Călătorie inițiatică – există sau nu?
Recunosc că după prima lecturare am vrut sa particip la campania lui Chinezu pentru ca mi-au placut și subiectul si premiul. Apoi am înteles că sunt criterii pe care nu le-as putea respecta, mă dau la o parte și vă invit pe voi, ceilalți bloggeri să intrati în cursă .Si pentru restul, la ofertă,părerea mea pe care n-a cerut-o nimeni- despre călătoriile inițiatice.
Pentru mine nu există o călătorie initiatica.
Da, pot să mă duc în Rwanda sa văd lei si sa transpir în savană, sa învăt să bat la tobe alături de femeile din Mali. Sa culeg nuci de cocos prin Malaezia. Să urmăresc preotese dansând în cinstea zeilor . Să mă prindă un cutremur de-un sfert de grad pe scara Richter si sa spun ca mi-au vorbit plopii.
Sa ma întorc mai bună, mai purificata si sa fac o sincopa si-un scandal după ce vad ca-mi mai trebuie 33 de avize pentru Imemeu .
Să mă întrebe buni :
Cum fu călătoria?
Inițiatică bună, lasă-mă două minute sa completez hartia asta.
Mi-am spus ca cel mai frumos sentiment va fi acela din momentul în care ma voi plimba printre mormintele din Valea Regilor. Si apoi voi simti magia piramidelor. Dar sufletul mi-a trepidat de bucurie cand am calarit camile prin deserul tunisian si cand am înotat printre bancurile de pesti din Ras Mohamed (Sinai, Sharm) .
In schimb în Valea Regilor si în Gizah, oricat am cautat energiile nu le-am gasit. Imi era cald, îmi era sete si nu era nimic initiatic în grauntele de sudoare care-mi curgeau pe spate. Ghidul turuia într-una despre lucruri care nu ma interesau absolut deloc caci acumulasem deja ce ma interesa din cartile de istorie. Zece copii trageau de mine sa le dau bani. Vreo 5 egipteni îmi scormonisera deja în geantă . Paream mai periculoasa decat restul grupului, vezica stătea sa-mi plesneasca si pana ce ajungeam la un WC trebuia sa trec pe bune , printr-un mormânt.
Nu mi-am găsit Sinele acolo unde l-am cautat într-adins.N-am găsit decât alti călători grăbiti care treceau pe langa mine- niciunul nu era Coelho . Actori cu blitzuri sprintene si cu gandul la următoarea oprire.
Pentru mine nu există o călătorie initiatica. Ci mai multe.Nenumărate.
Fericirea mea erupe din ele.
Cu toate astea recunosc cü nu kilometri conteazü. Soarele e la fel peste tot.Culturile sunt diferite. Poti sa înveti multe si sa nu ramai cu nimic. Poti sa vezi din toate si sa nu le pricepi.
In Romania am învătat ce înseamna sa iubesti, sa ai prieteni si sa apartii cuiva/de cineva.Si ca mandria si lenea merg mană în mană.
In Germania am învătat sa am grija la ceilalti, sa păstrez distanta, sa respect intimitatea , sa apreciez lucrurile facute frumos,să prioritizez, să ma simt liberă cu adevarat, nestudiata, neîngrădita.Și că o femeie neîngrijită și delăsătoare e automat urâtă.
In tările arabe am învatat multe despre cultura , traditie, simplitate dar si despre fățărnicie si sărăcie.Despre pierderi. Am învatat ca oamenii nu se nasc rau intentionati- ci devin . Nu se nasc neapărat cu capacitati intelectuale limitate dar nu-si permit sa mearga la scoala. Dictatura e de mai multe feluri- nu doar ca aia ceausista în care toata lumea muncea si ocupa un rol în societatea socialista.
Iar la capătul initierii sper sa nu ajung degrabă. Din punctul meu de vedere nu conteaza unde mergi si cât stai.
Un singur sfat îi dau călătorului: mergi cu sufletul împăcat.
Si nu uita niciodata că pentru altii- cele mai frumoase locuri sunt acelea din care vii tu.
Eu nu fac reclame la bere si n-am sa fac niciodata, nici la cea fara alcool. Prietenii stiu de ce. Dar Heineken cauta un “calator legendar”. Cine stie, poate esti tu cel care citesti si mi se pare util sa afli despre ce-i vorba (mi se pare că se încarcă foarte greu- doar la mine o fi asa?)
Heineken e bere, nu?
Voi ce parere aveti despre calatoriile initiatice? Cum le definiti?
Hmmm, stau si ma gandesc cum ar fi sa scriu despre bere pe blogul meu si unde as putea incadra articolul.:)
N-ar prea merge. Desi asta e o cerinta care-ar putea fi strecurata oriunde, nu am citit cu atentie dar nu cred ca trebuie sa faci reclama la bere, eu doar am pomenit firma.
Sau ii deschizi sotului tau o sectiune speciala, pe blogul de beauty, why not :)))
Hapi la cat se bea la noi in casa ….Eu deloc, iar el asa din cand in cand, un pahar de vin seara.
Are si el blog, dar nu are timp de el.
Calatorie initiatica… nu stiu, cred ca fiecare zi, fiecare moment e o mica drumetie mai aproape sau mai departe de noi insine. Nu trebuie decat sa invatam cate ceva din fiecare lucru care ni se intampla, sa primim, sa daruim si sa mergem mai departe. Si in final, cand drumul se va fi apropiat de sfarsit sa putem spune cu mana pe inima “Hell yeah, it was my life and it totally worthed to be lived!”
Sunt de acord ca fiecare clipa e o calatorie, totusi, ramanem astfel pe taramul filosoficului
Cred ca exista persoane pe care anumite calatorii i-au schimbat
Pelerinaje, etc
N-am avut parte pana acum de o astfel de calatorie, insa eu imi imaginez ca asa ceva implica mai mult decat o simpla vacanta. Ca sa te poti descoperi ar trebui sa traiesti in niste conditii asemanatoare cu cele ale localnicilor pentru ceva vreme (gen o luna), nu sa stai la un hotel si sa vizitezi niste obiective turistice 🙂
In acelasi timp, nu cred ca am nevoie de o calatorie initiatica. Cred ca e mai potrivita pentru niste oameni care se simt un pic pierduti si vor sa se cunoasca mai bine (intr-adevar, in niste situatii iesite din comun ajungi sa te intelegi mai bine, si poate asta e si scopul unei calatorii in necunoscut), iar eu momentan nu ma aflu in situatia asta.
Cand citeam cartile lui Coelho chiar mi-as fi dorit sa fac si eu o calatorie si sa experimentez macar un sfert din ce povestea el in cartile lui.
De parca asa ceva ar “rasari” la comanda
Pentru mine nu cred că a existat vreodată o călătorie iniţiatică. Poate că e vorba şi de scopul cu care pleci undeva. Ori aşa ceva nu mi-am propus niciodată.
nici eu nu pot face reclama bauturii. poate doar sa o reclam. dar cui? 🙂
eu zic asa… cel mai frumos loc este cel in care te afli! (asta nu ca sa te contrazic, ci pentru ca mi-am creat o coaja de autoprotectie – si calatoresc eu, dar uneori nu mai plec de unde prind radacini, asa ca tre sa ma obisnuiesc cu ideea si chiar sa ma bucur!)
calatorie initiatica… singura calatorie initiatica este cand citesti (in particular, pentru ca-s crestina, ma pot referi la Biblie, in general, pentru ca devorez cartile, ma refer la autobiografii si biografii sau la carti profrunde!)
am constatat ca atunci cand citesc invat mai mult decat atunci cand ajung intr-un anumit loc. a fi acolo, e ca atunci cand te afli in magazin, iti plac toate si poti fi furat de ochii doritori. trebuie neaparat sa faci un pas in spate, sa cuprinzi totul – cam asa e cu cartile, esti mai obiectiv decat esti cand calci acele locuri.
cred ca-s plictisitoare cu ideile mele… prea logice si prea fara romantism. ce sa-i faci, copil de alcoolic! 🙂
Nu esti plictisitoare deloc si abia astept sa ne spui ce ai invatat nou in….America 🙂
Spre rusinea mea , recunosc , mea culpa , eu habar nu am ce inseamna calatorie initiatica!
Da’ pot sa spun ca toata calatoriile mele au avut scop bine stabilit si destinatie sigura , ca o tinta. Habar nu am daca dupa fiecare calatorie in parte am devenit , neaparat , mai desteapta , mai frumoasa , mai inteligenta sau mai buna…naiba stie! 😀 Tot ce stiu este ca am ramas cu amintiri de neuitat si cu bucuria unui fapt dus la bun sfarsit si implinit! 😀
Pai nu e un termen care sa apara ca atare in dex , nu cred ca trebuie sa existe- decat daca vrem noi sa existe.
Uite un blog controversat care mie-mi pare un fel de incercare de calatorie initiatica. E strict definitia pe care i-as da-o eu
Nu pot da copy paste aici viataprinbalonulroz.ro e adresa
Încerc definiţie: o călătorie aproape banală, căreia vrei să-i dai un sens profund.
Merge ? 😀
Nu stiu, nu cred ca exista o definitie generala de aceea eram curioasa ce inseamna, pentru fiecare dintre voi
Dar per total lumea nu crede intr-o calatorie initiatica- in sensul propriu
Deocamdata nici eu desi am citit atatea bloguri care exact asta par ca descriu
mă pregăteam să îţi urez baftă. mi-a plăcut mult scrierea ta. sinceră. mi-am amintit că la rândul meu am visat bazarul de mirodenii ca pe o mecca. când am ajuns acolo… mă durea lumea prea multă, munţii de culori, aromele acelea care se agresau unele pe celelalte. şi nu am ştiut cum să ies mai repede.
voi ajunge cândva în arabia. nu ştiu ce voi găsi… pe mine? cine ştie…. mă feresc de aşteptări.
Lumea prea multa din bazaruri-atat de greu m-am obisnuit cu asta! Si acum am momente in care n-am chef sa calc intr-un bazar numai si numai din cauza musuroiului de oameni a faptului ca ma simt asaltata, nepregatita.
Cred ca depinde mult si ce stare sufleteasca ai in ziua in care faci o asemenea incursiune
Pentru mine cel mai obositor si greu de tolerat a fost soukul din marakesh, dupa 3 ore de autocar si 40 de grade la umbra, prost moment am ales atunci
fii sigură că marrakesh nu va fi aşa pe fugă, nicidecum!
din feircire eu alesesem pentru mirodenii luna februarie, dar tot era prea multă lume. 🙁
Prima iesire din tara m-a marcat profund (mai ales la intoarcere 🙂 ). Atunci am vazut prima data diferentele. Diferentele dintre noi relativ proaspat iesiti din comunism si lumea cealalta , capitalista/civilizata/evoluata cu vrei sa-i zici. Totul era altfel parca: oamenii, lucrurile, strazile, istoria. Era Italia. Era impresionanata. Cand vreau sa ma calmez si ma gandesc la un loc special imi amintesc Venetia, asa cum am vazut-o prima oara: soarele, cladirile medievale insirate de-a lungul lui Canal Grande, podurile pe sub care treceam in vaporetto, palatul dogelui, piata San Marco si drumul spre Murano. Au urmat apoi Pompeiul, si Vaticanul si insula Capri.
Amintiri minunate am de peste tot: plajele curate si insorite ale Spaniei, ordinea si politetea Angliei, animatia Parisului, muntii Austriei, oazele Tunisiei, istoria Turciei, Postojna, Pamukkale, Efes, Stonehenge,etc. Si in plus (premiu) oamenii deosebiti pe care i-am intalnit peste tot.
Pe de alta parte poti sa treci pe langa locuri si oameni fara ca ele sa te *atinga* in vreun fel.
Prima data am mers cu avionul direct la Stockholm in Suedia.
Singura
A fost frumos dar si socant, absolut totul nou, prima data cand imi exersam engleza, singura limba straina pe care-o stiam atunci 🙂
Poate ca aceea a fost “initiatica” mea
Pare ireal cand ma gandesc la calatoria cu trenul timp de 3 zile inspre Italia acum hat timp, singura-singura, emotiile nu erau absente, dar azi uneori mi-e greu si sa ies pana la medicul de familie..
Pot sa beau si bere, ca tot nu devin alt om. 🙂
Deci erai ireal de curajoasa iar acum nu mai esti? Ti-a adus ceva frumos calatoria aceea?
Am avut două “iniţieri”: la Vatican – unde am primit revelaţia – şi pe Muntele Măslinilor – unde am înţeles părţi importante din VT. În plus, am avut parte de o “minune” la Zidul Plîngerii. Cred că este suficient pentru a putea afirma: călătoria iniţiatică, EXISTĂ!
As fi curioasa in ce consta revelatia de la Vatican
Dar Zidul Plangerii- ce -a inseamna minunea pentru tine? Sau e ceva mai personal, o traire interioara pe care n-o poti intinde pur si simplu pe un blog?
Mi-am servit micul dejun rumegand asupra articolului tau si a intrebarilor adresate! Plecasem de la PC dar nu-mi dadea pace!
Uite ca inchei ziua gandindu-ma tot la asta! Si de-abia acum am un gand nesigur pe care parca as vrea sa-l spun, cu teama ca pot fi considerata stupid people!:))
Poate fi considerata o calatorie initiatica escaladarea unui munte, mana in mana cu partenerul tau? In conditiile in care a avut loc o cearta puternica si amandoi se simt foarte suparati? Intreb asta pentru ca atunci (au trecut multi ani!) am aflat multe, in tacere, despre mine, despre el, despre noi doi, despre ceea ce se poate, despre a-ti depasi limitele…
Zau ca alta calatorie initiatica nu gasesc in viata mea cuminte!:))
Ilda
Lavender Thoughts
O, da Ilda, poate fi considerata calatorie initiatica
Si cu ocazia asta mi-ai amintit ca si noi am avut una. La Cluj, intr-un moment de rascruce. In jurul unui lac. Acolo am tesut multe si acolo mi-am lasat cateva suferinte, le-a lasat si el.
Ma bucur ca mi-ai amintit de asta!
Si ma bucur tare mult c-am trecut cu bine peste acea plimbare – caci nu stiam nicunul ce ne va aduce
Cred ca da…cred ca pot spune ca aventura mea de cativa ani in Austria a fost ca o calatorie initiatica. Acolo m-am redescoperit, am invatat (ca si tine) ce inseamna sa pastrezi intimitatea si distanta, am invatat sa fiu calma si sa nu ma mai enervez pentru lucruri marunte.
Tot acolo am facut lucruri pe care in mod normal nu le-as fi facut niciodata si fiecare provocare am acceptat-o, descoperind ca nimic nu este imposibil.
Sincera sa fiu, m-am intors alt om…mai tolerant si cred ca mult, mult mai bun.
Personal nu cred ca am trait o calatorie de acest fel asa, ca la carte. Pur si simplu am avut mai multe calatorii in viata. De diverse feluri. Din fiecare am incercat sa invat cate ceva sau am constatat ca am avut de invatat ceva dupa…desi nu imi propusesem. Cred ca si ceea ce mi se intampla de o buna bucata de vreme intra in aceasta categorie. Ce e interesant e ca nu stiu cand se va termina calatoria in care ma aflu in momentul de fata…
Nu cred ca o calatorie initiatica este ceva pe care sa il poti programa…doar nu te trezesti intr-o dimineata, iti bei cafeaua si spui :”Gata, maine plec sa imi descopar Eu-l meu interior..” Cred ca de abia mai apoi, cand te intorci de undeva, realizezi ca o calatorie te-a facut sa descoperi ceva in tine.
Am fost in multe locuri frumoase pe pamantul asta, dar pot sa spun cu tarie ca cel mai mult m-a impresionat Domul din Milano. Acolo, in fata acelei cladiri uriase, cu o arhitectura impresionanta, realizezi cat de mic esti.
Eu am calatorit destul de mult, chiar mi-a facut mare placere sa calatoresc si chiar sa interactionez cu oameni din culturi diferite, dar nu as putea zice ca am invatat ceva de la vreun grup cultural sau etnic sau lingvistic oarecare, desi desigur asta poate fi si pt ca eu pur si simplu nu sunt atent, si pierd o gramada de lucruri pe care le-as putea invata daca as fi mai atent, adica nu e ca sunt chiar asa de recalcitrant la invatatura, pt ca eu chiar am nutrit admiratie sincera pt diversii mei profesori sau chiar diversi oameni care au luat din timpul lor sa ma invete ceva pe mine, chiar daca habar nu aveau de pedagogie, dar e mai mult ca nu se prinde prea mare lucru de mine ! As dori sa mentionez totusi o reusita excetionala a unei profesoare de-ale mele de matematica de la sc primara, care a reusit sa ma invete sa fac impartirea unor numere mai mari, asa cu desenatul liniutelor alora de imparteala, pt ca mama care e economista s are chiar cunostinte solide de matematica se chinuise sa ma invete asta asa 1 an intreg, si pur si simplu nu pricepeam, dar nu stiu ce a facut acea profesoara de matematica, ca efectiv doar a pus creta pe tabla si a zis ceva acolo niste cuvinte si s-a facut asa lumina in capul meu. Asa da, profesoara ! Si asta da, experienta cu adevarat initiatica. Nu cred ca aam mai avut alte revelatii initiatice viata de atunci asa de importante p care sa le tin minte asa ca atare, de la asta din clasa a 3-a, desi nici nu calatorisem prea departe ca sa o am, doar pana la scoala. Mai tin minte o chestie, prima oara cand mi-am dat seama ca stiu sa citesc in gand, zau era ininate sa merg la scaoal, si asta chiar tin minte ca a fost asa ca o mare mare initiere, asa am simtit asa ca mi se deschide intr-adevar o lume noua in fata, chiar tin minte acea senzatie de bucurie pe care am avut-o in clipa aia, dar si de uimire, dar si de placere…ff minunat, asa o surpriza cu adevarat placuta. Dar cam asta tin minte, alte initieri nu tin minte sa fi avut. (Surprizele neplacute nu le bag la initiere desi pot si ele sa fie educative in sens de a evita de atunci inainte locul respectiv sau lantul de hoteluri respectiv, etc.)
Am simtit mai des altceva atunci cand am calatorit sau si atunci cand m-am indragostit uneori, si anume Recunoasteri (nu initieri), Recunosteri in sens de recunostere de ceva afin si/sau familiar, dar eu nu consider asta initiatic, ci e alt fel de senzatie, si asta deosebit de placuta si ff frumoasa si utila, cred eu.
Cam toata viata asta e o calatorie initiatica, in vreun fel sau altul, dar exista pentru fiecare locuri in care il pricepi pe Coelho ala cu Sufletul Lumii, nu conteaza ca sunt multi oameni in jur sau nu e nici unul, nu din afara iti primesti, hai sa ii zic revelatia, ci dinauntru, parca ti se mai deschid 1000 de ochi prin care vezi lumea din mai multe puncte deodata. In momentul acela, eu una, am realizat ca sunt un graunte de nisip intr-un angrenaj mare si extrem de bine organizat, cand privesc in urma ma amuza ce viziune limitata aveam asupra lumii si ma amuza si realizarea faptului ca viziunea asta a mea de acum, pe care o consider largita este la fel de mica fata de cele viitoare.
Nu stiu cum functioneaza la fiecare, poate unii au nevoie numai de un astfel de moment, eu cred ca invat mai greu si am nevoie de mai multe pentru ca numar deja cateva si sunt sigura ca vor mai veni. Nici macar nu cred ca au mare legatura cu locul in care te afli, ci cu starea ta, cat esti tu de dispus la un moment dat sa gandesti in afara cutiei, dar daca ar trebui sa aleg unul, cel mai important dintre locurile astea cred ca ar fi gradinile din Forumul Roman, acolo am inteles multe treburi despre mine si lume 🙂