“Up” sau bătrânelul din stație

“Up” sau bătrânelul din stație

doi-batraniNuma râie p-aici. Numa râie p-aici.

S-a lăsat seara și în stația de bus așteaptă laolaltă vreo 12 oameni, pe jumătate-i știu din vedere, îi mai analizez când circulăm, probabil și ei fac la fel, cei care nu se uită în smartfoane.
Individul din spatele meu e atât de aproape că-i simt răsuflarea în deschizătura mică dintre gulerul gros al jachetei și căciula care-mi acoperă și-un sfert din ochi. E frig. Bolboroseala continuă în ceafa mea:
Numa râie p-aici, numa râie p-aici. Și pleosc un ghiont peste fund, de-mi scârțâie fâșu. Obiect contondent. Sar ca batracianul.

Simt că se înfoaie porii pe mine, ca pufu de pe cloșcă. Tu ți lindanul per kilogram corp, mă gândesc, perversu Am mai pățit io cu unu ca tine, săptămâna trecută, scutura toiagu în fața garajelor ziua-n amiaza mare…

Mă uit cu coada ochiului și văd un bădiuc solid de vreo 96 de ani, înfășat bine într-un fel de palton-halat cu dungi fosforescente și cu capul protejat de-o căciulă din lână de oaie. Își ținea pleoapele strâns lipite, de parcă-i turnase cineva aracet pe ele și-n mâinile butucănoase, un ciomag cu măciulie argintată se scutura-n ritm de Parkinson.

Mă pălește-o milă și-o empatie, de simt așa, cum apasă pe vezică. Uite măi cum gândesc de rău necunoscuții, sechelele, bată-le vina, o fi Moș Crăciun și-mi fac amu păcate în ajun de praznic mare.

N-apuc să-mi termin monologul, bătrânelul se mobilizează și cu pași mici de pinguin în lanțuri, ca un Charlie Chaplin tras cu cheița, vine-n dungă înspre mine.

Ăsta mă simte după miros. Am prăjit pește...
Bag mâna, bag mâna, așa.

Read more

Hani și Ștefan cel Mare

Hani și Ștefan cel Mare

stefan-cel-mareÎn familia lui Hani, apraxia, creștetul pleșuv și privitul în cruce au fost și sunt absolut normale iar eu le-am acceptat ca atare. Ba mai mult, pentru că am fost pedepsită odată la istorie și-am aproape învățat letopisețul Țării Moldovei ca să trec la materia respectivă, i-am găsit omului meu numeroase trăsături care mă fac să bănuiesc c-ar fi reîncarnarea lui Ștefan cel Mare.

Grigore Ureche îl descria astfel pe voievod: vărsător de sânge nevinovat, degrabă mânios, nu mare la stat. Când m-am dus într-o zi cu Hani la cumpărături, într-un magazin pakistanez și i-a întins doamna o pulpă de pe care se scurgea încă lichid roșiatic, verde s-a făcut Omu la chip.
E halal carnea?
– Cred că da.

Amabil, îl chemă pe șef, aceeași întrebare, același răspuns.
Sigur că sângele nevinovat al curcii trebuia vărsat în totalitate ca să paveze scările din raiul lui Hani dar când e vorba de credința, valorile și banii omului, în unele țări respectul e sfințenie. 15 minute am mai stat, am aflat și numele puicii dar nu și detaliile sadice despre cum fusese ciopârțită. Ca urmare, pakistanezul ne-a recomandat călduros alt magazin în care produsele beneficiau de ștampila unui oarecare muftiu.

Unii spun despre Ștefan c-avea figură ascetică și barbă mare.

Ultima dată când Hani a avut barba mai mare de 4 mm, era să rămână de unul singur dincolo de controlul pașapoartelor. Românașii noștri, dacă vedeau un presupus arab la ghișeu, căscau gura ca-n crizele de astm, că-ncepuse Europa să fie îngrozită de atentate și imigranți. Figura ascetică a căpătat-o când am vizitat mănăstirile din Bucovina. Sub nicio formă nu înțelegea de ce nu ajunge să inspectăm și să pozăm Sucevița care arăta în opinia lui, exact ca celelalte 7. În afară de Putna.

Read more

Primele luni de sarcină

Primele luni de sarcină

femeie-care-tese-muzeuNu știu cum se manifestă alți hormoni dar parcă ar mei ar scrie ceva.

Și dacă tot am blog personal și nemonetizat, merge (de parcă aș ști cum să-l monetizez).
Mereu merg pe mijloc: mi-e teamă să conduc, să nu o țin și-acolo cu linia continuă. Că dacă ești pe dreapta sau pe stânga, ca începător, poți aluneca prea mult înspre margini. Mijlocul îmi pare bun la toate.
Foarte foarte puțin am citit pe internet experiențe despre sarcină. Totuși, unele mămici par întru totul fericite în această perioadă, altele o trec cu greu. Hormonal, fizic, psihologic. Peste tot însă, există un fel de magie. De fapt cred că toate acestea sunt legate inevitabil de starea eventualului cuplu, de implicarea (sau nu) celor din jur, de susținere, prieteni, job, bani. Mai puțin de o Credință intimă. Care nu are legătură cu vreo religie în general. Eu am nevoie de Credință ca de aer și nu, nu prea merg la biserică, iar când o fac, mă duc în afara slujbelor sau încerc să ajung la o mânăstire. (corectează automat, e mânăstire până la urmă sau mănăstire?)

La puericultură n-am ajuns încă. Am o carte, una valoroasă editată prin anii 90. Sau reeditată. Am învățat puericultură și pediatrie în postliceală cât să depășesc cunoștințele unui cadru mediu. Pentru că așa învățase și diriginta noastră, așa ne pretindea. Practică am făcut prea puțin, stăteam zilnic în spital, ore întregi dar ni se părea amuzantă secția de psihiatrie, internele (la interne puteam recolta pe bandă, părea ceva artistic, nu automat), apoi m-am blocat pe dermatologie cam un an. Mi-a plăcut.

Cartea aceea o citesc încet, când am dispoziție. Cuprinde tot ce trebuie să știu, să rețin corect. Studiat. Apoi o să pot personaliza. Mă tem de gravidele perfecte. Bine, eu mă tem și de copii iar când am văzut ultima dată o barză, am căutat repede numărul doctorului Neamțu de la psihiatrie unu.

Sarcina e o perioadă de reconectare cu mine pentru că fiind mereu într-o relație și prea puțin între relații, n-am avut timp să-mi accept și să-mi recunosc demonii. Este o experiență aproape mistică să am parte de atâtea clipe cu mine însămi, absolut deconectată de un individ de sex masculin. Nu știam câtă nevoie am de asta, părea drastic: Singurătatea. Acum îmi pare rău că am acceptat atâtea compromisuri, doar ca să nu fiu singură. Nu spun că e ușor dar cum să fii vreodată pregătit să trăiești lângă cineva dacă n-ai stat tu cu tine? La bine, la greu, în aparentă izolare, bolnav sau trist, vesel, morocănos. Acum îmi înțeleg unele reacții, frica, anxietățile. Poate că am să le uit într-o zi dar subconștientul nu le va uita. Toate-s analizate și puse-n dosare, nu le-am lăsat să zburde aiurea și nici să dospească.

Read more