Ca la noi la șezătoare: nu-i om mic și fată mare!

tanti maramures joc2Aveam vreo 6 ani. În verandă, străbunica stătea dreaptă ca o prăjină, cu broboada neagră strânsă bine sub gâtul lung și uscățiv.
Ești gata? o întrebam serioasă cu voce pițigăiată. Asta- i preferata mea. Tre să-mi zici dacă-ți place.
– Tăt aia de ieri cu Iuăn și cu păsările care dorm? faină-i dară, m-asigura demnă Valeria, gata de spectacol.
M-aburcam pe canapei, dădeam drumul la casetofon și derulam. Programul artistic începea cu melodia În zori, conținea Roboțelu cu clopoțelu, ceva cu frunze, pomi și evident păsările din grădina lu Ion. În mână aveam un știulete și rujul verde al mamei mă înfrumuseța până sub nas.

Dansam ca apucata. J Lo e zero în piesa aia lui Mc Hammer

Valeria se uita “la mine” câte-o oră întreagă de parcă era Tezaur folcloric, nici nu clipea. Pe-aprope când s-ațipească, dacă vedeam că microfonul n-are efect, săream sus și jos de pe pat, strigam mai tare la refren. După fiecare melodie, mamaie aplauda și zâmbea:
– Tare fain tu fată!

Nu cred că exista cineva în sat c-o voce mai nereușită ca a mea. Nici după uliu nu eram în stare să strig ca lumea.

Iar străbunica mea avea glaucom de vreo 4 ani. Și ei săracii chiar credeau în focul material al iadului, de chinul de pe pământ nu ziceau nica.

După recital, mergeam pe laiță în ogradă, îmi lasam capul în poala ei și-mi spunea povești de șezătoare.
– Zi-mi când l-ați întâlnit pe dracu. Chiar și tu erai acolo?
Strabunica ezita. Nu își mai amintea exact dacă ultima oara se întalnise ea cu dracu sau lelea Susană cu noru-sa. Își îndesa câteva fire albe sub broboadă în zona urechii și ofta.
Io, io. Eram fo patru. Meream peste deal la Sîlivaș. Era noptiea. Ș niegură mare. Ș vedem așe ca o lanternă. Am crezut că-i f un baci. Leli-ta Susană o zâs să ne țânem de metanii sub suman ș să ne facem cruci ș dacă nu putem, să le facem cu limba pă ceru gurii.
– Păi de unde știaț că-i dracu?
– Apăi să știe că apare în locurile alia. Ș se auze cum te chiamă înspre pădure: ba un scâncet de băiet mic, ba o jălanie… odată o oaie niagră ni-o tăiet calea!

Mi se strângea talpa la sandalele de gumă de frică. Mai zi! Zi-mi de băiatu ăla fain de la șezătoare.

– Tăt Dracu vinea ș pe la șezătoare să cerce fetile tinere cari nu mereu dumineca la biserică. On fișior frumos tare vinea di prin Păstăraia. Da nu vorbe iel cu nime, la joc tare mândru juca și numa spre leliucă-ta Lină să uita.
– Și cum a descoperit că era dracu?

– Când a cerut-o. Iera la poartă și și-o pus Linuca busuioc sfințât cum i-adus-o cumătra di pă la mânăstire. Ș când o dat s-o prindă de mână să o ducă, c-o zâs c-o ie la șezătore, s-o uitat fata-n jos.

– Și-n loc de papuci avea copite!?

– Ave, ave.

Intra buna cu sapa și grebla p-un umăr. Mămucă iară spării fata? Nu-i mai tăt spune mninunile alea că la noapte te-oi trezî pă matale să ieș cu ie pă scări să să pișe. Uite cum îmi arată mușcatele și vasăli… (vasele).

D=apoi tăt vre să-i povestesc, mai știi Irod șe să povestesc io fomeie bătrână, da dacă la fată-i place…
– Scoate-l pă dracu din povești că se teme și de umbra ei.
– Păi dacă îl scot nu mai stă ș vine după voi ș io n-o văd... se văieta străbunica.
– Da cântatu-ț-o? o chestiona bunica mai moale.

Vecina, leliuca Nelini (sună periculos, trage catrința mai jos) striga de după gard:

Cântat-o tu Floare că mi-o niebunit găinile, apoi mândru horește nepoata asta a ta.

Leiuca Nelini fusese înviorată (violată) după ce i-a murit moșu, și-acum, zicea tot satu că-i sărise o țandără, că era mai rea și că făcea și farmece negre. Pe-atunci nu era Seroquel pentru țăndări sărite.
Nici la șezătoare nu se făcea psihoterapie de grup că, după cum bine v-ați dat seama, când o fată nu mai era fecioară o mai lua Dracu. Sărmanele femei se cuplau musai cu pământeni care deveneau alcoolici în trei pași.

Bunica se înfoia ca o varză creață în direcția vocii și a năfrămiței verzi:
– No las că nici cu fișiorii tăi nu mi-i rușine, doară i-am auzât la cosît, s-o ascuns ș șerpii așe mândru o horit!

A fost joc la șură în oraș.

Frumos tare. Păi nu e mai bine să revigorăm grădina de vară și să renunțăm la zilele orașului în care vin trenulețele alea horror cu 7 lei pentru trei minute? Schema e că atunci când îți crește copilul destul cât să-ți scoată un ochi cu suzeta, îl dai de 5 ori pe trenuleț. Îi faci poze, tai-tai și dai laic la pozele oficiale. Care-s fără tarif.

Așa cum spunea cineva pe facebook referindu-se la situația generală: zilele orașului ar trebui să le organizăm atunci când străzile ne sunt asfaltate, sutele de gherleni plecați peste hotare ar avea din ce trăi dacă s-ar întoarce, spitalul e standard regional măcar iar școlile ne sunt puse la punct.

Altfel putem să ne dăm cu trenul groazei și la alte evenimente care nu sunt suportate din bugetul local: produs de Cluj. Sau să luăm Regio, pruncu și să-l lăsăm o oră pe corabia aia din iulius mall.

Hai că iar se supără doamnele de la primărie. Dacă ar ști ele ce fată de treabă sunt dincolo de Hapi.

Ia uite, poze de la șezătoarea din oraș. Nouă ne-a plăcut. A urlat băbebe cu bulbuci când s-a văzut între  Domnii m-au întrebat dacă nu vreau să mă ajute să-l înțarc p-ăsta micu. Le-am comunica oficial că-i pe formulă, de când i s-a uscat buricu. Hi hi, ha, ha, mamele bune dimprejur au lăcrimat când au auzit cât de desmățată am putut fi.

Poate renaște grădina noastră de vară. Mai ales că vine iarna…

dans sura 5costume populare gherla gherla joc la sura joc la sura4 opinci 1joc la sura 3

One thought on “Ca la noi la șezătoare: nu-i om mic și fată mare!

  • September 20, 2018 at 10:31 am
    Permalink

    frumoase amintiri mai ai!

    multumesc ca ni le impartasesti 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *