Stimată ridată. Eu nici nu ți-aș fi observat liniuțele dacă nu te rupea pe tine grija despre ce bag eu în gură…

Stimată ridată. Eu nici nu ți-aș fi observat liniuțele dacă nu te rupea pe tine grija despre ce bag eu în gură…

make up grozavSunt ele, așa, o specie de niciunde, cârtitoare, nici frumoase da nici urâte, preocupate între două bătăi din palme, 3 de șnițele, și două Ob-uri, preocupate de lucruri pe care nu le cunosc. Nu le-au făcut, testat, observat, n-au participat, nu vor să-și facă, nu vor să le-o pună careva dar simt nevoia de expulzie a părerilor și de implementare a lor. Las că le-arată ele injectatelor, botoxatelor. O dată nu ajunge. Ele revin pe muchie de cuțit bont când nu mai au subiecte.

Și atunci traficul crește, fațeta de sfântă sclipește-n feed și din alți ochi, cu gene false, curg lacrimi de doamneproastăiasta. Totuși, Mama Natură nu va considera genele un lucru invaziv. Adica nu în privat.

Sunt fetele femei, naturale și nemulțumite, care plâng la gard că dușmancele lor nu vor să îmbătrânească. Simt ele-n mitocondrii că procedurile dermato-invazive la care apelăm unele, stâlcește elasticitatea țâței și-a pielii lor de-aproape 40. Tipologia este aceeași. Ele sunt:
Fardate. Că tatuaju pe sprânceană e kitch și ele-s naturale începând din stramtoarea de pe Bosfor până-n ridul frunții.

Peroxidate, dar foarte foarte puțin. Deci naturale. Îngrijite. 

Manichiurate și epilate la salon că tot îngrijire e, doar n-or sta ca tuta de mine, cu obrazul fin, în poziția Cuc sălbatic de scorbură ca să-și tragă benzile de pe pupăză.

Eu imi torn lunar tubul de Pallete între rădăcini și masez, așa cum se face mustu pe la Cetatea fetei. Dar cunosc foarte multe albituri @naturale care-ncep cu oja, și se termină cu dinții și părul de pui proaspăt scăpat de cloșca din iesle. Ferească Dumnezeu să pici între dinții vreuneia, c-asta analizează și cum or să-ți găsească arheologii silicoanele peste, sperăm, 177 de ani. Ia uite, două trufe veritabile cu bleu, numa-n regiunea Piemont mai găsești așa ceva! Oare unde-i porcu care-a scurmat la ele, mai trăiește?

Read more

Fostele iubiri, zmei în amintiri, d-acum pe altul îl iubesc mai tare!

Fostele iubiri, zmei în amintiri, d-acum pe altul îl iubesc mai tare!

tip modelHabar n-am de unde mi s-a inserat, cum și de ce am trăit multă vreme cu preconcepția și contracepția la îndemână –cum că nu-s destul de frumoasă, de stilată, de atractivă ori interesantă pentru anumiți bărbați. Pe-atunci citeam Castelul fetei în alb și visam la Cireșarul meu dar până la urmă mi-am dezaburit fereastra din odaie și-am văzut că noi n-avem decât un vișin în livadă și aia e. Cireșele creșteau pe alte meleaguri.
Hazardul face că atunci când l-am întâlnit pe faimosul căpitan, un chilot standard de la Emirate, nu-mi venea să cred ce bolovan de noroc îmi picase-n antiteză cu condiția mea de fată banală care aparent nu avea absolut nimic de oferit. Și nici nu excela în oareșce anume. Nu cântam la nai, lubutini de pe care să m-aplec la 1,80 n-aveam, Gina și alte fete pozau deja-n playboi, piața era groasă și liberă. Orice nas rarefiat la mare altitudine avea de unde alege.

Trecerea de prima tinerețe mi-a adus un bănuț de aur pe bulevardul fanteziei: eu mă întrețineam chiar bine fizic, nu fără efort, e drept iar bărbații -îmbătrâneau, se erodau și ei. Macaraua nu mai fora la comandă și aflau și ei că Strâmtoare pe Bosfor e doar un film fantezist la care se pot uita cu nevasta, respectiv amanta sau copiii peste 7 ani.

Pe un deal răsare luna, tu te sărutai cu una…

Aproximativa iubire cu un căpitan de plai, mare crai, v-am mai amintit-o și nu vreau să deschid cutia Pandorei decât dacă o livrează emag-ul cu o brățară metalică bangle  – albastru strălucitor. Dar pe vremea aia eram o fată simplă, splendid de naivă și el era frumușel foc. Ne-am potrivit juma de an și am făcut primul drive test în simulator la mine acasă, de revelion. Deja mă vedeam cu 18 karate pe trei degete, servind Proseco deasupra tuturor păsărelelor și altor forme de relief din România.

După ce cavalerul meu s-a clonțănit c-o blondă care până atunci ne-amestecase vișina-n cockteilu dintr-un pub suedez, am revenit de la așa-zisa baie cu fusta plisată de nervi și cu spume la gură. Când m-a întrebat ce am de-arăt așa diferit, i-am spus că-i proaspăt vopsit la budă și fac alergie la sintetice și la tot ce conține peroxid sau atomi de siliciu. Că nu știi la vârsta aia câte cuțite te-or cresta și pe tine sau câte fire albe va matlasa Lorealul. Dacă a constatat că stagnam necorespunzător într-o poziție din care nu știai dacă-mi vezi țâțele sau omoplații,  m-a dus acasă.

Read more

Cum socializezi împreună cu bebelușul pe care-l doare-n pampers de socializare

Cum socializezi împreună cu bebelușul pe care-l doare-n pampers de socializare

Ieșim noi doi în parc. Deja este deprindere: ca și cum numai noi am exista pe lumea asta. Mă aștept să mă mir și eu de-acu când văd oameni. Spre bărbații cu copii nu mă uit să salut c-apar nevestele ca lemurii din copaci, de ce-ț zâmbește aia. Zâmbesc mereu când salut, așa am învățat eu, foarte rar nu schițez un zâmbet.
Pe mămici nu le mai rețin la chip că-s multe și au copii de la 0, 2 zile la 2 ani și nu m-am zgâit la ele. Iar acum nu mai țin minte care m-ar fi oprit vreodată, cu care-am interacționat. În schimb o cunosc pe Cătălina și pe mama ei fără nume, o cunosc pe Mara și pe mama ei fără nume. Mara mi-e mai aproape de pansamentul corazonului pentru că mami a ei o crește singură. Mă rog, are doi bunici cul.

Reiau: ieșim noi doi în parc și uite-oooo pe Mara, Mara e mai mare și a început să umble binișor. Are-n mână un covrig și fuge spre căruțul în care stă în fund, țeapăn ca pe lespede, Ursulețu. Ursulețu meu n-a schițat nici miau de vreo 20 de minute, căruțu-l enervează, frunzele care cad îl enervează, jucăria pe care i-am prins-o la vagon a zburat în secunda doi și-acu era-n rucsacul meu, a rămas un elefant. Numa bine-a nimerit Mara când s-a prins cu mânuțele de mânerul căruțului nostru și i-a zâmbit lu bebe cu 6 dinți strâmbi. Cel puțin, eu așa am văzut. Ce-a văzut el:

Un sensei antropomorf camuflat în Rapunzel care s-a infliltrat în lumea noastră și-a încercat să ne atace cu bastonul-cârlig, să ne muște cu colți de fildeș.

S-a prins fiu-meu cu ambele mâini de bara de protecție și când a început să urle, a sărit aia mică-n spate de parcă era Simona Halep în meciul de la US Open. Aterizare-n cur, părinți supărați, Mara a tras aer de trei ori cu colțurile gurii lăsate-n jos și s-a pus pe-un plâns strașnic. Scrâșnitul dinților și preluarea bebelușeniilor, schimbat direcțiile, zâmbete de protocol, ba chiar am zis Scuzaț.

Ca și cum asta n-ar fi fost destul cât să-mi frigă orgoliul de middle-age măicuță, merg mai departe și… (eu nu fac ceva bine, el nu interactioneaza ca-n filmele alea în care se întâlnesc opt bebeluși de 3 ori pe săptămână și se trag de puță, nimeni nu ne vizitează și nu vizităm pe nimeni, o na, na, what s my name, oprește-te din gândit, uite-o pe mami de Cătălina).
Seeeervuuuus, vai, ce mari ne-am făcut, stai în funduleeeeț?

Read more

N-o să mai scap niciodată de frică?

N-o să mai scap niciodată de frică?

buline colorateOrice aș fi așteptat pe lumea asta și vai, nimic nu mă mai mira.
Dar să fiu mamă n-am gândit vreodată.
Le mărturisesc -mai ales celor care nu au încă copii ori nu doresc să aibă- care e momentul în care un fior rece de transpiratie îmi inundă porii. Orbecăi cu toate că e puternică lumina, tremur puțin, nu respir, am și un prurit ușor din cauza nervozității interioare. Nu e figură de stil. Sunt speriată.
Când îi tai unghiile, unghiile lui moi de bebeluș. Nu e voie să tai colțuri. Copilul treaz nu stă și țuică n-are voie. Tu, care n-ai iubit decât condiționat, îl iubești acum pe muțunache așa încât îți imaginezi freudian că îi poți tăia un deget în fabuloasa și sinistra aventură cu unghiera-n mână. Lângă degetele lui moi nu respiri până tai . Și-ti amintești știri cu copiii abandonați la stat și vezi chipurile celor pentru care ai donat 10 lei. Te întrebi dacă unii mai trăiesc.

Read more

Pediatrie – Decanul de suflet al studenților UMF Cluj, Conf dr Călin Lazăr

Pediatrie – Decanul de suflet al studenților UMF Cluj, Conf dr Călin Lazăr

dr conf Lazar CalinAm avut o problemă cu bebe.

Că ar fi prea mare, prea lung, prea nuștiucum. Și prea micuț ca să fie așa mare… deci problema e la mine prin lobul frontal. Și cum nu era destul de mărișor (în luni) copilul ca să-l port prin spital să-l expun la diverse, îmi parvine cumva numărul doctorului Lazar Calin (Conferențiar dar dânsul nu mi-a spus, iată că sunt și conferențiari care își fac timp să vorbească și să se poarte blând și modest – mai există și interviul cu dr Horațiu Rotaru). Nu știam nimic despre dânsul. Cum de altfel, nu am avut tangență cu pediatria mai mult decât a cerut carnetul de vaccinări.

Un prieten îmi spune: sună-l și vezi dacă e necesar un consult ori ba. Scriu un mesaj: Că așa, că pe dincolo, bebelușul meu e un potențial grăsunel, crește ca nucii de la Pomicola Iași, papă tot, etc. E grav? Recunosc, cu jenă am dat send. Între timp citisem CV-ul dânsului dar eu sunt aiurită și nu rețin titlurile academice, eu scanez omul, portarul, șoferul, medicul, inginerul.  Și rețin tot ce ține de inteligența emoțională și de empatie, apoi urmează: pregătirea și alte chestiuni care par a fi foarte importante în zilele noastre.

Vă sun la ora 23.
(Poftim? Oare de ce la 23? Multumesc, oricând, nu e urgență.) Aveam să aflu mai tarziu de ce.
După câteva săptămâni îndrăznesc să-i cer să vorbească cu mine despre pediatrie și despre experiența dânsului. Insist pe opiniile Omului Lazăr Călin, Dr. în pediatrie și tatăl unei domnișoare. Interviul nu reprezintă poziția vreunui spital, secție sau departament de orice fel. Este un dialog liber, cu întrebări despre copii, părinți, boli grave, nelămuririle mele, urgențe și viața de astăzi trăită pe fast forward. Îi afectează pe cei mici, ne-a schimbat mult pe noi? Ce efect va avea asupra copiilor?

Îl găsesc la Clinica de Pediatrie 1 și sâmbătă după masa. Stabilim totuși duminica, la ora 11. Dr Lazăr e protocolar și foarte amabil, am un deja-vu cum mă simțeam pe vremuri la radio și dânsul vorbește repede cu niște hârtii în mână. Eu m-așez pe unde apuc, arunc geanta pe un scaun, scot un caiet de geografie pe care l-am înhățat în goană, caut un pix, iarăși am senzația că fur timpul cuiva și nasu-mi curge pentru că am intrat de la rece la cald… Nu găsesc decât dermatograf, când vreau să par mai serioasă și mai adunată apare un fel de Bridget Jones bipolară și cu ticuri. Îmi oferă niște maculatură și un pix. E liniște. Mă liniștesc. Nu fur din timpul nimănui. Cât timp oamenii mai vorbesc cu alți oameni si au intenții bune și se informează reciproc, nu ne fură Matrixul.
Dar cât stați în spital? Faceți gărzi?
A, nu mai mult de o gardă pe lună dar… mai mereu sunt aici, vin și sâmbăta si duminica dacă trebuie.

Și timp liber?
(se gândește) mai scriu un articol, mai văd un film vechi împreună cu familia, mai particip la un simpozion cu studenții.
Ăsta nu e timp liber, zic.
Râde: așa. De fapt, la tipul de activitate și diversitatea medicală care trebuie acoperită, timpul liber extra-medical este aproape inexistent.

Cum de mai aveți răbdare și putere să vorbiți cu un părinte la 11 noaptea?
Atunci am timp să mă opresc din toate, lumea doarme, eu trebuie să gândesc, să vizualizez cazul ca să-mi dau seama ce e de făcut, ce are copilul, unde ar fi problema. Atunci am liniște și pot spune dacă e competența mea sau îl trimit la alt specialist.

Îmi scot vreo 7 batiste și-mi suflu nasul și-mi șterg ochii uitându-mă la cărțile din bibliotecă. Îl rog să nu accelereze că nu procesez, nu vânez știri, haideți să vorbim. Da, râde, așa-I obisnuit, la câte task-uri are, înțeleg. Copiii îi spuneau Intercity datorită vitezei cu care se deplasa prin clinică; mai nou, dr. Lazar și-a propus să lase mașina acasă. Până la clinică face o jumătate de oră. Stau în trafic o juma de oră, mai bine mă mișc. Sincer, nu l-am crezut. Ei bine, l-am revăzut zilele trecute, trecea ca un Intercity-ul, vorbea la telefon și clar, venea de la Spital. De mâine merg și eu o stație pe jos.

De ce pediatrie? Vedeți zilnic copii care suferă extraordinar de mult. Care e forța secretă care vă ajută să tratati copii și cum ați învățat să gestionați sufletește inevitabilele pierderi?

Să spunem c-a fost o întâmplare fericită pediatria. Aș alege același drum. Am fost omul potrivit la locul potrivit, o sincronicitate mai degrabă. Probabil așa trebuia să decurgă viața mea și atunci am muncit mult în această direcție. Dar îți creezi o carapace unisens atunci când lucrezi cu copii pe care nu-i poți vindeca. Lași sentimente să intre dar nu lași să iasă durerea și frustrarea că nu ai putut face mai mult. Ai haina de acasă si pe cea de la serviciu și nu le amesteci una cu alta. Ești ca un actor care joacă două roluri în fiecare zi. Inveți să te controlezi, dar nu te obișnuiești niciodată. Și doctorii (cei adevărați) plâng, dar nu de față cu pacientii. Când doctorul plânge pentru pacientul lui nu înseamnă ca este slab, înseamnă ca îi pasă. Si asta face din el un medic mai bun.
Genetica surzității și reumatologie pediatrică (domeniile de interes)? Știți, eu nu sunt de acord cu acele teste de auz la bebeluși pentru că facem lucrul ăsta doar pe jumătate. Este legislația de vină, banii, birocrația? Avem de fapt destui specialiști?

Screeningul audiologic la nou-născuți este util cu conditia sa fie bine făcut, acum este implementat în maternități , nu stiu dacă în toate, aici trebuie discutat cu neonatologii în ce conditii se efectueaza. Copiii care sunt detectați la screening cu tulburări de auz trebuie îndrumați în compartimente specializate de ORL pediatric pentru confirmarea hipoacuziei și în compartimentele de genetică pentru decelarea mutației care a condus la surditate.

De ce puncțiile osoase la copii nu se fac prin sedare? Dacă spitalul ar avea anesteziști s-ar face?

Read more

Descriere cărucior Hauck 3 în unu all dots Malibu și cărucior cu mâner flexibil Joie

Descriere cărucior Hauck 3 în unu all dots Malibu și cărucior cu mâner flexibil Joie

Hauck. 3 în unu. Cu buline. All dots. Malibu XL.

hauck carucior

Eram gravidă. Știam ce-am prin burtă, Dots mâncam de când au apărut, am crescut cu cafea 3 în unu și iubeam bulinele. Trecusem deja pe XL  la magazinul H^M și aveam de gând să revin la S când voi ajunge prin Malibu. Cum dracu să nu-mi iau căruțu? Mai ales că Hani virase aproape toată suma, încă mai spera să semene cu el mormolocul mic.

Și eu mă mai gândeam să-l fotoșopez vreo 15 luni, așa, până mai ies la liman. Nu bea, nu pune carne-n guriță, e halal.

Landoul.
Căruțu în sine ajunge împachetat ca un parasolar cu foișor de la Ikea. M-a ajutat un amic să-l montez, am recunoscut doar roțile. Nu știu la ce mă așteptam, să sune Cargo să mă roage să cobor și să deschidă ușița, să scoată vagonețu și-o barză sau un flamingo roz.

Salteaua e ok. Nu-l plouă, nu ți-l suflă vântu de-acolo dar îl scuturam din Gheorgheni pân la mall de-i sărea smântâna pe nas, săracu. De-aia am trecut la marsupiu. Nu pentru că m-ar fi convins careva că bebeluși mor de plăcere când îi legi de tine ca pe muniții. Unde știam eu că e teren arabil -locuiesc într-un cartier foarte bun din Cluj cică- mă transformam în cangur și-apoi transbordam puiul.
Nu știu să vă spun dacă asta e o problemă la acest model de căruț dar cu siguranță se poate mai bine. Pe mine m-a deranjat, bănuiesc că și pe copil cât de bebe o fi fost el. 2 luni a stat în landou. Și nu mi s-a părut c-avea o statică ideală, adică eu mă așteptam să nu se miște covata aia absolut deloc. Dar pivota puțin și landoul, nu numai roțile. Se mișca pe cadru.

Read more