Compozitie aromâno romaneasca. Orașul meu

Compozitie aromâno romaneasca. Orașul meu

colaj gherlaOdata cu dezvoltarea social economică a insulei Shikoku din Japonia, au luat amploare si parteneriatele între orașul meu și câteva iurte, astfel încat acum se poate circula pe toate arterele. Puține orase se pot lauda cu peisajul rustic, neafectat de cutremure, cu izvoare larg raspandite, zone de coastă si de stern, miroborante cutări ale solului rămase aproape neschimbate din terțiar.

Cu toate astea, femeile din oraș vin de pe pe Pluto.
Ele efectiv plutesc cu tălpici pe dalele de piatră de pe Armenească iar bărbații, disperați de faptul că anvelopele se pot refolosi – ceea ce nu putem spune despre pantofi- au devenit depresați. Mai ales in depresiunile nodice de pe Vasile Axelandri –Kai Drum – asa cum s-ar fi propus să se numeasca strada după reașezarea plăcilor tectonice.

Dupa studii de fezabibilitate de lungă durată, care să asigure integrarea armonioasa a magazinelor second-hand și a caselor de pariuri în sistemul stradal existent, s-a ridicat în sfarsit un Mol și s-au descoperit cariere de piatră care să acopere aproape toate drumurile care duc la spital. Astfel, pacientul nu are nevoie de resuscitare in caz de stop, aceasta se va face mecanic datorita îmbinării si amplasării pietrelor cubice.
Accesul la Mol se face de preferințe cu cizme de gumă galbene după ce meteorologii dau startul la codul roșu de furtuni pe zonele mai sus mentionate.

strada gherla cluj 2019strazi gherla 2019 psd

Read more

De ce am scris totusi prima carte – si-am facut si greseli?

de ce nu am tata( as fi dorit sa scriu cu diacritice articolul acesta, dar nu pot, tehnic)

Nu ti s-a intamplat la un moment dat sa te cuprinda o mare frica: o sa mor. Daca mor?
Pai oricum mori la un moment dat. Nu, nu la momentul datului cu zarul ma gandesc, nici la atacuri de panica.
Ce ramane dupa tine daca mori in cateva zile sau acum, pe loc, dispari de pe harta? Mi s-a intamplat mie. Nu a trecut inca. Eu nu m-am intrebat ce ramane dupa mine, nu mi-a fost frica de moarte pana n-am avut un copil. Stii cum gandeam: ete na, mor, daca mor repede, am vazut eu pe youtube ca nu-ti mai pasa ce-I pe aici, asa ca n-o sa simt dor sau durere. Si daca e un fel de rai sau paradis al constiintei, probabil ca acolo ajung, am facut eu greseli dar sunt o femeie buna, am un suflet bun, iubesc cativa oameni, ma tem de restul si stau departe de ei dar n-ar avea de ce sa ma trimita Sf Petru la Scaraotchi. Si-apoi e bunica acolo, e tata… Poate e ca atunci, dupa operatia cu Caldwell Luc cand mi-au dat ketamina si anestezic la mesare, sa nu crap de durere cu sinusul proaspat debridat.

M-am trezit… moarta. Miroseam sunete, vedeam arome si cand am intins un picior fara sa intentionez s-a alungit pana in sala de vizavi. Nu simteam dor, durere, timp, frica, nu eram eu deloc ci o forma rupta-n mii de bucati, un tablou de Picasso – si Acela spart. E bine sa nu-ti fie dor, am constatat. A mai constatat si echipa ca imi revin, cand am strigat dupa chirurg ca-l iubesc de nu mai pot. I s-a facut mila cred, m-a saltat din sala chiar dansul cu-n infirmier, probabil citea deja interviurile si se temea sa nu fi avut ceva fantezii, sa le pufai in sala de operatie cu ketamina si cu nevasta-sa cu tot, sa-I dea tipa scalpelul invers la next pacient si sa apara-n click. Da io-l iubeam ca mi-a facut bine, nu erotic il iubeam.

M-am indragostit tare, tare de copilul meu. Ideea ca mi se intampla niste lucruri care ma apasa si ma chinuie furtunos, gandul ca gloantele mele o sa treaca prin el ca asa-s oamenii sau ca l-as face de rusine, m-au facut sa percep ca pot inceta sa respir in orice moment. Atunci nu a mai contat ca alti oameni au poveri si mai grele. Pentru ca eu am luptat, nu am mai stat nici in paradisul lui Hani, eu nu as fi renuntat la copilul asta si pentru el chiar fac orice. Intorc si gloantele inapoi cand si daca va fi necesar. Niciodata n-am avut o forta interioara mai mare si-o slabiciune sufleteasca mai intensa daca intelegeti ce vreau sa spun.

Seara inventam povesti. Inca nu-I pot citi Praslea, el vrea Scufita rosie si Aramsamsam.

Read more

Frumusețea unei femei, știu bărbații de-un s-o iei…

Frumusețea unei femei, știu bărbații de-un s-o iei…

peruciFrunzărind zilele astea cronologia și câteva pagini, am dat si de alte păreri, m-am stâlcit de ele că erau colțoase unele. Să nu mă înțelegeți corect sau greșit, eu mi-am dus viața într-o permanentă in-sulă a iubirii așa că știu exact ce vor bărbații.

Ei vor femei adevărate. Nu contrafăcute, ca marfa de pe Ali Baba!

De-aia-și comandă anvelope second de pe okazii, de-aia citesc numai pozele din kamasutra, nu c-ar fi alergat la maraton sau taman ce-au învățat să facă sfoara și-s dornici să probeze. Ei sunt buni și așa, pe jumătate catatonici.
Iar dacă ochelarii ray ban sunt falși, nu-i convingi nici cu țâțele pe afară, argumentul lor e că au dat 57 de euro pe ei la reducere! nu c-au fost fraieriți. Ideea e că nu contează prea mult cum gândesc bărbații, ei cred că e important să fii tu naturală ca hrișca, vie ca hrana nedigerată, rău vegană, ce mai! Dar vaccinată! Nu Chera Duduca reloaded.

Adică ei vor basm și romance dar nu cred în Zâna Zorilor. Oricum ai roti povestea, burta femeii rotunjită de-o sarcină e mai prejos cu mult ca burta bărbatului rotunjită de Ursus. Care-i regele berii, nu oricine.
Bărbații buni vor femei bune, nu nebune. Cu astea din urmă vor doar sex sălbatic și pasional, să simtă că trăiesc pe lumea asta.

Femeia frumoasă și bună și oacheșă ca oița din Miorița, nu trebuie să aibă nici sprâncene false nici balcoane mari dar nici inexistente, nici s-atârne, nici să spânzure.

Dacă-i siliconată, gata, poate exploda lângă tine dimineața, nu se ia-n calcul ca fiind reală, mai reale-s ipotezele emise de Kant la principiile cauzalității . Femeia adevărată (muahahahaha) și bună și care nu te înșală niciodată, e precum consome-ul. Nu prea stoarsă de zeamă dar nici uscată, cu aromă dar nu artificială.

Unghiile femeii

Read more

Eu de ce nu am tată?

Eu de ce nu am tată?

hapi riverwoman carte pentru părințiÎn primele pagini sunt descrise trei etape din viața autoarei. Atât cât să îl ajute pe cititor să vadă posibila realitate – inserată în basm.
Prima etapă e cea a iubirii de la 15-16 ani, atunci când crezi că dragostea e veșnică și mori dacă nu rămâi cu cel iubit.

A doua etapă este o nouă încercare de-a aduce în prim plan o întamplare din viață, una absolut ciudată, reală dar modificată. Căutând pe blog, văd că într-adevăr, prin septembrie 2016 încercam să scriu despre asta dar nu am mers mai departe. O să pun link la final.

A treia etapă este cea a fricii. Copilul mic, mama singură, probleme incredibil de presante, gânduri care nu se opresc nicicum, lupta de-a face față prezentului, femeia care stă cu-n picior în trecut și cu altul în prezent. Și totuși, nu e crăcănată. E încă frumoasă, în pârgul vieții. Se teme. Se teme să nu moară ea sau cei puțini și dragi. Se roagă zilnic să scape cu bine din încercările pe care cu greu le suportă, ca să se poată concentra pe copil și pe muncă.

Ați văzut Al șaptelea pergament? Sau vă amintiți de Rumpelstiltskin din basmul Once upon a time? Tipul ăla care spune: all magic comes with a price!

Read more

Basm pentru părinții care-și cresc singuri copiii

Basm pentru părinții care-și cresc singuri copiii

eu de ce nu am tataCardioloaga se uită la mine și eu la ea. E frumoasa și e slabă, e slabă ca mine, palidă și mă bucur că nu-s singura femeie pe care-o întrebi cu sfială în lift: sunteți bolnavă?
– Ai silicoane? Arată excelent! De ce ai zis că mai fumezi?
– Pentru că nu îmi doresc să mă las chiar acum de fumat. Ador să fumez cate-o țigară seara, când scriu. Fumez în etape. În unele luni da, altele nu. Am și eu vicii. Acum e o etapa în care aș umbla numai afumată dar am copil mic și… Sunt aici pentru că vreau să vă uitați la testele astea. Și la electrocardiograma. Coroborate cu pulsul, vreau să știu daca inima mea rezistă.
Zâmbet. A înțeles, e ocazional și stresul și, auch, am uitat că mai tare pișcă dezinfectantul decât acul.
– Inima e ok. Să vedem analizele și ce-i cu diferența asta mare tensiune-puls.
Mă duc înapoi pe secție dar trag cu ochiul în foaie: tabagism cronic.
What? Dacă mergeam la ginecologie și-mi făcea anamneza, ce dracu scria-n foaie? Dacă ginecologul mi-ar citi și blogul? Dumnezeule mare! Îmi fac copilul de rușine și când clipesc.
Mă sună un amic. Îmi fac copilul de rușine?
– Ăăăă? Aș vrea să fiu copilul tău!
– Adică atât de bătrână mă faci? Mi-ai stricat toată ziua!
– Am crezut că verdictul a făcut asta.
– E vertij și nu mai ești amicul meu azi. Nu mai poate lumea să se plângă cuiva. Ne vedem alatăieri. Scrie-mi pe mail, sunt bolnavă, obosită și poate mor.
– Dar cartea?
– N-am zis că mor acum!

Am tot încercat să scriu. Mie nu mi-e nici ușor dar nici greu, mi-e… nu vreau să vă spun încă tot. E o mâncare grea chiar dacă o scufund în ficțiune. Nu sunt pregătită să vă povestesc cele o mie și una de nopți ale mele. Nu sunt pregătită să vă spun prin ce am trecut în ultimii trei ani. Nu pot vorbi în public și nu se va întâmpla, cel puțin nu curând.

Read more

Ori mor eu dacă mai rămân, ori mori tu. Gelozia

Ori mor eu dacă mai rămân, ori mori tu. Gelozia

paris indicatoareAm trăit o altă viață. Una în care Tudor nu exista. Eram oficial bine. Postam numai poze din hoteluri scumpe, apartamente închiriate prin Casablanca, medine și souk-uri. Poze cu pești, corali, plaja. Plaja la Marea Roșie, plaja în Valencia, plaja în Canare, în Mallorca, plaja și promenade. Eu respirând, mâncând, făcând de toate câte se fac în cuplu. Cu un singur om, mereu. Nu aveam prieteni. Nu aveam ne(voie). Blogul a fost singurul loc pe care îl accesam, îl trăiam singură și prin el transmiteam altora Cealaltă viață din mine. Una nenăscută încă, neștiută. Una mai reală decât toate drumurile de până atunci.
Eu trimițând bani: să-ți faci dinții, să-ți repari acoperișul pe care trebuia să-l repare constructorul, să plătești taxa aia, să-ți iei medicamentele.
Zboruri în Egipt, în Maroc, în Liban, în toată Europa. Lunar, două drumuri la Paris sau măcar unul. 4 ore pe autobandă și gata, cazare la hotel Ibis, preferabil zona La Defense, 2 stații cu metroul pana în Quatre Temps unde-mi plăcea să pierd timp și bani până își întâlneste el partenerii de afaceri.

Două opriri, două cafele, două frangipan nature de la Paul la ieșire din Belgia. Țoc, țoc, poze. Postat unghii și cafele și tălpici pe facebook. Aprins o țigară. Omul de lângă mine mormăie, dar te-ai lăsat. Știi că-mi place să mă mai relaxez la drum lung. Apoi, ca să nu ne enervăm înainte de-a ajunge, ignor, întreb sau fac altceva, intru iar în mol (benzinarie) și-i iau lui ceva ce știu că-i place. Mă ceartă că stric banii aiurea. Mie să-mi cumpăr orice. Însă nu înțelege micile daruri. Sunt doar bani aruncați. Lui să nu-i mai cumpăr nici sandvișuri și nici macarons.

Poate că suntem faliți, îmi zic și îmi văd mai departe de-ale mele.

Read more

Ce aș vrea să mi se (mai) întâmple la 39 de ani?

medalioane superbe din argint maroc(pentru că de câteva luni am un fel de… coșmaruri. Eu nu aveam coșmaruri.)

1. Să mă machieze cineva extraordinar de frumos, arabic touch, să port o rochie neagră remarcabilă, să merg la un bal și toate privirile să se agațe (și) de mine. Să port brățări arăbești, să mă bârfească fetele sau femeile, să se mire bărbații sau să se întrebe cine-i femeia aia. E interesantă!

2. Să găsesc la ușă un buchet minunat de trandafiri galbeni și să nu aflu –de preferință niciodată- cine i-a pus acolo, așa încât să-mi pot alimenta eventuale scenarii.

3. Să fiu invitată la magazinul Mathilde și să probez toate articolele care mi se par absolut uimitoare, să facem poze multe și să mă avânt pe instagram.

4. Să scriu un basm pentru părinții singuri care-și pun întrebarea aia grea… Să afle din basmul meu că există o lume fermecată care le va da fiecare răspuns la momentul potrivit, în funcție de situația fiecăruia. Să-i fac să creadă că orice legendă poate avea un sâmbure de adevăr.

5. Să „am“ o grupă de 4-5 copii cu vârste între 2 și 7 ani, cu care să organizez periodic niște sedințe de joacă (împreună c-o altă mămică). Să vorbim în limba germană. Basic Deutsch. Cuvinte și expresii ușoare, să-i stimulăm. Totuși, 5 copii nu pot stăpâni singură, mă tem și de doi. A stăpâni egal a ne distra constructiv!

6. Aș vrea să găsesc în oraș o cofetărie sau o cafenea spicy, să fie doar savarine proaspete și indiene și cafele care întrec Starbucks-ul cu orice gust, la prețul celor făcute-n casă. Mai mult, vreau să o văd pe doamna care lucrează acolo că zâmbește și-are parte de tot respectul și are timp să-și facă părul dimineața și impresia reală că ESTE importantă pentru ce oferă clienților, că o cafea bună, o cană cu apă sau ceai rece și-o prăjitură fără blaturi din metro, împreună cu-n aer plăcut, fără Glade și parfumuri ieftine ar fi o oază pentru oraș. Deh, un miracol. N-o uit pe cofetăreasa de la complex si cu cât respect i se adresau clienții. Câte zâmbete avea la ea și ce distinsă era! Fără 5000 de prieteni pe FB cred că domnea în mințile multora. Curat sau murdar.

Read more

Cum m-au afectat basmele copilăriei

Cum m-au afectat basmele copilăriei

invelitoare nevasta noua(și totuși voi alege să-mi cresc copilul cu povești, cu zâne, cu spiriduși, eroi, talismane. Și cu Moș Crăciun și poate că voi accepta și ouăle iepurașului. Cele de Paște. De ciocolată. Pe bune.)

Citeam un articol pe BBC. Nu e ceva noutate, lâncezește acolo de ceva vreme, mi-a atras atenția titlul (cum altfel?), mă trimite articolul la The Guardian adică deh, surse care mie-mi inspiră încredere, nu ca-n-ca-n Zâna Zorilor. În articolul respectiv, o doamnă intelectuală, sugerează că basmele trebuie rescrise. Că-s pline de stereoripii și violență și nici măcar nu există așa ceva în lumea reală. Că de fapt basmele și poveștile copilăriei fură hrană pentru ăi săraci și needucați. Exemplu Frații Grimm care erau folcloriști și așa au scris și povestile.
Wikipedia românească. Nu că n-ar fi bună dar când am căutat povestea Gâsca de aur, tot la biografia lu Tăriceanu mă trimitea.

Croitorașul cel viteaz.

Sunt absolut de acord că trebuie rescrisă. Într-o după-amiază, cum stăteam eu în fața blocului pe bancă și mâncam pâine de casă cu unsoare și cu sare, mă strigă tata care taman își parcase Pegasu în farul drept al daciei roșii a lu domnu Gusti. Domnu Gusti era obișnuit, urma uichendu în care mergeau la Felix cei cu numere impare și tot așa, mai scăpa de nevastă-sa că se ascundea-n garaj două zile. Asta dura deja de-o lună jumate. Nu știu care pe care-l plătea. Inspirat ca Flaubert, Gusti striga ceva nevricos crăpând ușor geamul, să fie sigur că au auzit toți vecinii că e grav afectat , apoi se întorcea în dosu perdelei de la parter, vesel ca un mânz.

Read more

Semn ca te am – Ioana Chicet Macoveiciuc

Semn ca te am – Ioana Chicet Macoveiciuc

carte lânga pat si pictura„Pentru mine maternitatea a venit  la pachet cu un cocon în care nu prea a fost  loc și pentru tată…

Nu e vina mea asta, nu? E ceva ce am simțit și am făcut instinctiv…

A fost asta greșit?

A fost nedrept față de el, cu siguranță… „

 

Cartea Ioanei – mie tot Prințesa Urbană îmi place să-i spun- a sosit fără să știu că a mai publicat ceva, intram și ieșeam ca teleghidată pe Facebook și abia dacă mai citeam bloguri. Dădeam un share, puneam un status și eram preocupată relativ de blogul meu și de proiectul meu. Lângă salteaua mea și-a lui Tudor, lângă suzetă – la care puteam renunța după ce a rupt 10  dar nu mai voiam să mă trezesc și la 5 și am preferat comoditatea – lângă apă, langa mormanul de animale de pluș, stau stivuite vreo 6 cărți. De două nu m-am atins de câteva luni și nu pentru că nu sunt interesante. Ba din contră, una e C.S Lewis Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tânăr și m-a prins la prima pagină. Așa și adormeam pe ea. Lângă Tudor.

Au urmat nopți cu Dr Spock, deh, ăla din carte, pentru că mă dau cu capul de nori – de mobilă nu-mi permit- cum să folosim olița, cum să gestionez mârâiala și lacrimile copilului care se ține scai de cracii mei când îi încălzesc ciorba dar și când trebuie să iasă cu A la joacă, mamaaaaa, mamaaa, zici că-l trimit în delegație la vreun minister. Dar nu, e prea destept pentru asta și vrea să vadă dacă lacrimile și strigătele îi pot obține jocul acasă cu A. Însă noi am ales divertismentul așa că nu, cu inima topita, te duci la lucrul tău. Și poc, cand apare A plânsul încetează dacă tonul meu e calm, ferm, ăsta e lucrul tău copile. Să te joci cu copii, să te dai în leagăn, să alergi într-o curte, să vezi cum e într-o familie mare. Ah, bravo, ai început să ceri și să le spui lucrurilor pe nume, exista viață în mame dincolo de mârâială!

 

Pe fondul ăsta am citit-o pe Ioana. Și am scris cele mai sus, specific, cu multe pronume posesive. E copilul meu, sunt stările mele, sunt grijile mele, fricile, neajunsurile, așa am știut că la un moment dat alegi să citești ceea ce te definește într-o perioadă din viață. De câte ori n-ați auzit: parcă e o carte despre mine. Este, vă asigur că e o carte despre cele mai multe dintre noi. Numai întamplările sunt puțin diferite.

Read more

Oamenii care ajung să apeleze la donații, au dreptul la puțină fericire!

Oamenii care ajung să apeleze la donații, au dreptul la puțină fericire!

poze cu pisici draguteCasa lui cutare a ars din temelii.
Pentru o datorie mică, familia Cutărescu e evacuată din casă.
Copilul cunoscutului sau necunoscutului X are nevoie de ajutorul nostru.
Y are o boala incurabilă dar poate fi ținută sub control, însă costurile sunt enorme.

Dragii mei, când nu vreți să participați la ceva caritabil, nu vă pune nimeni cuțitu-n spate. Dar de ce să fii rău cu intenție și să persiști în asta?

Miriam.
Mi-am amintit de Miriam. Nu spun mai multe, știu destui despre cine vorbesc. A murit de cancer acu câteva luni, un an? A luptat mult mult cu cancerul ăla. Nu-mi plăcea deloc de ea – adică, după cum scria o catalogam ca pe o ființă cam agresivă, mereu nemulțumită, parcă nu-și aducea aproape niciodată fericirea la suprafață. Dar o citeam, căci eram capabilă să văd că scrie bine, chiar daca mie nu-mi plac ideile ei și felul în care punea problema.
Și are nevoia femeia de o intervenție într-o altă țară. Îndrăznește să ceară bani. Moooamă, mai știți, voi bloggerii mici mari mijlocii buni si răi (intentionat fara virgule) ce-a fost atunci pe net?

Cei care au donat, au tăcut. Au dat, au zis eventual Doamne ajută, să-ți fie de folos și sperăm să te vindeci.
Și-au apărut cei care n-au dat:
– nesimtita asta la salariul ei ne cere bani?
– răutatea asta care a ucis câinii(??? scrisese părerea ei într-o postare, n-a ucis pe nimeni!), sper să crepe! * exact așa a fost un comentariu
– de ce nu-și vinde casa și să…

Măi, era printre puținii autori de blog cu care nu rezonam deloc si cred că n-am lăsat vreodata un comentariu. Habar n-aveam de boala ei, am aflat tarziu dintr-o postare, până si aia agresiva, precum cancerul. Dar mi-a fost așa silă de acei postaci! Ce te f-e pe tine grija de ce nu-și vinde casa, poate nu vrea să stea într-o cabană cu perfuzia agățată-ntr-un cui, poate vrea să i-o lase lu fiu-so, poate vrea să moară-n casa ei, în patul ei, poate visează să trăiască acolo! Poate speră!
Daca părerea ei despre câini e agresivă, de ce te identifici cu părerea, crezi că dacă tace ea nu mai vin 50 care chiar ucid, schingiuiesc, își biciuiesc animalele și nu scriu? Sau crezi că dacă eu am mintea mea, mă conectez cumva să semnez petiții în care nu cred? (cred totusi că despre castrare era, nu merita asemenea comentarii, în nici un caz)
Plus că era pro PSD cred că de asta n-o plăceam, mereu apăreau postări pro pro pro. Și-mi părea cam înversunata împotriva tuturor bărbaților.

Read more

Am fost soția unui narcisist timp de 17 ani

Am fost soția unui narcisist timp de 17 ani

oglinda spartaBuna, Ioana. Numele meu este Jessica și nu mă deranjează deloc întrebările pe care mi le-ai pus.
În plus față de ceea ce am scris pe forum, sunt bucuroasa de interesul arătat si-ți împartasesc experienta mea, daca nu poti traduce termenii, sigur te vei descurca cu programul spre care-ti trimit link

Cateva lucruri despre mine: mama e ucrainianca, tata e francez dar am trăit toata viața în America. Părinții mei s-au căsătorit în Michigan, acolo unde m-am născut și eu. Nu voi da detalii despre restul familiei, nu au legatura cu subiectul.

La 20 de ani, am ajuns cu o bursă în New Jersey și în câțiva ani eram auditor la Departamentul pentru protectia mediului. Mi-am făcut prieteni, o viață frumoasă și nebună atat cat am vrut iar pe Neal l-am cunoscut pe plajă. Am aflat că e CEO într-o companie foarte importantă din New Jersey și munca noastra era oarecum asemanatoare (tot in domeniul siguranței publice, plaja, environment), pasiunile identice. M-am îndragostit de el de la a doua întalnire.

Nu m-am îndoit nicio clipă că mă iubeste la nebunie și că sunt femeia vieții lui, așa cum îmi spunea zilnic. Nu m-am indoit că sunt total diferită de restul femeilor cu care fusese iar felul în care mă făcea să mă simt era un drog. Nu m-am întrebat niciodata de ce a simtit mereu nevoia să-mi spună cât de diferită sunt eu și să denigreze femeile cu care fusese. Eram prea îndragostita.

Avem 3 copii, doi băieți de 10-15 ani și o fată de 22. Am divortat în urmă cu patru luni și sunt în terapie împreună cu alte persoane care trăiesc sau au trăit alături de un partener sau o parteneră cu narcissistic personality disorder (NPD). Din fericire, jumătate din terapie imi este asigurata de la job pe social suport, altfel nu îmi puteam permite. Răspunsul la întrebarea ta este nu, nu am putut să mă rup de el și nu am vrut să cred că tot trecutul nostru este o minciună. Vrei să-ți spun ceva nostim? Sunt în empaty and grace (??) terapie de grup cu două din victimele lui. Si acum răspunsurile pe scurt:

Soțul meu a fost diagnosticat cu NPD în urmă cu 5 ani când eu am intentat divorț pentru prima data si el a fost de acord să facem terapie.

Dintr-o femeie plină de viață, veselă, respectată, cu o multime de prieteni, am ajuns singură, nesigură, deprimată și mi-am neglijat copiii.

Soțul meu NU poate să se iubească decat pe sine. Imaginea lui despre locul său în lume este total distorsionată. Este fără îndoială cea mai inteligentă persoană pe care o cunosc și a muncit greu ca să ajungă în acel loc. Dar acum știu că nu am fost decat sursa primară de control și că atunci când noile atracții deveneau enervante și se plictisea repede, eu eram mereu acolo.

Sunt în terapie pentru că am implementat în sfarsit de bună voie No Contact – as requested. Am mai încercat de trei ori și de fiecare dată am vrut să cred că mă iubeste, că emoțional vrea să fie mai aproape de mine, că îi pare rău că m-a înșelat (printre altele cu două colege de-ale mele), că sunt cea mai importantă femeie din viața lui și că va face orice să îmi ofere cea mai bună viață.

Read more

Deviația de sept trebuie operată, vertijul ce este? Dar rinita alergică? – l-am întrebat pe Profesorul Dr. Silviu Albu

doctor Silviu Albu meric ORL ClujÎnainte de Paște mai reușesc să-l întâlnesc pe Dr. Silviu Albu. Nu am pus întrebările „tehnice” care mă interesau.

Ce-i cu rinita asta alergică, doar eu cred că majoritatea care-și operează nasul pentru deviație de sept vor de fapt corectarea lui?

Ca niciodată, reușesc să întarzii pentru că mă opresc două nemțoaice care vor la grădina botanică. Adică unul dintre puținele locuri înspre care te pot direcționa în Cluj pentru că am două puncte de reper memorabile: Artis3 și Institutul de onco.

Intru gâfâind la spitalul CFR. Afară, domnul Profesor căra două cutii cât două televizoare – cu materiale – dintr-un transport gen DHL. Să pic pe jos. Obosită oricum, întreb: să vă ajut? Șoferul vorbea la telefon, probabil năștea nevastă-sa, mie mi-ar fi fost cam jenă, da mă rog… . Dacă-mi răspundea da, ajută-mă, și-mi punea 25 de kile-n brațe din cele 50 pe care le-a cărat, mă rostogoleam pân la gheretele de flori din intersecție. În sfarsit. Îmi cer scuze c-am întarziat, nu-i nimic, haide, măcar îi deschid ușile. Mă primește și încearcă să nu pară grăbit deși aflu că doar ieri a venit de la un congres și: văd pacienții, îmi fac vizita și vorbim, bine? Ia loc. Cu 2-3 zile înainte de Paște își face vizita la amiază și cară cutii cu materiale, pe care sigur nu le-a plătit ministerul.

Stau, mă uit după ouă de ciocolată, nu sunt, ies pe coridor. O pacientă cu fața cât un bostan îl îmbrățișează. Râsete și bună dispoziție printre asistente, rezidenți, pacienți.

După ce revine, mă focusez pe întrebările mele, mai ales cea cu rinita sau alergenii, că am venit efectiv plângând și cu nasul (cocoașa e tot acolo) picurând. Doar când am intrat pe o stradă cu mai mulți arbori au început simptomele. Arborii erau pe lateral că strada părea de fapt în degringoladă, cu puzderie de mașini alunecând în jos, nu mai aveau loc dar tot intrau în intersecție, depășind, claxonând, deci ce-mi declanșa oare lacrimile de crocodil?

 

Spuneți-mi ce este rinita asta alergică? Adică nu suntem toți alergici la ceva? Putem fi alergici fără să avem rinită? Pare un bau bau de care suferă cam toată lumea și nimeni nu știe unde se ascunde sau dacă pleacă vreodată.

-Gândește-te la nasul tău ca la un filtru…

– Încă nu sunt complexată domnule Profesor, e destul să știu că nu mai crește.

Read more

Nu e voie să călcați pe iarbă, pe nervi și pe becuri!

Nu e voie să călcați pe iarbă, pe nervi și pe becuri!

coada calului Degeaba zâmbiți șugubăț, orașul meu e în plină dezvoltare! O zicere arabă: poartă de grijă când bagi cămila-n cort că ți-l năruie. Sau calul.

O adevărată oază de liniște rămâne evident Parcul din Armenopolis. Chiar la intrare, lângă biserică, se găsește specia Laetiporus Sulpiureus, un deliciu pentru gurmanzi. Iasca galbenă sau puiu de pădure are gust de broască friptă și cauciuc ars – asta la maturitate. Dacă sunteți cu copilul și-i ies dinții, puteți să vă cățărați și să tăieți câteva c-o forfecuță. Sunt gratis și reduc riscul de infarct miocardic pentru când veți trece pe lângă miezul oazei de liniște.

Sperietoarea de copii și nesimțirea ciorilor

Vine într-o după masă mama acasă, lac de sudoare și cu Gazelu urland. Că ea era să intre-n șoc și copilul n-a mai vrut să se dea jos din căruț din cauză de mitraliere. Care sperie ciorile în parcul mare. Bine, ia s-o văd și pe asta, cum adică v-ați panicat voi c-ați văzut o sperietoare de ciori, da-i primul personaj care face legea în oraș? Uite, o avem și noi acasă pe Leah. Nu, că aia nu-i ca Leah, că face mai urat ca Scaraoțchi și ciorile fac pișulică pe ea.

Neavand timp să googălesc dacă ciorile chiar fac și pișulică, mi-am luat Gazelu și m-am prezentat lângă superbul lac natural pe care vi-l prezint mai jos.

ciuperci de copac

Liniște. Doi copilași mai mari chirăie: ia s-o vedem și pe doamna asta cum face.

Read more