Atunci si acum……..Regaseste-te
Iti amintesti ca purtai si tu ca si mine fusta pantalon si slapi de guma cumparati de la rusi ? Si ca pana la prima fusta de „matase naturala” adusa din Turcia, cea mai cool era fusta pantalon?Stiu ca aratam in ea ca o pastaie artificiala dar ma simteam atat de mandra si de frumoasa!
N-ai adunat si tu castane in parc pentru scoala, fara sa stii la ce folosesc? N-ai crescut viermi de matase pe balcon desi iti era greata sa ii vezi?
Nici acum nu inteleg de ce m-au lasat ai mei sa aduc ghidiganii de-acelea in casa. Erau mari si urati dar trebuia sa ii iubim deoarece invatasem la atelier cat de folositori sunt.
Faceam „Educatie civica „si Dezvoltarea vorbirii” cu The Gossip 
Femeia aia ma prindea mereu pe picior gresit. Ba alergam pe scarile profesorilor ca sa scurtez drumul, ba imi uitam acasa legitimatia cand ea era la poarta. Am invatat educatie civica si mi-am dezvoltat vorbirea de frica dar nu-mi pare rau 🙂
Stiam ca urecheaza alti copii, ca e un uragan cand se dezlantuie , ca mananca 4 placinte odata si ca daca ai pierdut vreo carte din biblioteca scolii, nu te mai salva nici pricajitul director al carui nume nu il stiam. EA era The king of the castle………
Mai tii minte cum isi remaia si mama ta ciorapii? Cat de simplu, de frumos, de …..aiurea traiam si totusi ne bucuram din orice, din absolut orice…….. Apoi a aparut Diamond si am inceput sa folosim ciorapii remaiati cand vopseam ouale de Paste……..
Apropo de mame si de ciorapi…….locuiam la etajul 2 intr-un bloc de betoane si o cunosteam dupa pasi…..Stiam fiecare nota ascutita lasata de plachiurile de metal pe scari.
Ne cumparam gainuse de zahar ars de la tiganci si cand mergeam cu parintii la Oser tot ele vindeau anti-baby si sosetele acelea gri , ceasurile electronice de plastic „din Germania ” si-……blugii. Renumitii blugi.
In generala te puricau si pe tine cum faci tu azi cu pisica sau cu catelul? (nu stiu daca va amintiti dar la inceput de an ne cauta sanepidul de paduchi :D) Ai ajuns pe scaunul dentistului fara nicio anestezie? Ai facut penicilina fara xilina din cauza nesuferitului Streptococ B ?
Ti-ai facut si tu unghii din petale din trandafir, ti-a fost rau de la corcodusele verzi, te-ai plimbat cu Pegasul printre blocuri?
Daca da, adu-ti aminte ca asa ingradita cum iti era lumea, erai fericita. De ce atunci ai fi avut Curaj sa urci pana la stele si acum ai renuntat la el?
Fetita aceea n-a disparut , doar s-a ascuns. Ce ar fi s-o cauti si sa descoperi motivele pentru care era un copil atat de vesel?
Daca te-am facut sa zambesti te invit sa bem impreuna un suc de kiwi de la TEC….
Cum să nu-ţi aduci aminte de aşa ceva? (mai puţin chestia cu fustiţa… că eu nu… aveam în dotare aşa ceva!) 🙂
:))) Voi aveati uniforma aceea albastra
Mi-aduc aminte, câteodată stătea câte o profă sau un prof la poartă şi ne controla… matricolele (de care toţi aveau oroare)… N-aveai, nu intrai în şcoală şi te trezeai şi cu absenţe, după care urma clasicul… “vino cu tac-tu tuns!” :))
Toate ca toate, dar sucul de kiwi… inca plang dupa el!
Era bestial sucul ala de la TEC. Si de mango!!! Iti dai seama ca numai mango nu era inauntru dar avea un gust de 5 stele pe vremea aia, pentru noi care fusesem hraniti numai cu chestii “naturale” :)))))
Am două rectificări:
– nu culegeam castane, le primeam în cap de la colegii răutăcioși
– nu erau găinușe, erau cocoșei. Și am mâncat și anul trecut de la un târg din Sinaia. Aveau același gust de lemn afumat ca odinioară…
Primeam si eu de la profu de desen dar le si culegeam din parc, sambata……..Si le duceam la scoala si le varsam intr-o sala mare
Da, ne aducem aminte de toate acestea si, cu tot confortul acestor zile, tot dupa tihna, linistea, pacea sufleteasca si entuziasmul general din acele vremuri tinjim. Asadar, nu materialismul este totul in viata, nu banii aduc fericirea intotdeauna si parca este mai important confortul sufletesc decit cel iluzoriu al obiectelor. Ca bonus al acelor timpuri, nu ne macelaream zilnic in accidente idioate de circulatie sau cu sabii si pistoale intr-o manifestare a unei agresivitati tot mai accentuate.
Completarile tale ma lasa fara cuvinte 🙁
Asa e
Da, îmi amintesc (cu excepţia profei de educaţie civică 😀 – normal, nu o cunosc). Şi ce coincidenţă, înainte să îţi citesc articolul am scris şi eu ceva despre trecut, amintiri… Ceva mai general însă. 😀
Faceai si tu educatie civica? 🙂
Era cineva să nu facă? :))
Da, verificam din ce generatie esti tu si spiridusul 😉
-sarafan drept bleumarin,cordon si bluza bleu… 😀
A, da :))) eu cred ca n-am mai prins asta. Dar imi amintesc de cei din clasele mai mari – abia asteptam sa renunt la carouri si sa port si eu combinezonul ala……..
ai uitat cordeluta alba si coditele daca aveai par mai lung de umeri
…da,doua cozi cu funde albe …ei cum am uitat? 😀 ca doar ma chinuiam in toata dimineata sa le fac…
Da, aveam si codite si fundele acelea:))
Am impresia că educaţia civică a intrat în programă abia după Revoluţie în loc de orele obligatorii de socialism/comunism, dar nu sunt sigură. Noi făceam cu proful de istorie, care alături de cel de biologie, erau spaima şcolii.
Viermii de mătase au locuit doar la şcoală şi aveam normă să le ducem frunze de dud.
Castane, da, am cules, şi melci – ciorapii, nu, nu ţin minte ca mama să-i remaieze.
Corcoduşe şi alte fructe verzi erau mereu pe meniu, dar aveam stomac tare. Preferatele erau prunele verzi cu …. sare. Şi clei de pe copaci. Doamne, cum puteam mânca aşa ceva?!
Pegas, daaaaaaaaaaaa, distracţie maximă.
Ce mai e pe listă? Mda, puricat şi păduchiat obligatoriu la începutul anului şcolar de către doctorul şi asistenta şcolii. Tot ei ne-au făcut şi vaccinurile obligatorii (ăla de TBC parcă se numea “portocala”) – prilej să vedem cine erau eroii şi plângăcioşii clasei.
Mă scuzaţi, dar nicicum nu-mi amintesc gustul şi varietăţile sucului de la TEC.
Şi la categoria “traficul de ieri şi de azi”, că tot menţiona ceva Adrian: pe vremea lui Ceaşcă când o maşină era oprită cu pană pe marginea drumului, alţi cinci şoferi opreau să ajute, azi te clanxonează de ce nu te-ai dat mai pe dreapta (în şanţ mai bine) să nu ocupi asfaltul nici 5 cm.
Pe noi ne-au pus sa ii luam acasa in vacante . Stateam cu viermii pe balcon si acum daca pica o omida pe mine cand stau la bunica sub vita de vie , fac ca toti dracii.
Toate mamele isi remaiau ciorapii. Nu stii tu 😀 Era un fel de atelier si cand se strangeau cate 3-4 perechi carora li se dusese firul , se mergea cu ei la remaiat. La Complex nu se gaseau mereu ciorapi :))))
Si eu am mancat clei de pe copaci. Bine ca nu ne-am otravit A, da de florile de salcam iti amintesti? Acelea le manac si acum. Si carceii de pe vita de vie!
Da,da,da,da…mai putin Pegasul..eu aveam Baikan :))
Nu am auzit de Baikan
Si eu ma regasesc in articolul tau, imi amintesc cu nostalgie de vremurile cand adunam castane, ma plimbam cu pegasul printre blocuri si o priveam fascinata pe mama cum remaiaza ciorapii. Timpul se scurgea parca mai lent, ne bucuram de fiece clipa a vietii, stresul aproape nu exista, acum, toate par ireale, parca nu s-ar fi intamplat niciodata. Stau mereu sa-mi imaginez cum era posibil sa traiesc fara net si mobil? 🙁
Si eu vreau sa incerc detoxifierea………poate ca nu voi reusi fara mobil din cauza serviciului dar de net……..cred ca m-as putea lasa 🙂
Nu am cules castane, in schimb am cules macese si frunze de mesteacan, in primele doua saptamani “de practica” ale fiecarui an scolar. Si am adunat sticle si fier vechi!
Si da, am avut Pegas! Verde cu coarne mari si saua lunga!
Mancam toate prostiile, nu spalam fructe, beam acele sucuri ce trebuiau agitate inainte, ca sa se amestece zaharul in toata sticla, apoi Brifcor pe sub mana, nu stiam ce inseamna data expirarii si… culmea, traiesc acum!
De maciese si eu imi amintesc. La noi li se spunea cacadari :)))) Sub denumirea asta se si vindeau in piete
si gumele Turbo???? mmmm…..mi-aș da doua degete pentru o gumă Turbo 🙂
Ce bune erau! Si Bombibon cu gust de pepene!
Suna a “Noi cei din anii 1990 (1980, 1970 etc.)” – textul pe care-l citeste Mircea Radu la “Intrecerea anilor”, sambata seara pe TVR1.
Da, imi aduc si eu aminte de multe dintre cele scrise de tine (desi, in loc de viermi de matase erau insectare, iar in loc de castane, culegeam plante medicinale…). Si da, am avut si uniforma bleumarin cu camasa bleu sau alba in liceu, si bentita alba pe cap, si am fost si pionera si utecista…
Si, ca sa incerc sa-ti respund la intrebari, eu cred ca este vorba despre varsta si nu neparat despre (alte) vremuri… Si copii nostri de astazi, cand vor fi adulti isi vor aminti cu nostalgie despre mighty beans, bakugan, disney chanel, minimax, cartoon network, hanna montana, lucky town, sportacus, zilele de nastere sarbatorite prin mall-uri, mack-uri (mc`donalds), piticoturi etc…
Problema este ca am crecut, ne-am maturizat, ne confruntam cu greutatile de zi cu zi si de aceea nu ne mai putem bucura de viata asa ca in copilarie.
Si parintii si bunicii nostri se bucurau de jcourile in aer liber (in tarana), cu papusi de carpa, cu bostani si papusoi, la scaldat (ca-n “amintirile” lui creanga) etc. etc. etc., chiar daca au copilarit in plin razboi, stalinism, comunism, ceausism…
Aaa, papusi de carpa am facut si eu la bunica….
Cand o sa creasca copiii de azi, Macurile tot la moda or sa fie 🙁 din pacate
Mi-am adus acum aminte ce bucurie pe mine cand am prins un “neckerman” OTTOpentru prima data…….studiam lenjeria nemteasca si ma minunam……..Bine, nici nu se punea problema ca ne-am putea comanda ceva, 🙂
De cand sunt aici, nu m-am uitat niciodata in OTTO. Dar o sa ma uit ca sa-mi amintescde acele vremuri 🙂
si totusi, daca as mai fi inca odata-n acel 16 decembrie-n timisoara … la fel as face. oricat de multe amintiri placute as avea, tot nu pot sa uit cum era sa n-ai voie dupa ora 22 in oras (nu conta ca nu era vorba de chef ci ca aveai o problema urgenta), cum era ca anumite locatii sa fie tabu … pana si ochilor, cum era sa nu poti spune ce gandesti … ca nu aveai destul spate ca sa-ti pazeasca macar neamurile (daca pe tine nu), etc. …
INTJ (bine ai revenit, ai fost in vacanta?)
nici eu nu regret timpurile acelea, doar ca le privesc nonsalant si ma raportez la ce a fost frumos………
http://www.youtube.com/watch?v=rXmm9g88E0k&feature=related
vacanta/concediu … de peste 5 ani nu mai stiu ce-i aia … nu ca inainte as fi fost mult mai informat. am avut doar “nitel mai multa” bataie de cap la job-uri …
da, si eu imi amintesc cu placere multe din trecut … ce mai des insa prefer sa nu-mi amintesc deoarece acele amintiri sunt intotdeauna insotite si de cele naspa … si atunci dispare si ultima picatura de nostalgie. in schmimb, chiar rememorez deseori propriile greseli din trecut … ca nu cumva sa ma trezesc ca le repet. partea buna la ele e ca acum pot sa rad de ele … si e distractiv sa-mi amintesc fazele respective. 🙂
Eu îmi amintesc bibelourile, peștii din sticlă și globurile inscripționate, aproape omniprezentul tablou persan ”Răpirea din serai”, tablourile din goblen, covoarele de iută, ușile ce se și închideau prin apăsarea clanței, nu doar se deschideau așa – cred că mulți încă mai închid ușile astfel, chiar dacă nu mai e nevoie aproape niciunde, îmi amintesc cum bunica bătea în coloanele (țevile) de încălzire atunci când, pe la copiii din vecini fiind, trebuia să cobor sau la masa, sau la lecții, sau pur și simplu. Și îmi mai amintesc magnetofoanele Marantz, cu care cei mai mari făceau discotecă sub geamul bunicilor de la etajul 2 al unui bloc în care mi-era cald vara și frig iarna. Iarna când aveam pom de crăciun cu instalație cu becuri permanent aprinse, dar care era adaptată de câte un vecin, cu un starter de neon, astfel că becurile pâlpâiau a atmosferă, cât de cât. Îmi amintesc cum terorizam vecinii de la sat ce aveau televizor, vara, în vacanțe, ca să ne putem uita la Trophy Rana Giraffe, la Sandy Bell, la Țestoasele Ninja, Lidia în jurul lumii, la Știință și imaginație, iar după ce bunicii au cumpărat un Diamant, cu câtă importanță făceam pe gazda față de ceilalți prieteni, care nu mai terorizau nici ei vecinii.
Îmi amintesc cum distracția principală la grădiniță era sa tragi scaunul de sub unul, în exact momentul în care se așeza. Sau cum ne salutam la grădiniță doar ca să putem să trecem la întrebări mai cu importanță, de genul ”mai știi când ne-am întâlnit atunci?”, atunci fiind cu o zi înainte. Și tot la grădiniță veșnica amenințare ”te spuuuuuuuun”. Îmi amintesc de pozele alb-negru care mi se făceau la împlinirea încă a unui anișor, poze ce invariabil erau tăiate pe margini cu o ghilotină specială, ce le dădea o margine stilizată (le mai am și acum, poate într-o zi le scanez).
Jocurile de fotbal erau făcute pe loc, din câți eram atunci, și pe măsură ce mai apărea câte unul, atras din casă de hărmălaie, scandam din toți rărunchii ”Cipri la noi, Cipri la noi!!!”, după care ne certam jumătate de oră, că nicio echipă nu ar fi dorit să renunțe la vedetă. Și că veni vorba de jocuri, îmi amintesc cum jucam ”de-a v-ați ascunselea” noaptea, că era mai palpitant. Sau cum făceam prăștii din ce apucam, și cu ”gumă de lapte”, și cu ”gumiță”, primele proiectând pietre, celelalte sârmulițe îndoite, și câtă papară mâncam din cauza geamurilor sparte cu acele prăștii, sau pentru că se ducea câte unul/una la mamă-sa, apoi veneau împreună la mamă-mea, cum că am nimerit în te miri ce parte a corpului respectivului/ei. Tot cu războaie se lăsa când prindeam lucrările de la telefoane, când ne aprovizionam cu țevi de plastic, pe care le îndoiam artistic, le lipeam mănunchi, și cornetele zburau mai ceva ca trasoarele la revoluție.
Primele căzături cu bicicleta, apoi cu rolele, primele sănii pe dealul de lângă oraș, unde de sus până jos prindeai o viteză că nu auzeai decât șuieratul vântului în urechi, iar salturile peste dâmburi erau de cel puțin jumătate de metru în înălțime, iar concursul era ”cine cade de cele mai puține ori într-o zi întreagă”. Evident că nimeni nu cădea de mai mult de 3 ori, dar toți mergeam spre oraș șchiopătând și cu brațele ușor flexate de dureri. Cucuiele ni le număram reciproc.
Dar ce nu voi uita niciodată este colecția de discuri ”Basmele Românilor”, culeasă de Petre Ispirescu, pe care am scultat-o până la distrugere (aproape, că discurile nu s-au distrus, dar capete de pick-up… duium), și ori de câte ori în basm se punea de o luptă cu zmeii, puneam și eu mâna pe un liniar lung de jumătate de metru pe care bunica îl ținea prin preajmă pentru a se ajuta cu el la închisul geamului, să nu prindă draperia sus, și trăgeam niște săbii prin aer cu liniarul, menite a tăia în carnea vie a zmeilor.
Și dacă îmi mai amintesc, vă mai spun, dar acum sunt obosit, că e târziu, așa că noapte bună copii!!! 🙂
Ciprian, mai am un peste de sticla la bunica 🙂
Usi din acelea aveam si noi in casa – la doua camere (aveam apartament cu patru camere, maaaama, lafaiala in toata regula) Uitasem de ele si de cate ori m-am blocat…..
Si cu restul povestii……m-ai facut sa zambesc, ba chiar sa rad de-a binelea, iti multumesc ca ne-ai impartasit amintirile :flowers:
Cu drag… m-am simţit bine şi eu, aşa că mai dau pe aici. 🙂
Esti binevenit oricand 🙂
Am mereu prajituri si cafea 😀