Toamna amanților – poezie

Toamna amanților – poezie

hapi marocA trecut întâi o boare pe deasupra crengilor
Noaptea-i rece, merg încet iar podeaua face scârț
Undeva în blocul nou
Doamna Toamnă scap-un pârț

– Iubito, s-aducă jăratec, îmi strigă amantul iubit
El scrie, visează, iubește
Iubirea furată-i mai demnă
Dar Toamna ne-a obosit
– Ce faci, mișcă-ți fundul încoace
Zâmbesc și ascut un cuțit
– Mai fierb quinoa dragul meu, s-avem proteine destule
M-am săturat de-atata carne și de neveste nebune
O tipă blondă bate-n geam, e despletită, te cheamă pe tine

Iubitul mănâncă jăratec și drept în picioare se ține

Read more

Ca la noi la șezătoare: nu-i om mic și fată mare!

tanti maramures joc2Aveam vreo 6 ani. În verandă, străbunica stătea dreaptă ca o prăjină, cu broboada neagră strânsă bine sub gâtul lung și uscățiv.
Ești gata? o întrebam serioasă cu voce pițigăiată. Asta- i preferata mea. Tre să-mi zici dacă-ți place.
– Tăt aia de ieri cu Iuăn și cu păsările care dorm? faină-i dară, m-asigura demnă Valeria, gata de spectacol.
M-aburcam pe canapei, dădeam drumul la casetofon și derulam. Programul artistic începea cu melodia În zori, conținea Roboțelu cu clopoțelu, ceva cu frunze, pomi și evident păsările din grădina lu Ion. În mână aveam un știulete și rujul verde al mamei mă înfrumuseța până sub nas.

Dansam ca apucata. J Lo e zero în piesa aia lui Mc Hammer

Valeria se uita “la mine” câte-o oră întreagă de parcă era Tezaur folcloric, nici nu clipea. Pe-aprope când s-ațipească, dacă vedeam că microfonul n-are efect, săream sus și jos de pe pat, strigam mai tare la refren. După fiecare melodie, mamaie aplauda și zâmbea:
– Tare fain tu fată!

Read more

Și s-au luat de pe facebook

loveGeanina era înăltuță medie și oacheșă, macră și energică precum un exponat de la Human Body. Nici nuca de vită pe care-o pregăteste mama la dry cooker nu-i mușchi adevărat pe langă Ginny -cum îi spunem noi- la 68 de ani. Cum ne întîlnisem noi în alt oraș și nu ne-am mai văzut de când eram eu pe acadele și ea pe xanax ( acu se schimbaseră lucrurile) o întreb cum se menține într-o cantitate așa redusă la înălțimea ei. Că eu sunt tare necăjită că-s așa costelivă. Da, mușchii contează, zice ea și-mi arată vreo 23 de mușchi de pe antebraț. Stoarce-o portocală. Îmi spune că a descoperit v-log-ul și așa s-a îndrăgostit ea de Puiu.

A inspirat-o Tao Porchon-Lynch în kanal, că numai trei programe prindea la marginea satului în care locuia cu fostul. Mi-aș dori să întreb ce s-a întamplat cu Fostu dar dacă-i îngropat în fundu curții, la cum arată verișoara mea prin alianță, nu sunt sigură că vreau să știu detalii.

Puiu era cu 5 numere mai mare decât yoghina de vară-mea. Fusese înrolat în regiunea străină, ca parasutist pentru Luis de Funes. Filmul le Crocodile a fost anulat când Puiu a aterizat prea aproape de actor cauzându-i acestuia un preinfarct zguduitor. Sau așa sunau detaliile pentru viitoarea mireasă, de-mi stăteau dumicații în epiglotă. Nu am știut că sunt înconjurată de staruri. S-a întors în România pentru ea, Jeanny a lui (că varianta 2 semăna cu Jeni, prea latin), a trăit o vreme în Timișoara unde a mai încercat oareșce parașute, doamne și cunoștințe din recycle bin, niciuna nu voia să se mărite. Că el era bătran cică și alea tinere. Bătrân auzi, ăsta avea 60, îi lua botu fostului meu concubin. Și ce dacă semăna cu Cher? Era un bărbat bine, doar grăsimea s-a depus incorect. De-asta găsise v-log-ul dietetic al atletei zvăpăiate.

Read more

Let s do it, Teo! Pentru toate orașele mici din țara asta, vă rog, nu ne alungați!

Let s do it, Teo! Pentru toate orașele mici din țara asta, vă rog, nu ne alungați!

mama si copil… nu ne alungați din țară iar și iar cu indiferența voastră!

Începem de vineri după masă.

Merg cu Teo la mormântul tatei. Cald și frumos, vorbesc cu mama pe drum, mă mai întâlnesc și cu fosta mea profesoara de latină. Ce femeie! Numai ea reusea să mă găsească în dulapul în care intram la ora ei. Ea și diriga. Ne îmbrățișăm. E tot așa, ca o regină pion așezată în alt oraș decât cel al nobilimii căreia ar fi apartinut.
O întreb ce o duce pe ea la cimitir.
– O floare, Ioana… Am primit-o de câteva luni și tot nu s-a ofilit. Am uitat s-o ud și 10 zile. E roșie – îmi spune numele dar nu îl rețin.
– O floare pe un mormânt?
– Soțul meu. Înainte de Paște a… e copilașul tău? nu vreau s-o tulbur. Da, da, al meu, zic. Ce mână de fier avea femeia asta și ce blândețe-n spatele scutului! Ce frumoase sunt bătrânețile ei pe dinafară, părul alb cu ușoară tentă de mov ca întotdeauna, chipul osos, ochii ca niște mure umede. Nicio lacrimă. Doar roua din privire, ca-n cântecul ăla nuștiucare.

La tata la mormant aprindem repede niște candele și mama se rotește pe-acolo să strângă niște buruieni care se întind. Spune ceva de omul plătit care nu face nimic, iar Teo la picioarele mele calcă pe niște câlți albi și scheaună. Atât l-am lăsat jos cât să-mi pun piedica la căruț.
Inaaaaaaaaaaaa, Inaaaaaaaaaaaaa
O femeie strigă disperată, eu îmi salt copilul cu un cățel atașat de mânuța stângă. Nu mă mai simt deloc ca la cimitir. Mama și-a plătit și ea partea – ce minune să plătesti moartea dinainte – și pe piatra funerara e și numele ei. Ba mai înflorește și-o floare. Mă trec fiori.
– Mi se pare înfricoșător.
– Ce, mama nici nu ma baga-n seama.
– Să-ți scrii numele și vârsta la care te-ai născut pe piatra funerara a… oricui. Și să știi că cineva ți-a săpat groapa sau ți-a ținut loc. Ca și cum ați merge la Fantasia Land. Oricum putrezim. Dar acum suntem aici. Afară. E dar de la Dumnezeu, zic.

Înainte să-mi spună de responsabilitate, scumpetea locului și că așa se face (știu, are dreptate dar tot înfricoșător mi se pare), ies dintre morminte.
Ăsta micu urlă ca din gură de șarpe că i-am luat jucăria. Innnnnaaa fuge mancand pământul, de unde a apărut de-a prins-o Teo de codița mică și mov, nu știu. Lasă, bine că n-a mușcat-o pe Ina că acum eram pe la Vet cu ea.
Domnul și doamna cu cățelul mă salută curiosi. Le spun că Teo iubește câinii și pisicile și că de fiecare data ne oprim să (le apucăm de coadă, să le îndopăm, să le pupăm dacă le poate ridica iar Teo poate) să le admirăm. Zâmbesc. Zâmbesc și ei.

Teo salivează. Îi ies patru dinți. Ina mică și albă cu coadă mov n-ar fi avut nici-o șansă.

…………………………………………………………….

În parcul mare sunt 3 copii care sar capra zilnic, așa, spre seara. Unii spun că sunt de la Casa Copilului. Nu înțeleg ce e “casa copilului” astăzi, aici și pe unde o fi. Au cam 14-15 ani. Genul obraznic, rebel. Le vorbesc urât altor trecători și nimeni nu vorbește de fapt cu ei. Sunt curați, frumușei. Sar peste o piatra lângă o cismea veche și învață figuri noi, se cațără pe-un copac, din-astea. Băncile din jur sunt pline. Când mă întorc de la locul de joacă de la fosta grădina de vară, coșul de gunoi de lângă capra băieților trăznit, smuls, mizeria jos. Îmi amintesc de unul dintre băieți. Voia să-i taie micului M cauciucul de la bicicletă cu un cuțit.

Read more

Omleta din ouă de broască țestoasă…

AE231D93-F2D8-4401-833C-CE4827052CD9Ies cu traista elegantă de la Mango – din Auchan.

Am primit-o cadou în urmă cu vreo 4 ani și tot bine arată. Îndes în ea brânza, tetinele, fructele, puloverul și bundița, o mașinuță, o cutie pliabilă pentru medicamentele din casă și alte lucruri (nu neapărat) necesare. Pe care în Kaufland sau Lidl nu le găsesc ori sunt mai scumpe. M-am obișnuit cu Auchan.
Ciocolata cu stevie, bomboane și napolitane sugar free, le pun în gentuță.
Da cu broasca n-am ce face. Doamne, ce-o să se bucure de broască! Mai întâi am făcut o tură cu ea pe la raionul de copii. Ăștia care se duc la școală și pierdeau vremea pe-acolo au eliberat zona când m-au văzut. Aveam și tocuri.

Mi-a plăcut de ea. De pliat n-o prea puteam plia așa că am dus-o-n mână. Mă grăbeam și Iulius era ticsit de lume. Mă întreb dacă au lăsat toți rechizitele pe ultima zi și-acum au venit cu 2-3 copii să radă tot? Îi cam detest. Tatiiii pot s-o deschid asta? Da mamiiii, ia uite, a căzut raftu. Bine Ani, lasă că le aranjează o tanti că n-ai vrut. Astăzi categoric nu-mi plac toți copiii din Cluj. Urâți-mă. Îmi păstrez energia pentru când o să facă și al meu la fel.

Read more

Deratizarea, motocositoarea și alarma aeriană

Deratizarea, motocositoarea și alarma aeriană

deratizare vesnicaMa suna într-o dimineață mama, pe la 7,30, gâfâind.
– Vezi că venim. Mai ești acasă? Sa cobori.
– Noh, da ați plecat de 10 minute… îi e somn? Plânge?
– Deratizează.
– Păi și ce treabă ai tu, că nu deratizează el.
– Nu da cred că ne-au stropit și căruțu. Și pute. Am stat pe o bancă și-a venit un nene cu ochelari negri și a stropit sub bancă.
– Păi și nu l-ai trimis la alta?
– Ba da dar a zis că moare gardu și că nu e dăunător pentru copii.
– Ce gard?
– Ăla viu din parculet. Pare mort, da omu a zis că numa pare.

După amiază ies eu cu copilul. Se pornește alarma aeriană, se sperie copilu, cățeii, purecii din tufele de buxus. Jur împrejur câte o motocoasă cu om atașat. Ajung în părculeț. Găsesc și un extraterestru chelios, mic și vesel cu un aparat de stropit cât o batoză. Abia-l trăgea după el.
– Bună ziua, nu vă supărați, pentru ce deratizati? întreb.
– Este omide doamnă, zice domnu cu moldaminu-n brațe. Da copiii n-au nimica.
Mă uit pe o coală A4 agătata de un leagăn: a se evita contactul cu solul și vegetatia. Se deratizeaza!

Read more

Filă din jurnalul de anul trecut – de ce vrem să credem că alții sunt mai nefericiți?

Filă din jurnalul de anul trecut – de ce vrem să credem că alții sunt mai nefericiți?

femeie in cimitir… Nu aveam bani să arăt la randul meu cum am fost amenințată, persiflată ani de zile. Folosită. Nu aveam pe cineva care să mă apere. Nu credeam că mai există vreun om de partea mea.

Și-n condițiile astea lipsea grupuletul de moraliști teosofici, care să explice eșecul meu pe Pământ. Ăștia au apărut repede. Cu toată bunătatea și iertăciunile și neluarea la socotință a răului, n-am să uit vreodată cât de umilită, singură și jignită m-am simțit.

Ai eșuat în viață, proasto, după ce ți-ai pierdut 10 ani din viață cu moșul ăla. Nimeni n-avea curajul să-mi spună în față. Dar toți gândeau așa iar pe mine m-a afectat. Prin septembrie 2016 a început să se vadă (non)valoarea mea de om fără bani și fără ieșire. Cel mai înfricoșător test din lume. De la faptul că într-o zi era să mă trăznească – pân la nașterea unui copilas – pentru care numai săraca mama stătea să leșine pe coridoarele spitalului.

Noi oamenii funcționăm 80% social, pentru societate. Pentru asta avem nevoie de vicii, stimulente, impulsuri, tensiuni. Numai acoperindu-ne fragilitatea tolerăm, uităm și ne iertăm uneori între noi.
Chiar și așa, viața este grea și ni se întâmplă lucruri care ne slăbesc grozav.

Read more