Azi ma joc de-a adevărul. Editorial

Furioasă ma știe deja. Pentru că Temperament.

Știe c-atunci când sunt furioasa văd puncte colorate, îmi ies fire verzi în cap, oricum, arăt altfel, știe că-s eu din cauza îmbunătățirii cosmetice/chi…hialuronic. Când sunt fabulos de nervoasă, nu-mi mai pasă că reacția uluitoare a lui Teo a fost să plângă pentru c-a murit un om, atunci as trânti de pereți mâța moartă (de o suta de ani, manca-te-as Tutankamun, tanar esti) a lui oana pentru că Romania s-a tâmpit din cauza dirhamilor transformati în euroi, atunci omul meu știe ca-l pot părăsi a zecea oară. Că nu ne-am potrivi deloc. Ca nu ne-am fi iubit niciodată. Că nu ne datoram nimic. Ca poate visez la omul acela care m-a uitat demult. Și e trist. Și eu lunatică.
Și fug. Și vin înapoi. Și fac toate minunile, numai nu rănesc intentionat. Din cauza de… Temperament. Nu din cauză de doi bărbați. Unul e în Kosovo, a explodat, e mort, îngropat, gata, ok?

Scuipați-vă-ntre sâni că nu-mi pasă azi de motanu gheonoaiei- cic-a murit ca i-a făcut farmece nu stiu cine. Aleluia. M-am uitat la 3 episoade din House în loc să-mi fac vaccinu ăla cu happily ever after. Dracu m-a pus să intru pe profilul „divelor“. Opăritilor care sunteți și care le plătiți cu mii de euro să facă show. Nu voi purtați vina cururilor goale și-a scandalurilor la rang de măiestrie?

Da stiu, mai bine taceam, cin m-a pus sa scriu azi in loc sa-mi fac unghiile cu OPI, da le-am ros… . Asta fac cand scriu si sunt agitata. Imi rod unghiile. Si-apoi sa stiti c-am plătit sarindare dupa ce mi-a murit mațu si am luat alte animale si nu s-a terminat lumea. Nici nu m-a plesnit Omega c-am omorât un paianjen.

Da, parca despre altceva vorbeam. Că eu respect, tu respecti si asta e Iubirea. Sătula de respect si certuri cu emoticoane de-alea care-si dau in cap, mi-am luat lumea in cap, dar pestilor nu le cresc picioare, am bifat doar testul acela tampit cu „la bine si la rau“. Așa s-au împărțit apele-n două. Am facut di tăti si-am venit inapoi. Econoama din fire, am păstrat doi prieteni, de care ne-am putut „sa scap“ oricat ne-am fi enervat unul pe altul. Prin a spune adevarul de obicei, că drăgalasenia e de gasit in dex si e preferabila. Da economia-i mai bună, e drept, te strânge.

Asa. N-am plecat pentru ca nu-l iubesc.

Am plecat pentru ca eu am considerat c-am dreptate si acum consider c-am dreptate si… mi-a cam trecut dreptatea, dar dimineata cand am coborit in bucatarie si-mi facea cafeaua m-am bucurat. Că-i acolo. Că nu-s singura. Că nu-i singur. Că nu trebuie sa imi umplu peretii unui cont FB cu peturi sau cu copii pe care nu-i am. Azi, avea ochii plini de blandețe. Alaltaieri, ii venea sa-mi dea cu candelabru-n cap.

S-a sincronizat bine, pentru că tot azi, m-am umplut de bube rosii, poti sa ma strigi MĂ Măruță! Sau mămăruță. Si-n timp ce ma scarpinam subtil trăgând hainele de pe mine, îmi beam cafeaua și el îmi zâmbea. Este un om bun, dar nu cu cei pe care-i iubește și care au dreptate. Cu mine e rău. Strigă cu-n semiton peste capacitatea mea! Mi-am aprins o tigara si mi-a spus „du-te, scrie-ti cartea“. M-am gandit ca nu-s cea mai oropsita, deprimata si prefacuta fericita. Nici cea mai broască buboasă.

Si-am tras din Vogue si-am dat dracu (da stiu, e pe mai multe pagini) sfaturile de raw vegan, steer, cur bombat si blogul celor mai sanatoase sarmale.
Am zis c-am doi prieteni care nu s-au dat dusi nici cu japca, nu? Oricat i-am enervat. Ei bine, sunt si eu prietena cuiva, că poate nu-i totuna.
Ma rog. Locuiesc (si) in casa lui. Chiar acum. Cu bube cu tot.
Numai ca el nu-i acasa. Nu, nu e in Africa, a fost anul trecut sa construiasca o scoala, voluntar. L-a ciupit malaria de urechi cu chinina cu tot, l-au scuturat 4 vanturi cu 17 plase si pături pe el, da tot a construit. Apoi fu maratonul. A, nu, n-a alergat sa-mi reincarce cartela, cum facea de obicei. A fost asa, o chestie lejeră pentru pace- din Germania in Sarajevo.

E enervanta fiinta asta. Cu prietenie cu tot. Că-mi zicea ca-s o zapacita buna la suflet si-mi cumpără in fiecare zi o ciocolata daca ma las de fumat. I-am zis ca nici nu ma gandesc. Si-apoi, in ultimele 5 zile nu mi-a mai zis nimeni „cobori scarile ca un urs“. E casa mare, stiti, i-am intrebat pe membri familiei intregite.
„O, nuuu, nici nu se-aude“
Dar eu stiam că scuturatul nucilor pe plăci de piatra e mai silentios decat papucii mei de casa.
Nu a luat nicio pastila, nici UNA, niciodată. Nici sirop când era mic. A făcut vaccinurile. Droguri? Ah, stati, vorbesc de el. Nu drogurilor, pentru ca si Traditie si Temperament si Caracter!

Accident Vascular Cerebral pe terenul de fotbal. 25 de ani. Fara antecedente. Cauza? Necunoscuta.
O sa-si revina. Știu. Simt. Da nu e ca si cum ti-a murit catelul de batranete.
E ca si cum iti amintesti in fiecare zi ca tu l-ai ingropat pe cel iubit- din Kosovo.
E ca si vina c-ai fi parasit un om pentru ca te exaspera, cand tu insuti stii ca esti imposibil de suportat.
E ca si lunile acelea in care mi-au murit „ei“ și ți-au murit ție cei din familie.

Asa că mă scarpin, scriu si mai tarziu ma duc sa-mi fac poze prin vreo galerie cu niste papuci din colectia toamna-iarna. Așa mai uit. Nu mai fiți obtuzi. Si iertati-ma daca nu-s ingrijorata pentru viitorul buburuzelor. Si nu va mai prefaceti ca tot ce vreti e cultura, cultura si carti, multe carti bune si evenimente de 2 ore la care sa purtati fracul! Ca daca scriu despre Vitalie Belousov nu ma citeste nici strigoiu lu Tepes. Stati linistit, Dumnezeu sa-l odihneasca, nici eu nu stiam de el, l-am googalit, de-aia suntem destepti. Pe Vitalie l-am googalit. De Tepes cum sa nu stiu daca m-a prins de fund cand am fost la Tihuta??

Cand oamenii necunoscuti mor, e de tăcut. Cineva i-a iubit. Cineva-ul acela Contează. Si cand mor animalele, e de plâns. Si cand iti ies bube, multumeste-i Cuiva ca esti in viata. Si daca esti atat de terminat psihic incat crezi ca n-ai chef sa traiesti, asteapta. Sigur te pălește ceva. Ori un bus, ori ceva bun.

Apropo, v-am spus că-s atat de vanitoasa incat vreau sa-mi „scot romanul“ tiparind numai vreo 300 de bucati in alta țară si nu in Ro? Ca vreau mai intai sa-l traduc in engleza din resurse proprii? A, da, de-aia ca am bani multi. Nu degeaba ne-am schizofrenit ultima data ca cineva a platit la casa 100 roni pentru doi saculeti cu prostii. V-am zis c-am animale.

P.S Daca tu, mai sulă, care-ai primit un singur mail de pe adresa asta cu hapiriverwomanu- mă citesti, sa stii ca eu te iert. Inmiit sa faci banii furați. Articolul de azi nu invalideaza karma. Dimpotriva. Mie nu-mi MAI esti dator!

Vreti poze cu pantofi? Nu-i cumpar, ii pozez. Nu v-am zis de carte pentru că cred că v-ar interesa. Nici pe mine nu ma intereseaza c-a inceput scoala, stiu doua minuni frumoase care-o sa se hilizeasca bine cand o sa citeasca 😉

Later, later edit: psssst, v-am zis demult, nu-i asa, ca pe hapi.ro scriu 7 persoane? (isi monteaza mama internetu)

Printesa urbana a publicat prima ei carte iar eu o s-o cumpăr- cartea, Prințesa e adjudecată- dupa ce ma intorc din țările reci.

9 thoughts on “Azi ma joc de-a adevărul. Editorial

  • September 15, 2015 at 6:52 pm
    Permalink

    Fac precomandă la un exemplar! Nu contează că-i în English!

    Reply
    • September 15, 2015 at 9:01 pm
      Permalink

      <3 Deja am un cumparator. Si mai am un capitol. Si-s lenesa si conditiile nu-s minunate, as vrea sa gandesc mai putin.
      Ma gandesc sa scot 300 de exemplare in limba romana. S-ar putea sa prinda :) Nu numai. Sa fie utila unor parinti care nu stiu (cu ce se)... ce mananca ai lor copilasi, ce-am mai testat eu in afara de pantofi si... Hapi. Riverwoman sa scrie pe ea. Un roman. Am amestecat atat de bine realitatea cu fictiunea incat nici n-o sa se recunoasca criminalul ;)

      Reply
  • September 16, 2015 at 8:26 pm
    Permalink

    Daca e carte politista, sf, cu alieni, de calatorii sau paranormala sau combinatii din toate mi-ar placea sa o citesc, chiar sunt tare, tare curioasa cum e stilul tau literar, nu de blog. Daca e dragoste pot sa fac un efort, mai ales daca are ceva si din cele de mai sus. Iti doresc sa iti vezi planul indeplinit, dar sunt sigura ca esti hotarata si il scoti tu la capat.

    Reply
    • September 17, 2015 at 4:27 pm
      Permalink

      Oh… e… e o nebunie. Real plus putin mister, plus adevar, plus o minune si cateva drame? Ih… de asta mi-e greu sa-mi scriu ultimul capitol. Recitesc, refac, restrang, repun… stiu cand scriu bine si cand scriu prost. As zice ca e buna. E o bucata din Hapi. Riverwoman pe care n-as dezvalui-o niciodata pe blog.

      Reply
  • September 16, 2015 at 9:21 pm
    Permalink

    Mamăăăăăăăă, ce m-ai amețit! Eu vreau carte stilul Hapi, dar nu in engleza ca-mi ia mult sa o citesc. Am vrut sa-ți fac niste urări, dar m-am oprit la timp. Tie o sa ti se implineasca toate, dar alea de bine, vreau, da?

    Reply
    • September 17, 2015 at 4:24 pm
      Permalink

      Nici sub acoperire n-am putut scrie altfel, tot ce am vrut de fapt sa transmit unora. Asa ca da, v-am ametit putin 🙂

      Reply
  • September 18, 2015 at 10:10 am
    Permalink

    Vreau si eu din nebunia ta! 🙂
    Trece-ma pe lista de comanda!Spor!

    Reply
  • September 21, 2015 at 8:55 pm
    Permalink

    Sa stii ca pe majoritatea bloggerilor (dintre cei pe care-i citesc) ii iau cu “skip” cand au cate un articol kilometric. Doar la tine-i altfel. Adica pot sa te citesc fara probleme. Si ma gandeam ca suna a pupincurism, si am vrut sa sterg cuvintele astea, da’ m-am oprit. Ce naiba, acu’ n-am voie sa mai recunosc nimic de bine?
    Schimband subiectul… 7 persoane? Sapte?? Eu nu stiam. Glumesti? M-ai bagat complet in ceata la partea asta :))

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *