Astăzi am mâncat de necaz. Și eu și Lumea

Aș vrea să pot fi ajutată, jur c-aș vrea. Da nu e ca și cum mi-aș putea pune capul în brațele oricui să respir sacadat până facem zăbăluțe. Deschid gura și spun numai lucruri neinteresante și repetitive.
Nu vreau să spun ce se zbate-n mine de fapt și de ce simt așa.
Atunci scriu. Îmi iau scrisul în serios deși n-am încă o calitate-n el.
Dacă nu mă cunoști bine de tot și de mult, nu pricepi nimic despre mine.
E amuzant că într-o zi, eprubeta în care mi-am conceput bebelușul mi-a spus: ești varză. Și făcusem bebeluș abstinentă, trează, fără alcool, fără xanax.
Da avea dreptate eprubeta.

Esențele fine nu le faci cunoscute orișicând.

N-ai cum să nu mă înțelegi greșit dacă nu ne știm. Nu mă refer la măsurile de la chiloți. Aș vrea să pot fi ajutată, dar cine ar putea să îmi fie alături… nu poate! Sau nu știe, sau se teme.

Astăzi, după ce-am ajuns acasă și-am țipat unul la celălalt – asurzitor, țiuit, șuierat, ne-am dus să mâncăm. Am mâncat toată ziua iar când n-am mâncat, am urlat. Eu la telefon, el în scaunul de la Ikea. N-a mai suportat aparatul ăla care-i cântă despre mătușa din Maroc și cămile. Buni are bubu, taci odată, te rog taci, poftim mâncarea! (semiton, voce joasă, ușor amenințătoare, de fapt nu știe ce e aia strigat la el sau certat și nici nu are de ce să învețe)

Pleosc! Tăvița cu mei peste florile din colțul mesei.
Fu… Teo, fug să iau telefonul (mereu îi spun ce fac când ies din raza vizuală)
Ueeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee
Gata, murim toți, face spasmu hohotului de plâns, e murdar în urechi și meiul meu s-a dus pe pu… Pui de om, iartă-mă c-am țipat! Dă pupă te rog…
Bebe râde și-mi umflă-o creastă peste ochi. Noroc că mai parez cu nasul mare. Mâncăm.

El începe cu laptele pe care l-am duscu noi în clinică. 230 ml. Apoi mei direct din oală. În ultimul timp mănânc cu violență mei și orez brun. Că se mănâncă repede iar eu n-am timp de stat la masă. Înfulec. Ca să nu se lase mai prejos, felul trei, ceva cartofi la cuptor, îi vede și strigă după ei. Ou, smantana, avocado, brânza feta și… pentru Dumnezeu, iar te-ai căcat?

Încep să plâng și el încetează a screme și se uită la mine cu ochii ăia mari și uluiți. Nu, nu, mami, nu plâng că faci tu caca, sehr schon mami, screme! Acum râde și se înroșește pălălaie. Cred că se gândește că-s stupidă rău și de-aia m-a ales când a stat el acolo la rând la reîncarnarea care-i interzisă la ortodocși. S-a gândit c-o să ne distrăm. Eu nu știu să gătesc, el ar mânca potârnichi, tigrii, iepure și balmoș.
Vede un porumbel pe geam? Ham
Nasturii mei mici de la un fel de țițo-iegări, hap-ham de i-am căutat cu lupa. Am găsit doi în scutecul nr 6.

După două ore de mâncat și băut apă, urlat și textat mesaje și inventat rugăciuni de trimis la recycle bin, am căzut lați.

Iubirea este mult mai virulentă decât durerea. Iubirea asta îți acoperă parțial frica. Dar și când Iubirea doarme și rămâi singur cu tine, vai, ce demoni ies!

Apropo de ajutat. Astăzi am fost la Auchan. M-am întins mai mult decât trebuia și mi-am dat seama că-mi va fi greu să le car. L-am sunat pe hani să-l rog să mă ajute să ies din mall. Să-mi ducă o plasă până la bus. Nu mi-a răspuns. Mi s-au încleștat mâinile pe cărucior și n-am mai putut respira. Am rămas puțin așa, lângă Mathilde cred, m-am prefăcut că privesc vitrina și am așteptat să treacă. Mi-am dat seama că dimineață am dus mai mult decât am putut. Pentru mama. Am dat toată energia și păream sigură, fermă, neînfricată.

Adevărul este că sunt absolut singură și responsabilă pentru Teo și pentru mama. Cel puțin momentan. Și nu, nu e ca și cum mă pot prelinge pe genunchii oricui. Este înfricoșător să fii responsabil. Nici nu m-am gândit că-mi va da Universul încă un puzzle.

2 thoughts on “Astăzi am mâncat de necaz. Și eu și Lumea

  • March 28, 2018 at 2:57 pm
    Permalink

    Universului ii place ruleta ruseasca, am observat si eu pe pielea mea, nu stii niciodata cand iti pica ditamai glontul. Si ne place sa zicem ca Universul e de vina ca sa nu ne gandim ca ar fi taman Divinitatea aia in care ne punem sperantele de obicei. Dar am mai observat o chestie: dupa zile in sir in care te lovesc toate, si alea la care probabilitatea era infima, si ai senzatia ca este imposibil sa fie rezolvate, vezi deodata cum incep sa se limpezeasca lucrurile, uneori in moduri neasteptate. Iti doresc multa rabdare, calm, s-ar putea ca pe moment sa nu vezi solutia, dar ea exista, asteapta conjunctura potrivita.

    Reply
  • March 30, 2018 at 9:53 pm
    Permalink

    Cand am putin timp (f rar), iti citesc articolele, ma amuza umorul tau ascutit. Imi pare rau pt ca treci prin atatea greutati. Eu te inteleg perfect si de multe ori ma gandesc la tine desi nu te cunosc. Am venit singura cu fetita de 2 ani in Germania (eu pt un job, ea, evident, la cresa). Am stat 3 luni singure pana a reusit si tatal sa ni se alature. Nimic din ce am trait in viata asta nu mi s-a parut mai greu decat sa am toata responsabilitatea copilului, intr-un loc unde nu cunosti si nu ai pe nimeni ca si back-up. Nici nu am cuvinte sa exprim cat de greu e sa fii singura cu tot ce inseamna job si cresterea copilului. Esti o super-mama si fiica si va trimit gandurile mele bune, sper sa fiti bine iar!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *