Ați făcut un copil? V-am adus cafea

mamicăDa n-ai tăiat etichetele de pe body-urile astea, mamă? Am citit că poate plânge copilu și n-om ști de ce, auzi, de la etichete!
Căpșunel stătea săracu numa-n pampers, căcat dar fericit, cu buricul în cleme, în poziția brotacului pe nufăr. Era ziua în care scăpase de frunzele de bumbac în care-l înfășaseră cu dibăcie la spital.
Nu știa dragu de el că urma și episodul doi.

Mama, avea glicemia 77 și ochii bășică, cu sudoarea pe frunte și foarfeca-n mână.
Of, murmur eu, da nu te stresa, bebe nu plânge, uite ce-i place goluț!
Mama tăia etichete de pe boby-urile noi. Și capsele cusute-n înterior. Și câteva găici.
– Uită-te și tu cum fac acum lăicruțurile astea de mai mare minunea!
Mă uit și aprob cu tărie tăierea tuturor capselor inutile, acelea precum nasturii cusuți în interior.
Și pe când franjura mama bunătate de body-uri noi, (că doar capsele erau cusute cu-n rost) bebe începe-a plânge și fug la bucătărie s-aduc supliment.

Apucase mama să deschidă capacul, să scoată lingurița, s-o pună @bine între cele 333 de obiecte mici, noi, suzete, căpăcele, babețici, pliante, cutiuțe cu absolut orice lucrușor inutil pe care e musai să-l găsești când cauți esențialul. Câte măsuri? Citesc. Transpir, asud, dau lapte sau ceva de genu. Și caut lingurița cu care să măsor. Nici vorbă de obiect. Deja sunt deznădăjduită. Bebe striga și mai tare iar vecinu de la trei cânta la pian:

Mi o mică turturică, fa un falnic chiparos…
DO RE MI, DO RE MI. Eu vedeam turturici și chiparoși (deși nu am nicio idee despre cum ar trebui s-arate un chiparos, nu mi s-o fi dus de tot anestezia?)

Pfui, mânca-v-ar norocu, mă gândesc în timp ce căutam cu un cuțit măsura prin cutia de lapte praf, vouă numa pian vă mai lipsea. Asta era singura familie ce trăia în devălmășie pe-aici: uscătorul era al lor, când coborau scările zici că erau ăia din Singur Acasă, 16 în loc de trei, ei se certau pe hol, bunica lor era surdă și nițel chioară, mereu suna la noi de mi se oprea inima când mergea ea cu gunoiul, ba mai și căra mereu un soi de împuțiciune, ceva pământ sau nisip. Nu au animale, știu sigur. Rămânea scara ca după hoit când transborda ea sacii verzi și rămânea veșnica dâră râncedă pana venea doamna care curăța. În sfârșit.

O mamă ce caută cu-n cuțit măsura de lapte praf într-un borcan de la Nestle… o bunică ce taie năstureii capsă de la hăinuțele nepotului pe motiv că-s deranjanți.
Un bebe fericit, în buricul gol, uitându-se înspre bec…

Soneria. Vecinul meu din a op șprea dinastie. Mă mir, raaar, da rar mi-a bătut la ușă.
Îmi întinde un ibric cu cafea și-mi spune. Nu știu dacă era cu semnu întrebării: A ați făcut un copil. V-am adus cafea. Felicitări.

Am rămas mută. Îmi amintesc c-am strigat de vreo 6 ori la mama, din baie, s-aducă prosop. O fi crezut vecinul că am născut acasă S&M de-aia sau NVDC.

M-am prelins în fotoliu și-am băut a patra cafea. Fiecare cu piticu lui…

(lacră- lăicruț pânză urzită cu două feluri de bumbac)

foto: Mămică 🙂 Sorana B