Poștărița sună de cinci ori pentru că știe că nu-i deschid. Cine sună o dată…

Poștărița sună de cinci ori pentru că știe că nu-i deschid. Cine sună o dată…

lumina si biserica
Intru-n bloc: căruțu cu rucsacu-n el, eu cu bebele-n marsupiu și-l mai las și pe-un moșulică să pătrundă-n incintă. C-a strigat la mine de la 5 metri: duamnă nu închideți! N-am închis, până a parcurs el ăia cinci metri, săracu,  mi-am zis cântărindu-l cu privirea că mie mi-e chiar ușor, că-s anchilozată complet numai dimineață la prima sirenă când  mă izbesc în te miri ce.
Parchez vagonetu, sustrag păturelele, caut cheia, caut vreo trei cârpe vomate, scot reductoru de la spatele cărucio… doamnă, doamnă, ce bine că v-am întâlnit, Dumnezeu a vrut, ia uitați, o invitație, să veniți că e pe Cluj Arena!

Om mai bătrân și mai agitat și mai dinamic eu n-am văzut de când trăiesc pe lume, așa că am fost politicoasă și l-am ascultat deși eram obosită maxim. Ce invitație, o veni Madonna mă gândesc, dacă-i pe Cluj Arena. Sau a greșit nenea wikipedia, de emoții, că vecinii mei nu prea stau la povești despre mântuire, sunt egoiști, vor singuri în raiul lor, nu cu martori.
– O să vorbim despre viața în familia adevărată alături de Iisus, văd că aveți…
Ueeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee
– Domnule, mă scuzaț da îi e foame (și ne-am căcat și-n scoicuță că iar am pus pampersu aiurea), o să vin dac-o să pot (mi-am zis că nu mai mint nici de complezență dar săptămâna trecută m-am mai relaxat cu-n Dr House și-am prins puteri.)
Eram la ușă la etajul doi și bădiucu încă vorbea de la avizieru de la parter.

Bașca a scos bag seamă și recipisa cu taxele de administrație și a lipit o minune colorată cu oi, căței, pume și tigri blajini care alăptează pui de căprioară. Și-n mijloc, un Iisus colorat, cu barbă aranjată ca-n reviste, cu ten sephora, atractiv, în haine curate, călcate, ilustrate enervant de perfect. Ceea ce mie mi-a repugnat mereu în revistele lor pentru că eu cred în Iisus și ca om și ca Dumnezeu. Și mai cred că Omul acela îndumnezeit a suferit inimaginabil cât a stat pe pământul ăsta. A fost probabil murdar, nemâncat, desculț adesea, cu păr îmbâcsit de vânt și ploaie, cu ochii blanzi și nicidecum sexy, slab, plin de răni… în sfârșit.

Read more

Excluderea mesei de noapte la bebeluș – parănting modern

Excluderea mesei de noapte la bebeluș – parănting modern

jucarie de plus(Nu încercați asta de capul vostru, preferabil de testat pe bebelușul alteia)

„Mă vorbesc„ eu cu specialistul după 3 luni de burdușeală acută: deschis ditamai borcanu cu Comfortis, terminat borcanu, mâncat un biberon, urlat după al doilea, al doilea nu-i în schemă că explodează copilu, doarme copilul și mami-și vopsește-o unghie, urlă copilu de foame, prinde mami unghia la ușă și strigă și ea în sinea ei cu Căpșunel în brațe. Păi nu pot maaaami să-ți dau c-acu ai păpat 180 și-alții nu bagă atât la 3 ani cu tot cu Actimelu și mărgelele lu mumă-sa.

Scoateți doamnă masa de noapte zice medicul, copilul nu se trezește acum că-i e foame, el are nutrienți până dimineață. Oricum nu alăptați.
Da ceai pot să…?
Da. Copilul se va trezi la aceeași oră din instinct o săptămână poate două, apoi încet se va regla somnul după comportamentul alimentar pe care-l inoculați. Sigur că marea plăcere e mâncatul. Haideți să facem un program să fie bine și pentru dv cu somnul și cu greutatea lui. Renunțăm la masa de noapte. E izolat antifonic la dvstră?

Prima noapte.

Se trezește bebe la 3. Fornăie, face ca dinozaurii da nu plânge. Fug repede s-aduc batista bebelusului, cea încropită de ORList. Clar, bebe are muci de-aia face-așa ca-n savană. Aprind becul de 80 și pe când să arunce cu lacrimi și cu suzeta-n sus îi pun ser în nas. Lui îi place serul când i se înfundă nasul dar nu la 3 noaptea. Pun sonda la baza nasului, trag, bebe gâlgâie, strănută, bag bibi și-adoarme.
La 5 își amintește că n-a mâncat, pe când să protesteze, gâlgâl doza de ceai și somn.
La 6, 20 luăm masa veseli amândoi, lăbărțați pe-o pernă.

Read more

Încă nu simt conexiunea cu bebelușul!

Încă nu simt conexiunea cu bebelușul!

soarece albAutoarea acestei postări și adminii din grupul respectiv mi-au permis să repostez. Îmi era teamă și mie de așa ceva dar din fericire nu mi s-a întâmplat.
Voi ce ați face? Cum ați reactiona dacă v-ați regăsi în situația ei?

Mie mi se pare că s-ar  prăbuși lumea pe mine și ar fi îngrozitor să nu știu cât va dura acest sentiment!

Taxez ironiile și răutățile din eventualele comentarii.

“Mi-e greu sa scriu aceasta postare dar o fac, cu riscul sa fiu judecata negativ. Am un bebelus de 5 luni. Nu sufar o depresie post natala, cel putin asa cred. Problema e ca nu simt ca ma bucur cu adevarat de acest copil, parca nu simt conexiunea pe care multe mame afirma ca o simt cu adevarat. Citeam foarte des ” doare nasterea dar cand o sa-ti vezi pruncul, o sa uiti de tot”. Eu nu am uitat de tot, eu chiar simteam ce ma deranja, in plus cand mi-am vazut bebelusul, l-am simtit strain. Eram intr-o stare de soc pot spune, dupa cezariana si ultimul lucru pe care il doream, era sa imi fie adus bebelusul. In acele momente, ma gandeam ” chiar nu e un moment potrivit sa imi puneti bebelusul pe mine, nu vedeti ce tremur, nu vedeti in ce stare sunt?! eu pot sa-i ofer atentie si afectiune acum,
nu sunt in stare!” Si in acelasi timp ma simteam vinovata si imi aminteam acele filmari unde mamicile plang de fericire cand isi vad pruncii. Ma intrebam ” eu de ce nu simt asta? ce nu e in regula cu mine??” Iar in prezent, desi stau non stop cu bebe, il alaptez exclusiv….inca nu simt acea conexiune. nu inteleg de ce.

Read more

Da “aia” de ce e supărată pe tine?

Da “aia” de ce e supărată pe tine?

pictura SucevitaIran. La Iran și la Johannesburg am renunțat, acolo mai voiam să mergem la drum lung. Spania, Franța Germania dus-întors erau ca naveta. Trebuie să se fi întâmplat ceva teribil ca să renunț de bună voie la călătoriile astea, alături de omul la care țineam cu adevărat și-n mâinile căruia-mi pusesem viața dar nu și economiile… Ceva teribil și cumulat într-adevăr s-a întâmplat dar asta nu e de povestit. Cum nici dreptatea mea nu poate fi totală sau reală decât din unghiul meu.

În primul trimestru mă mai vedea întâmplător sau nu. Vorbeam.

Așa-i că ți-e greu? Mi-e foarte greu, sunt foarte speriată.
Așa-i că nu te descurci cu banii?
Așa-i, abia îmi plătesc chiria, facturile și... tăceam că-mi curgeau lacrimile mult mult și nu le puteam opri, pățeam ca-n serialul ăla din Anatomie când Cristina plânge juma de zi și urlă s-o sedeze careva.
Lasă că te ajută Dzeu, tu ai ales. (subliminal -mai e timp să alegi că-ți va fi și mai rău!)
Și plecam cu greața aferentă, cu frica și mai mare și tremuram toată când ajungeam acasă.
Și mă rugam cu toată inima, Doamne te rog, ajută-mă că uite-s pregătită să dau și să las orice pentru copilul ăsta dacă așa s-a întâmplat.
Și m-au ajutat prietenii să-mi găsesc un loc de muncă.

În trimestrul doi ne mai vedeam: așa-i că ți-e greu?
Da, sunt zile în care chiar nu-mi ajung banii de mâncare, nu mă lași să vând mașina aia? E a mea…
Era a ta. Lasă. Bunica ta cum a trăit? Greu. Să vezi și tu cum e…

Și eu tot iubeam Omul nu Bărbatul. Și-mi era milă. Și lui îi era silă. Și bucurie de greul meu.
Da de tine nu ți-e milă? M-a întrebat cel mai bun prieten care-mi aducea bani (niciodată împrumut, deși eu îi împrumutam sume mari când eram „bogata”). Prietenii mei mi-au plătit chirii câteva luni și mi-au dat bani. Mi-au cărat sticle cu apă și mâncare. Dar asta era rar căci rar veneau la Cluj. În general veneau eu ca o cămilă sau făceam 2-3 drumuri la Profi amețind pe drum.
Aveam nevoie de analize dar uneori nu-mi mai ajungeau banii de drum. Îmi era jenă să mai cer, aștept până la refinanțarea creditului de nevoi personale pe care-l făcusem noi și mi-a rămas mie, așa făceam.
Aveam nevoie de medic. De susținere. De o supă caldă sau un cozonac adus o dată, de către un unchi din oraș. De o vorbă bună.
„Și-a făcut-o cu mâna ei, treaba ei…”

Read more

Cum să rămâi întreagă la cap în primele luni după naștere

Cum să rămâi întreagă la cap în primele luni după naștere

salopetă bebeÎn primul rând vă trebuie rețetă de la psihiatrie
– asta care stă la mine pe birou nu se potrivește oricui. Pentru că vă spun sincer că am întâlnit deja destule mămici care mi s-au părut hu-hu (sau eram eu așa, ele fiind stabile) și mi-am amintit despre toate dezbaterile și certurile despre cum trebuie (ne)crescut un copil.
Deși citind introducerea 89% ar fi tentați să zică mvai, uite, femei de-astea fac copii, generația de mâine tralala, asigur sti(g)matul cititor că-s mai ipenă și mai dedicată decât una care fierbe bobu de orez la calitatea optimă și știe 14 rețete cu brocoli pentru bebele ei. Pentru că-l iubesc necondiționat și niciodată nu m-a sfârșit încît să zic: Doamne, de ce mi-a trebuit copil!

Dar mă sabotează.
Într-o zi, mămica vedetă parcului, blondă cârlioțată cu 3 pui după ea și unu-n marsupiu, se oprește mândră și fresh lângă banca mea. C-am uitat să vă spun că pe căldurile astea te poți părui în parc pentru așa ceva.
Eram și eu aranjată așa, lalimită, cu firele de păr rupte (de către bebeluș) sculate-n sus, cu anticearcănul pe la buze, cu transpirația pe sub nas, bine că am silicoane zic în gandu meu și scot peptu nainte.
– Vai ce grăsuț e! Miaună blondie
(grăsut e curu lu bărbat-tu)
Da, e și lung.
– Îl alăptați la sân? Eu i-am alăptat exclusiv, încă pe asta mică... și vorbea ea acolo și eu mă gândeam că am uitat să plătesc RDSul.
– Da, la sân îl țin când îi dau laptele. Îmi așez cuvioasă flocii zurlii și mă rog să nu urmeze întrebarea cu da de ce.

Read more