Animalul din dormitor

femeie cu câineAcest articol este coada sau continuarea la Animalul din dormitor versus bestia din living pe care-l puteți citi pe Ralix. Articolul…

În urmă cu câteva zile o cunoștință mi-a trimis ceva, niște poze, așa, cât să-mi deniveleze conștiința. Pe care eu aș defini-o ca un ansamblu al moralităților. Câteodată. Vreo 7 poze cu-n doberman mare și mesajele: chiar nu vrei să mă vezi? Am doar 6 luni…
Pe Zeus, eu am doar doi șoareci, pe când o să am timp să te văd pe tine se face câinele tău cât titanul Atlas iar în casa noastră va cădea cerul când o să simtă musafirul miros de îmblănite sub un kil. Hm. Iar inteligentă precum Alina Anghel nu prea ești, ea are-un cățel cât o vacă și-mi recunoaște umorul, tu nu…

Inițial am crezut c-a născut și m-am simțit ca ciclopu cu-n ochi scos, deja-mi făceam calcule, asta, 8 martie, ziua amicilor, mă și gândeam să mă caut de ovule, poate îngheț vreo două să le clocesc și eu la 50. Pentru că un lucru de care nu țin cont e vârsta biologică.
Dar nu asta e problema de fapt iar conștiința mea e bine merci, numai că eu și femeia asta chiar nu avem ce să ne spunem. Nu e răutate, nu e ciroză în stadiul terminal, nici măcar nu s-a dat la Hani vreodată (că deh, dacă ar fi așa ar exista șansa să reînnoiesc legăturile ca să mă mai mișc si eu ca Eva primordială pe-unde vreau, prin livezi, vine primăvara…) nu mai avem lucruri de spus, s-au terminat de vreo 5 ani.

Pe-atunci aproape că locuiam împreună. Suntem diferite… ea mai bea, eu nu mai pot, ea nu s-a mai culcat cu soțu de când a luat-o, eu la fel (la soțul ei mă refer ca eu n-am) ea înjură ca un birjar, eu jignesc în scris numai dacă-mi dai public cu slova-n cap, ea mă întreabă după fiecare 2 săptămâni nevorbite: tuuu, n-ai murit? Nu vi se pare caraghioasă exprimarea asta? Pe mine mă deranjează la culme.

Ei, atunci când o aud pe ea și când îmi rup și materialul la chiloți cu tot cu etichetă, chiar vreau să mor. La un moment dat eram și eu cu citate de-astea zburătăcioase cum că cine nu te vrea langă el, ea nu te merită, că a plecat din calea ta că te-a învățat deja tot și așa e viața, scumpica de ea, tu ești bun, ăla-i rău, blabla. Există oameni cărora li se întâmplă ceva. Un click, o internare, o lobotomie, o cezariană sau sunt răpiți de extratereștri. Și dup-aia acei oameni nu mai pot și nu mai doresc să întrețină o relație constantă. Nu e nimic nimic science fiction. E adevărul. Nu trebuie să-l fi mituit pe administratoru cimitirului, să cumperi locul ales de mine ca să nu mai fim prieteni.

Cred că noțiunea de prietenie e overrated și mai cred că majoritatea știți foarte bine câți unu, doi prieteni aveți dar să revenim la animale.


Mă ademenea cu-n animal

Îmi plac chestiile cu blană. Bine, nu fac jachetă din ele cum ar face mătușa dar cunoașteți că țin în casă purcei de guineea. Prefer să-mi caut șoarecu pe sub raftu cu dosarele de contabilitate decât să plimb un pudel la 6 dimineața. De-aia, că la 6 dimineața nu mă suport pe mine, darmite ceva care ar sări pe plapumă și-ar începe să mă lingă fără să mă fi servit în prealabil cu cafea.
Bine, am zis, de-aș avea o căsuță, aș adopta categoric un cățel. Dar acum experimentez. Sunt la stadiul de șoareci. De fapt, mereu mi-a plăcut să dețin ceva care nu cere multă bătaie de cap… lesnicioasă îmi poți spune, da, că deh, dacă-mi spui altfel mă supăr, sunt și de-asta cu hachițe.

Mai nou, relațiile se înnoadă c-o lesă, cu-n castron pentru lapte, c-o pisică orfană din stratul de ghiocei. Degeaba, nu am dispoziția necesară să-i răspund la toate cele 10 întrebări pe care le va pune instant: draga mea, nu ești persoana cu care doresc să vorbesc despre depresiile și morțile mele. Dar aș sta la o vorbă cu câinele.
S-ar uita la mine ca la babilonul plin de sânge, oricum mereu s-a uitat la mine de parcă i-aș fi fost dușmancă, nu… aproape nimic. Și nici asta nu-mi plăcea. Un strop de relaxare, de bine, noi nu ne puteam transmite.
Așa e, nu sunt sociabilă. Dar dacă mă lași în ritmul meu, putem fi. Rar și bine. Nu, n-am omis nici un cuvânt. Încă fac aceleași diferențe între cunoștințe, amici, prieteni, rude, rude prin alianță, porcușori, șoricei, papagali, căței.
Nu mă schimb când tac. Mă schimb când sufăr.

5 thoughts on “Animalul din dormitor

  • March 4, 2016 at 10:42 am
    Permalink

    Da…acel gen de prietene care daca nu v-ati auzit o perioada te ia cu replici de genul: “Vaaai, dar nu m-ai mai sunat…” Well, guess what? Telefonul functioneaza in ambele sensuri deci repros cred ca ar trebui sa vina atunci cand ma suni si iti dau respins, nu? Uneori se mai cere si cate un divort intre prietene, mai ales cand chiar nu mai aveti nimic in comun. Nu-mi place sa traiesc in trecut

    Reply
  • March 4, 2016 at 6:46 pm
    Permalink

    Pe mine m-a tinut faza cu cainii pana prin facultate dupa care m-am maturizat. Acum n-as baga lighiona asa mare in casa nici sa ma pici cu ceara. Daca as avea curte as lua pisica si gaini, da, imi plac gainile de rasa, mor dupa ele.

    Reply
  • March 5, 2016 at 8:14 am
    Permalink

    Imi plac cainii, dar in niciun caz pechinezii sau orice alta rasa marunta cu care mi-ar fi frica sa ies din casa si sa vad toti maidanezii cum maraie la noi. Si cum la bloc nu se poate cu caine de talie mare, dar si pentru ca imi spun adesea ca mi-ar roade pantofii si pentru asta l-as duce la adapostul de animale, mai bine ma lipsesc. Totusi, mi-am dorit mereu sa stiu cum e sa am caine, caci i s-a dus vestea cum ca-i cel mai bun si mai intelegator prieten al omului. Dar m-am rezumat la 2 hamsteri, muuult mai usor de intretinut, pe care i-am iubit pana la luna si inapoi… dar despre care am aflat, cand deja ii iubeam, ca ei traiesc maxim 3 ani. Si dupa 3 ani s-a lasat cu bocete si cu promisiunea ca nu-mi mai iau animalute, ca mi se rupe sufletul cand ne despartim. Insa acum cochetez cu ideea de a-mi lua pisica.

    Reply
  • March 5, 2016 at 7:52 pm
    Permalink

    Am avut pisici timp de 20 de ani. Avantaje si dezavantaje. De implicare emotionala si suferinta cand le vine vremea de duca, nici nu mai zic. Gata mi-a ajuns cu animalele de companie. Nici macar acvariu nu vreau. Caine nu mi-as lua vreodata. N-am nimic cu cainii, din contra, dar nu sa fie ai mei. Nu ma vad cu pungutza plimband cainele zi sau noapte pe orice tip de vreme, nu sufar mirosul de caine care se imbiba in tot la nivel molecular, unghiile care zgarie tot si nici balele. Omul meu ar vrea un husky. Da, cand ne-om muta pe undeva prin nordul Canadei in cabana in padure sau la tara la ferma, atunci poate vom avea. Poate si mai mult de unul ca sa-i antrenam la sanie. 🙂

    Reply
  • March 16, 2016 at 7:35 pm
    Permalink

    Eu sunt lenesa…sa mai am grija de inca cineva?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *