Cum am fost să-mi cumpăr covor

covor si picioare30 de grade la umbră, mi curgea apa de sub sutien când am ieșit cu bușteanu sub braț din magazin. Lumea, dornică s-ajute, s-a dat la o parte ca popicele. Eram eu și covoru pe tot trotuaru. Cred că dacă-l întindeam acolo acopeream jumade centru și de gropi, așa de mare-i orașu.

În sfârșit, pe lângă farmacia din colț am reușit să mă echilibrez cumva cu fedeleșu de doi metri jumate. Da am introdus-o pe-o tanti cu forța la Dona, cred că și-a scos mai repede medicamentele de inima. Al dracu covor, avea tremurici pe spate și se rotea singur, fâșăind sinistru-n folia de plastic. Tanti săraca era cu dosu la mine și-și căuta ceva-n geantă la ușa apotecii. Când am trecut eu, dreaptă ca un stâlp, cu țâțele-n față și cu șaorma mișcătoare împachetată, a făcut brusc un pas lateral. Tot cu covoru i-am redat echilibru că dacă nu, acu umblam hai hui pe la neurologie să vedem dacă-i covoru sau căldura cea care-a cauzat un uăh trăzni-te-ar autentic.

Mă scuzaț, zic, și mă duc vitează spre următoarea victimă.

Read more

Veața satului și cocoșu bată-l vina

Veața satului și cocoșu bată-l vina

camera hapiMă trezesc dimineață-n furoul meu sexy cu aspect de combinezon creponat și pentru a nuștiucâta oară mă-ndrept spre bucătărie să tai eticheta cu Victoria z Sicret. Trec languros ca o langoșă cu smântână pe lângă geamul termopan cu doua camere în loc de trei. Aud vecinul de vizavi cum își scuipă amigdalele și mai aud cocoșul. Cocoșul. Cu ăsta am o problemă.

De trei zile-ncoace, copilul tresare la primul cântec al unui cocoș împintenat. Ora 3. La ora 4 Cucuriguuuu. Pun lullaby lap dance combinat cu Mozart pentru copii și mă lepăd de cocoș. Dar la 6 nu mai am nici-o șansă. Cântă toți cocoșii din oraș, cântă și bebelușu cu intonație. Cuiguuuuu. Un simbol al virilității masculine geme undeva-ntr-o baie. Ciupilesc cocoșu în mintea mea și uit de etichetă, ia să-mi fac un selfie.

Ioana iz filing just fine.
Sau
Ioana iz filing blessed. Coroniță.

Bag p… în el cocoș. Dacă nu-mi izolez pân la toană mă trezește câinele lu Bălu. P-ăla zici că-l taie, îl sugrumă cu coada, îi scoate dinți, face experimente pe el. Pe lătratul cățelului mă trezeam și la bunici, da ăsta e monstru din Lockness injectat cu opiacee. Face ca dinozaurii. Mă rog. Așa se aude, poate că e un cățel cuminte care bea apă. Lipa-lipa.

Read more

Programarea la coafor a trecut ca un fior

Programarea la coafor a trecut ca un fior

pule pe pereteMă duc și eu la cooperativa Igiena în orășelul nostru multilateral dezvoltat. Sub bloc, la bibilit, știți, să-mi spăl păru și să mă vopsesc că până devenim ghetou mai durează pare-mi-se. Apropo de ghetou, am intrat ieri în scară și-am văzut două pule desenate pe perete.
M-am speriat, vă jur, vecinele mele cred că și le țin pe-acasă iar eu nu mai văzusem una de ceva vreme. Așa că m-am uitat bine, măi, or fi căpițe de fân.

Or fi simboluri masonice, mai speram…

Vine o prietenă, zice tu, astea-s două țâțe lăsate.

Nu, sunt dinți cu strasuri, cu inimioare, zice după amiază musafirul meu.

E chiar copia Turnului Aifel, își dă cu părerea mimoza orașului. Să ne înțelegem, acum o să facem bisericuță, suntem deja doo. Ne leagă faptul că nu “ne-a luat nimeni niciodată” și că amândouă am ajuns la primul nivel al turnului din Paris. Pe când știam cu adevărat cum arată două penisuri.

………………………………………………………………………………………………………………..

Vecina surdo-mută, pasionată de mandale, îmi face semn că-i o cobră, simbolu renașterii. N-apucă asta să-mi explice cum e cu renașterea că iese altă vecină din coliba de vizavi c-un lighean mare cu rufe. Și-ncepe să le întindă deasupra stratului de ceapă ce crește, eco, printre pufurile de eșapament ale mașinilorcare întorc fix acolo. Lângă straturi.
Nu mă dezmeticesc bine – așteptam și musafiri de la județ în ziua aia- și se ia asta cu ligheanu de surdomuta mea. Pleosc c-un maieu în direcția blocului nostru. Pe când să parez cu căruțu din dotare, îmi zic, măh, lasă-le-n virginitatea lor, să-mi văd eu de-ale mele. Că întârzii la ora de relaxare. In și zbang.

Read more

M-am mutat iar și îmi doresc să ne obișnuim. Cu mutatul

M-am mutat iar și îmi doresc să ne obișnuim. Cu mutatul

papusa(orice asemanare cu personaje sau situații reale este pură realitate. Oricum, unii cred și mestecă tot ce se întâmplă pe blog, adică am auzit o dată că cineva ar fi spus c-am scris despre el. Parcă ar citi bunu ziaru, Mnezo-l ierte. Pe bunu și pe ziarul tipărit.)

Dragii mei, m-am mutat în municicomuna mea natală. Teoretic, derapajul este momentan, in facto e nuseștiecumcă mă aflu mai aproape de municipiul cu cea mai înfloritoare secție de psihiatrie.

Am sosit cu bine, semileșinată după ce am cărat (iar) 18 saci menajeri. 3 etaje. Sus jos, huța huța, covată de scăldat bebe pe post de bibliotecă. În blocul de alături, băiețelul de 15 ani o bătea pe bunicuța de 77. Aia se ținea de grilajul ferestrei (l-au pus de când a sărit băietu a doua oară, dacă tot n-a pățit nimic, i-au obligat ăia de la protecția copilului) și înjura. Bunica înjura intens ardelenește. Inițial am crezut că-i slujba de la reformați, mă aflu într-o locație în care se aude și trenul și violul și „să luăm aminteeee.” Apropo, asta cu luatu aminte mă deranjează puțin, pentru că după ce se termină producția spirituală începe bârfa cea de toate zilele. 12% din populația orașului se ocupă cu asta – scriu acest procent pentru că acum mă citesc aproape toți (ne)cunoscuții din proximitate.

Read more