Spiritismul care înlocuia snapchat-ul în liceu

lumanariÎntr-o zi, pe când stăteam la coadă la sana și la covrigi – cred că numai în vacanțe mâncam carne- le-am auzit pe două băbătii care mergeau sudate la biserică:
– Tu și vinit-o? Spus-o drept?
– Diță, vinit-o, tu! O-ntors și ușa, nu l-am mai putut trimete-napoie! Da io știam că ticu nu o fost om rău, d-aia nu mă temeam și sângură am țânut ceaslovu. Știi cum se învârtea, ce vânt făcea, tremurau perdelele, ligheanu de pe masă…
Cum eram odihnite și era vineri, am crezut prima dată că femeile au pus-o de ceva stropșală. Aveam concepțiile acelea strivite-n cap: că ești bătrân de pe la 40, că mai tarziu te cată p-acasă păcatele să te ia cu ele și tu umbli după plăcinte și organizezi paranghelii. Dar tot nu înțelesesem si ne coteam acu: cine-o venit și ce era cu ligheanu.

– Poate-și țin protezele-n ele când mănâncă, ha ha ha .

Femeile făcuseră spiritism acasă, că-i era dor uneia de un luceafăr. Și-apoi umblară pe la popi să le descânte si să le ierte, ligheanu fu cu apă sfințită, în caz că i-ar fi fost sete mortului, să nu se adape de la ele. Stiu că ne-am mâncat covrigu si sana pe după un plop, de-astea n-auzisem încă. Nu mai fusesem așa înfiorate de când ne-am epilat cu ceară pentru prima dată, undeva printr-un cătun, la bunicii Simonei. Si-atunci, am făcut ca nea Mărin cu Sucă, râia și lesia, ne-am întins ceară fierbinte pe toata tibia si-am stat asa, vreo 10 minute la soare, de-am răzuit-o cu-n cuțit bont și cu tot cu epidermă.

Hai să facem si noi spiritism.

Ne-am pregatit o săptămână. Ne împrietenisem fiecare (5 fete) cu toate bătrânelele din arealul propriu, cu cât era mai saltată de 80 de ani, cu atât mai bine, cu atât aflam mai multe. Aveam de toate (nu faceți asta acasă, că eram cu mintea subțire si articolul e un pamflet):

– cartea veche a strabunicii mele, carte de rugăciuni, neapărat cu coperti tari și mâncată de carii, mă rog, se vedea că cineva și mușcase din ea, poate într-un moment de disperată cucernicie. Explicația reală era că-n @găbânașul în care-o găsisem, pe-o ladă, au citit-o și șoarecii.

– o cheie veche, neapărat cu coadă lungă, din fier, cu doi sau trei dinți proeminenți, „folosită arareori spre a deschide porți sfinte”. Ca să nu mai aberez, declar că nu eu am furat-o de la paraclisierul unei bisericuțe uitate de lume, oricum, Dana, sustrase cheia dintr-un pachet cu vreo 15, așa că putea fi foarte bine cheia de la vreun birou al frontului salvării naționale sau cheie de biserică sau de ușă la șură.

– o mușama cu pătrățele, pe care-am scris DA și NU plus numele noastre
– apa descantată de la… cu asta ne-a fost un pic mai greu, fiecare am adus ce-am mai gasit pe-acasă de la Bobotează sau de la robinet.

– Trebuie să fim toate virgine,
zice Simona serioasă, privindu-ne peste masa la care eram așezate confortabil ținându-ne de mână. Avea un fel al ei de-a ne băga-n sperieți. Aproape că ne îndoiam că am fi. Dacă nu mai ești virgină că te-a pupat ăla si spiritul intră-n tine? Adică hei, spiritul!!

Paul fuma un sfert de țigară, plictisit, stând ca leșinat pe pervazul pe care-l scosesem pe jumătate, să nu simtă ai mei când vin de la lucru. Ne era frică, că auzisem că poate vine alt spirit, pe-atunci nu știam de Oreste și Oracole, cred că nu se studia încă ezoteria. Dar fusesem recent la Castelul bantuit a lu Bogdan P Hașdeu si ceva, ceva, ne ridica perisorii pe mâini. Mă rog, cauza putea fi și Razvan cu Vidra lui. Mă ascultase recent, nu apucasem nici măcar s-o citesc că mi-a fost lene, stiam numai incadrarea genului dar habar n-aveam ce-i aia o vidră, în sfârșit.

Ne-am dat mainile toate cinci, am spus tatal nostru și Mnezeu ne ierte dacă facem pagube de energii, că noi eram acolo cu intentii bune si am legat cheia de la paraclisier c-o funie de cartea de rugăciuni. Daca avea să se întoarcă dreapta era da, spre stanga era nu, ceva de genu.

Am tras draperiile, l-am chemat pe strabunicul Simonei.

Tu ești, tu ești? Bunule, dacă ești tu, învarte cartea spre…

Ne uitam una la alta, cheia începuse să se miște între degetele noastre, Paul se uita cu jind la un poster cu Ambra Angiolini, ne transpiraseră și tălpile, gata, eram cu vreo cinci spirite pe-acolo. Venise bunu cu văr-su și incă trei neinvitate. Andreea știa mai multe că ea conducea ședința, c-o învățase o tanti din Pădureni, care locuia singură si ghicea-n cafeaua cu zat. Adică cu-n spirit locuia, cu fostu, care cică-i muta noaptea bijuteriile în sertare si=i manca ciorba din frigider. Pădureanca avea către 90 de ani și cataractă, dar pentru banii de-o plăcintă, tot îi spunea Andreei cu cine-o să se mărite. Cu Ionuț sau cu unu care are prenume Rusu. În orașul nostru, tot al treilea bărbat avea măcar inițiala I și o cincime erau Ruși.

Ne-am cam panicat, credule si speriate, la cum ne tremurau degetele, n-avea cum să nu cadă cartea aia, cu cheie si cu sfoară cu tot. Nu m-as fi mirat acu nici dacă sărea-n sus, se dusese-n vânt tot calmul si energia pozitivă cu care ne-am propus continuarea lucrărilor. Una începuse să simtă adieri pe obraji, alta c-a tras-o cineva de păr, Simona era enervant de dubioasă când nu scoatea o vorbă și te fixa cu privirea ca si cum i-ai fi furat sanvișu din geantă.
Andreea a expirat brusc și-a șoptit cu nerv:

– Careva am greșit. Nu e un spirit, sunt cel puțin două! Andreea era relativ anostă dar prindea viață când îl vedea pe suplinitoru de la religie și probabil, când făcea spiritism. Ochii îi străluceau limpezi, își îndrepta spatele scoțând în evidență sutienul cu cupe, deschidea ușor buzele a mirare. C-o mână-și burzulea bretonul anost pe care maică-sa-l tundea mereu inegal și c-o totală lipsă de respect pentru sex appeal-ul ei, care pe-atunci nu exista.

– Eu am greșit, în p.. aguba mea că-n loc să beau bere la Cătă stau cu cinci posedate, eu plec, zice Paul.
Am sărit pe el ca cloștele. Nu poți să pleci pana ce nu trimitem spiritele-napoi că eu răman cu ele aici sau pot intra în… tine
Paul a rămas, prefera sa intre încă o sticlă de bere-n el decat să nu mai poată copia la teză la română.

Au urmat incantații, care mai de care. Strigăte de mirare. Strangeri de mână. Dacă ne înregistra careva, acum nu v-ati mai fi uitat la Romania Tv…
– Mai ești aici George? George te cheamă? Cine ești? Esti un spirit bun sau unul rău? În numele… îți poruncim să pleci.
(zi-i tu de trei ori. Da zi tu!)
– Să pleci…!
– Mă duc la budă, zice Simo.
– Vin si eu, zice Diana.
– Nu ieșiti din camera mea, pana nu se oprește cartea din mișcat! Eu nu rămân cu fantomele din familia voastră în cameră! mă iuțeam eu, destul de disperată.

Mi-a trecut prin cap că eu sunt de vină, c-apăruseră OB mini. Și am citit pe ele că te păstrează intactă ca in pasărea spin și am încercat unul, dar pe sfert, așa. Si n-am uitat ziua aia-n veci, că a trebuit să-mi vizitez o mătușă, și stăteam creponată oarecum și-mi muscam degetele, de-au vorbit neamurile o lună că-s bolnavă, îndrăgostită sau m-a abuzat careva.

Când a deschis mama, pe nesimțite ușa, a ieșit și Paul și spiritu străbunilor și Vidra lu Hașdeu din capul meu, era să leșinăm acolo pe masă de spaimă, c-acu ne aruncă-n cazan Scaraoțchi. Mi-amintesc c-am dormit cu candelă de la ceva manastire de prin Moldova, mama nu mai putea de bucurie că devenisem brusc creștină ortodoxă cum se cade și, vreo lună, băteam treptele bisericii regulat, că mi se părea că tabloul se cam uită la mine când mă pun in pat.

Numai că era natură moartă, cumpărat de la ruși.

Asta numai ca să vedeți de unde am început noi evoluția spirituală…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *