O lună căcăcioasă

O lună căcăcioasă

nisip clepsidraIntr-o zi și într-o pauză în care puteam alege să dedic timpul celor 5 clătite aduse de colega mea, sau încriptării scriitoricești a celor mai ascunse dorințe ale mele, m-am dus întai la budă.

Nu vreau să dau tot din casă ( că stau în chirie și-mi mai fac ăstia un dosar) dar vă împărtăsesc că stau prost cu fierul. Ceva nu e în ordine, ori nu mi se întărește, ori nu se absoarbe, ori nu se depune unde trebuie, oricum, de când duceam papuci sa-mi puna flecuri pe tocuri, tot problema asta o am. Legătura cu toaleta e faptul c-am blocat vreo 20 de minute juma de clădire cu birouri. Partea bună e c-am avut timp să mă gândesc la dorințele mele, partea și mai bună e că sunt aproape sigură că n-am anevrism. Nu luați fier fără indicația sau prezența medicului. De când au scos Paraziții cântecelul ăla cu sugestia că poți să crăpi când faci kaki, nu mai bagi fier în mine decât daca-i cu dulcolax sau dacă m-ameninți cu arbaleta ca-n Jocurile Foamei.

Ies în viteză, sperând că n-așteaptă nimeni cu parul și morcovu la ușă, zdub în brațele lu Arhanghelu Mihail. Ăsta-i un domn pe care l-am văzut o data în viață –din spate. E undeva deasupra mea – ca etaj- și are 2, 27 metri, blond, slab și-i lipsesc aripile. Cum stă cocârjit, nu-I exclus să le ascundă sub puloverul care mirosea a mușetel. M-am speriat eu ce m-am speriat, da sa vezi el, c-am dus cu mine cuțitu cu care-am tăiat clătitele. Sa-l spăl. Adică să nu fac două drumuri. Pe cuvânt că mi-a fost ciudă. Ăsta era chiar frumușel, semăna cu fiu-meu și bănuiesc că de la înălțimea aia nu vede că nu-mi stau ochii bine-n cap. N-a mai coborât de-atunci în vecii vecilor la baie la etajul nostrum. C-am omis să spun că eu pândesc și merg la bărbați când nu-s colegii, mă-nchid acolo și le mai aud pe fete pe corridor: ocupaaaat, e liber?, e cineva, se poate? Știți voi cum sunt femeile, nu ies niciodata de la baie cu certitudinea c-au fost doar femei pișăcioase-n zonă, ori controlul de audit intern. Așa că nu strică să stai liniștit măcar la toaletă…

Deja mă simt corectată-n latină, așa că las deoparte subiectul.

Read more

Între viață și moarte

Între viață și moarte

bebe si durexUn bebe-n general

9 luni. Descopera conexiunea ma-ma și ființa-dromader care-l cară cu treiștreiu-n uichend, care duce gunoiul cu el în marsupiu, care aduce baxurile de apă, care numa nu cară cumpărăturile pe creștetul capului. Merg la baie și strigă ma-ma. Din scaunul de la Ikea se uita la mine, să nu cad dreacu-n vasu de toaletă. Deja-s cu cracii-n sus de fericire, amețită pe jumătate. Bine, adevărul e că mă și tem să nu fac accident vascular de la atâta orez-constipație- fă repede, repede să nu recepționezi wifi-ul din burta lui, tăvălită pe jos pe la pediatrie, în timp ce domnii doctori îl caută cu endoscopu.

Un bebe-n particular

E 00, 23 și-ntind mâna-n dreapta și-aud un kiai, un fel de strigăt de luptă pe care am auzit că-l practică pasionații de kendo.
Oooo-sa-baaaaaaaaaaa tu, tu… bebe se pregătea să sară din pat, în cap, pe podea.

Dacă până a împlinit 9 luni am crezut că mor de vreo 27 de ori, acum am trăit două zile ca să-nvăț să supraviețuiesc. De mă puneai să caut termite-n spatele blocului și să lemănânc sau să țin în mână o lăcustă (bleah), credeam că-s la Decathlon sau Exatlon pe lângă timpu cu ăsta micu.

Când m-am trezit cu capu-n hematii, pe pernă și-am văzut că nu-s ale lui, am fost cea mai fericită. Chiar dacă a treia zi-mi ieșeau ochii la UPU și-mi intrau niște meșe-n spatele nasului iar o tanti cu lanterna-n ochi mă întreba dacă știu cine-i președinte. De spaimă să nu mă tortureze (că-ntr-acolo ne îndreptăm cu cenzura), am zis că-i Dragnea, of viața mea.

Armă mortală unu

Cel mai sigur loc pe termen scurt, e scaunul de masă de la ikea. L-am folosit de nuștiucâte ori de când l-am primit de la o prietenă. Numa-n cuie nu l-am bătut, era nou, l-am scuturat, am dat cu el de beton, l-am aruncal în sus și l-am lăsat să cadă. Scaunul, e clar. Măi și vine ziua-n care îl mut pe Gălbenuș @mai încolo cu scaun cu tot. Ca să-l văd de pe budă, să mă scuzaț. Că ultima dată când am mers la baie și eram singuri în casă, se pregătea să facă roata țiganului peste zăbrelele de la pătuțul lui.

Read more

Filmul de la oftalmologie

Filmul de la oftalmologie

adventureMă duc și io la ofta ca tot chioru-n porumb, lunea, că mă gândesc că ajung și șefii mai tarziu, că ajung și eu la timp.

În fața receptiei pentru copii (că n-o văzui p-ailaltă, că d-aia mergeam la ofta) întreb despre va rog frumos sa-mi dați o informație țe ție. Că-mi și înghețase limba-n gură, așa vânt sulfa p-afară, și mi se mai întâmplă să mă bâlbâi până mă decongestionez. Bine, de când am copil mi se întâmplă multe, la un moment dat mă rugam să mă răpească și pe mine extratereștri, vreo două nopți.
Decât la ofta.
Da pentru dumneavoastră? Întreabă căprița cu ochelari de după tejghea?
Da, da.
Păi dincolo întrebați, la receptive adulți. Următoru.
Următoru era în faza de disperare dinaintea somnului și sugea suzeta-n scoicuță. Nu părea foarte locvace dar nu venise singur. Îl însoțea o blană mare de Cruelă și sub ea se-ascundea mă-sa ori mătuș-sa.

Îmi mut fundu la adulți. Număru 4, consultațiile încep la 9 vă convine? Rămâneți?
Când sunt întrebată dacă rămân, se blochează o rotiță (tot pe bază hormonală) și iar mă bâlbai.

Read more

O pagină oarecare din jurnalul unei fete pe care-o cheamă Ioana

O pagină oarecare din jurnalul unei fete pe care-o cheamă Ioana

hapi gravidaAm devenit îngrijorată când ciclul a întârziat. Mi-am făcut un test de sarcină. Negativ. O altă dereglare nu era de mirare în acele condiții de stres. Totuși, mi-am făcut o programare la un vechi prieten.

Am luat în considerare să trăiesc din nou ca până atunci și să lucrez, să călătoresc, să stau lângă Hani. Urma să plecăm 2 luni în Valencia și să revăd Barcelona. Apoi era Iranul. Aveam noi un cod, un mod de-a crede că bifam același traseu. A funcționat o vreme. L-am iubit pe Hani, vai, dar cât l-am iubit!

Hani considera că aerul coastei valenciene, terasele, soarele și mai ales marea sunt cel mai bun tratament pentru boala mea închipuită –depresia. Puteam să beau sangria dacă renunțam de tot la somnifere! Era oferta lui, era un bonus. Poate că rebeliunea mea n-a fost data de faptul că fratele meu l-a găsit pe tata  mort în casă într-o baltă de alcool. Sau că bunica, sufletul vieții mele mi-a murit în brațe, acasă, conectată la oxigen, c-am îngrijit-o și-am mentinut la minim suferința 3 zile și-apoi am însoțit-o fără să știu într-o dulce comă. Nici n-am plans. Nici n-aveam cui să spun ce măcel e-n mine. Nici nu puteam. Nici nu se punea problema unei discuții cu altcineva decat cu Hani care mă veghea încă precum un vultur, așteptând să revin. Ba mai mult. Să-mi cer scuze că doar din ce-o să trăiesc altfel? Îmi dăduse de înțeles că în condițiile trădării mele, nu se mai pune problema respectării vreunei promisiuni anterioare. Desi tocmai de aceea au fost făcute: dacă te voi părăsi din orice motiv sau mă vei părăsi tu pe mine… însă nu m-am dus la niciun notar si n-am legalizat niciun act. Aveam bani comuni. Poate că eram o nebună și-o depravată cum spunea Hani, altfel ce mă apucase după 10 ani? Nu mă puteam autoanaliza sub nicio formă, atât de mult mă dureau cele două morți. Și detenția. Doamne, ce mă mai păzea! Înnebuneam!

Nu mai puteam scrie. Nu mai voiam și nu mai aveam cu cine să socializez. Nu mai știam cine sunt și am început să mă îndoiesc că am vreo valoare-n lumea asta. Hani mă asigura că fără el, nimic nu sunt. Nimic.

Read more