Pandemia de Covid in luna octombrie și orașul trist

Termenul „pandemie” poate fi tare agasant.

Respectand pe cât posibil toate măsurile de siguranță, fiecare drum pe care-l fac, fiecare om pe care-l întalnesc, trezește adesea temere.

Mă tot gândesc că în tot răul, e si ceva bun. Incă nu știu ce, dar aflu eu până la urmă.

De la gară, artera esențială a orașului se întinde, usor fragmentată, până la drumul principal. Ca să ajung la hipermarketul de unde-mi fac principalele cumpărături, trec prin părculetul din centru, unde tronează celebra Catedrala Armenească. E aproape ora 18 si sunt foarte puțini oameni în urbe. Cel mai des, ii pot număra pe degetele de la o mână, în afară de luni si vineri, când vin sătenii la piață sau orășenii care s-au mutat de aici, să-și mai rezolve din hârțogărie.  

Aici, fiecare „cunoaste” pe fiecare. Nu îmi dau seama în câte cerculețe personale sunt împărțiți. Frica e ca un linghișpir vechi si faptul că vine iarna, si unii au realizat prea brusc că avem un oraș dărăburit, nu ne ajută.

Pe stradă, sunt tineri fără mască, braț la braț sau care se cotesc si glumesc destul de obscen pe seama fetelor ce-i însoțesc  si tineri cu măști, pe unii abia că-i remarci.

Seniorii au început si ei să poarte măștile din bumbăcel albastru. Urbea a intrat iar pe un scenariu incomod colorat si nervii sunt întinși precum elasticul din spatele urechilor. Un nene mai in vârstă mă salută si nu-l recunosc initial. Țanțoș, cu mâinile la spate  si cu părul în codiță, l-am mai văzut de câteva ori si mereu era așa – cu masca sub nas, ca un guleras pentru bărbie, cu mustățile intrându-i ușor înspre colturile buzelor lăsate-n jos.

Grăbesc pasul prin părculet, fac 17 minute dus până la magazin dar vin mai greoi cu 5-7 kilograme. Sindromul aprovizionării inutile l-am avut și înainte de pandemie. Mă duc după lapte, carne, legume si vin cu borcanul cu sfecla rosie, morcovi, 2-3 caiete, ciocolata si fructe si măcar un preparat semicongelat. De câteva zile folosesc taxiul numai dacă e musai. Ultima dată, șoferul m-a dat afară din mașină si mi-a adresat niște vorbe grosolane. Îi răspunsesem la intrebare: că sunt categoric de partea PNL. Mi-a fost ciudă c-apucasem să-i plătesc. Considerând că am lăsat atatia bani la taxi de când m-am mutat, nu m-am așteptat să se întample asta, aici toti se cunosc intre ei. Oamenii promit că rezolvă problema, acolo la ei, intre ei. Oamenii nu se țin de cuvânt căci aici nu sunt locuri de muncă plătite cum li s-ar potrivi unora si oricine vrea să vină, e bine primit. Un client in plus sau in minus, ei si? Si mascarada continuă așa pentru că toți tac.

Demnitatea e totuna cu pasivitatea si dacă te bați de ceva jignitor, nu treci mai departe de: lasă, așa e el, nu-l băga în seamă. Cum lumea mea e mică și cozy, scot imediat tot ce vine spre mine ca interferență.

Intru-n hipermarket si întind palma, cu artera radială spre scanner. Ar trebui să-mi dea 36 cu 6 in zilele astea. Da-mi dă mereu 36 cu 2. E bine si așa, am mai fost si-n locații în care eram deja  o relicvă degerată. Pe alături trece un tânăr mai înăltuț, cu-n costum de blugi, probabil neprobat înainte. Mă fixează iscoditor cu privirea, initial acea privire lipsită de sens de care te lovesti aici, apoi ochii i se ingustează, sprancenele se apropie si probabil gura se strange sub mască. Furie. Nu-l cunosc. Îmi place să citesc chipuri de când cu masca asta. Cu colțul ochiului, percep că întoarce capul după mine ca să se asigure cumva, în pompoasa inflamare, că l-am observat. Eventual să mă uit si eu si să decojesc ochii cu superioritate. Dar nu mai fac demult jocuri de-astea cu oamenii. Probabil e legat de vot. Eh, fiecare cu treaba lui, eu deja sunt la casa, îmi trasez singură produsele, apoi reiau traseul si deja se lasă seara.

Trec pe langa spital si troita la care se aseaza, de cateva ori pe an vreo 3-4 manifestanți anti avort. Plictisiti, si-au sprijinit plăcuțele de lanțul în zig zag, cu piloni metalici de pe vremea lui Ceausescu, gard care desparte trotuarul de artera principala. E una dintre puținele strazi centrale pe care nu găsesti masini parcate cu botu până-n zidul clădirilor. Nu mă abordează nimeni, așa că-mi las ochii-n jos, sunt zone în care trebuie să mai feresc crăpăturile sau spărturile mici de drum, umplute cu noroi si mizerii mici aruncate (scăpate) ca o hartă a nepăsării. Altfel, mă împiedic. Plăsoiul, rucsacul si sinusurile in vreme de octombrie, nu-mi oferă un echilibru tare bun.

Întâlnesc un singur cunoscut, ne salutăm si-ntre pașii neopriți mă întreabă dacă plâng. Nu, zic, sunt alergică. Eu cumpăr jumate stocul de servetele in lunile astea. Nu știu ce mai apare după ambrozie, ochii-mi sunt mai mereu în lacrimi. Nasul îmi curge în spațiul deschis sau la schimbări de temperatura (afara, in incintă), într-un buzunar stă masca, in altele 3 batiste.

La trecerea de pietoni astept. Nu e semafor, e doar o domnisoara care a iesit să-si cumpere ceva de la chioșc și a parcat acolo. Urmează o intersecție. Șoferii disperati din spate claxonează, lovesc in volan, probabil înjură, dacă ar putea, ar toca-o pe duduie din priviri. E ocazia lor să amintească c-aici nu se greșește și că femeile-s niște accidente la volan.  Aha, de-aia nu sunt oameni pe-afară, că-s toti în mașini. E interesant fenomenul în orașul pe care-l @faci de la un capăt în altul, lejer 25 de minute. Prin centru nu ai ce traversa dintr-o parte in alta mai mult de 7 minute.

Read more

La grădinița in vremea pandemiei de Covid?

*blogul hapi.ro nu este un jurnal realist si nici un fel de editorial online. Orice articol, exceptandu-le pe cele in care am scris clar despre experientele din Justitie, este absolut subiectiv si nu reflectă neapărat realitatea. Că între timp am devenit mare filosoafă si mi-am dat seama că realitatea mea nu e neapărat si realitatea altora.

Nu că mi-aș fi imaginat eu că normalitatea e ceva pentru care Universul m-a lăsat să mă veștejesc pe pământ, dar am zis că-i ofer copilului tot ce pot pentru un start binecuvântat, oriunde mă voi afla.

Marele start- grădinița. Dacă până acum ocoleam 3 blocuri ca să nu vedem oameni mari, adulți adică, acum, dacă-i vedem fără mască, trebuie să ne si ascundem.

Normalitatea-ti merge pan-acolo când, de după draperii cu perdele vechi de Muscel, te priveste cineva cum te ascunzi, ditamai arătarea de 2 metri. Tinand trotineta-ntr-o mana, rucsacul in ailalta si eventual o banană de la gradi. Si te maimuțărești in amiaza mare de după-o masină: te văăăăăd, hai că nu-i nimeni!

Când ne-am dus prima zi la gradinita, jale mare din partea altora. Plânsete, suspine, stat pe langa geamuri. Eu l-am imbratisat in parc. Regulile sunt clare si n-aveam nici un chef să mai stresez copilul sau să mă duc eu plangand la lucru, că oricum așa ajung, fiind alergica la ambrozie.

Te duci, te vezi cu alti copii, mancati, doamnele educatoare au mască, vă jucati, va trebui să stai pe un scăunel (nu stiu cum de nu mi l-au trimis cu Cargus la serviciu, că la noi in casă, nu stă nimeni pe scaun, scaunul e altă treabă… ) vin eu să te iau dupa masa de pranz.

– Bine, deci dupa ce mananc de doua ori vii să mă iei…

– Cam asa ceva. Inainte să doarmă ceilalți.

– Bine.

– Esti stresat puțin?

– Da.

Mă opresc in parc in fata tricicletei prea mică deja pentru el, bună pentru alti copilasi de 4-5 ani. Dar cum nu șofez, nu vreau să-l alerg dimineața pe jos la grădi.

– Si eu sunt putin stresata. Ai incredere in mine, noi doi de descurcăm!

– Am!

Read more

Am ales pentru orașul meu – si cei mai mulți oameni au simțit ca mine!

Cand m-am intors in orașul natal, a fost diferit pentru că nivelul de trai, lipsa oportunitatilor si-au spus mult cuvantul. Oameni mai nervosi (ca oriunde am trait pana atunci si Slava Cerului, nu in putine locuri am fost!!), tristi, agitati, îngândurati si apatici.

Biblioteca era inchisa, cinematograful nu functiona, nu exista decat un local sau doua care sa dea tonul si asta numai in weekend, nu stiu de vreun cerc de cultura sau alte activitati si pentru copii si pentru parinti care să fi fost organizate… nu aveai unde sa mergi cu copii – abia apoi s-au deschis 2 locuri de joaca, sarbatorile de iarna ce-au mai colorat atmosfera. A mai aparut ceva contra cost pentru copiii mai mari, oricum, nu inot, nu sport – eu cred ca de la 3 ani ar trebui sa se incurajeze practicarea unui sport, macar ocazional. Contra cost, bine da e peste tot asa, o fi, insa aici sunt copii care nu-si permit integral mersul la scoala (care e gratis utopic) darmite excursii si event-uri platite.

Aici ma gandesc ca intervine candva, cumva admin publica si gaseste solutii cu actorii locali, cu sportivi-instructori, dans, etc. Sigur daca este curaj si dorința sa se ceară, în timp, pana acum n-a fost nimic de acest gen. Ai bani, iti duci copilul la inot in orasul apropiat, nu ai nu-l duci si punct.

În vizitele scurte, oamenii interactioneaza politicos, pleci, apoi vorbesc despre tine, tu nu stii, nu afli, nu te doare, tu nu esti parte din orasul mic si trist.

Cam repede, am invatat si eu să mă tem, desi venisem cu un entuziasm pregatit. Frica te face irațional, urâcios la cea mai mică provocare, frica trezeste justitiarul din tine, că ai impresia ca oricand ti se poate intampla ceva. Si cand esti femeie si capul familiei, cand tu decizi totul si sunt oameni care iti transmit amenințări e absolut teribil.

Read more

Suparat la mine ungurele daca i-am spus ca nu votez ungure primar, că așa simt EU

Ungurele superat degeaba, ca eu nu am spus la el ca  baga Ardealu in straiţă si fuge cu el Jajj istenem!  Cand am vazut pe plianţi puzderie de ungure care vrea sa fie primar si să primeasca delegatii  din alte ţari, m-am mirat la ei, da nu m-am mirat la toate ungurele din oras, asta nu au inteles nici unii romani, nici unii ungurasi!

Voi nu stiti cat iubesc eu ungurele petru gulas, da nu ca Primar in oras, iubesc musulmanu occidental pentru vorba dulce, da nu ca Soț în casă! Pai n-o să iubesc pe cine-mi zic alții!

Am intrebat fata in fata omu din pliant: Beszélsz romaneste bine? că mie mi se pare ca aveţ un pic de problema si de aia eu v-aș pune vice-orice da nu Primar. Si el suparat foarte tare că eu sunt Beteg, ca el câștigă că e tânăr si că știe el de unde începe vârste batrane si aia nu castiga, numa tinerele cu evaziune! Cu viziune, mai gresesc si eu limba romana dar eu nu candidez!  Pai poate ca eu oi fi putin gerontofila, am spus, Beteg tu, lase-mă-npace, votez cu cine vreau!

 Apoi spus purtatoru de vânt la mine, o tanti emigrantă  ca in Scufițe Rosie (ca si ea ba la bunica ba la mamica, ba la lup) , mi-a spus Szeretnék panaszt tenni!!!

 Alt ungure din oras spus la mine pisi ízű! Si penala! El nu gandit in romaneste cum simte la mine inimile ca bate mai repede ca masina de cusut, ca si eu enervat, Istenem!  

Si tot ei, vreo 10 acolo, suparat pe mine dupa ce stricat relatia cu colectivitatea in care prosper ca mușchiuletu de frasin? E muced, e umezeală, e bacovian, stradă cu stradă!

Altu a strigat pe un grup de croșetat: sor, sor de 3 ori. Daca striga arabu meu, stiam clar ca vrea sa divorteze ca si la ei, poti divorta fara sa te măriti-insori. Eu sunt pasionata de toate culturile.

Read more

Provincie, orasul meu de langa Cluj – 2020

Poate, dacă reusesti cititorule să te muti un pic in unghiul meu, ai sa vezi ca nu e chiar atat de usor sa supravietuiesti 2 ani intensității parșive de natura psihologică pe care, nu-i așa, te poate expune viața.

Ba mai mult decât atât, ca să nu fac notă discordantă si mai mult nu mi-a trecut prin minte ca vreau sa contabilizez sau să observ tot ce exista-n colectivitate – știrbit. Si totusi făceam poze. Fără să mă gandesc că vreau să le expun undeva, cândva. Oamenii puțini. Tristi. Copii erau si erau si seniori. Tineri cu bun simt și tineri care parcă isi notaseră că trebuie să-si pomeneasca organele sexuale oricand si oriunde ca nu cumva ele să dispară. În naivitatea si ruperea mea de lume, nici pe Agamiță Dandanache nu-l mai băgam in seamă.

Trebuia să funcționez optim. dacă nu iesi cu masina, daca nu te lipesti de cineva doar ca să obtii beneficii si să te plimbi de ici colo, daca nu poti merge la sală, sunt putine modalitatile in care iti mai gasesti aceasta energie.

Va las aici pozele *asa arata strada proaspat finalizata cu piatra cubica, str Armeneasca

Read more

Ce inseamna pentru mine intoarcerea in orasul natal si asumarea faptului ca sunt diferita

Ha ha, in primul rînd se feresc oamenii de tine ca de râie in prima faza, apoi esti analizata si ostracizata ca femeie.

Am revenit în orașul natal dupa aproape 10 ani. Eram chiar fericita, veneam cu copilul, deja trecuse un an de cand locuiam cu mama la Cluj – unde si lucram – iar acum aveam ocazia sa nu mai platesc chirie si sa nu fiu toata ziua pe drumuri. Diferența fata de momentele trecatoare în care aterizam pe acasa din țări străine, 2-3 zile si mutatul complet a fost un fel de purgatoriu.

In Germania si-n restul tarilor europene in care calatorisem, nu am muncit ca altii, am fost oarecum privilegiata asa ca am invatat regulile, respectul, bunul mers al societatii, am participat la evenimente, am trait in medii culturale, am fost in țări sărace cu oameni fericiti, am mancat laolalta cu oamenii privilegiati dar si cu cei săraci lipiti pamantului. Am stat in resorturi de lux dar am calatorit si-n autobuse pline de oameni nespălati si urat mirositoare, am dormit si in conditii mai proaste dar am trait din plin si viata de familie in casa frumoasa si mereu plină –familie, asta au fost ei pentru mine- în NordrheinWestfallen.

Veneam aici si eram primita cu entuziasm, părea că am prieteni, rude, cunostinte, insa ce-mi amintesc acum e că întotdeauna mă asteptau mama si bunica.

Cand m-am mutat definitiv (cat o vrea Dumnezeu), lucrurile au început să se schimbe si incet, impactul emotional dintre mine, oraș si oameni s-a făcut simțit. Desi venisem ca un pustnic alungat, copilul mă făcea atat de fericita incat a completat perfect disparitia din peisaj a oricarui alt personaj. Eram – suntem – eu, el si mama. Nu am simtit nici un fel de singuratate. Insa incet, rautatea unora, nemultumirea personala față de egoul lor mare, faptul că eu respingeam sau nu participam la vocatiile multimii, toate s-a indreptat inspre mine.

Read more

Gradinita in vremea coronavirusului – eu merg, voi?

Am fost la ședință. Prima mea ședință, cu părinții dacă  n-o pun si aia de la țară, de acu 15 ani, când s-a strans în Vale tot satu că s-a dușmănit părintele vechi cu Părintele nou pentru data la care se preia Casa Domnului. Preastresatul țârcovnic era la mijloc, că nu știa cine câstiga.

Îmi amintesc c-atunci, popa cel vechi si roșu-n obraji ca un măr Ionatan, ținea o predică despre răbdarea lui Iov. Popa cel nou, Ion, a înțeles că-i spune lui că-i plin de bube, de acnee si prea tinerel (studiase si filosofia) si e cazul să mai aștepte până va sluji. Cântărețul, care nu știa a cui tămâine o s-o aprindă de săptămâna viitoare, se tot întorcea cu spatele si se uita la sfanta biserica, făcand 2-3 pasi.

De fapt trăgea săracu din flaconu lui de pălincă, să-l țână curaju.

Până la urmă, au slujit o vreme amandoi, că unu avea pilă la primar, de-a crescut in sat si taxa pe mort, bașca, li s-a asfaltat și drumul, deci n-a iesit nime-n pierdere. Si a avut si cătunul ce povesti despre fețele bisericești si cum se luaseră ei la treipăzește după Liturghie.

Dar la sedința asta nu a fost așa, nuuu, regulile sunt care?, pardon – clare.

Dacă pentru o sedință de partid ar trebui să-ți pui cămașa curată, la cele de mămicuțe, puteti merge cu pete. Ghidușia asta te face să pari mai serioasă, implicată și isteață. După ce primele doamne  s-au prezentat, a venit rândul nostru să ne descriem, intr-un cuvânt, odraslele. Ne-a luat așa pe toate c-o muțenie de parcă inventam arta filmului mut. Ca să tai panglica, am zis c-al meu e hiperactiv. Adică absolut grozav pentru el, ganz normal pentru Deutschland, nici n-apucă să plece, că deja are de-unde veni. Aglutizant pentru mine,  mi s-ar lipi si vodka de globule in toiu iernii dac-am avea unde iesi la un târg de Craciun. Și cu cine!

Read more

Cea mai tare experienta la stomatolog – provincie, Gherla, dr Camelia Lazăr (partea a doua)

Sunt două motive care-i țin pe majoritatea pacientilor departe de medicul stomatolog:

Ambele egale ca importanță, eu tind să cred ca primează factorul Durere desi pare invers:

– teama de durere teribilăăă. V-am povestit si-n prima postare cum ni se scotea nervul pe viu in școala generala, ca sa aflăm dupa cativa ani – daca ne tineau atat- ca dintii din spate trebuie eventual scosi ca nu se mai pot salva. Se puteau, dar atunci nu aveau ce au astazi nici ca dotare si nici la nivel de cunostinte, pregatire!

– lipsa banilor. E adevarat ca nu poti sa-ti faci un implant dentar, manopera, CT, sau coronite cu un salariu de 3500 lei lunar in casa. Insa daca treci peste teama de durere, care e nejustificata astazi, du-te la stomatolog din timp, o carie mai mica sau mai mare, chiar si cu cateva interventii nu te va bloca financiar! Și nici un detartraj sau chiar si un aparat de indreptat dintii, platit in rate.

Problemele mele dentare si implicit – sinusale in ultimii ani

– am inceput cu îndreptarea caninilor, la 28 de ani.

Read more

Cea mai tare experiență la stomatologie! (1)

Ne-am uitat la filme cu medici chirurgi ca la serialele cu zei. În viata reală nu ne prea plac pentru că, ce stiu ei, vorb-aia, te duci la chirurg, te taie. Internistul, cardiologul, alte specializari te pun să-ți faci investigatii cu zecile si tot îți gasesc ceva. Psihiatrul nu e medic că tratează oameni care s-au defectat. Noi toti suntem niște zombie functionali în viața de zi cu zi, nu ne trebuie psihiatru.

Iar stomatologul… hm, parca nici nu ar fi medic. Pe langa faptul c-avem trauma comunismului cand te punea pe scaun si asistenta te ținea de umeri, mama-ta plangea iar doctorita @cea mai buna iti scotea nervul pe viu – ne gandim că lor le e cel mai ușor si că câstiga asa simplu o gramada de bani. Fără a face medicină pe bune. Chiar așa să fie? Tot ce am scris mai sus bălteste de prejudecatile pe care societatea le are.

Buna. Ma uit atenta la tânăra inaltuță, cam cât mine si-o recunosc după codița blondă, stransă sub costumul de cosmonaut.

Îmi face semn să-mi pun sosetutele speciale si-mi spune ca mai stam doua minute să se sterilizeze camera. Cand cineva zâmbeste, zambetul se aude, stiati? Masca nu ascunde zâmbetul. Cumva, ma fastacesc si ajung la ghiseu sa-i spun ca interventia asta o pot plati doar la salariu. Că luna asta a fost mai neprevazuta din punct de vedere financiar si n-am gestionat bi… Mă oprește, probabil stie ca in orasul ăsta majoritatea nu are bani, dar eu la dinți nu mai fac rabat niciodată. Nu costul e problema, ci doar un moment prin care mai trec. Cică unii sunt predispusi la boli in functie de zodie. Nu stiu in ce Functie oi fi eu predispusă dar probleme cu dinții si sinusurile am avut ani de zile. Pana l-am gasit pe cel mai bun chirurg maxilo (nu exagerez daca spun ca din Transilvania!) care m-a redirectionat la nevoie.

Read more

Fantoma din Gherla cauta o creșa

Cum e viata noastra aici? Asa e. Si intentionez să fac tot ce pot să ne fie mai bine. In stilul meu si fără lucruri care i ar răni pe altii sau pe mine, dar dârză ca Ioana D Arc. Ok, fără Arc…

La început, am fost o apariție oarecum ieșită din comun. Ca o nalucă, nu stii sigur c-ai văzut-o, c-a mai fost pe-aici, că e mai înaltă, mai slabă mai în vârstă. Plimbam un prunc mic si vorbeam mereu cu el. Iarna, vara, eu făceam orice să râdă cel mic. Eram mai mereu, doar noi doi. Noi doi si-atat.

In parc, pe cand pensionari simpatici, mixati cu pensionari alcoolici si vulgari jucau cărți ori stăteau la un taifas, eu băteam nuci si chemam veverite.

La sfarsitul toamnei cand nucile mai rămaneau in parcul vechi, doar pe cativa pomisori mai subtirei așa, cine dădea cate un șut la trunchi, cât să se miște oțâră? Eu. Si Nucul ne dădea mereu 4-6 nuci proaspete, de stăteam apoi pe bancă si le desfăceam.

Eu băteam din palme când vedeam o cioară cu nuca-n cioc, exact cand zburătoarea o așeza s-o ingroape sau s-o spargă. Hâțțțț. Si nu mai apuca sa ia nuca iar copilul meu râdea râdea, cand vedea c-am mai pacalit o cioară si mai avem o nucă.

Mi se părea că oamenii se plimbă ca  împăiați si absolut toti, trag cu coada ochiului la ceilalti. Eu eram in alte sfere. De asta, pe majoritatea nu-i salut nici acum pentru ca nu sunt atentă la oameni. Nu-i caut cu privirea, mereu mă grăbesc.

Eram la stadiul de aia care-a trăit cu bătrânul ăla care-a lăsat-o si acuma ea are un copil si n-o fi avut unde merge, săraca, da e drăgut copilul si ea pare așa, zurlie (apropo, Doamne Doamne, multumesc pentru că sunt cum sunt!!)

Read more

Darul trebuie să circule: ca binecuvântarea, iubirea – toate vin inapoi

Toate vin inapoi…

Si furia. Frica. Groaza. Nesiguranța. Amenințarea. Nedreptatea.

Gandeste-te ca un apropiat iti povesteste o intamplare teribila cu efect asupra lui. Intamplarea a trecut, dar omul nu poate trece peste frică si umilință. Cand ti le povesteste, nu te simti bine, preiei si tu bagajul lui. Cand povestesti altuia, sub orice nuanta, nu te simti bine: daca nu placeai persoana e o bucurie de raul altuia, una care insă, te macina. Daca o placeai, povestind, reintri in starea neplăcuta  de angoasă.

La fel cand vorbesti de rău pe cineva.

Trecand peste banalele rautati si ironii specifice tuturor oamenilor, cand sistematic râzi de cineva si-l reduci la ceva inferior ție, chiar daca numai în mintea ta, sentimentul de dusmanie este @ciuda sau invidie sau teama ca acel om iti poate lua ceva.

– suntem invidiosi si avem ganduri neplăcute de obicei, fata de cei dinspre care ne simtim amenințati. Ori ni se pare ca are o familie mai reusita ca a noastra, ori ca sta mai bine fizic, sau pur si simplu ocupa o functie mai buna si castiga mai bine. Iar noi credem, evident ca si noua ni se cuvin acestea. Atunci, neavand cum sa raneasca, omul vorbeste de rău si foloseste exact opusul a ceea ce pare a fi bun in viata altuia. Ii spune unui tip inteligent care-a facut o greseala in scris că e nepregătit, unei femei frumoase că s-a culcat cu diversi si astfel, poate fi redusa la un obiect, cautandu-si in acelasi timp “suspensori” – oameni care să-i bifeze si ei afirmatiile macar cu un hohot de ras.

Lasă răul să treacă pe langa tine iar dacă tu esti in echilibru spiritual, intotdeauna exista o cale si tot ce trebuie să faci, e să aștepti. Să intuiesti. Să crezi dar mai ales să te bucuri de ce ai tu bun!

Am fost la Cluj si l-am comparat cu Gherla…

Nu vă spun ce cătrănită am fost. Am avut timp să merg acolo în părculet, am văzut ca poti oriunde să stai jos, că e totul intretinut, ca oamenii par mai detasati in weekend, că poti face multe cu bani putini sau cu aceiasi pe care-i cheltui aici.

Read more

La stomatologie în vreme de pandemie

A venit o vreme, ca-n apocalipsă, o vreme-n care, era o plagă să te duci la medic, la spital – era mai infricosatoare decat leziunea de care sufereai sau boala pe care-o aveai. Vremea in care a apărut SARS-CoV-2, s-a declanșat o pandemie, iar lumea s-a împărțit in două, făcând exact ceea ce nu trebuie făcut in vreme de cataclisme, pandemii, război. Au uitat că mai era si altă cale. Cea de mijloc. Insă nimeni nu-si asuma implementarea ei pentru că, Sars Cov 2 coincidea cu multe alte probleme de pe planeta asta… război in Siria, amenințări din partea lui Erdogan cu rolul lui strategic in politica mondiala, slăbiciunea Romaniei in EU, Putin tacut si incontrolabil, Trump repezit si obsedat de putere si de altele, oameni care mor prin Africi fără să fie băgati in seamă de cineva. Din două tabere, cum am fost adesea, am devenit 222 de tabere. Mai urmează să ne împărțim in districte ca-n Hunger Games.

Să fie clar, eu nu sunt gaița zeflemitoare…

Nu am atata curaj, mi l-a retezat chiar statul roman, printr-o decizie neconstitutională.Care nu e inca definitiva dar Partidul va avea grijă să fie. Așa că-mi văd de ale mele (cand i-as putea ajuta mult si pe altii!)

Stiam că există si el pe lume dar nu (mai) voiam să am a face cu el.

A apărut ca un fulger care mă îngheța un moment – în urmă cu cateva săptămâni. E acolo! Ok, lasă-l în lumea lui, n-ai nicio șansă în orașul ăsta mic să întâlnești pe cineva care… Iar tu esti puternică! Te pui seara, când îți termini treaba langa copil si esti bine!

Dar începe să te doară vag, durerea aia despre care nu stii de unde vine, doar banuiesti. Parcă-i peste tot. Te uiti la copil si trece. Totuși, suferința e acolo de dimineață, poate trebuia să descarci cumva si programul ăla, synctuition, că cică, meditatia aia pe-o anumită frecvență, te tocmește la cap?

Până la urmă cât poate durea… o durere? Până mori sau își pierde din intensitate. Pe vreme de Covid, nu e momentul să faci schimbări în viața ta, să te duci să-l cauti, nici să te caute el. Ia uite, ăstia mai restrang relaxarea. ca pe vremuri, cu elasticu ăla din chiloti și din sosete, nu te duceai atunci la Panty că dacă te îngrășai sau slăbeai ziceai: mama, strâmtează-mi putin elasticu la chiloti că mi-s largi…

Am suferit în taină, c-așa-mi place mie

Mi-amintesc de o tanti care s-a prezentat la chefi la cutite si-a zis că ea are ocupația de Stăpână. Făcuse acolo o mămăligă sau ceva si, după cum s-a cam prins juma cetățeanu, nu sarea și piperu dau gust mâncării ci povestea din spatele ălor două mâini.

Mă gândesc să mă duc și eu, fac un gris cu lapte – pun dulceață de mure pe deasupra, că-mi aduce o colegă, si spun că-s Sadică în viața de zi cu zi. Chiar dacă e muncă de birou uneori. Și că, tot uneori, în timpul liber, mai dau și cu biciul. Ulterior, de când era să-mi pună cătusele ca la Alexandra Stan in Mr Saxobeat, m-am gandit eu așa, că e ok să fiu doar Sadică c-o viață avem. Aici si-acum, adică, nu în eternitate.

Să-mi dai un telefon din când în cand…

Read more

Multumesc – va simt alaturi si va raspund cu drag, iaca, pe hapiriverwoman@…

  • nu am mai intrat de cateva luni
  • nu mi-am monetizat blogul pentru ca inca ma aflu intr-o etapa a vietii, una de incercare, in care trebuie sa ma concentrez pe sanatatea, integritatea mea si a familiei
  • am ramas uimita cand v-am vazut mesajele, nu mi-a venit sa cred ca si voi, altii, nu numai ca v-ati destainuit dar mi-ati cerut un sfat si vi s-a parut important ce cred despre ce mi s-a intamplat sau cum am reusit sa trec peste. sau daca am trecut
  • am raspuns si la doua oferte de colaborare (vechi :P). Chiar m-am simtit flatata. Oaw, de cand n-am mai facut asta! Pot fi vechea Hapi naiva si funny si copilaroasa? Pot.
  • scriti-mi direct pe pagina de Fb Hapi. Riverwoman, pe privat si daca pot ajuta, va indrum cu drag, din experientele mele.

Nu am raspuns la toate mesajele, mai sugerez asa:

  • nu vă lasati inraiti de evenimentele prin care vă va trece Viata în ciclurile ei (pe unii la 5 ani, altii la 10, altii la 8, schimbari, tragedii, relatii care va vor marca, probleme financiare) Toti, oricat de sclipiciosi am părea in pozele de pe FB, ajungem la podea într-o zi. Dacă te vei lupta cu scândurile, te vei alege doar cu mainile rănite si sufletul amar. Uită-te-n jur. Cere ajutor. Asteapta sa treaca puțin durerea si întreabă-te care e lectia pentru tine.
  • nu iti bate tu capul de ce spun altii si cum par altii si ce au altii. Nu uita sa multumesti pentru ce ai astazi. Te-ai mira daca o superputere te-ar asigura ca lucrurile sunt exact asa cum trebuie să fie?
  • Cea mai inutila intrebare este: de ce mi s-a intamplat mie asta. Si cea mai fără de rost afirmatie: dar nu este corect.
  • Resetează-te si uită răul. Nu duce durerea cu tine, du învățătura, ca să nu mai repeti acea durere. Fă bine când poti. Fără să aștepti ceva. Totul se intoarce la tine, numai că sub altă formă!
  • Da, in relatii si necazuri pierzi bucati din Ființa ta. Daca nu iti dai seama care sunt si nu gasesti o sursa de energie benigna (Dumnezeu, legile karmice, practicarea unor exercitii spirituale) vei sări fix in aceleasi tipare, cu oameni asemanatori celor care te-au facut sa suferi.
  • Nu exista singuratate pentru mine. Cea mai dureroasă experienta ar fi să stau in preajma unui om care mă aude vorbind, dar nu întelege, pentru că e o diferență intre a auzi si a asculta Omul. Si nu mă refer – să facem un conspect din Jules Verne
  • Nu, nu mi-am permis nici eu să merg la psiholog. Acum nu m-aș duce pentru ca, silita de imprejurari, am gasit calea de acces spre mine.
  • Da, un prieten poate functiona exact ca un psiholog, numai ca trebuie sa fii atent, oamenii se feresc instinctiv de cei care se plang mereu ca au necazuri. Așa că acceptă @necazul, nu da vina pe altii oricat de evident ar fi că-i si a lor si intelege că Viata nu a creat o situatie teribilă cu dedicatie pentru tine.
  • nu intra intr-o rutina. Te trezesti la aceeasi ora, faci aceleasi lucruri, zi de zi, anotimp cu anotimp, traseul tau e previzibil, programul tau de existanta l-ai stocat ideal in mintea ta. Nu te-ai intrebat atunci de ce nu scapi niciodata de o anumită Frică?
  • si nu uita ca 90% dintre lucrurile pesimiste si neplăcute, rusinoase si teribile, la care te duce creierul tau, cand doreste el, nu vor avea loc, probabil, niciodata.

zambeste zilnic. Citeste des! Creierul tau va invata un programel nou. Sau mii de programe.