Ca la noi la șezătoare: nu-i om mic și fată mare!

tanti maramures joc2Aveam vreo 6 ani. În verandă, străbunica stătea dreaptă ca o prăjină, cu broboada neagră strânsă bine sub gâtul lung și uscățiv.
Ești gata? o întrebam serioasă cu voce pițigăiată. Asta- i preferata mea. Tre să-mi zici dacă-ți place.
– Tăt aia de ieri cu Iuăn și cu păsările care dorm? faină-i dară, m-asigura demnă Valeria, gata de spectacol.
M-aburcam pe canapei, dădeam drumul la casetofon și derulam. Programul artistic începea cu melodia În zori, conținea Roboțelu cu clopoțelu, ceva cu frunze, pomi și evident păsările din grădina lu Ion. În mână aveam un știulete și rujul verde al mamei mă înfrumuseța până sub nas.

Dansam ca apucata. J Lo e zero în piesa aia lui Mc Hammer

Valeria se uita “la mine” câte-o oră întreagă de parcă era Tezaur folcloric, nici nu clipea. Pe-aprope când s-ațipească, dacă vedeam că microfonul n-are efect, săream sus și jos de pe pat, strigam mai tare la refren. După fiecare melodie, mamaie aplauda și zâmbea:
– Tare fain tu fată!

Read more

Let s do it, Teo! Pentru toate orașele mici din țara asta, vă rog, nu ne alungați!

Let s do it, Teo! Pentru toate orașele mici din țara asta, vă rog, nu ne alungați!

mama si copil… nu ne alungați din țară iar și iar cu indiferența voastră!

Începem de vineri după masă.

Merg cu Teo la mormântul tatei. Cald și frumos, vorbesc cu mama pe drum, mă mai întâlnesc și cu fosta mea profesoara de latină. Ce femeie! Numai ea reusea să mă găsească în dulapul în care intram la ora ei. Ea și diriga. Ne îmbrățișăm. E tot așa, ca o regină pion așezată în alt oraș decât cel al nobilimii căreia ar fi apartinut.
O întreb ce o duce pe ea la cimitir.
– O floare, Ioana… Am primit-o de câteva luni și tot nu s-a ofilit. Am uitat s-o ud și 10 zile. E roșie – îmi spune numele dar nu îl rețin.
– O floare pe un mormânt?
– Soțul meu. Înainte de Paște a… e copilașul tău? nu vreau s-o tulbur. Da, da, al meu, zic. Ce mână de fier avea femeia asta și ce blândețe-n spatele scutului! Ce frumoase sunt bătrânețile ei pe dinafară, părul alb cu ușoară tentă de mov ca întotdeauna, chipul osos, ochii ca niște mure umede. Nicio lacrimă. Doar roua din privire, ca-n cântecul ăla nuștiucare.

La tata la mormant aprindem repede niște candele și mama se rotește pe-acolo să strângă niște buruieni care se întind. Spune ceva de omul plătit care nu face nimic, iar Teo la picioarele mele calcă pe niște câlți albi și scheaună. Atât l-am lăsat jos cât să-mi pun piedica la căruț.
Inaaaaaaaaaaaa, Inaaaaaaaaaaaaa
O femeie strigă disperată, eu îmi salt copilul cu un cățel atașat de mânuța stângă. Nu mă mai simt deloc ca la cimitir. Mama și-a plătit și ea partea – ce minune să plătesti moartea dinainte – și pe piatra funerara e și numele ei. Ba mai înflorește și-o floare. Mă trec fiori.
– Mi se pare înfricoșător.
– Ce, mama nici nu ma baga-n seama.
– Să-ți scrii numele și vârsta la care te-ai născut pe piatra funerara a… oricui. Și să știi că cineva ți-a săpat groapa sau ți-a ținut loc. Ca și cum ați merge la Fantasia Land. Oricum putrezim. Dar acum suntem aici. Afară. E dar de la Dumnezeu, zic.

Înainte să-mi spună de responsabilitate, scumpetea locului și că așa se face (știu, are dreptate dar tot înfricoșător mi se pare), ies dintre morminte.
Ăsta micu urlă ca din gură de șarpe că i-am luat jucăria. Innnnnaaa fuge mancand pământul, de unde a apărut de-a prins-o Teo de codița mică și mov, nu știu. Lasă, bine că n-a mușcat-o pe Ina că acum eram pe la Vet cu ea.
Domnul și doamna cu cățelul mă salută curiosi. Le spun că Teo iubește câinii și pisicile și că de fiecare data ne oprim să (le apucăm de coadă, să le îndopăm, să le pupăm dacă le poate ridica iar Teo poate) să le admirăm. Zâmbesc. Zâmbesc și ei.

Teo salivează. Îi ies patru dinți. Ina mică și albă cu coadă mov n-ar fi avut nici-o șansă.

…………………………………………………………….

În parcul mare sunt 3 copii care sar capra zilnic, așa, spre seara. Unii spun că sunt de la Casa Copilului. Nu înțeleg ce e “casa copilului” astăzi, aici și pe unde o fi. Au cam 14-15 ani. Genul obraznic, rebel. Le vorbesc urât altor trecători și nimeni nu vorbește de fapt cu ei. Sunt curați, frumușei. Sar peste o piatra lângă o cismea veche și învață figuri noi, se cațără pe-un copac, din-astea. Băncile din jur sunt pline. Când mă întorc de la locul de joacă de la fosta grădina de vară, coșul de gunoi de lângă capra băieților trăznit, smuls, mizeria jos. Îmi amintesc de unul dintre băieți. Voia să-i taie micului M cauciucul de la bicicletă cu un cuțit.

Read more

Omleta din ouă de broască țestoasă…

AE231D93-F2D8-4401-833C-CE4827052CD9Ies cu traista elegantă de la Mango – din Auchan.

Am primit-o cadou în urmă cu vreo 4 ani și tot bine arată. Îndes în ea brânza, tetinele, fructele, puloverul și bundița, o mașinuță, o cutie pliabilă pentru medicamentele din casă și alte lucruri (nu neapărat) necesare. Pe care în Kaufland sau Lidl nu le găsesc ori sunt mai scumpe. M-am obișnuit cu Auchan.
Ciocolata cu stevie, bomboane și napolitane sugar free, le pun în gentuță.
Da cu broasca n-am ce face. Doamne, ce-o să se bucure de broască! Mai întâi am făcut o tură cu ea pe la raionul de copii. Ăștia care se duc la școală și pierdeau vremea pe-acolo au eliberat zona când m-au văzut. Aveam și tocuri.

Mi-a plăcut de ea. De pliat n-o prea puteam plia așa că am dus-o-n mână. Mă grăbeam și Iulius era ticsit de lume. Mă întreb dacă au lăsat toți rechizitele pe ultima zi și-acum au venit cu 2-3 copii să radă tot? Îi cam detest. Tatiiii pot s-o deschid asta? Da mamiiii, ia uite, a căzut raftu. Bine Ani, lasă că le aranjează o tanti că n-ai vrut. Astăzi categoric nu-mi plac toți copiii din Cluj. Urâți-mă. Îmi păstrez energia pentru când o să facă și al meu la fel.

Read more

Filă din jurnalul de anul trecut – de ce vrem să credem că alții sunt mai nefericiți?

Filă din jurnalul de anul trecut – de ce vrem să credem că alții sunt mai nefericiți?

femeie in cimitir… Nu aveam bani să arăt la randul meu cum am fost amenințată, persiflată ani de zile. Folosită. Nu aveam pe cineva care să mă apere. Nu credeam că mai există vreun om de partea mea.

Și-n condițiile astea lipsea grupuletul de moraliști teosofici, care să explice eșecul meu pe Pământ. Ăștia au apărut repede. Cu toată bunătatea și iertăciunile și neluarea la socotință a răului, n-am să uit vreodată cât de umilită, singură și jignită m-am simțit.

Ai eșuat în viață, proasto, după ce ți-ai pierdut 10 ani din viață cu moșul ăla. Nimeni n-avea curajul să-mi spună în față. Dar toți gândeau așa iar pe mine m-a afectat. Prin septembrie 2016 a început să se vadă (non)valoarea mea de om fără bani și fără ieșire. Cel mai înfricoșător test din lume. De la faptul că într-o zi era să mă trăznească – pân la nașterea unui copilas – pentru care numai săraca mama stătea să leșine pe coridoarele spitalului.

Noi oamenii funcționăm 80% social, pentru societate. Pentru asta avem nevoie de vicii, stimulente, impulsuri, tensiuni. Numai acoperindu-ne fragilitatea tolerăm, uităm și ne iertăm uneori între noi.
Chiar și așa, viața este grea și ni se întâmplă lucruri care ne slăbesc grozav.

Read more

Riverwoman: Bărbați bolnavi și mame singure

Riverwoman: Bărbați bolnavi și mame singure

o mie si una de noptiÎi înțeleg pe bărbații bolnavi care cred și declară că mor sărăcuții, cu pisica sub un braț și bolul cu supa caldă-n ailaltă mână, tolăniți în fotoliu. Cu nasul roșu și o amigdală cât testiculul și cu ochii uscați, adânciți de febra 37 cu 1. Privirea lor spre televizorul HD e goală, așa, ca Ina care dansează. Naiada agitată pe lângă el: dragă, te doare rău, îți mai aduc ceva?
El ridică o sprânceană și scoate-un suspin de parcă tocmai i-au scos o așchie din podul palmei.
Dragă, cum te simți, tot ca ieri sau mai bine? Mai rău, mormăie el răgușit, nici nu pot fuma. Glasul i se stinge ca o tânguire. Dă-mi telecomanda.

Ea îl adoră și-ar vrea măcar nuntă înainte de văduvie și statut marital pe care să-l poată atașa carierei strălucitoare care-o așteaptă. Ea e cel mai apropiat satelit al barbatului. Orbitează prin cameră, îl supraveghează, îl asigură că el nu va crăpa odată cu buboiu mic și alb de pe amigdală. Se simte omu ca la mămica lui acasă când era holtei și trecuseră deja obiceiurile din romanul Ion.
E drept, după 4 zile de mângâiat mâța, tolăneală-n fotoliu pe motiv de febră cu tremurici care poate da, nu-i așa, convulsie și mutre de mort autopsiat, și ea-și dorește moartea cuiva dar nu e sigură a cui. A mă-sii care-l obișnuise așa, a lui că e ipohondru, a ei că s-a săturat de supe și de șters mucii de pe vasul de chiuvetă? Că-i fu rușine de la început să-i spună, cum să-i spună să-și șteargă secrețiile înainte de-a ieși din baie, ce știe mititelu de el? Poate nici nu le vede din cauza bolii. O să treacă și asta. Până atunci le șterge ea cu-n nod în gât și-o tonă de hârtie igienică. Doar n-o să pună mâna (chiar și cu săpun) pe moluștele alea galbui și scârboase.

Într-o zi vine și momentu vieții. Nunta.

Am rinofaringită și fac chestionare și îi urăsc pe toți bărbații ușor răciți care primesc boluri cu supă și au o pisică pe care să se sprijine în caz de intoleranță la bebeluși. Bănuiesc: soții betegi nu pot avea grijă de copil, mai ales de bebe. Dacă e vreun bebe prin casă imediat o s-o sperie pe nevasta: draga, nu pot sta cu el că se îmbolnăvește copilu și e prea mic. Femeia vrea să facă un duș, vrea la baie, vrea să stea pe budă cu apa și lacrimile curgând. Ea nu-i bolnavă dar simte că poate moare azi de oboseală și are nevoie de 15 minute singură: uită-te măcar la bebe, să nu se rostogolească din pat, să nu se sufoce cu popândăul ăla uriaș pe care l-a cumpărat mumă-ta când au fost reduceri la Auchan.

Read more

Hani a spus că orașul meu este cel mai frumos

Hani a spus că orașul meu este cel mai frumos

interior biserica armeneasca gherlaDupă compunerea despre Orașul meu Am primit un mesaj care m-a făcut să râd. Celelalte 6 să zâmbesc mulțumită, pentru că sunt aici, în jur, persoane care au înțeles felul în care scriu.
Mesajul care m-a făcut să râd zice:
– Tu-ț compunerea, fttear pești (nu cratimă, nu plural adecvatic, acvatic), las că vezi tu dacă îți dau extemporal! CAPS L

Domle cu cont fals, eu nu mă f cu peștii, nu suntem compatibili la s e c s. Gemenii îmi plăceau că plecau ei, nu trebuia să le dau de înțeles de 4 ori că nu facem nuntă. Bărbații pești e mai rău decât femeile, vorba lu Hani. Când se îndrăgostesc bulbucă ochii (n-au pleoape, de-aia), când îi prinzi după ce ți se lungesc urechile nu mai știi cum să scapi de ei, atâta vorbesc. Muți sunt peștii numa-n Someș și-n lacu verde din parc. Hai, pupa-te-ar știuca, trec și la Extemporal.

2013-2014

Mă sună din parc, eu pe la CEC cu probleme:
– Fuarte frumos parcul! Aveț vedere la mare, bun aici.
Îmi cer scuze, mă ridic de pe scaun, simt că vreau la baie.
– Was?
– Ghesit o duamnă care înveț limbe română. He he he. Au venit ape pină pe la jumetate parc și ea a spus că acolo e mare, că vine și Noe curând și dat câteva broșuri.
– De la primărie??
– De la martori lu Jahve ca she treiesc 1000 de ani linghe animale blânde și să mănân mere și lapte.
– Ai intrat u mașina-n parc? Să știi că dacă te blochezi p-acolo n-am pe cine să…
– Nuuu, intrat cu cizmele tale de gume.

Read more

O sâmbătă absolut normală, acasă la noi

O sâmbătă absolut normală, acasă la noi

bebe si mama in oglindaDimineață. Bebe dă cu capu de noul perete, boc, boc, trebuie să-i fac și niște protecții laterale frumoase, vopsite-n alb așa, s-avem impresia de albă cazăpada și-un pitic. Că la valorile hemoglobinei mele de-acum merge rujul roșu. Pitic este, uneori se înmulțesc.

Zilele trecute i-a dat mamei un pumn în ochi și de-atunci vede vălătuci de vată. I-am spus că mi se pare chiar drăguță imaginea. Ei nu i se pare. Chestie de gusturi.

Prima oră a dimineții, la un moment dat iese copilu mare din baie cu o găleată cu apă pentru amorsă. Eu așa-i zic, copil mare, frumos l-au crescut ai săi. Trece pe lângă Teo, gălăgie mare că ăsta micu vrea să se joace când îl vede, i-a atras atenția bubu tatuat de pe brațul tânărului. Se uită-n jos pe balcon, mă întreaba apoi (eu chioară de somn, așteptam să iese din baie ca să intru eu să m-apuc să mă las de fumat a șapteșpea oară):
– E vreun foc? (eu am înțeles jumate deși încă aud bine la 38)
(nuuuu, acum e aragazul nou, foc la comandă ca dragonu, eu n-am trei brichete ascunse-n 5 locuri)
– Ăăăă, de ce?
– Că tata-i jos și s-a stins…
– Da ce-a luat foc?
Deja-mi ardea ceru gurii, era să înșfac copilu și să sar cu el în vata bazaltică de pe balcon că-i ignifugă.
Alexu-copil calm se uită-n jos la găleată și-mi răspunde timid:
– Tata da e jos…

Read more

De ce să donezi tu din Vaslui pentru o campanie din Cluj, ce, tu nu ai spitale acolo?

De ce să donezi tu din Vaslui pentru o campanie din Cluj, ce, tu nu ai spitale acolo?

mana de bebePoate că ai. Sunt dotați? Stagnează lucrurile? Ajută-i. Dacă îți pui întrebarea asta oricum nu vei fi printre cei care dau bani.
*răspunsul e: ca să arăți autorităților că se poate. Că n-am împietrit aici în starea asta indiferent cine ne conduce. Că suntem oameni și omul sfințește locul.

Pe la începutul feisbucului eram agasată de atâtea cereri de ajutor. Cutare făcea campanie pentru căței, altul pentru pisici, copilași bolnavi, adulți cu cancer, vai Doamne, da ce mă interesa pe mine, puteam salva planeta sau ce?

La televizor, pe stradă, în mall chiar, toți îți cer bani.

Culmea, aceasta era perioada în care aveam eu destui. Munceam, eram bine cu Hani, nu știam ce-i aia greu, grijă, stat la program, condică. Nu am fost lipsită de stres și uitându-mă înapoi, îmi dau seama ca nu aș mai fi capabila sa lucrez atât. Sa traduc sute de pegini. Să învăț drept în germană, să fac contracte, să fiu și parteneră. Să fac școli de coordonator de lucrări, etc. Să umblu după autorizatii, să dau socoteală dacă stau prea mult la medic.

Revin la A DĂRUI. El avea bani mai mulți și munciți drept dar banii nu se dobândesc dacă nu te ajută alții. Și-n Germania a umblat, a făcut contracte, a căutat variante mai ieftine, a comparat, nu-i pun la îndoială munca. Și și-a crescut tare frumos copiii. Da avea el un fix: nu dădea bani cerșetorilor. Nu dădea bani în vreo campanie. În schimb nu avea nicio problemă să împrumute (musulmanii nu au voie sa dea bani cu dobândă). Împrumuta dacă ii cerea un cunoscut.

Călătorind, am văzut cum trăiesc alții. Am văzut copii care se jucau printre morminte în vestitul City of the death în Cairo și am văzut cum erau alungați săracii de la vestitul mall Heliopolis, erau vânturați de forțele de ordine. Câțiva localnici și puzderie de copii stăteau pe la colțurile străzilor murdare și se uitau și se hilizeau către străinii care mergeau la mall. Aceea era o lume din altă lume…

Read more

Când am întâlnit broscuța balonată am cunoscut iubirea care nu moare niciodată

Când am întâlnit broscuța balonată am cunoscut iubirea care nu moare niciodată

la sf anton moasteAm stat 10 ani cu un bărbat pe care l-am iubit tot atâtea nopți. Te-am conceput pe tine cu un bărbat pe care l-am iubit o noapte. De comun acord, fiecare și-a văzut de ale lui. Niciunul nu a gândit măcar o secundă că s-ar pune problema unei întreruperi de sarcină. Niciunul n-a avut pretenții, cu atât mai mult eu. Îmi asum.

Bărbatul cu care-am stat 10 ani n-a gândit nicio fracțiune de secundă că NU voi executa sângeroasa manoperă de la care, în tinerețile mele nu m-am dat înapoi. Crudă, neinformată, mințită, neștiind să mă protejez, nepregătită.

Acum, fostul bărbat mi-a tras repede preșul de sub picioare. Rămâneam fără job, bani de chirie, bani de mâncare. Așadar am pus mâna pe telefon (mai nepregătită ca oricând) și am făcut o programare. Și am stabilit unde voi naște și ți-am ascultat inima. Restul? Am intrat singură-n apartamentul de la Cluj și am plâns. De frică, frică și cutremur pentru că era începutul Facerii lumii mele. A noastre. Apoi am îngenuncheat cu muci și puls peste 130 și-am zis: Doamne, pe mine nu mă interesează foarte tare sub CE formă exiști. Da uite că nu-mi pot smulge credința din suflet, așadar știu că mă auzi. Te rog frumos să te îngrijești de mine și de copil. Nu-ți cer să nu-mi fie greu. Ajută-mă să-l nasc și să-i port de grijă. Dă-mi cele de trebuință!

Dumnezeu s-o fi uitat o clipă mirat înspre mine, ocupat fiind cu alte planete, cu Trump, cu imigranții și cu Ramadanul fostului partener. Care se înfometa acut aducându-i jertfe pe când eu aș fi mâncat un cal dar n-aveam bani de mâncare întotdeauna. Nu am spus asta mamei, nu am spus prietenilor. În sfârșit, Dumnezeu mi-a șoptit: îți dau Dar, dar nu-ți torn din cer. Tot ce fac Eu, prin semenii tăi fac. Acum caută-i și vezi care-s!
(pentru cei care mă citiți dar nu mă înțelegeti, erată: Dumnezeu nu-mi vorbește, e doar o figură de stil 🙂

Read more

Cum am fost să-mi cumpăr covor

covor si picioare30 de grade la umbră, mi curgea apa de sub sutien când am ieșit cu bușteanu sub braț din magazin. Lumea, dornică s-ajute, s-a dat la o parte ca popicele. Eram eu și covoru pe tot trotuaru. Cred că dacă-l întindeam acolo acopeream jumade centru și de gropi, așa de mare-i orașu.

În sfârșit, pe lângă farmacia din colț am reușit să mă echilibrez cumva cu fedeleșu de doi metri jumate. Da am introdus-o pe-o tanti cu forța la Dona, cred că și-a scos mai repede medicamentele de inima. Al dracu covor, avea tremurici pe spate și se rotea singur, fâșăind sinistru-n folia de plastic. Tanti săraca era cu dosu la mine și-și căuta ceva-n geantă la ușa apotecii. Când am trecut eu, dreaptă ca un stâlp, cu țâțele-n față și cu șaorma mișcătoare împachetată, a făcut brusc un pas lateral. Tot cu covoru i-am redat echilibru că dacă nu, acu umblam hai hui pe la neurologie să vedem dacă-i covoru sau căldura cea care-a cauzat un uăh trăzni-te-ar autentic.

Mă scuzaț, zic, și mă duc vitează spre următoarea victimă.

Read more

Veața satului și cocoșu bată-l vina

Veața satului și cocoșu bată-l vina

camera hapiMă trezesc dimineață-n furoul meu sexy cu aspect de combinezon creponat și pentru a nuștiucâta oară mă-ndrept spre bucătărie să tai eticheta cu Victoria z Sicret. Trec languros ca o langoșă cu smântână pe lângă geamul termopan cu doua camere în loc de trei. Aud vecinul de vizavi cum își scuipă amigdalele și mai aud cocoșul. Cocoșul. Cu ăsta am o problemă.

De trei zile-ncoace, copilul tresare la primul cântec al unui cocoș împintenat. Ora 3. La ora 4 Cucuriguuuu. Pun lullaby lap dance combinat cu Mozart pentru copii și mă lepăd de cocoș. Dar la 6 nu mai am nici-o șansă. Cântă toți cocoșii din oraș, cântă și bebelușu cu intonație. Cuiguuuuu. Un simbol al virilității masculine geme undeva-ntr-o baie. Ciupilesc cocoșu în mintea mea și uit de etichetă, ia să-mi fac un selfie.

Ioana iz filing just fine.
Sau
Ioana iz filing blessed. Coroniță.

Bag p… în el cocoș. Dacă nu-mi izolez pân la toană mă trezește câinele lu Bălu. P-ăla zici că-l taie, îl sugrumă cu coada, îi scoate dinți, face experimente pe el. Pe lătratul cățelului mă trezeam și la bunici, da ăsta e monstru din Lockness injectat cu opiacee. Face ca dinozaurii. Mă rog. Așa se aude, poate că e un cățel cuminte care bea apă. Lipa-lipa.

Read more

Programarea la coafor a trecut ca un fior

Programarea la coafor a trecut ca un fior

pule pe pereteMă duc și eu la cooperativa Igiena în orășelul nostru multilateral dezvoltat. Sub bloc, la bibilit, știți, să-mi spăl păru și să mă vopsesc că până devenim ghetou mai durează pare-mi-se. Apropo de ghetou, am intrat ieri în scară și-am văzut două pule desenate pe perete.
M-am speriat, vă jur, vecinele mele cred că și le țin pe-acasă iar eu nu mai văzusem una de ceva vreme. Așa că m-am uitat bine, măi, or fi căpițe de fân.

Or fi simboluri masonice, mai speram…

Vine o prietenă, zice tu, astea-s două țâțe lăsate.

Nu, sunt dinți cu strasuri, cu inimioare, zice după amiază musafirul meu.

E chiar copia Turnului Aifel, își dă cu părerea mimoza orașului. Să ne înțelegem, acum o să facem bisericuță, suntem deja doo. Ne leagă faptul că nu “ne-a luat nimeni niciodată” și că amândouă am ajuns la primul nivel al turnului din Paris. Pe când știam cu adevărat cum arată două penisuri.

………………………………………………………………………………………………………………..

Vecina surdo-mută, pasionată de mandale, îmi face semn că-i o cobră, simbolu renașterii. N-apucă asta să-mi explice cum e cu renașterea că iese altă vecină din coliba de vizavi c-un lighean mare cu rufe. Și-ncepe să le întindă deasupra stratului de ceapă ce crește, eco, printre pufurile de eșapament ale mașinilorcare întorc fix acolo. Lângă straturi.
Nu mă dezmeticesc bine – așteptam și musafiri de la județ în ziua aia- și se ia asta cu ligheanu de surdomuta mea. Pleosc c-un maieu în direcția blocului nostru. Pe când să parez cu căruțu din dotare, îmi zic, măh, lasă-le-n virginitatea lor, să-mi văd eu de-ale mele. Că întârzii la ora de relaxare. In și zbang.

Read more

M-am mutat iar și îmi doresc să ne obișnuim. Cu mutatul

M-am mutat iar și îmi doresc să ne obișnuim. Cu mutatul

papusa(orice asemanare cu personaje sau situații reale este pură realitate. Oricum, unii cred și mestecă tot ce se întâmplă pe blog, adică am auzit o dată că cineva ar fi spus c-am scris despre el. Parcă ar citi bunu ziaru, Mnezo-l ierte. Pe bunu și pe ziarul tipărit.)

Dragii mei, m-am mutat în municicomuna mea natală. Teoretic, derapajul este momentan, in facto e nuseștiecumcă mă aflu mai aproape de municipiul cu cea mai înfloritoare secție de psihiatrie.

Am sosit cu bine, semileșinată după ce am cărat (iar) 18 saci menajeri. 3 etaje. Sus jos, huța huța, covată de scăldat bebe pe post de bibliotecă. În blocul de alături, băiețelul de 15 ani o bătea pe bunicuța de 77. Aia se ținea de grilajul ferestrei (l-au pus de când a sărit băietu a doua oară, dacă tot n-a pățit nimic, i-au obligat ăia de la protecția copilului) și înjura. Bunica înjura intens ardelenește. Inițial am crezut că-i slujba de la reformați, mă aflu într-o locație în care se aude și trenul și violul și „să luăm aminteeee.” Apropo, asta cu luatu aminte mă deranjează puțin, pentru că după ce se termină producția spirituală începe bârfa cea de toate zilele. 12% din populația orașului se ocupă cu asta – scriu acest procent pentru că acum mă citesc aproape toți (ne)cunoscuții din proximitate.

Read more