Am nevoie de un sfat. Poti sa nu mi-l dai, te rog?

Am avut mai demult un coleg cu tulburari de atasament. Tocmai divortase de nevasta , se certase cu doua din cele nu-stiu -cate prietene, isi ura la un moment pisica, masina si locul de munca (pentru care altii ar fi facut infractiuni). Venea la serviciu cu o fata de parameci torturat desi el incepea pe la 9 ,45 , nu ca noi Zorelele- la 7 45. Cand prindeam o pauza il intrebam ce s-a intamplat si o saptamana nu mai urmaream Inima de Tiganca: Ela venise la el fara sa sune iar Diana impachetata intr-o camasa de-a lui i-a deschis asteia usa. El i-a jurat saptamana trecuta Elei ca Diana face parte din Mezozoic si ca nu mai tine minte nici numele ei de familie.

Si ce s-a mai intamplat?

Pai nu stiu ca le-am lasat sa se certe si am venit la servici. Of, Hapi ce daramat sunt. Distrus. De ce mi se intampla numai mie de-astea? Nu am pic de liniste. Ce sa faaac?

Colegul meu era painea lui Dumnezeu. Era un om atat de bun si de sincer in viata de zi cu zi , atat de sufletist si de transparent incat n-ai fi zis ca scotocea saptamanal in alta marca de chiloti. Ma feream cat puteam eu sa sar cu idei si rezolvari – stiam ca-mi cere sfatul doar asa, ca sa-si antreneze urechile pentru ce il astepta acasa. De fapt stia foarte bine ca-si pune singur pietre la „grumaz” iar alternativa i se parea mai dezastruoasa ca vraistea din viata lui : o singura femeie, o singura problema? Pai si el cu ce si-ar ocupa mintea cand parcurge cei 12 metri din casa pana la masina?

M-am plans si eu odata , in tineretile mele lui buni , ca iubitul meu (de atunci) lucra cu o asistenta peste program . Si cum in perioada aia era epidemie de varicela , aproape ca ma rugam sa ii iasa si aleia vreo 5 bube pe sub genele rimelate si un pui de herpes sub rujul portocaliu . Si ii descriam bunicii cat de falsa si plictisitoare era Corina (….) cu tot cu implanturi. El mi-a recunoscut ca a ciocato odata, dar asta inainte sa apar eu cu urechile umflate cat un bulgare de la otita.

In timp ce arunca trei graunte la pui, grandma mi-a zis : „pai lasa-l dragu bunii ca nu-i de tine”

Sa il ce? Adica sa il jertfesc lighioanei cu ruj sidefat ?

Buni habar n-avea ca eu povestesc asa, ca sa ma aflu in treaba si ca sa simt acolo putina compasiune. Solutiile astea radicale mi se pareau demne de Al Quaeda si nu de o indragostita sensibila ca mine.

Concluzie: uneori prietenii vostrii vreau doar sa ii ascultati. Sa ii intelegeti. Sa le spuneti ce ati face voi. Ba chiar sa va dati cu parerea: e rau, eu il locul tau n-as mai continua drumul. Rar de tot o sa aprecieze o solutie radicala gen „lasa tot si pleaca”.Asa ca nu va suparati si nu va stropsiti cand aveti impresia ca „vorbiti degeaba”

De multe ori, lucrurile nu sunt asa simple cum par din exterior.

Similar Posts

24 Comments

  1. Întâmplarea a făcut ca vreo câţiva ani să lucrez într-un colectiv aproape numai de femei. Cum eram mai liniştit de felul meu şi nedornic de niciun fel de sfadă cu nimeni, ale mele colege începuseră toate să-şi verse ofurile, fiecare-n parte. Toate bune şi frumoase, până când – nu ştiu ce înţeleseseră ele despre mine – fiecare mă sfătuia cu câte ceva în câte o problemă, dar pe care nu o aveam eu, ci ele. La un moment dat, ajunsesem să-mi caut de treabă pe-afară, numai să nu rămân singur în birou cu câte o colegă. Atât le-ar fi trebuit celorlalte!
    În sfârşit, dacă m-apuc să povestesc tot, îţi iau blogul cu totul.
    De atunci, prefer să fac singur cum m-o duce capul.

      1. Nu poooot!!! Mă citeşte a mea doamnă şi cine ştie ce crede că am făcut! Şi-aşa, când mă mutasem cu serviciul acolo, se apucă şi mă întreabă odată: Auzi, câţi bărbaţi sunteţi voi acolo? Păi, eu cu directorul şi cu şoferul! Aha, şi câţi sunteţi de toţi? Păi vreo 30! Aha, şi restul de 27? Păi dacă nu sunt bărbaţi, ce crezi c-or fi? A copt-o ea ce-a copt-o vreo săptămână, după care mă prinde într-o zi şi-mi zice: Auzi, ştii ceva? Tu ar trebui să te muţi cu serviciul de-acolo!

  2. Bine zis, e usor sa ceri un sfat, dar mai greu de urmat, mai ales cand sunt sentimente “de sacrificat”. Fiecare persoana e unica, are sentimente unice. Eu ma feresc sa dau sfaturi in momente delicate, insa pot povesti ce am facut eu intr-o situatie asemanatoare. Doar ca exemplu.
    Si am invatat ca indiferent cat de grave sunt problemele mele, lumea nu se va opri in loc, de multe ori nici macar sa ma asculte. Insa face bine sa spui ce te apasa. Acum sunt…trist. Am spus-o! 🙂 O sa treaca!

  3. sigur…nu ti-l dau…
    o sugestie insa… pot face…
    oricum… imi place sa ascult sfaturi… pentru ca in final… sa procedez tot cum vreau eu…

  4. Pana la urma oricum facem cum dorim noi si nu cum ne sfatuieste cineva, chiar daca ne zice de bine.
    Oricum, eu ma plang la putini oameni. Prietenei mele cele mai bune…si cam atat. Nu-mi place sa stie altii “din casa” de la mine. Si de la prietena mea cea mai buna astept sfaturi si pareri sincere. Daca asa crede, sa-mi zica sa-l las (daca e vorba de iubit). Nu ma supar, chiar daca e radical. Iar la final, ca e bine, ca e rau, oricum fac cum cred eu. E viata mea pana la urma.

    1. Si mie imi place sa mi se dea sfaturi si sa aud parerile prietenilor.
      Sunt foarte putini cei care stiu ce simt,in care ma incred, pe care ma bazez……….
      Si-mi place sa aud mereu parerea radicala a mamei. Mama ma arunca din cer direct pe-un brusture cand are chef 🙂

Leave a Reply to Hapi. River_woman Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *