Morții cu morții, viii…

Morții cu morții, viii…

luminatie– Așteaptă-mă, trebuie să fac pipi.
– Păntru Dumnezo, nu te poți ține până acasă, unde să faci, în cimitir?
Mama pufăie, zâmbește și-mi ia geanta din mână în timp ce eu alerg râzând în josu drumului principal care trece pe lângă cimitir.
Revin după un minut, plină de scai pe-un ciorap dar cu problema rezolvată.
– Cred că nu m-a văzut nimeni. Doar ăia de departe care vin dinspre câmp. Tu ai văzut ce duc în spate? Un sicriu!
Mama mă privește năucă și se focusează pe cei trei țărani care cară într-adevăr o ladă mare pe umeri.
– Sicriu pă sărăcia! Aduc flori că-i luminația, azi, mâine…
– Atâtea?
…………………………………………………………………….

Oamenii par roboței vătămați și posaci, cu haine mierii, se plimbă de la un mormânt la altul. O bătrână, țărancă mândră, tipică din Ardeal, cu șurț și sfectăr, trage după ea o săpăligă și o plasă în ailaltă mână. Pe pungă e desenat un morcov sau un creion și scrie Profi te premiază. O toartă i se rupe și o găletușă mică, plină de flori galbene, dă s-alunece.

La mormântul lu tata, smulg două trei flori uscate, tac și eu ca un pește ce sunt, apoi icnesc și sar pe bordura mormântului.
Mama se uită mirată, ca și vreo trei aparținători care aranjează alături, pământul pe alt mormânt:
– Bleah, un păianjen, s-a urcat pe mine.
– Doh, nu-i balaur, zice mama, bine că n-ai sărit pe cruce.

Ne podidește râsul pe amândouă. Așa se întâmplă când ești încărcat de gânduri și de griji, oarecum trebuie să te eliberezi. In cele mai nepotrivite locuri.

– Vrei să vezi și mormântul lu unchiu-to?
– Da, da, hai să mergem. Și-mi înșfac geanta roșie de pe piatra mormântului de-alături.
Un țigănuș tânăr c-o lopată mare în mână, mă întreabă:
– E mormântu matale?
Belesc ochii ca un lemurian și vorbele se scurg fără mine:
– Nu dragă, io-s vie încă.

Read more

Pălăria fatală – film românesc în regia lui Adrian Munteanu

Pălăria fatală – film românesc în regia lui Adrian Munteanu

avatar-palariafatalaCând m-a invitat Adrian Munteanu să vizionez filmul regizat și produs de el, am fost uimită: știam că mai scrie, că are preocupări literare, nu e doar „patronul lanțuluinuștiucare“.

Dar un film? Eu nu fusesem nici la Tiff, Adi știa că sunt destul de directă (dar foarte atentă) mă mai stropșesc pe FB sau în comentarii dar când e vorba de o discuție, opinie cât de cât obiectivă între amici, mă raportez cu maximul de respect și seriozitate. Plus umor neapărat. Dacă văd că supăr, n-am nicio treabă, mă uit la unghii, laud niște tablouri pe pereți și „discutăm altădată”. Cred că rămân obiectivă și relativ fidelă în opinii tocmai pentru că nu amestec și nu compar mere cu pere: nu-mi place un personaj care joacă în film? Ignor. Sunt colțuri din care pot vedea întruchiparea scenei respective, ce aș avea eu cu personajul?

Cu Adi, mai vorbeam mult și deodată așa că a fost foarte bine c-au mai fost și alți invitați și-am văzut filmul într-o după-amiază pe unul dintre ecranele de la Janis. Norocul lui cu invitații, c-altfel, firi destul de explozive la nevoie 🙂 aș fi comentat cel puțin în primele 20 de minute, când domnul regizor (felicitări și să fie calea spre un început bun și succes) se agita inutil iar eu aveam impresia că din cauza lui nu pot pricepe primele legături între personaje.
Lui nu-i convenea ba calitatea la care-l vizionam (schimba oareșce la programe, până i-a fost pe plac), ba sonorul, ba mai apoi (imposibil să n-ai o anumită nervozitate, ar fi trebuit filmat că-și joacă excelent propriul rol, asta i-am spus-o) îl deranja chiar și măsuța relativ instabilă unde tronau niște cești pline cu capucino, apă minerală și ce mai ceruseră ceilalți.
Când am auzit că vrea și o opinie, era să leșin. Ceva gen: omule, eu mă duc la de-alea cu împușcături și agenți secreți infiltrați, cele americane cu note proaste gen toate-s la fel și mie-mi plac, pe când alții le detestă, cum să mă pronunț asupra unui proiect atât de vast și nou în abordare. Despre abordare vă faceți voi o părere după ce vedeți filmul. După douăzeci de minute mi-am dat seama că pot să-l tranșez de fapt. Filmul!

Read more

A ajuta

A ajuta

mana-intinsaPrincipiul ajutorului între oameni ar trebui să aibă o temelie în instinct, așa, ca la animale. Lupii dintr-o haită, prădătoare carnivore aparent foarte feroce, își ling rănile unul altuia. Un lup sănătos, va apăra lupul care este atacat, rănit și sângerează. Îi aduce mâncare, îl încălzește adică îi satisface niște nevoi pe care cel nenorocit nu le mai poate face singur!

Am observat că foarte mulți oameni nu știu de fapt ce înseamnă să ajuți. Nici eu nu am știut multă vreme, mai uit și acum, apoi ajungem să spunem că a face bine e un lucru rău și că uite, s-a întors împotriva noastră.

Când cineva îți cere ajutorul, tu ai nevoie de două lucruri:
– putința, a fi în măsură să oferi ceva.
– vrerea, dorința de-a o face.
Că nu-ți va cere vreun om apropiat să-i dai bani dacă tu nu ai bani, să-i traduci din greacă în română dacă tu știi să traduci doar din spaniolă în română. Nu te va ruga să-i faci un serviciu pe care tu nu-l stăpânești ori n-ai cum să-l oferi.

O nebunie care n-are a face cu ajutorul

Este următoarea: să crezi că ajuți condiționând actul. Dacă tu-mi ceri masa din sufragerie că știi că am două, nu-ți voi oferi scaunele ca să-mi las mie mesele. Hei, uite, eu te ajut, de scaune ai tu nevoie! Sau îmi ceri să-ți cumpăr un lapte Dorna pentru că pe acela-l preferi tu iar eu, dintre toate, aleg Zuzu sau Napolact deși vitrina frigorifică are Dorna! Uite, laptele tău, e mai bun decât ce ți-ai dorit!

Decât să îți dovedești o nejustificată amploare a sinelui, mai bine vezi-ți de treabă, mai de ajutor ești așa! Nu pot acum sau nu pot sunt mai oneste și apoi când ajuți nu sta să faci o analiză a de ce-urilor că pierzi esența. Din start n-o face dacă știi că rupi de la gura ta sau a familiei și asta te va măcina, din start, vezi de ale tale, că n-o să înceapă nimeni să te întrebe: dar de ce nu poti, de ce nu vrei, care sunt motivele? Doar romii care cerșesc în fața marilor catedrale poate fac așa, din nerușinare mai mult, nu din disperare. Pe cel care stă pe-o ladă cu mâna întinsă ori ba, îl întrebi dacă-și dă banii pe alcool sau țigări? Mai bine nu-i da decât să faci așa. Că nu-i totuna cu a mustra o țigancă ce-și ține sugarul 7 ore în soarele arzător ca să li se facă altora milă, că ei nu îi este!
Că nu știi tu cum a pierdut acel om o casă, de ce a ajuns acolo, ce boli are și de ce preferă să stea ca o statuetă stricată, să mai strângă bani de-o bere sau un pachet de țigări, în loc să dea fuga cu cei doi lei pe care-n măriminia i-ai dat, să-și cumpere un iaurt danone.

Read more

Conf Dr. Ioan Andrei Vereșiu – medicul clujean care-a luptat pentru ca pacienții cu diabet să aibă parte de un Centru multidisciplinar

Conf Dr. Ioan Andrei Vereșiu – medicul clujean care-a luptat pentru ca pacienții cu diabet să aibă parte de un Centru multidisciplinar

conf-andrei-ioan-veresiu-seful-centrului-diabetVă rog să dați un share pentru bolnavii voștri. Mulțumesc!

Pacienta e obosită, speriată, eu știu că adesea diabetul vine la pachet cu complicații. Depresie, accidente vasculare, neuropatiile, bolile cardio. Pentru lume e doar o altă bolnavă cu diabet, ei și? Sunt o grămadă și apoi, unii spun că bolile lor sunt mai grave sau mai dureroase.
Pentru mine, această pacientă e Lumea.
Fac rost de numărul domnului conferențiar. Hm, cum să-l deranjez chiar pe dânsul? Aflu că e pe alt continent și totuși îi scriu. Nu trec 10 minute și-mi răspunde. Îmi spune unde să mă duc: oricare dintre colegii dânsului se va ocupa de bolnavă. O internăm. Probabil că va rămâne până se întoarce dânsul.

Dimineața, la Centrul pentru Diabet Cluj

(ei, am avut noroc, așa-i spunem noi, de fapt era doar o secție oarecare în cadrul spitalului medicală doi, avea să-mi povestească mai târziu Dr. Vereșiu, șeful Centrului), dimineața e forfotă mare. Rezidenții sunt grăbiți, au multe de făcut și toate par priorități, așteaptă lume multă, luni, uite, chiar acum, se fac mai multe internări.
Doamna Conferențiar Bala Cornelia îmi preia pacienta și ceilalți sunt conduși fiecare în salonul în care vor rămâne. Imediat după internare, o doctoriță drăguță, foarte frumoasă de fapt, începe să se ocupe de pacientă ca și de un copil. E dr. Amalia Marc, o fată care debordează de energie și are mereu un zâmbet pregătit, o glumiță, o ironie constructivă (nu e voie să nu-ți asculți medicul și daaaa, glicemiile scad!). Am mai văzut astfel de tinere doctorițe la neurologie, lucrau cu doamna Profesor Lăcrămioara Perju.

Pe Conf. Dr Andrei Vereșiu l-am întâlnit după câteva zile,

conf-dr-veresiu-andreiveresiu-cluj

chiar la marginea patului din salonul bine pus la punct pe care-l vizitam zilnic. Eram cu un prieten, similitudine, un fost coleg de facultate de-al domnului Conferențiar. Totuși, ne gândim să ieșim pentru vizită dar dr Vereșiu insistă să rămânem. Se adună toată echipa și în loc de o anamneză și o prezentare din care nu înțeleg mare lucru cei care n-au a face cu medicina, se încropește o poveste amuzantă și pacienta uită că e acolo pentru teste și studiu. Aflăm că funcțiile s-au îmbunătățit. Că e necesară o abordare nouă. Schimbarea tratamentului. Conf Bala și Vereșiu împreună cu Amalia ne implică și pe noi în discuții. Și evident pe pacientă, apoi, eu și amicul meu avem onoarea să ne destindem cu o cafeluță în biroul șefului de secție. Rămân uimită, mă uit la diplome, la cărți, Dr. Vereșiu ne povestește despre Japonia. Adevăratul crush îl zăresc în ochii dânsului când îi povestește vechiului său prieten despre familia lui. Medicul radiază.
„Cu ajutorul soției mele am reușit să trec de multe obstacole în viață.„ mărturisește Vereșiu privind instinctiv înspre pozele celor dragi. Un strop de melancolie, povești din studenție și despre rezidențiat, atunci, în câteva secunde se întrevede fragilitatea benignă a Omului puternic care-a înființat primul centru din țară pentru piciorul diabetic. Și unicul cabinet de acest fel care funcționează, are specialiști și și-a desfășurat activitatea fără întrerupere în ciuda multiplelor probleme cu care se mai confruntă.

veresiu-conf-centru-diabet-cluj Read more