Și s-au luat de pe facebook

loveGeanina era înăltuță medie și oacheșă, macră și energică precum un exponat de la Human Body. Nici nuca de vită pe care-o pregăteste mama la dry cooker nu-i mușchi adevărat pe langă Ginny -cum îi spunem noi- la 68 de ani. Cum ne întîlnisem noi în alt oraș și nu ne-am mai văzut de când eram eu pe acadele și ea pe xanax ( acu se schimbaseră lucrurile) o întreb cum se menține într-o cantitate așa redusă la înălțimea ei. Că eu sunt tare necăjită că-s așa costelivă. Da, mușchii contează, zice ea și-mi arată vreo 23 de mușchi de pe antebraț. Stoarce-o portocală. Îmi spune că a descoperit v-log-ul și așa s-a îndrăgostit ea de Puiu.

A inspirat-o Tao Porchon-Lynch în kanal, că numai trei programe prindea la marginea satului în care locuia cu fostul. Mi-aș dori să întreb ce s-a întamplat cu Fostu dar dacă-i îngropat în fundu curții, la cum arată verișoara mea prin alianță, nu sunt sigură că vreau să știu detalii.

Puiu era cu 5 numere mai mare decât yoghina de vară-mea. Fusese înrolat în regiunea străină, ca parasutist pentru Luis de Funes. Filmul le Crocodile a fost anulat când Puiu a aterizat prea aproape de actor cauzându-i acestuia un preinfarct zguduitor. Sau așa sunau detaliile pentru viitoarea mireasă, de-mi stăteau dumicații în epiglotă. Nu am știut că sunt înconjurată de staruri. S-a întors în România pentru ea, Jeanny a lui (că varianta 2 semăna cu Jeni, prea latin), a trăit o vreme în Timișoara unde a mai încercat oareșce parașute, doamne și cunoștințe din recycle bin, niciuna nu voia să se mărite. Că el era bătran cică și alea tinere. Bătrân auzi, ăsta avea 60, îi lua botu fostului meu concubin. Și ce dacă semăna cu Cher? Era un bărbat bine, doar grăsimea s-a depus incorect. De-asta găsise v-log-ul dietetic al atletei zvăpăiate.

Read more

Let s do it, Teo! Pentru toate orașele mici din țara asta, vă rog, nu ne alungați!

Let s do it, Teo! Pentru toate orașele mici din țara asta, vă rog, nu ne alungați!

mama si copil… nu ne alungați din țară iar și iar cu indiferența voastră!

Începem de vineri după masă.

Merg cu Teo la mormântul tatei. Cald și frumos, vorbesc cu mama pe drum, mă mai întâlnesc și cu fosta mea profesoara de latină. Ce femeie! Numai ea reusea să mă găsească în dulapul în care intram la ora ei. Ea și diriga. Ne îmbrățișăm. E tot așa, ca o regină pion așezată în alt oraș decât cel al nobilimii căreia ar fi apartinut.
O întreb ce o duce pe ea la cimitir.
– O floare, Ioana… Am primit-o de câteva luni și tot nu s-a ofilit. Am uitat s-o ud și 10 zile. E roșie – îmi spune numele dar nu îl rețin.
– O floare pe un mormânt?
– Soțul meu. Înainte de Paște a… e copilașul tău? nu vreau s-o tulbur. Da, da, al meu, zic. Ce mână de fier avea femeia asta și ce blândețe-n spatele scutului! Ce frumoase sunt bătrânețile ei pe dinafară, părul alb cu ușoară tentă de mov ca întotdeauna, chipul osos, ochii ca niște mure umede. Nicio lacrimă. Doar roua din privire, ca-n cântecul ăla nuștiucare.

La tata la mormant aprindem repede niște candele și mama se rotește pe-acolo să strângă niște buruieni care se întind. Spune ceva de omul plătit care nu face nimic, iar Teo la picioarele mele calcă pe niște câlți albi și scheaună. Atât l-am lăsat jos cât să-mi pun piedica la căruț.
Inaaaaaaaaaaaa, Inaaaaaaaaaaaaa
O femeie strigă disperată, eu îmi salt copilul cu un cățel atașat de mânuța stângă. Nu mă mai simt deloc ca la cimitir. Mama și-a plătit și ea partea – ce minune să plătesti moartea dinainte – și pe piatra funerara e și numele ei. Ba mai înflorește și-o floare. Mă trec fiori.
– Mi se pare înfricoșător.
– Ce, mama nici nu ma baga-n seama.
– Să-ți scrii numele și vârsta la care te-ai născut pe piatra funerara a… oricui. Și să știi că cineva ți-a săpat groapa sau ți-a ținut loc. Ca și cum ați merge la Fantasia Land. Oricum putrezim. Dar acum suntem aici. Afară. E dar de la Dumnezeu, zic.

Înainte să-mi spună de responsabilitate, scumpetea locului și că așa se face (știu, are dreptate dar tot înfricoșător mi se pare), ies dintre morminte.
Ăsta micu urlă ca din gură de șarpe că i-am luat jucăria. Innnnnaaa fuge mancand pământul, de unde a apărut de-a prins-o Teo de codița mică și mov, nu știu. Lasă, bine că n-a mușcat-o pe Ina că acum eram pe la Vet cu ea.
Domnul și doamna cu cățelul mă salută curiosi. Le spun că Teo iubește câinii și pisicile și că de fiecare data ne oprim să (le apucăm de coadă, să le îndopăm, să le pupăm dacă le poate ridica iar Teo poate) să le admirăm. Zâmbesc. Zâmbesc și ei.

Teo salivează. Îi ies patru dinți. Ina mică și albă cu coadă mov n-ar fi avut nici-o șansă.

…………………………………………………………….

În parcul mare sunt 3 copii care sar capra zilnic, așa, spre seara. Unii spun că sunt de la Casa Copilului. Nu înțeleg ce e “casa copilului” astăzi, aici și pe unde o fi. Au cam 14-15 ani. Genul obraznic, rebel. Le vorbesc urât altor trecători și nimeni nu vorbește de fapt cu ei. Sunt curați, frumușei. Sar peste o piatra lângă o cismea veche și învață figuri noi, se cațără pe-un copac, din-astea. Băncile din jur sunt pline. Când mă întorc de la locul de joacă de la fosta grădina de vară, coșul de gunoi de lângă capra băieților trăznit, smuls, mizeria jos. Îmi amintesc de unul dintre băieți. Voia să-i taie micului M cauciucul de la bicicletă cu un cuțit.

Read more

Omleta din ouă de broască țestoasă…

AE231D93-F2D8-4401-833C-CE4827052CD9Ies cu traista elegantă de la Mango – din Auchan.

Am primit-o cadou în urmă cu vreo 4 ani și tot bine arată. Îndes în ea brânza, tetinele, fructele, puloverul și bundița, o mașinuță, o cutie pliabilă pentru medicamentele din casă și alte lucruri (nu neapărat) necesare. Pe care în Kaufland sau Lidl nu le găsesc ori sunt mai scumpe. M-am obișnuit cu Auchan.
Ciocolata cu stevie, bomboane și napolitane sugar free, le pun în gentuță.
Da cu broasca n-am ce face. Doamne, ce-o să se bucure de broască! Mai întâi am făcut o tură cu ea pe la raionul de copii. Ăștia care se duc la școală și pierdeau vremea pe-acolo au eliberat zona când m-au văzut. Aveam și tocuri.

Mi-a plăcut de ea. De pliat n-o prea puteam plia așa că am dus-o-n mână. Mă grăbeam și Iulius era ticsit de lume. Mă întreb dacă au lăsat toți rechizitele pe ultima zi și-acum au venit cu 2-3 copii să radă tot? Îi cam detest. Tatiiii pot s-o deschid asta? Da mamiiii, ia uite, a căzut raftu. Bine Ani, lasă că le aranjează o tanti că n-ai vrut. Astăzi categoric nu-mi plac toți copiii din Cluj. Urâți-mă. Îmi păstrez energia pentru când o să facă și al meu la fel.

Read more

Deratizarea, motocositoarea și alarma aeriană

Deratizarea, motocositoarea și alarma aeriană

deratizare vesnicaMa suna într-o dimineață mama, pe la 7,30, gâfâind.
– Vezi că venim. Mai ești acasă? Sa cobori.
– Noh, da ați plecat de 10 minute… îi e somn? Plânge?
– Deratizează.
– Păi și ce treabă ai tu, că nu deratizează el.
– Nu da cred că ne-au stropit și căruțu. Și pute. Am stat pe o bancă și-a venit un nene cu ochelari negri și a stropit sub bancă.
– Păi și nu l-ai trimis la alta?
– Ba da dar a zis că moare gardu și că nu e dăunător pentru copii.
– Ce gard?
– Ăla viu din parculet. Pare mort, da omu a zis că numa pare.

După amiază ies eu cu copilul. Se pornește alarma aeriană, se sperie copilu, cățeii, purecii din tufele de buxus. Jur împrejur câte o motocoasă cu om atașat. Ajung în părculeț. Găsesc și un extraterestru chelios, mic și vesel cu un aparat de stropit cât o batoză. Abia-l trăgea după el.
– Bună ziua, nu vă supărați, pentru ce deratizati? întreb.
– Este omide doamnă, zice domnu cu moldaminu-n brațe. Da copiii n-au nimica.
Mă uit pe o coală A4 agătata de un leagăn: a se evita contactul cu solul și vegetatia. Se deratizeaza!

Read more

Filă din jurnalul de anul trecut – de ce vrem să credem că alții sunt mai nefericiți?

Filă din jurnalul de anul trecut – de ce vrem să credem că alții sunt mai nefericiți?

femeie in cimitir… Nu aveam bani să arăt la randul meu cum am fost amenințată, persiflată ani de zile. Folosită. Nu aveam pe cineva care să mă apere. Nu credeam că mai există vreun om de partea mea.

Și-n condițiile astea lipsea grupuletul de moraliști teosofici, care să explice eșecul meu pe Pământ. Ăștia au apărut repede. Cu toată bunătatea și iertăciunile și neluarea la socotință a răului, n-am să uit vreodată cât de umilită, singură și jignită m-am simțit.

Ai eșuat în viață, proasto, după ce ți-ai pierdut 10 ani din viață cu moșul ăla. Nimeni n-avea curajul să-mi spună în față. Dar toți gândeau așa iar pe mine m-a afectat. Prin septembrie 2016 a început să se vadă (non)valoarea mea de om fără bani și fără ieșire. Cel mai înfricoșător test din lume. De la faptul că într-o zi era să mă trăznească – pân la nașterea unui copilas – pentru care numai săraca mama stătea să leșine pe coridoarele spitalului.

Noi oamenii funcționăm 80% social, pentru societate. Pentru asta avem nevoie de vicii, stimulente, impulsuri, tensiuni. Numai acoperindu-ne fragilitatea tolerăm, uităm și ne iertăm uneori între noi.
Chiar și așa, viața este grea și ni se întâmplă lucruri care ne slăbesc grozav.

Read more

Hapi și botezul la penticostali

Acesta este un pamflet și schițează numai percepțiile personale asupra unui eveniment. Denominațiunea și numele au fost schimbate. Inclusiv anii și data. Da de ce vă explic eu atâtea? 🙂

– Da cât ține? o întreb pe mama
– Io de-unde să știu. Ca la noi.
– Lasă că mă duc eu, Tante Catrina a fost mereu bună cu noi. Și la vorbă și la purtare. Îi fac poze, mai văd șicum e la alții. Cred că o să mă simt ca în filmele alea cu Whoopi Goldberg O să văd cum bat din palme, ne mișcăm la stânga, la dreapta, mai batem de două ori din palme și apoi e botezul.
– Ce filme? îmi dă adresa.

Mă duc și iau un buchet de trandafiri. Frumoși, roșu cu alb. Și destul de ieftini, 20 de lei. În Cluj îi cumperi la preț dublu.

Găsesc clădirea ușor, aud niște cântece de la 300 metri distanță. Mașini parcate, puzderie. Într-o curte veche văd niște scări, când calc pe prima, din spatele unei uși deschise mă privesc vreo 16 perechi de ochi. Doi tineri care arătau ca teologii-n vacanță, îmi fac semn să intru.

Dar ce credeți că diavolu nu mai lucrează? Credeți că diavolu ne-a lăsat așa, c-ăștia s-au pocăit, las să-mi văd de-ale mele? Nu! Diavolu e aici, între noi! trăznește-o voce de după un zid.

Read more

Eu nu am de ce să votez că și-așa nu schimbam nimic, o să plec din țara chiar atunci

Eu nu am de ce să votez că și-așa nu schimbam nimic, o să plec din țara chiar atunci

IMG_3403Spuneam că voi mai scrie aici doar despre comunitatea din jur. Altfel, trebuie să stau departe de blog o vreme, nu mă plătește nimeni să spun povești. Și e tare prețios timpul meu acum.

Nu mă citește femeia asta.  E o femeie absolut banală, adică normală, nu ca mine. Ea nu a auzit bașii când se cutremurau blocurile și nici bătăile pe care i le aplica soțul – iubitei de la 4-. Nici urletul copilului speriat în timp ce ei se loveau. E genul ăla care nu se bagă. Oare avem noi 2 genuri, pe langa masculin si feminin? Ăia care nu se bagă și cei care și-o bagă cu totul? Aș vrea să mă citească dar ea face cruciulite într-un rebus, zilnic. Poți să vomiți sub balconul ei și să sari în ce-ai lăsat acolo, ea vede rebusul, de auzit chiar nu prea aude săraca. Poate nu știe că exista anumite programe de protezare pentru vârstinici și că n-ar trebui să plăteasca mult, doar să meargă mult. Dar nu poți face rebus mergand. Nu poți să te uiti la TV si sa fumezi din mers. Asta e, alegerea ei.

Ies și ma intreaba un vecin unde merg cu marinarul viteaz. E bine intentionat, decent și mereu cu răspunsul pregătit. Are bun simt, toate micile  noastre discuții sunt oarecum constructive. El și soția sunt de prin Predeal. Oameni  muncitori. Într-o țara normala ar fi făcut parte din clasa de mijloc, ea este cea care ține o societate într-un stat de drept, printre altele.  Merg sa schimb ceva între blocuri, la plimbare zic.

Da cu cine votez de fapt? Era și doamna care face rebus, vorbeau despre politică.

Read more

Riverwoman: Bărbați bolnavi și mame singure

Riverwoman: Bărbați bolnavi și mame singure

o mie si una de noptiÎi înțeleg pe bărbații bolnavi care cred și declară că mor sărăcuții, cu pisica sub un braț și bolul cu supa caldă-n ailaltă mână, tolăniți în fotoliu. Cu nasul roșu și o amigdală cât testiculul și cu ochii uscați, adânciți de febra 37 cu 1. Privirea lor spre televizorul HD e goală, așa, ca Ina care dansează. Naiada agitată pe lângă el: dragă, te doare rău, îți mai aduc ceva?
El ridică o sprânceană și scoate-un suspin de parcă tocmai i-au scos o așchie din podul palmei.
Dragă, cum te simți, tot ca ieri sau mai bine? Mai rău, mormăie el răgușit, nici nu pot fuma. Glasul i se stinge ca o tânguire. Dă-mi telecomanda.

Ea îl adoră și-ar vrea măcar nuntă înainte de văduvie și statut marital pe care să-l poată atașa carierei strălucitoare care-o așteaptă. Ea e cel mai apropiat satelit al barbatului. Orbitează prin cameră, îl supraveghează, îl asigură că el nu va crăpa odată cu buboiu mic și alb de pe amigdală. Se simte omu ca la mămica lui acasă când era holtei și trecuseră deja obiceiurile din romanul Ion.
E drept, după 4 zile de mângâiat mâța, tolăneală-n fotoliu pe motiv de febră cu tremurici care poate da, nu-i așa, convulsie și mutre de mort autopsiat, și ea-și dorește moartea cuiva dar nu e sigură a cui. A mă-sii care-l obișnuise așa, a lui că e ipohondru, a ei că s-a săturat de supe și de șters mucii de pe vasul de chiuvetă? Că-i fu rușine de la început să-i spună, cum să-i spună să-și șteargă secrețiile înainte de-a ieși din baie, ce știe mititelu de el? Poate nici nu le vede din cauza bolii. O să treacă și asta. Până atunci le șterge ea cu-n nod în gât și-o tonă de hârtie igienică. Doar n-o să pună mâna (chiar și cu săpun) pe moluștele alea galbui și scârboase.

Într-o zi vine și momentu vieții. Nunta.

Am rinofaringită și fac chestionare și îi urăsc pe toți bărbații ușor răciți care primesc boluri cu supă și au o pisică pe care să se sprijine în caz de intoleranță la bebeluși. Bănuiesc: soții betegi nu pot avea grijă de copil, mai ales de bebe. Dacă e vreun bebe prin casă imediat o s-o sperie pe nevasta: draga, nu pot sta cu el că se îmbolnăvește copilu și e prea mic. Femeia vrea să facă un duș, vrea la baie, vrea să stea pe budă cu apa și lacrimile curgând. Ea nu-i bolnavă dar simte că poate moare azi de oboseală și are nevoie de 15 minute singură: uită-te măcar la bebe, să nu se rostogolească din pat, să nu se sufoce cu popândăul ăla uriaș pe care l-a cumpărat mumă-ta când au fost reduceri la Auchan.

Read more

Nu mai știu ce-am făcut astă vară

apaSau: apa curge, pietrele rămân

Weekend dimineață, 6 30 cu puțin noroc. Aproape 20 de kile se rostogolesc pe capul meu. Poate-a căzut lampa din nori. Poate-i cartea cu o mie și una de nopți. Poate…
– Tati!

Încerc să-mi afund capu-n perna pufoasă care-i de partea mea, să nu-mi vadă ochii beliți, stau gujdită ca o cârtiță-n mușuroi.

– Tati!

Gata, deja mi-a sărit somnu. Iau poziția de yoga, iau iepurele roz în brațe și mă opintesc zburlită-n fața lui. Stă-n fund, turcește, parcă tocmai a sosit pe covoru lu Aladin, e fresh, dinamic și are-un zâmbet până dincolo de saltea. Îl privesc fix în ochi, cum face și el cu mine.

– Auzi. Taică-tu-i biologic. Anatomie. Verstehst du? Nu-i mai ușor să spui Schornsteinfeger? Notausgang? Ăăăăă… toilette? Auch, toileteeee.

Fug ca păsărilă și-arunc iepurele roz spre înapoi.

Ueeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee. Ehhhhhhhhhhh Eeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!!! MA-MA! Ma-MAAAA!!!!

O aud pe mama cum trece spre el și știu că-l târăște pe Winnie. Sau crucea.
La propriu, c-ăsta micu a dibuit o cruce din lemn, lăcuită, pe care-o avea mama de la buna și buna de la… șezătoare. Și-i ies dinții copilului. Proces care-am înțeles că durează până la pubertate. Așa. Și roade la crucea aia mai ceva ca porcuțu de guineea la păpădii.

Să fim înțeleși, noi nu-l lăsăm, tocmai în ideea în care vreau să-mi duc crucea, să mă căiască pe facebook oameni noi care nu m-au cunoscut niciodată. Da o găsește frate și de-i dau check în la Untold, el tot ar dibui crucea. Cumva i se potrivește bine printre cei 6 dinți.

Pruncu iese urlând pe lângă mama mea, el vrea la mama lui. Acu câteva zile am făcut vinete. Și ca să pot să tăi numai ceapa și să nu mă crestez eu cu lama când îl văd cum se duce iar și iar la aragaz, i-am pus niște desene de minune. Cu-n pui galben, rotund și nebun ca veverița din Ice Age 3. Și puiu ăla nu zicea nimic, că erau desene mișcătoare bebelușești. Dar țiuia din când în când și striga Tatiiiiiiiiiii!

În sfârșit. De psiholog n-avem timp acum. Stăm pe budă și ne ținem de mână. Aud știri la TV. Măcar unii se fac de kkt în văzu tuturor, eu scriu despre… După cinci minute ieșim amândoi de mână. Fericiți. Am apucat și eu să mă spăl pe doi dinți, l-am șters și pe el pe cei șase.

Read more

Lungul drum al unei visătoare înspre permisul auto

Lungul drum al unei visătoare înspre permisul auto

motorradCea mai persistentă frică a unei femei trecute de 35 de ani, frică legată de permisul de conducere este că… o să și-l ia. Și n-o să știe șofa cu adevărat pentru că a început tîrziu.
Și dacă și-l ia, intră altu-n ea și moare. Sau rămâne gravidă și tre să-l ia pe acela de bărbat.

Dacă și-l ia o să-i scoată ochișorii vreunui participant la trafic. Cu mânuțele ei delicate, mici, frumoase. Când e în zilele alea, mai sensibilă…

Dacă și-l ia, cine parchează cu spatele, cineeee?

Dacă și-l ia și nu știe alimenta? dacă face pană în pantă, dacă i se defectează frâna și i se strică coafura, dacă o oprește un polițist de 8 martie să-i dea frezii și ea face stop acolo, pe DN? Eh???

Cred că e o abilitate pe care-o deprinzi repede când ești tânăr. Cred că scăpăm greu de mituri. Abilitate Ca înotul.

Când m-a aruncat în baltă Gelu, eram pe-un dig, așa voia el să-mi ceară prietenia. Noroc că avea un metru apa, era plină de mâl, broscoi și plauri plutitori. Nu mai țin minte dacă mi-am înghițit limba sau o gură de apă cu papură și nămol, dar am ieșit de-acolo ca un animal fioros. A doua zi le-am spus tuturor că Gelu se gudură cu partea din față a pantalonilor pe scara de la șură și c-are viermi, c-așa am auzit de la bunu. Și viermii se iau și…
Măi, să fie,  nu voiam să învăt să înot din obligație!
Cu Codrin tot așa am pățit. Eram la ștrand, m-a împins de două ori cu capul sub cotele apelor de-am crezut că las lumea. Unde mai pui că deja înotam bine. La ora 19 eram cu tata, mama și o vecină la ușă la părinții lui. După ce l-am făcut toți troacă de porci, tata cu tac-su s-au dus la o bere că nu știam de IML pe-atunci. Cred că mai aveam apă-n plămâni, doar nu era să spun că tușesc de la țigări.

N-am fost nevoită să fac școala de șoferi. Am considerat șofatul un moft.

Dacă ești mamă singură și n-ai pe cineva care să te ajute cu câte un drum, o să te simți pur și simplu incapacitată social!

Niciun fel de singurătate sau retragere spre mine sau alegere personală vizavi de oameni, nicio schimbare din viața mea nu m-a afectat așa de mult precum faptul că NU ȘTIU ȘOFA. Dacă nu aveam copilul, mă lăsam în plata Domnului.
După 30 de ani îți e frică de respingere. În mai multe domenii. De ce Școala ar face abstracție?
Într-o zi mi-a spus o amică: tu, de-aia-i zice școală, dacă îl iei bine, dacă nu, dai până-l iei, care-i problema.
Bingo! Eu de ce n-am gândit așa?
(că te-a dus iubi al tău și la buda publică cu das Auto, să nu-ți rupi vreo unghiuță. Să ți le poată smulge el pe toate mai târziu, hi hi)

Alegi școala. Plătești. Te duci o săptămână la cursuri (eu nu m-am dus, m-ar fi scutit mult de la adormitul pe carte). Faci analizele medicale. Începi să citești legislație când apuci. Apoi  înveți semnele de circulație din carte și tot cauți alte poze, poate poate a fi mai interesant.
Apoi faci chestionare pana începi să iei teste. Chestionarele sunt o plăcere după ce te deprinzi puțin cu ele. Efectiv ți se schimbă viața. Circuli preventiv și prin casă.

Read more

Dragă domnule Schornsteinfeger m-am retras de pe matrimoniale pentru că am motive să rămân

Dragă domnule Schornsteinfeger m-am retras de pe matrimoniale pentru că am motive să rămân

centru info turistic gherlaHerr Schornstai… așa și pe mine m-ați atras foarte mult, unu la mână că sunteți ciocolatier și doi, trei că vă place la nebunie spaziergangul, mersul cu bicicleta, micile trip-uri (la noi asta e infracțiune). N-ați înțeles, n-am un haustier mic și galben, am un băiețel care mușcă. Are un an și-un metru.

Dacă la noi se practică meseria d-vstră? Oh, am vrut să intru azi pe la centrul turistic de informare din oraș dar nu încăpea căruțu.

Așa că l-am întrebat pe domnu care era de serviciu la reparat ceasuri, în cofetărie. E bătrân și știe multe.  Mi-a spus că e ciocolata cu rom, singura brevetată la noi. Nu avem ciocolatier, ne folosim doar de o bandă cu Să nu mă minți iubirea mea (meine Liebe), aducem rom autentic care să scrie pe ciocolată Bukarest not Budapest. Adică noi le avem cu turismul local măi Schornstainfekete. Dacă vrei să vii la mine don t bai a tiket tu Budapest. Avem pe ce strica banii aici, te duc la spaziergang până-ți sar ramele alea colorate de la lunete. Și ce dacă am pus întoarse pozele? Din orice parte privești e 3D.

Spaziergang la noi în oraș. Cu adrenalină!

Tu n-ai auzit că Gherlah a fost recomandat în proiectul city card din 2016? Deci avem așa -citez de pe site-ul BCR: recomandarea unor locuri deosebite din Romania, acordarea de beneficii catre detinatorii de carduri si asigurarea functiei de ghidaj la obiectivele cultural-turistice din zona.  Nu PCR, ești rău Schorny! Aia era pe când voi vă dărâmați ziduri în cap prin Berlin. Da, înțeleg că v-ați revenit repede dar noi am avut o dramă și mai mare. De parcă voi o avurăți mică, în sfârșit. Drame mici, drame mari, nu e bine, dar la noi se poate orice!

La plimbare te trec prin toate obiectivele sau obiectele cultural turistice din zonă!

Avem puntea suspinelor, poarta strănutului (de la mucegaiuri) și promenada inimilor. Asta, ultima e pentru cei care se întorc în oraș după ce-au lipsit 10 ani. Iarbă verde? Păi parcul în sine e rezervație naturală, n-ai voie să smulgi o urzică. De ce? Pentru că-ți poate cădea-n chelie ginko biloba dar hei, vei fi mai inteligent. Toată lumea ne dorește numai binele. Copacii erau frecvent consultați. Copacii, nu copiii, ce-i așa greu de înțeles? Copiii să mergă la Cluj pentru consultații!

pod gherla parcpod gara gherlaIMG_3734poze parc

 

De atunci și pana acum lucrurile s-au schimbat în bine.

Read more

Lungul drum al unei visătoare înspre carnetul de șofer

Lungul drum al unei visătoare înspre carnetul de șofer

parcare intre blocuri Ok, de mâine încep să fac chestionare. Am citit 24 de pagini din cartea aia cu 400. (am dat 40 lei pe ea. Doua pachete de țigări. Pardon, un semi pachet de pampersuri).
Da ce-ar fi să încep chiar acum? Bebe doarme. Sfor sfor. Deschid laptopul. Se deschid și paginile de azi noapte că am uitat să-i dau shut down. Hâââââ. Scandal, episodul cinci, oare al cui e copilu lu aia moartă dacă nu-i a președintelui??? Hai să-l mai văd, numai episodul ăsta! Fac mâine chestionare. Și așa am avut o zi de kkt și-s ruptă!

Dimineața devreme primesc un picior în cap. Deci presupun că e cinci și se va întoarce ca ceasul cu cucucucuu pân la șase, când va cădea de pe saltea și… gata, fac chestionare. Ce-aș mai dormi!

Mă spăl pe dinți și-mi rup părul cu un pieptene. S-a încâlcit aseară de la cât ne-am jucat. Mă uit în oglindă. Mai am vreo 33 de ani pân la pensie și eu fac școala de șoferi.

Ia te uită pampersul de ieri lângă cadă… ce-i dau să mănânce la 9? Turte de hrișcă și măr.

Gata, pot începe.

Read more

La camera de garda cu copilul: despre lipsa de empatie a pediatrei

S-a scris mult și au scris medicii: când NU trebuie să te prezinți la garda_urgențe pediatrie (nu știu care este diferența, m-aș bucura să-mi explice cineva). Cum NU trebuie sa te prezinți la garda. Ce NU trebuie să faci în gardă. Ce NU ar trebui să spui în garda. Ce Nu le place medici(lor) în gardă.

Medicii pleacă de la premisa că într-un orășel mic sau o comună, majoritatea locuitorilor sunt dezinformați total și eventul necorespunzători social raportat la statutul lor de medici. La camera de gardă, oaw!

Medic chirurg din oraș mare: e-o tâmpenie dacă doctorul se poziționează așa.

Vin și mulți pacienți foarte enervanți care nu au ce căuta acolo dar îi las să aștepta și apoi îi văd. Nu suntem altfel de oameni, doar de-ăștia pasionați de clinici, statut, anatomie, undeva s-a produs click-ul spre medicina. Dar am colegi care nu au avut nici la început pasiune și plăcere în a trata alte persoane. Pe de alta parte am și colegi analfabeti emoțional dar buni clinicieni, buni pe diagnostic. Ăstia de obicei nu prea vorbesc cu pacienții, trimit rezidenții sau asistentele. Am și colegi răutăcioși și care nu se simt bine dacă nu te exploateaza în vreun fel. Mult și des. Am colegi care mint, jignesc și pârăsc la conducere. Mai greșim dar de ultimele relatate mă mir. Eu ca medic de urgențe nu am timp pentru așa ceva și nici nu îmi permit să șicamez pacientul. Sau să fac râcă între colegi. Nu-mi convine ceva? Mă prefac că nu aud. Dar asta nu înseamnă ca-l ignor. Suntem fix ca alte categorii numai că reparăm semeni de-ai noștri, suflete, membre. Sau așa ar trebui să facem la serviciu. Acasă aceleași probleme ca orice om. Le spun și studenților să facă repede și clar delimitarea.

Doamnă doctor pediatru dintr-un oraș mic iată ce NU este (ne)voie să faci când ești de gardă la urgențe la pediatrie. Vei fi uimita de relațiile bune pe care le poți avea cu aproape orice apartinator!

Read more