Când vine linghișpiru-n oraș

la zilele orasului în satZi de sărbătoare-n oraș. Ies cu domnișoara L. E o fată grozavă care mă ajută uneori cu Tudor, pur și simplu ei doi petrec timp de calitate. Am gasit-o greu, nu îi pot spune bonă, e o mană cerească.

Ajungem cu ăsta micu lângă un fel de linghișpir, mai știți când ne dădeam în linghișpir? Erau de-acelea cu lanțuri. Pe un covor asfaltic din piele de bube antiderapante, un nene stropea cu apă. Am stat deoparte, am crezut că sfințește ceva că suntem în săptămâna mare. Când mi-am pus toddler-n ceașcă, am fost singură că făcuse ceva ritual. Că centurile nu funcționau, știți, și-al meu e ca satelitu pe orbită. Trebuia un psalm, ceva, să te asiguri că dacă nu ai pus copilul leșinat îl mai și iei de-acolo.
Nah, zic, mă urc și eu.
Nu că sunteți majoră.
Mă uit la armaș, el la mine, L la copil, copilu mută caruselu.
Tocmai de-aia m-aș urca, că-s mătură, sunt si transpirată toata, e vânt și copiii sunt imprevizibili.
Îmi arata… linghișpiru. Acolo!

Bine eu nu. Dar L, că-I mai micuță și subțirică și ușoară ca pana?

Vine descântătorul șef. Mă măsoară din cap pana in picioare, ca la farmacia Catena când te urci pe cantar să-I distrezi pe-ăia care stau la coadă.

L merge, zice, oficiind începutul șezătorii.

Cam cu milă, mă uit cum se îndeasă prietena lui Tudor langă el. Eu aș fi urcat pe căluț langa ceasca lui, dar ea a vrut să fie acolo, să nu alunece sau să vrea să sară din ceașcă pe bostan, etc.

8 lei 3 minute.

Îmi amintesc c-atata scria si în Koln la peep… bip. Începe o zdrăngăneală olimpică, caii râgăie, elefanții clocotesc sau cotcodăcesc, bostanul nu se învârte (s-o fi urcat vreun matur) copilul fericit, domnisoara L era ca o floare-ntre bostani. A doua oara-l las singur în arene, a treia îl iau jos.

Gata, deja-I transformat în blender toddlerul, nu lovește dar dă din picior, face nervos doi pași mari, aterizare pe burtă, dă-mi mâna te rog, nu o dă, se ridica singur ca de obicei, cu capu-n sus. Își amintește iar că l-am scos dintr-o cutie colorată care se afla între animale colorate și cântecele ca cele de la jucăriile în care se termină bateriile. Plans și sfarsitul lumii. L îl ia de mână, hai să mergem să vedem trenul adevărat. Nervos dar rușinat, îi dă mâna. Nu-și ia ochii de la extratereștri de pe tronuri.

Mă mai duc și mâine. Sau îi dau aifonu, 3X8 lei și pornesc GPS-ul. Merg în spatele lui și mă fac că plouă. Oricine-l găsește, după 2 minute va fi dispus să plătească pentru ca să-l returneze la sursă și ne facem și noi bani de bostani. Fantasialand Koln, nu alta.

P S
L-am mai dat pe un fel de trenuchestie. Dacă nu se hâiește casa din gara mică până mâine, mai mergem!

trenulet cu 8 lei trei minute

2 thoughts on “Când vine linghișpiru-n oraș

  • April 19, 2019 at 6:19 pm
    Permalink

    Cum să nu te lase cu el?! Wtf?
    Am fost in Portugalia, carusel exact cum zici tu. Pus plozii pe ce și-au ales și am stat lângă ei, in picioare, să mă asigur că nu pică.
    Era și afiș pe dimensiuni (nu pe vârstă!!!) și la carusel copiii sub 100 cm erau admiși doar însoțiți de un adult.
    La trenulețul mic care avea și centuri idem.
    Cum sa nu mă urc cu plodul mai mic de 3-4 ani?! Dacă sare de acolo și se lovește a cui e vina? Și reparația cine o plătește?!

    Reply
    • April 20, 2019 at 6:13 pm
      Permalink

      Ce dulce esti, fix asa aș fi scris si eu acum 5 ani.
      Mirona, stii cum e aici? Daca îi place la copil bine, daca-ți pică copilul nu-i bine și-i treaba ta (desi caruselul e pt copii nu pentru oameni maturi, ce incurcatura, nu?) daca-i pica bine copilului mai veniti

      Ruginite, vechi, verificari facute așa cum banuim. Asa cum merge țara merg toate Mirona. Ruginim! Si mi-e greu și mi-e trist pentru că sunt încă mulți oameni grozavi care pun valoare pe omul de langa ei, nu pe bani! Mi-aș dori să rugineasca brusc si de tot banii, să văd, de ce naiba ar avea nevoie juma din populația țării ăsteia? Cred că am iesi in strada sa facem scandal că nu prindem Antene și emisiuni cu trupuri goale care cad de pe tobogan în noroi prin Malaesia. Nu suntem în România, tu așa ai simti daca te-ai întoarce că esti pe alta planeta!
      Pup familia frumoasa!

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *