Hapi și botezul la penticostali

Acesta este un pamflet și schițează numai percepțiile personale asupra unui eveniment. Denominațiunea și numele au fost schimbate. Inclusiv anii și data. Da de ce vă explic eu atâtea? 🙂

– Da cât ține? o întreb pe mama
– Io de-unde să știu. Ca la noi.
– Lasă că mă duc eu, Tante Catrina a fost mereu bună cu noi. Și la vorbă și la purtare. Îi fac poze, mai văd șicum e la alții. Cred că o să mă simt ca în filmele alea cu Whoopi Goldberg O să văd cum bat din palme, ne mișcăm la stânga, la dreapta, mai batem de două ori din palme și apoi e botezul.
– Ce filme? îmi dă adresa.

Mă duc și iau un buchet de trandafiri. Frumoși, roșu cu alb. Și destul de ieftini, 20 de lei. În Cluj îi cumperi la preț dublu.

Găsesc clădirea ușor, aud niște cântece de la 300 metri distanță. Mașini parcate, puzderie. Într-o curte veche văd niște scări, când calc pe prima, din spatele unei uși deschise mă privesc vreo 16 perechi de ochi. Doi tineri care arătau ca teologii-n vacanță, îmi fac semn să intru.

Dar ce credeți că diavolu nu mai lucrează? Credeți că diavolu ne-a lăsat așa, c-ăștia s-au pocăit, las să-mi văd de-ale mele? Nu! Diavolu e aici, între noi! trăznește-o voce de după un zid.

Read more

Eu nu am de ce să votez că și-așa nu schimbam nimic, o să plec din țara chiar atunci

Eu nu am de ce să votez că și-așa nu schimbam nimic, o să plec din țara chiar atunci

IMG_3403Spuneam că voi mai scrie aici doar despre comunitatea din jur. Altfel, trebuie să stau departe de blog o vreme, nu mă plătește nimeni să spun povești. Și e tare prețios timpul meu acum.

Nu mă citește femeia asta.  E o femeie absolut banală, adică normală, nu ca mine. Ea nu a auzit bașii când se cutremurau blocurile și nici bătăile pe care i le aplica soțul – iubitei de la 4-. Nici urletul copilului speriat în timp ce ei se loveau. E genul ăla care nu se bagă. Oare avem noi 2 genuri, pe langa masculin si feminin? Ăia care nu se bagă și cei care și-o bagă cu totul? Aș vrea să mă citească dar ea face cruciulite într-un rebus, zilnic. Poți să vomiți sub balconul ei și să sari în ce-ai lăsat acolo, ea vede rebusul, de auzit chiar nu prea aude săraca. Poate nu știe că exista anumite programe de protezare pentru vârstinici și că n-ar trebui să plăteasca mult, doar să meargă mult. Dar nu poți face rebus mergand. Nu poți să te uiti la TV si sa fumezi din mers. Asta e, alegerea ei.

Ies și ma intreaba un vecin unde merg cu marinarul viteaz. E bine intentionat, decent și mereu cu răspunsul pregătit. Are bun simt, toate micile  noastre discuții sunt oarecum constructive. El și soția sunt de prin Predeal. Oameni  muncitori. Într-o țara normala ar fi făcut parte din clasa de mijloc, ea este cea care ține o societate într-un stat de drept, printre altele.  Merg sa schimb ceva între blocuri, la plimbare zic.

Da cu cine votez de fapt? Era și doamna care face rebus, vorbeau despre politică.

Read more

Riverwoman: Bărbați bolnavi și mame singure

Riverwoman: Bărbați bolnavi și mame singure

o mie si una de noptiÎi înțeleg pe bărbații bolnavi care cred și declară că mor sărăcuții, cu pisica sub un braț și bolul cu supa caldă-n ailaltă mână, tolăniți în fotoliu. Cu nasul roșu și o amigdală cât testiculul și cu ochii uscați, adânciți de febra 37 cu 1. Privirea lor spre televizorul HD e goală, așa, ca Ina care dansează. Naiada agitată pe lângă el: dragă, te doare rău, îți mai aduc ceva?
El ridică o sprânceană și scoate-un suspin de parcă tocmai i-au scos o așchie din podul palmei.
Dragă, cum te simți, tot ca ieri sau mai bine? Mai rău, mormăie el răgușit, nici nu pot fuma. Glasul i se stinge ca o tânguire. Dă-mi telecomanda.

Ea îl adoră și-ar vrea măcar nuntă înainte de văduvie și statut marital pe care să-l poată atașa carierei strălucitoare care-o așteaptă. Ea e cel mai apropiat satelit al barbatului. Orbitează prin cameră, îl supraveghează, îl asigură că el nu va crăpa odată cu buboiu mic și alb de pe amigdală. Se simte omu ca la mămica lui acasă când era holtei și trecuseră deja obiceiurile din romanul Ion.
E drept, după 4 zile de mângâiat mâța, tolăneală-n fotoliu pe motiv de febră cu tremurici care poate da, nu-i așa, convulsie și mutre de mort autopsiat, și ea-și dorește moartea cuiva dar nu e sigură a cui. A mă-sii care-l obișnuise așa, a lui că e ipohondru, a ei că s-a săturat de supe și de șters mucii de pe vasul de chiuvetă? Că-i fu rușine de la început să-i spună, cum să-i spună să-și șteargă secrețiile înainte de-a ieși din baie, ce știe mititelu de el? Poate nici nu le vede din cauza bolii. O să treacă și asta. Până atunci le șterge ea cu-n nod în gât și-o tonă de hârtie igienică. Doar n-o să pună mâna (chiar și cu săpun) pe moluștele alea galbui și scârboase.

Într-o zi vine și momentu vieții. Nunta.

Am rinofaringită și fac chestionare și îi urăsc pe toți bărbații ușor răciți care primesc boluri cu supă și au o pisică pe care să se sprijine în caz de intoleranță la bebeluși. Bănuiesc: soții betegi nu pot avea grijă de copil, mai ales de bebe. Dacă e vreun bebe prin casă imediat o s-o sperie pe nevasta: draga, nu pot sta cu el că se îmbolnăvește copilu și e prea mic. Femeia vrea să facă un duș, vrea la baie, vrea să stea pe budă cu apa și lacrimile curgând. Ea nu-i bolnavă dar simte că poate moare azi de oboseală și are nevoie de 15 minute singură: uită-te măcar la bebe, să nu se rostogolească din pat, să nu se sufoce cu popândăul ăla uriaș pe care l-a cumpărat mumă-ta când au fost reduceri la Auchan.

Read more

Nu mai știu ce-am făcut astă vară

apaSau: apa curge, pietrele rămân

Weekend dimineață, 6 30 cu puțin noroc. Aproape 20 de kile se rostogolesc pe capul meu. Poate-a căzut lampa din nori. Poate-i cartea cu o mie și una de nopți. Poate…
– Tati!

Încerc să-mi afund capu-n perna pufoasă care-i de partea mea, să nu-mi vadă ochii beliți, stau gujdită ca o cârtiță-n mușuroi.

– Tati!

Gata, deja mi-a sărit somnu. Iau poziția de yoga, iau iepurele roz în brațe și mă opintesc zburlită-n fața lui. Stă-n fund, turcește, parcă tocmai a sosit pe covoru lu Aladin, e fresh, dinamic și are-un zâmbet până dincolo de saltea. Îl privesc fix în ochi, cum face și el cu mine.

– Auzi. Taică-tu-i biologic. Anatomie. Verstehst du? Nu-i mai ușor să spui Schornsteinfeger? Notausgang? Ăăăăă… toilette? Auch, toileteeee.

Fug ca păsărilă și-arunc iepurele roz spre înapoi.

Ueeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee. Ehhhhhhhhhhh Eeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!!! MA-MA! Ma-MAAAA!!!!

O aud pe mama cum trece spre el și știu că-l târăște pe Winnie. Sau crucea.
La propriu, c-ăsta micu a dibuit o cruce din lemn, lăcuită, pe care-o avea mama de la buna și buna de la… șezătoare. Și-i ies dinții copilului. Proces care-am înțeles că durează până la pubertate. Așa. Și roade la crucea aia mai ceva ca porcuțu de guineea la păpădii.

Să fim înțeleși, noi nu-l lăsăm, tocmai în ideea în care vreau să-mi duc crucea, să mă căiască pe facebook oameni noi care nu m-au cunoscut niciodată. Da o găsește frate și de-i dau check în la Untold, el tot ar dibui crucea. Cumva i se potrivește bine printre cei 6 dinți.

Pruncu iese urlând pe lângă mama mea, el vrea la mama lui. Acu câteva zile am făcut vinete. Și ca să pot să tăi numai ceapa și să nu mă crestez eu cu lama când îl văd cum se duce iar și iar la aragaz, i-am pus niște desene de minune. Cu-n pui galben, rotund și nebun ca veverița din Ice Age 3. Și puiu ăla nu zicea nimic, că erau desene mișcătoare bebelușești. Dar țiuia din când în când și striga Tatiiiiiiiiiii!

În sfârșit. De psiholog n-avem timp acum. Stăm pe budă și ne ținem de mână. Aud știri la TV. Măcar unii se fac de kkt în văzu tuturor, eu scriu despre… După cinci minute ieșim amândoi de mână. Fericiți. Am apucat și eu să mă spăl pe doi dinți, l-am șters și pe el pe cei șase.

Read more