Am ales pentru orașul meu – si cei mai mulți oameni au simțit ca mine!

Cand m-am intors in orașul natal, a fost diferit pentru că nivelul de trai, lipsa oportunitatilor si-au spus mult cuvantul. Oameni mai nervosi (ca oriunde am trait pana atunci si Slava Cerului, nu in putine locuri am fost!!), tristi, agitati, îngândurati si apatici.

Biblioteca era inchisa, cinematograful nu functiona, nu exista decat un local sau doua care sa dea tonul si asta numai in weekend, nu stiu de vreun cerc de cultura sau alte activitati si pentru copii si pentru parinti care să fi fost organizate… nu aveai unde sa mergi cu copii – abia apoi s-au deschis 2 locuri de joaca, sarbatorile de iarna ce-au mai colorat atmosfera. A mai aparut ceva contra cost pentru copiii mai mari, oricum, nu inot, nu sport – eu cred ca de la 3 ani ar trebui sa se incurajeze practicarea unui sport, macar ocazional. Contra cost, bine da e peste tot asa, o fi, insa aici sunt copii care nu-si permit integral mersul la scoala (care e gratis utopic) darmite excursii si event-uri platite.

Aici ma gandesc ca intervine candva, cumva admin publica si gaseste solutii cu actorii locali, cu sportivi-instructori, dans, etc. Sigur daca este curaj si dorința sa se ceară, în timp, pana acum n-a fost nimic de acest gen. Ai bani, iti duci copilul la inot in orasul apropiat, nu ai nu-l duci si punct.

În vizitele scurte, oamenii interactioneaza politicos, pleci, apoi vorbesc despre tine, tu nu stii, nu afli, nu te doare, tu nu esti parte din orasul mic si trist.

Cam repede, am invatat si eu să mă tem, desi venisem cu un entuziasm pregatit. Frica te face irațional, urâcios la cea mai mică provocare, frica trezeste justitiarul din tine, că ai impresia ca oricand ti se poate intampla ceva. Si cand esti femeie si capul familiei, cand tu decizi totul si sunt oameni care iti transmit amenințări e absolut teribil.

Read more

Suparat la mine ungurele daca i-am spus ca nu votez ungure primar, că așa simt EU

Ungurele superat degeaba, ca eu nu am spus la el ca  baga Ardealu in straiţă si fuge cu el Jajj istenem!  Cand am vazut pe plianţi puzderie de ungure care vrea sa fie primar si să primeasca delegatii  din alte ţari, m-am mirat la ei, da nu m-am mirat la toate ungurele din oras, asta nu au inteles nici unii romani, nici unii ungurasi!

Voi nu stiti cat iubesc eu ungurele petru gulas, da nu ca Primar in oras, iubesc musulmanu occidental pentru vorba dulce, da nu ca Soț în casă! Pai n-o să iubesc pe cine-mi zic alții!

Am intrebat fata in fata omu din pliant: Beszélsz romaneste bine? că mie mi se pare ca aveţ un pic de problema si de aia eu v-aș pune vice-orice da nu Primar. Si el suparat foarte tare că eu sunt Beteg, ca el câștigă că e tânăr si că știe el de unde începe vârste batrane si aia nu castiga, numa tinerele cu evaziune! Cu viziune, mai gresesc si eu limba romana dar eu nu candidez!  Pai poate ca eu oi fi putin gerontofila, am spus, Beteg tu, lase-mă-npace, votez cu cine vreau!

 Apoi spus purtatoru de vânt la mine, o tanti emigrantă  ca in Scufițe Rosie (ca si ea ba la bunica ba la mamica, ba la lup) , mi-a spus Szeretnék panaszt tenni!!!

 Alt ungure din oras spus la mine pisi ízű! Si penala! El nu gandit in romaneste cum simte la mine inimile ca bate mai repede ca masina de cusut, ca si eu enervat, Istenem!  

Si tot ei, vreo 10 acolo, suparat pe mine dupa ce stricat relatia cu colectivitatea in care prosper ca mușchiuletu de frasin? E muced, e umezeală, e bacovian, stradă cu stradă!

Altu a strigat pe un grup de croșetat: sor, sor de 3 ori. Daca striga arabu meu, stiam clar ca vrea sa divorteze ca si la ei, poti divorta fara sa te măriti-insori. Eu sunt pasionata de toate culturile.

Read more

Provincie, orasul meu de langa Cluj – 2020

Poate, dacă reusesti cititorule să te muti un pic in unghiul meu, ai sa vezi ca nu e chiar atat de usor sa supravietuiesti 2 ani intensității parșive de natura psihologică pe care, nu-i așa, te poate expune viața.

Ba mai mult decât atât, ca să nu fac notă discordantă si mai mult nu mi-a trecut prin minte ca vreau sa contabilizez sau să observ tot ce exista-n colectivitate – știrbit. Si totusi făceam poze. Fără să mă gandesc că vreau să le expun undeva, cândva. Oamenii puțini. Tristi. Copii erau si erau si seniori. Tineri cu bun simt și tineri care parcă isi notaseră că trebuie să-si pomeneasca organele sexuale oricand si oriunde ca nu cumva ele să dispară. În naivitatea si ruperea mea de lume, nici pe Agamiță Dandanache nu-l mai băgam in seamă.

Trebuia să funcționez optim. dacă nu iesi cu masina, daca nu te lipesti de cineva doar ca să obtii beneficii si să te plimbi de ici colo, daca nu poti merge la sală, sunt putine modalitatile in care iti mai gasesti aceasta energie.

Va las aici pozele *asa arata strada proaspat finalizata cu piatra cubica, str Armeneasca

Read more

Ce inseamna pentru mine intoarcerea in orasul natal si asumarea faptului ca sunt diferita

Ha ha, in primul rînd se feresc oamenii de tine ca de râie in prima faza, apoi esti analizata si ostracizata ca femeie.

Am revenit în orașul natal dupa aproape 10 ani. Eram chiar fericita, veneam cu copilul, deja trecuse un an de cand locuiam cu mama la Cluj – unde si lucram – iar acum aveam ocazia sa nu mai platesc chirie si sa nu fiu toata ziua pe drumuri. Diferența fata de momentele trecatoare în care aterizam pe acasa din țări străine, 2-3 zile si mutatul complet a fost un fel de purgatoriu.

In Germania si-n restul tarilor europene in care calatorisem, nu am muncit ca altii, am fost oarecum privilegiata asa ca am invatat regulile, respectul, bunul mers al societatii, am participat la evenimente, am trait in medii culturale, am fost in țări sărace cu oameni fericiti, am mancat laolalta cu oamenii privilegiati dar si cu cei săraci lipiti pamantului. Am stat in resorturi de lux dar am calatorit si-n autobuse pline de oameni nespălati si urat mirositoare, am dormit si in conditii mai proaste dar am trait din plin si viata de familie in casa frumoasa si mereu plină –familie, asta au fost ei pentru mine- în NordrheinWestfallen.

Veneam aici si eram primita cu entuziasm, părea că am prieteni, rude, cunostinte, insa ce-mi amintesc acum e că întotdeauna mă asteptau mama si bunica.

Cand m-am mutat definitiv (cat o vrea Dumnezeu), lucrurile au început să se schimbe si incet, impactul emotional dintre mine, oraș si oameni s-a făcut simțit. Desi venisem ca un pustnic alungat, copilul mă făcea atat de fericita incat a completat perfect disparitia din peisaj a oricarui alt personaj. Eram – suntem – eu, el si mama. Nu am simtit nici un fel de singuratate. Insa incet, rautatea unora, nemultumirea personala față de egoul lor mare, faptul că eu respingeam sau nu participam la vocatiile multimii, toate s-a indreptat inspre mine.

Read more

Gradinita in vremea coronavirusului – eu merg, voi?

Am fost la ședință. Prima mea ședință, cu părinții dacă  n-o pun si aia de la țară, de acu 15 ani, când s-a strans în Vale tot satu că s-a dușmănit părintele vechi cu Părintele nou pentru data la care se preia Casa Domnului. Preastresatul țârcovnic era la mijloc, că nu știa cine câstiga.

Îmi amintesc c-atunci, popa cel vechi si roșu-n obraji ca un măr Ionatan, ținea o predică despre răbdarea lui Iov. Popa cel nou, Ion, a înțeles că-i spune lui că-i plin de bube, de acnee si prea tinerel (studiase si filosofia) si e cazul să mai aștepte până va sluji. Cântărețul, care nu știa a cui tămâine o s-o aprindă de săptămâna viitoare, se tot întorcea cu spatele si se uita la sfanta biserica, făcand 2-3 pasi.

De fapt trăgea săracu din flaconu lui de pălincă, să-l țână curaju.

Până la urmă, au slujit o vreme amandoi, că unu avea pilă la primar, de-a crescut in sat si taxa pe mort, bașca, li s-a asfaltat și drumul, deci n-a iesit nime-n pierdere. Si a avut si cătunul ce povesti despre fețele bisericești si cum se luaseră ei la treipăzește după Liturghie.

Dar la sedința asta nu a fost așa, nuuu, regulile sunt care?, pardon – clare.

Dacă pentru o sedință de partid ar trebui să-ți pui cămașa curată, la cele de mămicuțe, puteti merge cu pete. Ghidușia asta te face să pari mai serioasă, implicată și isteață. După ce primele doamne  s-au prezentat, a venit rândul nostru să ne descriem, intr-un cuvânt, odraslele. Ne-a luat așa pe toate c-o muțenie de parcă inventam arta filmului mut. Ca să tai panglica, am zis c-al meu e hiperactiv. Adică absolut grozav pentru el, ganz normal pentru Deutschland, nici n-apucă să plece, că deja are de-unde veni. Aglutizant pentru mine,  mi s-ar lipi si vodka de globule in toiu iernii dac-am avea unde iesi la un târg de Craciun. Și cu cine!

Read more