30 plus e cu regrete?

Nu socot ca nu exista un oarecare regret după 30plus. O fi.
Unul care transcede cele câteva riduri de expresie devenite riduri de „bătrânețe”. Nu este melancolia trecerii, căci poți trece de pragul vieții și la 27 și la 15 și după 70. Nici nu cred că „pleacă frumusețea“. Sunt oameni care nu s-au născut cu stea în frunte și-s adesea mai bucuroși în viață ca anorexicele care au plimbat blănuri și ochi pe podiumuri.

Da, sunt destui și destule umpluți de suficiență și de amărăciunea traiului cu ei însisi, care-si trâmbitează dreptul de-a exista numai lângă exponate estetice. Viața lor e o expozitie în culori reci, lăsati-i pe ei.

Insingurat, suferind, cu zile nefaste poți duce orice vârstă. Și pe cea a pubertății, mai ales aceea, când ajungi să-ți fie rușine de cea mai fragedă tinerețe care-ți vine în minte. Si te găsesti într-un apăsător concurs de împrejurări pentru cele mai bune haine, cea mai frumoasă iubită, cea mai grozavă vacanță.

Și pe cea a primei tinereți când te afli-n pasionata căutare a iubirii, când vrei s-oprești fluturii-n loc. Se întâmplă să reușești și să vezi că fluturii trăiesc cât timp le-ai permis să zboare, fără să-ți umpli mânuțele curioase cu praf de aur.

Nu te mai bucură nici prima tinerețe, oareunde ajungi să vezi că fericirea în copilărie ai lăsat-o, unde întâmplările simple aveau însemnătate. Acolo unde nu trebuia să alergi după o slujbă, era suficient să-i ajuți pe cei dragi cu ce poți, să înșiri duhanu bunicilor, să clătești rufe, să aduci trusa cu scule din garaj ori să faci mici comisioane. Cât de important erai atunci!

Tânăr fiind, lupți fără experiență să păstrezi o relație, să faci bani, să fi recompensat dar și recunoscut. N-ar mai putea oamenii să fie bucuroși pentru simplul fapt că existi în viața lor? Ei bine nu. Iubirea neconditionată este un mit, cum să nu-ți fie dor de pruncul din tine?

După 35 ai copii, un job și dacă ți-a pus Dumnezeu mâna în cap ori dac-ai băgat tu mâna în buzunarele altora, dac-ai avut părinti bogați, ai casa, mașini, poți călători și… ah, nu include și sănătatea celor dragi. Sau siguranța lor. Anxietatea ne macină mereu. Ai reușit să plătești rata? Da, dar ți-a mai rămas asigurarea. Ai achitat facturile dar uite, e luna cadourilor, n-ai bani să cumperi tuturor ce ti-ai propus. Hei, dar știi că acolo unde-s sentimente prezența ta este suficientă?

Trăim toată viața cu regrete. Deși în coconii realității vedem cât de mult am învătat și câte aripi ne-au crescut privind fluturii, ba chiar zdrobindu-ne genunchii de asfalt, ca niște copii puși pe șotii.
E bine când reușești să minimizezi regretele. Ți-e mai dulce viața. Fiecare are o altă rețetă. Fac excepție cei și cele care nu învața niciodată să gătească. Nu știu rețeta voastră dar iată cum începe a mea:
– destul de curând am aflat că de fapt nu se adună cine se aseamănă ci Dumnezeu ne aduce în preajma celui mai diferit și suntem pe rând: apa care stinge focul altuia, tăria celui slab, slăbiciunea unuia puternic, amărăciunea însetaților de iubire și dulceața de neuitat din după-amiezi linistite. Pricinuim fiecare dor și durere chiar dacă unele roluri nu ne plac.

– a plecat deci nu te-a meritat cu-adevărat. Nonsens. De când mă știu am rămas prietenă cu foștii. Câââți fură de zic foștii? Păi destui, exact ca la voi, ăi de citiți. Nu am plecat și nu au plecat pentru că “nu ne-am fi meritat” sau pentru că eu am fost mai bună și ei mai răi.

Insa multi parteneri devin pacienti pentru altii cand se rupe-o relatie.

– cum să rămâi prieten cu un ex? Sau cum să-mi spună că ne despărțim dar rămânem prieteni? E ca și cum ar sugera să păstrez câinele mort.

De fapt e dovada supremă de maturitate emoțională într-o relație.
Nu mi-am ucis singură și nu mi-am sabotat iubirile. Am iubit mult, uneori des, uneori superficial, dar n-am pornit cu nimeni de mână gandindu-mă ca ies doar astăzi. Sigur, nici nu ne întâlnim la frapucinno să povestim ce greu ne cade in actuala viată de cuplu. Însă pe cel mai bun prieten dintr-o iubire l-am extras. Și partenerul de viata știe. Mai știe și ca oricât de frumoși, tineri, bogați ori medii am fi, erotismul se varsă pe-alături și rămâne de văzut lângă cine putem trăi frumos și cu folos.
Aș putea să-i doresc unui fost iubit să fie nefericit sau să-l invidiez pentru relația actuală, pentru nunta de flori, pentru zâmbetele care nu mă mai privesc pe mine? N-ar fi un balast emoțional absolut inutil? Ba da. Și odată ce-l conștientiezi e infinit mai ușor să te debarasezi de el. Mulți nu știu sau nu vor sa accepte, dar o rană dintr-o relație ruptă se cam vindecă în 6 luni, spun psihologii care-au avut timp de alde studii. Restul ar cam fi obsesie iar obsesia nu se pupă bine cu Dragostea.

Sigur, rețeta unei vieți în care șezi mumos și-ți downloadezi liniște nu există dar apar norme aplicabile în decursul anilor, ne sunt la îndemână și ne scutesc de anxietăti. Nu cred că ne e frică de vârstă însă din fragedă pruncie până la final, trăim cu teama de-a fi părăsiti cel puțin de către o persoană.

Ați rămas în relații de prietenie cu foștii sau traversați pe cealaltă parte în cazul unei întâlniri pe stradă?