ai. Sunt dotați? Stagnează lucrurile? Ajută-i. Dacă îți pui întrebarea asta oricum nu vei fi printre cei care dau bani.
*răspunsul e: ca să arăți autorităților că se poate. Că n-am împietrit aici în starea asta indiferent cine ne conduce. Că suntem oameni și omul sfințește locul.

Pe la începutul feisbucului eram agasată de atâtea cereri de ajutor. Cutare făcea campanie pentru căței, altul pentru pisici, copilași bolnavi, adulți cu cancer, vai Doamne, da ce mă interesa pe mine, puteam salva planeta sau ce?

La televizor, pe stradă, în mall chiar, toți îți cer bani.

Culmea, aceasta era perioada în care aveam eu destui. Munceam, eram bine cu Hani, nu știam ce-i aia greu, grijă, stat la program, condică. Nu am fost lipsită de stres și uitându-mă înapoi, îmi dau seama ca nu aș mai fi capabila sa lucrez atât. Sa traduc sute de pegini. Să învăț drept în germană, să fac contracte, să fiu și parteneră. Să fac școli de coordonator de lucrări, etc. Să umblu după autorizatii, să dau socoteală dacă stau prea mult la medic.

Revin la A DĂRUI. El avea bani mai mulți și munciți drept dar banii nu se dobândesc dacă nu te ajută alții. Și-n Germania a umblat, a făcut contracte, a căutat variante mai ieftine, a comparat, nu-i pun la îndoială munca. Și și-a crescut tare frumos copiii. Da avea el un fix: nu dădea bani cerșetorilor. Nu dădea bani în vreo campanie. În schimb nu avea nicio problemă să împrumute (musulmanii nu au voie sa dea bani cu dobândă). Împrumuta dacă ii cerea un cunoscut.

Călătorind, am văzut cum trăiesc alții. Am văzut copii care se jucau printre morminte în vestitul City of the death în Cairo și am văzut cum erau alungați săracii de la vestitul mall Heliopolis, erau vânturați de forțele de ordine. Câțiva localnici și puzderie de copii stăteau pe la colțurile străzilor murdare și se uitau și se hilizeau către străinii care mergeau la mall. Aceea era o lume din altă lume…

Read more

Când am întâlnit broscuța balonată am cunoscut iubirea care nu moare niciodată

Când am întâlnit broscuța balonată am cunoscut iubirea care nu moare niciodată

la sf anton moasteAm stat 10 ani cu un bărbat pe care l-am iubit tot atâtea nopți. Te-am conceput pe tine cu un bărbat pe care l-am iubit o noapte. De comun acord, fiecare și-a văzut de ale lui. Niciunul nu a gândit măcar o secundă că s-ar pune problema unei întreruperi de sarcină. Niciunul n-a avut pretenții, cu atât mai mult eu. Îmi asum.

Bărbatul cu care-am stat 10 ani n-a gândit nicio fracțiune de secundă că NU voi executa sângeroasa manoperă de la care, în tinerețile mele nu m-am dat înapoi. Crudă, neinformată, mințită, neștiind să mă protejez, nepregătită.

Acum, fostul bărbat mi-a tras repede preșul de sub picioare. Rămâneam fără job, bani de chirie, bani de mâncare. Așadar am pus mâna pe telefon (mai nepregătită ca oricând) și am făcut o programare. Și am stabilit unde voi naște și ți-am ascultat inima. Restul? Am intrat singură-n apartamentul de la Cluj și am plâns. De frică, frică și cutremur pentru că era începutul Facerii lumii mele. A noastre. Apoi am îngenuncheat cu muci și puls peste 130 și-am zis: Doamne, pe mine nu mă interesează foarte tare sub CE formă exiști. Da uite că nu-mi pot smulge credința din suflet, așadar știu că mă auzi. Te rog frumos să te îngrijești de mine și de copil. Nu-ți cer să nu-mi fie greu. Ajută-mă să-l nasc și să-i port de grijă. Dă-mi cele de trebuință!

Dumnezeu s-o fi uitat o clipă mirat înspre mine, ocupat fiind cu alte planete, cu Trump, cu imigranții și cu Ramadanul fostului partener. Care se înfometa acut aducându-i jertfe pe când eu aș fi mâncat un cal dar n-aveam bani de mâncare întotdeauna. Nu am spus asta mamei, nu am spus prietenilor. În sfârșit, Dumnezeu mi-a șoptit: îți dau Dar, dar nu-ți torn din cer. Tot ce fac Eu, prin semenii tăi fac. Acum caută-i și vezi care-s!
(pentru cei care mă citiți dar nu mă înțelegeti, erată: Dumnezeu nu-mi vorbește, e doar o figură de stil 🙂

Read more

Cum am fost să-mi cumpăr covor

covor si picioare30 de grade la umbră, mi curgea apa de sub sutien când am ieșit cu bușteanu sub braț din magazin. Lumea, dornică s-ajute, s-a dat la o parte ca popicele. Eram eu și covoru pe tot trotuaru. Cred că dacă-l întindeam acolo acopeream jumade centru și de gropi, așa de mare-i orașu.

În sfârșit, pe lângă farmacia din colț am reușit să mă echilibrez cumva cu fedeleșu de doi metri jumate. Da am introdus-o pe-o tanti cu forța la Dona, cred că și-a scos mai repede medicamentele de inima. Al dracu covor, avea tremurici pe spate și se rotea singur, fâșăind sinistru-n folia de plastic. Tanti săraca era cu dosu la mine și-și căuta ceva-n geantă la ușa apotecii. Când am trecut eu, dreaptă ca un stâlp, cu țâțele-n față și cu șaorma mișcătoare împachetată, a făcut brusc un pas lateral. Tot cu covoru i-am redat echilibru că dacă nu, acu umblam hai hui pe la neurologie să vedem dacă-i covoru sau căldura cea care-a cauzat un uăh trăzni-te-ar autentic.

Mă scuzaț, zic, și mă duc vitează spre următoarea victimă.

Read more

Veața satului și cocoșu bată-l vina

Veața satului și cocoșu bată-l vina

camera hapiMă trezesc dimineață-n furoul meu sexy cu aspect de combinezon creponat și pentru a nuștiucâta oară mă-ndrept spre bucătărie să tai eticheta cu Victoria z Sicret. Trec languros ca o langoșă cu smântână pe lângă geamul termopan cu doua camere în loc de trei. Aud vecinul de vizavi cum își scuipă amigdalele și mai aud cocoșul. Cocoșul. Cu ăsta am o problemă.

De trei zile-ncoace, copilul tresare la primul cântec al unui cocoș împintenat. Ora 3. La ora 4 Cucuriguuuu. Pun lullaby lap dance combinat cu Mozart pentru copii și mă lepăd de cocoș. Dar la 6 nu mai am nici-o șansă. Cântă toți cocoșii din oraș, cântă și bebelușu cu intonație. Cuiguuuuu. Un simbol al virilității masculine geme undeva-ntr-o baie. Ciupilesc cocoșu în mintea mea și uit de etichetă, ia să-mi fac un selfie.

Ioana iz filing just fine.
Sau
Ioana iz filing blessed. Coroniță.

Bag p… în el cocoș. Dacă nu-mi izolez pân la toană mă trezește câinele lu Bălu. P-ăla zici că-l taie, îl sugrumă cu coada, îi scoate dinți, face experimente pe el. Pe lătratul cățelului mă trezeam și la bunici, da ăsta e monstru din Lockness injectat cu opiacee. Face ca dinozaurii. Mă rog. Așa se aude, poate că e un cățel cuminte care bea apă. Lipa-lipa.

Read more

Programarea la coafor a trecut ca un fior

Programarea la coafor a trecut ca un fior

pule pe pereteMă duc și eu la cooperativa Igiena în orășelul nostru multilateral dezvoltat. Sub bloc, la bibilit, știți, să-mi spăl păru și să mă vopsesc că până devenim ghetou mai durează pare-mi-se. Apropo de ghetou, am intrat ieri în scară și-am văzut două pule desenate pe perete.
M-am speriat, vă jur, vecinele mele cred că și le țin pe-acasă iar eu nu mai văzusem una de ceva vreme. Așa că m-am uitat bine, măi, or fi căpițe de fân.

Or fi simboluri masonice, mai speram…

Vine o prietenă, zice tu, astea-s două țâțe lăsate.

Nu, sunt dinți cu strasuri, cu inimioare, zice după amiază musafirul meu.

E chiar copia Turnului Aifel, își dă cu părerea mimoza orașului. Să ne înțelegem, acum o să facem bisericuță, suntem deja doo. Ne leagă faptul că nu “ne-a luat nimeni niciodată” și că amândouă am ajuns la primul nivel al turnului din Paris. Pe când știam cu adevărat cum arată două penisuri.

………………………………………………………………………………………………………………..

Vecina surdo-mută, pasionată de mandale, îmi face semn că-i o cobră, simbolu renașterii. N-apucă asta să-mi explice cum e cu renașterea că iese altă vecină din coliba de vizavi c-un lighean mare cu rufe. Și-ncepe să le întindă deasupra stratului de ceapă ce crește, eco, printre pufurile de eșapament ale mașinilorcare întorc fix acolo. Lângă straturi.
Nu mă dezmeticesc bine – așteptam și musafiri de la județ în ziua aia- și se ia asta cu ligheanu de surdomuta mea. Pleosc c-un maieu în direcția blocului nostru. Pe când să parez cu căruțu din dotare, îmi zic, măh, lasă-le-n virginitatea lor, să-mi văd eu de-ale mele. Că întârzii la ora de relaxare. In și zbang.

Read more

M-am mutat iar și îmi doresc să ne obișnuim. Cu mutatul

M-am mutat iar și îmi doresc să ne obișnuim. Cu mutatul

papusa(orice asemanare cu personaje sau situații reale este pură realitate. Oricum, unii cred și mestecă tot ce se întâmplă pe blog, adică am auzit o dată că cineva ar fi spus c-am scris despre el. Parcă ar citi bunu ziaru, Mnezo-l ierte. Pe bunu și pe ziarul tipărit.)

Dragii mei, m-am mutat în municicomuna mea natală. Teoretic, derapajul este momentan, in facto e nuseștiecumcă mă aflu mai aproape de municipiul cu cea mai înfloritoare secție de psihiatrie.

Am sosit cu bine, semileșinată după ce am cărat (iar) 18 saci menajeri. 3 etaje. Sus jos, huța huța, covată de scăldat bebe pe post de bibliotecă. În blocul de alături, băiețelul de 15 ani o bătea pe bunicuța de 77. Aia se ținea de grilajul ferestrei (l-au pus de când a sărit băietu a doua oară, dacă tot n-a pățit nimic, i-au obligat ăia de la protecția copilului) și înjura. Bunica înjura intens ardelenește. Inițial am crezut că-i slujba de la reformați, mă aflu într-o locație în care se aude și trenul și violul și „să luăm aminteeee.” Apropo, asta cu luatu aminte mă deranjează puțin, pentru că după ce se termină producția spirituală începe bârfa cea de toate zilele. 12% din populația orașului se ocupă cu asta – scriu acest procent pentru că acum mă citesc aproape toți (ne)cunoscuții din proximitate.

Read more

De Paște și zi de zi, vezi care-ți sunt adevăratele valori. Dacă te-ai gândit la ouă, poate ai o problemă…

Eu nu am fost obișnuită să am o viață grea.
Da, pe vremuri, una normală, cu salariul de pe o luna pe-alta (ca și acum) cu câte-un amantlâc și-o iubire în care mă trăgea de cozi, culmea, nu nevasta ci vreo amică îndrăgostită de-ăl cu care mă vedeam eu.

Și mă deștept în Săptămâna Patimilor cu-n pruncuț agățat de sutien, mă rog, de marsupiu, c-o mămicuță belită la propriu prin Terapie, cu părul nespălat de de câteva zile și cu febră. Cred că-mi ieșea un dinte. Mie sau pruncului.

Față de alții, chiar nu pot spune că duc ceva greu. Nu e ca și cum m-ar fi inundat sumerienii de la etaj, de era să-mi pice tavanu-n cap când mă spălam pe dinți.
Nu e ca și cum ne-am dus și la vaccin și nu, nu am pus cafea-n laptele lui sau mi-aș fi uns eu sudocrem pe pâinea panemar în loc de brânza philadelphia.

Cu aceste gânduri și cu părul vâlvoi stă mămicuța la Apoteke să-și scoată Triti…

– Triti-ce?
– Trittico. E pentru… copil.
– Poftim? O femeie care semăna cu Cezar Petrescu mă privește cu milă. Sau stupoare. Ea_el pare fericită. Sau normală. Tre să fii nebun ca să iei Tri…
– Adică este pentru mine ca să mă pot aduna… pentru copil.
– Aveți aici 27 de pastile, se iau… deja mă gândeam la afinele căcate de 4 ori în ziua aceea. Nu de mine. El săracu că-i stricasem somnul.

Nu e ca și cum am spart vitrine-n casă pentru că citește și proprietara, în sfârșit, după Patimi o să iau crucea la sub braț și mă duc să-mi pună sticlă. Îmi doresc foarte mult ca până atunci să nu-mi scoată bebe și-un ochi pentru c-aș plăti extraordinar de mult. Cel puțin la optiunea fumuriu.

Mă mut curând.
Am dus 18 saci și 5 valize. Parcă-i mai plin pe-aici.

Brusc am avut parte de-un moment de iluminare și un mesaj cu rata de la CEC. M-am așezat pe fotoliu și am încercat să plâng. Nimic. M-am pișcat. M-am gândit la cancer. La moarte. La realismul situației: îmi plimb copilul între două orașe, între chirii, father figure e doar o piesă de-a lui George Michael și la câte filtre de scame am în minte nu voi accepta nici un bărbat.

Read more

Astăzi am mâncat de necaz. Și eu și Lumea

Aș vrea să pot fi ajutată, jur c-aș vrea. Da nu e ca și cum mi-aș putea pune capul în brațele oricui să respir sacadat până facem zăbăluțe. Deschid gura și spun numai lucruri neinteresante și repetitive.
Nu vreau să spun ce se zbate-n mine de fapt și de ce simt așa.
Atunci scriu. Îmi iau scrisul în serios deși n-am încă o calitate-n el.
Dacă nu mă cunoști bine de tot și de mult, nu pricepi nimic despre mine.
E amuzant că într-o zi, eprubeta în care mi-am conceput bebelușul mi-a spus: ești varză. Și făcusem bebeluș abstinentă, trează, fără alcool, fără xanax.
Da avea dreptate eprubeta.

Esențele fine nu le faci cunoscute orișicând.

Read more

Da, vă dau orice, mă umilesc oriunde și tac pe vecie

… dar mai ajutați-mă încă odată domnilor doctori. Așa gândești când simți că mori. Fix așa. Că-ți poate muri omul cel mai drag din lume. Statusuri cu pereții scorojiți din clinica cutare, scrii acolo, la o răceală. Altfel ajungi să faci ca Așchinel. Ajungi să-l înțelegi și pe el și conceptul de împrejurări. Să moară ăilalți. Dar în tine se trezeste și Scaraoțchi și instinctul de supraviețuire.

Oare am vorbit vreodată urât de medicii normali, buni -din Cluj? Nu-mi amintesc. Personal nu-mi place Stamatian, mi-e silă de caracterul lui Lucan și nu invidiez pe nimeni. Cei pe care-i cunosc sunt oameni buni.  Fară aere de Dumnezei. Doamne oare-am vorbit vreodată ceva de…?

Copilul e ud pe gât la pieptul meu. Ploaia mică, densă a pătruns cumva pe sub pufoaică. Împing căruțul și mă feresc de umbrelele trecătorilor. Teo plânge. Moare de somn. Aruncă suzeta, mă lovește cu picioarele cum poate el. M-am rugat la serviciu să mă lase puțin azi, azi e o zi specială. Mă grăbesc și totuși, după o oră jumate copilul își pierde răbdarea și plânge rău. Oamenii se uită urât la mine. Butonez telefonul și copilu-mi urlă la piept, căruțul e ud, nu-l pot pune în cărucior și oricum nu stă acolo. Și nu-l știu plia. Să mergeam cu taxi.

Sun 7 medici. Trimit 10 mesaje. Îi fut la cap pe toți pe care-i cunosc. Gata, azi nu mai sunt Nimicul la care m-a redus Hani. Azi nici nu-i sun pe Dumnezei. O să am iarăși bani într-o zi și o să-i recompensez pe cei care m-au ajutat. Da, da, așa gândesc. Așa o să fac.

– Bună, iertați-mă că va deranjez domule doctor sunt Ioana și… nu-l cunoașteți? Of, îmi cer scuze, am încercat. Nu știu la cine să apelez.

De fapt știu. Atât de tare mă dor toate și mă doare Frica încât bat până se deschide. Cu tupeu.

Și cei de aproape ai mei departe au stat.

Copilul plânge rău, îi curge un picurel de lacrimă pe nas și eu mă gândesc la Nume și la Psalmi. Sun iarăși și zic hei, eu sunt, exist, pot să îți folosesc numele ca să ajung la…?
Le-aș da toți banii acum. Toți banii din lume, aș face videochat 10 zile. Aș înființa o agentie de escorte și aș da dracului toate tabuurile din lume. Aș arunca un cadavru în Someș. Nu aș ucide, doamne feri. Aș… construi un bloc cu 10 etaje. Orice, dacă mi s-ar cere bani pe care nu-i am. Nu-i așa că Adevărul nu e frumos? Nici de citit. Adevărul îl simți doar. Dar nu-l spui că ți-e rușine de Lume. Până te saturi de acea lume necunoscută inimii tale.

(a nu se întelege că mi-a cerut cineva bani sau că am nevoie de bani).

Nu te mai lasă inima să dai statusuri cu medici răi pe FB. Că sunt și medici răi. Și avocați răi și proști și oameni ponosiți în toate mediile. Tu-i cauți pe ăia buni și gata.

Oare din gandit nu mă pot opri? Nu nu nu. Gândește Ioana. Spre tot ce e mai rău.

Între telefoane, printre bălți, acopar mereu copilul cu un șal și mă opresc la fiecare 7 pași. Ca la  nuntă. Nu am unde să-l las pe Teo și nici nu s-ar pune problema să stea cu altcineva timp de 10 minute. Nu ma deranjează ca duc 12 kile, rucsac, căruț și că se uită urât oamenii în 33. Bebe s-a enervat rău și nu e ca-n Africa, nu stă și pace, nu adoarme el în marsupiu. Și nu stau departe de Teo câteva ore. Eu sau mama. Eu sau mama. Nimeni altcineva.

Nu mă mai bazez pe nimeni dar le rup telefoanele la toți ai mei. Știți cum e când vedeți o mamă care nu-și poate dezlipi sticla aia chinezeasca de ureche iar copilul e disperat? Știți. E penibilă.

Ploaia și lacrimile-mi curg pe genele false. Cum pun telefonul la ureche, cum țipă și-aș vrea să țip și eu la el că suntem doar noi pe lume, că el e Lumea și că poate să urle cât vrea. Că îi aștern soarele la picioare dacă tace și că dacă trebuie în următoarea lună vom urla împreuna și că n-are decât să stea agățat de mine că e mâncat, schimbat, spălat. Eu nu, dar el este. Dacă, dacă…

Azi m-am certat cu bunica. Bunica mea e moartă, apropo. I-am spus că nu și-a ținut promisiunile și că nu mai am nevoie de ea acolo sus și că aș vrea să simtă că sunt Foarte Foarte supărată pe ea.

Ieri am intrat în casă cu o hârtie și o factura. Cei doi, singurii mei dragi, s-au luminat. Până ce am înlemnit eu și am strigat ca apucata: mama ai cancer. Cred ca e la început. Săptămâna asta trebuie să scoată tot din tine. Cred că mai am halatul cu care-am născut.

 

Nu am nevoie de nimic. De asta nu răspund decât strict persoanelor implicate. În rest mi se rupe. Dansez lambada-n rochie de mireasă la Stanca dacă mi-o dau înapoi pe mama – bine. Eu și Teo nu știm să trăim fără buni. Eu și Teo ne-am certat azi prima data, am urlat unul la altul și apoi am adormit îmbratișati. Pe mine și pe Teo ne-a așteptat Mama când ni s-a rupt cordonul. Pe mine m-așteaptă mama și Teo când vin de la lucru.

Eu îi am pe Teo și pe mama. Si e în regulă să-l ridic numai eu de-acum luni întregi, numai să aibă puțină răbdare cu noi Timpul.

Am două procese. Mi-am rugat avocatul să recunoasă, semneze, bifeze tot. Mi-am cerut iertare, mi-a părut rău, degeaba. Se pare că-s singura ființă din Clujul ăsta care-a greșit. S-a supărat rău de tot Dumnezeu pe mine. Acu s-o fi supărat și buni și ingerelul căci nu mai vorbesc azi cu ei.

Ziua de mâine mă va găsi oricum, tot îngenuncheată.

E prima zi în care nu mă joc cu Teo. Mama așteaptă. Un amic a vorbit cu alt amic. Va fi bine.

Mami, ai puțin cancer, o să vă îngrijesc eu pe amândoi o lună și apoi mai vedem. O să scriu și cartea aia într-o zi. Pentru că am atâtea personaje și situații comice și atâta durere! N-o să fie o lansare si niciun speech. O s-o tipăresc eu.  O s-o distribui-vând eu. Nu pentru că sunt scriitoare, nu sunt decât un biet autor. Dar dacă scriu poate-i vindec pe unii care se urăsc.

Mama, nu cred c-o să mori de cancer acum, dar îl ai totuși și o să scoată din tine jumate din abdomen. Aș putea să mă opresc din gândit? Teo-mi roade o cizmă. Teo merge la televizor.

Teo nu știi că buni nu te lasă la televizor, mai ales să pui mâna? Dar buni nu-i aici. Așteaptă undeva și e speriată și obosită și plouă.

 

O lună căcăcioasă

O lună căcăcioasă

nisip clepsidraIntr-o zi și într-o pauză în care puteam alege să dedic timpul celor 5 clătite aduse de colega mea, sau încriptării scriitoricești a celor mai ascunse dorințe ale mele, m-am dus întai la budă.

Nu vreau să dau tot din casă ( că stau în chirie și-mi mai fac ăstia un dosar) dar vă împărtăsesc că stau prost cu fierul. Ceva nu e în ordine, ori nu mi se întărește, ori nu se absoarbe, ori nu se depune unde trebuie, oricum, de când duceam papuci sa-mi puna flecuri pe tocuri, tot problema asta o am. Legătura cu toaleta e faptul c-am blocat vreo 20 de minute juma de clădire cu birouri. Partea bună e c-am avut timp să mă gândesc la dorințele mele, partea și mai bună e că sunt aproape sigură că n-am anevrism. Nu luați fier fără indicația sau prezența medicului. De când au scos Paraziții cântecelul ăla cu sugestia că poți să crăpi când faci kaki, nu mai bagi fier în mine decât daca-i cu dulcolax sau dacă m-ameninți cu arbaleta ca-n Jocurile Foamei.

Ies în viteză, sperând că n-așteaptă nimeni cu parul și morcovu la ușă, zdub în brațele lu Arhanghelu Mihail. Ăsta-i un domn pe care l-am văzut o data în viață –din spate. E undeva deasupra mea – ca etaj- și are 2, 27 metri, blond, slab și-i lipsesc aripile. Cum stă cocârjit, nu-I exclus să le ascundă sub puloverul care mirosea a mușetel. M-am speriat eu ce m-am speriat, da sa vezi el, c-am dus cu mine cuțitu cu care-am tăiat clătitele. Sa-l spăl. Adică să nu fac două drumuri. Pe cuvânt că mi-a fost ciudă. Ăsta era chiar frumușel, semăna cu fiu-meu și bănuiesc că de la înălțimea aia nu vede că nu-mi stau ochii bine-n cap. N-a mai coborât de-atunci în vecii vecilor la baie la etajul nostrum. C-am omis să spun că eu pândesc și merg la bărbați când nu-s colegii, mă-nchid acolo și le mai aud pe fete pe corridor: ocupaaaat, e liber?, e cineva, se poate? Știți voi cum sunt femeile, nu ies niciodata de la baie cu certitudinea c-au fost doar femei pișăcioase-n zonă, ori controlul de audit intern. Așa că nu strică să stai liniștit măcar la toaletă…

Deja mă simt corectată-n latină, așa că las deoparte subiectul.

Read more

Între viață și moarte

Între viață și moarte

bebe si durexUn bebe-n general

9 luni. Descopera conexiunea ma-ma și ființa-dromader care-l cară cu treiștreiu-n uichend, care duce gunoiul cu el în marsupiu, care aduce baxurile de apă, care numa nu cară cumpărăturile pe creștetul capului. Merg la baie și strigă ma-ma. Din scaunul de la Ikea se uita la mine, să nu cad dreacu-n vasu de toaletă. Deja-s cu cracii-n sus de fericire, amețită pe jumătate. Bine, adevărul e că mă și tem să nu fac accident vascular de la atâta orez-constipație- fă repede, repede să nu recepționezi wifi-ul din burta lui, tăvălită pe jos pe la pediatrie, în timp ce domnii doctori îl caută cu endoscopu.

Un bebe-n particular

E 00, 23 și-ntind mâna-n dreapta și-aud un kiai, un fel de strigăt de luptă pe care am auzit că-l practică pasionații de kendo.
Oooo-sa-baaaaaaaaaaa tu, tu… bebe se pregătea să sară din pat, în cap, pe podea.

Dacă până a împlinit 9 luni am crezut că mor de vreo 27 de ori, acum am trăit două zile ca să-nvăț să supraviețuiesc. De mă puneai să caut termite-n spatele blocului și să lemănânc sau să țin în mână o lăcustă (bleah), credeam că-s la Decathlon sau Exatlon pe lângă timpu cu ăsta micu.

Când m-am trezit cu capu-n hematii, pe pernă și-am văzut că nu-s ale lui, am fost cea mai fericită. Chiar dacă a treia zi-mi ieșeau ochii la UPU și-mi intrau niște meșe-n spatele nasului iar o tanti cu lanterna-n ochi mă întreba dacă știu cine-i președinte. De spaimă să nu mă tortureze (că-ntr-acolo ne îndreptăm cu cenzura), am zis că-i Dragnea, of viața mea.

Armă mortală unu

Cel mai sigur loc pe termen scurt, e scaunul de masă de la ikea. L-am folosit de nuștiucâte ori de când l-am primit de la o prietenă. Numa-n cuie nu l-am bătut, era nou, l-am scuturat, am dat cu el de beton, l-am aruncal în sus și l-am lăsat să cadă. Scaunul, e clar. Măi și vine ziua-n care îl mut pe Gălbenuș @mai încolo cu scaun cu tot. Ca să-l văd de pe budă, să mă scuzaț. Că ultima dată când am mers la baie și eram singuri în casă, se pregătea să facă roata țiganului peste zăbrelele de la pătuțul lui.

Read more