Când nu mai știi cine ești

Zile întregi am râs clătinată de fraze, amintindu-mi câte ceva din cărțile Simonei Catrina: Sex în Pervesiune clasică și Codul nebunelor maniere. Citeam o oarecare literatură de specialitate și învățam spaniolă, lucruri care mă plictiseau uneori la maxim. Ajungeam în pragul somnului care sărea pe geam de la etajul casei scârțâitoare până ajungeam eu de la birou la pat.
Cărțile Simonei m-au făcut să prind aripi atunci. A fost prima dată când am înțeles că există cu siguranță un lucru, o noțiune care te salvează din aproape orice: UMORUL, RÂSUL.

Cu 5 ani în urmă parcă nu aveam nicio grijă. M-a îmbrăcat Dumnezeu cu-n costum de scafandru în care mi-a pus o mare doză de încredere și m-a trimis în lume. Ei, m-am dus eu, nici nu mai respiram prin branhii, respiram prin oamenii pe care-i iubeam. Că așa e în viața asta, iubești în multe feluri iar la un moment dat, cineva te acaparează și nu mai lași de la tine, lași din tine.

Țin minte că atunci când am început să scriu pe-un blog, îmi rugam amicii virtuali să vină să comenteze. Că-mi era jenă să mă bag eu în seamă. Pe-atunci Pasquinel nu era supărat pe mine ( nu l-am întâlnit niciodată, nu-l voi întâlni dar avea umor, bun simț, eram o mică gașcă). Eu o gâscă ce călătorea mult, că doar aveam costum și încredere. Pe Pasquinel l-am supărat cu ceva și nu cred că m-a mai iertat. Eu am uitat ce i-am pricinuit dar așa suntem noi, oamenii.

Fără legătură cu ce am scris mai sus, puține sunt lucrurile care te orbesc dar încrederea e printre ele. Ca pasiunea. Și mândria. Despre Jack Daniels, în episodul 7.


O aveam și pe Claudia.

Bine, pe ea o am și acum, între ghilimele, cred că-mi seamănă, altfel nu ne-am fi certat și împăcat și iubit de la 7000 km distanță. Îmi lăsa niște comentarii (Clau e inteligentă foc și cultă, mai ales când e vorba de politică și religie), repet, îmi lăsa niște comentarii de-mi troznea câte 3 comentatori anonimi pe care abia, cu chiu cu vai îi provocasem oarecum să stea pe Hapi. Ghilimele. O mai aveam și pe Niki dar ea nu a comentat niciodată.

Foarte rar am scris la cerere.

Când am văzut că se adună lumea și râde mi-au sărit în aer, neurotransmițătorii, de fericire. Poveștile mele trebuiau să fie poveștile personajului Hapi iar Hapi-și arăta un fund și scria niște articole de care s-ar rușina mă-sa dacă le-ar citi din urmă. Bine, m-aș rușina și eu că scriam cu greșeli pe ici colo dar uitându-mă înapoi, mă impresionează etapele prin care am trecut și tot la Simona Catrina mă duce gândul. Cum putea să scrie cu atâta umor? Trecuse și ea, cu siguranță prin vârtejuri în 5 ani dar rămânea o emblemă de-a mea. Citind-o pe Simona, râzi, râzi cu inima, împroști cafeiu pe cățel, pe mâț, pe papagal.

Am observat când m-am dus în jos.

Postările mele au devenit ba motivaționale (bă fată, trezește-te da nu-i pune pe ăilalți să citească rahaturi), ba triste, ba hiperactive și agresive împotriva unui sistem care m-a lovit nemilos, postările mele ascundeau depresia și dezamăgirea mea. Când mai cerea cineva o postare a la Hapi, mă sfâșiam ca să revin, parcă eram pe patul de moarte.

Nu vreau să scriu mult. Cineva ar vrea să dispar pentru că mi-am pus sufletul aici pentru un om. Cineva ar vrea să crăp dracului și eu refuz. Și cred c-o să rezist. Vreau să știți că nu mi-a părut rău niciodată că mi-am pus sufletul pentru om, știu că eu de-asta exist, am 12737236 păcate dar dacă îți spun că fac orice pentru tine, fac. Și nu, nu am avut sociopați lângă mine.

Vreau să știți că oricât de frumoasă ar fi sau ar părea viața voastră, va veni momentul în care cineva o să vă izbească puternic cu-n pietroi în moalele capului, o să spună că v-ați pierdut mințile, o să se sature de lamentări sau de râsul vostru și-o să vă înfățișeze ca fiind cea mai neagră gaură din lume. Orice fel de gaură. Ei, după ce vă ridicați de pe podea, după ce veți fi văzut c-au rămas acele două persoane care știu mai bine ca voi cine sunteți, amintiți-vă că gaura aceea neagră e într-un univers infinit. Că puteți citi versuri și vă puteți târî pe jos 33 de zile sau să luați mâna necunoscutului, a prietenei și a celor ce v-au acceptat de la început. Adică dinainte să vă cunoașteți voi.

Se spune că dintr-o gaură neagră, într-un câmp gravitațional extrem de puternic, lumina nu mai răzbate. Dar aveți răbdare, ceea ce e crunt, sigur -însă acești 2-3 îngeri de nicăieri n-au văzut în voi altceva decât lumină și Univers! Chiar dacă v-ați ciocnit vreodată ușor, chiar dacă v-a despărțit lumea, chiar dacă ați dispărut voi și n-ați fost acolo pentru ei.

Când cometa aceea va veni peste voi, știți oare că vor fi dispărut deja din cei pe care i-ați slujit sau chiar le-ați greșit… cu dragoste? Știți că nu-și va închide brațele peste umerii voștri omul în care ați avut cea mai multă încredere? Teoria e ușoară. Luați mâna întinsă a celui care-a rămas și sărutați-o. Că nu sunt de pe Pământ darurile acestea, sufletele acestea, iar încrederea și iubirea se pierd de azi pe mâine, pe când mândria și goana după bani, faimă, sunt droguri de-o viață.

Vei afla cine ești când vei fi îngropat deja oameni iubiți, când vei fi citit din toate genurile care-ar însemna cărți și oameni, când omul tău Ideal  va pleca înspre alte stele. Pentru că Universul lui n-ai fost niciodată.

Să rămâi, să nu te închizi în tine, apoi să pleci, să revii și să nu-ți pese cum te va chema lumea! Să stai în brațele întinse când ajungi la ele. Că toate restul trec și se uită. Și de acele brațe îți vei aminti când vei revedea filmul trăirilor tale de-aici.

pentru dragii mei.

P.S: cineva dorește să închidă hapi.ro pentru că am ajutat la propagarea și expunerea abuzurilor comise de o persoană influentă (și proastă) din așazisa justiție. Oare cei ce nu scriu nu înțeleg că Hapi nu sunt EU ci fiecare persoană pe care-am făcut-o vreodată să râdă sau i-am adus o lacrimă, o regăsire?

23 thoughts on “Când nu mai știi cine ești

    • May 26, 2016 at 9:00 pm
      Permalink

      Nu îi las să închidă Hapi, Hapi sunteți voi, așa cum sunt eu parte din fiecare blog pe care am mers și comentat vreodată, pe fiecare blog unde cineva a pus un strop din sufletul, timpul și răbdarea, iubirea sau ura lui chiar!
      Pup

      Reply
  • May 26, 2016 at 9:46 pm
    Permalink

    si pe mine m-au incantat teribil cele 2 carti, le-am dat cuiva cu rugamintea sa aiba grija de ele…si nu le-am mai vazut!

    Reply
    • May 27, 2016 at 11:46 am
      Permalink

      Eu le am 🙂

      Reply
  • May 27, 2016 at 8:30 am
    Permalink

    N-o să-nchidă nimeni Hapi. E prea liberă ca să fie-nchisă!
    Mie-mi place mult Hapi. Și o citesc mereu cu drag, chiar și atunci când scrierile-mi dau fiori reci, a trezire…
    Să te scrii, Hapi, cât și cum va vrea inima ta!

    Reply
    • May 27, 2016 at 11:47 am
      Permalink

      Să ai parte de multă iubire Oana, de înțelegere și bucurie, de zâmbete zilnice!
      Îți mulțumesc!

      Reply
  • May 27, 2016 at 8:53 am
    Permalink

    citindu-te am încercat să-mi amintesc oare când ne-am intersectat noi și-mi vine în cap acel moment în care scorpio își căuta niște creioane dermatograf, o anume albastră nuanță. și le-a primit de la tine. am păstrat mereu amintirea aceasta. te citeam pe-atunci? habar nu am. lucrurile se așezau cumva altfel, era multă forfotă blogosferică și eu îmi efectuam grațios toate greșelile de mic blogger.
    am scris din cauza ta povestea ochiului de tigru și mereu îți voi fi recunoscătoare pentru ea. am citit la tine chiar și cele de care spui, la vremea lor. și știu că te voi mai citi…

    ps. surprinzătoare este simona cea din realitate, absolut surprinzătoare cu fragilitatea și emoția pe care nu le-ai ghici în umorul și autoironia ei de sub condei.

    Reply
    • May 27, 2016 at 11:48 am
      Permalink

      Doamne, Bastet :))) știu… și cu câtă smerenie m-am apropiat eu mereu de colțișorul vostru, să nu deranjez 🙂

      Sper să o cunosc și eu pe Simona într-o zi și pe Doru și pe Alice… din păcate la nunta Simonei n-am putut ajunge dar mi-a făcut o onoare că m-a invitat.

      Reply
  • May 27, 2016 at 9:37 am
    Permalink

    De obicei cei care vor sa ne inchida gura, cei care ne invidiaza si ne blameaza sunt cei care nu sunt nici macar pe sfert la fel de talentati, capabili sau educati. Iar sa cedezi in fata lor inseamna sa ii lasi sa te traga la nivelul lor. Lupta, Hapi!

    Reply
  • May 27, 2016 at 11:13 am
    Permalink

    Te citesc de vreo 2 ani și-mi ești dragă și-am trecut peste postările care nu-mi plăceau dar cât am râs -cu și despre tine- nu se uită!
    Eu rămân pe hapi

    Reply
    • May 27, 2016 at 11:49 am
      Permalink

      Mulțumesc Dana 🙂

      Reply
    • May 27, 2016 at 3:55 pm
      Permalink

      smerenie? haida! doară nu ne crezi picate din cer! suntem oameni normaaali! mă rog, cei care nu-s pisici…

      Reply
  • May 27, 2016 at 1:00 pm
    Permalink

    Parca imi aduc aminte ca am citit la tine ceva mai demult. Jigodiile despre care ai scris vor avea probleme, mai multe si mai mari decat sunt capabile sa isi inchipuie. Cu asemenea caracter nu au ce cauta in meseria aia.

    Reply
    • May 27, 2016 at 4:38 pm
      Permalink

      🙂 Nu știu cine ești dar îți mulțumesc.

      Reply
  • May 27, 2016 at 6:56 pm
    Permalink

    Sa stii ca eu nu prea cred in roata care nu se intoarce. Chiar daca cineva si-ar dori in acest moment ca hapi.ro sa nu existe, este putin probabil ca nu i s-ar “binele” in viitorul apropiat. Si nu, nu e chestie de credinta sau superstitie, e chestie de echilibru in energiile care ne inconjoara. Cat despre gaura neagra, este adevarat ca nici lumina nu scapa de-acolo, dar dincolo de negura exista o stea care inca straluceste orbitor si un mare mister, asa ca… Indiferent ce traiesti in acest moment, ai putintica rabdare!

    Reply
    • May 27, 2016 at 8:45 pm
      Permalink

      Sigur că am draga mea.
      Pentru o hiperstenică nu-i ușor 😛

      Hapi rămâne. Eu pot să dispar, dar hapi rămâne 🙂

      Da, energiile, credința… nu e chiar așa simplu cu roata care se întoarce, nici eu nu cred în asta mot a mot, e o poveste dincolo de noi.

      Reply
  • May 27, 2016 at 11:02 pm
    Permalink

    ” Nu mor caii cînd vor cîinii”
    Uneori ,la scriitura ta am rîs cu lacrimi ,alteori chiar am lăcrimat….
    Să-ți fie bine!

    Reply
    • June 1, 2016 at 2:06 pm
      Permalink

      Mulțumesc draga mea.
      Nu, Hapi nu poate muri înainte să povestească…

      Reply
    • June 1, 2016 at 2:05 pm
      Permalink

      Mulțumesc 🙂
      Să fii bine!

      Reply
  • June 14, 2016 at 10:34 pm
    Permalink

    esti un om deosebit! sa nu ai teama, sfarsitul nu.i aici !( florian pitis)

    Reply
  • June 20, 2016 at 1:55 am
    Permalink

    Cred ca exact cand credem ca nu mai stim cine suntem realizam cine suntem de fapt.
    Iar de insi care fac rau (era sa scriu oameni, pardon!) e plina lumea. Am ajuns la concluzia ca e bine sa fie ignorati. Pe cat posibil.

    Reply

Leave a Reply to psi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *