Când omul nu te mai iartă – scrisoarea

După ce s-a terminat procesul penal în instanța de fond, am găsit o cale să-i trimit o scrisoare. Avocata părții și partea vătămată insista că-și angajase bodyguarzi, că mă interesez de ea, că vreau să-i fac rău, cerea ordin de restrictie, eu toate astea le auzeam în sala de judecată. Nu îmi venea să cred, mă gândeam că totuși, trebuie să dovedești cumva sau să ai un temei ca să spui c-aș fi fost măcar capabilă sau pornită să fac rău. Nici în ziua de astăzi nu-i cunosc soțul, nu știu cum îi chemă copilul, nu mă interesează unde stă (Doamne fereste) și recunosc că dacă aș avea bani, mi-as angaja si eu bodyguarzi.

Măi, stăteam de fiecare dată în sală, în sedințe lungi (procurorul m-a audiat 4 ore, o să vă povestesc si etapa asta, am cerut o pauză de pipi) și înnebuneam de durere lombara si de cruzimea pe care o făcusem eu? Mi-o făceau acum alții? O perpetuam eu? Nu puteam gândi clar, nu aș fi rezistat fără singurul avocat care a vrut să mă apere pe bani puțini. Niciunul nu dorea să se bage într-o asemenea speță.

 

Unul dintre momentele extrem de grele a fost când am dat o cautare pe internet si am găsit, în media, chiar si pe postul pe care mama mea îl mai urmărește – stirile trunchiate. Pentru Dumnezeu, oameni buni, nu am lovit pe nimeni! Cum ați putut să-mi retezați aripile și să scrieți asa ceva dacă nu ati văzut caseta, cum ați putut să îmi puneți un membru al familiei în prag de atac de cord? Pe casetă se vede foarte clar tot ce s-a întamplat, sunt eu iesind val vartej, sunt eu prinzand-o de fular pe avocată, ea care se trage înspre geam (cand eu am patit asta la Iulius Mall dupa operatia de s maxilară când un necunoscut m-a agresat, nu a scris nimeni nimic si nici nu mi-au gasit cei de la Iulius filmul, motivand ca exact în partea aceea, l iesire din Auchan era stricat) Dar cand cineva te prinde de exemplu de guler, tu te tragi in spate, e un instinct. În sfarsit. Apoi, eu înjurând, eu învartindu-ma în jos si-n sus. Eu plecand singura, ea plecand cu colegii. Hani nu m-a linistit, nu m-a luat de mână să-mi spună femeie, opreste-te. Oricum nu intentionam s-o lovesc. Dacă aș fi vrut asta, as fi așteptat să iese din clădire. Cred că am vrut să o umilesc. Și desigur, am obtinut efectul contrar. Însă nu am lovit-o si nu a fost acolo nici un jandarm, nu ne-a despărtit nimeni, am spus respectivele injurii, am luat mana de pe haina ei si am plecat!

Iata stirile care mi-au mai scurtat probabil 5 ani din viață:

Am strans-o de gat si am dat-o cu capul de pereți. Cum ați putut să scrieți așa ceva? CUM? De ce nu ati cerut caseta, de ce dati asemenea stiri?

Președinta organizației de femei PSD Cluj, BĂTUTĂ ÎN JUDECĂTORIE

Read more

Ce se întâmplă după ce primesti sentinta definitiva: condamnat penal

hapi gratiiInitial era o zi normală de concediu.

Tudor e plecat cu A, are programul lui câteva ore, mama la piață după flori pentru luminație. Măi, ce să fac, fug să-mi plătesc o factură si apoi scriu. Romanul meu polițist, moamă, dacă reusesc să-l scriu ăsta, categoric va fi fabulos. Iar dacă nu va fi, nu public.

În ultimul timp, sub presiunea zilelor care-mi aduceau și rele si bune, ca să rămân echilibrată în inima mea și mai ales deschisă față de toate provocările fiului meu, am încercat să meditez. Să mă rog. Să mă percep ca pe-o entitate bună cu preponderență. Să pun accent pe latura asta de dincolo de conștiință. Alții fug la mănăstiri, devin brusc credinciosi oarecum atipici, se convertesc la alte religii, intră-n secte cum spuneam pe vremuri – acum nu mai am preconcepții- de fapt, toate sunt accesate de om ca fiind o ancoră. Ca să mergi înainte când care cerul pe tine trebuie să-ți iei energia din tainele Universului. Unii devin atei, altii se luptă cu sistemul o viață întreagă (asta-mi aminteste de Hani).

Intru în baie cu o carte. Să-mi fumez  tigara de care m-am lăsat alaltăieri. O tigara, dupa rugăciunea personală. Mă sună cineva. De fiecare dată, când sună telefonul și nu sunt la serviciu, inima începe să o ia razna. O doamnă drăguță de la poștă. Sunt părți bune într-un oraș mic, sunt oameni care te ajută, te scutesc de un drum, par lucruri mici dar cu efect pozitiv.

-Ioana… o scrisoare, știi, de la serviciul de probațiune, m-am gandit să ți-l aduc.

O clipă nu respir. Urechile îmi țiuie. Mă adun în trei secund

-Coboooor (încerc ton vesel) merci mult că m-ai sunat.

Pe plic scrie mare si citeț: serviciul de probațiune… Urc pana la etajul trei si mă gândesc asa: e ceva nedrept să plătesc continuu pentru o greșeală, sigur c-am greșit dar oare eu cum voi trăi așa? Cum să deschid plicul dacă acum articulațiile abia mă ascultă? Mă împiedic. Ajung sus si nu mă rabd: mulțumesc Doamne. Stii, nu la asta mă refeream când am spus să accelerezi evenimentele din viața mea.  Mă așez, o deschid și iaurtul muller îmi vine înapoi pe gât de la al patrulea paragraf.

Read more

Și i-am spus Universului că voi scrie romane politiste

După condamnare am intrat în casă. Căci nu-i așa, nu pot scrie pe stradă, dau în gropi. Serios dau, sunt teribile, n-ai cum să le ocolești.

Tot intrând în casă, seara după serviciu si plimbare, am citit. Până pe la 3 în noapte, mă înfășuram în plapuma mea moale și citeam. Ce aș fi vrut să spun, nu mai puteam, ce aș fi vrut să scriu nu se mai lega.

Si când l-am recitit pe Dan Brown cu intrigile lui si pe Ojog Brașoveanu, pe Agatha, m-a pocnit în cap instalația de pom de anul trecut (o scosesem să văd dacă mai e funcțională și am uitat-o într-un colț pe dulap). Și mi-am spus că lipsesc eu din peisaj.

Secrete am. Personaje – orice asemanare cu unele reale, este absolut întamplatoare. Dar (minte de intrigantă, deh) unele instituții și documente catre care voi face trimitere sunt reale. Dana Braun. Sau Phillips. Hapi e cam dulceag pentru intrigile din romanul care colcăie-n mintea mea. Iata prima parte – în care prezint 3 femei (aici puteti citi despre prima), personajele principale- într-un cadru anume în care le-a adus viața. Apoi actiunea le va plasa pe fiecare cu câteva luni în urmă ca să înteleaga cititorul, adică eu 😛 cum au ajuns fiecare într-o toamnă anume. Nu am editat și n-am eliminat nici notitele mele. De când l-am recitit pe Brown, mi-a explodat imaginația, nu știu cât mă ține. Dar îmi face bine. Și-n plus, nu voiam ca ultima postare – pana cand voi mai scrie- să pară un plâns de milă când eu am scris pentru informare, pentru a arăta că uneori viața e un mozaic spart, nu un puzzle. Odată-mi plăcea să șlefuiesc piese mici de mozaic.

sutien bondage

România, 2019, Klausenburg, toamna

În penthouse-ul închiriat, Laura se mai privi o dată în oglindă. Plinuță, brunetă, cu părul proaspăt tuns bob carre, așa cum o sfătuise stilista, fără cearcăne, cu ochi impecabil machiați, era fără îndoială o apariție. Niciodată nu fusese mai fericită ca acum, la 50 de ani. Avea cel mai titrat bărbat din Universitate, cei mai frumoși copii. Era normal să meargă la cea mai bună școală. E adevărat, copiii puteau fi o pacoste. Dar nu în seara asta. Noaptea asta era numai despre ea.

Luminița roșie cu avertizor pentru mișcare clipi-n livigul mic și o senzatie ușoară de frig o învălui. Apucă repede halatul de pe caloriferul călduț și-l trase peste corsetul nou care-o incomoda teribil. Nu era obișnuită cu latexurile si costumele tematice, considera c-o injoseau, dar lui îi plăceau… Ieși-n grabă din baie și în drum spre hol, apucă paharul plin cu șampanie. Moet.
@ special din Paris. Pentru mine, șopti ea. Bău repede ca să-și facă curaj.

Mâna puternică o apăsă pe gură și-i trase capul ușor în spate. Un fior scurt, ca un curent electric, o paraliză pe moment. Pornea dinspre umeri și-o săgetă urcă din vârful degetelor de la picioare. Se clătină ușor pe pantofii cu tocuri cui. Târăitul telefonului o făcu să scape paharul pe care, instinctiv, îl lipise de pântece strângand cu putere si udându-și corsetul.

– Ai promis că nu bei fără mine, mârăi bărbatul aparent supărat din spatele ei.

O întoarse încet, întinzându-i până pe bărbie rujul Chanel Rouge Allure Velvet cu degetul lui mare. Ochii femeii erau duri și aruncau săgeți de mânie. Plima clipire a genelor a fost în momentul în care s-a trezit împinsă-n peretele alb, aproape strivită. Cu o mâna înspre gâtul ei, intrusul își descheia cureaua pantalonilor.
Paharul din mâna femeii căzu ca o jucărie din plastic, pe covorul moale. Femeia icni și dădu să-l lovească cu cotul dar era mult prea mică pe lângă musafirul ei și abia-i atinse pieptul.

Read more

Ce simte o femeie condamnata penal, în România

inchisaNu mai pot fi prim ministru, nu mai pot fi prim ministru. Încerc umorul dar nu mai merge. Am plecat repede de langa aparator după ce s-a terminat ședința, ca să nu-i cad acolo la picioare. Nu o să mă obișnuiesc probabil toată viața mea.

Cobor treptele judecatoriei din Cluj. O să mă prăbușesc în gol și nu văd nimic, implicit nu mă mai simt pe mine. Port un fel de costum. Mi-am pus pantalonii Esprit. La dungă. I-am cumpărat din Bonn acu 6 ani, sunt purtați de vreo 4 ori. Am o bluza ocru și-un fel de taior. Genul de costumație pe care-as purta-o înainte să mi se taie capul în piața orașului. Niște siluete negre mă salută. Salut și eu. Sigur mă confundă. Sunt o umbră. Ies în ploaia măruntă și iute care mă acoperă repede. Îmi intră sub haine și înfrigurată îmi percep în sfarsit carnea fierbinte și transpirată. Mă acoperă un frig grozav, un frig de moarte, am mâinile vinete. E bine pentru că durerea fizică e mai bună decât experimentul din sala de judecată.

Intru într-o cafenea după ce traversez  vreo două piețe din Cluj. Poate unii oamenii se uită uimiți la mine dar acum nu-mi  pasă. Nici nu-mi mai e ciudă pe ei. Știu, de fapt știu de multă vreme ce simte un om care-ți pare “relativ ok” dar într-o zi își ia viața. Nu, eu nu o iau pe a mea, nu cumva să dau impresia că am inserat în text așa tendință. Doar că ȘTIU. Fără alte explicații.

Eu nu mai am o viață, îmi imaginam una, e drept, una în care răzbesc și mi-e puțin mai ușor. Îl am pe Tudor. O am pe mama. Am responsabilități. Apa-mi picură pe funte din creștetul capului și mă gândesc că e destul și că nu-mi permit o pneumonie sau 2 zile lipsă la birou. 2 zile sunt 2 bonuri, două bonuri sunt… îmi dau seama că-n toată sărăcia mea, n-am avut grijă de puținul din fiecare lună. Și că niciodată nu mă vor domina banii. Deci nu-i bai că nu voi fi prim ministru?

Read more